Regulator de competenţă. Conflict negativ de competenţă (materială) între o instanţă de drept comun şi un tribunal specializat pentru minori şi familie.

La baza soluţiei de declinare adoptată de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov stă aprecierea instanţei în sensul că nu este competentă să soluţioneze decât cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă.

O atare apreciere este lipsită de temei legal deoarece nu există un text de lege expres care să prevadă această limitare a competenţei materiale a tribunalului specializat în cauze cu minori şi de familie, la care face referire art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2014, şi nici interpretarea sistematică a prevederilor legale aplicabile în materie nu justifică respectiva concluzie.

Codul civil adoptat prin Legea nr.287/2009 reprezintă o lege organică ulterioară legii speciale privind organizarea judiciară, respectiv Legea nr. 304/2014. Prin actul normativ cu caracter general în discuţie nu s-au adus modificări, nici expres şi nici implicit, dispoziţiilor art. 36 alin. 3 şi art. 37 alin.3 din legea specială, care prevăd că tribunalele specializate ,,preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează”, respectiv cauzele ,,cu minori şi de familie”, fără nicio limitare.

În plus, art.76 din Legea nr.76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede expres că până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie ,,tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.”. Aşadar, tribunalele specializate nu au competenţa de a soluţiona doar cauzele ce decurg din aplicarea Codului civil, ca instanţă de tutelă, ci şi alte tipuri de litigii, în acord cu alte reglementări generale sau speciale în vigoare.

O anumită circumstanţiere a aplicării normelor legale speciale menţionate se impune prin interpretarea lor teleologică, în sensul că legiuitorul nu a intenţionat să dea în competenţa unei instanţe specializate cauze care nu presupun o specializare superioară a judecătorilor în materia raporturilor de familie sau a altor raporturi juridice în care sunt părţi minori. Însă o limitare asemenea celei susţinută de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov la competenţa dată de Codul civil instanţei de tutelă depăşeşte atât litera cât şi spiritul legii.

În sprijinul acestei soluţii Curtea reţine că obiectul pricinii vizează protecţia, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a dreptului la învăţătură al unui minor, drept fundamental consacrat de art. 32 din Constituţia României şi de art. 51 din Legea nr. 272/2004 din 21 iunie 2004 Republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, invocat în susţinerea cererii de către reclamantă.

Litigiul pe fond la care face referire art. 998 Cod procedură civilă relativ la modul de stabilire a competenţei materiale de primă instanţă nu poate avea alt obiect decât protecţia aceluiaşi drept subiectiv fundamental al minorei care are calitatea de reclamantă în speţă.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 27.11.2017 sub nr. dos. xxx/64/2018, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., să fie obligat acesta din urmă să o înscrie şi să o primească la cursuri, în clasa a IX-a, pentru anul şcolar 2017/2018, până la soluţionarea problemelor administrative dintre şcoli şi inspectorat.

În motivarea cererii s-a arătat că minora A., în vârstă de 14 ani, a fost eleva Şcolii generale nr.x din D. şi a susţinut examenul de intrare la liceu, obţinând nota 6,38 şi a  fost repartizată la Colegiul E., secţia mecanică. Aceasta nu are înclinaţii spre activităţile tehnice, refuzând să meargă la liceul respectiv. Reclamanta a căutat un loc liber la un alt liceu  şi în data de 12.10.2017 s-a adresat Inspectoratului Şcolar D. cu o cerere, solicitând transferul la C., unde exista un loc liber la profilul uman. S-a primit aprobarea de la Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar la data de 16.10.2017, fiind vorba despre o situaţie specială potrivit OMEN nr. 5079/2016.

În data de 20.10.2017 Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare la care urma să se transfere minora a aprobat înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini, însă minora nu a fost chemată să le susţină. Deşi minora s-a prezentat pentru a susţine examenele respective  a fost refuzată, nefiind primită la cursuri deoarece lipsea avizul de la Colegiul E.. Avizul de la unitatea respectivă este unul consultativ potrivit art. 149 din OMEN nr. 5079/2016. În data de 7.11.2017 reclamanta a primit un aviz negativ din partea Consiliului de Administraţie al Colegiului E., motivul real fiind faptul că nu se doreşte reducerea numărului de elevi sub un anumit prag, fapt ce ar duce la dispariţia unei catedre.

Urgenţa constă în faptul că minora riscă să piardă anul şcolar 2017/2018, având şi probleme de ordin medical, fiind afectată emoţional de întreaga situaţie.

