Nulitatea contractului de achiziţie publică încheiat în perioada de activitate a o.u.g. nr. 34/2006. Invocarea unor cauze de nulitate prevăzute de dispoziţiile Codului civil. Dispoziţii de drept material şi procesual aplicabile.

- art. 60 alin. (1), art. 69, art. 58 din Legea nr. 101/2016

- art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006

Legea procesuală aplicabilă cererilor privind anularea contractelor de achiziţie publică încheiate sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006 este Legea nr. 101/2016, dacă acţiunea este introdusă după intrarea în vigoare a acestei legi.

Din perspectiva dreptului material, în absenţa unei norme tranzitorii în conţinutul Legii nr. 101/2016 care să privească aspecte de drept substanţial, în ce priveşte cauzele de nulitate a contractelor de achiziţie publică încheiate sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, sunt aplicabile dispoziţiile acestei ordonanţe.

Invocarea unor cauze de nulitate absolută a contractului de achiziţie publică, reglementate de dispoziţiile Codului civil, se supune condiţiilor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de achiziţie publică beneficiind de o reglementare specială, ce derogă de la normele dreptului comun.

1.Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. […]/03/2019, în urma declinării competenţei de către Tribunalul Bucureşti, reclamanta COMUNA A. a chemat în judecată pârâta societatea B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 241.795,04 lei, reprezentând contravaloarea parţială a serviciilor achitate de către reclamantă, cu dobândă legală, precum şi la plata diferenţei dintre contravaloarea serviciilor achitate de către reclamantă şi valoarea acestora actualizată cu rata inflaţiei, în urma constatării nulităţii absolute a contractului de concesiune a activităţilor de eficientizare a consumurilor nr. 4128/18.08.2014. Cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2.Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 918/07.08.2019, pronunţată de Tribunalul Covasna, Secţia Civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L., dispunându-se respingerea acţiunii formulate de reclamanta UAT Comuna A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., ca tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta UAT Comuna A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii instanţei de fond.

În motivare a arătat că hotărârea primei instanţe este rezultatul aplicării greşite a prevederilor art. 69 din Legea nr. 101/2016, art. 15 alin. (2) din Constituţia României, dar şi a prevederilor legale şi a principiilor din materia nulităţii/ naşterii dreptului la acţiune/ termenelor de drept substanţial sau procedural / aplicării legii civile în timp.

Dispoziţiile Legii nr. 101/2016 sunt aplicabile cauzei, însă din perspectiva dreptului procesual, prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 fiind deosebit de clare în acest sens: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”.

Această dispoziţie legală este în perfectă concordanţă şi cu prevederile art. 24 Cod de procedură civilă, potrivit cărora: „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.”

Cu toate acestea, în cauză nu sunt aplicabile prevederilor art. 60 şi 58 din Legea nr. 101/2016 sub aspectul dreptului material.

 Se arată în primul rând că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art. 59 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Potrivit art. 59 alin. (4) din Legea nr. 101/2016: „Termenele procedurale aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă” Această prevedere legală este în acord dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Cod civil, potrivit cărora: „Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”

Reiese din interpretarea acestor dispoziţii că rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă termenele procedurale care s-au împlinit. Această interpretare este singura corectă din punct de vedere logico-juridic. Această concluzie este întărită de faptul că termenelor li se aplică regula prevăzută de art. 6 alin. (4) din Codul civil. Pe de altă parte, această interpretare este singura corectă în raport de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, dar şi cu prevederile art. 6 din Codul civil şi art. 24-27 Cod de procedură civilă din care rezultă dincolo de orice dubiu principiul că unui act sau fapt juridic încheiat sub o anumită lege, îi este aplicabilă respectiva lege.

Din această perspectivă, şi în cazul în care instanţa ar califica termenul prevăzut de art. 60 din Legea nr. 101/2016 ca fiind unul de procedură sau ca fiind unul de drept substanţial / material, soluţia este aceeaşi: acest termen nu este aplicabil în cauză.

