Intoarcere executare - Instituţia întoarcerii executării silite este incidentă atunci când are loc desfiinţarea titlului executoriu sau a executării silite înseşi. Însă, în speţă, sentinţa civilă din data de 18.07.2012 nu constituia titlu executoriu, astf

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.06.2019 sub nr. .../4/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca urmare a declinării de competenţă (filele 163-164 din dosarul ataşat), reclamanta A. Bank SA în contradictoriu cu pârâtul SG a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în principal, întoarcerea executării şi obligarea pârâtului la restituirea sumelor de 3.404,4 CHF şi 2.465,08 lei sau, în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea sumelor cu titlu de plată nedatorată, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 663,17 CHF cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a susţinut că, prin sentinţa civilă nr. 10229/18.07.2012, pronunţată în dosarul nr. .../3/2011 de către Tribunalul Bucureşti, a fost obligată la restituirea unor sume către pârât, iar, pe parcursul soluţionării apelului, la data de 15.09.2015, a achitat către pârât sumele de 4.210,4 CHF reprezentând diferenţă de dobândă şi 3.402,92 de lei cu titlu de dobândă legală.

În continuare, a arătat că, prin decizia civilă nr. 1887/A/19.11.2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte apelul său, a constatat că dispoziţiile contractuale referitoare la comisioanele percepute de bancă nu au caracter abuziv şi a dispus întoarcerea executării doar pentru sumele achitate cu acest titlu, respectiv 806 CHF şi 937,84 de lei.

Reclamanta a învederat că, în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 485/22.03.2017 prin care a admis recursul şi a constatat că dispoziţiile contractuale sunt legale şi nu justifică restituiri de sume, astfel încât părţile au fost puse în situaţia anterioară litigiului.

A indicat că întoarcerea executării silite poate fi dispusă şi în cazul achitării sumelor de bună-voie, nu prin executare silită.

Reclamanta a evidenţiat că sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, prevăzute de art. 1341 C. civ., astfel încât, în subsidiar, pârâtul are obligaţia restituirii sumelor în temeiul acestei instituţii juridice.

A mai motivat că, urmare a sentinţei nr. 10229, creditul s-a derulat pe o perioadă de mai bine de doi ani cu o altă dobândă decât cea contractuală, părţile fiind puse ulterior în situaţia anterioară.

Reclamanta a reliefat că pârâtul s-a îmbogăţit în mod nejustificat cu suma de 663,17 CHF, ca o consecinţă a modificării dobânzii.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 724 alin. (3), art. 622 alin. (1), art. 723 alin. (1) C. proc. civ., art. 1341-art. 1344 C. civ., art. 1345 C. civ. 

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată (filele 9 din dosarul ataşat şi 11-12).

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, a indicat că reclamanta a mai formulat o cerere de întoarcere a executării în faţa Curţii de Apel Bucureşti, care a fost respinsă, iar soluţia a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie Justiţie.

Pe fond, pârâtul a învederat că între părţi a avut loc un litigiu cu privire la dispoziţiile contractului de credit RFI33542505363, iar instanţa de recurs nu a admis cererea de întoarcere a executării formulată de reclamantă.

A precizat că reclamanta a formulat şi o cerere de lămurire a dispozitivului, care a fost respinsă, iar condiţiile plăţii nedatorate nu sunt îndeplinite.

În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 205 şi art. 432 C. proc. civ.

În dovedire, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat că în apel s-a dispus întoarcerea executării silite doar pentru anumite sume, iar cererea de lămurire a dispozitivului nu a fost respinsă, ci instanţa a prevăzut că se poate recurge la procedura completării.

În temeiul art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, socotind-o admisibilă potrivit legii şi concludentă.

Analizând excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât, reţine următoarele:

În temeiul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”. Totodată, potrivit art. 431 C. proc. civ., „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Din interpretarea dispoziţiilor precizate reiese că, pentru a interveni autoritatea de lucru judecat, este necesară pronunţarea unei instanţe asupra unui aspect litigios, precum şi existenţa triplei identităţi între procese, respectiv de părţi, obiect şi de cauză.

