Principiul echilibrului financiar care trebuie să guverneze raporturile contractuale dintre concedent si concesionar, reglementat aproape identic atât în art. 54 din oug nr.54/2006 cât și art. 32 din Legea nr.219/1998.

Principiul  echilibrului financiar care trebuie să guverneze raporturile contractuale dintre concedent si concesionar, reglementat aproape identic atât în art. 54 din OUG nr.54/2006 cât și art. 32 din Legea nr.219/1998.

Conform art.54 din OUG nr.54/2006 raporturile contractuale dintre concedent si concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, concesionarul nefiind obligat sa suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale, daca aceasta creștere rezulta in urma mei masuri dispuse de o autoritate publica, sau in urma unui caz de forță majora, ori a unui caz fortuit”.

Conform art. 32 din Legea nr.219/1998 relațiile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalități între avantajele care îi sunt acordate concesionarului şi sarcinile care îi sunt impuse. În consecință, concesionarul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma:

a) unei acţiuni sau unei măsuri dispuse de o autoritate publică;

b) unui caz de forţă majora sau unui caz fortuit".

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică în vederea realizării autostrăzii,  poate constitui atât o acţiune sau o măsură  dispuse de o autoritate publică cât şi un caz fortuit, în sensul art.32 din Legea nr.219/1998, ceea ce justifică acţiunea concesionarului pentru „reducerea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale”, adică pentru diminuarea redevenţei.

Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.436 din 30 iunie 2020

Prin acțiunea  înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 11.01.2018, sub dosar nr…/97/2018, reclamanta S.C. L.  S.R.L. a chemat în judecată  pârâtul Consiliul Local B., solicitând  instanței ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la aprobarea prin hotărâre de consiliu local a modificării Cap. IV art. 5 din Contractul de concesiune nr…/09.08.2005, în sensul recalculării și diminuării cuantumului redevenței, proporțional cu suprafața  rămasă după diminuarea amplasamentului Pescăriei, ce reprezintă obiectul contractului de concesiune, cu  cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art.36 alin.5 lit.b) din Legea nr.215/2001, art.54 alin.1 din O.U.G. nr.54/2006, art.32 din Legea nr.219/1998.

Prin sentința nr…/CA/2019 Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. L. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local B., reținând în esență că în contract nu este prevăzută posibilitatea diminuării redevenței sau ajustarea ei, iar principiul echilibrului financiar nu poate fi invocat ca temei.

Împotriva sentinței a declarat recurs  reclamanta S.C. L. S.R.L solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza în fond admiterea  cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În expunerea de motive, recurenta a arătat că  în mod greșit  instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esența faptul că în speța nu pot fi aplicate dispozițiile art. 54 din OUG nr.54/2006 cu privire la echilibrul financiar care guvernează contractul de concesiune întrucât, acest principiu constituie o aplicație a teoriei impreviziunii, potrivit căreia, concesionarul suporta riscurile exploatării, în sensul că ia asupra sa pierderile rezultând din exploatare, cum este și cazul de față, după cum i-ar profita și beneficiile care ar rezulta dintr-o scădere a costurilor exploatărilor.

Proba acestor situații se face potrivit dreptului comun, cu înscrisuri doveditoare, emanând de la autoritățile competente sau însușite de ambele părți, așa cum se întâmpla în speță, aspect rezultat din probatoriul administrat în cauză.

Astfel, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că Balta nr.1, în suprafață de  CF …  de 11.631 mp, în urma măsurătorilor efectuate la fata locului la  data de 07.12.2017 s-a constatat o suprafaţa de 371 mp de teren (pământ) deversată în luciul apei băltii nr…, față de suprafața expropriata de 1594 mp de către CNADR în vederea construirii Autostrăzii …, identificată prin CF … B., rezultând astfel, o suprafaţa diminuată la 9666 mp luciu de apa față de suprafaţa iniţială de 11263 mp.

De asemenea, Balta nr.2 în suprafață de  CF …  de 25475 mp, în urma măsurătorilor efectuate la fata locului la  data de 07.12.2017 s-a constatat o suprafaţă  de 1423 mp de teren (pământ) deversată în luciul apei bălții nr. l, față de suprafaţa expropriata de 3442 mp de către CNADR în vederea construirii Autostrăzii …, identificata prin CF … B., rezultând astfel o suprafaţa diminuata la 12878 mp luciu de apa fata de suprafaţa iniţială de 15651 mp.

Referitor la accesul dintre Balta nr. 2 si Balta nr. 3 se arata ca acesta se va efectua doar în viitor pe drumul situat în nordul Băltii nr. 2, drum existent și în baza de date a OCPI H. - D., ca și geometrie, drum pe marginea căruia este amplasat un gard de sârmă ghimpată, accesul făcându-se de pe drumul ce duce de la traversarea autostrăzii, drum care în acest moment nu este funcțional, urmând a fi accesibil doar la momentul recepției tronsonului de autostradă.

Prin urmare, solicită a se observa faptul că, contrar celor reținute de către instanța de fond, în speța sunt incidente întocmai dispozițiile legale mai sus menționate având în vedere faptul că există un dezechilibru financiar al concesiunii determinat de dispariția egalității între avantajele care îi sunt acordate concesionarului, ca urmare a diminuării suprafeței amplasamentului concesionat şi sarcinile care îi sunt impuse, în concret redevență menținută la aceeași valoare ca și la momentul când suprafața amplasamentului era integrală.

De asemenea, diminuarea suprafeţei amplasamentului concesionat rezulta în urma unei masuri de construire a Autostrăzii … dispuse de o autoritate publică, iar faptul construirii acestei autostrăzi poate fi considerată și un caz fortuit întrucât se discută despre un eveniment care nu putea fi prevăzut de  părţile contractante la momentul încheierii contractului de concesiune şi nici împiedicat.

Argumentele instanței de fond în sensul că atât timp cât în cuprinsul contractului nu este prevăzută expres posibilitatea diminuării redevenței sau ajustării ei, principiul echilibrului financiar nu poate fi invocat, consideră că nu pot fi primite întrucât, de esența contractului de concesiune este interdependenta, echilibrul financiar între cuantumul redevenței și obligaţiile impuse concesionarului și contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui echilibru este încălcat principiul continuităţii asigurării exploatării serviciului public, determinând imposibilitatea realizării obiectului concesiunii.

Mai mult decât atât, chiar prin raportare la prevederile contractului de concesiune la care se face trimitere de către instanţa de fond, se poate observa că, potrivit art.13 alin.3 din contract, „Concedentul este obligat sa notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natura sa aducă  atingere drepturilor concesionarului".

În mod cert, prevederea obligaţiei acestei notificări în caz de apariţie a unor împrejurări de genul celor arătat, nu este lipsita de relevanță sau superfluă, ci tocmai are rolul de a aduce la cunoştinţa concesionarului o eventuală atingere a drepturilor acestuia și implicit posibilitatea invocării de către el a principiului echilibrului financiar.

Suplimentar celor deja arătate, tot urmare a construirii autostrăzii, a fost necesară și mutarea unor linii de înaltă tensiune, astfel încât, în prezent și acestea afectează posibilitatea concesionarului de exploatare corespunzătoare a obiectului concesiunii, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimatul pârât Consiliul Local al Comunei B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat cu menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

În expunerea de motive, intimatul a arătat că prima instanță a reținut în mod legal că reclamanta nu se poate folosi de dispozițiile art.54 din O.U.G. nr.54/2006 cu privire la echilibrul financiar care guvernează contractul de concesiune întrucât principiul echilibrului financiar nu face decât să tempereze un alt principiu, al exploatării bunului concesionat pe riscul şi pe răspunderea concesionarului, fără să înlăture în substanța sa, pentru că, în caz contrar,ar fi negate însăși preeminența interesului public în raporturile juridice administrative.

În sensul art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, contractul de concesiune a unui imobil proprietate publica este un contract administrativ întrucât este un contract încheiat de o autoritate publică având ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică. Spre deosebire de contractul privat, de drept comun, în care părţile sunt egale din punct de vedere juridic chiar dacă, în fapt, una dintre ele se află într-o poziție de superioritate, în contractul administrativ administrația publică deține prin lege o serie de prerogative care o axează din punct de vedere juridic într-o poziţie de superioritate față de restul părților contractante. Totodată, spre deosebire de contractul privat unde părțile au libertatea de a alege scopul şi modalitatea de executare a contractului, în contractul administrativ scopul contractului este subordonat interesului public, general.

Așadar, dacă în cazul contractului privat, de drept comun riscul este distribuit proporțional şi echitabil între părțile contractante, în cazul concesiunii, riscul preponderent este al concesionarului.

Daca în contract nu este prevăzută expres posibilitatea diminuării redevenței sau ajustarea ei, principiul echilibrului financiar nu poate fi invocat ca temei.

Critica recurentei-reclamante prin care arată că de esența contractului de concesiune este interdependența, echilibrul financiar între cuantumul redevenței și obligațiile impuse concesionarului și contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui echilibru este încălcat principiul continuității asigurării exploatării serviciului public, determinând imposibilitatea realizării obiectului concesiunii,  este nefondată deoarece trebuie făcută o distincție între concesionarea unui bun proprietatea publică şi concesionarea unor servicii publice guvernate de principii distincte. Or, recurenta-reclamantă face referire la un principiu ce se aplică în cazul exploatării unui serviciu public şi nu in cazul exploatării unui bun proprietate publică.

Conform art. 1270 alin. (1) Cod civil „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. " În mod similar, art.969 Cod civil din 1864, în vigoare la încheierea contractului de concesiune în speţă, a stabilit: „convenţiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. " Textul legal consacră din punct de vedere juridic principiul forței obligatorii a contractului ce presupune ca „din momentul încheierii sale valabile contractul să aibă un conținut definitiv stabilit, care trebuie să fie scrupulos respectat, părțile contractante trebuind să execute întocmai, una față de cealaltă, toate prestațiile care fac obiectul raportului juridic născut între acestea”.

Respectarea contractului se impune tot la fel de energic şi judecătorului, care, dacă va fi chemat să-l interpreteze, va fi obligat să se raporteze la intenția comună a celor care l-au încheiat. Pentru aceleași motive, judecătorul nu putea interveni în contract, nu-1 putea modifica sau revizui, chiar dacă s-au schimbat condițiile avute în vedere la încheierea lui.

Așadar, în condițiile în care în contractul de concesiune în speță nu este prevăzută în mod expres posibilitatea diminuării sau ajustării redevenței, redevența nu poate fi diminuată sau ajustată având la bază ca temei legal principiul echilibrului financiar.

În concluzie, solicită în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat cu menținerea ca legală a hotărârii atacate.

Prin decizia nr.436/2020, Curtea a admis recursul acțiunea reclamantei, a casat sentința și a admis acțiunea reclamantei, reținând următoarele:

Recurenta reclamantă a invocat  greșita aplicare a prevederilor art. 54 (1) din OUG nr. 54/2006 și a art. 32 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor.

Sub un prim aspect instanța de recurs  a constatat că prevederile OUG nr.54/2006  nu pot fi aplicate în speță, față de data încheierii contractului, 9.08.2005, însă sunt deplin incidente dispozițiile Legii nr.219/1998, lege menționată expres la primul articol din contractul încheiat între părți.

Pe de altă parte, este evident că atât art.54 din OUG nr.54/2006 cât și art.32 din Legea nr.219/1998 reglementează același principiu, al echilibrului financiar care trebuie să guverneze raporturile contractuale dintre concedent si concesionar, dispozițiile invocate fiind aproape identice.

Astfel, conform art.54 din OUG nr.54/2006  ”raporturile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, concesionarul nefiind obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale, dacă aceasta creștere rezultă în urma unei măsuri dispuse de o autoritate publică, sau în urma unui caz de forță majoră, ori a unui caz fortuit”.

Art. 32 din Legea nr.219/1998, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune:

„Relațiile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalități între avantajele care îi sunt acordate concesionarului şi sarcinile care îi sunt impuse. În consecință, concesionarul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma:

a) unei acţiuni sau unei măsuri dispuse de o autoritate publică;

b) unui caz de forţă majora sau unui caz fortuit".

Reținerea instanței de fond în sensul că principiul echilibrului financiar nu poate fi invocat deoarece  nu este expres prevăzut în contract, este o concluzie esențial greșită, având în vedere că în speță între părți s-a încheiat un contract de concesiune în temeiul unei legi speciale, Legea nr.219/1998, iar clauzele contractuale trebuie interpretate prin prisma prevederilor legale.

Așadar, chiar dacă în contract nu s-a prevăzut posibilitatea diminuării redevenței, instanța avea obligația să verifice dacă acest lucru se impune tocmai  pentru  respectarea  și aplicarea  în concret a principiului echilibrului contractual care guvernează contractul de concesiune, cu atât mai mult cu cât  clauza de la art.13 alin.3 din contract prevede  obligația concedentului  ”de a notifica concesionarului  apariția  oricăror împrejurări  de natură să aducă atingere drepturilor concesionarului”.

Prin urmare, instanța este chemată să verifice dacă  diminuarea suprafeței concesionate a dus la creșterea sarcinilor concesionarului legate de execuția obligațiilor sale, în sensul art. 32 din Legea nr.219/1998, precum și cauza acestor creșteri, fiind evident că nu se putea invoca vreo culpă a concesionarului, ci o acțiune sau  o măsură dispusă de o autoritate publică, sau un  caz de forţă majora sau un caz fortuit.

 Curtea a constatat  că în urma licitației  publice desfășurate la data de 20.07.2005 pentru concesionarea Pescăriei  din satul  B., reclamanta a avut cea mai bună ofertă și a câștigat licitația, încheind cu Consiliul Local al acestei comune Contractul de Concesiune nr. …/09.08.2005, potrivit căruia reclamanta a primit spre exploatare amplasamentul Pescăriei situate în intravilanul satului B., comuna B., înscris în CF nr…  B., în vederea realizării unei baze piscicole, în suprafață totală de 134.737 mp.

Conform art. IV din contractul de concesiune şi actului adiţional nr… din 28.10.2016, redevenţa a fost stabilită la 31.265 lei, echivalentul a 8.792 Euro/an la cursul de referinţă  al Băncii Naţionale în ziua licitaţiei  publice care a avut loc în data de 20 iulie 2005 şi pe baza  căreia s-a adjudecat licitaţia.

De la data încheierii contractului și până în prezent,  suprafața concesionată s-a diminuat, aspect necontestat în cauză și dovedit cu raportul de expertiză topografică efectuat de expertul …, care a concluzionat că suprafața totală  exploatabilă  cu tot cu suprapuneri este de 77.728 mp, iar fără suprapuneri  este de 75.168 mp, în raport de suprafaţa totală 134.737 mp, dată în exploatare la momentul încheierii contractului de concesiune. Astfel, se reţine că Balta nr. 1 are în prezent o suprafaţă exploatabilă de 10.038 mp, Balta nr. 2 o suprafaţă exploatabilă  de 21.364 mp,  Balta nr. 3 o suprafaţă de 46.326 mp, suprafaţa dată în exploatare  diminuându-se  ca urmare  decretelor de expropriere emise în vederea realizării autostrăzii …; de asemenea,  suprafaţă de 1392 mp care constituia Digul, a fost expropriată  în întregime.

Instanţa de recurs a constatat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică în vederea realizării autostrăzii,  poate constitui atât o acţiune sau o măsură  dispusă de o autoritate publică cât şi un caz fortuit, în sensul art.32 din Legea nr.219/1998, ceea ce justifică acţiunea concesionarului pentru „reducerea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale”, adică pentru diminuarea redevenţei.

Curtea a solicitat părţilor să depună la dosar documentaţia care a stat la baza  licitaţiei pentru atribuirea contractului de concesiune, iar din  aceste documente, respectiv caietul de sarcini care constituie Anexa nr.2 la Hotărârea  nr…/2005 a Consiliului Local B., rezultă că valoarea minimă a redevenţei a fost stabilită pe metru pătrat, fiind de 0,04 euro/mp/an. De asemenea, din procesul – verbal de predare primire încheiat la data de 19.08.2005,  rezultă că suprafaţa primită de reclamantă în urma încheierii contractului de concesiune  a fost de 134.737 mp, formată din 3 bălţi în suprafaţă de 13.345 mp (luciu de apă şi stuf) şi digurile care  împrejmuiesc  bălţile, în suprafaţă de 1392 mp.

Prin urmare, Curtea a constatat că refuzul concedentului de a modifica contractul de concesiune în vederea realizării echilibrului financiar al concesiunii este nejustificat, acesta fiind  aşadar,  conflictul juridic  dedus judecății. Reclamanta  a dovedit că echilibrul financiar al contractului a fost rupt, în detrimentul său, ca urmare a diminuării  considerabile a suprafeţei concesionate, din motive care  pot fi încadrate, fără nici un dubiu, în prevederile art. 32 din Legea nr.219/1998, în vigoare la data încheierii contractului.

Pârâtul intimat Consiliul Local B. refuză  modificarea contractului de concesiune în sensul diminuării redevenţei,  prin invocarea  art.969 din vechiul Cod civil, referitoare la  forţa obligatorie a contractului. Instanţa de recurs nu contestă forţa  obligatorie a contractului încheiat între părţi, însă articolele Codului civil nu pot fi aplicat trunchiat şi trebuie avut în vedere şi art.970 din acelaşi cod  care reglementează  un alt principiu de bază al raporturilor contractuale, respectiv principiul executării cu bună credinţă a contractelor, aplicabil indiferent de natura contractului. Or, deplina aplicare a acestui principiu presupune ca  preţul redevenţei  să fie achitat prin raportare la suprafaţa exploatabilă  rămasă după diminuarea  amplasamentului Pescăriei, astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv suprafaţa de 75.168 mp, atâta timp cât această diminuare este urmarea unei măsuri dispuse autoritatea publică.

Desigur, pentru stabilirea corectă a raporturilor contractuale se impune şi modificarea art.II  din contract cu privire la obiectul contractului, nu numai a art.IV  cu privire la redevenţă, dar instanţa de recurs nu poate dispune aceasta pentru reclamanta nu a solicitat. Însă,  nimic nu împiedică părţile ca pe cale amiabilă să modifice şi art.II din contract cu privire la obiectul acestuia, pentru evitarea oricăror litigii ulterioare. 

Prin urmare, Curtea a constatat că refuzul pârâtului Consiliul Local B. de a aproba  prin hotărâre  modificarea contractului în sensul diminuării redevenţei  proporţional  cu suprafaţa  rămasă este nejustificat, sentinţa primei instanţe fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv a art. 32 din Legea nr.219/1998, sub imperiul căreia a fost încheiat contractul.

Reținând că dispozițiile incidente  supuse analizei, au fost greşit  interpretate de prima instanţă, Curtea a admis  acţiunea reclamantei și a obligat  pârâtul Consiliul Local B. să procedeze la aprobarea prin hotărâre  de consiliu local  a modificării Capitolului IV, art.5 din Contractul de concesiune  nr…/9.08.2005, în sensul recalculării şi diminuării  cuantumului redevenţei, proporţional cu suprafaţa  rămasă  după diminuarea amplasamentului Pescăriei -  obiect al contractului, astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic …, depus în faţa Tribunalului Hunedoara la data de 27.02.2019.

Domenii speta

Spete similare