Decizie angajare răspundere solidară a persoanei juridice. Condiții. Legalitate.

- art. 25 din Legea nr. 207/2015

Potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 ,,Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea.

Potrivit art. 25 alin. (3) lit. a) „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului.

Se constată că pentru antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 25 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 legiuitorul a prevăzut mai multe condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ respectiv ca debitorul să fie declarat insolvabil; persoana fizică sau juridică să fi dobândit, cu rea credinţă, anterior declarării insolvabilităţii în orice mod active de la debitor care şi-a provocat astfel insolvabilitatea. Aşadar, pe lângă cele două elemente obiective, starea de insolvabilitate şi dobândirea activului în legătură de cauzalitate, se cere ca persoana fizică/juridică să fi acţionat cu rea credinţă.

În ce priveşte art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015 Curtea constată că acest text are în vedere o situaţie premisă specială respectiv aceea a persoanei juridice care, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul. În această ipoteză răspunderea persoanei juridice este angajată dacă se dovedeşte un element obiectiv şi anume că persoana juridică a dobândit, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului. Se constată că elementul subiectiv, reaua credinţă, nu este necesar a fi dovedit în această ipoteză, legiuitorul instituind o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina persoanei juridice, îndeplinirea condiţiei obiective constituind dovada necesară şi suficientă care atrage automat răspunderea persoanei juridice în solidar cu debitorul.

În speţă sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii solidare în sarcina recurentei reclamante, în baza ambelor temeiuri de drept indicate. Deşi ar fi fost suficient să invoce aplicabilitatea temeiului art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015, temei care uşurează sarcina probei, intimatele au înţeles să uzeze şi de dispoziţiile art. art. 25 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, făcând dovada îndeplinirii şi a condiţiilor prevăzute de acest text cu caracter mai general.

Prin sentinţa civilă nr. 523/27.06.2019 pronunţată de Tribunalul Covasna a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu paratele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C..

Împotriva acestei hotărâri, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii.

În motivare, s-a arătat că sentinţa este nelegală, dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. a) şi art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Se precizează că îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii solidare pe temeiurile de lege sus citate şi efectele juridice ale acesteia trebuie analizate la data când s-a decis divizarea societăţii D. S.R.L.. La data de 25.04.2017 societatea D. S.R.L. a întocmit raportul de divizare parţială care se fundamentează economic prin necesitatea separării activităţilor şi operaţiunilor specifice domeniului principal de activitate de construcţii, fabricarea de uşi, ferestre şi mase plastice, prelucrarea materialului lemnos, hoteliere, restaurante şi turistice în scopul raţionalizării cheltuielilor specifice şi rentabilizării activităţilor. Prin încheierea din 27.10.2017 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. […] se constată că în proiectul de divizare sunt cuprinse menţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi, ca urmare a analizării legalităţii proiectului de divizare, se admite cererea dispunându-se diminuarea capitalului social al societăţii divizate, noua structură a capitalului social şi transferul din patrimoniul S.C. Producţie şi Comerţ D. S.R.L a unui activ net în valoare totală de 416.789 lei. Împotriva divizării organul fiscal nu a formulat opoziţie conform Legii nr. 31/1990. La data întocmirii proiectului de divizare S.C. D. S.R.L. avea datorii bugetare în suma de 136.137 lei pentru care a beneficiat de eşalonare la plată pe o perioada de 60 de luni conform deciziei nr. 11950 din 14.06.2016, decizie modificată prin decizia nr. 10645 din 13.10.2017, în sensul că se acordă eşalonarea la plată pe o perioada de 45 luni a obligaţiilor fiscale existente în sold în sumă de 111.126 lei. Eşalonarea la plată a fost menţinută prin decizia nr. 94 din 04.01.2018 pe o perioada de 41 de luni pentru suma existentă în sold de 103.716 lei. În urma divizării S.C. D. S.R.L. şi transmiterea unei părţi din activele sale către S.C. A. S.R.L. au rămas în patrimoniul acesteia bunuri în valoare de 153.318.85 lei.

Recurenta precizează că aceste bunuri erau îndestulătoare pentru acoperirea creanţelor bugetare de 103.716 lei şi prin transferul unor bunuri către S.C. A. S.R.L. nu s-a provocat insolvabilitatea S.C. D. S.R.L.. Ulterior divizării, respectiv la data de 15.06.2018, s-a încheiat raportul de inspecţie fiscală F-XX 62 prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare la TVA, impozit pe profit, impozit venit microîntreprinderi în sumă de 860.309 lei.

 Se mai precizează că, la data de 4 ianuarie 2018, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., eliberează certificate de atestare fiscală în care se menţionează la pct. I ca sold 0 la TVA, salarii, microîntreprinderi și contribuţie asiguratorie, iar la pct. III amânările și eşalonările acordate. În lipsa acestor certificate de atestare fiscală, procedura divizării nu ar fi fost aprobată de instanţă.

Recurenta face trimitere la prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) menţionând că a dobândit, în urma divizării, active de la S.C. Producţie şi Comerţ D. S.R.L. anterior declarării insolvabilităţii acesteia din urmă, însă, la data divizării, nu avea datorii restante, deoarece acestea erau eşalonate conform certificatelor de atestare fiscală eliberate de organul fiscal. Sub aspectul laturii subiective, la data divizării parţiale, administratorii societăţilor implicate în procesul de divizare nu aveau cunoştinţă de faptul că urmează să fie stabilite obligaţii de plată suplimentare faţă de cele înregistrate la acel moment astfel încât nu li se poate imputa vreo rea credinţă.

Se mai arată că instanţa de fond analizează condiţia relei credinţe prin raportare la comportamentul fiscal al S.C. D. S.R.L. preluând apărările pârâtelor, fără să aibă în vedere faptul că această condiţie a relei-credinţe trebuie sa se analizeze în raport de S.C. A. S.R.L.. Sub aspectul legăturii de cauzalitate societatea D. S.R.L. a ajuns în insolvabilitate nu datorită acestei divizări deoarece la acea dată activele deţinute erau îndestulătoare pentru plata pasivului eşalonat la plată, ci datorită stabilirii ulterior divizării a unor obligaţii suplimentare de plata la mai mult de un an de la data când s-a hotărât divizarea.

Cu referire la prevederilor art. 25 alin. (3) lit. a) recurenta arată că pentru antrenarea răspunderii condiţiile sunt: debitorul să fie declarat insolvabil în condiţiile codului de procedură fiscală sau insolvent; dobândirea, cu orice titlu a dreptului de proprietate asupra unor active de la debitor; valoarea contabilă a acestor active să reprezinte cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor debitorului.

Recurenta arată că, analizând prima condiţie, se constată că, sub aspect temporal, legiuitorul a avut în vedere dobândirea de active după ce debitorul a fost declarat insolvabil sau insolvent, ori declararea insolvabilităţii S.C. D. S.R.L. s-a făcut după ce S.C. A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active.

În drept au fost dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimata pârâtă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. a formulat întâmpinare, atât în nume propriu, cât şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanțelor Publice B. solicitând respingerea recursului.

Se arată că, raportat la înscrisurile existente la dosarul cauzei şi prevederile legale aplicabile, instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, textele de lege incidente în cauză şi a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea recurentei reclamante.

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine următoarele:

Verificând sentinţa atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel Braşov constată că motivele de recurs formulate de recurentă ce se circumscriu cazului prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă sunt neîntemeiate.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care cuprinde toate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa de fond prezentând de o manieră logică argumentele ce susţin poziţia adoptată şi analizând fiecare motiv invocat de părţi.

Astfel, prima instanţă a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei în condiţiile 25 alin. (2) lit. a) şi art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015 reţinându-se că reclamanta este persoană juridică ce a dobândit la 25.04.2017, anterior declarării insolvabilităţii D. S.R.L., active de la aceasta, cu rea-credinţă, provocând astfel insolvabilitatea debitoarei D. S.R.L.. Totodată, S.C. Producţie şi Comerţ D. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L sunt persoane fizice afiliate, iar recurenta a dobândit un activ ce reprezenta mai mult de jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor S.C. Producţie si Comerţ D. S.R.L.

Curtea reţine în drept că potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 ,,Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea.

Potrivit art. 25 alin. (3) lit. a) „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului.

