Modul de calcul al despăgubirilor datorate persoanelor îndreptăţite în temeiul Legii nr.10/2001.

- art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că în prezenta cauză reclamantele sunt beneficiarele unei hotărâri judecătorești prin care AVAS a fost obligată să emită o decizie de ,,restituirea prin echivalent” a fostei Uzine D., deci o ,,obligație de a face”, motivându-se în toate hotărârile pronunţate anterior că nu s-a dispus obligarea AVAS la plata unei anumite sume cuvenită cu titlu de despăgubiri.

De asemenea, prin Decizia nr. 80/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit următoarele:

„1. în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017, stabileşte că: Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile.

2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrări în vigoare a legii modificate. ”

Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională şi se exprimă în puncte.

Cât priveşte faptul că aceste dispoziţii legale ar fi între timp suspendate sau modificate prin intermediul altor aceste normative, instanţa de fond a avut în vedere forma actului la momentul emiterii deciziei contestate, nefiind aplicabile în speţă modificările ulterioare ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, întrucât legalitatea Deciziei de compensare se analizează în raport cu prevederile legale de la data emiterii acesteia.

Nu poate fi vorba de încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior, întrucât dispozitivul sentinţei civile nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului Bucureşti - hotărârea judecătorească ce a fost validată ca urmare a respingerii căilor de atac - nu s-a stabilit o obligaţie de plată a unei anume sume de bani în sarcina AVAS, ci anulând decizia nr. 306/17.12 2004, a obligat entitatea emitentă a acesteia (AVAS) la restituirea prin echivalent a fostei uzine D. din satul E., comuna G., judeţul H..

Cât priveşte aplicabilitatea Deciziei CCR nr.715/2014, art.147 alin.4 din Constituţie instituie caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituționale iar nici textul de lege, nici jurisprudența instanței de contencios constituţional nu diferenţiază asupra obligativităţii considerentelor acestor decizi, după cum este vorba de o decizie de constatare a neconstituţionalităţii sau de respingere a unei excepţii de neconstituționalitate.

Deliberând asupra apelului civil de faţă,

Constată că prin sentinţa civilă nr. 523/09.07.2020  pronunţată  de Tribunalul  Covasna - secţia civilă, s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei formulată și precizată de reclamantele A. […], B., […] și C., […], în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în […] și în consecință, s-a dispus anularea parțială a Deciziei de compensare nr. xxxxx/27.06.2019, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantelor o nouă decizie de compensare prin 141.207  puncte, pentru imobilul ,,Uzina D. din satul E.”, precum şi respingerea ca nefondat a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să emită  decizia de compensare având în vedere valoarea de 515.732,70 lei, stabilită prin Raportul de expertiză extrajudiciară efectuată de ing. F., fiind obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru  a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr. 385/12.04.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. xxx/2008 s-a admis contestația formulată de A, B. și C. în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a fost anulată Decizia nr. xxx/17.12.2004 emisă de aceasta din urmă. S-a mai dispus obligarea AVAS ,,la restituirea prin echivalent a fostei Uzine D. din satul E., comuna G., judeţul H., astfel cum a fost aceasta identificată şi evaluată de expertul F. din I., prin raportul de expertiză extrajudiciară din 12.12.2002, către contestatoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 34 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.”

În motivarea sentinței s-a constatat că „în ce priveşte apărarea pârâtei în sensul că aceasta nu poate acorda despăgubiri băneşti, aşa cum au solicitat contestatoarele prin notificarea formulată, aceasta va fi înlăturată având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 care statornicesc că ,,persoana îndreptăţită poate negocia cu instituţia publică implicată în privatizare (în speță A.V.A.S.) şi alte forme de măsuri reparatorii în echivalent”.

Prin urmare, conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de A.V.A.S. prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite.”- f. 19,20 dosar Tribunalul București.

