Recurs. Litigiu cu profesioniştii. Dare în plată. Condiţiile pentru admiterea cererii de dare în plată şi intervenţia impreviziunii.

- art.4 alin.1, art.7 din Legea nr.77/2016

Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale,  consumatorul trebuie, în primul rând, să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016.

Totodată, în motivarea Deciziei nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale, s-a arătat că instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege.

Conform teoriei impreviziunii (rebus sic stantibus), este necesară revizuirea efectelor actului juridic, din cauza ruperii echilibrului contractual ca urmare a schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi în momentul încheierii actului juridic. Dacă nu s-ar opera o asemenea revizuire s-ar ajunge la situaţia în care efectele actului juridic să fie altele decât cele pe care părţile, în momentul încheierii respectivului act, au înţeles să le stabilească.

Impreviziunea apare ca o împrejurare obiectivă, independentă de culpa debitorului şi determinată de evenimente exterioare voinţei acestuia, dar care nu împiedică executarea obligaţiilor contractuale.

Pentru a se aprecia asupra posibilităţii incidenţei teoriei impreviziunii trebuie analizat:

1. dacă obligaţia asumată şi-a pierdut identitatea, respectiv dacă împrejurările în care trebuie executată în prezent o fac radical diferită de cea asumată prin contract, precum şi

2. dacă modificarea circumstanţelor nu a fost integrată în riscul contractual.

Aceste condiţii jurisprudenţiale au fost avute în vedere şi la reglementarea instituţiei impreviziunii în noul Cod civil.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată că prin Decizia civilă nr. 1257/A/9.06.2017 a Tribunalului Braşov s-au dispus următoarele:

„Admite apelul formulat de A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 742 din data de 05.07.2017, pronunţată de Judecătoria Zărneşti, pe care o schimbă în tot, şi în consecinţă:

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea C. S.A., cu sediul procesual ales în […], împotriva notificării emise în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, de intimaţii A. şi B. şi înregistrate sub nr.197086 din data de 18.05.2016.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de intimaţii A. şi B., ambii domiciliaţi în […],  în contradictoriu cu contestatoarea C. S.A., şi în consecinţă:

Constată stinse obligaţiile născute în baza contractului de credit nr. xxxxxxx din data de 11.06.2007, încheiat între C. S.A., în calitate de creditor ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu S.C. D. S.A. şi A. şi B., în calitate de împrumutaţi.

Respinge restul pretenţiilor intimaţilor A. şi B..

Obligă pe contestatoarea C. S.A. să plătească apelanţilor A. şi B. suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.”

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi”.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 77/2016, „(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a statuat în mod corect faptul că sunt îndeplinite în cauză, în persoana apelanţilor pârâţi, toate condiţiile prevăzute anterior.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile impreviziunii, pârâţii nefăcând dovada apariţiei unor împrejurări excepţionale, ulterioare încheierii contractului, din cauza cărora executarea contractului să fi devenit excesiv de oneroasă.

Tribunalul a reţinut că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, în cazul în care nu există acord între părţi cu privire la darea în plată, cum este cazul în speţa de faţă, instanţa judecătorească, are nu numai competenţa, dar şi obligaţia să aplice impreviziunea, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.

În ceea ce priveşte condiţiile impreviziunii contractuale, acestea nu sunt descrise de lege, Curtea Constituţională reiterând faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale în această materie trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.

În speţă, instanţa de control judiciar apreciază că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, apelanţii pârâţi dovedind, cu înscrisurile de la dosar, faptul că, ulterior încheierii contractului de credit, au apărut împrejurări noi, pe care nu le puteau prevedea şi care îi pun în imposibilitate de a-şi mai îndeplini obligaţiile contractuale.

Astfel, în primul rând, instanţa de apel a reţinut, ca împrejurare deosebită ce a apărut ulterior încheierii contractului de credit, boala gravă de care suferă codebitorul A., boală incurabilă, cu agravare galopantă, ce necesită un tratament foarte costisitor, care îl pune în imposibilitate pe acesta de a munci (apelantul este pensionar pe caz de boală) şi de a acorda sprijin familiei sale, la dosarul de fond existând acte medicale, decizie, chitanţe, ce relevă aceste aspecte (filele 20-25, filele 188-227, dosar fond).

