Drept fiscal. Art. 316 alin. 12 Cod fiscal. Anulare înregistrare în scopuri tva.

Pentru a fi compatibilă cu Directiva TVA măsura anulării înregistrării în scop de TVA, respectiv înregistrării în scopuri de TVA, nu trebuie să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA ului și prin urmare, neutralitatea acestei taxe, să nu depășească ceea ce este necesar pentru colectarea corectă a taxei. Anularea trebuie să fie dispusă doar dacă există indicii serioase care permit în mod obiectiv să se considere că este probabil ca numărul de identificare în scopuri de TVA atribuit acestei persoane impozabile să fie utilizat în mod fraudulos, iar aceasta doar după o apreciere globală a tuturor împrejurărilor speței și a probelor care au fost strânse în cadrul verificării informațiilor furnizate de întreprinderea în cauză.

Prin sentinţa nr. 260 din 23.05.2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.515/101/2022, s-a respins excepţia lipsei de interes.

S-a respins contestaţia formulată de reclamanta X  S.R.L. – în faliment, în contradictoriu cu pârâta DGRFP prin AJFP.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului a reluat reclamanta parte din argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată, apreciind ca fiind  nelegala si netemeinica soluția primei instanțe care a respins acțiunea pentru că numita S.I. are in prezent calitatea de asociat al societății reclamante și figurează înscrisă in cazierul fiscal cu decizie de atragere a răspunderii fiind îndeplinite condițiile art.4 alin.4 lit.a) din OG 39/2015 privind cazierul fiscal, ceea ce determina anularea înregistrării unei persoane in scopuri de TVA, in temeiul disp. art. 316 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

În susținerea motivelor de recurs solicită recurenta să se aibă în vedere că s-a deschis procedura insolvenței debitorului X SRL la data de 18.09.2017, iar la data de 24.06.2019, s-a dispus intrarea societăţii în faliment.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora: "Mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special. încetarea mandatului impune obligația predării gestiunii.", iar potrivit art. 55 din Legea nr. 85/2014: "După descinderea procedurii şi numirea administratorului special, adunarea generală a acționarilor/ asociaților/ membrilor îsi suspendă activitatea şi se va putea întruni, la convocarea administratorului judiciar, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de prezenta lege." Conform dispozițiilor art. 145 alin. (2) din legea 85/2014 "Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea debitorului persoană juridică şi va dispune: a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului".

Susține recurenta că mandatul de administrator statutar al doamnei S I a încetat la data desemnării sale in funcția de administrator special, iar dreptul societății exercitat prin administratorul special a încetat la data deschiderii procedurii de faliment împotriva debitoarei.

Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că această împrejurare nu are relevanta, atât timp cât acesta are calitatea de asociat.

Invocă recurenta faptul că în conformitate cu Decizia nr. 403 din 5 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, odată cu deschiderea procedurii de faliment, asociații nu mai pot convoca adunarea generala a asociaților, întrucât in aceasta etapa nu mai este posibila modificarea actului constitutiv, toate operațiunile fiind orientate doar către lichidarea averii debitorului.'

Astfel, asociata S I nu mai are nicio putere decizionala asupra societății X SRL, având in vedere ca societatea se afla in procedura de faliment, fiind reprezentata in mod exclusiv de lichidatorul judiciar, care ii conduce si activitatea de afaceri, iar drepturile asociatului acordate prin legea 31/1990, sunt reduse doar la dreptul de a ii fi repartizate activele rămase după acoperirea tuturor creanțelor înscrise la masa credală, conform art. 176 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Contrar celor reținute de instanța de fond, consideră recurenta că având in vedere situația societăţii X SRL, dispozițiile art. 316 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, referitoare la procedura înregistrării in scopuri de TVA, trebuie coroborate cu dispozițiile din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolventei.

Dispozițiile art. 316 alin. (12) din Legea 227/2015 se refera la situațiile in care societățile înființate in baza Legii 31/1990, se afla in circuitul economic si sunt controlate prin organele de conducere, respectiv adunarea generala a asociaților/acționarilor, consiliul de administrație/administrator etc., iar in ipoteza in care persoanele care fac parte din aceste organe au fapte înscrise in cazierul fiscal, persoana juridica nu are dreptul sa aibă o înregistrare de TVA valabila.

Susține recurenta că urmare a faptului ca dreptul de administrare al societății debitoare a fost ridicat de catre judecătorul sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii falimentului, iar asociatul societății nu mai are nicio putere decizionala asupra societății X SRL, apreciind că situația care a condus la anularea numărului de identificare in scopuri de TVA nu mai subzistă in prezent, nefiind necesară menținerea unei sancțiuni care a fost aplicata din motive ce țin de conducerea anterioara a societății.

Potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014, „procedura falimentului este procedura de insolventa, concursuală, colectivă si egalitară, care se aplica debitorului in vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmata de radierea debitorului din registrul in care este înmatriculat." În situația in care bunurile din averea debitorului in faliment sunt valorificate, iar codul de TVA este anulat, drepturile creditorilor înscriși la masa credală sunt vătămate, prin prisma faptului ca, contravaloarea taxei pe valoare adăugata trebuie sa fie încasata din preţul de vânzare al bunurilor. Mai mult, in cazul vânzării bunurilor grevate de sarcini, contravaloarea taxei pe valoare adăugata trebuie sa fie încasată din sumele ce ar trebui sa fie distribuite creditorilor care beneficiază de cauza de preferință.

Totodată, face precizarea că anularea înregistrării in scopuri de TVA este o măsura luata in scopul prevenirii evaziunii, in situația in care exista indicii serioase care permit in mod obiectiv sa se considere ca este posibil ca numărul de identificare in scopuri de TVA sa fie utilizat in mod fraudulos.

Ori, in condițiile in care societatea debitoare X SRL este in faliment, fiind numit lichidator judiciar care are atribuția de vânzare a bunurilor din averea debitorului, vânzare ce urmează a fi efectuata sub controlul judecătorului-sindic care analizează legalitatea măsurilor luate de lichidatorul judiciar, contrar celor reținute de instanța de fond, consideră că nu exista motive temeinice pentru a se considera ca numărul de identificare in scopuri de TVA atribuit ar fi utilizat in mod fraudulos.

Având in vedere aceste aspecte de fapt si de drept, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate si admiterea cererilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Intimata pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi a depus ÎNTÂMPINARE, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de SC X SRL, prin lichidator judiciar, ca nefondat şi neîntemeiat.

Analizând recursul formulat, Curtea a constatat că este fondat pentru următoarele considerente:

Începând cu data de 02.11.2018 a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA a reclamantei recurente X SRL.

Prin Sentința nr. 56 din data de 24.06.2019, pronunțată de Tribunal, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei X SRL in temeiul art. 145 alin. 1 pct. b) din Legea nr. 85/2014.

S-a dispus dizolvarea societății debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului, fiind numit in calitate de lichidator judiciar A – L I SPRL, cu îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 64  din Legea nr. 85/2014.

Totodată a dispus instanța predarea de către debitor către lichidatorul judiciar a gestiunii averii, împreună cu listele actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii, până la data de 28.06.2019.

La data de 03.09.2021, reclamanta a formulat cerere înregistrare în scopuri de TVA.

Prin decizia nr. 15892/27.09.2021 emisă de ANAF-DGRFP-AJFP, a fost respinsă cererea reclamantei de înregistrare în scop de TVA, potrivit dispozițiilor art. 361 alin. 12 din Legea nr. 227/2015, cu motivarea că ”actualii administratori/asociați, S I, aveau fapte înscrise în cazierul fiscal, de natura atragerii răspunderii solidare cu debitorul”.

Contestația administrativă formulată de reclamantă prin lichidator judiciar împotriva acestei decizii a fost respinsă de AJFP-Serviciul Registru Contribuabili Declarații Fiscale și Bilanțuri Persoane Juridice prin Decizia nr. 01/27.12.2021.

Recurenta reclamantă a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale investind instanța de fond prin cererea de chemare în judecată cu soluționarea cererilor de anulare a Deciziei nr. 1/27.12.2021 emisa de AJFP, prin care s-a respins contestaţia formulata împotriva deciziei de respingere a cererii de înregistrare in scopuri de TVA, anularea Deciziei nr. 15892/27.09.2021 emisa de DGRFP - AJFP, prin care s-a respins cererea de înregistrare in scopuri de TVA formulata de X  SRL prin lichidator judiciar, obligarea paratei la înregistrarea in scopuri de TVA a societăţii X SRL şi obligarea paratei la eliberarea Certificatului de înregistrare in scopuri de TVA in favoarea societăţii X  SRL.

Prin sentința recurată instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând instanța în esență că anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei este legală fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 316 alin. 1 litera c) din Legea nr. 227/2015 raportat la faptul că asociatul societății reclamante, S. I., este înscrisă în cazierul fiscal cu decizie de atragere a răspunderii solidare.

Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, cererea de recurs fiind întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod pr civilă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod pr civilă, Curtea a reținut că reclamanta doar a invocat în partea introductivă a cererii acest motiv de nelegalitate fără a invoca însă faptul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori faptul că ar cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

În fapt, prin cererea de recurs nu este invocată și nici dezvoltată vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod pr civilă, astfel că instanța de control judiciar a analizat acest motiv de casare, fără însă a putea aplica sancțiunea nulității cererii de recurs, având în vedere că recurenta a motivat în fapt și în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod pr civilă după cum se va arăta în continuare în cuprinsul prezentelor considerente.

Astfel, prin cererea de recurs, recurenta reclamantă invocă în esență faptul că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 316 alin. 12 din Legea nr. 227/2015, pe care nu le-a coroborat cu dispozițiile Legii nr. 85/2014, având în vedere că reclamanta este în faliment iar asociata S. I. nu mai are putere decizională astfel că situația care a determinat anularea numărului de identificare în scopuri de TVA nu mai subzistă, aceste critici fiind încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod pr civilă

Analizând normele de drept material incidente în cauză, prin raportare și la jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea a reținut că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit normele de drept material incidente.

Astfel, Curtea a constatat că potrivit art. 316 alin (11) lit. c) Cod fiscal, ”Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol: c) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. Prin excepţie, în cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA dacă:

1. administratorii şi/sau persoana impozabilă însăşi, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015;

2. asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic şi/sau administratorii şi/sau persoana impozabilă însăşi, în cazul altor societăţi decât cele menţionate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015;”

După anularea înregistrării în scopuri de TVA dispusă conform dispozițiilor art. 316 alin (11) lit. c) Cod fiscal, organele fiscale înregistrează persoanele impozabile la solicitarea acestora dacă încetează situaţia care a condus la anulare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 316 alin 12 lit b Cod fiscal.

Or, în cauză raportat la faptul că fostul administrator S. I. este în continuare asociat majoritar, par a nu fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 316 alin 12 Cod fiscal pentru reînregistrarea în scopuri de TVA a reclamantei, concluzie la care au ajuns atât organele fiscale cât și instanța de fond.

Această concluzie nu a putut fi reținută de instanța de control judiciar, în condițiile în care atât organele fiscale cât și instanța de fond nu au examinat decât din punct de vedere formal condițiile de înregistrare a agentului economic în scopuri de TVA, fără a examina însă dacă există un risc pentru colectarea corectă a TVA ului această măsură sau dacă este necesară pentru a asigura colectarea corectă a taxei și pentru evitarea evaziunii, condiții ce rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, Curtea a reținut că în Cauza C 527/11 – Ablessio, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că ”statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere atunci când adoptă măsuri pentru a asigura identificarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA ”, dar ”marja de apreciere menționată nu poate fi nelimitată” și ”deși un stat membru poate refuza să atribuie unei persoane impozabile un număr individual, un asemenea drept nu poate fi exercitat fără motiv legitim.” (par. 22-23).

În aceeași hotărâre, în paragraful 30, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că deși ”statele membre pot să prevadă în mod legitim, conform articolului 273 primul paragraf din Directiva 2006/112, măsuri apte să împiedice utilizarea abuzivă a numerelor de identificare, în special de către întreprinderi a căror activitate și, în consecință, a căror calitate de persoană impozabilă ar fi pur fictivă. Aceste măsuri nu trebuie să depășească totuși ceea ce este necesar pentru colectarea corectă a taxei și pentru evitarea evaziunii și nu trebuie să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA ului și, prin urmare, neutralitatea acestei taxe”.

A introdus în consecință C.J.U.E. prin hotărârea menționată cerința ca ”Pentru a fi considerat proporțional cu obiectivul prevenirii evaziunii, un refuz de identificare a unei persoane impozabile printr un număr individual trebuie să se bazeze pe indicii serioase care permit în mod obiectiv să se considere că este probabil ca numărul de identificare în scopuri de TVA atribuit acestei persoane impozabile să fie utilizat în mod fraudulos. O astfel de decizie trebuie să se întemeieze pe o apreciere globală a tuturor împrejurărilor speței și a probelor care au fost strânse în cadrul verificării informațiilor furnizate de întreprinderea în cauză.” (Cauza C 527/11 – Ablessio par. 34 ).

Ulterior în cauza C-358/20 Promexor Trade SRL împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, instanța europeană, reluând cele afirmate în cauza C 527/11 – Ablessio, a stabilit că o administrație fiscală ”depășește ceea ce este necesar pentru a asigura colectarea corectă a taxei” în cazul în care ”decide în mod sistematic, în aplicarea legislației naționale, să nu atribuie unei persoane impozabile un număr de identificare în scopuri de TVA pentru simplul motiv că administratorul său este asociat în cadrul unei alte societăți, care face obiectul unei proceduri de insolvență, fără însă a evalua dacă există un risc pentru colectarea corectă a TVA ului sau un risc de evaziune. ” ( cauza C-358/20 Promexor Trade SRL, par. 42).

A reluat și sintetizat Curtea de Justiției a Uniunii Europene aceleași aspecte privind codul de înregistrare TVA în Ordonanța pronunțată în cauza C 627/21 S. H. împotriva Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, indicând în paragraful 27 al Ordonanței că ”deși este adevărat că statele membre au un interes legitim să ia măsurile adecvate pentru a proteja interesele lor financiare și a lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale, precum și a eventualelor abuzuri și deși ele pot, așadar, la fel de legitim, să prevadă, conform articolului 273 primul paragraf din Directiva TVA, măsuri apte să împiedice utilizarea abuzivă a numerelor de înregistrare, în special de către întreprinderi a căror activitate și, în consecință, a căror calitate de persoană impozabilă ar fi pur fictive, aceste măsuri nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru colectarea corectă a taxei și pentru evitarea evaziunii și nu trebuie să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA ului și, prin urmare, neutralitatea acestei taxe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2013, Ablessio, C 527/11, EU:C:2013:168, punctele 28 și 30, precum și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Promexor Trade, C 358/20, EU:C:2021:936, punctul 41). C 627/21,”.

Având în vederea faptul că refuzul înregistrării unei persoane în scopuri de TVA are aceleași efecte ca și anularea înregistrării în scopuri de TVA, Curtea a reținut că în prezenta cauză sunt aplicabile considerentele hotărârilor și ordonanței Curții de Justiție a Uniunii Europene anterior menționate.

Astfel, având în vedere prioritatea hotărârilor CJUE, Curtea de Apel reține că pentru a fi compatibilă cu Directiva TVA măsura anulării înregistrării în scop de TVA, respectiv înregistrării în scopuri de TVA, nu trebuie să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA ului și prin urmare, neutralitatea acestei taxe, să nu depășească ceea ce este necesar pentru colectarea corectă a taxei și trebuie să fie dispusă doar dacă există indicii serioase care permit în mod obiectiv să se considere că este probabil ca numărul de identificare în scopuri de TVA atribuit acestei persoane impozabile să fie utilizat în mod fraudulos, aceasta însă doar după o apreciere globală a tuturor împrejurărilor speței și a probelor care au fost strânse în cadrul verificării informațiilor furnizate de întreprinderea în cauză.

Or, în ceea ce privește refuzul înregistrării în scop de TVA a reclamantei recurente, Curtea a constatat că administrația fiscală a dispus prin decizia contestată această măsură în mod automat, doar ca urmare a existenței unei înscrieri privind angajarea răspunderii solidare în cazierul fiscal al asociatului majoritar al societății reclamantei, aflată în faliment, fără a prezenta care sunt indiciile serioase din care ar rezulta este probabil ca reclamanta să utilizeze în mod fraudulos numărul de identificare în scopuri de TVA atribuit, astfel că ar exista un risc pentru colectarea corectă a TVA-ului, un risc de evaziune sau că reclamanta ar avea pur fictiv calitate de persoană impozabilă.

Or, prin sentința nr. 56/2019 pronunțată de Tribunal a fost dispusă trecerea la faliment și desemnat un lichidator judiciar, care potrivit art. 64 din Legea nr. 85/2014 conduce activitatea debitorului, fiind ridicat dreptul de administrare al debitorului, fără a fi fost desemnat și un administrator special.

În același timp, Curtea a reținut că potrivit art. 56 alin 2 din Legea nr. 85/2014 ”După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor/membrilor.”

În consecință, activitatea de afaceri a recurentei reclamante era condusă atât la data formulării cererii de înregistrare în scopuri de TVA cât și la data soluționării prezentei cauze de lichidatorul judiciar și nu de asociatul majoritar, S I, care nu poate influența astfel modalitatea de declarare a obligațiilor fiscale și nici activitatea de distribuire a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor din patrimoniul societății falite, iar interesele asociaților în cadrul procedurii falimentului nu pot influența activitatea lichidatorului judiciar decât prin exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Exercitarea drepturilor asociaților în cadrul procedurii insolvenței, drepturi care pot fi exercitate doar sub supravegherea judecătorului sindic, nu poate însă constitui un motiv pentru a se considera că existența unei decizii de angajare a răspunderii solidare a asociatului majoritar ar constitui un risc pentru colectarea corectă a TVA-ului sau la apariţia unui risc de evaziune, ori că activitatea societăţii să fie  pur fictivă.

În consecință, respingând cererea reclamantei de înregistrare în scopuri de TVA cu motivarea că asociatul majoritar are înscris în cazierul fiscal o decizie de angajare a răspunderii solidare, fără a analiza în concret situația reclamantei și ulterior cererea de anulare a deciziei de respingere a cererii de înregistrare, atât organele fiscale cât și instanța de fond au aplicat și interpretat în mod greșit normele de drept material reprezentate de art. 316 alin. 12 Codul Fiscal, fără a avea în vedere criteriile din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, prezentate inclusiv în hotărârea invocată de reclamantă C 527/11–Ablessio și fără a avea în vedere principiul supremației dreptului Uniunii Europene, atât organul fiscal cât și instanța de fond examinând normele Codului Fiscal fără a se raporta și la normele Uniunii Europene incidente în domeniu, deşi pentru corecta interpretare a normelor de drept naţional este obligatorie jurisprudenţa CJUE.

În concluzie, în mod nelegal a fost respinsă cererea reclamantei de înregistrare în scopuri de TVA, astfel că pentru motivele anterior expuse Curtea de Apel a constatat, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod pr civilă, că sentința recurată este nelegală, nelegale fiind și decizia nr. 385 din 10.12.2020, emisă de pârâta DGAMC și decizia de soluționare a contestației 1/202115892/27.09.2021, emise de AJFP Mehedinţi, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 Cod pr civilă, va fi admis recursul reclamantei și cererea de intervenție accesorie, va fi casată sentința recurată iar în rejudecare va fi admisă acțiunea reclamantei și anulate deciziile contestate de reclamantă, cu consecința admiterii și a cererii de intervenție accesorie.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la înregistrarea în scopuri de TVA şi de obligare a pârâtei la eliberarea Certificatului de înregistrare in scopuri de TVA, Curtea a reținut că nu poate fi admisă cererea reclamantei întrucât procedura de înregistrare în scopuri de TVA se realizează de organul fiscal în mai multe etape succesive, conform dispozițiilor Ordinului ANAF nr.  239 din 17 februarie 2021, în vigoare la această dată, presupune ca la emiterea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA este necesar să fie analizată îndeplinirea și a cazurilor de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, iar instanța nu poate analiza incidența sau nu a tuturor acestor cazuri întrucât a fost investită cu analiza doar a uneia dintre situații, respectiv situația în care asociatul majoritar al reclamantei are mențiuni în cazierul fiscal privind angajarea răspunderii solidare.

În consecință, acțiunea reclamantei nu poate fi admisă în totalitate, ci doar în ceea ce privește cererile de anulare a deciziei prin care a fost respinsă cererea de înregistrare în scopuri de TVA și a deciziei de soluționare a contestației administrative.

Domenii speta

Spete similare