Conform mențiunilor de pe sentință, aceasta a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. xxxx/2/2011 prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de A.A.A.S., împotriva Deciziei nr. 274A/06.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (f.21 și f. 29 dosar Tribunalul București.)

Relevante în speță sunt și considerentele deciziei nr. 2714/15.10.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. xxxx/2/2011 care a arătat că ce-a de-a doua critică de nelegalitate formulată de AAAS (fosta AVAS) se referă la faptul că aceasta în mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirilor bănești către contestatoare.

Cu referire la această critică în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat următoarele: „Nici cea de-a doua critică formulată de recurentă, prin care a criticat obligarea sa la plata de despăgubiri băneşti faţă de contestatoare, nu se dovedeşte a fi justificată.

Astfel, se reţine că dispozitivul sentinţei civile nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului Bucureşti - hotărârea judecătorească ce a fost validată ca urmare a judecăţii din apel finalizată prin hotărârea recurată - nu a stabilit o obligaţie cu un atare conţinut în sarcina AVAS, ci anulând decizia nr xxx/17.12 2004, a obligat entitatea emitentă a acesteia (AVAS) la restituirea prin echivalent a fostei uzine D. din satul E., comuna G., judeţul H..

Că nu obligarea la plata directă a despăgubirilor băneşti în favoarea contestatoarelor a urmărit-o prin hotărârea sa prima instanţă, rezultă şi din acel considerent al sentinţei prin care, înlăturându-se apărarea A.V.A.S. care a susţinut că nu poate acorda despăgubiri băneşti după cum s-a solicitat prin notificare, s-a arătat că, în acord cu dispoziţiile art. 32 alin. 8 din Legea nr 10/2001 (în forma de ia acea dată a legii), „conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite

Fiind vorba despre o chestiune privitoare la executarea hotărârii judecătoreşti ce a recunoscut contestatoarelor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în calitatea lor de succesoare în drepturi ale autorului J., coasociat în fosta uzină D. ce a deţinut în proprietate imobilul înscris iniţial în CF xxxx E., desigur că această activitate nu poate avea loc decât în cadrul şi în conţinutul legal actual dat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 republicată, şi ale Legii nr. 165/2013".

Ulterior, la data de 24.11.2016, A.A.A.S. a formulat cerere de lămurire a Sentinţei civile nr. 385/12 04.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti arătând că dispozițiile hotărârii referitoare la măsurile reparatorii sunt imposibil de executat, având în vedere modificările succesive aduse Legii nr. 10/2001. Prin încheierea din data de 09.04.2017 Tribunalul București a respins cererea de lămurire, nefiind incidente prevederile art. 2811 Cod procedură civilă. Soluția a fost păstrată în apel prin decizia 229/A/08.03.2018 a Curții de Apel București și în recurs prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2389/13.06.2018.

Din considerentele ultimei decizii reiese că ,,aspectul adus în discuție este unul care vizează executarea hotărârii judecătorești iar aceasta nu se poate realiza decât în cadrul normativ dat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată și ale Legii nr. 165/2013. Rezultă că aspectele vizând conținutul măsurilor reparatorii, ca formă de reparație prin echivalent la plata cărora a fost obligată AAAS, inclusiv cadrul normativ al acestor măsuri, au fost lămurite deja în cadrul procesului anterior… Or sentința nr. 385/12.04.2005, cu dispozitivul acesteia, face corp comun cu considerentele lămuritoare, inclusiv cele aduse prin dezlegările instanței de recurs…”(f. 50 dosar Tribunalul București).

Prin Decizia nr. 21/21.02.2018 Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a propus ,,restituirea prin echivalent (măsuri compensatorii) conform Legii nr. 165/2013 ,,a fostei Uzine D. din satul E., comuna G., judeţul H., astfel cum a fost aceasta identificată şi evaluată de expertul F. din I., prin raportul de expertiză extrajudiciară din 12.12.2002, către doamnele B., C. și A..” Decizia s-a înaintat Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea imobilelor, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013.

