Act administrativ asimilat – refuzul Gărzii Forestiere a. de avizare a documentaţiei depuse în vederea acordării compensaţiilor proprietarilor de păduri afectaţi de funcţiile de protecţie pentru anul 2018 şi a dobânzilor aferente. Greşită soluţionare a ex

Act administrativ asimilat – refuzul Gărzii Forestiere A. de avizare a documentaţiei depuse în vederea acordării compensaţiilor proprietarilor de păduri afectaţi de funcţiile de protecţie pentru anul 2018 şi a dobânzilor aferente. Greşită soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Apelor si Pădurilor, autoritate publică centrală ce răspunde de silvicultură.

- art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic

- art. 1, 2, 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

Obiectul acţiunii în contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, îl constituie cererea de analizare a caracterului justificat sau nu al refuzului exprimat de instituţia pârâtă şi de recunoaştere a drepturilor solicitate, respectiv acordarea sumelor cerute pe cale administrativă de către recurentul reclamant. Prin urmare, cererea de chemare în judecată vizează un act administrativ asimilat – refuzul nejustificat de recunoaştere a dreptului recurentului reclamant la plata compensaţiilor prevăzute de Legea nr. 46/2008, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) (…) nu este necesară plângerea prealabilă”. În aceste condiţii, faţă de obiectul acţiunii şi de excepţia de la regula obligativităţii plângerii prealabile expres reglementată de art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea constată că, în mod greşit, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, sub aspectul lipsei plângerii prealabile, invocată de ambii pârâţi în întâmpinare.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 331/16.05.2019 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Apelor si Pădurilor, invocată de pârât în întâmpinare şi a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a faptului că adresa nr. 7300 - 7315/1/03.09.2018, a cărei anulare se solicită, nu ar fi act administrativ, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor în întâmpinare.

Totodată, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea actului administrativ nr. 7300 – 7315/1/03.09.2018 emis de Garda Forestieră A., sub aspectul lipsei plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de ambii pârâţi în întâmpinare şi a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Composesoratul B. în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră A., ca inadmisibilă sub aspectul lipsei plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 în ceea de priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea actului administrativ nr. 7300 – 7315/1/03.09.2018 emis de Garda Forestieră A. şi ca neîntemeiată în ceea de priveşte capătul de cerere având ca obiect plata compensaţiilor aferente anului 2018 şi a dobânzilor aferente.

Tribunalul a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Composesoratul B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii.

În motivare, a arătat că instanţa de fond a admis nelegal, în opinia sa, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocata de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor prin întâmpinare, faţă de petitul privind plata ajutoarelor de stat a dobânzilor aferente şi cheltuielilor de judecată. Astfel, în conformitate cu O.U.G. nr. 32/2015 coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 743/2015, Gărzile Forestiere sunt instituţii publice teritoriale cu personalitate juridică, în subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea şi controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional”, iar, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 1/2017, Ministerul Apelor şi Pădurilor este organul ierarhic superior al Gărzii Forestiere A., fiind competent să soluţioneze plângerea prealabilă formulată ca urmare a refuzului nejustificat de a soluţiona cererea adresată Gărzii Forestiere A..

Recurentul a mai susţinut că pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor este ordonator principal de credite, aşa cum prevede expres art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 20/2017 privind înfiinţarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, respectiv este autoritatea publică centrală care aprobă defalcarea sumelor de bani cuvenite cu titlu de compensaţii, prin Ordin al Ministrului, conform Normelor Metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor pentru gestionarea durabila a acestora.

În plus, recurentul a menţionat că pârâtul MAP este unica autoritate publică centrală în domeniul silviculturii, în temeiul O.U.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, conform art. 13 şi 14 din O.U.G. nr. 1/2017, iar, potrivit art. 3 din H.G. nr. 20/2017, toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale fostului Minister al Mediului, Apelor şi Pădurilor în ceea ce priveşte domeniul specific al ajutoarelor de stat în sectorul forestier.

În aceste condiţii, recurentul a susţinut că pârâtul MAP este, în prezent, singura autoritate publică centrală în domeniul silviculturii care, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 este autorizată legal să efectueze plata acestor ajutoare de stat.

Recurentul a criticat şi soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii sub aspectul lipsei plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, considerând că aceasta a fost nelegală.

Astfel, recurentul a arătat că adresa nr. 7300-7315/1/03.09.2018 este emisă de autoritatea publică locală în vederea executării sau organizării legii şi reprezintă un act juridic administrativ prin intermediul căruia Garda Forestieră a refuzat nejustificat, în opinia sa, plata compensaţiilor la care este îndreptăţită, în calitate de proprietar de păduri cu funcţii de protecţie, în conformitate cu Legea nr. 46/2008 coroborat cu prevederile H.G. nr. 447/2017 şi altor dispoziţii imperative emise inclusiv de Comisia Europeană. Prin această adresă se manifesta explicit refuzul nejustificat al intimatei pârâte, emis cu exces de putere, în opinia sa, aşa cum a fost definit în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Or, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, noţiunea de contencios administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În aceste condiţii, instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor imperative cuprinse în art. 7 alin. 5 teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv că, fiind în prezenţa unui refuz nejustificat nu era necesară procedura parcurgerii plângerii prealabile.

În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei, conform art. art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimatul Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 25-26), a solicitat respingerea recursului.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimatul a arătat că, în mod legal, în opinia sa, instanţa de fond a apreciat că, deşi ministerul este autoritatea publică centrală în domeniu silviculturii, organ ierarhic superior Gărzii forestiere şi ordinator principal de credite, totuşi Garda forestieră are competenţa avizării documentaţiei, astfel că, până la transmiterea decontului către Minister, acesta nu are atribuţii de a efectua plata compensaţiilor.

Intimatul a precizat că, potrivit art. 8 din H.G. nr. 447/2017, avizarea documentaţiei reprezintă o operaţiune administrativă care se realizează exclusiv de către structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în prezenta cauză Garda Forestieră A., ministerul neavând atribuţii în analiza documentaţiilor depuse de proprietarii de păduri, astfel că nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, aşa cum în mod corect a stabilit instanţa de fond.

În ceea ce priveşte critica recurentului cu privire la soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, intimatul a arătat că, în nenumăratele dosare promovate de reprezentantul convenţional al recurentei, avocat C., având acelaşi obiect, respectiv anularea de acte administrative emise de gărzile forestiere şi acordarea de compensaţii proprietarilor de păduri, acesta a înţeles să formuleze plângeri prealabile împotriva acestor acte administrative, însă, în prezenta cauza, a apreciat că nu mai este necesară îndeplinirea acestei proceduri, dând o interpretare proprie aceleiaşi situaţii juridice pentru a da o aparenţă de legalitate neîndeplinirii procedurii.

Contrar opiniei recurentului, intimatul a considerat că era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, această procedură fiind reglementată spre a oferi persoanelor interesate o rezolvare mai rapida a solicitărilor prin adresarea iniţială la autoritatea publică emitentă sau la autoritatea ierarhic superioară. Caracterul imperativ al normei care reglementează procedura prealabilă decurge, în opinia intimatului, din interesul ocrotit, respectiv de a evita încărcarea rolului instanţelor cu cereri care pot fi rezolvate pe cale amiabilă.

În drept, a invocat aplicarea art. 205 Cod de procedură civilă, iar în probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimata Garda Forestieră A., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. (3) coroborat cu art. XVII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 (filele 42-45), a solicitat respingerea recursului.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că lipsa vreunei acţiuni a petentei în perioada cuprinsă între data transmiterii actului administrativ atacat, respectiv 03.09.2018 şi data introducerii acţiunii în instanţă, 22.03.2019, denotă lipsă de interes, nicidecum de reaua-voinţă a instituţiei, iar motivul pentru care instituţia a emis actul administrativ s-a bazat pe faptul că cererea a fost transmisă peste termenul legal, dar şi pentru faptul că documentaţia lipsea. Având în vedere prevederile legale care dau proprietarilor, în anumite situaţii, sprijin în gestionarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional, respectiv, raportându-se la această speţă, Legea nr. 46/2008, republicată şi H.G. nr. 447/2017, a considerat că normele incluse în textele lor trebuie respectate, atât de către beneficiari, cât şi de autorităţi.

Intimata a arătat că instituţia a venit în sprijinul solicitantului cu informaţii, acesta având posibilitatea de a-şi exprima, în termenul legal, contestaţia împotriva actului administrativ, însă, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a invocat tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă. Astfel, adresa nr. 7300-7315/1/03.09.2018 a fost comunicată prin fax în aceeaşi dată, iar înregistrarea prezentei acţiuni la Tribunalul Covasna, conform portalului, s-a realizat în data de 22.03.2019 şi, prin urmare, conform prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la data formulării cererii de chemare în judecată termenul era prescris.

Intimata a invocat, referitor la procedura de soluţionare a cererilor în contencios administrativ, că reclamanta nu a înţeles să formuleze plângere prealabilă, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluţia instanţei de fond fiind, în opinia sa, legală, ţinând seama şi de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2060/21.06.2017.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că singurele cereri înregistrate la Garda Forestieră A., fără documentaţiile cerute de normele H.G. 447/2017, sunt cele din data de 23.07.2018, astfel că răspunsul dat solicitanţilor este unul legal, având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 447/30.06.2017, prin care se stipulează expres că: cererile de acordare a compensaţiilor; pentru anul în curs, însoţite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun anual, până în data de 30 iunie, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Adresa nu constituie refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de acordare a ajutoarelor de stat, în conformitate cu Legea nr. 46/2008, respectiv obligaţia prevăzută de lege pentru instituţia intimată de a aviza deconturile, ci o informare cu situaţia de fapt şi motivarea legală a refuzului de a acorda aceste compensaţii.

În drept, a fost invocată aplicarea art. 483 şi urm. Cod de procedură civilă, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi H.G. nr. 447/2017.

Recurentul reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. XVI alin. (2) coroborat cu art. XVII alin. (3) din Legea nr. 2/2013, dara depus note de şedinţă în care a reiterat şi detaliat argumentele expuse în cererea de recurs.

Analizând recursul declarat de reclamantul Composesoratul B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentul reclamant invocă drept prim motiv de reformare a sentinţei primei instanţe greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin întâmpinare, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă şi care este fondat.

Astfel, Curtea reţine că stabilirea calităţii procesuale pasive presupune verificarea existenţei identităţii între pârâtul chemat în judecată şi debitorul raportului juridic dedus judecăţii.

În cauză, recurentul reclamant a solicitat, prin cererea introductivă, anularea adresei de răspuns a pârâtei Garda Forestieră A. nr. 7300 - 7315/1/03.09.2018, prin care aceasta a refuzat avizarea documentaţiei întocmite în vederea acordării de compensaţii proprietarilor de păduri, pentru anul 2018, dar şi obligarea ambilor pârâţi, în solidar, la plata sumei de 20.421,3 lei cu acest titlu şi a accesoriilor aferente.

Faţă de aceste ultime petite, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, potrivit cărora „în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă”, Curtea constată că această identitate există, din moment ce pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor este autoritatea publică centrală în domeniul silviculturii, în temeiul art. 13 din OUG nr. 1/2017, coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 20/2017, instituţie publică prin al cărei buget se acordă sumele solicitate de recurentul reclamant.

Nu are relevanţă susţinerea primei instanţe că pârâta Garda Forestieră A. este instituţia competentă să avizeze documentaţia în baza căreia se acordă aceste compensaţii şi că acest aviz lipseşte, aceste aspecte fiind chestiuni care ţin de fondul analizei petitelor de acordare a sumelor astfel solicitate. La momentul stabilirii cadrului procesual interesează numai dacă, în raport de cadrul juridic aplicabil, pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor are obligaţia plăţii acestor sume. Or, această obligaţie, în mod evident, este reglementată de legiuitor în sarcina acestui pârât, de vreme ce aceste compensaţii se eliberează „prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură”.

Prin urmare, prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor, invocată de pârât în întâmpinare, această soluţie urmând a fi reformată.

Recurentul reclamant mai invocă drept motiv de reformare a sentinţei primei instanţe greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, sub aspectul lipsei plângerii prealabile, invocată de ambii pârâţi în întâmpinare, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă şi care este, de asemenea, fondat.

Astfel, primul petit al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea recurentului reclamant de anulare a adresei de răspuns nr. 7300 - 7315/1/03.09.2018 emisă de pârâta Garda Forestieră A., prin care aceasta a refuzat avizarea documentaţiei întocmite de reclamant în vederea acordării de compensaţii proprietarilor de păduri, pentru anul 2018, solicitată prin adresa nr. 7300/23.07.2018 depusă de către reclamant la instituţia pârâtă (filele 17-18 dosar tribunal).

Obiectul acţiunii în contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, îl constituie cererea de analizare a caracterului justificat sau nu al refuzului exprimat de instituţia pârâtă Garda Forestieră A. şi de recunoaştere a drepturilor solicitate, respectiv acordarea sumelor cerute pe cale administrativă de către recurentul reclamant. Prin urmare, cererea de chemare în judecată vizează un act administrativ asimilat - refuzul nejustificat de recunoaştere a dreptului recurentului reclamant la plata compensaţiilor prevăzute de Legea nr. 46/2008, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) (…) nu este necesară plângerea prealabilă”.

În aceste condiţii, faţă de obiectul acţiunii şi de excepţia de la regula obligativităţii plângerii prealabile expres reglementată de art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea constată că, în mod greşit, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, sub aspectul lipsei plângerii prealabile, invocată de ambii pârâţi în întâmpinare.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul COMPOSESORATUL B. împotriva sentinţei civile nr. 331/16.05.2019 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, pe care o va casa în parte şi, în rejudecare, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Apelor si Pădurilor, invocată de pârât în întâmpinare, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea adresei nr. 7300–7315/1/03.09.2018 emisă de Garda Forestieră A., sub aspectul lipsei plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de ambii pârâţi în întâmpinare.

Având în vedere că pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor nu a criticat soluţia primei instanţe referitoare la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare, soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect va fi menţinută.

Văzând că prima instanţă nu a analizat fondul litigiului, Curtea va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Covasna – Secţia civilă.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) Cod de procedură civilă care fac referire la „partea care pierde procesul”, instanţa constată că această cerere nu poate fi soluţionată la acest moment procesual, deoarece prin prezenta cale de atac nu s-a tranşat fondul litigiului, cuantumul cheltuielilor astfel efectuate urmând a fi avut în vedere de către instanţa de fond la momentul analizării cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste motive,

Domenii speta

Spete similare