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 10229 din data de 18.07.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. .../3/2011, s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei care prevede că rata dobânzii curente va putea fi modificată de către bancă, numai în ceea ce priveşte criteriul ales (în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii), s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei care prevede perceperea comisionului de procesare, iar reclamanta a fost obligată la restituirea către pârât a sumelor plătite în baza clauzelor contractuale declarate nule absolut, precum şi a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor şi până la data restituirii.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1887/A/2015, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul cu acelaşi număr, apelul reclamantei a fost admis şi s-a dispus modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii ca neîntemeiate a capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor privind comisionul de procesare, precum şi a capătului de cerere accesoriu privind restituirea sumei plătite cu titlu de comision de procesare, s-a constat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind dreptul băncii de a debita automat orice cont al împrumutatului (art.4.6, art.5.2, art.5.9 şi art.8.2 din contractul de credit nr.RFI33542505363/27.09.2006), precum şi a clauzei referitoare la obligaţia împrumutatului de a încheia contract de asigurare cu o societate de asigurări agreată de către bancă (art.5.5 din contractul de credit nr.RFI33542505363/27.09.2006) şi s-a dispus întoarcerea executării în sensul obligării pârâtului să restituie reclamantei sumele de 806 CHF şi 937,84 LEI reprezentând comision procesare şi dobândă legală comision procesare achitate reclamantului în executarea sentinţei.

Prin decizia nr. 485 din data de 22.03.2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar, a fost admis recursul reclamantei, iar decizia civilă nr. 1887 a fost modificată în parte în sensul respingerii acţiunii pârâtului ca neîntemeiată.

Însă, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti menţionate reiese că, în apel, instanţa s-a pronunţat doar cu privire la întoarcerea executării aferentă comisionului de procesare şi a dobânzii legale, calculate asupra acestui comision. În plus, în recurs, Înalta Curte nu a dispus nicio soluţie cu privire la întoarcerea executării sumelor solicitate în prezenta cauză.

Prin urmare, asupra pretenţiilor reclamantei din prezenta speţă nu s-a pronunţat o altă hotărâre judecătorească, motiv pentru care nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat.

Împrejurarea că a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului nu poate conduce la reţinerea autorităţii de lucru judecat întrucât prin încheierea din data de 18.04.2018, Înalta Curte nu a dispus asupra cererii de întoarcere a executării. În plus, instanţa a precizat că susţinerile reclamantei pot presupune o completare a dispozitivului.

Din aceste motive, instanţa urmează să respingă excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 10229 din data de 18.07.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. .../3/2011, s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei care prevede că rata dobânzii curente va putea fi modificată de către bancă, numai în ceea ce priveşte criteriul ales (în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii), s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei care prevede perceperea comisionului de procesare, iar reclamanta a fost obligată la restituirea către pârât a sumelor plătite în baza clauzelor contractuale declarate nule absolut, precum şi a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor şi până la data restituirii.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1887/A/2015, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul cu acelaşi număr, apelul reclamantei a fost admis şi s-a dispus modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii ca neîntemeiate a capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor privind comisionul de procesare, precum şi a capătului de cerere accesoriu privind restituirea sumei plătite cu titlu de comision de procesare, s-a constat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind dreptul băncii de a debita automat orice cont al împrumutatului (art.4.6, art.5.2, art.5.9 şi art.8.2 din contractul de credit nr.RFI33542505363/27.09.2006), precum şi a clauzei referitoare la obligaţia împrumutatului de a încheia contract de asigurare cu o societate de asigurări agreată de către bancă (art.5.5 din contractul de credit nr.RFI33542505363/27.09.2006) şi s-a dispus întoarcerea executării în sensul obligării pârâtului să restituie reclamantei sumele de 806 CHF şi 937,84 LEI reprezentând comision procesare şi dobândă legală comision procesare achitate reclamantului în executarea sentinţei (filele 89-126 din dosarul ataşat).