CNCI a emis Decizia de compensare nr. xxxxx/27.06.2019 prin care a validat Decizia AAAS și a emis decizia de compensare prin 87.721 puncte în favoarea reclamantelor (f. 12 și 53 dosar Tribunalul București).

Împotriva acestei din urmă decizii reclamantele au formulat prezenta contestație.

În ceea ce privește prima critică adusă de reclamante deciziei de compensare prin puncte, instanța de fond a reținut că nu există o contradicție între Decizia contestată și sentința civilă nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului București, astfel cum a fost aceasta menținută în apel și recurs prin Decizia nr. 274A/06.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti și Decizia civilă nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr. xxxx/2/2011.

Atât din dispozitivul sentinței cât și din considerentele celor trei hotărâri anterior menționate, din care s-au citat considerentele relevante, reiese că a fost obligată AVAS (AAAS) la restituirea prin echivalent a fostei Uzine D. din satul E., comuna G., judeţul H..

Uzina a fost identificată și evaluată de expertul F. din I., prin raportul de expertiză extrajudiciară din 12.12.2002 dar în dispozitivul sentinței civile nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului București nu s-a dispus obligarea AVAS la plata sumei de 515.732,70 lei sau a altei sume de bani către reclamante ci, așa cum reiese clar din dispozitiv, la restituirea prin echivalent cu respectarea dispoziţiilor art. 34 şi următoarele din Legea nr. 10/2001”. Aceste prevederi ale Legii nr. 10/2001, în varianta în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 385/2005 erau cuprinse în ,,Cap. 4  Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau de acţiuni” și în ,,Cap. 5 Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti.”

Referirea la raportul de expertiză extrajudiciară din dispozitivul sentinței era necesară pentru identificarea corectă și stabilirea caracteristicilor imobilului pentru care se acordau măsuri reparatorii în echivalent.

În privința aplicării în timp a legislației incidente (Legea nr. 10/2001 și Legea nr.165/2013) relevantă este în speță Decizia nr. 80/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că:

,,1. Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile.

 2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.”

De altfel prin Decizia nr. 715 din 9.12.2014 Curtea Constituțională în par. 23 și urm. a arătat că ,,este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate... cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum prevede art. 21 alin. (6) din aceasta, Curtea a mai statuat că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013… prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 - referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare…statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referinţă al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obţinute de către persoanele îndreptăţite, aceasta este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit (constând în menţinerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecinţelor produse, valenţele unei plafonări. În final, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie…

Astfel, este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus legit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia autorului excepţiei, care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată şi nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi, evident, discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc.”

Și în prezenta cauză reclamantele sunt beneficiarele unei hotărâri judecătorești prin care AVAS a fost obligată să emită o decizie de ,,restituirea prin echivalent” a fostei Uzine D., deci o ,,obligație de a face”, motivându-se în toate hotărârile citate că nu s-a dispus obligarea AVAS la plata unei anumite sume cuvenită cu titlu de despăgubiri.

După intrarea în vigoare a Legii 165/2013, în etapa executării hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a impus AVAS ,,obligația de a face”, emiterea Deciziei de compensare de către partea pârâtă trebuia să se facă în condițiile Legii nr. 165/2013 și ale Legii nr. 10/2001, în varianta în vigoare la data de 27.06.2019. Din această perspectivă, reținând prevederile legale incidente speței dar și faptul că nu s-a contestat Decizia emisă de AVAS, nu are relevanță susținerea reclamantelor în sensul că, în cauză conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de A.V.A.S. prin negociere cu contestatoarele și nici inexistenţa unei negocieri și  efectuarea unei expertize de specialitate evaluare pentru stabilirea valorii de circulaţie posibile a fostei Uzine D. din satul E..

În ceea ce privește valoarea de 87.721 puncte, reclamantele afirmă că este mult mai mică decât valoarea stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară.

Spre deosebire de legislaţia anterioară în materie - Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 - care prevedea stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare, prin Legea nr. 165/2013 care se aplică în speță potrivit celor arătate anterior, s-a introdus în cuprinsul art. 21 alin.6, un nou sistem de evaluare a imobilelor: ,,Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu”.

 S-a citat anterior Decizia nr. 80/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, raportat la prevederile art. 21 alin. 6 din Legea 165/2013 rezultă că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, nicidecum prin expertiză de evaluare.

De altfel, în ședința de judecată din data de 02.07.2020 reclamanta a arătat că renunță la administrarea acestei probe.

Legalitatea Deciziei de compensare se analizează în raport cu prevederile legale de la data emiterii acesteia; conform art. 6 alin. 5 Cod civil ,, Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.” Chiar și reclamantele prin precizarea de acțiune s-au raportat tot la grila notarială din anul 2013.

Imobilul Uzina D. din satul E., comuna G., judeţul H. era compus din teren arabil în suprafață de 5760 mp conform extrasului CF nr. xxxx E. nr. ord. top xxxx, top xxxx, top. xxxx, top. xxxx, top. xxxx/1 și din această suprafață 350 mp era ocupată cu construcție - ,,clădire de depozitare și de producție”, aspect necontestat de părțile din cauză. Construcția a fost demolată, astfel cum a rezultat și din raportul de expertiză menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 385/12.04.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. (f.56 dosar Tribunalul București).

Pentru construcția în suprafață de 350 mp cu destinația de spațiu comercial și de depozitare situat în mediul rural s-a aplicat tariful de 60 euro/mp prevăzut în anexa 63 la Grila notarială 2013, pag. 297 - ,,Valori de piață orientative ale spațiilor cu altă destinație situate în mediul rural al județului H.”, cu mențiunea cuprinsă în nota de subsol în sensul că valorile orientative ale construcțiilor conțin și valoarea terenului de sub acestea. (f. 110, 114, 116 dosar Tribunalul București). Reclamantele nu au contestat această valoare de 60 euro/mp pentru clădiri (f. 98 verso).

Partea pârâtă a aplicat la această valoare reducerea de 0,8 ce reprezintă coeficientul de transformare din suprafață construită în suprafață utilă. Cu toate acestea, instanța constată faptul că acest coeficient de 0,8 este prevăzut în anexa 62 la Grila notarială 2013 care cuprinde ,,Valorile orientative pentru imobile de locuit situate în mediul rural al județului H.” iar pe anexa 63 la Grilă nu mai este indicat, deci nu se mai aplică în situația spațiilor industriale și de depozitare (f.117,118)

Rezultă că imobilul compus din construcție are valoarea de 21.000 euro (350 mp x 60 euro/mp) în care este inclusă și valoarea terenului construit.

Pentru restul suprafeței de teren de 5410 mp (5760-350 mp) partea pârâtă a aplicat tariful de 0,3 euro/mp prevăzut pentru terenurile agricole intravilane cu suprafața de peste 3000 mp situate în satele nereședință de comună, conform anexei 15 de la fila 238 din Grila notarială 2013 (f.116), în considerarea mențiunii din cartea funciară referitoare la ramura de cultură a terenului.

Cu toate acestea, este de observat faptul că, potrivit notei de la anexa 63 din aceeași grilă ,,terenul neconstruit se va evalua conform anexelor de la imobilele de locuit”; este bine-nțeles vorba despre terenul neconstruit aferent spațiilor industriale și de depozitare (f.118), categorie în care a fost încadrată clădirea de 350 mp.

Că terenul în suprafață de 5410 mp nu a avut destinație de teren agricol la data naționalizării ci a reprezentat spațiul îngrădit pe care erau amplasate toate construcțiile aferente unei Uzine de Cherestea rezultă și din înscrisul denumit ,,Inventarul gaterului de la E.” întocmit în anul 1934 de Industria Lemnului din E. - Societatea […]”. În inventar au fost indicate mai multe clădiri (birouri, două ,,case ale funcționarilor”, ghețărie, bucătărie, cuptor, grajd, două depozite de fân, șopron pentru rumeguș,  hala de mașini, atelierul, depozit, pivnițe, hala gaterului, de birouri, ,,șine / linii din incinta coloniei care deserveau 5 vagoane, rețea de electricitate, gard); toate aceste construcții și amenajări serveau scopului Uzinei D., ocupând astfel terenul de 5410 mp.

Din hotărârile judecătorești care au fost anterior menționate și în special din Decizia 274A/2013 a Curții de Apel București reiese că ceea ce s-a naționalizat a fost o Uzină de Cherestea – SN Industria Lemnului din E. - deci o întreprindere care nu avea ca obiect de activitate agricultura ci debitarea lemnului scop în care a edificat pe teren o serie de construcții care serveau acestui scop.(f.24,25). Proprietatea a fost înscrisă inițial în CF xxxx iar ulterior, după naționalizare s-a transnotat în CF xxxx H. iar apoi în CF xxxx.

Așadar, constatând că potrivit raportului de expertiza extrajudiciară întocmit de expertul F. terenul a fost aferent unei clădiri ulterior demolată și se află în zona mediană a localității, rezultă că acesta poate fi încadrat în anexa 62 la Grila notarială 2013 – Valori orientative pentru imobilele de locuit situate în mediul rural al județului H. – teren neconstruit aferent clădirilor în sat nereședință de comună, valoarea acestuia fiind 1,6 euro/mp adică 8656 euro. (f.117)

Valoarea totală a imobilului este de 29.656 euro. Cursul BNR euro-leu valabil la data emiterii deciziei contestate a fost 4,7615 lei/euro iar valoarea imobilului este de 141.207,04 lei.

Potrivit art. 21 alin. 6 din legea 165/2013 un punct are valoarea de un leu și rezultă că Decizia de compensare nr. xxxxx/27.06.2019 emisă pentru 87.721 puncte este parțial nelegală,  încadrându-se greșit imobilul în grila notarială, aplicându-se eronat un indice de corecție pentru clădire.

Față de cele arătate, s-a dispus admiterea în parte a contestației, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamante, potrivit dispozitivului sentinţei.

Reclamanta A. au dovedit cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial şi instanța de fond a avut în vedere şi prevederile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel în termen legal reclamantele A., B. și C., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a susţinut că aspectele reţinute de prima instanţă sunt nefondate, având în vedere cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că „Grila notarilor publici conţine valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare bazat pe analiza tranzacţiilor efectuate în anii anteriori şi pe anticiparea evoluţiei viitoare. în chiar conţinutul acestuia în capitolul dedicat scopului lucrării se arată că utilizarea valorilor cuprinse în ghid ca referinţă în rapoartele de evaluare sau ca justificare a preţului unor tranzacţii imobiliare de către persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat nu se recomandă, deoarece abaterile pot fi semnificative, având în vedere că evaluarea unei proprietăţi imobiliare, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, presupune identificare proprietăţii imobiliare şi efectuarea inspecţiei tehnice a acesteia. Ca atare, instanţa nu putea să acorde acestei grile o putere doveditoare mai mare decât cea acordată raportului de expertiză efectuat în cauză prin raportare la situaţia concretă a imobilului supus evaluării.”.

Astfel, Instanţa Supremă menţine şi susţine teoria potrivit căreia, dacă există un raport de evaluare se ia acesta în considerare şi ulterior doar, în lipsa de alte repere, grila notarilor publici.

Se mai susţine că Decizia nr.80/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  se referă la o prevedere legală care ulterior a fost modificată şi în prezent este suspendată, situaţie în care această decizie şi-a pierdut efectele.

