Anulare act administrativ. Interpretare art. 3 alin. 3 lit. a din Legea nr. 374/2006.

Înregistrarea la instanță de către una dintre autoritățile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 374/2006 coroborat cu art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 (primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim) a unei cereri prin care se solicită nulitatea actelor de proprietate asupra terenurilor forestiere conduce la suspendarea serviciului public cu specific silvic.

Dispoziţiile art. 3 alin. 3 lit. a din Legea nr. 374/2006 nu implică şi verificarea de către emitenta deciziei a legalităţii actelor de proprietate şi nu impune o cenzurare a modalităţii de dobândire a dreptului de proprietate, aceste aspecte neputând fi verificate nici de către instanţă în acest cadru procesual.

Suspendarea serviciului public cu specific silvic intervine în temeiul legii, iar instituţia silvică, prin decizie, nu face altceva decât să constate faptul că a intervenit această situație cu care a fost sesizată de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Instituţia silvică nu dispune de nicio marjă de apreciere în exercitarea acestei atribuții, ci îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcționării instituţiei, decizia emisă fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, luându-se act de o situație juridică preexistentă.

Măsura suspendării nu este una facultativă, cu privire la care instituţia silvică să aibă vreun drept de apreciere, ci este impusă de legiuitor independent de orice alte condiţii decât existenţa unei acţiuni în justiţie prin care se invocă nulitatea titlului de proprietate.

Prin sentinţa numărul 326 din data de 03.07.2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 725/95/2020, a fost admisă acţiunea promovată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Y.

A fost anulată Decizia nr. 158/28.10.2019 emisă de pârâta Y.

A fost obligată pârâta Y la plata a 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinţei numărul 326 din data de 03.07.2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 725/95/2020 a formulat recurs pârâta Y, pe care o critică pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, iar pe cale de consecinţă să se respingă acțiunea formulata de reclamanta X, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă Y a susţinut, în esenţă, că sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 374/2006, Legii nr. 46/2008, art. 136 din Constituţie

Intimata reclamantă X a formulat întâmpinare prin care, într-o primă teză, a solicitat să se constate nulitatea recursului apreciind că motivele de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ci doar de netemeinicie, iar într-o teză subsidiară, solicită instanţei de control judiciar să respingă recursul ca nefondat şi să menţină sentinţa pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C.proc.civ. aplicabil în recurs potrivit art. 494 C.proc.civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata reclamantă X, Curtea reține  următoarele:

În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, se regăsesc critici care se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, dispoziţii care au fost indicate de recurenta pârâtă în cererea de recurs şi în raport de care va fi analizată sentinţa recurată.

Ca urmare, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C.proc.civ. este neîntemeiată și va fi respinsă.

Examinând recursul prin prisma motivelor formulate şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din Codul de procedură civilă care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs. Instanţa de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de fond.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., indicat de recurenta pârâtă în cererea de recurs, „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Curtea reţine că, în temeiul art. 3 alin. 3 lit. a din Legea nr. 374/2006, prin Decizia nr. 158 din 28.10.2019 emisă de Y s-a dispus, începând cu data de 29.10.2019, suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru următoarele suprafețe incluse în:  a) T.P. nr. 1504843 din 03.06.2008: - 254,55 ha amplasate în U.P IV.Plescioara, u.a. 109 A,B,C,D; 110; 111A,B%, 113; 114A.B; 115A,B,V; 116 A,B; 117B,C;  b) T.P. nr. 1504844 din 03.06.2008: - 18.2 ha amplasate în U.P. I.V. Pleșcioara, u.a.95, menţionate în HCJ nr. 8141/2019 completată prin HCJ nr. 8201/2019.

Împotriva acestei decizii, intimata reclamantă X a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar prin adresa nr. 19833/09.12.2019, pârâta Y i-a adus la cunoștință reclamantei faptul că se respinge plângerea prealabilă.

Nemulțumită de răspunsul primit, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea Deciziei nr. 158/28.10.2019, motivând în esență că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 374/2006 invocată de pârâtă.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat Decizia, reţinând că dispoziţiile art. 3 alin. 3 lit. a din Legea nr. 374/2006, care au constituit temeiul emiterii Deciziei nr. 158/28.10.2019 de către instituţia pârâtă, nu sunt aplicabile reclamantei în cauza de față și prin urmare, suspendarea serviciului public cu specific silvic nu are suport egal.

Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă invocă greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 374/2006, critici care sunt întemeiate.

Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 374/2006 prevede că „(1) Serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă în condiţiile prezentei legi.”

 Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 374/2006 prevăd că legea se aplică proprietarilor terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, însă legea nu se aplică doar proprietarului inițial al terenului forestier, ci și proprietarilor subsecvenți.

Art. 1 alin. 3 introdus prin legea de modificare, Legea nr. 252/2018, prevede în mod clar că dispozițiile Legii nr. 374/2006 se aplică și proprietarilor subsecvenți care au dobândit terenul forestier prin acte translative de proprietate, indiferent de natura acestor acte.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 374/2006 „(3) Suspendarea serviciului public cu specific silvic se aplică şi proprietarilor care au dobândit terenurile forestiere ulterior prin acte translative de proprietate, indiferent de natura acestor acte.”

Potrivit art. 3 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991:

„Art. 3 - (1) Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti şi pentru care solicită suspendarea serviciul public cu specific silvic.

(2) Pentru fiecare proprietar, comunicarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă, cel puţin, următoarele:

a) datele de identificare ale proprietarului terenului forestier pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti şi unitatea administrativ-teritorială pe care este situat;

b) datele de identificare a terenului forestier prevăzut la lit. a), în conformitate cu amenajamentul silvic în vigoare; în situaţia în care pentru terenul forestier în cauză nu este amenajament silvic în vigoare, datele de identificare sunt cele din titlul de proprietate;

c) hotărârea şi solicitarea, în mod explicit, de suspendare a serviciului public cu specific silvic.

(3) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării şi a documentelor prevăzute la alin. (2), structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură ia, după caz, una dintre următoarele măsuri:

a) suspendă serviciul public cu specific silvic, prin act administrativ emis de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) solicită comisiei prevăzute la alin. (1) completări şi clarificări la documentele primite, în cazul în care documentele şi/sau informaţiile cuprinse în acestea sunt insuficiente pentru suspendarea serviciului public cu specific silvic.

(4) Actul administrativ prevăzut la alin. (3) lit. a) se comunică comisiei judeţene prevăzute la alin. (1), proprietarului/ proprietarilor pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti şi ocolului silvic care, până la momentul suspendării serviciului public cu specific silvic, a asigurat administrarea/serviciile silvice pentru terenul forestier în cauză.

Art. 2 din Legea nr. 374/2006 prevede: „Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi introduc la instanţele judecătoreşti competente acţiuni în constatarea nulităţii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a face cunoscut comisiilor introducerea acţiunii în constatarea nulităţii.”

Înregistrarea la instanță de către una dintre autoritățile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 374/2006 coroborat cu art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 (primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim) a unei cereri prin care se solicită nulitatea actelor de proprietate asupra terenurilor forestiere conduce la suspendarea serviciului public cu specific silvic.

Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (exemplu Decizia nr. 1153/13.09.2011, publicată în M.Of. nr. 783/04.11.2011) că „Prevederile de lege criticate reglementează procedura suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Această măsură este valabilă şi pentru persoanele care au primit proprietăţi pe alt amplasament decât pe cel deţinut în proprietate, precum şi pentru alte situaţii menţionate de Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Suspendarea serviciului public cu specific silvic încetează la momentul clarificării situaţiei juridice a terenurilor forestiere, iar pe perioada suspendării paza acestor terenuri se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind asigurate de la bugetul de stat şi decontate de către proprietarii stabiliţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.”

În Decizia nr. 359/16.06.2020 publicată în M.Of. nr. 740/14.08.2020, Curtea Constituţională a menţionat: „Referitor la scopul actului normativ criticat, prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018, (..), paragraful 35, Curtea a reţinut că, astfel cum reiese din analiza fişei legislative a acestuia, respectiv a expunerii de motive a iniţiatorului, suspendarea serviciului public cu specific silvic a avut în vedere clarificarea situaţiei juridice a terenurilor forestiere în privinţa cărora au fost emise titluri de proprietate susceptibile de a fi anulate, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997, în vederea stopării tăierii abuzive a pădurilor, realizată prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice. Aşadar, motivul emiterii actului normativ a fost protejarea terenurilor forestiere sau cu vegetaţie forestieră, în considerarea situaţiei juridice neclare a terenurilor în cauză, iar nu a deţinătorilor, cu orice titlu, a acestora.”

Instanţa de recurs apreciază că dispoziţiile art. 3 alin. 3 lit. a din Legea nr. 374/2006 nu implică şi verificarea de către recurenta pârâtă a legalităţii actelor de proprietate şi nu impune o cenzurare de către recurenta pârâtă a modalităţii de dobândire a dreptului de proprietate, aceste aspecte neputând fi verificate nici de către instanţă în acest cadru procesual.

Suspendarea serviciului public cu specific silvic intervine în temeiul legii, iar recurenta pârâtă, prin decizie, nu face altceva decât să constate faptul că a intervenit această situație cu care a fost sesizată de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin documentaţia care este menţionată în practicaua deciziei contestate, respectiv existenţa dosarului cu nr. 95/95/2019 aflat pe rolul Tribunalului Gorj,

Recurenta pârâtă nu dispune de nicio marjă de apreciere în exercitarea acestei atribuții, ci îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcționării instituţiei, decizia emisă fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, luându-se act de o situație juridică preexistentă.

Din interpretarea sistematică a textelor de lege rezultă că, în ipoteza în care se invocă pe calea unei acţiuni în justiţie nulitatea titlului de proprietate asupra unui teren care face parte din fondul forestier, instituţia recurentă, sesizată fiind în condiţiile art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 374/2006, este obligată să dispună suspendarea serviciului public silvic.

Măsura suspendării nu este una facultativă, cu privire la care recurenta pârâtă să aibă vreun drept de apreciere, ci este impusă de legiuitor independent de orice alte condiţii decât existenţa unei acţiuni în justiţie prin care se invocă nulitatea titlului de proprietate.

Curtea constată că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat este legal, în condiţiile în care nu s-a contestat existenţa unei acţiuni în justiţie prin care s-a invocat nulitatea titlului de proprietate al reclamantei, instanţa de fond făcând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Ca urmare, în temeiul art. 496 alin. 2 şi art. 498 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi în rejudecare, va respinge acţiunea, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare