Litigiu de munca

Litigiu de muncă - Contestaţie împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă 

Sentinţa  civilă nr. 749/02.06.2014 pronunţată de  Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 275/120/2014

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr.275/120/16.01.2014 contestatorul P.M. în contradictoriu cu intimata SC OMV P.S.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 979/10.12.2013, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se  constate nulitatea deciziei de concediere nr. 979/10.12.2013 cu consecinţa repunerii părţilor in situaţia anterioara; obligarea intimatei la reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri materiale egală cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate, ce i s-ar cuveni până la reintegrarea efectivă deţinută pe poziţia avută anterior concedierii; obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate în urma concedierii nelegale, apreciate la o valoare de 15.000 lei, conform art. 6 al.2 teza finală coroborat cu art. 253 alin. 1 din Codul muncii , precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că la data de 28.01.2002 am reînnoit cu intimata relaţiile de munca încheindu-se contractul individual de muncă sub nr. 4316. A mai precizat ca a fost angajat la compania P. încă din anul 1998, iar în urma semnării acestui contract, a respectat toate obligaţiile faţă de angajator, atât în ce priveşte clauzele contractuale, cât şi în ce priveşte clauzele Regulamentului de ordine interioară, ale Contractului colectiv de munca şi fişei postului, respectând întocmai sarcinile de serviciu.

S-a mai arătat că la data de 10.12.2013, intimata a emis decizia de concediere nr. 979/10.12.2013, prin care s-a dispus concedierea sa în baza art. 248 alin.l lit.e coroborat cu art.61 lit.a din Codul Muncii, concediere pe care o apreciază ca abuzivă, neîntemeiată, nelegală şi nejustificată, decizia de desfacere a contractului individual de munca fiind nelegală, nefiind respectat termenul de şase luni impus prin dispoziţiile art. 252 alin 1 din Codul Muncii: astfel, presupusa fapta ce a fost calificată drept abatere disciplinara gravă, de care a fost acuzat s-a săvârşit în data de 09.05.2013 şi respectiv 16.05.2013 iar decizia de concediere emisă sub nr. 979 poarta data de 10.12.2013, fiind emisă la mai mult de şase luni de la săvârşirea faptei, respectiv la un interval de şapte luni.

S-a mai susţinut că dispoziţiile legale cuprinse în art. 252 din Codul Muncii sunt dispoziţii imperative iar nerespectarea acestora atrage nulitatea absolută a actelor juridice întocmite cu nerespectarea acestora, decizia de concediere este nelegală si abuzivă având în vedere că nu rezultă gradul ridicat al gravitaţii abaterii disciplinare aşa cum impune legislaţia muncii.

De asemenea, a mai arătat că întreaga procedura ce a precedat emiterea deciziei de concediere a fost abuzivă şi nelegală pornind de la însuşi faptul că a fost convocat la Comisia de disciplina de trei ori pentru această faptă. Mai mult decât atât, circumstanţele săvârşirii faptei sunt distorsionate şi departe de realitate, astfel: autoturismul cu nr. de înmatriculare B-31-VJH nu este un Volkswagen aşa cum pretinde intimata, ci este un autoturism marca Logan, iar în ce priveşte autoturismul Toyota cu nr. de înmatriculare IF-04-CVU se afirmă în mod mincinos că ar fi proprietatea OMV Petrom, aceasta fiind de fapt o maşina închiriată.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral solicită a se avea în vedere că pe parcursul anului 2013 a fost influenţat foarte mult de divorţul recent prin care am trecut (in anul 2012 s-a despărţit de soţia sa) şi ca urmare a acestui proces de divorţ a fost supus unui mare stres iar pe lângă efortul psihic ridicat a depus şi un efort financiar foarte mare; desfacerea contractului de munca a fost dispusă în pragul sărbătorilor de iarnă când toată lumea îşi procura cele trebuincioase conform obiceiurilor specifice Crăciunului; în ziua de Crăciun contestatorul nu a avut cu ce să îşi cumpere în primul rând bucatele tradiţionale pentru masa de Crăciun şi, pe lângă aceasta, nu a avut bani să ofere un cadou, aşa cum se cuvine şi se obişnuieşte, celor dragi şi apropiaţi; această concediere abuziva i-a adus o atingere foarte mare a demnităţii, a stimei de sine şi a imaginii în cadrul colectivităţii,  fiind locuitor într-o comunitate mică, unde respectul societăţii este primordial; ca urmare a acestei concedieri abuzive şi nelegale a suferit o puternică depresie ce a necesitat intervenţia cadrelor medicale.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.6 alin.2, art.61 lit.a, art.80, art.252, 253 alin.1 din Codul muncii, anexându-se în copie decizia contestată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat în primul rând, excepţia  inadmisibilităţii contestaţiei având în vedere că nu a fost urmată procedura medierii în temeiul art. 2, alin. 1, ind. 2 din Legea nr. 192/2006 raportat la art. 2 alin.1, ind. 2din acelaşi act normativ,  solicitat respingerea contestaţiei din acest motiv.

Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei contestate ca temeinică şi legală, motivat de faptul că prin referatul nr. 416/30.05.2013 şeful de coloană U.I. a sesizat conducerea unităţii referitor la incidentul produs la data de 16.05.2013, iar prin acelaşi referat a fost solicitată sesizarea Comisiei de disciplină în vederea efectuării cercetării disciplinare.

S-a mai precizat de asemenea că P.M. a procedat la efectuarea a două alimentări succesive cu benzină, fapte recunoscute de contestator, benzina fiind achitată cu cardul Petrom.  De asemenea, se arată de către intimată că s-au încălcat prevederile art.138 alin.1 lit. h din CCM la nivel SC OMV P., art.3.2 lit.i din Regulamentul Intern al SC OMV P. art.5.5 lit.d din acelaşi regulament, cap.IV pct.9 din fişa postului, cap. IV pct.4, alin.7 din fişa postului, principalele atribuţii, art.2.1.1, lit.a din Managementul abaterilor disciplinare, precum şi Politica OMV P. privind “toleranţa zero la furt” .

Referitor la criticile privind nulitatea absolută a deciziei de concediere critica este neîntemeiată având în vedere că P. M. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă dovedită cu certificate medicale, perioadă în care CCM se suspendă, astfel încât decizia de concediere a fost emisă în termen legal de 30 de zile de la înregistrarea raportului final al cercetării disciplinare la registratura unităţii, decizia fiind astfel emisă în termen.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere având în vedere că nu s-a făcut dovada în ce anume constă prejudiciul moral, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral şi a vinovăţiei angajatorului.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod procedură civilă, art.60-63, art.247-252 din Codul muncii, Legea nr.192/2006, anexându-se în copie: referatul de sesizare, , fişă de predare-primire, foaie de vărsământ emisă de Raiffeisen Bank, convocarea nr.92/31.05.2013, convocarea nr.93/31.05.2013, convocarea nr.99/05.06.2013, convocarea nr.100/05.05.2013, declaraţia contestatorului, proces verbal de şedinţă nr.102/11.06.2013, convocarea nr.103/11.06.2013, certificate de concedii medicale.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare pe data de 10.03.2014. Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul a arătat că a urmat procedura medierii, depunând în acest sens dovezile necesare. Din acest motiv se solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii, excepţie invocată de intimată. Pe fondul cauzei contestatorul a reiterat susţinerile din contestaţie iar cu privire la nulitatea emiterii deciziei datorită depăşirii termenului de şase luni, contestatorul a arătat că suspendarea contractului colectiv de muncă nu are influenţă asupra termenului în care trebuia emisă decizia de sancţionare.

La termenul de judecată din data de 07.04.2014 intimata a renunţat la invocarea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei pentru lipsa procedurii obligatorii a medierii. La acelaşi termen de judecată tribunalul s-a pronunţat cu privire la excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii disciplinare reţinând în esenţă că pe perioada suspendării CIM pentru incapacitate de muncă se suspendă şi termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii.

Tribunalul a admis, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri şi interogatorii şi a prorogat pronunţarea asupra probei testimoniale după administrarea acestor probe.

La termenul de judecată din data de 26 mai 2014 contestatorul a renunţat la proba cu martori.

Examinând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine că P.M. în contradictoriu cu intimata SC OMV P. SA a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr. 979/10.12.2013, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se  constate nulitatea acesteia cu consecinţa repunerii părţilor in situaţia anterioara; obligarea intimatei la reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri materiale egală cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate, ce i s-ar cuveni până la reintegrarea efectivă deţinută pe poziţia avută anterior concedierii; obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate în urma concedierii nelegale, apreciate la o valoare de 15.000 lei precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Mai reţine tribunalul că, la primul termen de judecată, instanţa s-a pronunţat cu privire la excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii disciplinare, respingând excepţia cu motivarea că pe perioada suspendării CIM pentru incapacitate de muncă se suspendă şi termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii.

Pe fondul contestaţiei tribunalul reţine că P.M. a fost angajat al intimatei conform contractului individual de muncă nr. 4316/2002 pe postul de şofer de autoturisme şi camionete. În această calitate, pe data de 09.05.2013 contestatorul susţine că a fost în staţia Peco Petrom, km 36, cu autovehiculul marca Toyota  Nilux cu nr. IF.04.CVU pentru a alimenta cu combustibil şi, din greşeală, a alimentat cu 30 l de benzină cu cardul de rezervă 147 alocat acestei maşini care funcţionează cu motorină. Contestatorul, realizând că a greşit, susţine că a scos tot amestecul de combustibil din rezervor şi a alimentat autovehiculul cu 80 litri de motorină, plătind din bani proprii.

Tot contestatorul susţine că, pe data de 16.05.2013, a fost din nou în staţia Peco Petrom, km 36, dar cu autovehiculul cu nr. B.31.VJH, pentru a alimenta cu combustibil şi, din greşeală, operatorul din staţie a pus în loc de benzină, motorină. Observând această greşeală, contestatorul susţine că a scos amestecul de carburant şi a alimentat cu motorină, fără a anunţa superiorii despre cele două incidente.

În contestaţia formulată nu se mai reiau aceste susţineri de către contestator, acesta rezumându-se a susţine că procedura cercetării disciplinare derulate împotriva sa, a fost una nelegală şi abuzivă.

Reţine tribunalul că decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 979/10.12.2013 a reţinut în sarcina contestatorului drept abateri grave scoaterea de pe teritoriul P.prin orice mijloace, a bunurilor aparţinând unităţii şi faptul că nu a păstrat în bune condiţii, conform prescripţiilor tehnice, bunurile şi echipamentele din dotare. Aceste abateri au fost încadrate de intimată în dispoziţiile art. 138 alin.1 lit. h din CCM, art. 3.2 lit. i, art. 5.5 lit. d din ROI, cap.IV, pct.9, pct.4 alin. 7 din Fişa postului şi art. 2.1.1. lit.a şi lit. t din Managementul abaterilor disciplinare.

Conform dispoziţiilor art. 252 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Astfel cum tribunalul a reţinut deja, decizia de concediere a fost emisă în termen deoarece termenul de 6 luni a fost prelungit în mod corespunzător cu perioadele în care salariatul a fost în concediu medical.

Apreciază tribunalul că cercetarea disciplinară, astfel cum ea a fost desfăşurată, a respectat prevederile legislaţiei muncii. Prin referatul nr. 416/30.05.2013, numitul U.I., în calitate de şef coloană auto, a sesizat conducerea unităţii cu privire la incidentul produs la data de 16.05.2013 constând în alimentarea cu 39,6 l benzină şi cu 44,16 l motorină a aceluiaşi autovehicul cu nr. B.31.VJH, cantităţi dovedite prin utilizarea aceluiaşi card. După constituirea comisiei de cercetare disciplinară contestatorul a fost invitat de mai multe ori la cercetare disciplinară, nu din vina unităţii intimate ci, pe de  o parte, datorită declaraţiilor contradictorii date de contestator în faţa comisiei, iar pe de altă parte, datorită dovedirii stării sale de boală prin certificate medicale depuse la angajator.

Constată tribunalul că intimata a procedat la verificarea susţinerilor contestatorului, ocazie cu care, la data de 11.06.2013, conform procesului verbal de şedinţă nr. 102 (filele 57-59) s-a procedat la vizionarea înregistrărilor video din  staţia Peco Petrom, km 36 în prezenţa contestatorului. Din aceste înregistrări, necontestate de către P.M., rezultă că pe data de 09.05.2013, P. M. a oprit autoturismul nr. B.34.GKU la pompa de alimentare, a deschis portiera din faţă dreapta, a alimentat într-un recipient şi a plătit cu cardul Petrom alocat autovehiculului Toyota Nilux cu nr. IF.04.CVU. Contestatorul, după vizionarea înregistrării, a arătat că a folosit carburantul pentru a alimenta apoi autoturismul Toyota Nilux, a pus benzină peste motorină, a scos combustibilul şi a cumpărat motorină din bani proprii pentru alimentare.

Pentru data de 16.05.2013 înregistrarea video a arătat că P.M. s-a prezentat cu autovehiculul cu nr. B.31.VJH în  staţia Peco Petrom, km 36, a alimentat în dreptul banchetei din spate, după care a mers să plătească. La câteva minute a venit un angajat al staţiei, a alimentat rezervorul aceluiaşi autovehicul, fiind astfel emise două bonuri de alimentare pentru acelaşi autovehicul, unul pentru benzină şi altul pentru motorină. Această situaţie nu a fost explicată în nici un mod de către contestator cu ocazia cercetării disciplinare.

Pe fondul cauzei deduse judecăţii tribunalul constată că decizia de desfacere a contractului de muncă este legală. În conformitate cu prevederile art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau de la regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Acelaşi text de lege defineşte abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Tribunalul constată că în cauză intimata a respectat dispoziţiile art.251 şi 252 din Codul muncii, respectiv a convocat contestatorul în vederea efectuării cercetării disciplinare, a efectuat această cercetare disciplinară şi, în funcţie de rezultat, a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului.

Apărările contestatorului, făcute doar în faţa comisiei de cercetare disciplinară, nu şi direct în instanţa de judecată, cum că nu a săvârşit abaterile disciplinare imputate fiind vorba doar de simple erori, nu pot fi primite de către instanţă deoarece coroborând probele administrate în cauză cu susţinerile contestatorului rezultă săvârşirea abaterilor imputate, abateri suficient de grave pentru a duce la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Tribunalul constată că în mod corect intimata a apreciat că faptele, astfel cum ele au fost probate prin înregistrările video, induc o suspiciune de însuşire a combustibilului în interes propriu. Faptul că P.M. nu a informat superiorii despre împrejurarea că a alimentat într-un recipient separat şi nu în rezervor sau că a achitat două plinuri de combustibil de categorii diferite cu cardul aceluiaşi mijloc de transport, nu reprezintă simple erori umane ci încălcări grave ale regulamentului de ordine interioară al intimatei. În plus, faptul că paguba creată a fost achitată de contestator iar acesta nu a putut dovedi cu nici un mijloc de probă că suspiciunile create nu sunt întemeiate, conduc, de asemenea, la constatarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere.

Pe cale de consecinţă, cum din toate probele administrate a rezultat că P. M. a săvârşit abaterile reţinute în sarcina sa de către angajator, concedierea sa fiind legală tribunalul, pentru toate aceste considerente urmează a respinge contestaţia.

Câtă vreme concedierea s-a dovedit a fi legal dispusă tribunalul urmează a respinge şi cererea contestatorului privind acordarea de daune materiale şi morale, această cerere fiind una subsidiară celei de anulare a deciziei de concediere.

Judecător  Miriţoiu  Maria

Domenii speta

Spete similare