Recurs civil. Constatarea caracterului abuziv al clauzei privind modul de variaţie al dobânzii dintr-un contract de împrumut bancar, încheiat cu un consumator.

- art. 4 alin. (2) din Directiva nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; art.1 alin.1 şi art.4 alin. (6) din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori

Prin clauza cuprinsă în art.8.1 din contractul de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice încheiat între părţi nu s-a prevăzut un criteriu concret, clar, în funcţie de care banca avea dreptul de a modifica unilateral dobânda. Astfel, părţile au prevăzut că ,,Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex.EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimţământul împrumutatului”.

Din această formulare nu rezultă care este criteriul în funcţie de care se poate modifica unilateral dobânda, EURIBOR, LIBOR şi BUBOR fiind indicaţi în mod expres cu titlu exemplificativ şi, pe de altă parte, fără a se preciza care dintre aceşti indici de referinţă de pe pieţele bancare urmează a fi avut în vedere concret în executarea contractului încheiat cu recurentul şi prin raportare la ce interval de timp. Aceste precizări erau imperios necesare în condiţiile în care indicii de referinţă în discuţie au valori diferite în funcţie de valuta în care a fost creditul acordat şi de perioada de creditare.

De asemenea, este evident că formula ,,luând în considerare” nu semnifică faptul că dobânda modificată urma a fi egală cu unul dintre indicii de referinţă indicaţi exemplificativ în clauza analizată.

Chiar dacă s-ar aprecia că, întrucât LIBOR este indicele de referinţă aplicat pe piaţa bancară relativ la creditele în franci elveţieni, la acest indice de referinţă urma a se raporta banca în exercitarea dreptului de modificare unilaterală a dobânzii este evident că nu a fost indicată, deşi era necesar, relaţia dintre LIBOR la CHF şi dobânda aplicabilă în raporturile dintre părţi, respectiv în ce modalitate poate varia dobânda în funcţie de indicele de referinţă menţionat.

Pe de altă parte, nu există niciun temei de fapt ori de drept pentru a statua că recurentul-debitor putea şi trebuia să înţeleagă care dintre indicii de referinţă menţionaţi în contract va constitui baza de calcul a dobânzii modificate, fără a se specifica acest element în contract şi fără a avea cunoştinţe de specialitate. În acest sens se au în vedere şi dispoziţiile art.1 alin.1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

În ceea ce priveşte identificarea anume a dobânzii LIBOR ca fiind indicele de referinţă în funcţie de care intimata şi-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda se reţine că termenii în care a fost formulată clauza cuprinsă în art.8.1 din contractul de credit încheiat între părţi în anul 2006 nu sunt clari în acest sens ci, dimpotrivă, confuzi. În mod evident identificarea indicelui de referinţă în raport de care banca urma a modifica dobânda în funcţie de valuta în care a fost acordat creditul, din lista exemplificativă cuprinsă în clauza analizată, reprezintă o modalitate de redactare ce nu îndeplineşte cerinţele de claritate impuse de 4 alin. (6) din Legea nr.193/2000 şi de art. 4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, iar coroborat cu lipsa oricărei referiri la corelaţia concretă dintre unul din aceşti indici şi modul de variaţie a dobânzii conduce la concluzia că această clauză nu este nici inteligibilă.

În aprecierea echilibrului dintre prestaţiile părţilor trebuie să se aibă în vedere intervalul scurt de timp în care contractul şi-a produs efectele, costul total relativ scăzut al contractului, valoarea iniţială a dobânzii stabilite de părţi raportat la care o creştere cu aproape 70 de franci elveţieni este semnificativă şi puterea financiară a părţilor, cea a recurentului putându-se prezuma că este net inferioară celei a intimatei şi împovărată suplimentar de cursul ascendent al monedei de creditare. Dobânda se adaugă, în ceea ce îl priveşte pe recurent, altor costuri implicate de încheierea contractului, respectiv comisioanele convenite cu banca, astfel încât această creştere a sa peste nivelul la care recurentul a achiesat în cunoştinţă de cauză poate fi apreciată ca o rupere a echilibrului contractual semnificativă, în dauna sa, cu încălcarea de către cocontractantă a principiului bunei-credinţe statuat de art.4 din Legea nr.193/2000.

Deliberând asupra recursului civil de faţă constată că, prin decizia civilă nr. 2104/02.11.2018, Tribunalul Braşov a admis apelul declarat de apelanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr.11730/25.11.2016 pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta A S.A..

În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr.11730/25.11.2016 a Judecătoriei Braşov a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzută în art. 8.1 din Contractul nr. xxx/04.08.2008, referitor la partea care stabileşte modul de variaţie al dobânzii. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 69,59 Chf reprezentând dobânda achitată de reclamant ca urmare a modificării acesteia în condiţiile art. 8.1 din contract. Totodată, au fost respinse restul petitelor, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 280 lei.

Apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Părţile au încheiat, pentru o perioadă de 60 de luni, Contractul de credit pentru nevoi personale nr. xxx/4.08.2006  în temeiul căruia reclamantul a primit un credit în valoare totală de 7860 CHF, conform art.1 şi art.2 din contract.

Potrivit art.8.1 din contract, la data încheierii actului, rata dobânzii curente este de 8% pe an. Dobânda se stabileşte în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex.: EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimţământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

La art. 8.4 din contract, părţile au stabilit formula de calcul a dobânzii lunare aferentă creditului, elementele care alcătuiesc această formulă fiind soldul creditului, dobânda exprimată procentual, numărul efectiv de zile trecute de la ultima dată scadentă şi numărul de zile la care este considerat un an.

Cu referire la primul motiv de apel, se reţine că Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, privind contractele de credit pentru consumatori (prin care s-a abrogat Directiva 87/102/CEE), la art. 3 lit. g defineşte „costul total al creditului” ca fiind format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri ce trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu creditul şi care sunt cunoscute de către creditor…” Această directivă a fost transpusă în legislaţia naţională prin O.U.G. nr. 50/2010, act normativ ce nu se aplică contractelor în curs de derulare la data adoptării sale – cum este şi cazul convenţiei în litigiu – conform art.95 din ordonanţă, situaţie în care – în condiţiile art.148 din Constituţie – capătă aplicabilitate directiva.

Se reţin şi prevederile art.2 din Legea nr.289/2004 (act normativ abrogat în prezent dar aplicabil având în vedere data încheierii contractului) potrivit căruia „costul total al creditului la consumator reprezintă toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda şi celelalte cheltuieli”.

Având în vedere textele de lege mai sus evocate precum şi modalitatea de redactare a contractului, instanţa constată că dobânda intră în „costul total al creditului” astfel că reprezintă parte din obiectul principal al convenţiei.

Textul art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 nu exclude „ab initio” controlul unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preţ ca parte a obiectului contractului, textul prevăzând posibilitatea exercitării unui asemenea control,  cu titlu de excepţie,  în situaţia în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Sintagma „…exprimate într-un limbaj uşor inteligibil” folosită de legiuitorul naţional cât şi cea folosită în norma comunitară „…exprimate în mod clar şi inteligibil” are în vedere situaţia în care clauza este clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor pentru care s-a impus clauza şi efectelor acesteia asupra contractului în ansamblu.

Conchizând, se reţine ca fiind admisibilă exercitarea controlului caracterului abuziv al clauzei prevăzută de art.8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale nr.xxx/4.08.2006.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel se constată, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză nr.764546/13.09.2016 - răspunsul dat la primul obiectiv încuviinţat -, că pe timpul derulării contractului, rata dobânzii s-a modificat urmare schimbării cotei de dobândă astfel: în perioada 21.08.2006 – 20.05.2007 cotă dobândă 8,00%; în perioada 21.05.2007 – 20.12.2007 cotă dobândă 8,40 %; în perioada 21.12.2007 – 20.07.2008 cotă dobândă 9,30 %; în perioada 21.07.2008 – 21.08.2008 cotă dobândă 10,30 %.

