Infracţiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului comisă în termenul de încercare stabilit anterior printr-o decizie definitivă.

Hotărâre 909/P din 04.11.2020


Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că infracțiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit anterior prin sentința penală nr. 1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017, astfel că va revoca amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017 (termen de supraveghere de 2 ani de la 23.10.2017).

Art. 336 alin. (1) Cod penal

Art. 396 alin. (2) Cod procedură penală

Art. 66 alin.(1) lit. i) Cod penal

Prin Sentința Penală nr. 842 din data de 01.04.2020, Judecătoria Medgidia a hotărât următoarele:

„În baza art. 336 alin. (1) C.pen. rap. la art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) Cod procedură penală.

Condamnă pe inculpatul [...], ..., la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă săvârşită la data de 29.01.2018).

În baza art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal,

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 alin.(1) lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) Cod penal – pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art.66 alin.(1) lit. i) Cod penal.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 alin.(1) lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 alin.(3) Cod penal.

Constată că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit anterior prin sentința penală nr.1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017.

Revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017 (termen de supraveghere de 2 ani de la 23.10.2017).

În baza art.44 Cod penal.

Constată că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze şi infracțiunile judecate prin sentința penală prin sentința penală nr.1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017, sunt săvârșite în stare de pluralitate intermediară.

În baza art.44 alin.(2) Cod penal raportat la art. 39 alin.(1) lit. b) Cod penal,

Repune pedepsele în individualitatea lor și contopeşte pedepsele aplicate intimatului. Aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (9 luni/1 an), respectiv 7 luni, urmând ca, în final, intimatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin.(1) şi alin. (5) Cod penal rap. la art.66 alin.(1) lit. a), lit. b) și lit. i) Cod penal,

Face aplicarea dispoziţiilor art.66 alin.(1) lit. i) (interzicerea dreptului de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) Cod penal pe durata executării pedepsei, respectiv pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei.

În baza art.60 Cod penal,

Dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale amintite mai sus. 

În baza art.274 alin.(1) Cod procedură penală,

Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.04.2020.”

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut în esenţă următoarele:

I.„Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. [...]/P/2018 din 12.06.2019 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 21.06.2019 sub nr. …/256/2019, a fost trimis în judecată inculpatul [...], ..., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și faptă  prevăzută de  art. 336 alin. (1) din Codul Penal.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 344 din data de 19.09.2019 s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. [...]/P/2018 din 12.06.2019 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. 

II.Apǎrarea inculpatului

Inculpatul a recunoscut faptele comise, astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, în sensul că la data de 29.01.2018, în jurul orelor 10:45, a condus autoturismul marca Daewo Cielo cu numărul de înmatriculare ...,  pe strada 30 Decembrie din localitatea ..., având o alcoolemie de 2,00 %o  alcool pur în sânge, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.101, din 06.02.2018 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa.

III.Probatoriu

Situaţia de fapt se susţine cu următoarele mijloace de probă:

- proces verbal de constatare a infracţiunii;

- proces verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect;

- proces verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat;

- proces verbal de recoltare mostre biologice;

- buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie;

- declarație suspect [...];

- declarație inculpat [...];

- fişă cazier.

IV.Situaţia de fapt

Având în vedere solicitarea inculpatului de a uza de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, instanţa va reţine aceeaşi situaţie de fapt cu cea descrisă în rechizitoriul nr. …/P/2018 din 12.06.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia:

Inculpatul a fost de acord să se supună testării cu aparatul Drager seria ARPJ -0344, rezultând o alcoolemie de 1, 24 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testului nr.91, test efectuat la ora 10:45. Urmarea rezultatului exprimat prin testare cu aparatul Drager, inculpatului i s-a solicitat să i se preleveze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest sens inculpatul a fost de acord şi i s-a prelevat o singură probă de sânge la UPU Băneasa, la cea de a doua a renunţat în mod expres sub semnătură. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.101, din 06.02.2018 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa, a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 2,00 %o, alcool pur în sânge la proba nr.1.

Audiat în cauză, atât în calitate de suspect cât şi în calitate de inculpat [...],  a recunoscut fapta pe care a comis-o respectiv că la data de 29.01.2018, în jurul orelor 10.45, a condus pe drumurile publice din localitatea ..., jud. Constanţa autoturismul său, marca Cielo Daewoo, cu numărul de înmatriculare ..., după ce consumase băuturi alcoolice. A luat la cunoştinţă de valoarea alcoolemiei stabilită în urma prelucrării, nu a contestat-o şi nu a solicitat probe ca să fie administrate.

V.Încadrare juridică

În drept, fapta inculpatului [...] care, în data de 29.01.2018, în jurul orelor 10:45, a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare ...,  pe strada 30 Decembrie din localitatea ..., având o alcoolemie de 2,00 %o  alcool pur în sânge, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 101, din 06.02.2018 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută art. 336 alin. (1) Cod penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului:

Elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea inculpatului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice din județul. Constanţa, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge..

Urmarea imediată este starea de pericol creată pentru relaţiile sociale vizând siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine ca formă a vinovăţiei intenţia indirectă, în sensul art.16 alin. (3) lit. b) Cod penal, apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

VI.Individualizarea pedepsei

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, în sensul că faptele deduse judecăţii există, dincolo de orice îndoială, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a acestuia.

Având în vedere cele expuse şi luând în considerare faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa va proceda la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv:

a)împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c)natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d)motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f)conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g)nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul [...], se reţine că acesta este în vârstă de 58 de ani, pensionar, rezervist, necăsătorit, 12 clase și a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată urmând ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art.396 alin.(10) Cod procedură penală.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în baza art. 336 alin.(1) Cod penal rap. la art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală va condamna pe inculpatul [...], ..., la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă săvârşită la data de 29.01.2018).

În baza art. 66 Cod penal, va aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) pe o perioadă de 2 ani, iar în baza art. 65 va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, pe durata executării pedepsei.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constată că infracțiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit anterior prin sentința penală nr. 1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017, astfel că va revoca amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017 (termen de supraveghere de 2 ani de la 23.10.2017).

Constată că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze şi infracțiunile judecate prin sentința penală prin sentința penală nr. 1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017, sunt săvârșite în stare de pluralitate intermediară.

În baza art. 44 alin.(2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal va repune pedepsele în individualitatea lor și contopeşte pedepsele aplicate intimatului. Aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (9 luni/1 an), respectiv 7 luni, urmând ca, în final, intimatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art.45 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal rap. la art.66 alin.(1) lit. a), lit. b) și lit. i) Cod penal, va face aplicarea dispoziţiilor art.66 alin.(1) lit. i) (interzicerea dreptului de a conduce vehicule cu propulsie mecanică) Cod penal pe durata executării pedepsei, respectiv pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei.

Va dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie.

VII.Cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, va obliga pe inculpat la plata sumei de 1.000  de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.”

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, inculpatul [...].

În susţinerea motivelor de apel este criticată hotărârea primei instanţe sub aspectul individualizării pedepsei, din perspectiva cuantumului.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, Curtea constată că apelul declarat de inculpatul [...] este nefondat.

Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe şi vinovăţia inculpatului, pronunţând în mod judicios o soluţie de condamnare, fiind îndeplinite cerinţele art.396 alin. 2 Cod de procedură penală.

Prezent personal în faţa primei instanţe, inculpatul a arătat că doreşte ca judecata să se facă potrivit art. 374 alin.3 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, declarând că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă că la data de 29.01.2018, în jurul orelor 10:45, inculpatul [...] a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare ..., pe strada 30 Decembrie din localitatea ..., având o alcoolemie de 2,00 gr.‰  alcool pur în sânge,conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 101, din 06.02.2018, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa.

Situaţia de fapt nu a fost contestată în prezenta cale de atac, astfel că nu se impun precizări suplimentare referitoare la împrejurările săvârşirii faptei deduse judecăţii.

În cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor, evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Trebuie subliniat şi faptul că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.

Curtea constată că prima instanţă a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor, evidenţiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanţelor reale, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor ce vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Din această perspectivă, evidenţiem că prin incriminarea faptei de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală se urmăreşte protejarea relaţiilor sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, fapta constituind infracţiune independent de producerea unei urmări materiale. Simplul fapt de a conduce un autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice pune în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier, dat fiind că prin consumul de alcool capacitatea psiho – fizică a persoanei de a putea reacţiona eficient la manevrele impuse de conducerea unui autovehicul sunt semnificativ diminuate. Pe măsură ce îmbibaţia alcoolică este mai ridicată, aptitudinea de a conduce este diminuată, fapt ce poate determina evenimente rutiere.

Astfel, instanţa de apel evidenţiază că inculpatul condus autoturismul pe raza comunei Gârliţa, pe timp de zi, având în sânge o alcoolemie ridicată, circumstanţe în care atenţia oricărui conducător auto se reduce semnificativ. Totodată, din buletinul de examinare clinică rezultă că echilibrul şi reflexele inculpatului erau uşor alterate.

Totodată, din analiza fişei de cazier judiciar rezultă că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit anterior prin sentința penală nr.1270/28.09.2017 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 23.10.2017, pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de conducere pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Chiar în aceste condiţii, deşi a fost avertizat asupra consecinţelor săvârşirii unor noi infracţiuni, inculpatul nu a conştientizat consecinţele faptelor comise şi nu şi-a corectat conduita în sensul respectării normelor de drept, conducând din nou autoturismul pe drumurile publice, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Concluzionând, în aprecierea Curţii, circumstanţele reale în care fapta a fost comisă, coroborate cu circumstanţele personale ale inculpatului, se reflectă în mod corespunzător în cuantumul pedepsei aplicate, care este de natură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare, Curtea reţine că pedepsele complementare sunt pedepse reglementate în scopul de a întregi efectele pedepselor principale, putând fi dispuse pentru perioade între unu şi 5 ani, conform art. 66 alin. 1 din Codul penal. Pedepsele complementare se aplică numai pe lângă pedepsele principale şi îndeplinesc, alături de pedepsele principale, funcţiile de constrângere, de reeducare şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. Astfel, pedepsele complementare completează represiunea instituită prin pedepsele principale.

În acord cu opinia primei instanţe, Curtea constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii deduse judecăţii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, care a perseverat în comiterea de infracţiuni prin care s-a pus în pericol siguranţa participanţilor la trafic, această pedeapsă este necesară.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr.842/01.04.2020, pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. .../256/2019.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.