Admisibilitatea cererii de ridicare sechestru formulată de inculpată. Natura juridică a căii de atac exercitată împotriva încheierii prin care instanţa de fond a soluţionat o astfel de cerere. Incidenţa dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 în mater

Admisibilitatea cererii de ridicare sechestru formulată de inculpată. Natura juridică a căii de atac exercitată împotriva încheierii prin care instanţa de fond a soluţionat o astfel de cerere. Incidenţa dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 în materia infracţiunilor de evaziune fiscală.

- art. 2501 Cod procedură penală, art. 41 din Legea 85/2006

Cererile de ridicare sechestru judiciar,  formulate ulterior instituirii măsurii sechestrului, sunt admisibile şi vor fi judecate în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 957 Cod de procedură civilă, dar numai în situaţia intervenirii unor elemente noi, ce au apărut după instituirea măsurii asigurătorii, numai în această situaţie fiind permisă completarea Codului de procedură penală cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, pentru a se asigura un remediu juridic în lumina accesului la o instanţă şi astfel, se pot invoca dispoziţiile Codului de procedură civilă pentru formularea unei cereri de ridicare sechestru, invocându-se motive ce au apărut ulterior instituirii acestei măsuri.

Calea de atac formulată de inculpată prin lichidator judiciar este contestaţia, conform articolului 2501 Cod de procedură penală, iar nu apel (această cale de atac este prevăzută de art. 957 Cod de procedură civilă).

Dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006, conform cărora nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, nu-şi găsesc aplicarea în cauzele penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în situaţia în care persoanele juridice subiect activ al infracţiunii sunt supuse procedurii Legii nr. 85/2006, astfel că dobânzile şi penalităţile aferente debitului principal curg în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

Prin încheierea nr. 33 din data de 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar A. S.P.R.L. desemnat pentru societatea inculpată B. S.R.L, de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului înscris în Cartea funciară nr. xxxxx a municipiului C., str. D.,  județul E., cod poștal xxxxxx, imobil compus din teren în suprafaţă de 4613 mp, din măsurători 4.613 mp, pe care există o construcţie - magazie (uscător şi vestiar), conform nr. cadastral xxxxx C1, în suprafaţă de 209 mp,  proprietar S.C. B. S.R.L, până la concurenţa sumei de 36.660 lei  - prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din data de 19.05.2016 și de înlocuire a acestuia cu măsura instituirii popririi asupra contului colector de lichidare al societății B. S.R.L. deschis la ….

Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că prin cererea formulată la data de 05.10.2018 lichidatorul judiciar A. S.P.R.L., desemnat pentru societatea inculpată B. S.R.L, a solicitat ridicarea sechestrului asigurător de pe imobilul înscris în CF nr.xxxxx/C., str. D., compus din teren în suprafaţă de 4.613 mp şi magazie (uscător şi vestiar), până la concurenţa sumei de 36.660 lei, instituit pe baza ordonanţei de luare a măsurilor asigurătorii din 19.05.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în dosarul nr. xxx/P/2012 și  instituirea popririi asupra sumei de 36.660 lei, care urmează să fie încasată din valorificarea imobilului.

 Analizând dacă, în speță, debitorul a dat o garanţie îndestulătoare pentru ridicarea și înlocuirea măsurii asigurătorii, s-a reţinut că în cadrul procedurii falimentului vizând societatea inculpată B., la […] s-a deschis contul colector de lichidare al societăţii B. S.R.L.. Potrivit extraselor bancare ataşate în acest cont se află suma de 19.710,37 lei și suma de 1.100.135,62 lei, depozitat la data de 27.08.2018.

Potrivit tabelului definitiv consolidat modificat al creanţelor nr.849/05.07.2016, datoria societăţii B. S.R.L. este în sumă totală de 8.621.053,24 lei, în favoarea creditorilor F. S.A., G. S.R.L. şi AJFP E. sunt înscrise ipoteci asupra unei părţi din activele societăţii.

Așa cum prevede în mod expres art. 163 alin. 3 din aceeași lege, contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele judecătoreşti.

Prin urmare, nu se poate institui măsura popririi cu privire la un astfel de cont, nici măcar în vederea confiscării speciale sau extinse, căci dacă s-ar accepta posibilitatea popririi unui astfel de cont, ar însemna să se încalce dispozițiile art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

 Așadar, se constată că deși aplicabile dispozițiile art. 957 alin. 1 din Codul de procedură civilă prin prisma art. 2 alin. 2 Cod procedură penală, în speță, debitoarea  - inculpata B. S.R.L. prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. nu a oferit acea garanție îndestulătoare pentru ridicarea sechestrului asigurător.

Împotriva încheierii a formulat cale de atac inculpata B.  S.R.L. prin lichidator judiciar A. S.P.R.L.

În susţinerea orală a căii de atac,  s-a solicitat de către apărătorul din oficiu al inculpatei şi de către reprezentantul lichidatorului judiciar admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, considerând încheierea pronunţată de către prima instanţă, netemeinică şi nelegală.

S-a arătat că, în afara contului colector de lichidare, mai există un cont bancar deschis la […] în care se află suma de 36.660 lei şi că procedura falimentului în ceea ce o priveşte pe societatea B. S.R.L. este reglementată de Legea nr. 85/2006 şi nu de Legea nr. 85/2014. Arată că Legea nr. 85/2006 nu interzice indisponibilizarea contului de lichidare de către organele de cercetare penală, organele administrative sau instanţele judecătoreşti.

Consideră că s-a acordat o garanţie îndestulătoare pentru ridicarea şi înlocuirea măsurii asigurătorii, sens în care apreciază cererea formulată ca fiind întemeiată şi legală.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, să se dispună ridicarea sechestrului asigurator de pe imobilul înscris în CF nr. xxxxx/C. până la concurenţa sumei de 36.660 lei, instituit pe baza Ordonanţei de luare a măsurilor asigurătorii din 19.05.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în dosarul nr. xxx/P/2012 şi instituirea popririi asupra sumei de 36.660 lei, sumă care se află în contul bancar deschis la […].

Analizând calea de atac formulată, Curtea de Apel a considerat, în primul rând, că, potrivit considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 24/2016, calea de atac formulată de inculpată prin lichidator judiciar este contestaţie, iar nu apel (această cale de atac este prevăzută de art. 957 Cod de procedură civilă).

Deşi articolul 2501 Cod de procedură penală are în vedere numai ipoteza încheierilor prin care s-a dispus luarea unei măsurii asigurătorii, Curtea consideră că, pentru identitate de raţiuni juridice, astfel cum au fost avute în vedere de Curtea Constituţională în considerentele deciziei sus menţionate, orice încheiere prin care se pronunţă judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în materia măsurilor asigurătorii, cum ar fi, spre exemplu, o cerere de ridicare sechestru judiciar formulată pentru intervenirea unor elemente noi, ce nu au existat la data luării măsurii asigurătorii (considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 20/2016 permit formularea unor astfel de cereri ce vor fi judecate în conformitate cu dispoziţiile art. 975 Cod de procedură civilă), este supusă căii de atac a contestaţiei, cu procedura de urmat prevăzută de art. 2501 Cod de procedură penală.

Prin urmare, calea de atac exercitată în cauză este contestaţia ce va fi judecată pe fondul cererii, fiind deci admisibilă, în baza deciziei Curţii Constituţionale nr. 24/2016.

Cu privire la procedura de urmat cu privire la această cerere, în mod corect a  reţinut instanţa de fond că sunt incidente în speţă considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 20/2016 ce permit formularea unor astfel de cereri ce vor fi judecate în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 957 Cod de procedură civilă.

Curtea Constituţională a stabilit, în motivarea deciziei sus amintite, că numai pentru elemente noi, ce au apărut după instituirea măsurii asigurătorii, este permisă completarea Codului de procedură penală cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, pentru a se asigura un remediu juridic în lumina accesului la o instanţă şi astfel, se pot invoca dispoziţiile Codului de procedură civilă pentru formularea unei cereri de ridicare sechestru, invocându-se motive ce au apărut ulterior instituirii acestei măsuri.

Curtea de Apel consideră însă că, dacă motivele au existat la data luării măsurii asigurătorii, orice cerere ulterioară întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin care se invocă aceste motive va trebui respinsă ca inadmisibilă, din moment ce Codul de procedură penală prevede în art. 250 calea de atac a contestaţiei adresată unui judecător, în termen de 3 zile de la data comunicării măsurii, iar partea interesată ori nu a exercitat această cale de atac, ori a exercitat-o şi i s-a respins.

În speţa de faţă, instanţa de fond nu a efectuat o astfel de analiză, respectiv dacă existau aceste sume de bani în conturile societăţii inculpate la data luării sechestrului (acesta fiind temeiul formulării cererii de ridicare sechestru ce face obiectul cauzei). În măsura în care ar fi existat aceste sume de bani în conturile societăţii la data instituirii sechestrului, atunci orice invocare a acestor motive la acest moment ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, întrucât inculpata, aflată în procedura lichidării la momentul instituirii sechestrului, ar fi trebuit să conteste în 3 zile măsura sechestrului conform art. 250 Cod de procedură penală şi să ceară instituirea unei popriri pe aceste conturi.

Dacă sumele de bani au intrat în conturile societăţii inculpate după instituirea măsurii sechestrului, atunci cererea de ridicare sechestru şi instituire a popririi pe aceste sume de bani, folosindu-se de această dată prevederile Codului de procedură civilă apare ca fiind admisibilă.

La acest moment, în calea de atac formulată de inculpată prin lichidator judiciar, nici Curtea nu poate face o asemenea analiză, întrucât, dacă s-ar ajunge la concluzia că motivele de contestaţie existau la data instituirii sechestrului ar trebui admisă contestaţia şi, în rejudecare, să se dispună respingerea ca inadmisibilă a cererii de ridicare sechestru şi de instituire a măsurii popririi. O asemenea soluţie ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

 Analizând deci pe fond contestaţia formulată de inculpată, Curtea reţine că în mod greşit s-au reţinut ca temei al respingerii cererii dispoziţiile art. 163 alineat 3 din Legea nr. 85/2014 întrucât, conform art. 343 din Legea nr. 85/2014, procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date. În speţă, anterior anului 2014 s-a deschis procedura insolvenţei inculpatei S.C. B. S.R.L., astfel că Legea nr. 85/2006 este aplicabilă în cauză.

Astfel cum a reliefat lichidatorul judiciar, Legea nr. 85/2006 nu cuprinde o dispoziţie care să interzică instituirea unei măsuri asigurătorii asupra contului unic colector şi permite constituirea unui alt cont de depozit, în care debitoarea să-şi ţină disponibilităţile băneşti (art. 4 alineatele 2 şi 3 din Legea nr. 85/2006) Asupra acestor 2 conturi poate fi instituită o măsură a popririi asigurătorii.

Dar, aşa cum rezultă din constituirea de parte civilă aflată la dosarul de fond al Tribunalului Covasna, obligaţiile fiscale principale în cuantum de 36.660 de lei au ajuns la scadenţă în anul 2010, cel mai târziu în ianuarie 2011 (decontul TVA-300 depus la organul fiscal sub nr. 800.11/07.01.2011), astfel că obligaţiile fiscale accesorii aferente celor principale încep să curgă de la această dată, prin urmare, prin ridicarea sechestrului şi poprirea doar a sumei de 36.660 lei, în condiţiile în care obligaţiile fiscale principale reprezintă doar o parte din prejudiciul cauzat bugetului general consolidat, se ajunge ca măsura propusă de lichidator judiciar să nu garanteze recuperarea în integralitate a prejudiciului cauzat bugetului de stat, deci să nu reprezinte o garanţie îndestulătoare pentru ridicarea sechestrului asigurător.

Cu privire la accesoriile acestei creanţe fiscale, Curtea consideră că dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006, conform cărora nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, nu-şi găsesc aplicarea în cauză, astfel că dobânzile şi penalităţile aferente debitului principal în cuantum de 36.660 lei curg în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

Curtea consideră deci că, în materia infracţiunilor de evaziune fiscală, penalităţile şi accesoriile aferente unei creanţe fiscale principale curg până la achitarea debitului, chiar şi în situaţia în care debitorul societate comercială se află în procedura insolvenţei sau în cea a lichidării, deci şi după începerea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Motivele ce stau la baza acestei decizii se află în considerentele deciziei dată de ÎCCJ nr. 17/2015 în recurs în interesul legii, în care se stabileşte că obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor se naşte la data realizării activităţii, încasării venitului supus impozitării şi devine scadentă la termenul prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile creanţei fiscale. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Codul de procedură penală s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Analizând problema de drept, Înalta Curte a reţinut că în orice litigii referitoare la valorificarea creanţelor fiscale principale şi accesorii de către creditor, astfel cum acesta este definit de art. 25 din Codul de procedură fiscală, se aplică prevederile Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, precum şi că obligaţiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privinţa semnificaţiei pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât şi în privinţa modalităţii de calcul al sumelor în care se materializează. Aceste norme au prioritate în faţa altor reglementări şi reprezintă legea aplicabilă cu privire la  dispoziţiile ce reglementează accesoriile fiscale.

Astfel, în art. 119 alin. (1) din Codul de procedură fiscală se prevede că, "pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere."  Art. 120 alin. (1) din Codul de procedură fiscală stabileşte că dobânzile reprezintă "echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv", iar dispoziţiile art. 120^1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevăd că acestea reprezintă "sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv".

Conform art. 2 alin. (2) din Codul de procedură fiscală  " Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat."

Codul fiscal prevede în art. 1 alin. (3) că  "În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal."

Art. 2 din Codul de procedură fiscală intitulat "Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative" prevede că în alineatul 1 că "Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora şi în alineatul 2 că „Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat."

Analizând toate aceste prevederi cuprinse în codul fiscal şi în codul de procedură fiscală, în lumina deciziei RIL sus menţionate, Curtea de Apel consideră că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 cu privire la penalităţile şi dobânzile ce au ca debit principal o creanţă fiscală ce rezultă din săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală.

Prin urmare, penalităţile şi dobânzile aferente debitului principal în cuantum de 36.660 lei curg în continuare, până la achitarea efectivă a debitului, iar măsura sechestrului instituit de procuror vine tocmai să garanteze plata întregii datorii, în cuantum de 36.660 lei la care se adaugă penalităţile şi dobânzile până la achitarea efectivă a debitului (dată incertă).

 În aceste condiţii, Curtea nu poate dispune ridicarea sechestrului instituit asupra bunului imobil al debitoarei inculpate şi instituirea unei popriri pe suma de 36.660 lei, întrucât ar lipsi partea civilă de o garanţie obligatorie în vederea asigurării plăţii creanţelor fiscale constând în accesoriile acestui debit principal care au început să curgă la data scadenţei datoriei şi curg în continuare până la achitarea debitului (art. 11 din Legea nr. 241/2005 prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii atunci când s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de acest act normativ – inculpata S.C. B. S.R.L. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alineat 2 din Legea nr. 241/2005).

Astfel, în baza art. 2501 Cod procedură penală s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de inculpata S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. împotriva încheierii nr. 33 din data de 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna.

Domenii speta

Spete similare