Se constată că, pentru antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 25 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, legiuitorul a prevăzut mai multe condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, respectiv ca: debitorul să fie declarat insolvabil; persoana fizică sau juridică să fi dobândit, cu rea credinţă, anterior declarării insolvabilităţii în orice mod active de la debitor care şi-a provocat astfel insolvabilitatea. Aşadar, pe lângă cele două elemente obiective, starea de insolvabilitate şi dobândirea activului în legătură de cauzalitate, se cere ca persoana fizică/juridică să fi acţionat cu rea-credinţă.

În ce priveşte art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015, Curtea constată că acest text are în vedere o situaţie premisă specială, respectiv aceea a persoanei juridice care, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul. În această ipoteză răspunderea persoanei juridice este angajată dacă se dovedeşte un element obiectiv şi anume că persoana juridică a dobândit, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului. Se constată că elementul subiectiv, reaua-credinţă, nu este necesar a fi dovedit în această ipoteză, legiuitorul instituind o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina persoanei juridice, îndeplinirea condiţiei obiective constituind dovada necesară şi suficientă care atrage automat răspunderea persoanei juridice în solidar cu debitorul.

În speţă sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii solidare în sarcina recurentei reclamante, în baza ambelor temeiuri de drept indicate. Deşi ar fi fost suficient să invoce aplicabilitatea temeiului art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015, temei care uşurează sarcina probei, intimatele au înţeles să uzeze şi de dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, făcând dovada îndeplinirii şi a condiţiilor prevăzute de acest text cu caracter mai general.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, Curtea constată că reclamanta este persoană juridică ce a dobândit la data de 25.04.2017, anterior declarării insolvabilităţii D. S.R.L., active de la aceasta, cu rea-credinţă, provocând astfel insolvabilitatea debitoarei D. S.R.L..

Susţinerile recurentei în sensul că analiza condiţiilor trebuie raportată la momentul divizării societăţii nu poate fi reţinută, efectele divizării producându-se în timp, iar declararea stării de insolvabilitate este împrejurarea care atrage declanşarea procesului de verificare retroactivă a situaţiei fiscale. Aşadar, faptul că la momentul divizării societăţii, aceasta avea datorii eşalonate nu prezintă relevanţă, atât timp cât pe de o parte, eşalonarea nu echivalează cu exonerarea la plată, iar pe de altă parte, debitul fiscal al societăţii a fost restabilit ulterior retroactiv, în urma inspecţiei fiscale ce a vizat perioada 01.02.2017-30.09.2017/31.12.2017/31.01.2018 constatându-se un debit fiscal suplimentar în cuantum de 860.309 lei.

În ce priveşte reaua credinţă, instanţa de fond a dezvoltat amănunţit elementele care conduc la stabilirea acesteia, Curtea apreciind că existenţa acestei condiţii a fost pe deplin dovedită, atât prin raportare la relaţiile de afiliere dintre cele două societăţi, la acţiunile/inacţiunile reprezentanţilor respectivelor societăţi care au generat obligaţiile fiscale constatate prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 62/15.06.2018 şi la condiţiile în care s-a făcut divizarea.

În ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015 şi acestea au fost dovedite. Situaţia premisă necontestată de recurentă rezultă din faptul că ambele societăţi S.C. Producţie şi Comerţ D. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L sunt controlate de F. (ce deţine calitatea de asociat şi administrator al debitoarei şi asociat majoritar al S.C. A. S.R.L.) şi G. (ce deţine calitatea de asociat la societatea debitoare iar la S.C. A. S.R.L are calitatea de asociat şi administrator), acestea fiind persoane fizice afiliate conform art. 7 pct. 26 lit. a) din Legea nr. 227/2015. De asemenea, recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui activ al debitoarei a cărui valoare contabilă reprezenta 85 % din valoarea tuturor activelor debitoarei.

Instanţa nu îmbrăţişează interpretarea dată de recurentă textului art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015, în sensul că s-a stipula condiţia ca dobândirea să intervină după declararea insolvabilităţii, această interpretare nefiind susţinută de textul legal. Dacă legiuitorul ar fi vrut să limiteze sfera dobândirilor sub aspect temporal ar fi realizat acest lucru în mod expres. Simpla folosire a timpului prezent nu poate susţine o astfel de interpretare.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 523/27.06.2019 pronunţată de Tribunalul Covasna pe care o va menţine.

Domenii speta

Spete similare