Prin decizia nr. 485 din data de 22.03.2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar, a fost admis recursul reclamantei, iar decizia civilă nr. 1887 a fost modificată în parte în sensul respingerii acţiunii pârâtului ca neîntemeiată (filele 27-83 din dosarul ataşat).

La datele de 15.09.2015 şi 01.10.2015, reclamanta a achitat către pârât sumele de 3.404,4 CHF şi de 2.465,08 lei, în executarea sentinţei civile nr. 10229 (filele 20-21).

În drept, art. 723 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului”. În această ordine de idei, art. 724 C. proc. civ. prevede „(1) În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanţa va dispune asupra efectuării operaţiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă, potrivit regulilor de carte funciară. (2) Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul. (3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că instituţia întoarcerii executării silite este incidentă atunci când are loc desfiinţarea titlului executoriu sau a executării silite înseşi. Însă, în speţă, sentinţa civilă nr. 10229 din data de 18.07.2012 nu constituia titlu executoriu, astfel încât desfiinţarea acesteia în căile de atac nu conduce la aplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la întoarcerea executării.

În schimb, în conformitate cu art. 1341 alin. (1) C. civ., „Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire”. Din interpretarea acestui text legal rezultă că, pentru a fi în prezenţa instituţiei juridice a plăţii nedatorate, este necesară îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv i) să existe o plată, ii) datoria să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi şi iii) plata să fi fost făcută din eroare.

În speţă, reclamanta a procedat la îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 10229, dar, ca urmare a soluţionării căilor de atac, hotărârea judecătorească menţionată a fost desfiinţată. Mai exact, obligaţiile stabilite în persoana reclamantei prin sentinţa nr. 10229 au devenit lipsite de efecte juridice.

Într-o asemenea situaţie, sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate deoarece reclamanta a achitat către pârât sumele de 3.404,4 CHF şi de 2.465,08 lei, iar aceste datorii au fost desfiinţate din punct de vedere juridic prin soluţionarea căilor de atac. De asemenea, condiţia erorii este îndeplinită deoarece, până la soluţionarea căilor de atac, reclamanta avea reprezentarea că dispoziţiile cuprinse în sentinţa nr. 10229 reprezintă obligaţiile sale.

Susţinerea pârâtului în sensul că reclamanta a recunoscut sumele de plată prin actul adiţional din data de 17.07.2018 nu poate fi reţinută deoarece actul adiţional respectiv nu vizează sumele pe care reclamanta le-a achitat pârâtului în temeiul sentinţei nr. 10229, ci are ca obiect situaţia creditului de la data de 17.07.2018.

Referitor la suma de 663,17 CHF, aceasta este reprezentată de diferenţa dintre dobânda pe care pârâtul o datora în temeiul contractului şi cea stabilită prin sentinţa civilă nr. 10229.

Însă, pentru plata dobânzii, contractul de credit reprezintă titlu executoriu, în conformitate cu art. 120 din OUG nr. 99/2006. În plus, temeiul juridic al achitării respectivei sume îl reprezintă prevederile contractuale referitoare la dobândă, astfel încât nu poate interveni instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză, fiind aplicabile prevederile art. 1348 C. civ.

În consecinţă, pârâtul nu poate fi obligat la plata acestei sume în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Din aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte acţiunea şi să dispună obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumelor de 3.404,4 CHF şi de 2.465,08 lei, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

În cazul cheltuielilor de judecată, art. 453 C. proc. civ. dispune că „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.

În prezenta cauză, reclamanta a făcut dovada achitării sumelor de 300 de lei, 922,75 de lei şi 194,40 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Având în vedere soluţia de admitere în parte a cererii principale (doar cu privire la plata nedatorată), instanţa urmează să admită în parte solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată şi să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 922,75 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, calculată proporţional cu soluţia de admitere a acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A Bank SA, având sediul în sector 1, Bucureşti, ... în contradictoriu cu pârâtul SG, având domiciliul ales în sector 5, Bucureşti, STR. ... .

Obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumelor de 3.404,4 CHF şi de 2.465,08 lei.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Admite în parte solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 922,75 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, calculată proporţional cu soluţia de admitere a acţiunii.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.11.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare