Acţiune în anulare Decizie şi Proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Angajament de măsuri de agromediu pentru o perioadă de 5 ani.

Acţiune în anulare Decizie şi Proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a  creanţelor bugetare întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Angajament de măsuri de agromediu pentru o perioadă de 5 ani. Diminuare suprafeţe subsecventă primului an de solicitare a sprijinului. Sancţiune.

-Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 75/2010, Anexa 2

În campania 2012 suprafeţele parcelelor 4a, 10a, 11a, 12a au fost diminuate faţă de suprafeţele pentru care s-a solicitat sprijin în Campania 2009, ajungând la o suprafaţă totală de doar 294,25 hectare. S-a menţionat că în primul an de solicitare de sprijin, 2008, pentru suprafaţa totală de 365,63 hectare, Composesoratul H.M.M. a semnat un Angajament de măsuri de agro-mediu Pachetul 1 şi 1.2, pentru o perioadă de 5 ani, ceea ce înseamnă că s-a obligat să menţină toate suprafeţele pentru care a beneficiat de sprijin în condiţiile speciale de agro-mediu. Diminuarea acestor suprafeţe în cererile din anii ulteriori constituie o încălcare a acestor angajamente.

Potrivit lit. C din Anexa 2, Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 „Plăţi de agro-mediu” din acelaşi ordin, este prevăzut ca şi criteriu de eligibilitate, semnarea şi menţinerea angajamentului pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării iar sancţiunea este că: Nu se permite primirea cererii de plată dacă nu a fost semnat angajamentul./Se exclude de la plată fermierul care nu îşi menţine angajamentul pe 5 ani.

În concluzie, contrar susţinerii recurentei, Curtea a reţinut că situaţia de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015 întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Harghita,”nerespectarea angajamentului pentru pachetul P1 şi P1.2 de agro-mediu…” atrage aplicarea sistemului de măsuri administrative prevăzute la Anexa 2 Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 „Plăţi de agro-mediu” lit. C „Sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, generale şi specifice” din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 75/2010 şi nu sancţiunile reglementate la lit. B din aceeaşi Anexă 2 „Sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor ”.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin Sentinţa nr. x/01.03.2018 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. xxx s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de reclamant; s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul H.M.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Centrul Judeţean Harghita; s-a anulat Decizia nr. 186 din 20 noiembrie 2015 emisă de pârâtă şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.060 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Harghita, solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii.

În motivarea recursului pârâta a învederat faptul că motivele de nelegalitate sunt circumscrise dispoziţiilor art. 488 pct.6 şi 8 Cod procedură civilă.

Instanţa de fond a procedat la o analiză a aplicabilităţii prevederilor Ordinului nr. 20/2011, cu toate că nicăieri în cauza supusă analizei nu se menţionează acest act normativ, nici în Procesul-verbal nr. 6996/2015 şi nici în Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 186/20.11.2016, Ordinul nr. 20/2011 fiind aplicabil pentru neregulile constatate în privinţa campaniei 2011.

Recurenta a menţionat că acest lucru se datorează superficialităţii cu care instanţa de fond a analizat actele dosarului, judecătorul copiind din Decizia nr. 728/2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş (pag. 6), invocată de reclamant în susţinerea excepţiei autorităţii lucrului judecat (excepţie de altfel respinsă de instanţa de fond), fără ca măcar să verifice actele normative la care această decizie face referire.

În acest context, recurenta consideră că instanţa nu a analizat susţinerile sale, a reprodus mot-a mot constatările instanţei superioare dintr-un alt dosar, concluzionând că „Astfel situaţia de fapt indicată în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare 186/2015 nu putea determina aplicarea sistemului de măsuri administrative prevăzut de Anexa 2 lit. B din Ordinul 20/2011 (se impune cenzurarea actului atacat)”.

Instanţa de fond nu a verificat legislaţia aplicabilă pentru anul de depunere a cererii de sprijin, 2009, dând dovadă de lipsa unui minim de exigenţă în soluţionarea acţiunii.

Un alt aspect relevat de recurentă vizează constatarea de către instanţă a faptului că „Diminuarea acestor suprafeţe în cererile din anii ulteriori constituie o încălcare a acestor angajamente.”

Cu toate că această constatare se regăseşte în cadrul considerentelor hotărârii, ca unul din aspectele reţinute de instanţă, în continuare nu se mai valorifică aprecierea, este ignorată în totalitate.

Recurenta a arătat că cererea de sprijin agricol în baza căreia reclamantul-intimat a primit sumele care trebuie recuperate parţial a fost depusă în anul 2009, din anul 2008 fiind semnat de către acesta Angajamentul de agromediu pentru Pachetul P1 şi P1.2 pentru o perioadă de 5 ani. Cum în anul 2012 s-a constatat diminuarea suprafeţelor aflate sub angajament de agromediu din 2009, se impunea recuperarea sumelor primite necuvenit în anii precedenţi, inclusiv pentru anul 2009.

Este absolut evident că în speţă se aplică O.M.A.D.R. nr. 75/2010, în vigoare de la 07.04.2010, prin care „Se aprobă Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 „Plăţi de agro-mediu” din Programul naţional de dezvoltare rurală 2007 - 2013, prevăzut în anexa nr. 2”. (Art. 2 din O.M.A.D.R. nr. 75/2010)

Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei recurate invocat de recurentă îl constituie faptul că instanţa şi-a depăşit limitele învestirii: reclamantul nu a contestat încadrarea neregulii în Anexa nr. 2 a O.M.A.D.R. nr. 75/2010, ci a mecanismelor de calcul al creanţei: „procesul-verbal în cauză s-a emis în baza unor formule de calcul greşite” după cum se susţine în acţiunea introductivă (ultima frază, pag. 3).

Încadrarea neregulii constatate nu a format obiectul contestaţiei administrative, prin urmare în acea fază instanţa de judecată de fond sau de recurs nu poate să analizeze alte motive decât cele cu care a fost legal investită în raport cu aspectele invocate în contestaţia administrativă, în caz contrar fiind încălcat principiul disponibilităţii.

În virtutea dispoziţiilor legale care instituie obligativitatea procedurii administrative (art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 268-281 din Codul de procedură fiscală, respectiv cu art. 46 şi urm. din O.U.G. nr. 66/2011) şi a principiului tantum devolutum quantum iudicatum cadrul procesual nu poate fi modificat de judecător, controlul judecătoresc al actelor administrative în discuţie fiind limitat la aceleaşi aspecte care au format obiectul contestaţiei, neputând fi extins la altele, care nu au făcut obiectul învestirii organului de soluţionare a contestaţiei şi nu au fost cuprinse nici în cererea de chemare în judecată.

Prin pronunţarea Sentinţei nr. 310/2018 Tribunalul Harghita a depăşit limitele legale ale învestirii, a pronunţat o sentinţă ce conţine motive contradictorii şi nu a aplicat normele de drept material incidente, (art. 2 şi Anexa nr. 2 pct. B din O.M.A.D.R. nr. 75/2010), ci nişte reglementări care nu au nicio legătură cu situaţia litigioasă, ceea ce constituie motive de casare a hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 488 pct. 6, respectiv 8 din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat casarea Sentinţei civile nr. 310/2018 şi rejudecarea cauzei raportat la aspectele invocate în contestaţia administrativă.

Cu toate că, în opinia sa, se impune înlăturarea Deciziei nr. 728/2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş din rândul argumentelor invocate de reclamant, în privinţa poziţiei exprimate de instanţa de recurs în cadrul acestei decizii - şi reprodusă fără analiză de instanţa de fond – recurenta a precizat următoarele:

Potrivit celor consemnate în actul administrativ atacat sancţiunea s-a stabilit pentru că suprafaţa „lipsea” într-o campanie ulterioară, din punctul de vedere al schemei de sprijin, deci nici angajamentul nu putea fi respectat în privinţa acelei suprafeţe.

Suprafaţa determinată din punct de vedere al angajamentelor de agromediu este acea suprafaţă, pentru care beneficiarul a reuşit să respecte angajamentul pe toată durata acestuia, adică timp de 5 ani. Alături de cerinţele specifice de agromediu - nefolosirea de fertilizanţi chimici şi altele asemenea - una din obligaţiile asumate este menţinerea suprafeţelor sub acelaşi regim de gestionare (aşa cum rezultă din Cererea unică de plată pe suprafaţă 2009 - pag. 3 pct. 8, respectiv pag. 5 pct. 2)

Recurenta a arătat că prin semnarea declaraţiei de suprafaţă pentru 362,80 ha (pag. 2 din Cererea unică de plată pe suprafaţă 2009) intimatul şi-a însuşit datele consemnate în acest document, care trebuie să fie în concordanţă cu angajamentele şi declaraţiile de agromediu asumate pentru aceeaşi suprafaţă, anexe la cererea de sprijin. Este de neconceput ca angajamentele asumate să poată fi ulterior ignorate în privinţa unor suprafeţe cuprinse în declaraţia de suprafaţă, fără suportarea consecinţelor.

În acest context formularea din cadrul procesului-verbal atacat, potrivit căreia: „(...) suprafeţele parcelelor 4a, 10a, 11a, 12 a până la închiderea dosarului sunt diminuate, nerespectând angajamentele pentru pachetul P1 şi P1.2 de agromediu (...)” nu este greşită. S-a constatat o diminuare a suprafeţelor în cadrul perioadei de angajament, ceea ce constituie o supradeclarare faţă de suprafaţa iniţială, cu consecinţa naşterii obligaţiei de restituire a sumelor corespunzătoare din pachetele 1 şi 1.2 primite, fiind deci aplicabile prevederile Anexei nr. 2 pct. B din O.M.A.D.R. nr. 75/2010.

Cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 728/2016 Curtea de Apel Târgu Mureş a avut în vedere dispoziţii legale care nu erau incidente, respectiv cele care reglementează sancţiunile pentru nerespectarea GAEC-urilor şi nu cele care rezultă din conţinutul actului administrativ atacat: sancţiunile pentru diminuarea suprafeţelor supuse angajamentului de agromediu.

Anexa 2 din O.M.A.D.R. nr. 75/2010 reglementează sancţiunile pentru măsura 214 „Plăţi de agro-mediu” în felul următor: „Există 4 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine: A. sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată; B. sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor; C. sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate; D. sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii.”

Opinia instanţei superioare, potrivit căreia „Omisiunea de a desfăşura activitate agricolă în zonă defavorizată pe o perioadă de 5 ani se sancţionează conform Anexei 2 lit. B ca fiind nerespectarea unui criteriu general de eligibilitate în timp ce nerespectarea angajamentelor de agromediu (GAEC) se va sancţiona conform Anexei 2 lit. E (...)” denotă fără echivoc că s-a confundat nerespectarea angajamentelor de agromediu cu încălcarea cerinţelor de eco-condiţionalitate.

În mod similar judecătorul de fond precizează în mod greşit în sentinţă „Instanţa reţine că fapta imputată reclamantei este de nerespectare a angajamentului de agro-mediu pe anumite parcele, aşadar de nerespectare a cerinţelor de ecocondiţionalitate.”

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta a arătat că, în fapt, Composesoratul H.M.M. a beneficiat de sprijinul intitulat „plata unică pe suprafaţă”, „agro-mediu”, „zone montane defavorizate”, în baza Deciziilor de plată nr. 3258246/11.05.2010 şi nr. 3926254/26.03.2015, pentru Campania 2009.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996/18.09.2015 s-a stabilit că în campania 2009 reclamantul a primit în mod necuvenit suma de 158.742,54 lei, pentru nerespectarea angajamentului de agromediu semnat anterior.

Echipa de control care a întocmit procesul-verbal a constatat următoarele aspecte:

În campania 2009 Composesoratul H.M.M. a depus Cererea de plată pentru suprafaţă la APIA, înregistrată sub nr. 3966546/12.05.2009, prin care a solicitat sprijin pentru suprafaţă, cu pachete de agromediu P1 şi P1.2.

Din datele specificate în cererea de sprijin din 2012, s-a constatat că suprafeţele parcelelor 4a, 10a, 11a, 12a au fost diminuate faţă de suprafeţele pentru care s-a solicitat sprijin în Campania 2009 ajungând la o suprafaţă totală de doar 294,17 ha.

Este de menţionat că în primul an de solicitare de sprijin, 2008, pentru suprafeţe totale de 365,63 ha Composesoratul H.M.M. a semnat un Angajament de măsuri de agro¬mediu Pachetul 1 şi 1.2, pentru o perioadă de 5 ani, ceea ce înseamnă că s-a obligat să menţină toate suprafeţele pentru care a beneficiat de sprijin în condiţiile speciale de agromediu. „Plăţile de agro-mediu se acordă fermierilor care îşi asumă, în mod voluntar, angajamente de agromediu” (art. 39 din Regulamentul C.E. nr. 1698/2005).

Diminuarea acestor suprafeţe în cererile din anii ulteriori constituie o încălcare a acestor angajamente.

Astfel, în cadrul procesului-verbal s-a stabilit că pentru Campania 2009 rezultă o diferenţă de suprafaţă pentru pachetele de agro-mediu: „Pentru pachetul 1 şi 2 de agromediu, diferenţa dintre suprafaţa declarată (362,8 ha) şi suprafaţa determinată (294,17 ha) este mai mare de 3% dar mai mică sau egală decât 30%. Diferenţa actuală este de 68,63 ha ceea ce reprezintă 24.22% din suprafaţa determinată şi este mai mare decât diferenţa permisă.”

În continuare este redată dispoziţia de sancţionare: „Dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafaţa determinată, dar mai mică sau egală cu 30% din suprafaţa determinată, plata se calculează pe baza suprafeţei determinate, din care se scade dublul diferenţei constatate (Anexa Nr. 2 - Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 „Plăţi de agromediu” din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Nr. 75/2010).”

Aceste aspecte au fost specificate în cadrul Deciziei nr. 186/20.11.2015 de soluţionare a contestaţiei depuse împotriva Procesului-verbal.

Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 186/20.11.2015 contestaţia a fost respinsă, condiţiile pentru recuperarea sumelor necuvenite fiind confirmate de reclamantul însuşi, printr-o contestaţie administrativă depusă împotriva procesului-verbal întocmit pentru Campania 2010, în care reclamantul arăta că: „este posibil că, chiar cu ocazia primului angajament să se fi făcut o greşeală materială privind declararea suprafeţei. Acest lucru putea rezulta din faptul că anumite parcele deţinute de petent au fost închiriate către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, iar ulterior, după ce s-a descoperit din partea petentului această neregulă nu s-au întocmit documentele corespunzătoare pentru retragerea parţială a cererii de plată.” (pag. 2 din contestaţie - par. 2). În aceste condiţii este evident că se impune recuperarea sumelor de care reclamantul a beneficiat pe nedrept.

Cu privire la starea de fapt reţinută în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996/18.09, contestată de reclamant, recurenta a făcut următoarele precizări:

Reclamantul recunoaşte corectitudinea calculului diferenţei de suprafaţă de 68,63 ha (294,17 ha în Campania 2012 faţă de 362,80 ha în Campania 2009), deci, sub acest aspect nu există divergenţe.

De asemenea, se recunoaşte că „din cele de mai sus (adică anexa 2 din O.M.A.D.R. nr. 75/2010) rezultă că raportarea neregulilor se face la suprafaţa determinată pentru plată”, care în anul 2012 s-a determinat ca fiind 294,17 ha. Aşa cum a arătat mai înainte, diminuarea într-un an ulterior a suprafeţei de teren constituie neregulă în privinţa anilor precedenţi, în speţă şi pentru anul 2009.

Procentul de diferenţă se calculează după cum urmează: Procent de diferenţă = (suprafaţa declarată - suprafaţa determinată) / suprafaţa determinată = (362,80 - 294,17) / 294,17 = 68,63 / 294,17 = 0,2333 => 23,33%.

Reclamantul mai invocă faptul că nu s-a avut în vedere prima cerere depusă de el, cea din anul 2007, pentru suprafaţa de 327,43 ha.

Motivul este unul simplu: în anul 2007 nu au fost acordate pachete de agromediu ci doar plăţi pe suprafaţă (SAPS), angajamentul semnat la momentul respectiv având în vedere doar acele plăţi. Prin procesul-verbal contestat se recuperează pachete de agromediu, acordate din anul 2008 şi pentru care s-au semnat angajamente separate.

Faţă de pretinsele greşeli de calcul recurenta a arătat că reclamantul a fost autorizat la plată prin Decizia nr.3258246/11.05.2010, pentru pachetul P1 s-a stabilit suma de 189.756,01 lei, iar pentru pachetul P1.2 s-a stabilit suma de 88.756,84 lei, pentru suprafaţa de 362,80 ha, cu un curs valutar 4,2180.

În anul 2014 toate dosarele din Campania 2009 au fost întoarse pe fluxul de administrare şi plăţile au fost recalculate cu cursul valutar 4.2363. În urma acesteia prin Decizia nr. 3926254/26.03.2015 s-a stabilit o diferenţă de plată pentru suprafaţa de 362,80 ha pentru pachetul P1 suma de 823,27 lei, iar pentru pachetul P1.2 suma de 385,08 lei.

Astfel, suma totală autorizată iniţial pentru campania 2009, pentru 362,80 ha, pentru pachetele de agromediu este de este 190.579,28 lei pachet P1 (124 Eur/ha x362,80 ha x 4.2363 ron/eur), respectiv 89.141,92 lei pentru pachetul P1.2 (58 Eur/ha x362,80 ha x 4.2363 ron/eur).

După cum se poate constata, calculele sunt corecte.

Recurenta a mai arătat că procesele-verbale de debit se întocmesc în conformitate cu prevederile art. 34 din OUG nr. 66/2011, şi au în vedere exact sumele plătite în lei, nicidecum nu se actualizează în funcţie de cursul valutar de la data redactării.

Cu privire la criticile aduse modalităţii de calcul a sancţiunii pecuniare în cadrul pct. 3 al Deciziei de soluţionare a contestaţiei (pag. 5-6), reclamantul se află în eroare cu privire la noţiunile uzuale în acest domeniu: ceea ce reclamantul apreciază a fi „dublul diferenţei”, adică suma de 82.425,01 lei pentru pachetul P1 este, de fapt, „Suma autorizată pentru plată” pentru Pachetul P1:Suma autorizată pentru plată = (suprafaţa determinată - (2 x diferenţa ha)) x cuantum P1 x curs valutar = (294,17 - (2 x 68,63)) x 124 x 4,2363 = 82.425,01 lei. La fel s-a calculat şi pentru pachetul P1.2.

În mod firesc, reclamantul trebuie să restituie sumele ce le-a primit peste suma autorizată, recalculată, de 82.425,01 (pachet P1), respectiv 38.553,63 lei (pachet P1.2), şi pentru care s-a întocmit Procesul-verbal nr. 6996/18.09.2015.

Având în vedere cele arătate mai sus, recurenta apreciază că rezultă foarte clar că contestaţia administrativă a reclamantului a fost analizată în mod riguros şi corect, soluţia pronunţată fiind conformă cu prevederile legale aplicabile.

În drept au fost invocate prevederile art. 488, pct. 6 şi 8 , art. 451 al. 2 din C.proc.civ, prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, O.M.A.D.R. nr. 75/2010, prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

La data 25.05. 2018 intimatul Composesoratul H.M.M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele întâmpinării, intimatul a învederat următoarele:

În fapt, în cursul anului 2015 i s-au aplicat un număr de patru sancţiuni, în baza unor procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire de creanţe bugetare similare ca şi conţinut, individualizare fapte şi aplicare sancţiuni. Sancţiunile s-au aplicat pentru campaniile din anul 2008 (procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. 7001/18 septembrie 2015), 2009 (procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996/18 septembrie 2015 - actul administrativ care constituie obiectul prezentului litigiu), 2010 (procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. 2006/25 martie 2015) şi 2011 (procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. 1158/27 februarie 2015), fapta reţinută fiind aceeaşi, nerespectarea angajamentului agro-mediu.

Raportat la această stare de fapt, a formulat contestaţii administrative, iar ulterior acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti, solicitând sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări prealabile în ceea ce priveşte sintagma de „suprafaţă determinată” şi „supradeclarare”.

Intimatul a arătat că în actele administrative atacate, printre care şi procesul-verbal în cauză nr. 6996/18 septembrie 2018, s-au aplicat pentru o anumită faptă un sistem de sancţiuni. Desigur, criticile formulate puteau avea în vedere doar starea de fapt reţinută, fapta individualizată şi sistemul de sancţiuni aplicate prin actele administrative atacate. Nu se putea altfel, deoarece nu îşi avea rostul formularea unor critici extrinseci actului administrativ atacat.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, recurenta a arătat că în dosarul nr. 798/96/2015 Curtea de Apel Târgu Mureş, din oficiu, a pus în discuţie ca motiv de ordine publică legalitatea actului administrativ atacat prin raportare la noţiunea de „supradeclarare”, sintagmă utilizată de recurenta de faţă în conţinutul tuturor actelor atacate.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat, acelaşi în cazul tuturor proceselor-verbale, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 728 pronunţată la data de 26 octombrie 2016, a stabilit că pentru starea de fapt reţinută în sarcina intimatului este aplicabil un alt sistem de sancţiuni, situaţie în care a dispus anularea actului administrativ atacat.

Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 2379 pronunţată la data de 6 decembrie 2018 de Tribunalul Harghita s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat sub aspectul constatării greşite a incidenţei şi aplicării sancţiunilor pentru supradeclararea suprafeţelor în cazul constatării nerespectării angajamentului de agro-mediu pe întreaga perioadă de 5 ani, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1078 pronunţată la data de 17 mai 2018 de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Cu referire la recursul formulat în prealabil, intimatul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la Decizia civilă nr. 728 din data de 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Intimatul a arătat că, această excepţie a invocat-o şi în faţa instanţei de fond. Instanţa de fond, în compunerea iniţială a completului de judecată, a respins această excepţie, iar ulterior, într-o altă compunere a soluţionat pe fond cauza, iar prin sentinţa atacată a admis acţiunea.

Având în vedere faptul că, în esenţă, este vorba despre aceeaşi neregulă, cele statuate prin Decizia civilă nr. 728 din data de 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi prin Sentinţa civilă nr. 2379 din data de 6 decembrie 2017 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1078 pronunţată la data de 17 mai 2018 de Curtea de Apel Târgu Mureş, au intrat sub autoritatea de lucru judecat în situaţia tuturor celorlalte sancţiuni. În acest sens a făcut referire la prevederile art. 430 alin. 1 din NCPC, în conformitate cu care „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.”, la alin. 2 fiind statuat că „Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

Având în vedere dispoziţiile de mai sus, intimatul a precizat că starea de fapt este identică, fapta este una singură, sancţiunea aplicată prin actele administrative atacate fiind abordată în mod similar, aşa cum şi apărările recurentei de faţă sunt aceleaşi.

În doctrină s-a subliniat că „dacă aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu anterior între aceleaşi părţi a fost soluţionată definitiv pe cale incidentală sau pe fond, într-un anumit sens, acest aspect dobândeşte autoritate de lucru judecat.” (Gh. Piperea, P. Pipere ş.a.:Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii, Explicaţii, Ed. C. H. Beck, 2012, Bucureşti, pag. 440).

Astfel, în opinia intimatului, noua reglementare a renunţat la sintagma de „putere de lucru judecat” şi sfera noţiunii de „autoritate de lucru judecat” a fost extinsă şi asupra conţinutului noţiunii de „putere de lucru judecat”.

De asemenea, intimatul a subliniat că actuala reglementare vizează şi considerentele unei hotărâri judecătoreşti, cum este şi situaţia de faţă.

În sensul celor de mai sus, intimatul a făcut referire la cele concluzionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1777/2015, în conformitate cu care „efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.”

Intimatul a mai arătat că petentul a fost sancţionat pentru nerespectarea angajamentelor pentru parcelele 4a, 10a, 11a şi 12a, parcele care se aflau sub angajament agro-mediu, fiind deci vorba despre nerespectarea angajamentelor agro-mediu.

Analizând cele stabilite prin hotărârea de mai sus, în opinia intimatului rezultă că judecătorii Curţii de Apel Târgu Mureş au analizat în detaliu posibilele sancţiuni care pot fi aplicate în cazul nerespectării angajamentelor agro-mediu şi au ajuns la concluzia că intimata nu a făcut distincţie între nerespectarea angajamentelor agro-mediu şi omisiunea de a desfăşura activităţi agro-mediu.

Ca atare, instanţa de mai sus a constatat că nerespectarea angajamentelor agro-mediu, faptă reţinută în sarcina petentului, se sancţionează cu un sistem de sancţiuni procentual (3 - 20 %) raportat la valoarea totală a plăţilor directe.

De asemenea, s-a constatat că starea de fapt reţinută prin actele atacate „trebuie apreciate ca definitiv stabilită”, instanţele judecătoreşti neavând posibilitatea de a modifica, controlul lor vizând doar aplicarea corectă a sistemului de sancţiuni raportat la acea stare de fapt.

Or, în situaţia de faţă s-a stabilit în concret că raportat la starea de fapt reţinută în cazul tuturor actelor administrative, sistemul de sancţiuni nu s-a aplicat corect. Astfel, deşi reclamantului i s-a imputat nerespectarea angajamentelor agro-mediu, sancţiunea aplicată pe seama acestuia s-a stabilit în baza unui alt mecanism de sancţionare.

În ceea ce priveşte motivele de recurs ale recurentei, intimatul a arătat următoarele:

Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă constă în superficialitatea şi lipsa de exigenţă în soluţionarea cauzei de către instanţa de fond în analiza dosarului cauzei, constând în faptul că în conţinutul sentinţei atacate se face referire la Ordinul nr. 20/2011.

Raportat la acest aspect, intimatul a arătat că dintre cele patru sancţiuni aplicate de recurentă, actul administrativ de faţă este singurul în care recurenta a indicat corect temeiul de drept al sancţiunii, situaţie în care asemenea critici sunt neavenite, atâta timp cât legislaţia în domeniu este confuză (raportat la aplicabilitatea Ordinului nr. 348/2009 şi Ordinului nr. 20/2011), iar o modificare poate fi făcută în ceea ce priveşte numărul actului normativ.

De asemenea, atât Ordinul nr. 20/2011 amintit de instanţa de fond, cât şi Ordinul nr. 75/2010 conţin acelaşi mecanism de sancţiuni, situaţie raportat la care greşeala materială a instanţei de fond sub acest aspect nu este de natură să atragă casarea sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate constând în depăşirea investirii sale de către instanţa de fond, având în vedere faptul că încadrarea neregulii constatate nu a constituit obiectul acţiunii formulate, intimatul şi-a formulat plângerea raportat la cuprinsul actului administrativ atacat, iar apărările sale vizau şi interpretarea sintagmei de „supradeclarare”, cu referire la care a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin stabilirea faptului că fapta intimatului nu putea atrage aplicarea sistemului de sancţiuni stabilit în procesul-verbal emis de recurentă, instanţa de fond nu şi-a depăşit limitele investirii sale, deoarece din probatoriul administrat şi din hotărârile judecătoreşti pronunţate în celelalte cauze s-a stabilit că problema trebuia ridicată în alt mod.

Ca atare, în opinia intimatului, instanţa de fond în mod corect a considerat că aplicarea sistemului de sancţiuni de către recurentă se datorează unei greşite distincţii între sistemul de sancţiuni în caz de supradeclarare şi sistemul de sancţiuni în caz de nerespectare a ecocondiţionalităţii. Sub acest aspect, nu se poate reţine nicio eventuală depăşire a limitelor investirii, nici faptul că sentinţa atacată ar conţine motive contradictorii.

Cu referire la cererea de „înlăturare” a Deciziei nr. 728 pronunţate la data de 26 octombrie 2016 de Curtea de Apel Târgu Mureş din rândul argumentelor invocate de intimat, trebuie observat că instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca atare nu a ţinut cont de decizia de mai sus. Raportat la acest aspect, cererea recurentei nu îşi are rostul, pe de o parte.

Pe de altă parte, criticile formulate faţă de decizia de mai sus, de asemenea nu pot avea vreo finalitate în prezentul recurs, în condiţiile în care hotărârea s-a pronunţat într-o altă cauză, iar împotriva acesteia recurenta nu a exercitat vreo cale de atac. Ca atare, nu prezintă relevanţă susţinerea recurentei în ceea ce priveşte o eventuală confuzie între nerespectarea angajamentelor agro-mediu cu încălcarea condiţiilor de eco-condiţionalitate, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul recursului nu se regăsesc explicaţii din care ar rezulta o interpretare contrară.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, în situaţia în care se respinge excepţia autorităţii de lucru judecat şi se consideră că sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentă, intimatul a arătat următoarele:

Deşi recurenta susţine corectitudinea actului administrativ atacat, totuşi concluzionează că „diminuarea acestor suprafeţe în cererile din anii ulteriori constituie o încălcare a acestor angajamente” (pag. 7 din recurs). Se recunoaşte, deci, în mod implicit, că ar fi aplicabil un alt sistem de sancţiuni, decât sancţiunea aplicată prin procesul-verbal atacat.

În primul rând, intimatul consideră că se impune analiza noţiunilor de „supradeclarare” şi „suprafaţa determinată” folosite în actele normative care reglementează sistemele de sancţiuni în domeniu.

În cauza de faţă sunt aplicabile prevederile Regulamentului (C.E.) nr. 796/2004, respectiv ale Regulamentului (C.E.) nr. 1973/2004.

În conformitate art. 2 pct. 22 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 prin sintagma „suprafaţă determinată” se înţelege „suprafaţa pentru care sunt îndeplinite toate condiţiile de acordare a unui ajutor. În ceea ce priveşte schema de plată unică, suprafaţa declarată nu poate fi considerată ca fiind determinată decât în cazul în care este însoţită de un număr corespunzător de drepturi la plată.”

Conform art. 138 alin. 1 din Regulamentul nr. 1973/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului în ceea ce priveşte schemele de ajutor prevăzute la titlurile IV şi IVa din respectivul regulament şi utilizarea terenurilor retrase din circuitul agricol pentru producţia de materii prime: „Cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale astfel cum au fost definite la articolul 72 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004, atunci când, în urma unui control administrativ sau a unui control la faţa locului, s-a constatat că diferenţa stabilită între suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată în conformitate cu articolul 2 punctul 22 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 este mai mare de 3 %, dar mai mică sau egală cu 30 % din suprafaţa stabilită, din cuantumul care trebuie acordat pentru schema de plată unică pe suprafaţă se deduce, pentru anul în cauză, de două ori diferenţa constatată”.

În cazul petentului, pentru anul 2009 suprafaţa declarată a fost 362,80 ha, iar cea determinată era tot atât, adică 362,80 ha. Pentru anul 2012 suprafaţa determinată a fost 294,17 ha, iar cea determinată 294,17 ha. Ca atare, între suprafaţa declarată şi cea determinată nu există vreo diferenţă nici la nivelul anului 2009, nici la nivelul anului 2012.

Diferenţa constatată prin actul administrativ atacat se referă la suprafaţa declarată şi determinată pentru anul 2009, respectiv cea declarată şi determinată pentru anul 2012, fiind vorba într-adevăr de o diferenţă de 68,63 ha. În aceste condiţii, intimatul consideră că sancţiunea de mai sus, aplicată de recurentă, nu se aplică în cazurile în care diferenţele se constată între mai multe campanii din mai mulţi ani.

Ca atare, în mod greşit prin procesul-verbal în cauză suprafaţa declarată şi determinată pentru campania 2009 a fost considerată ca suprafaţă declarată, iar suprafaţa declarată şi determinată pentru campania 2012 a fost considerată a fi suprafaţă determinată.

Punctul de plecare constituie în această situaţie modul de calcul al sancţiunii, care deşi în interpretarea prevederilor art. 138 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 este dublul diferenţei rezultate, adică dublul drepturilor de plată pentru suprafaţa de 68,63 ha, s-a aplicat un alt mod de calcul, astfel încât sancţiunea depăşeşte cu mult dublul diferenţei constatate.

În aceste condiţii, intimatul a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare: 1. Sintagma de „suprafaţă determinată”, definită la art. 2 pct. 22 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 în cazul aplicării unei sancţiuni conform art. 138 alin. 1 din acelaşi Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 trebuie interpretat în sensul că vizează nu doar suprafaţa pentru care s-au acordat drepturi la plată, ci şi suprafaţa pentru care s-a solicitat acordarea acestor drepturi, însă nu s-au determinat drepturi la plată? 2. Prevederile art. 138 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 trebuie interpretat în sensul că sancţiunea propriu-zisă în caz de supradeclarare constituie obligarea persoanei la restituirea dublului drepturilor la plată obţinute?

Astfel, în ceea ce priveşte pertinenţa acestor întrebări, trebuie observat că necesitatea clarificării acestui aspect rezidă în faptul că în speţa de faţă deşi există diferenţe între suprafeţele declarate şi cele determinate pentru anul 2009, pentru această diferenţă nu s-a stabilit vreun drept de plată.

Diferenţe majore există între suprafeţele declarate într-un an, respectiv într-un an ulterior. Chiar mai mult, folosirea în mod repetitiv a sintagmei „suprafaţă determinată” cauzează probleme majore în ceea ce priveşte aplicarea acestor dispoziţii, care în mod fundamental nu se referă la asemenea situaţii.

Având în vedere faptul că atât reglementarea naţională, cât şi cea comunitară vizează în caz de supradeclarare diferenţa între suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată, se poate presupune că în situaţia în care cele două suprafeţe - cea declarată şi cea determinată - corespund nu ne aflăm în prezenţa unei supradeclarări.

Cu toate acestea, din apărările recurentei rezultă faptul că sancţiunile specifice în cazul supradeclarării sunt aplicabile şi în situaţia în care diferenţele se constată de la un an la altul, cum este şi situaţia de faţă. Însă, în acest sens intimata nu a arătat temeiul legal naţional sau comunitar al susţinerilor sale.

În ceea ce priveşte cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, cauza nr. 283/80 CLIFT, intimatul a arătat că în situaţia de faţă nu ne aflăm în cazul de excepţie descris la pct. 21, în conformitate cu care nu există obligaţia de sesizare „cu excepţia cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.”

În opinia sa, având în vedere şi cele enunţate la pct. 16 - 19 din hotărârea de mai sus, se impune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu pronunţarea unei hotărâri preliminare în ceea ce priveşte întrebările precizate mai sus.

În drept au fost invocate prevederile art. 493 şi 475 din NCPC.

La data de 13.06.2018 recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat următoarele:

În privinţa excepţiei autorităţii de lucru judecat recurenta şi-a reiterat poziţia exprimată în cursul judecăţii de fond, respectiv aceea că în situaţia de faţă nu suntem în prezenţa triplei identităţi prevăzute de art. 430 alin. 1 NCPC- părţi, obiect, cauză.

Identitatea părţilor este evidentă, însă obiectul litigiului diferă: în cauza pendinte s-a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nereguli şi de stabilire creanţe bugetare nr. 6996/2015, Decizia nr. 728/2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat în cauza ce avea ca obiect Procesul-verbal de constatare nereguli şi de stabilire creanţe bugetare nr. 1588/2015.

Acest prim proces-verbal (nr. 1588/2015) a fost întocmit pentru nerespectarea angajamentului de agromediu asumat în anul 2010 - prin diminuarea ulterioară, în anul 2012, a suprafeţelor pentru care s-a semnat angajamentul, cu 65,47 ha.

Procesul-verbal nr. 6996/2015 s-a emis pentru nerespectarea angajamentului de agromediu asumat în anul 2009 - prin diminuarea ulterioară, în anul 2012, a suprafeţelor pentru care s-a semnat angajamentul, cu 68,63 ha. În cazul primului proces-verbal (nr. 1588/2015) sistemul de sancţionare aplicat a fost cel stabilit prin O.M.A.D.R. nr. 20/2011. Temeiul legal al stabilirii sancţiunilor în cadrul procesului-verbal nr. 6996/2015 a fost O.M.A.D.R. nr. 75/2010.

Recurenta a arătat că se poate constata cu uşurinţă că faptele pe care se fondează acţiunea pendinte şi cele în baza cărora decizia invocată a fost pronunţată sunt diferite, prin urmare nu există identitate nici în ceea ce priveşte cauza celor două litigii şi nici în privinţa obiectului acestora.

În ceea ce priveşte indicarea de către judecătorul de fond a unui act normativ care nu are relevanţă pentru soluţionarea cauzei, în opinia recurentei aceasta este o dovadă clară în ceea ce priveşte superficialitatea cu care judecătorul de fond a soluţionat cauza, fără verificarea actelor normative aplicabile speţei şi reproducând conţinutul unei alte hotărâri judecătoreşti, a cărei autoritate de lucru judecat a fost respinsă în prealabil.

În opinia recurentei, judecătorul a adoptat soluţia indicată de reclamant, preluând confuzia nerespectării angajamentelor de agro-mediu cu încălcarea cerinţelor de eco-condiţionalitate, fără să procedeze la analiza în concret a situaţiei deduse judecăţii, ceea ce impune casarea sentinţei recurate.

În opinia recurentei, prin pronunţarea Sentinţei nr. 310/2018 Tribunalul Harghita a depăşit limitele legale ale învestirii: reclamantul nu a contestat încadrarea neregulii în Anexa nr. 2 al O.M.A.D.R. nr. 75/2010, ci a mecanismelor de calcul al creanţei: „procesul-verbal în cauză s-a emis în baza unor formule de calcul greşite”, cu toate acestea judecătorul a verificat încadrarea neregulii constatate, chiar dacă acest aspect nu constituia obiectul nici al recursului graţios, nici al cererii introductive.

 „Diminuarea acestor suprafeţe în cererile din anii ulteriori constituie o încălcare a acestor angajamente” este o constatare a judecătorului de fond, ce se regăseşte în cadrul considerentelor hotărârii, ca unul din aspectele reţinute de instanţă, deşi în continuare nu se mai valorifică aprecierea, este ignorată în totalitate.

Referitor la cererea intimatului de a fi sesizată CJUE pentru pronunţarea unor hotărâri preliminare, recurenta a solicitat respingerea acestei cereri.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Curtea a constatat că instanţa de fond a anulat decizia nr. 186 din 20 noiembrie 2015 emisă de pârâtă şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015 întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Harghita, pentru motivul că situaţia de fapt indicată în procesul-verbal nu putea determina aplicarea sistemului de măsuri administrative prevăzut de Anexa 2 litera B din Ordinul nr. 20/2011.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt indicată în procesul-verbal, instanţa de fond a reţinut că, în fapt s-a stabilit că în campania 2012 suprafeţele parcelelor 4a, 10a, 11a, 12a au fost diminuate faţă de suprafeţele pentru care s-a solicitat sprijin în Campania 2009, ajungând la o suprafaţă totală de doar 294,25 hectare. S-a menţionat că în primul an de solicitare de sprijin, 2008, pentru suprafaţa totală de 365,63 hectare, Composesoratul H.M.M. a semnat un Angajament de măsuri de agro-mediu Pachetul 1 şi 1.2, pentru o perioadă de 5 ani, ceea ce înseamnă că s-a obligat să menţină toate suprafeţele pentru care a beneficiat de sprijin în condiţiile speciale de agro-mediu. Diminuarea acestor suprafeţe în cererile din anii ulteriori constituie o încălcare a acestor angajamente.

Diferenţa dintre suprafaţă declarată ( 362,8 hectare ) şi suprafaţă determinată ( 294,25 hectare ) este mai mare de 3% dar mai mică sau egală decât 30%. Diferenţa actuală este de 68,63 hectare, ceea ce reprezintă 24.22% din suprafaţa determinată şi este mai mare decât diferenţa permisă.

Raportat la susţinerea recurentei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în sensul că, instanţa de fond a procedat la o analiză a aplicabilităţii prevederilor Ordinului nr. 20/2011, cu toate că nicăieri în cauza supusă analizei nu se menţionează acest act normativ, nici în Procesul-verbal nr. 6996/2015 şi nici în Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 186/20.11.2016, Curtea a reţinut că, instanţa de fond într-adevăr în mod eronat a făcut referiri la dispoziţiile Ordinului nr. 20/2011 în loc de cele ale Ordinului nr. 75/2010  (care a constituit temeiul sancţiunilor aplicate prin procesul-verbal) însă prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual după casare astfel că instanţa de recurs va soluţiona cauza în concordanţă cu prevederile art. 498 alin. 2 C.proc.civ. şi cu cele ale Ordinului nr. 75/2010 privind aprobarea sistemului de sancţiuni pentru măsurile 211 „Sprijin pentru zona montană defavorizată”, 212 „Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană” şi 214 „Plăţi de agro-mediu” din Programul naţional de dezvoltare rurală 2007 - 2013.

În acest sens Curtea are în vedere că, situaţia de fapt indicată în proces-verbal, prin care s-a stabilit că între suprafaţă determinată la plată în campania 2009 şi cea determinată pentru plată în campania 2012 există o diferenţă de 68,63 ha. şi nu a fost contestată de părţi.

Intimatul a contestat modul de  calcul al creanţelor stabilite susţinând că acesta este aproape imposibil de urmărit şi este evident că, verificarea mecanismului de calcul al creanţei stabilite prin procesul-verbal atacat este strâns legată de sistemul de sancţionare aplicat.

În continuare, Curtea a observat că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015  întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Harghita au fost aplicate prevederile anexei nr. 2 din Ordinul nr. 75/2010 privind aprobarea sistemului de sancţiuni pentru măsurile 211, 212 şi 214 „Plăţi agro-mediu” din Programul naţional de dezvoltare rurală 2007 - 213.

Curtea verificând legalitatea aplicării sistemului  de sancţionare pentru neregularitatea imputată intimatului Composesoratul H.M.M. a constatat că, potrivit dispoziţiilor Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 75/2010,  există 4 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine:

A. sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;

B. sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor;

C. sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate;

D. sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii.

Potrivit lit. C din Anexa 2, Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 „Plăţi de agro-mediu” din acelaşi ordin, este prevăzut ca şi criteriu de eligibilitate, semnarea şi menţinerea angajamentului pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării iar sancţiunea este că: Nu se permite primirea cererii de plată dacă nu a fost semnat angajamentul./Se exclude de la plată fermierul care nu îşi menţine angajamentul pe 5 ani.

În concluzie, contrar susţinerii recurentei, Curtea a reţinut că situaţia de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015 întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Harghita,”nerespectarea angajamentului pentru pachetul P1 şi P1.2 de agro-mediu…” atrage aplicarea sistemului de măsuri administrative prevăzute la Anexa 2 Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 „Plăţi de agro-mediu” lit. C „Sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, generale şi specifice” din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 75/2010 şi nu sancţiunile reglementate la lit. B din aceeaşi Anexă 2 „Sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor ”.

Faţă de cele arătate, Curtea constatând că, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015 recurenta a aplicat în mod greşit un alt sistem de sancţionare decât cel legal respectiv de la lit. B „Sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor” în loc de C „Sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate…” din Anexa 2 din Ordinul nr. 75/2010 şi că, pentru acest motiv se impunea anularea actului atacat.

În consecinţă şi pentru toate aceste considerente care suplinesc argumentele instanţei de fond va respinge recursul ca fiind neîntemeiat.

În privinţa cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea interpretării noțiunii de „suprafață determinată” definită de  Regulamentul CE nr. 796/2004 în cazul aplicării unei sancţiuni conform Regulamentului CE nr. 1973/2004, Curtea a observat că, această cerere a fost susţinută numai în ipoteza în care s-ar rejudeca în fond cererea ca urmare a admiterii recursului, astfel cum a fost precizată în şedinţa publică din 20.09.2018 de către  reprezentanta convenţională a intimatului Composesoratul H.M.M. că susţine legătura cu cauza doar în raport de conţinutul procesului - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 6996 din 18 septembrie 2015  întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Harghita  şi nu în legătură cu considerentele instanţei de fond.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a admis recursul şi nu s-a rejudecat pe fond cauza, Curtea a respins cererea de sesizare întrucât cauza pendinte nu se află în ipoteza arătată de reprezentanta convenţională a intimatului pentru susţinerea sesizării şi nici în raport de considerentele acestei decizii nu este necesară pentru soluţionarea cauzei sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea interpretării noțiunii de „suprafață determinată” definită de Regulamentul CE nr. 796/2004 în cazul aplicării unei sancţiuni conform Regulamentului CE nr. 1973/2004.

În ceea ce privește cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, se reține că, raportat la soluția dată căii de atac, recurenta se află în culpă procesuală şi sunt incidente dispozițiile art. 452 - 453 alin. 1 C. proc. civ.

În consecinţă, a fost obligată recurenta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Harghita să plătească intimatului  Composesoratul H.M.M. suma de 2.170 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând  onorariu avocațial achitat conform facturii seria A, nr. 0131/04.06.2018 coroborată cu Extras de cont Bancpost (filele 55 – 56 în dosar).

Domenii speta

Spete similare