De asemenea, expertul concluzionează în sensul că dobânda plătită în plus faţă de graficul iniţial este de 69,59 Chf.

Aşadar, în perioada 21.05.2007 – 21.08.2008, apelanta a majorat rata dobânzii de trei ori, prima dată cu 0,40% , apoi cu 0,90% şi în final cu 1%.

Rezultă din prevederile contractuale mai sus menţionate, reţinându-se şi că majorarea ratei dobânzii apare justificată pe fondul contextului internaţional marcat de turbulenţe financiare ce au implicat costuri mai mari de finanţare, că susţinerile reclamantului, conform cărora clauza permite modificarea ratei dobânzii în mod unilateral, sunt trunchiate, scoase din context şi, astfel, nefondate.

Dobânda este calculată conform formulei stabilită de părţi, în funcţie de un indice independent şi variabil, modul de calcul al dobânzii fiind efectuat prin raportare în mod concret la un indice de referinţă cuantificabil, obiectiv şi precis.

Sintagmele ,,dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii”, ,, dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă ... fără a exista consimţământul împrumutatului” menţionate în art.8.1 din contractul de credit nu pot fi extrase din context şi nu pot fi apreciate în mod singular, ci doar prin raportare la sensul textului în care se regăsesc.

Utilizarea acestor sintagme nu este suficientă pentru a fi declarată ca fiind abuzivă clauza din contract vizând dobânda.

Aceasta deoarece potrivit art.1 lit. a din Anexa Legii nr.193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat. În înţelesul legii, prin noţiunea de „motiv întemeiat” se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să cunoască de la început, că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda, taxele şi comisioanele vor fi mărite. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii sau altor costuri, chiar s-a produs.

Or, în contractul supus analizei în prezenta cauză nu s-a dovedit că dobânda a fost modificată în mod unilateral şi abuziv, fără specificarea unui criteriu concret şi imparţial de variabilitate a dobânzii.

Dimpotrivă, părţile au stipulat în mod expres că dobânda este variabilă. Totodată, părţile au prevăzut în contract că modificarea dobânzii va fi efectuată prin luarea în considerare a valorii dobânzii de referinţă pentru fiecare LIBOR /CHF.

Având în vedere şi faptul că expertul a confirmat o diferenţă a dobânzii achitată în plus ca fiind în sumă de 69,59 Chf, reclamantul nici nu demonstrează în mod concret existenţa disproporţiei vădită între contraprestaţiile părţilor, respectiv dezechilibrul semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Legea nr.193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziţionează mărfuri şi servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale şi împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esenţiale din contracte”.

Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecţia consumatorilor angajaţi în raporturi juridice generate de contracte de adeziune încheiate cu profesionişti, acestea având un conţinut prestabilit şi care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fără o negociere directă a acestora.

Art. 4 din Legea nr.193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Ca atare, din textul normativ enunţat, reglementat de legislaţia românească în consens cu dispoziţiile Directivei 13/93, rezultă că, pentru a reţine existenţa unei clauze abuzive, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiţii:

(1)  clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată;

(2) prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

(3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei credinţe.

Or, în cauză, în ce priveşte dobânda, clauza a fost negociată, dobânda este stabilită în funcţie de indici clar individualizaţi şi calculată după o formulă clară, iar existenţa unui dezechilibru creat în detrimentul consumatorului nu a fost dovedită.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, Tribunalul, văzând dispoziţiile art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanta A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr.11730/25.11.2016 pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o va schimba în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta A. S.A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B., care a solicitat casarea sa şi menţinerea sentinţei civile nr.11730/2016 a Judecătoriei Braşov.

În motivarea căii de atac recurentul a învederat că instanţa de apel a reţinut greşit că dobânda poate fi modificată unilateral de bancă, fără a exista consimţământul împrumutatului.

Intimata nu a făcut dovada negocierii clauzei privind dobânda variabilă, obligaţie intrinsecă în sarcina acesteia, situaţie în care, în raport cu Directiva 93/13-Hotărârea CJUE în cauza C-26/13, clauza se consideră abuzivă în cazul în care, contrar bunei-credinţe, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, stabilite în mod unilateral şi nejustificat, în detrimentul consumatorului.

Recurentul nu putea să cunoască riscul de creştere puternică a monedei elveţiene, în schimb banca trebuia să ştie şi să îl consilieze. Pe de altă parte, la creditele în franci elveţieni riscul valutar este dezechilibrat pus în seama clienţilor. Plata ratelor la un curs de schimb diferit faţă de cel din ziua acordării împrumutului este considerată clauză abuzivă.

În mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu se mai impunea existenţa consimţământului său atâta timp cât nu s-a negociat individual fiecare clauză contractuală şi nu i s-a dat posibilitatea să influenţeze natura ei.

În ceea ce priveşte buna credinţă trebuie avut în vedere considerentul nr.16 al Directivei nr.93/13/CEE.

Instanţa de fond în mod corect a interpretat şi aplicat legea sub aspectul capătului de cerere referitor la anularea clauzei de la art.8.1 din contract, întrucât sunt încălcate dispoziţiile art.4 din Legea nr.193/2000, iar instanţa de apel a nesocotit şi a interpretat eronat normele juridice aplicabile în cauză.

În drept recurentul a invocat prevederile art.483 şi urm. Cod procedură civilă.

Intimata A. S.A. nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe.

Verificând decizia atacată în limitele motivele de recurs invocate de recurent, raportat la actele şi lucrările dosarului Curtea constată următoarele:

Recurentul a invocat, în esenţă, aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel. Chiar dacă nu a arătat expres normele legale pe care se întemeiază acest motiv de recurs, este evident că el se încadrează în drept în prevederile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă. În atare circumstanţe, sunt aplicabile în calea de atac de faţă dispoziţiile art.489 alin.2 Cod procedură civilă, interpretat per a contrario.

Pe fondul recursului se observă că, în esenţă, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia adoptată pe două considerente şi anume: 1. că dobânda a fost stabilită în funcţie de indici clar individualizaţi şi calculată după o formulă clară, fiind specificat un criteriu concret şi imparţial de variabilitate a dobânzii, respectiv dobânda de referinţă ,,pentru fiecare LIBOR/CHF” şi 2. existenţa unui dezechilibru creat în detrimentul consumatorului nu a fost dovedit.

Primul considerent tinde la a justifica respectarea cerinţei impusă de art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi de 4 alin. (6) din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prin care a fost transpusă această directivă în dreptul intern, ca limbajul în care sunt formulate clauzele din contractele încheiate între un consumator şi un comerciant să fie uşor inteligibil şi clar.

Cel de-al doilea, vizează un criteriu de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze contractuale dintr-un contract de natura celui aflat în discuţie în speţă şi anume existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, creat, contrar cerinţelor de bună-credinţă, prin ea însăşi ori împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, astfel după cum prevede art.3 din Directiva 93/13 CEE, cu care este în acord  art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Niciunul dintre motivele pe care se sprijină decizia recurată nu este corect.

Din perspectiva primului considerent avut în vedere de către instanţa de apel pentru admiterea respectivei căi de atac se reţine, contrar aprecierii acesteia, că prin clauza cuprinsă în art.8.1 din contractul de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice nr. xxx/04.08.2006 încheiat între părţi nu s-a prevăzut un criteriu concret, clar, în funcţie de care banca avea dreptul de a modifica unilateral dobânda. Astfel, părţile au prevăzut că ,,Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex.EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimţământul împrumutatului”.

Din această formulare nu rezultă care este criteriul în funcţie de care se poate modifica unilateral dobânda, EURIBOR, LIBOR şi BUBOR fiind indicaţi în mod expres cu titlu exemplificativ şi, pe de altă parte, fără a se preciza care dintre aceşti indici de referinţă de pe pieţele bancare urmează a fi avut în vedere concret în executarea contractului încheiat cu recurentul şi prin raportare la ce interval de timp. Aceste precizări erau imperios necesare în condiţiile în care indicii de referinţă în discuţie au valori diferite în funcţie de valuta în care a fost creditul acordat şi de perioada de creditare.