În al doilea rând, instanţa de apel a mai reţinut că, deşi veniturile celor doi apelanţi au crescut comparativ cu data încheierii contractului (11.06.2007), nu s-a avut în vedere, de către instanţa de fond, rata inflaţiei, precum şi faptul că, raportat la aceasta, puterea de cumpărare a scăzut, iar gradul de îndatorare a familiei (cheltuielile acestea) a crescut foarte mult.

Astfel, apelanţii pârâţi au dovedit, cu înscrisuri depuse la instanţa de fond (facturi, chitanţe, ş.a.), faptul că aceştia au cheltuieli foarte mari cu întreţinerea casei, activităţile şcolare şi extraşcolare, cheltuieli pentru creşterea şi întreţinerea sănătăţii celor trei copii minori ai familiei. (filele 228-280, dosar fond).

Aceste cheltuieli, chiar dacă nu reprezintă evenimente imprevizibile la momentul încheierii contractului, aşa cum susţine intimata reclamantă, totuşi trebuie luate în considerare de către instanţă în analiza impreviziunii, întrucât acestea depăşesc veniturile celor doi apelanţi, nevoiţi să se împrumute la bănci şi la rude, pentru a putea face faţă atât cheltuielilor legate de plata creditului din speţă, cât şi cheltuielilor de zi cu zi, de creştere a copiilor şi de întreţinere a sănătăţii membrilor familiei.

Faţă de considerentele expuse anterior, instanţa de apel a constatat îndeplinite toate condiţiile pentru aplicarea remediului impreviziunii, până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016, respectiv darea în plată a imobilului şi stingerea obligaţiilor născute în baza contractului de credit.

În consecinţă, în conformitate cu prevederile legale evocate anterior, având în vedere şi dispoziţiile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa de apel a admis apelul formulat de A. şi B.,  împotriva sentinţei civile nr. 742 din data de 05.07.2017, pronunţată de Judecătoria Zărneşti, pe care a schimbat-o în tot, şi în consecinţă:

- a respins contestaţia formulată de contestatoarea C. S.A., împotriva notificării emise în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, de intimaţii A. şi B. şi înregistrate sub nr.197086 din data de 18.05.2016;

- a admis în parte cererea reconvenţională formulată de intimaţii A. şi B., contestatoarea C.  S.A., şi în consecinţă;

- a constatat stinse obligaţiile născute în baza contractului de credit nr. xxxxxxx din data de 11.06.2007, încheiat între C. S.A., în calitate de creditor ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu S.C. D. S.A. şi A. şi B., în calitate de împrumutaţi;

A respins restul pretenţiilor intimaţilor A. şi B., având în vedere faptul că acestea nu îşi găsesc temei în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr.77/2016.

Deoarece intimata a căzut în pretenţii, instanţa de apel a obligat-o pe contestatoarea C. S.A. să plătească apelanţilor A. şi B. suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial pentru fond (300 lei) şi onorariu avocaţial pentru apel (600 lei).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea C. S.A., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate, în sensul menţinerii Sentinţei civile nr.742/05.07.2017 pronunţată de Judecătoria Zărneşti şi admiterea contestaţiei formulată de către recurentă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că pe întreg parcursul prezentului litigiu, intimaţii nu au făcut dovada intervenirii vreunui eveniment excepţional care să ducă la imposibilitatea achitării sau a ducerii la îndeplinire a clauzelor contractuale asumate sau care nu putea fi prevăzut la data încheierii contractului de credit şi din cauza căruia/cărora executarea clauzelor contractuale ar fi devenit excesiv de oneroasă.

Evenimentul invocat şi anume boala de care suferă dl. A. şi care instanţa de apel a considerat că reprezintă un real motiv de impreviziune, exista dinainte ca cei doi intimaţi să contracteze prezenta convenţie de credit în CHF la D. iar faptul că în timp această boală a avut o evoluţie galopantă şi intimatul a trebuit să beneficieze de un tratament costisitor, nu reprezintă, în opinia recurentei, un real motiv de impreviziune.

Mai mult decât atât, dacă ulterior acestui credit cei doi intimaţi au înţeles să mai contracteze alte cinci produse bancare înseamnă că situaţia acestora financiară a permis acordarea acestor credite.

Starea de boală, deşi este un eveniment nefericit care poate afecta existenţa unei persoane, nu este de natură a modifica cuantumul obligaţiilor rezultate din contractul de credit, în speţă obligaţiile rezultate din contractul de credit rămânând la fel de oneroase, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia.

Mai mult, în speţă dedusă judecăţii este vorba de două persoane obligate contractual – împrumutat şi garant, iar din documentele depuse la dosarul cauzei (acte medicale) nu se poate reţine faptul că obligaţiile contractuale nu mai pot fi derulate pe viitor.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 77/2016, art. 488 alin. 4, 6 şi 8 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, prevederile Deciziei nr. 639 şi nr. 623 ale Curţii Constituţionale.

Intimaţii debitori A. şi B. au depus întâmpinare (f.15-19) prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil iar în subsidiar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată întrucât evoluţia cursului CHF a reprezentat un eveniment excepţional, imprevizibil, ce nu putea fi prevăzut de părţi, în mod rezonabil.

În recurs, nu au fost administrate alte probe noi.

La termenul de judecată din data de 13.09.2018, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la termenul respectiv.

Analizând sentinţa recurată, în raport de probele administrate în faţa instanţelor de fond şi de motivele de recurs invocate, curtea constată că cererea de recurs este fondată.

Astfel, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale,  consumatorul trebuie, în primul rând, să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel reţinând în mod corect că această dovadă este făcută în speţa de faţă.

Totodată, în motivarea Deciziei nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale, s-a arătat că instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege.

S-a mai afirmat că singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia.

Impreviziunea priveşte contractele cu executare succesivă şi se raportează la prejudiciul suferit de una dintre părţile contractante, în cursul executării contractului, ca urmare a dezechilibrului valoric între prestaţii, determinat, de regulă, de creşterea rapidă şi neîncetată a preţurilor şi deprecierea banilor.

Conform teoriei impreviziunii (rebus sic stantibus), este necesară revizuirea efectelor actului juridic, din cauza ruperii echilibrului contractual ca urmare a schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi în momentul încheierii actului juridic.

Dacă nu s-ar opera o asemenea revizuire s-ar ajunge la situaţia în care efectele actului juridic să fie altele decât cele pe care părţile, în momentul încheierii respectivului act, au înţeles să le stabilească.

Aşadar, pentru justificarea teoriei impreviziunii, s-a arătat că ori de câte ori executarea unui contract sinalagmatic devine prea oneroasă pentru una din părţile contractante, este admisibilă revizuirea efectelor contractului, pentru a se restabili echilibrul valoric al prestaţiilor, deoarece părţile s-au obligat în condiţiile economice existente la data încheierii contractului, schimbarea fiind prezumată a corespunde şi voinţei reale a părţilor.

Impreviziunea apare ca o împrejurare obiectivă, independentă de culpa debitorului şi determinată de evenimente exterioare voinţei acestuia, dar care nu împiedică executarea obligaţiilor contractuale.

Pentru a se aprecia asupra posibilităţii incidenţei teoriei impreviziunii trebuie analizat:

1.dacă obligaţia asumată şi-a pierdut identitatea, respectiv dacă împrejurările în care trebuie executată în prezent o fac radical diferită de cea asumată prin contract, precum şi

2.dacă modificarea circumstanţelor nu a fost integrată în riscul contractual.

Aceste condiţii jurisprudenţiale au fost avute în vedere şi la reglementarea instituţiei impreviziunii în noul Cod civil.

Cu privire la prima condiţie (dacă împrejurările în care trebuie executată obligaţia în prezent o fac radical diferită de cea asumată prin contract) trebuie avut în vedere că părţile au încheiat un contract de creditare în valută, astfel încât există obligaţia restituirii aceluiaşi bun res genera, respectiv a aceleiaşi monede.

Atât Codul civil din 1864 (art. 1578) cât şi noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie sa înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.

În cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei situaţii excepţionale sau a unei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o dispoziţie din contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul.

Aşadar, obligaţia debitorului va fi aceeaşi de la momentul încheierii contractului, respectiv de a restitui bunuri din categoria celor pe care le-a primit, respectiv de a restitui aceeaşi valută.

