Cheltuieli necesare, utile si voluptorii. Principiul imbogatirii fara justa cauza. Aceesiune imobiliara artificiala.

Instanța de apel a apreciat  ca in baza principiului imbogatirii fara justa cauza se cuvin reclamantei cheltuielile necesare si in baza regulilor accesiunii imobiliare artificiale se cuvin cheltuielile utile si cele pentru extinderea imobilului.

Curtea retine ca , intrucât actiunea prin care reclamanta , ca fost deținător al bunului imobiliar, reclamă restituirea contravalorii lucrărilor necesare si utile pe care le-a realizat în ceea ce priveşte  bunul se circumscrie prevederilor art 997 C.ci),  nu se justifică invocarea și implicit examinarea separată a incidenței principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Potrivit acestor dispozitii legale, în cazul restituirii unui lucru proprietarul, în lipsă de convenție contrarie, trebuie să despăgubească pe posesor, chiar dacă acesta este de rea-credintă, de toate  cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au sporit valoarea lucrului.

Rezultă, asadar, că potrivit art. 997 C.civ. de la 1864 obligatia de dezdăunare ce incumbă proprietarului căruia i s-a restituit bunul  include numai cheltuielile necesare si utile, nu si cele voluptorii efectuate în legătură cu lucrul restituit.

In acord cu cele statuate de Tribunal , Curtea subliniază că sunt cheltuieli necesare, supuse restituirii fără nicio condiționare, cheltuielile efectuate pentru conservarea bunului, soluție firească deoarece acestea ar fi fost făcute de însuși proprietarul bunului.

Spre deosebire de acestea, cheltuielile utile sunt acele cheltuieili care, fără a fi necesare în sensul celor ce preced, au avut ca efect sporul de valoare sau creșterea gradului de utilitate a bunului, acestea fiind supuse restituirii numai în limita sporului de valoare adus bunului.

 Astfel de cheltuieli se cuvin si posesorului de rea credinta, independent de faptul ca au fost edificate fara autorizatie de constructie si cu materiale de calitate medie sau chiar inferioara , aceste aspecte prezentand relevanta, doar sub aspectul cuantificarii lor.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.11.2015, sub numărul 15636/318/2015 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, reclamanta XX, în contradictoriu cu pârâții YY, ZZ  a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata contravalorii  îmbunătățirilor aduse de aceasta imobilului în care locuiește, situat în Tg Jiu, strada M E , cu drept de retenție asupra acestuia până la plata integrală efectivă a sumei, și, în funcție de concluziile raportului de expertiză tehnică ce se va efectua în prezenta cauză,  obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest proces.

Prin sentința civilă nr.3054 din 10.05.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 15636/318/2015 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și au fost obligați pârâții  către reclamanta C. E.,  la plata sumei de 50000 lei.

A fost admisă în parte cererea-reconvențională și a fost obligată reclamanta  către pârâți la plata sumei de 33458,60 lei.

Au fost obligați pârâții  către stat la plata sumei de 2105 lei, reprezentând taxa de timbru judiciar.

S-a luat act că părțile solicită cheltuielile de judecată pe cale separată.

La data de 30.08.2021 pârâții  au declarat apel împotriva sentinţei civile nr.3054/10.05.2021, pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul civil nr.15636/318/2015, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând instanței admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, iar pe fond, reținând cauza spre soluționare, respingerea acţiunii formulate de reclamanta , admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei pârâtă în cererea reconvențională la plata sumei de 95290 lei, cu plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi apel.

La data de 11.10.2021 reclamanta a a depus la dosar o cerere de apel în cadrul căreia a formulat și o cerere de repunere în termenul de apel.

Astfel, a arătat că împotriva sentinței civile nr.3054/10.05.2021 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosar nr.15636/318/2015, necomunicată, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinţei apelate în sensul obligării pârâților  la plata sumei de 146.913,00 lei reprezentând total valoare lucrări, stabilită prin contraexpertiza efectuată de cei 3 experţi Banciu Margareta, Cîrtană Victor și Felindean Florin.

Prin decizia civilă nr. 2299/20.12.2021, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 15636/318/2015 s-a respins apelul formulat de apelanta reclamanta  împotriva sentinţei civile nr.3054 din 10.05.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 15636/318/2015, ca nefondat.

A fost admis apelul civil formulat de către apelanții pârâți împotriva sentinţei civile nr.3054 din 10.05.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 15636/318/2015, în contradictoriu cu intimata reclamantă .

A fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost obligată reclamanta  să plătească pârâților  suma de 71099,1 lei.

Au fost menţinute restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligată intimata reclamanta la plata sumei de 867,11 lei către apelanții pârâți reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta , cât şi pârâții .

