Condiţii cerute de lege pentru a primi stimulentul de risc prevăzut de art. 7 alin. 5 din o.u.g. nr. 43/2020

Legiuitorul reglementează acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut lunar, în perioada stării de urgenţă, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, impunând condiția ca respectivul personal să fi fost implicat în mod direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile.

Este îndreptăţit să beneficieze de stimulentul de risc doar personalul din domeniul asistenţei sociale care se implică direct în sprijinirea sau îngrijirea persoanelor vulnerabile pe perioada stării de urgenţă, nu tot personalul cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale şi care îşi îndeplineşte în mod firesc atribuţiile prevăzute în fişa postului.

Prin sentința nr. 377/2021 din data de 24 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 9315/63/2020 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul X prin Sindicatul Naţional Y în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 377/2021 din data de 24 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 9315/63/2020 a formulat recurs Sindicatul Naţional Y pentru reclamantul X.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a precizat că face parte din compartimentul asistenței sociale și comunitare, motiv pentru care instanța de fond trebuia să constate că recurentul-reclamant este îndreptățit la acordarea stimulentului de risc, întrucât acestea fac parte din domeniul asistenței sociale, îndeplinind sarcini de asistență socială, așa cum se poate observa tocmai din fișa de post a recurentului.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut în mod greșit că recurentului-reclamant nu i-ar fi aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din OUG nr. 43/2020, considerând în mod greșit că recurentul nu ar fi fost îndreptățit la acordarea stimulentului de risc, deoarece nu ar fi fost implicat în mod direct în timpul stării de urgență în asigurarea produselor alimentare pentru persoanele în vârstă, copii cu dizabilități și alte grupuri de persoane vulnerabile și în distribuirea medicamentelor, considerând în mod eronat că aceste aspecte ar reieși din întâmpinare.

A învederat instanței de control că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile legale, adăugând practic la lege, deoarece prevederile legale incidente nu prevăd că acordarea stimulentului de risc se acordă condiționat de asigurarea produselor alimentare și a medicamentelor. Singura condiție impusă de art. 7 alin. (5) din OUG nr. 43/2020 este ca personalul din domeniul asistenței sociale sau comunitare să fi fost implicat direct în sprijinirea acestor grupuri vulnerabile, condiție îndeplinită de recurentul din prezenta cauză, dat fiind că natura activității lui este de a avea contact exact cu grupurile vulnerabile, așa cum sunt definite de legiuitor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C.proc.civ.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 C.proc.civ. care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs. Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond. Instanţa de recurs nu trebuie să se preocupe de situaţia de fapt, ci numai de problemele de drept, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

Critici referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Indicarea în cererea de recurs a dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. este formală, în condiţiile în care recurentul reclamant nu aduce critici concrete care să se încadreze în aceste dispoziţii legale.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., indicat în cererea de recurs, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Curtea constată că în cauză a fost îndeplinită cerinţa motivării prin prezentarea argumentelor decisive în soluţionarea pricinii, din care rezultă în mod neechivoc examinarea probelor administrate şi a dispoziţiilor legale care au determinat soluţia pronunţată, motivarea hotărârii recurate îndeplinind cerinţele art. 425 alin. 1 pct. b C.proc.civ., fiind examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi.

Obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţie instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98).  Întinderea acestei obligaţii de motivare poate varia după natura deciziei şi nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor fiecărei speţe. (CEDO, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie 1999).

Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părţi, care nu mai putea fi considerat ca determinant pentru soluţionarea litigiului, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice.

Nemulţumirea recurentului reclamant cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către reclamant, sunt aspecte care nu justifică invocarea acestui motiv de casare.

Sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din C.proc.civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., indicate de recurentul reclamant în cererea de recurs, „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Recurentul reclamant X, inspector superior în cadrul Serviciului Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, a solicitat acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.500 de lei brut pe lună pe perioada cât a fost decretată starea de urgenţă.

Dispoziţiile art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, (alin. 5 fiind introdus prin Legea nr. 82/2020 privind aprobarea O.U.G. nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă) prevăd că ,,Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.”

Legiuitorul reglementează acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut lunar, în perioada stării de urgenţă, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, impunând condiția ca respectivul personal să fi fost implicat în mod direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile.

Este îndreptăţit să beneficieze de stimulentul de risc doar personalul din domeniul asistenţei sociale care se implică direct în sprijinirea sau îngrijirea persoanelor vulnerabile pe perioada stării de urgenţă, nu tot personalul cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale şi care îşi îndeplineşte în mod firesc atribuţiile prevăzute în fişa postului.

Ca stare de fapt şi care nu mai poate face obiect de cenzură în recurs, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a fost implicat direct în sprijinirea/îngrijirea beneficiarilor centrelor rezidenţiale în perioada stării de urgenţă decretată în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit art. 43 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „(3) La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.”

În preambulul O.U.G. nr. 43/2020 s-au  menţionat următoarele:

 „(...) se impune adoptarea prezentului act normativ care conduce la luarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, care să sprijine populaţia afectată şi persoanele aflate în nevoie, respectiv persoane aflate în carantină, în izolare, autoizolare, precum şi copiii şi persoanele din centre de tip rezidenţial.”

„(...) măsurilor necesare pentru sprijinirea persoanelor aflate în prezent într-o situaţie de vulnerabilitate, şi anume aflate în carantină, în izolare, autoizolare, precum şi a persoanelor vârstnice din centre de îngrijire şi asistenţă, a copiilor şi a persoanelor adulte cu dizabilităţi instituţionalizate în centre rezidenţiale, a copiilor din sistemul de protecţie specială ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viaţă şi, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate a populaţiei României.”

Prin urmare, acest act normativ a avut în vedere acordarea stimulentului de risc acelor angajaţi din domeniul asistenţei sociale implicaţi în sprijinirea următoarelor categorii:

 1. sprijinirea persoanelor (copii aflaţi în îngrijirea unor asistenți maternali, persoane cu dizabilități aflate în îngrijirea unor asistenți personali la domiciliu) aflate în carantină, izolare, autoizolare, pentru care trebuie să se facă dovada că s-au aflat în această situaţie şi că reclamantul a desfășurat activitate pentru aceştia pe perioada carantinei, a izolării, a autoizolării.

2. sprijinirea copiilor, a persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi, din centrele de tip rezidenţial, indiferent dacă sunt sau nu în carantină, izolare, autoizolare, pentru care trebuie să se facă dovada că reclamantul a desfășurat activitate pentru aceştia pe perioada stării de urgenţă.

Dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2020 invocate ca temei juridic al acţiunii de către reclamant au fost aprobate prin Legea nr. 82/2020 de aprobare a O.U.G. nr. 43/2020, fără ca legiuitorul să modifice, să adauge alte categorii de persoane „aflate în nevoie”, precum şi alte criterii pentru acordarea acestor sume de bani ca stimulent de risc decât cele avute în vedere de Guvern la adoptarea O.U.G. nr. 43/2020.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 24/2000 „(1) Modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat.

(2) Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor.”

Având în vedere că recurentul reclamant îndeplineşte funcţii administrative, de birou, care nu presupun îngrijirea directă a persoanelor aflate în nevoie, la care face referire textul legal şi nici nu a făcut dovada că în perioada dedusă judecătii a fost implicat direct în sprijinirea persoanelor aflate în carantină, izolare, autoizolare, sau a persoanelor din centrele de tip rezidenţial, nu poate beneficia de stimulentul de risc prevăzut de art. 7 alin. 5 din O.U.G. 43/2020.

Curtea constată că recurentul reclamant nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a primi stimulentul de risc prevăzut de art. 7 alin. 5 din O.U.G. nr. 43/2020, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, criticile recurentului reclamant sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din C.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare