Dispoziţiile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. iii alin. (1) din Legea nr. 169/1997

Dispoziţiile Legii  nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991  se aplică şi reclamantei, întrucât nu disting dacă  suspendarea serviciului  public cu specific  silvic se aplică numai proprietarului iniţial al terenului forestier respectiv  sau şi proprietarilor subsecvenţi.

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1408/Ca/07.12.2015 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta  A Gmbh Societate în Comandită în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră B. şi au fost anulate Deciziile nr.  61/11.05.2015 şi  nr. 4656, 4834/29.06.2015, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că Decizia nr. 61/11.05.2015 emisă de  Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic F. prin care s-a dispus, începând cu data de 11.05.2015, suspendarea de îndată a serviciului public silvic pentru suprafaţa de 5.132,29 ha din titlul de proprietate nr. xxx362/31.05.2011 emis pentru B, cu proprietar actual A Gmbh, suprafaţă în privinţa căreia Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial P. a solicitat instituirea sechestrului asigurător, este nelegală, întrucât din dispoziţiile legale în baza cărora a fost emisă, art. 3 alin. 3 din Legea nr. 374/2006, rezultă că serviciul public cu specific silvic la nivel naţional se suspendă, pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, până la soluţionarea acţiunilor în constatarea nulităţii documentelor respective, iar cazurile de nulitate sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte situaţii prin asemănare.

Reclamanta nu face parte din categoria vizată de art. 1 din Legea nr. 374/2006, nefiind proprietarul în favoarea căruia să se fi emis unul din documentele prevăzute de art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997 (un titlu de proprietate de constituire sau de reconstituire), ci fiind un proprietar care a dobândit dreptul de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx2/15.06.2011 de la un astfel de proprietar căruia i s-a emis Titlul de proprietate nr. xxx362/31.05.2011, numitul B.

Chiar  dacă pe rolul Judecătoriei Pogoanele există un litigiu civil – dosarul nr. xx21/277/2013, ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. xxx362/31.05.2011, reclamanta din prezenta cauză nu are calitatea de pârâtă, ci pe aceea de intervenientă „în numele altei persoane”, nesolicitându-se constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx2/15.06.2011. 

La emiterea Deciziei nr. 61, pârâta a avut în vedere şi faptul că, pentru suprafaţa care a făcut obiectul Titlului de proprietate nr. xxx362/31.05.2011, Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial P. a solicitat instituirea sechestrului asigurător. Asupra acestei cereri de instituire a sechestrului, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat, prin Încheierea din data de 28.07.2015, în sensul respingerii.

A mai reţinut tribunalul că, potrivit alin. 24  al art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 „în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren”, aşadar, în cazul anulării titlului de proprietate prin care s-a constituit/reconstituit dreptul asupra terenului forestier, persoana îndreptăţită are dreptul numai la c/val respectivului teren, însă cumpărătorul de bună-credinţă este protejat iar cel care trebuie să remită preţul către fostul proprietar rămas fără teren este vânzătorul care deţinuse titlul declarat nul, B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Garda Forestieră F., prin care a solicitat casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea acţiunii, pentru următoarele motive:

Terenul fiind dobândit în baza Legii nr. 1/2000, sunt  aplicabile dispoziţiile art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, precum şi cele ale alin. 24  care stabilesc cum trebuie procedat în cazul în care titlul iniţial este anulat şi succesorul cu titlu particular al proprietarului iniţial pierde terenul.

Dispoziţiile Legii nr. 374/2006 nu disting dacă suspendarea serviciului public cu specific  silvic se aplică numai proprietarului iniţial al terenului forestier respectiv sau şi proprietarilor ulteriori, aşa încât apreciază recurenta că legea se aplică şi proprietarilor ulteriori.

Faţă de acest cadru normativ, precum şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 451/2011, solicită admiterea recursului.

Intimata-reclamantă A. Societate în Comandită a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea căii de atac, pentru următoarele motive:

În mod corect s-a reţinut de către Tribunalul Braşov faptul că Legea nr. 374/2006 nu  este aplicabilă reclamantei, întrucât aceasta are calitatea de subdobânditor ce deţine terenul în baza unui contract de vânzare-cumpărare, şi nu în baza unui titlu de reconstituire, iar art. 1 din lege menţionează în mod clar şi precis căror proprietari li se aplică prevederile acestei legi: acei proprietari pentru care au fost emise documentele prevăzute de  art. III alin. 1) din Legea nr. 169/1997, şi anume  titlurile de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor  cu privire la care au fost introduse acţiuni în constatarea nulităţii absolute întemeiate pe motivele prevăzute în Legea nr. 169/1997.

