Schimbare încadrare juridică din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Respingere cerere de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în inf

În baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen., din oficiu, schimbă încadrarea juridică a primei faptei (din punct de vedere cronologic) din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 205 alin. 1 rap. la art. 41 alin. 1 C. pen. în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 205 alin. 1 cu reţinerea art. 41 alin.1 C.pen. 

Respinge ca neîntemeiată schimbarea de încadrare juridică a celei de-a doua fapte pusă în discuţie de instanţă din oficiu – din infracţiunea de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.233 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în infracţiunile de furt simplu în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. şi lovire sau alte violenţe în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.193 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.

Respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a cei de-a doua fapte formulată de inculpat prin avocat – din infracţiunea de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.233 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în infracţiunile de furt simplu în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.228 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. şi lovire sau alte violenţe în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.193 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.

În baza art. 32 alin.1 raportat la art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul B.D.P. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 233 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie şi, în baza art. 66 alin. 1 lit.a şi b, art. 67 alin.1 şi 2 şi art. 68 alin.1 lit.c C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 (unu) an şi (şase) luni după executarea pedepsei aplicate prin prezenta, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 96 alin. 4 C.pen. revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 141/27.03.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.102/118/2012, definitivă prin neapelare la data de 10.04.2012 şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969, art. 74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 C. pen. 1969 şi reţinerea art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969.

În baza art. 38 alin. 1 C. pen. constată că cele două infracţiuni deduse judecăţii sunt concurente.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (respectiv 1/3 din 1 an închisoare – 4 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 43 alin. 2 teza finală adaugă la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa anterioară neexecutată de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani şi 10 luni închisoare  în regim de detenţie.

Constată că prin sentinţa penală nr. 141/27.03.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 102/118/2012, definitivă prin neapelare la data de 10.04.2012 inculpatului i-a fost aplicată ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. 1969, având acelaşi conţinut cu pedeapsa accesorie aplicată prin prezenta.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 45 alin. 5 şi art. 45 alin. 3 contopeşte pedepsele accesorii stabilite în sarcina inculpatului, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exercitării drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până când pedeapsa privativă de libertate de 3 ani şi 10 luni închisoare va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 72 C. pen. scade din durata pedepsei închisorii durata arestării preventive de la 22.04.2014 până la data de 10.06.2014 inclusiv.

În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar astfel cum a fost dispusă prin încheierea din 05.06.2014 şi modificată prin încheierea din 02.10.2014 până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la data de 07.03.2015 inclusiv.

Ia act că persoana vătămată B. M.M.  nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen a fost acordat onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei.

NOTĂ: Soluţia a fost modificată în apel în sensul reţinerii art. 75 alin. 2 lit. a C. pen. în referire la infracţiunea de tâlhărie, fiind reduse pedepsele la minimul special – 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal; 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă în urma cercetării judecătoreşti:

Prin plângerea penală înregistrată la data de 14.04.2014 persoana vătămată B. (fostă C.) M. M. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că în data de 14.04.2014, în jurul orei 15:30, în timp ce se afla în staţia de taxi amplasată pe str. Dezrobirii, în apropierea bd. I. C. Brătianu, inculpatul B. D. P. a agresat-o fizic şi i-a smuls din mână telefonul mobil marca iPhone de culoare neagră pe care îl utiliza cu cartela Vodafone cu nr. de apel 0737/406531.

Conform declaraţiei persoanei vătămate date în cursul urmăririi penale şi care se coroborează înscrisurile de la dosar, inclusiv cu declaraţia inculpatului, a rezultat că în perioada iunie 2012-martie 2014 a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul B. D. P. însă, ca urmare a unor neînţelegeri, la începutul lunii martie 2014 cei doi s-au despărţit.

Anterior, la data de 02.04.2013, persoana vătămată l-a împuternicit pe inculpat prin procura specială autentificată sub nr.586/03.04.2013 de B.N.P. „S. D.” (f. 73 d.u.p.) să circule atât în ţară, cât şi în străinătate cu autoturismul marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare CT-97-BON, de culoare gri (al cărui proprietar este persoana vătămată) şi, de asemenea, să vândă autoturismul cui va crede de cuviinţă la preţul cel mai avantajos, motivul fiind acela că persoana vătămată nu poseda permis de conducere, autoturismul fiind folosit de inculpat şi în interesul lor comun. Rezultă aşadar o relaţie de încredere preexistentă între inculpat şi persoana vătămată, asemănătoare celor de familie, chiar dacă în cauză nu s-a făcut dovada că autoturismul ar fi fost achiziţionat în coproprietate.

Revenind la momentul în care cei doi s-au despărţit, ulterior, la data de 06.03.2014, prin declaraţia autentificată sub nr.352/06.03.2014 la B.N.P. „S. D.” (f. 24 d.u.p.), persoana vătămată a revocat întrutotul procura menţionată anterior, motivul invocat inclusiv în faţa instanţei de judecată fiind acela de a se răzbuna pe inculpat, persoana vătămată fiind cea care a pus capăt relaţiei din cauza unor convorbiri purtate de inculpat cu o altă fată pe o reţea de socializare.

Instanţa nu va considera ca fiind dovedite ameninţările anterioare ale inculpatului la adresa persoanei vătămate în perioada în care au fost despărţiţi şi care de altfel nu fac obiectul prezentei cauze (declaraţiile persoanei vătămate necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă administrat), însă se poate observa că din momentul revocării procurii şi până la săvârşirea faptelor ce fac obiectul judecăţii a trecut peste o lună, la data de 14.04.2014 inculpatul aflând cu ocazia prezentării la Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa că procura care îi dădea drept de folosinţă şi de dispoziţie asupra autoturisului a fost revocată de persoana vătămată – în acest sens fiind atât declaraţia persoanei vătămate, cât şi declaraţia inculpatului din cursul urmăririi penale.

În acest context, în jurul orei 15:15, persoana vătămată a fost sunată de către un angajat al S.P.I.T. din incinta City Park Mall care i-a comunicat că la ghişeu s-a prezentat inculpatul, angajatul solicitându-i să se prezinte cu procura iniţială. Fiind de acord, persoana vătămată a apelat dispeceratul „Romaris” şi a comandat un taxi la adresa unde locuia – str., intenţia iniţială fiind aceea de a se deplasa la sediul S.P.I.T. Constanţa.

Situaţia de fapt astfel prezentată până la acest moment nu este contestată nici de inculpat şi nici de persoana vătămată, rezultând în principal din declaraţiile acestora date inclusiv în faţa instanţei de judecată şi din înscrisurile depuse la dosar.

La adresa solicitată de persoana vătămată a ajuns taxiul condus de martorul S. Z.; aceasta a urcat în autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare CT- pe bancheta din spate, în spatele şoferului (declaraţii persoana vătămată) şi i-a cerut martorului să o ducă până la „D.”, la barul „Z.” (declaraţii martor).

În momentul în care martorul s-a pus în mişcare pe str. P., lângă taxi a oprit un alt autoturism, de culoare gri, condus de inculpat, venind dinspre bd. I. C. Brătianu, persoana vătămată precizând în declaraţia că era vorba de autoturismul cu nr. de înmatriculare CT-. Inculpat a oprit autoturismul perpendicular faţă de taxi, la mică distanţă, fără a-l bloca, (declaraţie persoană vătămată din cursul urmăririi penale), pe cealaltă parte a străzii (îngustă conform declaraţie martor A. L.) în dreptul blocului în care locuieşte persoana vătămată şi la parterul căruia se află un magazin alimentar unde lucrează ca vânzătoare martora menţionată anterior.

Din acest moment declaraţiile persoanei vătămate şi ale inculpatului date în cursul urmăririi penale şi care se coroborau cu declaraţiile martorilor audiaţi nu mai corespund cu cele declarate în cursul judecăţii, urmând ca instanţa să aprecieze în ce măsură situaţia de fapt prezentată judecătorului se coroborează cu probele administrate atât pe parcursul cercetării judecătoreşti, cât şi în cursul urmăririi penale.

Astfel, martorul Z. S. a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii că inculpatul a coborât din autoturismul marca Audi şi s-a îndreptat către autoturismul său solicitându-i să oprească, bătând în geam. Persoana vătămată a arătat că a blocat din interior portiera din spate, arătând în faţa instanţei că de fapt dorea să-l „amăgească” pe inculpat. În aceste împrejurări, inculpatul a introdus mâna pe geamul şoferului, a deblocat portiera şi a deschis-o – declaraţie persoană vătămată (urmărire penală, judecată), declaraţie inculpat (faza de urmărire penală), declaraţie martor S. Z. .

În acel moment inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să coboare din taxi, aceasta refuzând în schimb să se supună solicitării acestuia (declaraţie inculpat din cursul urmăririi penale, declaraţie persoană vătămată din cursul urmăririi penale şi a judecăţii şi declaraţie martor S. Z.).

Persoana vătămată a arătat în faţa judecătorului că, deşi iniţial a refuzat să iasă din autoturism, inculpatul ar fi luat-o de mână şi ar fi coborât de bunăvoie din autoturism, după care a luat-o de mijloc şi s-a deplasat nesilită către autoturismul inculpatului şi că s-a opus puţin înainte de a urca pe bancheta din spate pentru a-i transmite inculpatului mesajul că nu urcă atunci când doreşte el, fiind împinsă în acel moment uşor de inculpat. Inculpatul şi persoana vătămată ar fi discutat aproximativ 1 minut după care a coborât din autoturism, s-a deplasat iniţial către taxi cu intenţia de a-şi lua poşeta, ulterior hotărând să îşi continue deplasarea către S.P.I.T. Susţine persoana vătămată că a strigat după ajutor către tatăl său pentru a-l speria pe inculpat.

Inculpatul a declarat în faţa instanţei că i-a deschis portiera persoanei vătămate pentru a discuta cu ea, a luat-o de mână şi, ulterior, a luat-o în braţe (a îmbrăţişat-o) aşa cum orice iubit se comportă faţă de iubita lui, a pus-o jos şi s-au îndreptat împreună spre autoturism. A introdus-o pe persoana vătămată pe bancheta din spate cu consimţământul acesteia, fără a bloca portierele, au stat de vorbă aproximativ 1 minut, după care a urmărit-o pe persoana vătămată pentru a-i da explicaţii în legătură cu relaţia dintre ei. 

Situaţia de fapt astfel prezentată de inculpat şi persoana vătămată nu se coroborează însă cu celelalte probe administrate, iar susţinerile persoanei vătămate că de fapt totul ar fi fost o „joacă” între îndragostiţi, scopul său fiind acela de a-l amăgi pe inculpat, nu sunt susţinute.

Astfel, martora A. L. a prezentat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată aceeaşi situaţie de fapt, respectiv că la un moment dat a văzut un autoturism de culoare gri care a oprit în faţa magazinului la care lucra, la scurt timp auzind ţipetele unei femei, motiv pentru care a ieşit din magazin să vadă ce se întâmplă.

În acel moment martora l-a văzut pe inculpat care încerca că o urce cu forţa pe persoana vătămată în autoturismul gri, aceasta din urmă strigând „Tati, tati!”. A arătat martora că totul s-a derulat foarte repede, inculpatul a reuşit să o urce pe persoana vătămată în autoturism pe bancheta din spate (uşa din stânga), a închis uşa şi s-a urcat la volan însă, când a vrut să plece, persoana vătămată a deschis portiera şi a fugit către un taxi care se afla în apropiere. În acel moment inculpatul a coborât din nou din autoturism şi, după ce s-a dat jos, autoturismul s-a pus în mişcare, a lovit o treaptă din beton de la magazin, spărgând-o, oprindu-se în cele din urmă în colţul blocului din imediata apropiere (aspect confirmat şi de martorul Salop în declaraţia dată în cursul urmăririi penale). Ulterior, inculpatul a revenit la maşină, a oprit-o şi imediat a început să urmărească taxiul care se pusese în mişcare.

Declaraţia martorei se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate din cursul urmăririi penale şi chiar şi cu declaraţia inculpatului, dar şi cu declaraţia martorului C. V., tatăl persoanei vătămate. Acesta din urmă a declarat că în acea zi a auzit-o pe fiica sa strigând „Tati, tati!”, motiv pentru care s-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă. În aceste împrejurări l-a văzut pe inculpat care a ţinea de mijloc pe persoana vătămată şi a strigat la el să o lase în pace.

În cursul urmăririi penale martorul a arătat că gestul era unul nefiresc întrucât inculpatul o prinsese din spate pe persoana vătămată, imobilizându-i ambele braţe, iar la un moment dat a ridicat-o de la sol, fiind urcată cu forţa, într-un mod brutal în autoturismul marca Audi, după care inculpatul a trântit portiera.

Martorul a coborât imediat din apartamentul în care locuieşte, de la etajul 4, văzându-l în momentul în care a ajuns în stradă pe inculpat cum părăseşte zona cu autoturismul, fără a şti dacă fiica lui se afla în autoturism. Martorul a arătat că a discutat cu martora A. L. care i-a comunicat că fata a reuşit să scape, fiind de altfel sunat după 5-10 minute de persoana vătămată care i-a comunicat că se va duce la poliţie.

Relevante sunt şi alte aspecte care sunt de natură să înlăture varianta inculpatului şi a persoanei vătămate expuse în faţa instanţei. Astfel, în momentul în care a părăsit taxiul persoana vătămată nu a putut nici măcar să ia cu ea poşeta care se afla pe bancheta din spate, ceea ce exclude varianta cum că de bunăvoie ar fi părăsit taxiul; de asemenea, sunt nereale susţinerile cum că în interiorul autoturismului cei doi ar fi stat de vorbă aproximativ 1 minut, atât martorul C., cât şi martorii A. şi S. arătând că totul s-a derulat foarte rapid; persoana vătămată „a fugit” către taxi, ceea ce nu susţine ideea că de fapt ar fi vrut doar să îşi ia poşeta de pe bancheta din spate şi că, ulterior, a decis să îşi continue drumul; în acel moment inculpatul nu a aşteptat în autoturismul „întoarcerea” persoanei vătămate ci, din contră, imediat ce persoana vătămată a părăsit autoturismul, acesta a coborât fără a mai asigura maşina, ceea ce denotă înverşunarea inculpatului. Aşadar, nu era nicidecum vorba de o ceartă între îndrăgostiţi, strigătele de disperare ale persoanei vătămate auzite din apartamentul situat la etajul 4 de către tatăl ei fiind încă un argument în acest sens. Strigătele persoanei vătămate şi ale tatălui acesteia sunt de altfel confirmate şi de martorul S. Z..

Din ansamblul probelor administrate şi care se coroborează între ele rezultă că inculpatul a imobilizat-o pe persoana vătămată împotriva voinţei acesteia, a introdus-o cu forţa în autoturism, într-un mod brutal şi a încercat să părăsească zona împreună cu aceasta.

Cu privire la faptul că instanţa a dat relevanţă într-o mai mare măsură declaraţiilor date de inculpat şi persoana vătămată în cursul urmăririi penale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că potrivit art. 6 par.1 din Convenţie mijloacele de probă trebuie, în principiu, să fie administrate în faţa acuzatului, în şedinţă publică în vederea unei dezbateri contradictorii. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că autorităţile judiciare pot găsi justificat să se folosească de declaraţiile date de către un martor/persoană vătămată în timpul fazei de instrucţie preparatorii (urmărirea penală), cu condiţia ca ele să fie coroborate cu alte mijloace de probă (Cauza Vaquero Hernandez şi alţii c. Spaniei, hotărârea din data de 2 noiembrie 2010).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat într-o hotărâre pronunţată împotriva României (Cauza Andrei Iulian Roşca c. României, hotărârea din data de 3 mai 2011) că  nu este afectată echitatea procedurii dacă instanţele naţionale au înlăturat într-o manieră motivată declaraţiile prin care unii martori au revenit asupra depoziţiilor anterioare.

Instanţa supremă s-a pronunţat de asemenea asupra acestei probleme de drept, statuând că instanţa poate înlătura unele probe, total sau parţial, sub condiţia motivării acestei înlăturări. Printre motivele de înlăturare a unor probe/mijloace de probă este şi cel referitor la existenţa unor contradicţii între declaraţiile aceleiaşi persoane, prin revenirea fără o justificare temeinică, rezonabilă, asupra celor declarate anterior, ceea ce este cazul şi în speţă, în condiţiile în care atât persoana vătămată, cât şi inculpatul nu au furnizat instanţei motive realiste pentru care au revenit într-o asemenea măsură asupra declaraţiilor iniţiale („răzbunarea” pe inculpat, dorinţa ca acesta să primească o „amendă”, declaraţii date pe fondul „furiei de moment”, interpretarea „greşită” a lucrurilor, nefiind motive plauzibile). Aprecierea probatoriului este atributul exclusiv al instanţei de judecată, astfel că reţinerea declaraţiilor din cursul urmăririi penale şi care formează convingerea judecătorului nu aduce atingere echitabilităţii procedurii.

Instanţa va înlătura de asemenea ca fiind nesincere declaraţiile martorului S. L. N. în sensul că persoana vătămată şi inculpatul s-ar fi despărţit în faţa autovehiculului după care inculpatul s-a urcat la volan, iar persoana vătămată ar fi intrat în autoturism pe cealaltă parte, de bunăvoie. Susţinerile acestuia nu se coroborează nici măcar cu declaraţiile inculpatului şi ale persoanei vătămate din cursul judecăţii, percepţia greşită a inculpatului având la bază probabil şi distanţa mare la care se afla de locul faptei – 30-40 de metri. Cu toate acestea, martorul a arătat că totul a durat foarte puţin, aspect susţinut de celelalte probe administrate în cauză.

Ulterior, martorul S. Z. a arătat că a condus taxiul în care se afla persoana vătămată pe direcţia bd. I. C. Brătianu către staţia de taxi „Pod Butelii”, fiind ajuns în dreptul supermarketului „Lidl” de autoturismul condus de inculpat care i-a făcut semn să oprească. Între timp, martorul a folosit staţia pentru a solicita sprijin dispeceratului, să întrebe ce anume este de făcut, acesta declarând că i s-a comunicat să se ducă la poliţie.

Persoana vătămată confirmă atât traseul cât şi faptul că, la un moment dat, martorul Salop a vrut să oprească solicitându-i să coboare, pentru a nu avea probleme cu inculpatul însă, la insistenţele sale acesta a continuat să conducă, stabilind cu acesta să o lase la intersecţia dintre str. Dezrobirii şi bd. I. C. Brătianu, în staţia de taxiuri. În momentul în care taxiul a ajuns în dreptul sensului giratoriu de la „Cora” persoana vătămată a observat autoturismul condus de inculpat, în scurt timp şoferul taxiului parcând în staţia autobuzului 102; imediat inculpatul a parcat în faţa taxiului.

Persoana vătămată a declarat că l-a văzut pe inculpat venind spre taxi, motiv pentru care s-a mutat pe locul din dreapta al banchetei din spate a taxiului, inculpatul deschizând portiera din stânga. Precizează martorul Salop faptul că „inculpatul a scos-o/tras-o pe persoana vătămată din taxi”, în faţa instanţei acesta arătând că persoana vătămată a refuzat să coboare din autoturism.

Situaţia de fapt se coroborează de altfel şi cu afirmaţia persoanei vătămate din cursul urmăririi penale care a precizat că inculpatul a intrat în autoturism cu jumătate de corp (aspect care confirmă şi poziţia persoanei vătămate în taxi) şi a încercat să o tragă afară însă, în acelaşi timp, persoana vătămată se ţinea de tetiera scaunului din dreapta faţă, având în mâini şi telefonul mobil, inculpatul reuşind totuşi să o scoată din taxi.

Cu toate acestea, afirmaţiile persoanei vătămate din faţa instanţei în sensul că după ce a fost scoasă din taxi a fost de acord să îi înmâneze telefonul mobil inculpatului pentru ca acesta să verifice cu cine vorbeşte, nu sunt susţinute de celelalte probe administrate. Astfel, martorul S. Z. nu a învederat nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţei de judecată o presupusă discuţie care ar fi fost purtată între inculpat şi persoana vătămată în legătură cu o pretinsă infidelitate a acesteia din urmă, sens în care inculpatul i-ar fi solicitat telefonul mobil. Mai mult, martorul a arătat în faţa instanţei că, după ce inculpatul a fugit, persoana vătămată a început să strige „mi-a luat telefonul, mi-a luat telefonul!”, ceea ce se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate din cursul urmăririi penale care a precizat că inculpatul, după ce a scos-o din autoturism, a continuat să tragă de telefon, a smucit de câteva ori, moment în care a dat drumul telefonului, inculpatul rămânând cu telefonul în mână; ulterior, acesta a părăsit zona îndreptându-se cu autoturismul spre City Park Mall.

Faptul că asupra persoanei vătămate s-au exercitat violenţe în această împrejurare rezultă din raportul de constatare medico-legală nr.1549/112/A1 agresiuni/15.04.2014 conform căruia persoana vătămată prezintă leziuni de violenţă produse prin comprimare digitală sau lovire de corp dur. Or, în aceste condiţii, varianta prezentată instanţei de persoana vătămată şi de inculpat este exclusă, prezenţa leziunilor nefiind justificată de aceştia în niciun fel.

În mod cert din ansamblul probator rezultă aşadar că inculpatul, prin violenţă, a deposedat-o pe persoana vătămată de telefonul mobil Iphone 5, leziunile persoanei vătămate din zona mâinilor, evidenţiate în planşa foto nr.7, descoperirea cu ocazia cercetării la faţa locului a unui elastic de păr pe carosabil (foto nr.2) dovedind existenţa unei altercaţii între inculpat şi persoana vătămată în urma căreia primul a reuşit să o deposedeze prin violenţă de telefonul mobil.

Instanţa urmează să înlăture declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale în sensul că ar fi luat telefonul mobil de pe bancheta din spate a taxiului, însă va reţine ca dovedită împrejurarea că respectivul telefon era făcut cadou persoanei vătămate chiar de către inculpat (declaraţia martorului S., declaraţiile inculpatului şi ale persoanei vătămate). În legătură cu scopul imediat, din materialul probator administrat rezultă că inculpatul a intenţionat că îşi însuşească telefonul, chiar dacă mobilul declarat a fost acela de a verifica dacă persoana vătămată are o relaţie cu altcineva. În privinţa mobilului, declaraţiile inculpatului se coroborează cu cele ale martorului S. A. V., fiind relevantă sub acest aspect şi împrejurarea că, la solicitarea inculpatului, în aceeaşi seară, telefonul a fost restituit persoanei vătămate de către soţia martorului şi sora inculpatului, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal din 22.04.2014, aflat la fila 32 din dosarul de urmărire penală.

Relevantă este şi declaraţia acestui din urmă martor din perspectiva scopului imediat al însuşirii telefonului, precizând că inculpatul era speriat, că îi era frică în momentul în care a ajuns acasă, percepţia martorului fiind aceea că inculpatului i-ar fi fost ruşine de părinţii persoanei vătămate. 

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpatul şi persoana vătămată s-au căsătorit la data de 26.06.2014, B. M. M. rămânând însărcinată, aspecte pe care instanţa le va avea în vedere sub aspectul individualizării pedepselor, astfel cum se va arăta.

Instanţa subliniază sub acest din ultim aspect că existenţa sau nu a infracţiunilor nu poate depinde de elemente ulterioare, extrinseci, principiul de drept care guvernează acţiunea penală fiind cel al oficialităţii, legea penală şi procesual penală reglementând în mod expres excepţiile de la principiul menţionat. Este de asemenea de înţeles într-o anumită măsură atitudinea persoanei vătămate şi a inculpatului din faţa instanţei de judecată, dată fiind direcţia în care a evoluat relaţia acestora, însă, astfel cum s-a văzut, materialul probator nu susţine varianta prezentată de aceştia, declaraţiile lor fiind nesincere.

Încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului:

În legătură cu prima infracţiune din punct de vedere cronologic, instanţa nu poate avea în vedere declaraţiile persoanei vătămate în sensul că nu s-a simţit lipsită de libertate; astfel cum s-a arătat în secţiunea anterioară, manifestările şi acţiunile persoanei vătămate din acele clipe, infirmă o asemenea ipoteză.

Cu toate acestea, instanţa nu poate fi de acord cu faptul că infracţiunea de lipsire de libertate s-ar fi consumat, ţinând cont în principal de durata de timp foarte mică în care persoana vătămată a fost imobilizată şi ulterior introdusă în autoturismul inculpatului, imediat aceasta reuşind să iasă din autoturism şi să revină în taxiul din care fusese scoasă cu forţa de inculpat.

Potrivit art. 32 alin. 1 C. pen., tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Trebuie remarcat că infracţiunea se consumă în momentul în care persoana vătămată este lipsită efectiv de libertatea de mişcare, un aspect deosebit de important în aprecierea acestui element fiind şi durata lipsirii de libertate în sine, jurisprudenţa fiind în sensul că o astfel de îngrădire a libertăţii de mişcare trebuie să aibă totuşi o durată rezonabilă pentru a se reţine forma consumată, contrar susţinerilor Parchetului care opinează în sensul că pentru consumarea infracţiunii durata lipsirii de libertate nu are nicio importanţă.

Or, din probele administrate a rezultat intenţia indirectă a inculpatului de a o lipsi de libertate pe persoana vătămată, acesta punând în executare rezoluţia infracţională, însă, deşi actele de executare au fost duse până la capăt, acestea nu şi-au produs efectul din moment ce, după câteva zeci de secunde de la punerea în executare a rezoluţiei, persoana vătămată a reuşit să iasă din autoturismul inculpatului şi a plecat cu taxiul de la locul infracţiunii. Perioada extrem de scurtă în care persoana vătămată a fost împiedicată să plece cu taxiul în direcţia dorită ca urmare a actelor de executare întreprinse de inculpat nu poate conduce în concret la ideea că infracţiunea de lipsire de libertate şi-a produs efectul. Cu toate acestea, văzând ansamblul probator administrat în cauză, durata scurtă a lipsirii de libertate nu este un argument în sensul constatării că fapta inculpatului nu ar fi tipică, contrar concluziilor avocatului inculpatului, neimpunându-se aşadar achitarea pe temeiul prevăzut de art.16 alin.1 lit.b C.proc.pen.

În consecinţă, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, instanţa va schimba încadrarea juridică a primei faptei (din punct de vedere cronologic) din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.205 alin.1 C.pen. raportat la art.41 alin.1 C.pen. în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.32 alin.1 raportat la art.205 alin.1 C.pen. cu reţinerea art.41 alin.1 C.pen. 

Elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea nejustificată a inculpatului îndreptată împotriva persoanei vătămate în sensul lipsirii acesteia din urmă de libertatea de mişcare.

Urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de starea de pericol pentru libertatea persoanei vătămate în condiţiile în care infracţiunea a rămas în faza de tentativă, legătura de cauzalitate reieşind din ansamblul probelor administrate în cauză.

În privinţa atitudinii subiective a inculpatului, instanţa reţine că acesta a acţionat cu intenţia indirectă în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit (date fiind şi relaţiile dintre acesta şi persoana vătămată), dar a acceptat producerea lui – art.16 alin.3 lit.b C.pen.

Referitor la infracţiunea de tâlhărie ce i se reţine în sarcină inculpatului, instanţa consideră că situaţia de fapt prezentată susţine pe deplin această încadrare juridică, acţiunile violente ale inculpatului neputând fi privite separat de scopul imediat al acestuia, respectiv însuşirea pe nedrept a telefonului mobil aparţinând persoanei vătămate. Din perspectiva instanţei faptul că mobilul inculpatului a fost acela de a verifica dacă nu cumva persoana vătămată îl înşeală nu are relevanţă decât eventual sub aspectul individualizării pedepsei câtă vreme verificarea respectivă a presupus o însuşire pe nedrept a telefonului, fără consimţământul persoanei vătămate, prin acţiuni violente îndreptate împotriva acesteia, astfel cum s-a constatat de altfel şi prin raportul medico-legal.

Intenţia de sustragere a telefonului poate fi una supravenită, însă o asemenea împrejurare nu are relevanţă din perspectiva încadrării juridice a faptei. Neîntemeiate sunt şi susţinerile avocatului inculpatului în sensul reţinerii în urma schimbării încadrării juridice a art.228 alin.1 şi 2 pe motiv că telefonul ar  fi aparţinut în întregime făptuitorului, fiind făcut cadou.

Totuşi, darul manual este unul dintre modurile de transmiterea a proprietăţii, fiind calificat de Codul civil ca fiind un contract real, care se încheie în mod valabil prin remiterea bunului (art.1011 alin.4 C.civ.). Bunul fiind remis (în speţă telefonul mobil), persoana vătămată a devenit proprietara acestuia, neavând relevanţă că, eventual, fusese cumpărat de inculpat.

În consecinţă, instanţa va respinge ca neîntemeiată schimbarea de încadrare juridică a celei de-a doua fapte pusă în discuţie din oficiu – din infracţiunea de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.233 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în infracţiunile de furt simplu în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. şi lovire sau alte violenţe în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.193 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.

De asemenea, va respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a cei de-a doua fapte formulată de inculpat prin avocat – din infracţiunea de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.233 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. în infracţiunile de furt simplu în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.228 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. şi lovire sau alte violenţe în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.193 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.

În atare condiţii, retragerea plângerii de către persoana vătămată sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi împăcarea părţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt simplu rămân fără efecte.

Sub aspectul laturii obiective, inculpatul a realizat elementul material al infracţiunii de tâlhărie prev. de art.233 C.pen., însuşindu-şi prin întrebuinţarea de violenţe (smulgere, după ce anterior inculpatul a provocat leziuni persoanei vătămate conform raportului de constatare medico-legală care însă nu au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale) telefonul mobil al persoanei vătămate, producându-se aşadar urmarea imediată, respectiv deposedarea persoanei vătămate şi aproprierea bunului de către inculpat, legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată  fiind dovedită.

Jurisprudenţa este constantă în a aprecia că ruperea cu forţa a contactului material pe care persoana vătămată îl are cu bunul reprezintă o violenţă în înţelesul art.233 C.pen., violenţă exercitată asupra persoanei prin intermediul obiectului. În cauză, prin actul de smulgere a fost înfrântă forţa fizică pe care persoana vătămată o exercita pentru a păstra obiectul şi, în plus, aceasta a suferit şi leziuni provocate ca urmare a acţiunilor violente ale inculpatului – raport de constatare medico-legală.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa apreciază că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârşirea infracţiunii, fiind aşadar întrunite condiţiile prevăzute de art.16 alin.3 lit.a C.pen – forma de vinovăţie a intenţiei directel, mobilul având relevanţă sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor.

În aceste condiţii, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.233 C.pen. cu reţinerea art.41 alin.1 C.pen. şi art.32 alin.1 raportat la art.205 C.pen. cu reţinerea art.41 alin.1 C.pen., văzând şi prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen, instanţa reţine că dincolo de orice dubiu rezonabil faptele există, au fost săvârşite de către inculpat şi constituie infracţiuni, motiv pentru care va dispune condamnarea inculpatului Budac Dragoş Petru.

Individualizarea judiciară a pedepselor:

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Referitor la pericolul generic al tentativei la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, instanţa constată că legiuitorul consideră că inclusiv acţiunile îndreptate împotriva persoanei cu scopul de a îngrădi libertate de mişcare a acesteia sunt considerate de legiuitor ca generând o stare de pericol pentru această valoarea socială deosebit de importantă, aspect subliniat prin limitele de pedeapsă (reduse cu ½ conform art.33 alin.1 C.pen.) – de la 6 luni la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În concret inculpatul a acţionat la o oră la care a putut fi observat şi de alte persoane, manifestându-se brutal faţă de persoana vătămată, trăgând-o din interiorul taxiului, imobilizând-o şi luând-o în braţe până la autoturismul pe care îl conducea, deschizând portiera acestuia şi aruncând-o pe persoana vătămată pe bancheta din spate cu intenţia de a părăsi zona împreună cu aceasta.

Inculpatul nu a recţionat în niciun fel nici la strigătele de ajutor ale persoanei vătămate şi nici la solicitările tatălui acesteia de a o lăsa în pace, martora A. L. subliniind în faţa instanţei că a fost şocată de cele întâmplate. De altfel, după ce persoana vătămată a reuşit să scape, inculpatul a încercat să o prindă, a coborât din autoturism fără a-l asigura, motiv pentru care acesta a lovit treptele unui magazin şi colţul blocului, ulterior inculpatul pornind în urmărirea taxiului, aspecte de natură să reliefeze gravitatea faptei.

Instanţa reţine de asemenea că infracţiunea complexă de tâlhărie ocroteşte două valori sociale importante, pe de o parte, patrimoniul persoanei fizice sau juridice, iar pe de altă parte, faţă de modalitatea concretă în care fapta a fost săvârşită, integritatea fizică a persoanei care trebuie protejată împotriva oricărui act de violenţă exercitat asupra sa, pericolul generic al faptei fiind concretizat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege – de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Este relevant faptul că la numai câteva minute de la săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsirede libertate în mod ilegal, după urmărirea taxiului în care se afla persoana vătămată pe străzile din mun. Constanţa, inculpatul a exercitat violenţe asupra acesteia conform raportului medico-legal, în plină stradă, într-o staţie de autobuz, reuşind să o scoată din taxi contrar voinţei acesteia, după care a reuşit prin smulgere să o deposedeze de telefonul mobil.

În ciuda gravităţii infracţiunilor săvârşite de inculpat, instanţa va avea în vedere ca şi aspecte care sunt de natură să imprime faptelor o periculozitate mai redusă relaţia de concubinaj preexistentă la acel moment dintre acesta şi persoana vătămată, finalizată de puţin timp, neînţelegerile dintre inculpat şi persoana vătămată cu privire la dreptul de folosinţă şi de dispoziţie asupra autoturismului, faptul că în aceeaşi zi inculpatul a restituit telefonul persoanei vătămate prin intermediul surorii sale, mobilul sustragerii având la bază gelozia inculpatului care dorea să verifice eventuale convorbiri/mesaje pe care persoana vătămată le-ar fi purtat cu alte persoane şi că, pe parcursul desfăşurării procesului penal, inculpatul şi-a revizuit comportamentul faţă de persoana vătămată – actuala sa soţie, aşteptând împreună un copil.

Cu toate acestea, nu se impune reţinerea circumstanţei legale prev. de art.75 alin.1 lit.d – acoperirea integrală a prejudiciului (inaplicabilă în cazul infracţiunii de tâlhărie) şi nici vreuna dintre circumstanţele atenuante judiciare prev. de art.75 alin.2 C.pen. în condiţiile în care faptele inculpatului au fost totuşi grave, au pus în pericol valorile sociale ocrotite de lege; de altfel, pe lângă protejarea persoanei vătămate, în subsidiar subiectul pasiv general al infracţiunilor săvârşite de inculpat este statul al cărui interes este acela de a trage la răspundere penală persoanele care comit astfel de fapte în vederea protejării ordinii de drept şi a reintegrării inculpatului în societate.

Cu referire la persoana inculpatului, instanţa reţine că acesta are 28 de ani, este căsători, cetăţean român, studii – 13 clase, cu loc de muncă, fiind anterior condamnat prin sentinţa penală nr.141/27.03.2012 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin neapelare în data de 10.04.2012 la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969, art.74 alin.1 lit.a şi alin.2 C.pen. 1969 şi reţinerea art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969, pedeapsă ce a fost suspendată sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Cu toate acestea, deşi cunoştea consecinţa săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni, inculpatul, manifestându-se violent şi brutal, a săvârşit infracţiunile ce i se reţin în sarcină, ignorând avertismentul transmis anterior de organele judiciare.

Faţă de toate aceste considerente, s-a dispus soluţia menţionată .

Sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpatului, instanţa apreciază că infracţiunea comisă de inculpat, gravitatea acesteia, justifică interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, durata de 1 an şi 6 luni fiind una rezonabil. Inculpatul este nedemn să mai exercite drepturile prevăzute anterior şi care, de altfel, impun o multitudine de obligaţii şi responsabilităţi deosebite. Or, inculpatul nu prezintă garanţii suficiente că după executarea pedepsei va fi în măsură să se supună rigorilor respectivelor funcţii.

Aceleaşi sunt argumentele şi pentru aplicarea pedepselor accesorii, astfel încât, în baza art.65 alin.1 C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute la art. 66 alin.1 lit.a şi b C. pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

Instanţa constată că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în cursul termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Din această perspectivă, ca o chestiune prealabilă, instanţa reţine că Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal nu cuprinde dispoziţii tranzitorii în legătură cu revocarea suspendării sub supraveghere, art.16 alin.1 dispunând doar că suspendarea sub supraveghere se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. Pe de altă parte, art.15 alin.2 cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese în legătură cu regimul anulării sau revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Raţiunea legiuitorului este simplă: câtă vreme suspendarea sub supraveghere are corespondent în noul Cod penal nu a fost cazul să se instituie norme tranzitorii, atât anularea, cât şi revocarea urmând regimul stabilit în art.91 şi urm. C.pen., fără a avea relevanţă dacă legea nouă se aplică urmare a principiului aplicării legii mai favorabile sau în virtutea principiului activităţii legii penale.

Prin urmare, în baza art. 96 alin. 4 C. pen. instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 141/27.03.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 102/118/2012, definitivă prin neapelare la data de 10.04.2012 şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969, art.74 alin.1 lit.a şi alin. 2 C.pen. 1969 şi reţinerea art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969.

De asemenea, în baza art. 38 alin.1 C. pen. instanţa va constata că cele două infracţiuni deduse judecăţii sunt concurente şi, în baza art.39 alin.1 lit.b C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (respectiv 1/3 din 1 an închisoare – 4 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Ţinând cont să art. 96 alin. 5 trimite la regulile de la recidivă, pluralitatea fiind definitivat pe noul Cod penal, în baza art.10 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.43 alin.2 teza finală instanţa va adăuga la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa anterioară neexecutată de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani şi 10 luni închisoare  în regim de detenţie.

Instanţa va constata că prin sentinţa penală nr.141/27.03.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.102/118/2012, definitivă prin neapelare la data de 10.04.2012 inculpatului i-a fost aplicată ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. 1969, având acelaşi conţinut cu pedeapsa accesorie aplicată prin prezenta.

Din aceste considerente, în baza art.10 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.45 alin.5 şi art.45 alin.3 instanţa va contopi pedepsele accesorii stabilite în sarcina inculpatului, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exercitării drepturile prevăzute la art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până când pedeapsa privativă de libertate de 3 ani şi 10 luni închisoare va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. raportat la art.72 C.pen. s-a scazut din durata pedepsei închisorii durata arestării preventive de la 22.04.2014 până la data de 10.06.2014 inclusiv.

Măsuri preventive:

Instanţa a considerat că temeiurile care au stat la baza înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar nu au încetat, ci se menţin în continuare, un control strict al inculpatului fiind în continuare necesar pentru buna desfăşurare a procesului penal, ţinând cont şi de soluţia instanţei asupra fondului. De altfel, din perspectiva instanţei, inculpatul nu prezintă garanţii suficiente că se va prezenta în continuare în faţa organelor judiciare chiar şi în lipsa măsurii preventive, mai ales că sustragerea inculpatului de la urmărirea penală a fost motivul iniţial pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

Durata măsurii controlului judiciar nu apare ca fiind nerezonabilă în contextul situaţiei de fapt reţinută de instanţă, de la momentul în care acesta se află sub imperiul măsurii trecând 212 zile, astfel încât, văzând şi dispoziţiile art. II alin. 1 şi 2 din OUG nr. 84/2014, în baza art. 399 alin.1 C. proc. pen. instanţa va menţine măsura preventivă a controlului judiciar astfel cum a fost dispusă prin încheierea din 05.06.2014 şi modificată prin încheierea din 02.10.2014 până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la data de 07.03.2015 inclusiv.

Domenii speta

Spete similare