Motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 2 şi 5 C.proc.civ. Condiţii de admisibilitate. Înscris nou.

Încheierea de sesizare a Î.C.C.J., invocată de revizuent ca înscris nou, nu se circumscrie noţiunii de „înscris”, interpretată în sens restrictiv, întrucât reprezintă un act prin care se materializează solicitarea instanţei adresată Î.C.C.J. de a da o dezlegare unei chestiuni de drept care era necesară soluţionării cauzei şi nu poate fi asimilat unui înscris în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 5 din C.proc.civ.

Încheierea prin care se dispune sesizarea cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519 C.proc.civ., punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. 1 C.proc.civ..

Cele reţinute în încheierea de sesizare a Î.C.C.J. nu au caracter decisiv, întrucât prin încheierea de sesizare nu se rezolvă o problemă litigioasă, ci se exprimă o opinie a părţilor şi a instanţei, în măsura în care se solicită Î.C.C.J. să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 2 din C.proc.civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii.

Sintagma „obiectul pricinii nu mai este în fiinţă” desemnează dispariţia fizică a bunului obiect material al obligaţiei de predare, circumstanţe în care executarea în natură a obligaţiei nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obţină contravaloarea lucrului pierit.

Prin decizia nr. 2036/2021 din  data de 09 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2162/95/2018*, s-a admis recursul formulat de recurentele pârâte A. şi D., împotriva sentinței nr. 778 din 29.12.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2162/95/2018*, în contradictoriu cu intimatul-reclamant X.

S-a casat în tot sentinţa şi, rejudecând, s-a respins acţiunea în totalitate.

Împotriva deciziei nr. 2036/2021 din data de 09 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2162/95/2018* a formulat cerere de revizuire reclamantul X, revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 2 şi pct. 5 C.proc.civ., considerând că decizia a fost dată cu aplicarea şi încălcarea legii.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul, întemeindu-se în primul rând pe art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., a susținut că, după darea hotărârii, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Acest înscris nou este reprezentat de încheierea din 09.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 2698/97/2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu dezlegarea unei chestiuni de drept care vizează exact situația juridică din speța de faţă și anume dacă aplicabilitatea regimului special TVA pentru bunurile second-hand este sau nu condiționată de faptul înregistrării/autorizării la Registrul Comerţului și al ținerii contabilității. La data de 13.12.2021, revizuentul a aflat de această chestiune și, implicit, a luat la cunoștință și de încheierea instanței de trimitere, precum şi de soluţia dată de Î.C.C.J.

Revizuentul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile procedurale de admisibilitate în ceea ce privește revizuirea întemeiată pe punctul 5. A arătat că a descoperit această încheiere la data de 13.12.2021, când Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat pe pagina de internet această soluție/decizie, ocazie cu care a descoperit că este vorba chiar de situația sa juridică, sens în care a căutat și a accesat și Încheierea de sesizare, publicată tot pe pagina de internet a Curții Supreme. Așadar, acest înscris reprezentând încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, finalizat cu pronunțarea unei soluții favorabile de către Înalta Curte, este un înscris doveditor, care probează că TVA-ul în speța de faţă a fost calculat greșit.

Apoi, acest înscris l-a descoperit după darea hotărârii (Decizia din recurs a fost pronunțată la data de 9 iulie 2021) consultând pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înscrisul, adică încheierea de sesizare, este unul care a existat la data pronunțării deciziei din recurs, încheierea fiind pronunțată la data de 9 iunie 2021, iar decizia din recurs a fost pronunțată la data de 9 iulie 2021.

În ceea ce privește temeiul de la punctul 2: obiectul pricinii nu se (mai) află în ființă, revizuentul a apreciat că și acesta ar putea fi incident în speță, tot prin raportare la dezlegarea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13.12.2021, dezlegare care invalidează total modul cum a fost calculat TVA-ul în decizia de impunere menținută de instanța de recurs. Or, acesta este obiectul pricinii, care se poate verifica prin cum a fost formulată acțiunea introductivă, instanța fiind învestită cu anularea deciziei de impunere și stabilirea sumei reale datorată cu titlu de TVA de către contribuabil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 509 alin. l pct. 2 şi pct. 5 C.proc.civ..

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire. Pe cale de excepţie, a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.

Examinând cererea de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. 3 C.proc.civ., sub aspectul admisibilităţii şi a faptelor pe care se întemeiază, Curtea reţine următoarele:

Noul Cod de procedură civilă reglementează în Cartea a II-a, Titlul II, Capitolul III, Secţiunea a 3-a, revizuirea (art. 509-513), care este o cale extraordinară de atac, de retractare şi care poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute în art. 509 alin. 1 C.proc.civ.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 din Codul de procedură civilă, astfel încât securitatea raporturilor juridice şi adevărul ce se presupune că este conţinut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Caracterul extraordinar al revizuirii, precum şi consecinţele pe care retractarea hotărârii le-ar putea avea pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, reclamă analizarea cererii, cu prioritate, sub aspectul obiectului acesteia, a termenului de promovare şi al motivelor de revizuire invocate.

În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea reţine că revizuentul solicită revizuirea Deciziei nr. 2036/2021 din  data de 09 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2162/95/2018*, pentru motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 2 şi pct. 5 C.proc.civ..

Sub cel de-al doilea aspect, respectiv al termenului de promovare a căii extraordinare de atac, Curtea reţine că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de art. 511 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., calculat de la momentul în care s-a descoperit înscrisul ce se invocă.

Sub cel de-al treilea aspect, referitor la motivul de revizuire invocat, Curtea reţine că temeiul de drept al prezentei cereri de revizuire îl reprezintă art. 509 alin. 1 pct. 2 şi 5 C.proc.civ. conform cu care „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...); 2) obiectul pricinii nu se află în fiinţă; (...); 5.) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;”

Articolul 509 C.proc.civ. stabileşte obiectul revizuirii, precum şi cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere revizuirea hotărârii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar în cazul unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele expres şi limitativ reglementate de lege la pct. 1 - 11 ale art. 509 alin. 1 C.proc.civ., cu excepţiile prevăzute în alin. 2.

Obiect al revizuirii pot forma hotărârile pronunţate asupra fondului şi cele care evocă fondul, iar în recurs reprezintă astfel de hotărâri doar hotărârile instanţei de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casare.

În speţă, decizia nr. 2036/2021 din  data de 09 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2162/95/2018*, poate forma obiectul cererii de revizuire, fiind o hotărâre a instanţei de recurs dată ca urmare a rejudecării fondului după casare.

Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...); 2) obiectul pricinii nu se află în fiinţă;”

Acest motiv de revizuire are în vedere, prin sintagma „obiectul pricinii nu se află în fiinţă”, ideea de dispariţie fizică a bunului.

Condiţia nu este îndeplinită atunci când bunul continuă să existe fizic, sau atunci când hotărârea vizează plata unei sume de bani şi a dobânzilor.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 2 din C.proc.civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligaţie de a da şi care presupune existenţa unui obiect material.

Sintagma „obiectul pricinii nu mai este în fiinţă” desemnează dispariţia fizică a bunului obiect material al obligaţiei de predare, circumstanţe în care executarea în natură a obligaţiei nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obţină contravaloarea lucrului pierit, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.

În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea unui act administrativ fiscal a cărui emitere i-ar fi produs o vătămare revizuentului, iar prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant.

Curtea constată că argumentele invocate de revizuent în susţinerea acestui motiv de revizuire nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 509 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. În cauză, nu se pune problema unei imposibilităţi a executării dispozitivului hotărârii contestate.

Revizuentul a invocat şi motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 5 din C.proc.civ. conform cu care „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...); 5.) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;”

Cu privire la acest motiv, Curtea reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.  Pe această cale este posibil să se revină asupra hotărârii a cărei revizuire se cere, doar în raport cu împrejurări noi, invocate de revizuent. 

Revizuirea nu implică verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii în raport cu materialul probator existent la data pronunţării hotărârii.

Reprezentând o cale de retractare şi nu de „cenzură judiciară”, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă.

Pentru a se putea invoca motivul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; - înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; - înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; - înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată; - înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Din analiza acestor elemente rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată.

Procedând la analizarea înscrisului invocat în susţinerea cererii de revizuire, respectiv Încheierea din 9 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.698/97/2018 de către Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa constată că nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 5 din C.proc.civ..

Prin Încheierea din 9 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.698/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1522 alin. (2), (3) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, regimul fiscal special, reglementat pentru operaţiuni secondhand de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu se aplică persoanelor fizice care nu au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi care au efectuat activitate economică de revânzare autoturisme secondhand, atunci când înscrierea ca plătitor de TVA s-a efectuat din oficiu de organul fiscal, urmare a controlului efectuat?

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1522 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pct. 64 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinirea obligaţiilor menţionate în textele legale de către persoana fizică care efectuează operaţiuni economice condiţionează aplicarea regimului special prevăzut de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de către organul fiscal care a dispus înscrierea din oficiu a persoanei ca plătitoare de TVA?”

Încheierea de sesizare a Î.C.C.J., invocată de revizuent ca înscris nou, nu se circumscrie noţiunii de „înscris”, interpretată în sens restrictiv, întrucât reprezintă un act prin care se materializează solicitarea Curţii de Apel Alba Iulia adresată Î.C.C.J. de a da o dezlegare unei chestiuni de drept care era necesară soluţionării cauzei şi nu poate fi asimilat unui înscris în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 5 din C.proc.civ.

Completul de judecată al curţii de apel, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, a constatat, în cursul judecăţii, că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Î.C.C.J. nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi a solicitat Î.C.C.J, în temeiul art. 519 C.proc.civ., să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Încheierea prin care se dispune sesizarea cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519 C.proc.civ., punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. 1 C.proc.civ..

Cele reţinute în încheierea de sesizare a Î.C.C.J. nu au caracter decisiv, întrucât prin încheierea de sesizare nu se rezolvă o problemă litigioasă, ci se exprimă o opinie a părţilor şi a instanţei, în măsura în care se solicită Î.C.C.J. să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Decizia nr. 84 din 13 decembrie 2021 privind interpretarea art. 1522 alin. (2), (3), alin. (4), (7), alin. (13) din vechiul Codul fiscal, art. 6 alin. (1) din O.U.G. 44/2008, pct. 64 alin. (7) din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. 2.482/1/2021, a fost publicată în M.Of. nr. 70 din 21 ianuarie 2022.

Potrivit art. 521 C.proc.civ. „(1) Asupra sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunţă prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. (2) Dispoziţiile art. 517 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei. (4) Dispoziţiile art. 518 se aplică în mod corespunzător.”

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei.

 Susţinerile invocate de revizuent cu privire la existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă cu privire la aceeaşi problemă de drept depăşesc cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalităţii ori a temeiniciei modului în care instanţele au soluţionat o anumită problemă de drept cu scopul de a stabili care este soluţia corectă.

Faptul că, în opinia revizuentului, aceeaşi problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, în care părţile sunt diferite, anterior pronunţării deciziei de către Î.C.C.J. la solicitarea Curţii de Apel Alba Iulia prin încheierea de sesizare, invocată ca şi înscris nou, nu atrage incidenţa acestui motiv de revizuire, ci poate reprezenta, eventual, o problemă de practică judiciară neunitară în privinţa căreia există alte remedii procesuale.

Cererea de revizuire vizează şi aspecte de fond ale pricinii, revizuentul aducând critici modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale şi a probelor de către instanţa de recurs, aspecte care nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac.

Curtea este dispensată de a analiza susţinerile revizuentului care, din punct de vedere procedural, nu vizează şi nu au legătură cu această cale extraordinară de atac, ţinând cont de dispoziţiile art. 513 alin. 3 C.proc.civ.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (a se vedea în acest sens Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99).

În consecinţă, căile extraordinare de atac nu pot fi admise decât în cazul existenţei unor „defecte fundamentale” ale hotărârii, iar raportat la speţa de faţă, Curtea de Apel nu identifică nici o circumstanţă substanţială şi imperativă de natură să justifice redeschiderea procesului.

Funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor definitive în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile generale de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 2 şi pct. 5 şi art. 513 alin. 3 C.proc.civ., Curtea a respins cererea de revizuire dedusă judecăţii.

Domenii speta

Spete similare