Prin recursul formulat, recurenta reclamantă  a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat cu majorarea contravalorii lucrărilor efectuate și respingerea apelului declarat de  parati. Recurenta reclamantă a solicitat ca majorarea pretențiilor să se facă la suma de 146 913,00 lei, sumă ce rezultă din concluziile raportului de expertiză, conform raportului de contraexpertiză.

Prin recursul declarat de către recurenta reclamantă s-a susţinut că instanța de apel, în mod incorect a dat eficiență raportului de expertiză întocmit de expert Măruță Sevastița și a ignorat, raportul de expertiză întocmit de cei trei experți, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 330 alin. (1) și art. 272 C.proc.civ.

Potrivit susținerilor reclamantei, instanța de apel s-a contrazis în considerentele deciziei recurate și anume, pe de o parte a reținut reaua sa credință, iar pe de altă parte, a reținut îndreptățirea recurentei la contravaloarea lucrărilor. A arătat că aceste lucrări au fost necesare pentru ca imobilul să poată fi locuit, dar sunt și de natură să sporească valoarea imobilului.

Recurenta reclamantă a formulat critici cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului pretențiilor sale.

De asemenea, a criticat modalitatea de acordare a pretențiilor intimaților cuantificate la suma de 71.099 lei, apreciind că, în mod nejustificat, instanța de apel a luat în considerare raportul de expertiză care a stabilit cuantumul lipsei de folosință la nivelul unei vile sau apartament de lux, anexându-se la raportul de expertiză fotografii cu astfel de imobile.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susținut că lucrările de consolidare, reparații și întreținere au fost absolut necesare, aspecte dovedite atât cu proba testimonială, cât și cu raportul de expertiză și contraexpertiză, suma solicitată reprezentând atât costul materialelor, cât și manopera.

Aceasta a precizat că lucrările au fost efectuate în baza convențiilor, fiind de bună-credință.

Recurenta reclamantă consideră că stabilirea cuantumului prejudiciului pe lipsa de folosință trebuia să se facă la starea inițială a imobilului, starea anterioară efectuării îmbunătățirilor, deoarece în momentul în care se încheie un contract de închiriere se au în vedere în primul rând starea concretă a imobilului și condițiile de locuit pe care acesta le oferă și în al doilea rând, zona în are este situat.

În continuare, aceasta critică felul în care expertiza contabilă efectuată nu se raportează la starea inițială a imobilului, stare dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, recurenta a apreciat că în mod nejustificat ambele instanțe au înlăturat cele două convenții, dat fiind faptul că ele au intervenit anterior partajului voluntar, acesta din urmă având loc la data de 27.07.2009, prin actul autentificat sub nr. 1240, aflat la dosarul cauzei.

Deși niciuna dintre instanțe nu s-a pronunțat în acest sens, reclamanta a arătat că acțiunea a fost formulată ”cu drept de retenție până la plata integrală efectivă”.

Recurenta susține că nu are relevanță pentru evaluarea pretențiilor faptul că la evaluarea lucrărilor s-au folosit structuri din lemn, și nici nu este corectă concluzia că în cazul folosirii de materiale convenționale imobilul s-ar fi prăbușit sub greutatea acestora.

De asemenea, recurenta reclamantă a apreciat faptul că nu are relevanță dacă lucrările au fost efectuate prin intermediul firmei specializate sau nu, întrucât aceste îmbunătățiri există fizic, fiind constatate și evaluate ca atare la suma de 136.913 lei.

Recurenta critică suma de 50.000 lei, invocând faptul că ambele instanțe au dat eficiență raportului de expertiză întocmit de expertul Măruță Sevastița, acesta evaluând îmbunătățirile la valoarea de 124.526 lei.

Având în vedere faptul că recurenta a fost scutită de plata taxei de timbru, aceasta a considerat ca fiind lipsite de suport legal considerentele instanței de apel cu privire la suma de 50.000 lei.

Totodată, a apreciat că cele două instanțe trebuiau să aibă în vedere reaua credință a intimaților pe tot parcursul realizării lucrărilor, care aveau mijloacele procedurale de a stopa sau desființa lucrările, astfel că instanțele ar fi trebuit să respingă apelul acestora, respectiv cererea reconvențională.

Recurenta susține că motivarea tribunalului este controversată pentru că, deși la fila 30 instanța de apel reține faptul că ”lucrările necesare sunt cele fără de care imobilul ar fi supus pieirii totale sau parțiale, ori deteriorării, lucrările utile sunt cele prin care se creează sau se modernizează o funcție specifică, ceea ce presupune întotdeauna un spor de valoare al fondului..” acesteia i-a fost respins apelul. 

În convenția din 24.09.2009 încheiată între TT, proprietar al ½ din imobil și chiriașa XX cu privire la acordul dat de subsemnatul asupra executării de lucrări de construcție și întreținere, toate aceste lucrări fiind atât interioare, cât și exterioare, acestea executându-se în contul chiriei în valoare de 20 lei, când se va înstrăina imobilul, lucrările ce depășesc valoarea totală a chiriei să fie suportate de noul proprietar, prin urmare instanța a reținut în mod eronat reaua sa credință în executarea lucrărilor și lipsa acordului proprietarului în acest sens.

Ca atare, recurenta a apreciat că instanța de apel, în mod incorect a admis apelul intimaților și s-a reținut cuantumul maxim al ”lipsei de folosință”, dat fiind faptul că trebuia să se calculeze în raport de starea inițială a imobilului, respectiv înainte de efectuarea lucrărilor.

Prin recursul declarat de către recurenţii pârâţi YY si ZZ  s-a susţinut că decizia recurată este nelegală fiind data cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea apelului prin care instanța a păstrat dispozițiile instanței de fond prin care am fost obligați la plata sumei de 50000 lei, urmând ca aceasta să fie modificată, prin admiterea criticilor formulate împotriva hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei .

Atât în fața instanței de fond, cât în fața instanței de apel pârâţii au arătat că pretențiile reclamantei sunt absolut nejustificate și lipsite de orice acoperire legală, că pretinsele îmbunătățiri au fost efectuate fără autorizație, fără acordul proprietarilor, că acestea nu au fost impuse de o necesitate și nici nu sunt utile, urmând să fie desființate, prin revenirea imobilului la compartimentarea pe care acesta a avut-o inițial, iar degradările produse să fie suportate de reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 1340/27.10.2015, Tribunalul Gorj a dispus evacuarea reclamantei  din imobilul  situat în municipiul Târgu - Jiu, str. M E  , jud. Gorj, iar în considerentele acestei decizii se face referire la contractual de închiriere nr. 845/08.07.1988 în baza căruia XX ocupa apartamentul în litigiu, care s-a prelungit de drept, în temeiul prevederilor OUG nr.40/1999 coroborat cu art. 15 din Legea 10/2001, pe un termen de 5 ani, respectiv până in luna iulie 2008, ulterior acestei date nu a mai intervenit un nou contract cu noii proprietari, iar așa-zisele convenții invocate de reclamantă, chiar dacă ar fi existat, nu puteau avea valoarea unui contract de locațiune, după această data reclamanta nu mai era nici cel puţin tolerată în folosirea acestui imobil și nici nu avea vreun alt drept asupra imobilului în cauză.

Recurenții pârârăți au mai susţinut că în motivarea deciziei recurate, Tribunalul Gorj a reținut că reclamanta a ocupat fără niciun drept imobilul acestora, că pârâţii nu au nici cea mai mică obligație față de aceasta, că reclamanta a fost de rea credință atunci când a realizat pretinsele îmbunătățiri, dar cu toate acestea, prin interpretarea greșită a legii, cele două instanțe ne-au obligat să plătim lucrările pe care reclamanta susține că le-a efectuat pentru a-și crea condiții de locuit.

Recurenții au arătat că nu pot beneficia, în mod legal, de aceste pretinse îmbunătățiri lucrările executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii nu pot fi înscrise în cartea funciară, urmând să se procedeze la desființarea acestora, astfel că, din acest punct de vedere, nu poate fi vorba, sub nicio formă, de îmbogățire fără justă cauză, în baza căreia am putea fi obligați la plata unor despăgubiri.

Reclamanta, care nu avea niciun drept sau vreo calitate in ceea ce privește administrarea imobilului, susține că pretinsele îmbunătățiri le-ar fi făcut pe motiv că imobilul se afla într-o stare avansată de degradare, în condițiile în care degradarea adusă imobilului a fost produsă chiar de către aceasta, care a fost chiriaș în acest apartament în perioada anilor 1972-2003, când și-a pierdut această calitate, odată cu retrocedraea imobilului către foștii proprietari, deciziile privind destinația și administrarea imobilului aparținând, în exclusivitate, proprietarilor, reclamanta fiind ultima persoană care ar fi putut fi întrebată de vorbă în această privință. În cadrul unor lucrări de reparații, când acestea ar fi impuse de o necesitate, nu sunt permise lucrări de extinderea a construcției existente sau de mărire a capacității, prin mansardarea acesteia.

Mai mult decât atât, extinderea imobilului s-a făcut fără temelie, construcția se sprijină pe niște căpătâie de lemn și țeavă îngropate în pământ, care pot ceda oricând, sub greutatea construcției, împrejurări esențiale despre care experții numiți în dosarul de fată nu au vrut să vorbească, acționând cu bună știință la alterarea adevărului, în sprijinul vădit al reclamantei.

De precizat este faptul că reclamanta s-a folosit și de faptul că unul dintre coproprietari locuiește în S.U.A., iar celălalt în București, dar în momentul în care aceasta a fost descoperită au fost sesizate autoritățile locale, inclusiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu - Jiu, unde reclamanta a fost cercetată penal, Dosarul penal nr. 2870/P/2016, iar în fața organelor de anchetă penală XXa nu a recunoscut niciuna dintre aceste lucrări, afirmând că nu a intervenit cu nimic asupra imobilului, efectuând doar lucrări de curățenie, zugrăveli și de întreținere a acestuia.

Pentru aceste motive, recurenţii-pârârţi au solicitat instanței, admiterea recursului, desființarea, în parte, a deciziei recurate, modificarea acesteia în baza criticilor formulate în motivele de apel, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta,  cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursurile sunt nefondate, urmand a fi respinse ca atare , pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, se retine ca prin cererea de ajutor public judiciar depusa la data de 29.03.2022 recurenta reclamanta a invederat ca intelege sa renunte la criticile ce vizau modalitatea de solutionare a cererii principale avand ca obiect obligarea paratilor la plata contravalorii imbunatatirilor aduse la imobilul situat in Tirgu Jiu, strada M E , critici ce transpuneau nemultumirea recurentei referitoare la neacordarea diferentei intre suma solicitata de 146913 lei si suma de 50 000 de lei acordata de prima instanta , solutia fiind mentinuta de Tribunal prin respingerea apelului reclamantei.

Recurenta a invederat ca intelege sa investeasca instanta de recurs exclusiv cu motivele de recurs privitoare la modalitatea de solutionare a cererii reconventionale formulate de parati si care are ca obiect obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosinta pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii si in continuare pana la momentul executarii silite a sentintei de evacuare , respectiv pana la data de 11.04.2019.

In acest context, nu vor face obiect de analiza pentru instanta de recurs motivele referitoare la modalitatea de administrare a probei cu expertiza specialitatea constructii civile, proba incuviintata exclusiv in vederea solutionarii cererii principale , precum si cele referitoare la cadrul procesual in care a fost majorat cuantumul pretentiilor reclamantei de la suma de 50 000 de lei la suma de 146913 lei . De asemenea, nu vor fi supuse cenzurii instantei de recurs criticile referitoare la caracterul cheltuielilor efectuate de reclamanta la imobilul in litigiu, in perioada 2009-2010 , in sensul calificarii lucrarilor de reparatii, imbunatatire si extindere a imobilului ca si cheltuieli necesare, utile sau voluptorii , intrucat asemenea critici se subsumeaza analizei  cererii intrioductive de instanta, or, recurenta reclamanta a invederat ca renunta la toate motivele de recurs ce se circumscriu recurarii modalitatii de solutionare a acestei cereri.

Din aceleasi considerente,  nu vor fi supuse controlului judiciar, in recursul declarat de reclamanta,  statuarile instantei de apel in ceea ce priveste buna sau reaua credinta a reclamantei la momentul efectuarii acestor lucrari , prin raportare la cele doua conventii incheiate la data de 13.05.2003 si la data de 29.04.2009 de reclamanta cu autorul paratilor, TT , precum si cele referitoare la calitatea materialelor folosite, conventionale sau neconventionale, la efectuarea lucrarilor , in regie proprie sau prin intermediul unei societati specializate  si in ceea ce priveste valentele juridice acordate de Tribunal atitudinii pasive a paratilor care au permis in toata aceasta perioada efectuarea lucrarilor.

Vor fi analizate insa criticile ce privesc modalitatea de solutionare a cererii reconventionale, nemultumirea recurentei reclamante vizand  modalitatea de valorificare a probei cu expertiza specialitatea contabilitate. Se retine, astfel, ca instanta de apel a valorificat concluziile raportului de expertiza specialitatea contabilitate intocmit de expert Virtan Lavinia in modalitatea redata la fila 159 din volumul I al dosarului de fond , respectiv s-a avut in vedere evaluarea lipsei de folosinta a imobilului pe perioada noiembrie 2012-noiembrie 2015 ca fiind 33 458, 40 lei si,  raportat la suma de 929, 40 lei lunar, s-a calculat contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului pana la data de 11.04.2019, data executarii hotararii judecatoresti de evacuare a reclamantei din imobil.

Ceea ce invoca in fapt recurenta sunt critici aduse modalitatii de administrare a probatoriului, imputand instantei de apel raportarea la lucrarea de expertiza specialitatea contabilitate intocmita de expert Virtan Lavinia  Or, asemenea critici vizeaza temeinicia hotararii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia.

Tribunalul a valorificat acest raport de expertiza , prin prisma imprejurarii ca reclamanta nu a adus in apel critici considerentelor sentintei primei instante care a fructificat concluziile acestui raport, motivat de faptul ca valoarea lipsei de folosinta de 929, 40 lei lunar este cea mai apropiata de valoarea unui imobil din zona A a Municipiului Tirgu Jiu , compus din teren si constructie cu dotari modeste.

Ca atare, pe langa faptul ca in recurs  prin raportare la art 488 Cpc , nu pot fi formulate critici referitoare la modalitatea de interpretare si administrare a probelor de catre instantele de fond, cu consecinta reanalizarii acestor probe , intrucat aceste critici privesc temeinicia, iar nu legalitatea sentintei atacate, astfel de critici nu ar putea fi primite si prin prisma faptului ca au fost formulate omisso medio, cu incalcarea prevederilor art 488, al 2 Cpc.

Potrivit art. 476 Cpc apelul are caracter devolutiv, însă devoluțiunea este limitată la ceea ce s-a criticat de către apelant prin cererea de apel, deoarece potrivit art. 477 Cpc instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului doar în limitele a ceea ce s-a criticat expres sau  implicit de către apelant.

Întrucât investirea instanţei de control judiciar se face potrivit art. 477 Cpc doar prin cererea de apel, nu au relevanţă susţinerile  părţilor, prin care nu se expun motivele de apel  ci se aduc critici noi, nesupuse controlului judiciar în condiţiile legii. Prin cererea de apel  reclamanta nu a criticat valoarea retinuta in raportul de expertiza intocmit de expert Virtan Lavinia la care s-a raportat prima  instanta in cuantificarea contravalorii lipsei de folosinta a imobilului .Ca atare, instanţa de apel era obligată să respecte limitele investirii sale, adică să răspundă doar acelor critici care au fost invocate de apelanta.

Din aceste motive, susţinerile din recurs  privind gresita valorificare a raportului de expertiza constituie critici noi aduse direct în calea  extraordinară de atac, adică omisso medio, fără a fi invocate şi în apel şi, din acest motiv, sunt inadmisibile .

Potrivit art. 483 Cpc recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi care trebuie motivat  în condiţiile art. 486 Cpc prin chiar cererea de recurs, motivele invocate trebuind să fie dintre cele prevăzute de art. 488 Cpc ca motive de casare.

În acelaşi timp, exercitarea căilor de atac  are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 Cpc şi de art. 129 din Constituţie, care se referă la elemente precum  obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de  art. 488 Cpc Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei  anterioare şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte  iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului limitându-se la ceea ce a fost apelat, potrivit art. 476, art. 477 şi art. 478  Cpc,  în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se  respectă gradele de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.

Din acest motiv, este inadmisibil a se analiza în recurs criticile aduse omisso medio, adică pentru prima oară în această cale extraordinară de atac, şi care nu au făcut obiectul analizei instanţei de apel, critici care, în speţă, privesc modalitatea de valorificare a raportului de expertiza specialitatea contabila avut in vedere de instantele de fond in solutionarea cererii reconventionale. Aceasta, pe langa faptul ca astfel de critici privesc temeinicia, iar nu legalitatea deciziei recurate, asa incat ele sunt inadmisibile in primul rand din acest punct de vedere.

Aceste consideratii sunt valabile si in ceea ce priveste sustinerile recurentei reclamante in sensul ca stabilirea cuantumului prejudiciului suferit de parati ar fi trebuit raportata la starea imobilului inainte de efectuarea imbunatatirilor, la aceasta situatie neraportandu-se nici expertul contabil Anghelescu Ion. Reclamanta nu a formulat astfel de critici in memoriul de apel care cuprinde nemultumirea reclamantei doar in ceea ce priveste modalitatea de solutionare a cererii principale,  asa incat, in aplicarea prevederilor art 488, al 2 Cpc, acestea devin inadmisibile in calea de atac extraordinara a recursului. 

De altfel, expertiza Anghelescu Ilie nu a fost fructificata de instantele de fond pentru a dobandi relevanta sustinerile recurentei in sensul ca acest expert nu avea abilitatea de a efectua raportul de expertiza, singura lucrare de specialitate avuta in vedere de instantele de fond in cuantificarea prejudiciului suferit de parati fiind cea intocmita de expertul Virtan Lavinia.

In mod corect Tribunalul s-a raportat la perioada noiembrie 2012 (data de inceput a pretentiilor paratilor nefiind criticata de parti) -aprilie 2019 , nefiind incidenta sanctiunea decaderii paratilor din dreptul de a-si modifica cererea reconventionala , instituita de art 204, al 1 Cpc, intrucat prevederile art 204, al 2, punctul 2 Cpc stanilesc ca se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in fata instantei cand reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii.

Paratii au depus la data de 23.05.2018 (f 64 vol III dosar fond) note de sedinta prin care, in cadrul obiectivelor propuse pentru expertiza contabila, au aratat ca perioada pentru care solicita despagubiri este 1.03.2013 pana in prezent, aceasta dupa ce la termenul din data de 23.04.2018 isi majorasera pretentiile de la suma de 43 200 lei la suma de 79780 lei , pentru ca la termenul de judecata din data de 6.06.2019 paratii sa invedereze ca perioada pentru care se solicita cuantificarea prejudiciului are ca punct final data evacuarii efective a reclamantei, 11.04.2019.

Asadar, pe langa faptul ca majorarea catimii pretentiilor nu echivaleaza cu modificarea cererii de chemare in judecata pentru care este necesar acordul partii adverse , lipsa acestuia atragand sanctiunea decaderii din dreptul reclamantului de a-si modifica cererea , astfel de critici nu au fost formulate de reclamanta in memoriul de apel, asa incat, in aplicarea acelorasi prevederi ale art 488, al 2 Cpc,  nu pot fi supuse cenzurii instantei de recurs, fiind inadmisibile.

Din acelasi considerent apar ca inadmisibile si criticile ce vizeaza nepronuntarea primei instante pe capatul de cerere avand ca obiect instituirea unui drept de retentie in favoarea reclamantei pana la achitarea contravalorii imbunatatirilor, memoriul de apel cu care reclamanta a investit Tribunalul necuprinzand astfel de critici.

toate aceste considerente, recursul declarat de reclamanta va fi respins ca nefondat.

Recursul declarat de parati este, de asemenea, neintemeiat . Astfel, criticile paratilor, circumscrise motivului de recurs prevazut de art 488, al 1, pct 8 Cpc,  privesc modalitatea de solutionare a cererii principale, nemultumirea acestora fiind data de faptul ca au fost obligati la plata contravalorii unor lucrari care nu pot fi catalogate ca necesare si utile, reclamanta fiind de rea credinta la realizarea acestora.

Ca reclamanta a fost de rea credinta la edificarea acestor lucrari rezulta din valorificarea puterii de lucru judecat a sentintei civile nr 1340/27.10.2015 pronuntate de Tribunalul Gorj in dosarul 3645/318/2015 prin care a fost dispusa evacuarea reclamantei parate din imobilul in litigiu. S-a retinut in considerentele acestei sentinte ca s-a prelungit de drept pana in iulie 2008 contractul de inchiriere 845/1988 in baza caruia reclamanta din prezenta cauza ocupa imobilul in litigiu , ulterior acestei date nefacandu-se dovada ca a intervenit un nou contract de locatiune care sa justifice ocupatiunea imobilului. Instanta nu a retinut conventia incheiata cu  TT fiind titlu in baza caruia reclamanta a continuat sa locuiasca in imobil.

 Prin urmare, potrivit art. 431 alin. 1 şi 2 Cod pr. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, oricare dintre părţi putând opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.  Autoritatea de lucru judecat , in reglementarea data de alineatul doi al textului de lege , impune  ca ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional în cadrul unui litigiu să nu mai poată fi repus în discuţie într-un alt proces.

Într-o asemenea ipoteză, fără să reprezinte un impediment pentru o nouă judecată, ca în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, reglementată de art. 430 alin. 1 Cod pr. civ., nefiind îndeplinită tripla identitate de elemente menţionată (obiect, părţi şi cauză) efectul pozitiv al lucrului judecat obligă instanţa sesizată ulterior să ţină seama de ceea ce printr-o primă judecată s-a statuat şi să pornească în propriul  raţionament  juridic de la  dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.

Prin urmare, orice aspect litigios rezolvat printr-un act jurisdicţional, indiferent dacă se regăseşte în dispozitiv sau doar în considerente, nu mai poate constitui obiect al  unei examinări  judecătoreşti ulterioare.

Ca atare, retinand ca s-a stabilit pe cale jurisdictionala ca reclamanta., ulterior anului 2008, nu justifica un titlu valid in baza caruia sa ocupe imobilul detinut de parati , conventiile incheiate in anii 2003 si 2009 cu autorul paratilor, TT nevalorand titlu pentru ocuparea imobilului, nu se poate aprecia ca la momentul edificarii lucrarilor de reparatii, imbunatatire si extindere , in perioada 2009-2010, reclamanta a avut calitatea unui constructor de buna credinta.

Ipoteza constructiilor, lucrarilor efectuate cu materialele proprii pe terenul altei persoane isi are suportul legal in art 494 din vechiul Cod Civil , data fiind perioada efectuarii acestor lucrari, care prevede ca daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a atreia persoana cu materialele ei, proprietarul terenului are dreptul de a le tine pentru dansul sau a indatora acea persoana sa le ridice.

Constructorul este de rea credinta cand ridica lucrarile, constructiile , cunoscand ca terenul apartine altuia. Aceasta este ipoteza  in care se afla reclamanta , care a edificat in perioada 2009-2010 lucrari de extindere a locuintei prin mansardarea acesteia, desi cunostea ca s-a prelungit contractul de inchiriere doar pana in iulie 2008, intrucat nimanui nu ii este permis sa nu cunoasca legea.

In situatia constructorului de rea credinta , proprietarul terenului are drept de optiune intre a pastra lucrarile amintite , devenind proprietarul lor , cu compensarea baneasca a valorii materialelor si a muncii sau a obliga pe constructor sa-si ridice constructiile.  Cum paratii nu si-au manifestat intentia de a obliga reclamanta sa ridice constructiile edificate pe terenul acestora , reintrat in patrimoniul lor ca efect al Dispozitiei nr 1338/23.04.2003 modificata prin Dispozitia nr 1783/11.07.2003 si al actului de partaj 1240/21.07.2009 , apare ca justificata cererea reclamantei de obligare a paratilor la plata contravalorii materialelor si a muncii  depuse pentru extinderea imobilului , prin mansardarea acestuia .Asadar, reconsiderand structura argumentativa a hotararii instantei de apel, fara ca aceasta sa determine insa o reformare a solutiei date de Tribunal, retine Curtea ca art 494 Cpc se aplica numai la constructii, plantatii sau lucrari noi, nu si la reparatiile aduse acestora carora li se aplica regulile ce guverneaza cheltuielile necesare, utile si voluptorii.  Se aplica, in schimb, constructiilor alaturate celor existente sau supraetajate, imprejurare regasita in cauza prin extinderea spatiului locuibil de catre reclamant ca urmare a mansardarii acestuia.

Asa cum s-a statuat prin Decizia nr. 1.104 din 8 septembrie 2011, pronunțată de Curtea Constituțională si publicată în Monitorul Oficial nr. 787/2011, “îmbogăţirea fără justă cauză presupune un fapt juridic, ce constă în mărirea patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligaţia de a înapoia celei de a doua avantajul pe care l-a obţinut în dauna ei. Legea, mai exact Codul civil, nu conţine o reglementare de principiu a îmbogăţirii fără justă cauză, cunoscută şi sub denumirea de îmbogăţire fără just temei, dar există mai multe aplicaţii ale acestui fapt juridic licit, ca izvor de obligaţii, şi anume art. 484, 493, 494, 997, 1618 sau 1691 din Codul civil. Astfel că, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regăseşte într-una din aplicaţiile principiului îmbogăţirii fără justă cauză, se va invoca, ca temei de drept, chiar principiul ....”.

Prin urmare, întrucât actiunea prin care reclamanta recurenta, ca fost deținător al bunului imobiliar, reclamă restituirea contravalorii lucrărilor necesare si utile pe care le-a realizat în ceea ce priveşte acest bun se circumscrie prevederilor art 997 C.civ, orientare acceptată si în practica fostului Tribunal Suprem (decizia nr 286 din 5 martie 1955, in CD 1955 1, p 50) nu se justifică invocarea și implicit examinarea separată a incidenței principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Potrivit acestor dispozitii legale, în interpretarea dată de fostul Tribunal Suprem prin decizia anterior invocată, în cazul restituirii unui lucru proprietarul, în lipsă de convenție contrarie, trebuie să despăgubească pe posesor, chiar dacă acesta este de rea-credintă, de toate  cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au sporit valoarea lucrului.

Rezultă, asadar, că potrivit art. 997 C.civ. de la 1864 obligatia de dezdăunare ce incumbă proprietarului căruia i s-a restituit bunul  include numai cheltuielile necesare si utile, nu si cele voluptorii efectuate în legătură cu lucrul restituit, din acest punct de vedere decizia nefiind susceptibilă de critică.

Rezulta, asadar, ca sub aspectul temeiului juridic in baza caruia au fost apreciate ca fiind cuvenite reclamantei cheltuielile necesare si utile efectuate la imobil , Curtea a procedat la o reconsiderare a considerentelor deciziei date in apel, Tribunalul apreciind ca in baza principiului imbogatirii fara justa cauza se cuvin reclamantei cheltuielile necesare si in baza regulilor accesiunii imobiliare artificiale se cuvin cheltuielile utile si cele pentru extinderea imobilului. Asa cum s-a aratat insa, aceasta imprejurare nu conduce la reformarea deciziei de apel.

In acord cu cele statuate de Tribunal  , Curtea subliniază că sunt cheltuieli necesare, supuse restituirii fără nicio condiționare, cheltuielile efectuate pentru conservarea bunului, soluție firească deoarece acestea ar fi fost făcute de însuși proprietarul bunului.

Spre deosebire de acestea, cheltuielile utile sunt acele cheltuieili care, fără a fi necesare în sensul celor ce preced, au avut ca efect sporul de valoare sau creșterea gradului de utilitate a bunului, acestea fiind supuse restituirii numai în limita sporului de valoare adus bunului.

Contrar celor susținute de către recurentii parati, astfel de cheltuieli se cuvin si posesorului de rea credinta, independent de faptul ca au fost edificate fara autorizatie de constructie si cu materiale de calitate medie sau chiar inferioara , aceste aspecte prezentand relevanta , cum corect a apreciat instanta de apel, doar sub aspectul cuantificarii lor.

Or, suma de 90 601 lei calculata de expertul constructii civile drept contravaloare a lucrarilor efectuate de reclamanta la imobil este compusa din cheltuieli pentru lucrari de demolare, transport materiale, lucrari efectuate la fatadele imobilului, lucrari de mansardare, instalatii gaze, refacere instalatie electrica , lucrari interioare  (placat faianta in baie, reparat pardoseli in camera, zugraveli obisnuite, pardosit cu gresie si parchet , inclusiv turnat sapa, placat pereti cu lambriu PVC, montat usi din lenmn) si exterioare ( acoperis sarpanta intr-o apa, astereala din scandura, invelitoare din tabla zincata, ferestre PVC cu geam termopan, usa la intrare ) este echivalentul unor astfel de cheltuieli necesare, utile si de extindere a imobilului.

Nu prezinta relevanta faptul ca extinderea imobilului nu poate fi inscrisa in cartea funciara sau ca paratii intentioneaza sa demoleze lucrarile efectuate de reclamanta , intrucat acestia, in calitate de proprietari ai terenului, si-au manifestat dreptul de optiune in sensul dobandirii extinderii ca efect al accesiunii imobiliare artificiale in momentul in care nu au solicitat ridicarea acestor constructii noi , ceea ce ii obliga, in virtutea art 494 Cod Civil , la plata contravalorii manoperei si materialelor utilizate  pentru mansardarea spatiului de locuit .

Contravaloarea amenajarilor efectuate de recurenta reclamanta in vederea sporirii valorii spatiului de locuit constituie cheltuieli utile ce trebuie restituite de proprietari la preluarea spatiului , indiferent de buna sau reaua credinta a posesorului, spre deosebire de cheltuielile voluptorii  care, fiind realizate pentru satisfacerea placerii personale a posesorului, nu sporesc valoarea lucrului si nu dau nastere unusi asemenea drept.

Expertii constructii civile nu au identificat insa astfel de cheltuieli care sa intre in categoria lucrarilor voluptorii, pentru ca valoarea lucrarilor efectuate de reclamanta sa fie diminuata cu contravalorea lor. Instantele de fond au pornit de la analiza in concret a fiecarei categorii de imbunatatiri , detaliata in raportul de expertiza , pentru a stabili, in concordanta cu criteriile legale, care dintre aceste cheltuieli sunt acelea ce intra in sfera celor restituibile (necesare si utile) , respectiv cele ce au vizat sctrict reparatiile curente generate de uzura bunului , pe de o parte si cele voluptorii, pe de alta parte care, in situatia in care ar fi fost identificate, ar fi trebuit inlaturate, 

Toate cheltuielile efectuate de reclamanta au fost apreciate corect ca facand parte din categoria celor necesare si utile, pe baza constatarilor expertului constructii civile , sustinute de declaratiile martorilor audiati si plansele foto depuse la dosar, nefiind identificate cheltuieli voluptorii ce presupun folosirea unor materiale de lux , in conditiile in care din plansele foto rezulta ca ceea ce a facut reclamanta este sa extinda imobilul si sa il intretina, respectiv imbunatateasca pe cel existent cu materiale de calitate medie.

Pentru toate aceste considerente, in baza art 496 Cpc, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate, decizia din apel fiind la adapost de critica din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate de parti. 

Domenii speta

Spete similare