Legea nr. 169/1997 protejează la  art. III alin 24  pe subdobânditorii terenurilor, aşa cum rezultă şi din  practica Curţii Constituţionale, cumpărătorul de bună-credinţă fiind  protejat.

Cât despre acţiunea  promovată de C S.A.  în dosarul nr. xx21/277/2013  aflat pe rolul Judecătoriei Pogoanele, arată intimata-reclamantă că aceasta nu este întemeiată pe Legea nr. 169/1997, ci este o acţiune în revendicare în care ea nu are decât calitatea de intervenientă în numele altei persoane, iar obiectul acţiunii este constarea nulităţii absolute parţiale a titlului autorului său, aşa încât prin hotărârea care se va pronunţa, contractul său de vânzare nu va putea fi desfiinţat.

Nici în cadrul dosarului penal  nr. xx8/42/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti  nu se judecă o acţiune în constatarea nulităţii în temeiul art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, deci măsura suspendării serviciului public cu specific silvic nu poate avea ca bază nici acest litigiu penal. Nici chiar dacă în urma rezolvării acţiunii penale, s-ar constata faptul că titlul de proprietate al autorului său a fost emis nelegal, hotărârea penală nu va putea anula titlul întrucât acesta  a fost emis în baza  unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care la rândul ei ar putea fi desfiinţată numai prin intermediul unei căi extraordinare de atac.

Cât despre afirmaţia recurentei în sensul că dacă s-ar constata nulitatea titlului de reconstituire pe numele autorului B, aceasta ar atrage şi nulitatea titlului subsecvent, arată intimata că  art. III alin 24 din Legea nr. 169/1997 reprezintă o excepţie de la principiul anulării  actelor subsecvente şi protejează dreptul de proprietate al  subdobânditorului, pentru a nu crea  o stare de  instabilitate a raporturilor juridice.

 Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa constată că recursul declarat de pârâtă  este fondat pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 61/11.05.2015, Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic F. a dispus, începând cu data de 11.05.2015, suspendarea de îndată a serviciului public silvic pentru suprafaţa de 5.132,29 ha din titlul de proprietate nr. xxx362/31.05.2011 emis pentru B, cu proprietar actual A GMBH SCS B., suprafaţă situată în U.P XI S., u.a 1-174, suprafaţă în privinţa căreia Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial P. a solicitat instituirea sechestrului asigurător.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie administrativă care, prin adresa nr. 4656, 48345/29.06.2015 a fost respinsă de pârâtă.

În decizia de suspendare a serviciului public silvic se reţine ca temei de drept dispoziţiile art. 3 alin. 3 din Leg. 374/2006,  iar ca motive de fapt,se face referire la adresele Comisiei Judeţene B. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi la un extras de pe portalul instanţelor de judecată în privinţa dosarului penal nr. xx8/42/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Dispoziţiile art. 1, 2 şi 3 alin. 1 şi 3 din Legea nr.374/2006 prevăd următoarele:

Art. 1: „Serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă în condiţiile prezentei legi”.

Art. 2: „Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi introduc la instanţele judecătoreşti competente acţiuni în constatarea nulităţii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a face cunoscut comisiilor introducerea acţiunii în constatarea nulităţii”.

Art. 3: „(1) Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti.

(3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1)”.

Conform art. III alin. 1 din Legea nr. 167/1997 cu modificările şi completările ulterioare, „sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri…

Reclamanta a devenit proprietara terenului forestier prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. xx2/15.06.2011, încheiat cu B şi D, iar legalitatea titlului de proprietate  al  acestora din urmă este  contestată prin  acţiunea ce face obiectul dosarului civil nr. xx21/277/2013 al Judecătoriei Pogoanele, suspendat până la soluţionarea dosarului penal nr. xx8/42/2015, având ca obiect dare de mită, inculpat fiind, printre alţii, şi fostul proprietar B.

Este întemeiată  susţinerea recurentei-pârâte că dispoziţiile Legii  nr. 374/2006  se aplică şi reclamantei, întrucât nu disting dacă suspendarea serviciului  public cu specific silvic se aplică numai proprietarului iniţial al terenului forestier respectiv sau şi proprietarilor subsecvenţi.

Legea nr. 374/2006 nu defineşte expres noţiunea de „proprietar al terenurilor forestiere”, dar din dispoziţiile art. 1 şi scopul general al acestui act normativ – de protejare a fondului forestier atribuit nelegal, Curtea va reţine că legiuitorul a avut în vedere proprietarul actual al terenului, respectiv cel de la data comunicării prevăzute de art. 3 alin. 1, iar nu, aşa cum susţine intimata-reclamantă, doar pe proprietarul originar căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile legilor de reparaţie.

Această concluzie rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 374/2006, în care, plecând de la constatarea că persoane care nu aveau dreptul, au primit terenuri forestiere în proprietate, iar acestea au întreprins şi întreprind  în continuare acţiuni care aparent sunt legale, dar care  duc la  degradarea sau chiar la dispariţia pădurii, arată că există pericolul să se reconstituie dreptul de  proprietate pentru păduri pe terenuri forestiere pe care lemnul a fost exploatat.

Transpare aşadar cu claritate  faptul că  ceea ce s-a dorit prin adoptarea legii  a fost ca,în ipoteza anulării titlului de proprietate şi reconstituirea dreptului în favoarea celui cu adevărat  îndreptăţit, acesta să nu primească în realitate un teren care să fie lipsit de elementul esenţial,şi anume pădurea, întrucât, în acest caz, calitatea de deţinător a unui teren forestier ar fi pur formală.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 451/2011 a Curţii Constituţionale, în care se arată că  serviciul public cu specific silvic implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport şi valorificare, precum şi paza pădurilor, în caz de solicitare. Aceste acţiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care funcţionează în cadrul ocoalelor silvice. Această reglementare îşi propune să oprească tăierea abuzivă a pădurilor, realizată prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice. Suspendarea serviciului public cu specific silvic încetează la momentul clarificării situaţiei juridice a terenurilor forestiere, iar pe perioada suspendării, paza acestor terenuri se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind asigurate de la bugetul de stat şi decontate de către proprietari stabiliţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Scopul legii fiind „tăierea abuzivă a pădurilor”,interpretarea într-un sens în care să producă efecte nu poate fi decât aceea  că suspendarea serviciului silvic vizează terenul forestier,indiferent dacă  acesta se află în patrimoniul  celui ce i s-a reconstituit în baza legilor de reparaţie sau a subdobânditorilor.

 Analizarea de către  Curtea Constituţională a consecinţelor  măsurii de suspendare asupra  atributelor dreptului de proprietate  – jus utendi şi jus fruendi – nu face decât  să întărească ideea că cel vizat de dispoziţia legală este cel  ce le exercită în prezent.

A interpreta în sensul dorit de reclamantă înseamnă ca dispoziţiile legii să fie inaplicabile unei palete largi de situaţii în care terenul nu se mai află în proprietatea  proprietarului iniţial.

Actul normativ urmărește evitarea unui prejudiciu public, chiar dacă prin măsurile adoptate în acest scop există posibilitatea unor prejudicii private. Un astfel de demers nu poate fi considerat nelegal, el fiind permis, așa cum rezultă implicit din dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 8 alin. 2 din C.E.D.O.

Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează, conform art. 4 alin. 1, la data comunicării de către comisiile județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare.

Prin urmare, suspendarea prevăzută de art. 3 operează de drept, singura condiție necesară și suficientă fiind doar aceea a sesizării instanței de judecată cu o cerere în anularea titlurilor de proprietate. Suspendarea serviciului silvic nu este condiționată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Numai încetarea suspendării este condiționată, conform art. 4(1) de pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenului.

Fiind o măsură de protecţie a pădurilor,iar unica condiţie pentru  instituirea ei fiind  existenţa unei acţiuni  prin care se contestă legalitatea  titlului de proprietate, oportunitatea suspendării nu poate fi apreciată  prin  prisma calităţii de subdobânditor de bună-credinţă al reclamantei, nici a faptului că titlul de reconstituire al autorului  a fost emis  în baza unei hotărâri  judecătoreşti  definitive şi irevocabile.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Garda Forestieră  F. împotriva sentinţei  civile nr. 1408/CA/07.12.2015  pronunţată de Tribunalul Braşov-secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o  va casa  în tot  şi în rejudecare va respinge cererea de chemare  în judecată.

Domenii speta

Spete similare