De asemenea, este evident că formula ,,luând în considerare” nu semnifică faptul că dobânda modificată urma a fi egală cu unul dintre indicii de referinţă indicaţi exemplificativ în clauza analizată.

Chiar dacă s-ar aprecia că, întrucât LIBOR este indicele de referinţă aplicat pe piaţa bancară relativ la creditele în franci elveţieni, la acest indice de referinţă urma a se raporta banca în exercitarea dreptului de modificare unilaterală a dobânzii este evident că nu a fost indicată, deşi era necesar, relaţia dintre LIBOR la CHF şi dobânda aplicabilă în raporturile dintre părţi, respectiv în ce modalitate poate varia dobânda în funcţie de indicele de referinţă menţionat.

Din analiza comparativă a evoluţiei LIBOR în perioada de derulare a contractului atacat de recurent, respectiv 21.08.2006 – 21.08.2008 (când între părţi s-a încheiat un alt contract de credit, de refinanţare) şi a dobânzii aplicate de către intimată, reiese cu claritate că dobânda, astfel cum a fost modificată de către intimată, nu a fost egală cu LIBOR şi nici nu se poate determina în baza contractului de credit care a fost relaţia dintre evoluţia celor două tipuri de dobânzi. Astfel, de exemplu, în perioada 21.08.2006 – 20.05.2007 dobânda aplicată în baza clauzei atacată în speţă a fost de 8,00%, în vreme ce valoarea LIBOR la depozitele pe trei luni a variat între 5,19 şi 5,36, iar în perioada 21.07.2008 – 21.08.2008 dobânda modificată unilateral de către intimată a fost de 10.30% în timp ce LIBOR a avut valori de 2,79 şi 2,81, potrivit buletinelor lunare întocmite şi publicate de BNR.

Din această evoluţie comparativă se poate lesne constata că dobânda aplicată de către intimată, astfel cum a fost aceasta modificată unilateral în baza clauzei denunţată în speţă ca abuzivă, nu a crescut proporţional cu LIBOR şi nici nu s-a stabilit prin contract care este relaţia dintre dobânda aplicabilă recurentului şi acest indice de referinţă ori un altul. Este evident că la dobânda LIBOR, dacă acest indice de referinţă a fost ,,luat în considerare” potrivit contractului, intimata a adăugat o marjă, pe care nu a indicat-o prin contract.

Pe de altă parte, nu există niciun temei de fapt ori de drept pentru a statuat că recurentul-debitor putea şi trebuia să înţeleagă care dintre indicii de referinţă menţionaţi în contract va constitui baza de calcul a dobânzii modificate, fără a se specifica acest element în contract şi fără a avea cunoştinţe de specialitate. În acest sens se au în vedere şi dispoziţiile art.1 alin.1 din Legea nr. 193 din  6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, potrivit cărora:

,,ART. 1

(1) Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.”.

În aceste condiţii, aprecierea instanţei de apel conform căreia nu s-a dovedit în speţă că dobânda a fost modificată în mod unilateral ,,fără specificarea unui criteriu concret şi imparţial de variabilitate a dobânzii” şi că ,,dobânda este stabilită în funcţie de indici clar individualizaţi” este nejustificată.

În acest sens, pe lângă cele de mai sus, se observă că instanţa de apel a statuat că părţile au prevăzut în contract că modificarea dobânzii va fi efectuată prin luarea în considerare a valorii dobânzii de referinţă pentru fiecare LIBOR/CHF în contradicţie cu menţiunile exprese din clauza de la art.8.1 supusă analizei sale, prin care s-a arătat că modificarea dobânzii se va face prin luarea în considerare a dobânzii de referinţă pentru fiecare valută fără a fi indicat LIBOR/CHF, ci ,,ex.EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.”.

Pe de altă parte, deşi a apreciat că dobânda a fost stabilită în funcţie de indici clar individualizaţi şi calculată după o formulă clară nu a arătat care sunt aceşti indici şi cum se calculează dobânda modificată unilateral ,,prin luarea în considerare” a LIBOR, ce semnifică această ,,luare în considerare”, în ce formulă matematică se concretizează şi la câte luni se calculează.

Curtea constată că singura formulă clară de calcul a dobânzii este cea prevăzută de art.8.4 din contract, care nu face obiectul litigiului de faţă.

În ceea ce priveşte identificarea anume a dobânzii LIBOR ca fiind indicele de referinţă în funcţie de care intimata şi-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda se reţine că termenii în care a fost formulată clauza cuprinsă în art. 8.1 din contractul de credit încheiat între părţi în anul 2006 nu sunt clari în acest sens ci, dimpotrivă, confuzi. În mod evident identificarea indicelui de referinţă în raport de care banca urma a modifica dobânda în funcţie de valuta în care a fost acordat creditul, din lista exemplificativă cuprinsă în clauza analizată, reprezintă o modalitate de redactare ce nu îndeplineşte cerinţele de claritate impuse de 4 alin. (6) din Legea nr.193/2000 şi de art. 4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, iar coroborat cu lipsa oricărei referiri la corelaţia concretă dintre unul din aceşti indici şi modul de variaţie a dobânzii conduce la concluzia că această clauză nu este nici inteligibilă.

Relativ la cel de-al doilea considerent pe care se sprijină decizia recurată se constată că instanţa de apel a apreciat că nu a fost dovedită existenţa unui dezechilibru în detrimentul recurentului, întrucât diferenţa de dobândă achitată în plus faţă de graficul iniţial de către recurent este de doar 69,59 CHF. Pentru a face o atare apreciere instanţa de apel nu a arătat la ce elemente s-a raportat.

Curtea reţine că întregul credit ce a format obiectul contractului de credit pentru nevoi personale pentru persoane fizice nr. xxx/04.08.2006 a fost în cuantum de 7.860 CHF, acordat pentru 60 de luni. Contractul şi-a încetat efectele înainte de termenul prevăzut în cuprinsul său şi anume la data de 21.08.2008, adică după doar aproximativ 24 de luni. Pentru această perioadă, intimata a calculat iniţial o dobândă cumulată de 1.110,78 CHF, recurentul achitând, din cauza modificării unilaterale a dobânzii de către bancă, o dobândă de 1.124 CHF.

În atare situaţie Curtea constată că în aprecierea echilibrului dintre prestaţiile părţilor trebuie să se aibă în vedere intervalul scurt de timp în care contractul şi-a produs efectele, costul total relativ scăzut al contractului, valoarea iniţială a dobânzii stabilite de părţi raportat la care o creştere cu aproape 70 de franci elveţieni este semnificativă şi puterea financiară a părţilor, cea a recurentului putându-se prezuma că este net inferioară celei a intimatei şi împovărată suplimentar de cursul ascendent al monedei de creditare. Dobânda se adaugă, în ceea ce îl priveşte pe recurent, altor costuri implicate de încheierea contractului, respectiv comisioanele convenite cu banca, astfel încât această creştere a sa peste nivelul la care recurentul a achiesat în cunoştinţă de cauză poate fi apreciată ca o rupere a echilibrului contractual semnificativă, în dauna sa, cu încălcarea de către cocontractantă a principiului bunei-credinţe statuat de art.4 din Legea nr.193/2000.

În concluzie, în raport de elementele indicate o creştere de 69,59 CHF pe termen de 24 de luni a dobânzii ca urmare a aplicării unei clauze stabilită unilateral de către intimată, nesupusă negocierii părţilor şi exprimată în termeni neclari şi neinteligibili semnifică crearea unui dezechilibru între prestaţiile părţilor în detrimentul recurentului, în accepţiunea legii.

Pe cale de consecinţă, se reţine că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, astfel după cum corect a invocat recurentul, motiv de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către recurentul B. împotriva deciziei civile. nr.2104/02.11.2018 a Tribunalului Braşov, pe care o va schimba în tot.

Va respinge apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei civile  nr. 11730/25.11.2016 a Judecătoriei Braşov, pe care o va păstra.

Domenii speta

Spete similare