Cu privire la cea de-a doua condiţie (modificarea circumstanţelor să nu fi fost integrată în riscul contractual), se reţine că în ipoteza impreviziunii, evenimentul aleatoriu nu determină o imposibilitate de executare a obligaţiilor uneia sau alteia dintre părţi, ci dezechilibrează în mod grav raporturile contractuale, fiind vorba despre riscul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţi, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Aşadar, pentru aplicarea teoriei impreviziunii este necesar ca debitorul să nu îşi fi asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici să nu se poată considera în mod rezonabil că şi-ar fi asumat acest risc.

În speţă, instanţa de apel a reţinut ca împrejurare deosebită ce a apărut ulterior încheierii contractului de credit, boala gravă de care suferă codebitorul A., precum şi cheltuielile foarte mari pe care le au debitorii cu întreţinerea casei, activităţile şcolare şi extraşcolare, cheltuieli pentru creşterea şi întreţinerea sănătăţii celor trei copii minori ai familiei, deşi tot instanţa de apel precizează că aceste cheltuieli nu ar reprezenta evenimente imprevizibile la momentul încheierii contractului.

În acest context, Curtea apreciază că instanţa de a apel a interpretat în mod greşit prevederile Legii nr.77/2016, prin raportare la Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale, reţinând că în speţă s-a făcut dovada existenţei impreviziunii.

Astfel, referitor la boala gravă de care suferă codebitorul A., se reţine că astfel cum rezultă din decizia nr. 86277 (f.49 verso vol. I dosar judecătorie), acesta era pensionat încă din anul 2004, nefiind dovedit în mod cert faptul că această boala gravă ar fi intervenit ulterior acordării creditului în anul 2007.

Chiar dacă s-ar accepta ideea că boala ar fi debutat ulterior încheierii contractului de credit în litigiu, în cadrul unui contract încheiat pe o perioadă îndelungată, nu poate fi considerat ca un eveniment imprevizibil agravarea stării de sănătate a unuia dintre cocontractanţi, astfel încât să fie vorba de un risc supraadăugat, care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţi.

De asemenea, în ce priveşte cheltuielile foarte mari pe care le au debitorii cu întreţinerea casei, activităţile şcolare şi extraşcolare, cheltuieli pentru creşterea şi întreţinerea sănătăţii celor trei copii minori ai familiei, este evident că nu se poate reţine  că este vorba de împrejurări ce nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil, existenţa copiilor fiind cunoscută încă de la momentul încheierii contractului de credit.

Toate aceste cheltuieli ţin de propria voinţă a debitorilor, în sensul de a îmbunătăţii condiţiile de locuit sau de a asigura copiilor condiţii de creştere şi educare mai bune, şi în nici un caz nu se integrează în noţiunea de impreviziune, astfel cum a fost definită prin Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale.

Chiar intimaţii reclamanţi recunosc faptul că veniturilor lor au crescut comparativ cu data încheierii contractului (11.06.2007), însă apreciază că nu s-a avut în vedere rata inflaţiei, precum şi faptul că gradul de îndatorare a familiei (cheltuielile acesteia) a crescut foarte mult.

Totuşi, faptul că ulterior încheierii contractului de credit cu recurenta, intimaţii reclamanţi au mai contractat alte credite, dintre care unul în data de 24.08.2007 pentru acoperire cheltuieli personale curente (f.144 vol. I dosar judecătorie) iar altul în data de 31.01.2012 pentru modernizare imobil cu destinaţie locuinţă (f.168 vol. I dosar judecătorie), ţine de propria voinţă a reclamanţilor şi de modul cum aceştia au înţeles să-şi administreze bugetul familial, debitorii asumându-şi riscul schimbării împrejurărilor avute în vedere la data contractării acestor credite.

Referitor la hipervalorizarea cursului CHF, se reţine faptul că riscul creşterii sau descreşterii cursului de schimb valutar este inerent oricărui contract încheiat în valută.

Astfel, riscul creşterii cursului de schimb este asumat de către client, în timp ce riscul scăderii cursului de schimb este asumat de către Bancă iar cu cât perioada de creditare este mai lungă, cu atât riscul contractual asumat voluntar de ambele părţi va fi mai mare.

Aceeaşi este situaţia în cazul oricărui contract încheiat pe perioadă îndelungată, în cadrul căruia obligaţia unei părţi este executată uno ictu, iar a celeilalte părţi este executată prin prestaţii succesive.

De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2017 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a proiectului de lege ce prevedea conversia în lei a creditelor acordate în franci elveţieni, s-a reţinut că „opţiunea pentru un credit într-o monedă străină este făcută conştient şi cu bună-ştiinţă de către debitor, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de creditor, cât şi de alţi furnizori de produse bancare (cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, posibilitatea de a-şi realiza investiţii mai substanţiale etc.) Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, împrumutatul are posibilitatea de a identifica şi dezavantajele lui, printre care riscul de a angaja o sumă mai mare de lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cel în lei (dacă aceasta este moneda în care obţine principalele venituri).”

De asemenea, s-a mai reţinut că „riscul valutar inerent este un element al preţului contractului de credit acordat în monedă străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeaşi monedă. Ca urmare, diferenţele între valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar între moneda creditului şi moneda în care împrumutatul îşi realizează veniturile sunt o parte componentă a preţului contractului, fiind incluse inerent în obiectul contractului.”

Totodată, Curtea Constituţională a apreciat că „argumentele reţinute în Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite cu privire la incidenţa teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile şi în materia contractelor de credit în franci elveţieni. Astfel, instanţa judecătorească are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia, astfel că situaţia consumatorilor de credite în franci elveţieni cunoaşte un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanţelor care au condus la contractarea creditului. Aceasta are posibilitatea de interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.”

Aşadar, din cuprinsul deciziei menţionate, se desprinde ideea că în materia contractelor de credit în franci elveţieni, este aplicabilă teoria impreviziunii, simpla creştere a cursului CHF în raport de data contractării creditului nefăcând dovada existenţei impreviziunii, în sensul unui eveniment exterior voinţei părţilor şi care nu putea fi prevăzut.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 498 Cod procedură civilă raportat la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de recurenta C. S.A., să caseze decizia tribunalului şi să rejudece apelul contestatoarei.

Cât priveşte celelalte motive de recurs invocate de către recurentă, prevederile art.488 pct.4 nu sunt incidente în speţă, Curtea Constituţională stabilind prin intermediul deciziilor menţionate, că instanţa judecătorească are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia.

De asemenea, recurenta nu a argumentat incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, hotărârea instanţei de apel cuprinzând motivele pe care se sprijină soluţia iar din analiza considerentelor hotărârii atacate, se constată că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile părţilor.

Totodată, se reţine că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de apel.

Analizând în rejudecare apelul formulat de către debitorii A. şi B., se constată că acesta este nefondat, toate criticile acestora privind existenţa impreviziunii fiind analizate anterior, cu referire la incidenţa motivului de recurs stabilit de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În plus, instanţa de control judiciar mai constată că în cuprinsul paragrafului 97 al deciziei nr. 623/2016, Curtea Constituţională a precizat că „impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. În consecinţă, Curtea reţine că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.”

În acest sens, se reţine că recurenta contestatoare a încercat mai întâi negocierea contractului de credit, oferind debitorilor mai multe facilităţi, cum ar fi o reducere de 22,5% calculată la soldul creditului curent, conversia creditului din franci elveţieni în euro sau lei, în funcţie de opţiunea debitorilor, aplicarea pentru creditul rezultat după conversie a unei dobânzi variabile, calculată în funcţie de indicele Euribor/Robor şi o marjă fixă a băncii, aspecte care rezultă din adresa emisă în data de 22.07.2015 (f.322-324 vol. I dosar judecătorie).

Intimaţii debitori nu au fost de acord cu oferta formulată, solicitând renegocierea acesteia prin adresa din data de 21.07.2015 iar ulterior părţile nu au mai ajuns la un consens, însă este important de reţinut că recurenta contestatoare a acţionat cu bună credinţă, având iniţiativa adaptării contractului de credit, în funcţie de noile realităţi sociale şi economice.

În raport cu toate considerentele expuse anterior şi în urma rejudecării apelului formulat de către debitori, acesta urmează a fi respins şi păstrată soluţia pronunţată de către prima instanţă.

Totodată, faţă de prevederile art.453 alin.1 Cod procedură civilă, intimaţii urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

Domenii speta

Spete similare