Transfer magistrat. Contestație hotărâre csm

Avizul acordat de președintele curții de apel, emis în limita competențelor legale și în considerarea situației concrete a fiecăreia din instanțele la care și de la care se solicită transferul, nu are un caracter determinant în analiza cererilor de transfer, rămânând, în condițiile art.60 din Legea nr.303/2004, unul din elementele în raport de care Consiliul Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile privind gestionarea resurselor umane la nivelul instanțelor pentru asigurarea bunei funcționări a activității acestora.

Prin cererea înregistrată la data de 21.03.2019 pe rolul Curții de Apel București sub nr.1660/2/2019, reclamanta MLRF a solicitat anularea Hotărârii nr.148/22.01.2019 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și acordarea transferului la Curtea de Apel C.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este judecător la Tribunalul D.

Urmare a Hotărârii nr.1529/19.12.2018 prin care Secția pentru Judecători a apreciat oportună organizarea unei sesiuni de transferuri pentru tribunale și curți de apel in luna ianuarie 2019, a formulat cerere de transfer, solicitând în principal transferul de la Judecătoria C. la Curtea de Apel C, instanță care figura în lista posturilor vacante publicată de CSM cu 6 posturi vacante. În subsidiar, a solicitat transferul de la Judecătoria C. la Tribunalul D.

În perioada 05.07.2010-30.06.2016 a activat ca judecător la Judecătoria X. Începând cu data de 01.07.2016 a fost transferată la Judecătoria C.

Ca urmare a promovării concursului organizat la data de 26.11.2017, de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor în funcție de execuție, a dobândit gradul profesional de tribunal, susținând concursul la disciplina „Dreptul muncii", iar în urma concursului de promovare pe loc organizat la data de 16 septembrie 2018, a obținut gradul profesional de curte de apel, susținând concursul la disciplina „Dreptul muncii".

Prin Hotărârea nr.148/22.01.2019, Secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul său la Tribunalul D, instanța care a reprezentat opțiunea secundară a cererii sale de transfer, cu motivarea că la adoptarea acestei soluții, de încuviințare a cererii de transfer la Tribunalul D și de respingere implicită a cererii de transfer la Curtea de Apel C, s-a avut în vedere avizul nefavorabil formulat de către Curtea de Apel.

Apreciind că soluția de respingere a cererii de transfer la Curtea de Apel C este netemeinică şi contravine principiilor de drept pe care judecătorii le aplică în mod constant în activitatea de judecată pe care o desfășoară, reclamanta a arătat faptul că la sesiunea de transferuri organizată în luna ianuarie 2019, dintre cei 9 judecători de la Judecătoria C care au solicitat transferul la instanțele superioare, trei judecători, respectiv aceasta.

La Curtea de Apel C, instanța la care a solicitat in principal transferul, dintre cele 99 de posturi de judecător erau ocupate 93 de posturi, fiind vacante 6 posturi, iar la Tribunalul D, dintre cele 73 de posturi prevăzute în schemă erau ocupate 69 de posturi, fiind deci vacante 4 posturi. Pentru cele 6 posturi vacante de la Curtea de Apel C au fost formulate doar 5 cereri de transfer, una dintre ele fiind retrasă.

În motivarea hotărârii nr.148/22.01.2019, Secția pentru Judecători, reținând concursul celor 9 cereri de transfer de la Judecătoria C la instanțele superioare, în raport de criteriile privind vechimea in funcție, vechimea efectivă la instanță și vechimea în grad, precum și disponibilitatea magistraților de a activa în cadrul secțiilor de la instanțele la care se solicită transferul, a apreciat că sunt prioritare cererile de transfer formulate de reclamantă şi alţi doi magistraţi.

Din considerentele aceleiași hotărâri reiese că, la soluționarea celor 3 cereri de transfer de la Judecătoria C la Curtea de Apel C,singurul criteriu pentru care a încuviințat transferul judecătorului CRD la Curtea de Apel C, iar pentru aceasta și numita NLD la Tribunalul D (opțiunea subsidiară) a fost cel al avizului Curții de Apel C.

Citând dispozițiile art.3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărâre nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanta a arătat că, din interpretarea acestui text, coroborat cu art.4 din aceeași hotărâre, rezultă că acordul scris al instanței la care se solicită transferul nu se numără printre criteriile care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii.

Nu este justificat avizul negativ al Curţii de Apel față de cererea sa de transfer şi nici ca Secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să țină cont de ea fără o analiză a situației posturilor în ansamblu.

Modalitatea de soluționare a celor trei cereri de transfer, de la Judecătoria C la Curtea de Apel C, pe lângă faptul că este discriminatorie, afectează şi buna funcționare a justiției, având în vedere că, în urma sesiunii de transferuri din luna ianuarie 2019, la Curtea de Apel C au rămas 4 locuri vacante.

Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să asigure aceleași condiții pentru toți petenții care urmăresc transformarea vocației în drept, deoarece unii obțin transferul, iar ceilalți nu se mai pot prevala nici măcar de vocație.

A menționat faptul că a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr.148/22.01.2019 a Secției pentru Judecători și la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 18.12.2018.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea contestației, anularea Hotărârii nr.148/22.01.2019 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește respingerea implicită a cererii de transfer la Curtea de Apel C și transferul acesteia la Curtea de Apel C.

În drept, a invocat dispozițiile art.9 din Legea nr.304/2004 și Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, cererea de transfer, răspunsul comunicat de pârât la plângerea prealabilă, Hotărârile Secției pentru judecători a CSM nr. 527/24.05.2016, nr.146/22.10.2019, nr.147/22.01.2019 și nr.148/22.10.2019.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 30.05.2019, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale  a Curții de Apel București Secția a IX-a contencios, administrativ și fiscal, cu consecința declinării competenței de soluționare  a cauzei în favoarea Secției de Contencios Administrativ și Fiscal  a Curții de Apel Craiova, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei s-a arătat că, prin Hotărârea Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr.148 din data de 22.01.2019, s-a dispus transferul reclamantei de la Judecătoria C la Tribunalul D, începând cu data de 15.02.2019, respingându-se implicit solicitarea acesteia de transfer la Curtea de Apel C.

Plângerea prealabilă formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă în ședința Secției pentru judecători din data de 05.03.2019.

Citând dispozițiile art.60 din Legea nr.303/2004, art.1, 2 alin.1, 1/1, 2, 2/1 și 6 și art.3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea nr.193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, pârâtul a arătat că hotărârea contestată este legală și temeinică, normele care reglementează instituția transferului având caracter supletiv și conferind numai o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept al solicitantului.

Gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

Art.3 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind Secției pentru judecători/ procurori să evalueze aceste criteria prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Soluționarea cererilor de transfer s-a realizat prin analiza coroborată a criteriilor regulamentare, inclusiv volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer, iar, în cazul de față, s-a avut în vedere şi coroborarea a trei criterii: vechimea în funcție, vechimea la instanță și vechimea în gradul corespunzător instanței la care se solicită transferul, fără a fi prioritar vreunul dintre ele.

Referitor la avizele comunicate, s-a arătat că, deși punctele de vedere comunicate de instanțele implicate în procedura de transfer nu sunt cuprinse printre criteriile de la art.3 din Regulament, acestea se solicită în mod obligatoriu de Consiliu, potrivit art.2, alin. (3) din respectivul act normativ și sunt relevante în adoptarea unei soluții cu privire la cererile de transfer formulate de magistrați.

Cu toate acestea, independent de poziția exprimată de instanța de unde se solicită transferul, sau după caz de instanțele vizate de cererea de transfer, ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vederea si asigurarea bunei funcționări a activității instanțelor implicate.

Așadar, avizele instanțelor implicate într-o procedură de transfer nu au caracter obligatoriu pentru Secție, indiferent dacă sunt în sensul admiterii cererii de transfer sau în sensul respingerii cererii.

 De asemenea, în cadrul cererilor de transfer, Secția pentru  judecători nu realizează o analiză de legalitate și temeinicie a avizelor comunicate de instanțele vizate de procedură, emiterea avizului fiind rezultatul exercitării unei atribuții de către președinții instanțelor.

În ceea ce privește discriminarea invocată de reclamantă, citând dispozițiile art.2, alin. 1-3 din OG 137/2000, pârâtul a apreciat că, în cauză nu este îndeplinită niciuna din condițiile legale pentru a evidenția vreun element de fapt care ar putea permite, sub aspectul scopului sau efectului creat, reținerea unui comportament de restricție, preferință, excludere sau deosebire aplicată acesteia, în raport cu persoane aflate în situații similare și pentru ca o faptă să fie calificată discriminatorie , întrucât nu există premisa existenței unor situații similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit.

Apreciind că Hotărârea nr.148/22.01.2019 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a dreptului reclamantei la carieră, pârâtul a arătat că hotărârea contestată este motivată de o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, argumentele prezentate fiind coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții,  în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acestora.

Mai mult, însăși reclamanta a solicitat transferul la Tribunalul D, astfel că nu se poate considera că Secția pentru judecători a emis o hotărâre nelegală în aceste condiții.

Totodată, nu se poate vorbi de o practică neunitară a Consiliului Superior ai Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare solicitare este analizată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.

Făcând trimitere la jurisprudența CEDO referitoare la art.14 al Convenției, pârâtul a apreciat că hotărârea contestată este dată cu respectarea marjei de apreciere ce revine autorităților așa încât, raportat la faptul că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr.148 din 22.01.2019 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care s-a atașat documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii nr.148 din 22.01.2019 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În drept, a invocat dispozițiile art.205-208 din Codul de procedură civilă și toate temeiurile de drept la care s-a făcut referire în întâmpinare.

Prin sentința nr.529 din 03.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale dispunându-se, în raport de dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea 554/2004, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Analizând cererea formulată în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Contestând în instanță Hotărârea nr. 148/22.01.2019, reclamanta a invocat aplicarea eronată a criteriilor legale pentru analiza cererilor de transfer, singurul considerent avut în vedere la soluționarea cererilor și pentru care a fost încuviințat transferul judecătorului CRD la Curtea de Apel C, iar al său la Tribunalul D fiind reprezentat de avizul Curții de Apel C, deși potrivit art. 3 și 4 din Hotărârea nr. 193/2006 acordul scris al instanței la care se solicită transferul nu se numără printre criteriile care trebuie avute în vedere la transfer, fiind doar consultativ.

Reclamanta a susţinut că, față de schema incompletă a Curții de Apel C, nu este justificat avizul negativ al acestei instanțe, iar modalitatea de soluționare a celor trei cereri de transfer de la Judecătoria C este discriminatorie și afectează buna funcționare a justiției, având în vedere că la Curtea de Apel C au rămas 4 poturi vacante.

Acțiunea a fost apreciată nefondată.

Astfel, potrivit art.60 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al președintelui instanței sau al procurorului șef al parchetului corespunzător”.

De asemenea, conform art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător „la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

-specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrulsecției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în altesecții/complete decât cele corespunzătoare specializării; ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

-distanta dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială".

În speță, raportându-se la aceste criterii, dar și la necesitatea de a asigura o bună gestionare a resurselor umane care să vizeze buna funcționare a tuturor instanțelor implicate, nu doar ocuparea unor posturi vacante, cu ocazia analizei cererilor de transfer cu care a fost sesizată în sesiunea de transferuri din luna ianuarie 2019, față de volumul ridicat de activitate al Judecătoriei C și numărul posturilor vacante la această instanță, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că, din cei 9 judecători care au formulat cerere de transfer de la această instanță, este oportun transferul a numai 3 dintre aceștia, respectiv NLD, CRD și reclamanta.

În continuare, constatând că în privința celor trei judecători își pierd relevanță criteriile privind domiciliul solicitantului, locul de muncă al soțului/soției, distanța dintre domiciliu și sediul instanței, precum și cele privind starea de sănătate și situația familială, având în vedere că toți judecătorii solicită transferul la instanțe superioare care au sediul în municipiul C, ca și instanța de la care se solicită transferul, Consiliul a reținut că, departajarea cererilor de transfer se poate face, în mod obiectiv, în funcție de criteriile privind vechimea în funcție, vechimea efectivă la instanță și vechimea în grad, precum și criteriul privind disponibilitatea magistraților de a activa în cadrul secțiilor instanțelor la care se solicită transferul.

În consecință, reținând și punctele de vedere ale Curții de Apel C, prin Hotărârile nr. 146 și 148 din 22.01.2019, Secția pentru judecători a CSM a dispus transferul reclamantei și al doamnei judecător NLD la Tribunalul D, iar prin Hotărârea nr. 147/2019, transferul domnului judecător CRD la Curtea de Apel C.

Or, Curtea a constatat că un astfel de raționament nu este nicidecum fondat exclusiv pe avizul dat de Curtea de Apel C cererilor de transfer, nefiind de natură a evidenția o situație de discriminare a unor persoane aflate în situații identice cu ocazia soluționării cererilor de transfer, ci, dimpotrivă, o corectă aplicare a criteriilor stabilite de Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006.

În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit Notei privind analiza cererilor de transfer formulate de judecători în sesiunea ianuarie 2019, întocmită de Direcția resurse umane și organizare din cadrul CSM, la data analizei cererilor de transfer, reclamanta, aflată în concediu pentru creșterea copilului de până la un an începând cu data de 03.03.2017,  avea o vechime în funcția de judecător de 8 ani și 6 luni, vechime la Judecătoria C de 2 ani și 6 luni, iar vechime în grad profesional de o lună, în vreme ce domnul judecător CRD, în raport de care reclamanta se considera discriminată, avea o vechime în funcția de judecător de 9 ani și 6 luni, vechime la Judecătoria C de 5 ani și 6 luni, iar în grad profesional de curte de apel, de 1 an.

De asemenea, Curtea a reţinut că domnul judecător CRD a formulat cerere de transfer exclusiv la Curtea de Apel C, menționând expres opțiunea sa numai pentru una din secțiile civile sau secția de contencios administrativ, în timp ce reclamanta a solicitat transferul atât la Curtea de Apel C, cât și la Tribunalul D, fără a menționa vreo specializare, ori vreo secție în care dorește să-și desfășoare activitatea.

Ca atare, în condițiile în care situația posturilor la instanțele din raza Curții de Apel C la care s-a solicitat transferul în sesiunea ianuarie 2019 reliefează un dezechilibru al resurselor umane generat de un deficit de 4 judecători la Secția penală și pentru cauze cu minori, iar disponibilitatea magistraților care solicită transferul la secțiile unde există posturile vacante a fost un criteriu pentru selecția spre aprobare a celor treicereri de transfer, era firesc să fie admisă cererea subsidiară a reclamantei de transfer la Tribunalul D - Secțiapenală și pentru cauze cu minori. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cadrul aceleiași sesiuni de transferuri, era analizată cererea de transfer a altui judecător de la Tribunalul D - Secția penală și pentru cauze cu minori, transfer aprobat pentru ocuparea unuia din cele două posturi de judecător vacante la Secția penală și pentru cauze cu minori a Curții de Apel C.

Respingerea cererii de transfer a domnului judecător CRD la Curtea de Apel C, deși toate criteriile anterior analizate îl situau înaintea reclamantei în ordinea de preferință, ar fi condus, în lipsa unei cereri subsidiare a acestuia de transfer la Tribunalul D, la menținerea deficitului de judecători la Secția penală și pentru cauze cu minori a Tribunalului D, în pofida faptului că exista o solicitare de transfer la această secție.

De altfel, așa cum s-a reținut anterior, chiar reclamanta și-a manifestat disponibilitatea de a fi transferată la Tribunalul D, formulând cererea subsidiară, cerere în lipsa căreia devenea discutabil transferul de la Judecătoria C.

Toate aceste împrejurări justifică avizul negativ, respectiv pozitiv acordat de președintele Curții de Apel C celor două cereri de transfer, în exercitarea atribuțiilor reglementate de dispozițiile art. 46 din Legea 304/2004 privind organizarea și buna funcționare a instanțelor pe care le conduce și, după caz, a instanțelor din circumscripțiile acestora.

Contrar susținerilor reclamantei, avizul acordat de președintele Curții de Apel C, emis în limita competențelor legale și în considerarea situației concrete a fiecăreia din instanțele la care și de la care se solicită transferul, nu a avut un caracter determinant în analiza cererilor de transfer, rămânând, în condițiile art.60 din Legea nr.303/2004, unul din elementele în raport de care Consiliul Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile privind gestionarea resurselor umane la nivelul instanțelor pentru asigurarea bunei funcționări a activității acestora.

În context, Curtea a constatat că nu există niciun element care să reliefeze un exces de putere, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. n din Legea 554/2004, al Secției pentru judecători a CSM în soluționarea cererilor de transfer, analiza obiectivă a acestora, prin coroborarea criteriilor legale anterior analizate, fără a da preferință vreunuia dintre acestea sau a avizului consultativ acordat de președintele instanțelor implicate, fiind realizată, în limitele marjei de apreciere, în exercitarea atribuției legale și exclusive a CSM de a decide transferul judecătorilor de la o instanță la alta și cu scopul declarat de a asigura o bună gestionare a resurselor umane pentru buna funcționare a justiției.

De asemenea, Curtea a constatat nefondate susținerile reclamantei și în ce privește încălcarea principiului egalității și discriminarea sa în raport cu alte persoane, în cauză nefiind făcută dovada unui tratament diferențiat aplicat unor situații egale fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă.

Astfel, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, art.16 din Constituție, vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, Curtea a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene de Justiție care a statuat în hotărârea din 06.07.2014 că „Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere la evaluarea dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit în drept; scopul acestei marje va varia în conformitate cu circumstanțele, subiectul și contextul său” (paragraful 24).

Or, această ipoteză ce nu a putut fi reținută în speța de față, în care în discuție este transferul unor judecători cu vechimi diferite în funcție, la instanță și în grad profesional, iar aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantei i-a fost admisă cererea la una din instanțele pe care ea însăși le-a indicat în cererea formulată.

În raport de cele anterior reținute, constatând că Hotărârea Secției pentru judecători a CSM nr. 148/22.01.2019 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a marjei de apreciere conferită de acestea în gestionarea resurselor umane la nivelul instanțelor, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, Curtea a respins acțiunea formulată.

Domenii speta

Spete similare