A mai arătat recurenta reclamantă că, reţinând cauzele de nulitate reglementate de art. 58 alin. (2) lit. b) şi c din Legea nr. 101/2016, prima instanţa nu a observat faptul că nu este posibilă aplicarea art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 faţă de următoarele aspecte: termenul de 6 luni reglementat de art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 se calculează de la data publicării anunţului de atribuire a contractului, data publicării anunţului de atribuire a contractului coincide cu data încheierii contractului (18.08.2014), prevederile art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 au intrat în vigoare la data de 26.05.2016.

Astfel, termenul stabilit de art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 nu poate curge de la o dată anterioară intrării în vigoare a acestei prevederi legale.

Recurenta reclamantă a învederat că instanţa de fond nu a ţinut cont de natura nulităţii ca sancţiune de drept civil şi nici de prevederile legale din materia nulităţii sau din materia aplicării legii civile în timp cu privire la nulităţi.

Interpretarea dată de prima instanţă în legătură cu aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 60 şi 58 din Legea nr. 101/2016 nu ţine cont nici de natura nulităţii ca sancţiune de drept civil. Din această perspectivă, cauzele de nulitate nu pot fi decât anterioare sau concomitente încheierii actului a cărui nulitate se solicită, niciodată nu pot fi cauze ulterioare.

Astfel, interpretarea primei instanţe este greşită şi prin raportare la prevederile art. 6 alin. (3) din Codul civil potrivit cărora: „Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi. neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi”.

Prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că momentul naşterii dreptului la acţiune determină termenele şi condiţiile în care poate fi exercitat.

Contractul a căruia anulare a fost solicitată prin acţiunea formulată a fost încheiat în data de 18.08.2014. Astfel, încheierea contractului este supusă normelor în vigoare la data încheierii contractului, iar încălcarea respectivelor norme atrage sancţiunea nulităţii, nulitate care poate fi solicitată în termenele reglementate de legislaţia în vigoare la data respectivă.

A mai arătat recurenta că hotărârea primei instanţe este rezultatul aplicării greşite a prevederilor art. 28714 din O.U.G. nr. 34/2006/art. 60 din Legea nr. 101/2016. Tribunalul Covasna a respins acţiunea formulată de reclamantă ca tardiv introdusă, în urma admiterii excepţiei tardivităţii invocată de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinarea formulată în cauză. Însă, termenul de decădere reglementat de aceste prevederi legale priveşte numai acţiunile în constatarea nulităţii întemeiate pe cauzele de nulitate limitativ prevăzute de art. 28710 din O.U.G. nr. 34/2006 şi/sau de art. 58 din Legea nr. 101/2016, nicidecum acţiunile întemeiate pe cauzele de nulitate reglementate de dreptul comun (Codul civil), în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens. Această interpretare este în concordanţă cu prevederile art. 10 din Codul civil cu denumirea marginală „Interzicerea analogiei”: „Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”.

Astfel, termenul de 6 luni reglementat de art. 28714 din O.U.G. nr. 34/2006/art. 60 din Legea nr. 101/2016 se aplică doar cauzelor de nulitate speciale. Pentru orice altă acţiune în nulitate se aplică prevederile generale aplicabile în materie.

Din acţiunea formulată rezultă cu claritate cauzele de nulitate invocate, cauze de nulitate de drept comun prevăzute de Codul civil, respectiv lipsa formei ad validitatem/încălcarea ordinii publice/cauză ilicită/obiect ilicit.

Existenţa unor cauze speciale de nulitate în materia achiziţiilor publice nu atrage lipsa de aplicabilitate a cauzelor de nulitate reglementate de dreptul comun în materie, în lipsa unei prevederi legale în acest sens, ci, dimpotrivă, cauzele speciale se adaugă la cele reglementate de dreptul comun.

O altă critică formulată de recurenta reclamantă priveşte împrejurarea că pârâta nu a invocat excepţia prescripţiei prin întâmpinare, ci doar tardivitatea în raport de prevederile art. 28714 din OUG nr. 34/2006/art. 60 din Legea nr. 101/2016.

Acţiunea formulată de reclamantă este imprescriptibilă deoarece se invocă nulitatea absolută a unui contract, pentru motivele de nulitate prevăzute de Codul civil. Chiar dacă acţiunea ar fi prescriptibilă, atât timp cât pârâta nu a invocat excepţia prescripţiei în faţa instanţei de fond, aceasta este decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia.

Recurenta reclamantă a mai criticat sentinţa instanţei de fond arătând că s-a încălcat principiul disponibilităţii, instanţa de fond schimbând cauza acţiunii, în condiţiile în care reclamanta nu a invocat cauzele de nulitate analizate prin sentinţa ce face obiectul cererii de recurs.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

Nu au fost solicitate probe noi în recurs.

Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

4. Poziţia procesuală a intimatelor pârâte

Intimata pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare (fila 18), prin a care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

În motivare a arătat că aplicarea Legii nr. 101/2016 nu este condiţionată de data încheierii contractului, aplicându-se cererilor, contestaţiilor sau plângerilor introduse după data intrării în vigoare a acestei legi, în ceea ce priveşte procedura privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că motivele de nulitate invocate de reclamantă se regăsesc în prevederile art. 58 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 101/2016.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod de procedură civilă, art. 249, art. 489 alin. (2) şi art. 663 Cod de procedură civilă, art. 1280, art. 1281 şi urm. Cod civil.

Nu au fost solicitate probe noi în recurs.

5. Considerentele Curţii de Apel asupra recursului formulat

Analizând cererea de recurs formulată, Curtea de Apel Braşov constată că reclamanta recurentă a invocat motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, şi 8 Cod de procedură civilă.

5.1. Analizând cu prioritate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă, Curtea reţine că recurenta reclamantă a invocat nerespectarea de către instanţa de fond a principiului disponibilităţii, arătând în motivarea acestei critici că instanţa de fond a schimbat cauza acţiunii şi s-a pronunţat asupra altor cauze de nulitate decât cele invocate de reclamantă.

Cu prioritate, Curtea reţine că reclamanta a solicitat, prin acţiunea cu care a învestit Tribunalul Covasna, să se constate nulitatea absolută a Contractului de concesiune a activităţilor de eficientizare a consumurilor nr. 4128/18.08.2014, invocând drept cauze de nulitate: nulitatea pentru lipsa formei ad validitatem, încălcarea ordinii publice, cauza ilicită. Pe lângă aceste cauze de nulitate absolută prevăzute de dispoziţiile art. 1242, art. 1247, art. 1236 Cod civil, reclamanta a invocat faptul că nu s-au respectat prevederile imperative din legislaţia achiziţiilor publice, respectiv prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de servicii precum şi prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor publice de utilităţi. A arătat că atribuirea contractului s-a realizat fără respectarea prevederilor legale cu privire la organizarea procedurii de atribuire, la licitaţie participând un singur ofertant. Totodată, a lipsit clauza obligatorie din cadrul caietului de sarcini întocmit şi aprobat, cu privire la redevenţa minimă şi modul de calcul a acesteia.

În esenţă, Curtea reţine, aşadar, că în cuprinsul acţiunii formulate, reclamanta a invocat cauze de nulitate absolută prevăzute de dispoziţiile Codului civil, dar şi cauze de nulitate prevăzute în dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006.

Curtea constată, însă, că instanţa de fond nu a analizat cauza pe fond, ci doar excepţia tardivităţii invocată de către pârâtă, reţinând că aceasta este o excepţie a cărei admitere ar duce la soluţionarea cauzei fără a intra pe problemele de fond invocate.

În contextul analizării acestei excepţii, judecătorul fondului a reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii Contractului nr. 4128/18.08.2014 pentru motivul că nu s-au respectat prevederile legale cu privire la organizarea procedurilor de atribuire precum şi pentru motivul că modalitatea de întocmire a caietului de sarcini nu corespunde criteriilor tehnice prevăzute de H.G. nr. 28/2008. A mai reţinut instanţa de fond că aceste motive de nulitate se regăsesc în prevederile art. 58 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 101/2016. Totodată, a arătat motivele pentru care nu analizează cauzele de nulitate generală invocate în cuprinsul acţiunii.

Principiul disponibilităţii, reglementat de dispoziţiile art. 9 Cod de procedură civilă, instituie regula potrivit căreia instanţa trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce părţile au dedus judecăţii, fără a avea posibilitatea de a da mai mult decât s-a solicitat sau de a se pronunţa asupra unei pretenţii nesolicitate. În temeiul acestui principiu, instanţa este ţinută şi de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că nu poate schimba, peste voinţa părţii, fundamentul pretenţiei formulate.

Cu toate acestea, fără a încălca acest principiu, judecătorul nu este ţinut de textul de lege indicat de parte, ci trebuie să aplice acel text care corespunde situaţiei de fapt calificate juridic de către parte.

În realitate, instanţa de fond, fără a intra în analiza pe fond a cauzei, a apreciat că se impune analizarea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 101/2016, realizând totodată încadrarea cauzelor de nulitate invocate de reclamantă în ipotezele prevăzute de această lege. Procedând în această manieră, instanţa de fond nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, ci doar a realizat aplicarea unor norme de drept tranzitorii, stabilind că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016 în ce priveşte cauzele de nulitate invocate, apreciind că motivele de nulitate invocate pot fi încadrate la art. 58 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 101/2016.

În condiţiile în care instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei deduse judecăţii, ci doar excepţia tardivităţii, în analiza acestei excepţii reţinând că sunt aplicabile alte dispoziţii legale decât cele indicate de reclamantă în acţiune, curtea apreciază că nu a fost încălcat principiul disponibilităţii, nefiind întemeiate criticile de recurs circumscrise motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă.

5.2. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă, Curtea reţine că potrivit acestor dispoziţii „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:(…) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

 Cererea de recurs este neîntemeiată prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă. Astfel, pentru a fi incident acest motiv de recurs, critica recurentului trebuie să se circumscrie ipotezelor prezentate de text: hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii între ele sau străine de natura cauzei.

În cuprinsul cererii de recurs, Curtea nu a identificat critici care să se circumscrie acestui motiv de recurs. Analizând sentinţa civilă nr. 918/07.08.2019, pronunţată de Tribunalul Covasna, Curtea constată că în considerentele acesteia se regăsesc argumentele în susţinerea soluţiei cuprinsă în dispozitiv.

5.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea reţine că au fost formulate mai multe critici circumscrise acestui motiv.

În primul rând, recurenta reclamantă a criticat aplicarea de către instanţa de fond, în ceea ce priveşte termenele procedurale aplicabile, a dispoziţiilor Legii nr. 101/2016.

Sub aceste aspect, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, reţinând că sunt aplicabile aceste norme pentru toate cererile, contestaţiile sau plângerile introduse după data intrării în vigoare a acestei legi în ceea ce priveşte procedura privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii.

Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 101/2016, „Contestaţiile/cererile/plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse. (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare. (3) Contestaţiile depuse, în condiţiile legii, la poştă, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân supuse soluţionării conform legii în vigoare la data la care au fost depuse, chiar dacă sunt înregistrate la Consiliu/instanţa de judecată după această dată. (4) Termenele procedurale aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.”.

Dispoziţiile Legii nr. 101/2016 conţin o serie de norme juridice tranzitorii în materie procesuală, iar nu proprii dreptului substanţial. Astfel, premisele de aplicare ale art. 69 în discuţie se regăsesc în sintagmele „contestaţiile/cererile/plângerile” sau „contestaţiile” şi „termenele procedurale”, care reprezintă domeniul de aplicare unde legiuitorul a intenţionat să reglementeze. Se observă că accentul este pus de legiuitor nu pe dimensiunea materială/ substanţială a procesului, ci pe desfăşurarea acestuia, sens în care legiuitorul se raportează la procese lato sensu aflate în curs de soluţionare la sau declanşate după intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016, lămurind inclusiv regimul cererilor aflate la stadiul de corespondenţă transmisă, dar neînregistrate încă la organul de jurisdicţie. Totodată, prin ultimul alineat al textului, legiuitorul se limitează să prevadă doar cu privire la „termenele procedurale”, ceea ce nu acoperă şi termenele specifice dreptului material, cum în mod corect a susţinut şi recurenta reclamantă.

Curtea apreciază, aşadar, că legea procesuală aplicabilă este Legea nr. 101/2016, acţiunea fiind introdusă după data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv la data de 23.01.2019.

Din perspectiva dreptului material, Curtea reţine argumentele recurentei reclamante în sensul că se impune a se avea în vedere normele tranzitorii având caracter general în domeniul dreptului material, respectiv art. 6 Cod civil sau art. 24 şi următoarele din Legea nr. 134/2010, cu care se completează Legea nr. 101/2016 potrivit art. 68 din conţinutul său.

În lipsa unei norme tranzitorii în conţinutul Legii nr. 101/2016 care să trateze aspecte de drept material, aşa cum sunt cele privind nulitatea contractului de achiziţie publică lato sensu, faţă de art. 68 din conţinutul său, Legea nr. 101/2016 se va completa cu dreptul comun în materie de contracte, anume Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, care la art. 6 arată între altele că „(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. (4) Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. (5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (6) Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.”

Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta reclamantă sub aspectul legii care guvernează raportul de drept material dedus judecăţii. Însă, Curtea constată că dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2004 reglementează în manieră similară termenele de introducere a cererilor prin care se solicită constatarea nulităţii contractelor de achiziţie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006, „(1) Constatarea nulităţii contractului, în condiţiile prevăzute la art. 287 ind. 10 alin. (1), se poate solicita şi prin acţiune separată, în termen de: a) cel mult 30 de zile începând cu ziua următoare: - publicării anunţului de atribuire a contractului, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (2), art. 48, 50 şi 56, cu condiţia ca respectivul anunţ să conţină justificarea deciziei autorităţii contractante de a atribui contractul fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau - informării de către autoritatea contractantă a ofertanţilor şi candidaţilor interesaţi cu privire la încheierea contractului, cu condiţia ca informarea să fie însoţită de un rezumat al motivelor pertinente stabilite la art. 207, sub rezerva dispoziţiilor art. 208. Această opţiune se aplică şi în cazurile menţionate la art. 205 alin. (3) lit. c); b) cel mult 6 luni începând cu ziua următoare încheierii contractului, în cazurile în care nu au fost respectate condiţiile prevăzute la lit. a). (2) Cererea introdusă după expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 287 ind. 11”.

Având în vedere conţinutul similar al textelor art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 60 din Legea nr. 101/2016, Curtea apreciază că aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 sub aspectul termenelor aplicabile nu ar fi condus la o altă soluţie.

Cea de a doua critică formulată de recurenta reclamantă este aceea privitoare la imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui contract, în măsura în care sunt invocate cauze de nulitate absolută reglementate de dispoziţiile Codului civil.

Curtea reţine sub acest aspect că potrivit dispoziţiilor art. 287 ind. 10 din O.U.G. nr. 34/2004, „(1) Instanţa constată nulitatea contractului în următoarele cazuri: a) autoritatea contractantă a atribuit contractul fără să respecte obligaţiile referitoare la publicarea unui/unei anunţ/invitaţii de participare conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă; b) au fost încălcate prevederile art. 205 alin. (1), art. 206 alin. (3), art. 256 ind. 3 alin. (3), dacă această încălcare a privat operatorul economic interesat de posibilitatea de a formula o cale de atac înainte de încheierea contractului, în cazul în care această încălcare este combinată cu încălcarea altor dispoziţii în materia achiziţiilor publice, dacă această din urmă încălcare a afectat şansele operatorului economic interesat de a obţine contractul; c) autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 150 sau ale art. 158 - 160; d) în alte cazuri prevăzute de lege.”

În analizarea acestei critici de recurs, Curtea reţine că prin Decizia nr. 305/2018 pronunţată de Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 ind. 10 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, au fost analizate ipotezele la care se referă dispoziţiile art. 287 ind. 10 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că persoana interesată are la îndemână, pentru constatarea nulităţii contractului de achiziţie publică, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 287 ind. 10 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, dispoziţia legală criticată aplicându-se prin coroborare şi cu alte dispoziţii cuprinse în ordonanţa de urgenţă, destinatarul normei putând cunoaşte cazurile de nulitate ale contractului de achiziţie publică. În continuare, ţinând cont de faptul că contractul de achiziţie publică - contract administrativ - trebuie să îndeplinească şi condiţiile de formă sub sancţiunea nulităţii absolute, precum şi faptul că potrivit art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 , În măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede altfel, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, Curtea a reţinut că dispoziţii au incidenţă şi în constatarea nulităţii contractelor de achiziţie publică, textul de lege criticat apărând ca un mijloc de garanţie a principiului legalităţii prin care se asigură realizarea celor două funcţii ale nulităţii: preventivă şi sancţionatorie.

S-a mai arătat în considerentele Deciziei nr. 305/2018 pronunţată de Curtea Constituţională că din interpretarea gramaticală a sintagmei „în alte cazuri prevăzute de lege”, cuprinsă de dispoziţia legală criticată, rezultă că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a restrânge motivele de nulitate a contractului de achiziţie publică la cele strict prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, acesta apreciind, prin inserarea lit. d) în alin. (1) al art. 287 ind. 10 din ordonanţa de urgenţă, că sunt aplicabile şi alte motive de nulitate cuprinse atât în ordonanţa de urgenţă, cât şi într-un act normativ distinct de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Prin dispoziţia legală criticată se creează posibilitatea părţii interesate de a solicita constatarea nulităţii unui contract de achiziţie publică ori de câte ori acesta este încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale sau prin fraudarea legii.

Aşadar, invocarea unor cauze de nulitate a absolută a contractului de achiziţie publică, reglementate de dispoziţiile Codului civil, se supune condiţiilor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de achiziţie publică beneficiind de o reglementare specială, ce derogă de la normele dreptului comun. Pentru aceste considerente, nu pot fi reţinute argumentele recurentei reclamante, care a susţinut că dispoziţiile art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006 se aplică numai cauzelor de nulitate specială.

Nulitatea absolută invocată în condiţiile Codului civil nu este imprescriptibilă, cum în mod greşit a susţinut recurenta reclamantă, ci se poate solicita în termenele şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006.

În acest sens, chiar dacă instanţa de fond a reţinut că nu se impune analizarea termenelor reglementate de art. 287 ind. 14 din. O.U.G. nr. 34/2006 şi prin raportare la sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de dispoziţiile Codului civil, deoarece reclamanta nu a motivat aceste susţineri, Curtea apreciază că şi solicitarea de constatare a nulităţii absolute pentru motivele de nulitate prevăzute de Codul civil este tardiv formulată, pentru aceleaşi considerente reţinute în sentinţa civilă recurată cu privire la nulităţile prevăzute expres de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.

Curtea apreciază că celelalte critici formulate punctual de către recurenta reclamantă au fost analizate, implicit, argumentele expuse anterior răspunzând şi susţinerilor recurentei privind neinvocarea de către pârâtă a prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 287 ind. 14 din O.U.G. nr. 34/2006.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Conchizând, în temeiul dispoziţiilor art. 498 Cod de procedură civilă raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod de procedură civilă, curtea va respinge cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă UAT COMUNA A., prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 918/07.08.2019 pronunţată de Tribunalul Covasna, Secţia Civilă, pe care o va menţine.

Domenii speta

Spete similare