În aprecierea apelantelor reclamante, contrar poziţiei adoptate de prima instanţă, speţa de faţă diferă de cazurile clasice, în care ori pe cale administrativă, ori pe cale judecătorească, s-a stabilit îndreptăţirea beneficiarilor şi se acordă punctajul conform prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, întrucât acestea deţine o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care cuprinde o valoarea clar stabilită a despăgubirilor la care suntem îndreptăţite.

Astfel, indiferent de modificările legislative intervenite, acestea nu pot să elimine efectele unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, şi nici autoritatea de lucru judecat. Orice interpretare contrară ar contraveni principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, respectiv prevederilor art. 434 şi 435 Cod de procedură civilă.

În ceea ce priveşte relevanţa Deciziei nr. 715/2014 a Curţii Constituţionale, se solicită să se observe două aspecte relevante: 1. o decizie prin care se respinge o excepţie de neconstituţionalitate nu are nici un efect juridic, doar deciziile de admitere fiind general obligatorii şi 2. instanţa de fond ne prezintă o parte a considerentelor acestei decizii, dar nu şi cea care le dă dreptate în privinţa celor susţinute.

Prin cererea apelantelor depusă anterior primului termen de judecată - admisibilă prin raportare la dispoziţiile art. 204 Cod de procedură civilă – s-a adăugat un capăt de cerere subsidiar, prin care au solicitat primei instanţe să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de compensare, pornind de la cele stabilite prin Sentinţa civilă nr. 385/12.04.2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. xxx/2005, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 274/A/06.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. xxxx/2/2011 şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2714/15.10.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. xxxx/2/2011, la valoarea stabilită în urma unei expertize judiciare dispuse de instanţă sau prin raportare la grilele notariale aferente anului 2013.

Cu toate că în cuprinsul Notelor de şedinţă transmise primei instanţe anterior declinării competenţei (Tribunalul Bucureşti) au prezentat în mod expres şi detaliat calculele privind punctele la care ar fi îndreptăţite, raportat la grilele notariale aferente anului 2013, instanţa a selectat doar câteva elemente (imobile), ignorând toate detaliile şi calculele oferite de apelante.

Astfel, au solicitat să se ia act de faptul că în cuprinsul precizării de acţiune transmisă prin e-mail s-a strecurat o eroare materială în ceea ce priveşte descrierea construcţiilor, întrucât astfel cum rezultă din cuprinsul Inventarului Gaterului de la E., încheiat la 09.04.1934, document avut în vedere cu ocazia stabilirii valorilor cuprinse în raportul de expertiză extrajudiciară realizată de domnul F., la momentul respectiv existau construcţii în suprafaţă de 1247,25 mp.

În drept, au fost invocate prevederile art.466 şi urm., art.451-453 Cod procedură civilă.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că la determinarea suprafeţei utile a imobilului construcţie nu ar fi trebuit aplicat coeficientul de 0,8 de transformare din suprafaţă construită în suprafaţă utilă.

Grila notarială aplicabilă stabileşte faptul că, la calcularea valorii estimate a imobilelor, se are în vedere suprafaţa utilă a imobilului, inclusiv în ceea ce priveşte spaţiile industriale şi de depozitare.

Prin urmare, trebuia aplicat coeficientul de transformare din suprafaţă utilă în suprafaţă construită cu privire la construcţia în suprafaţă de 350 mp.

Potrivit art. 251 alin. 3 din Codul Fiscal în vigoare în anul 2013, suprafaţa construită desfăşurată se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu coeficientul de transformare de 1,20, ce serveşte la stabilirea relaţiei dintre suprafaţa utilă, potrivit dimensiunilor interioare dintre pereţi, şi suprafaţa construită desfăşurată determinată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al clădirii. Aşadar, este eronată înlăturarea coeficientului de 0,8.

S-a mai susţinut că instanţa de fond în mod greşit a stabilit că terenul de evaluat în suprafaţă de 5410 mp ar fi avut destinaţia de teren neconstruit aferent spaţiilor industriale, motiv pentru care ar fi trebuit aplicat tariful de 1,6 euro/mp, iar nu tariful de 0,3 euro/mp prevăzut pentru terenurile cu destinaţie agricolă.