În drept au fost invocate prevederile art. 996 şi urm. Cod procedură civilă, art.32 din Constituţia României, art.51 din Legea nr. 272/2014, art. 2 din Protocolul adiţional nr. 2 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.14 şi 15 din Codul civil.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr.12216/12.12.2017 Judecătoria Braşov a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a obligat pârâtul să înscrie şi să primească la cursuri în clasa a IX-a, la C., pentru anul şcolar 2017-2018, pe eleva A., până la soluţionarea problemelor de ordin administrativ dintre unităţile de învăţământ implicate şi Inspectoratul Şcolar D..

Ulterior, la data de 20.02.2018, pârâtul a formulat cerere de lămurire a dispozitivului acestei sentinţe în sensul de a se clarifica dacă are obligaţia de a o înscrie şi primi la cursuri pe reclamantă necondiţionat decât de soluţionarea problemelor de ordin administrativ dintre instituţiile şcolare implicate sau şi de promovarea de către reclamantă a probelor de aptitudini, astfel după cum s-a reţinut în considerentele hotărârii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 443 Cod procedură civilă.

Prin încheierea pronunţată la data de 12.03.2018, Judecătoria Braşov a admis cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr.12216/1212 2017 a Judecătoriei Braşov şi, pe cale de consecinţă, a obligat  pârâtul să înscrie şi să primească la cursuri în clasa a IX-a, la C., cu sediul în […], pentru anul şcolar 2017-2018, pe eleva A., până la soluţionarea problemelor de ordin administrativ dintre unităţile de învăţământ implicate şi Inspectoratul Şcolar D., în condiţiile promovării probelor de aptitudini.

2. Procedura în calea de atac

Împotriva încheierii pronunţată de către Judecătoria Braşov la data de 12.03.2018 conform celor de mai sus, a declarat apel reclamanta, A., prin reprezentant legal B..

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov la data de 23.03.2018, cu păstrarea numărului de dosar.

Apelanta a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 12216/12.112.2017 a Judecătoriei Braşov, deoarece pretenţia formulată prin această cerere vizează, în realitate, completarea dispozitivului acestei sentinţe, cu o pretenţie ce nu a fost formulată prin cererea de chemare în judecată.

S-a arătat, de asemenea, că prin soluţia pe care a pronunţat-o prima instanţă s-a nesocotit interesul superior al minorei, întrucât a dispus supunerea acesteia la nişte probe prin care  să se întârzie în mod intenţionat accesul la învăţătură.

La data de 13.04.2018, apelanta a depus la dosar o notă de şedinţă prin care a arătat că înţelege să invoce excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Braşov, întrucât prezenta cauză se impune a fi soluţionată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, deoarece s-a produs o încălcare a dreptului la învăţătură al unui minor.

3. Hotărârea  Tribunalului Braşov–Secţia I-a Civilă

Prin decizia civilă nr. 1101/11.07.2018 a Tribunalului Braşov s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată de  partea apelantă, şi, în consecinţă, a fost declinată, în favoarea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, competenţa materială de soluţionare a cererii de apel formulată de apelanta A., reprezentată legal de B., […], reprezentată convenţional de avocat F., în contradictoriu cu intimatul C., cu sediul în […].

În motivarea hotărârii s-a reţinut că potrivit prevederilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2014: ,,În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale’’, în timp ce prin dispoziţiile art. 37 alin. 3 din acelaşi act normativ se statuează că ,,Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează’’.

Litigiul civil de faţă vizează drepturile unui minor, astfel că el intră în categoria litigiilor  la care se referă dispoziţiile legale mai sus redate.

Având în vedere că pe raza judeţului D. funcţionează tribunalul specializat pentru minori şi familie, faţă de considerentele ce preced, prezenta instanţă observă că revine acestei instanţe specializate competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă, astfel  că, în raport cu prevederile art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborat cu dispoziţiile legale menţionate, va admite excepţia de ordine publică analizată, iar, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se va declara necompetentă şi va declina, în favoarea Tribunalului pentru Minori şi familie Braşov, competenţa materială de soluţionare  a cauzei.

4. Hotărârea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov

Prin decizia civilă nr.182/A/07.09.2018, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a admis excepţia de necompetenţă funcţională a sa, invocată din oficiu, şi în consecinţă:

A declinat în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelanta A., prin reprezentant legal B., împotriva încheierii şedinţei camerei de consiliu din data de 12.03.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. xxxxx/197/2017.

În temeiul art. 133 pct.1, art. 134 şi art. 135 alin.1 Cod de procedură civilă a constatat ivit conflict de competenţă între Tribunalul Braşov – Secţia I Civilă şi Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a suspendat judecata cauzei şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Braşov în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. 

În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că în considerarea dispoziţiilor art. 229 alin. 2 lit. a din Legea nr. 71/2011, instanţa specializată pentru minori şi familie nu este competentă să soluţioneze orice cauză civilă care priveşte un minor, ci doar cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă. În determinarea acestei competenţe specializate nu poate fi avută în vedere doar calitatea de minor a uneia dintre părţi, ci şi obiectul litigiului, iar acesta trebuie să vizeze reglementarea unor raporturi de familie, relaţiile dintre părinţi şi minori, regimul juridic al actelor încheiate de minor sau de reprezentantul legal al acestuia, măsuri de ocrotire a persoanei fizice minore, în sensul prevăzut de art.106 Cod civil.

Obiectul prezentei cauze, respectiv înscrierea minorei la cursurile C. doar în condiţiile promovării probelor de aptitudini specifice acestei unităţi de învăţământ, nu face parte din categoria celor de mai sus, care să atragă competenţa instanţei specializate.

Prin urmare, soluţionarea căii de atac a apelului este de competenţa instanţei de drept comun - Tribunalul Braşov, impunându-se admiterea excepţiei invocate şi declinarea cauzei către această instanţă.

5. Considerentele Curţii de Apel Braşov  asupra regulatorului de competenţă

Curtea constată că la baza soluţiei de declinare adoptată de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov stă aprecierea instanţei în sensul că nu este competentă să soluţioneze decât cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă.

O atare apreciere este lipsită de temei legal. În acest sens se constată că nu există un text de lege expres care să prevadă această limitare a competenţei materiale a tribunalului specializat în cauze cu minori şi de familie, la care face referire art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2014, şi nici interpretarea sistematică a prevederilor legale aplicabile în materie nu justifică respectiva concluzie.

Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 reprezintă o lege organică ulterioară legii speciale privind organizarea judiciară, respectiv Legea nr. 304/2014. Prin actul normativ cu caracter general în discuţie nu s-au adus modificări, nici expres şi nici implicit, dispoziţiilor art. 36 alin. 3 şi art. 37 alin. 3 din legea specială, care prevăd că tribunalele specializate ,,preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează”, respectiv cauzele ,,cu minori şi de familie”, fără nicio limitare.

În plus, art.76 din Legea nr.76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede expres că până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie ,,tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.”. Aşadar, tribunalele specializate, asemenea celui în faţa căruia s-a ivit conflictul negativ de competenţă de faţă, nu au competenţa de a soluţiona doar cauzele ce decurg din aplicarea Codului civil, ca instanţă de tutelă, ci şi alte tipuri de litigii, în acord cu alte reglementări generale sau speciale în vigoare.

O anumită circumstanţiere a aplicării normelor legale speciale menţionate se impune prin interpretarea lor teleologică, în sensul că legiuitorul nu a intenţionat să dea în competenţa unei instanţe specializate cauze care nu presupun o specializare superioară a judecătorilor în materia raporturilor de familie sau a altor raporturi juridice în care sunt părţi minori. Însă o limitare asemenea celei susţinută de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov la competenţa dată de Codul civil instanţei de tutelă depăşeşte atât litera cât şi spiritul legii.

În sprijinul acestei soluţii Curtea reţine că obiectul pricinii vizează protecţia, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a dreptului la învăţătură al unui minor, drept fundamental consacrat de art. 32 din Constituţia României şi de art. 51 din Legea nr. 272/2004 din 21 iunie 2004 Republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, invocat în susţinerea cererii de către reclamantă, normă potrivit căreia:

,,ART. 51

(1) Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.

(2) Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.

(3) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.”

Litigiul pe fond la care face referire art. 998 Cod procedură civilă relativ la modul de stabilire a competenţei materiale de primă instanţă nu poate avea alt obiect decât protecţia aceluiaşi drept subiectiv fundamental al minorei care are calitatea de reclamantă în speţă.

În aceste împrejurări nu doar starea de minoritate a părţii, ci şi natura dreptului a cărei protecţie se solicită, respectiv natura litigiului reclamă soluţionarea sa de către instanţa specializată şi anume Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, cu precizarea că relevantă din această perspectivă nu este strict încheierea atacată cu apel şi obiectul acesteia, ci şi sentinţa care a fost lămurită prin intermediul său şi obiectul cauzei astfel soluţionate.

Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 135 alin. 4  din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competenţa materială funcţională de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Domenii speta

Spete similare