Destinaţia terenului de arabil reiese fără echivoc din mențiunile realizate la partea I a CF nr.xxxx E., prin urmare nu se poate recalifica categoria de folosinţă a imobilului, câtă vreme faptul că terenul era arabil este specificat în actele dosarului.

S-a mai arătat că instanţa de fond a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, sumă vădit disproporţionată în raport cu soluţia de admitere în parte a acţiunii, cu gradul de implicare al avocatului în formarea convingerii judecătorului, cu munca depusă de acesta şi cu gradul de complexitate a litigiului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă, Legea  nr. 165/2013.

Cererile de apel sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 50 alin.1 din Legea nr. 10/2001.

Apelanta pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare la apelul formulat de către reclamante (f.34-42) prin care a solicitat respingerea apelului astfel cum a fost formulat ca neîntemeiat, întrucât în prezenta cauză nu se regăseşte situaţia în care se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-ar fi stabilit sumele de bani cuvenite notificatoarelor cu titlu de despăgubire, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, apelantele reclamante au depus întâmpinare la apelul formulat de către pârâtă (f.46-48) prin care au solicitat respingerea apelului astfel cum a fost formulat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, întrucât apelanta pârâtă pur şi simplu contrazice instanţa de fond, ignorând probele administrate în cauză şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în litigiile anterioare, din care rezultă fără putinţă de tăgadă şi cu putere de lucru judecat, categoria de folosinţă reală a terenului aferent construcţiilor.

În apel, nu au fost administrate alte probe noi.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, precum şi în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea reţine că cererile de apel nu sunt fondate.

Astfel, în ceea ce priveşte cererea de apel declarată de către reclamante, instanţa de fond a reţinut în mod corect că în prezenta cauză reclamantele sunt beneficiarele unei hotărâri judecătorești prin care AVAS a fost obligată să emită o decizie de ,,restituirea prin echivalent” a fostei Uzine D., deci o ,,obligație de a face”, motivându-se în toate hotărârile pronunţate anterior că nu s-a dispus obligarea AVAS la plata unei anumite sume cuvenită cu titlu de despăgubiri.

De asemenea, prin Decizia nr. 80/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a stabilit următoarele:

„1. în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017, stabileşte că: Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile.

2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrări în vigoare a legii modificate. ”

Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională şi se exprimă în puncte.

Cât priveşte faptul că aceste dispoziţii legale ar fi între timp suspendate sau modificate prin intermediul altor aceste normative, instanţa de fond a avut în vedere forma actului la momentul emiterii deciziei contestate, nefiind aplicabile în speţă modificările ulterioare ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, întrucât legalitatea Deciziei de compensare se analizează în raport cu prevederile legale de la data emiterii acesteia.

Nu poate fi vorba de încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior, întrucât dispozitivul sentinţei civile nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului Bucureşti - hotărârea judecătorească ce a fost validată ca urmare a respingerii căilor de atac - nu s-a stabilit o obligaţie de plată a unei anume sume de bani în sarcina AVAS, ci anulând decizia nr. xxx/17.12 2004, a obligat entitatea emitentă a acesteia (AVAS) la restituirea prin echivalent a fostei uzine D. din satul E., comuna G., judeţul H..

Cât priveşte aplicabilitatea Deciziei CCR nr.715/2014, art.147 alin.4 din Constituţie instituie caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituționale iar nici textul de lege, nici jurisprudența instanței de contencios constituţional nu diferenţiază asupra obligativităţii considerentelor acestor decizii, după cum este vorba de o decizie de constatare a neconstituţionalităţii sau de respingere a unei excepţii de neconstituționalitate.

De asemenea, instanța de fond a reţinut în mod corect că potrivit celor statuate prin considerentele acestei decizii, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată şi nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi, evident, discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc or în speţă, apelantele reclamante nu deţin vreo hotărâre judecătorească prin care să se stabilească despăgubirile la care sunt îndreptăţite.

Cât priveşte faptul că suprafaţa construcţiilor ar fi fost mai mare decât cea reţinută de instanța de fond, se constată că apelantele nu au contestat Decizia nr. 23/21.02.2018 emisă de AAAS, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru fosta uzină de cherestea din satul E., astfel cum a fost identificată şi evaluată de expertul F., prin raportul de expertiză extrajudiciară din 12.02.2002 or prin intermediul acestui raport de expertiză s-a stabilită o suprafaţă a construcţiilor de 350 mp.

Intimata pârâtă nu are decât atribuţii de validare sau invalidare a deciziilor emise de entităţile investite de lege şi nu poate emite o decizie de compensare pentru un alt imobil decât cel pentru care s-a emis Decizia nr. 23/21.02.2018, necontestată de apelante.

Cât priveşte apelul declarat de pârâtă, se constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că pentru construcția în suprafață de 350 mp cu destinația de spațiu comercial și de depozitare situat în mediul rural s-a aplicat tariful de 60 euro/mp prevăzut în anexa 63 la Grila notarială 2013, iar pârâtă a aplicat la această valoare reducerea de 0,8 ce reprezintă coeficientul de transformare din suprafață construită în suprafață utilă.

Cu toate acestea, coeficientul de 0,8 este prevăzut în anexa 62 la Grila notarială 2013 care cuprinde ,,Valorile orientative pentru imobile de locuit situate în mediul rural al județului H.” iar pe anexa 63 la Grilă nu mai este indicat, deci nu se mai aplică în situația spațiilor industriale și de depozitare.

În ce priveşte destinaţia terenului, instanţa de fond a apreciat în mod corect că terenul în suprafață de 5410 mp nu a avut destinație de teren agricol la data naționalizării ci a reprezentat spațiul îngrădit pe care erau amplasate toate construcțiile aferente unei Uzine de Cherestea.

Chiar dacă în CF nr. xxxx E. se menţionează că ar fi vorba de un teren arabil, această menţiune nu are un caracter absolut ci trebuie să se ţină cont de destinaţia reală a terenului în litigiu, chiar Legea  nr.7/1996 stabilind faptul că efectul de opozabilitate al înscrierilor în CF nu este operant în privinţa categoriei de folosinţă al terenurilor.

Cât priveşte cheltuielile de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial acordat de prima instanţă, potrivit prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă şi jurisprudenţei CEDO în materie, partea care a câștigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli ocazionate de acel proces, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată se apreciază în funcție de valoarea sau complexitatea cauzei şi volumul muncii prestate de către avocat, criterii stabilite de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin aplicarea acestor prevederi legale, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate (drept urmare clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsura onorariul stabilit de partea care a avut câştig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ţinând seama de natura şi complexitatea prestației avocatului acestuia.

În acest sens, ținând cont de complexitatea cauzei, în speţă nefiind vorba de o problemă de drept deosebită, un litigiu similar fiind purtat anterior între părți, de activitatea desfăşurată de reprezentantul convenţional al reclamantelor şi de faptul că acţiunea a fost admisă numai în parte, Curtea constată că suma de 1.300 lei stabilită cu titlu de onorariu avocaţial nu este disproporţionată în raport de criteriile menţionate anterior.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelurile introduse de către reclamante şi pârâtă şi va păstra sentinţa apelată ca fiind legală şi temeinică.

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de apelantele reclamante reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial achitat pentru faza apelului, Curtea constată că potrivit chitanţei depuse la dosar (f.14) acesta a fost achitat pentru redactarea cererii de apel iar în raport de soluţia de respingere a apelului declarat de acestea, apelanta pârâtă nu este în culpă procesuală, motiv pentru care solicitarea reclamantelor va fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare