Litigii cu profesioniştii - contestaţie creditor Legea nr. 77/2016

-  art.147 alin. 4 din Constituţie

Aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte.

O decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii constatate ca fiind neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reținut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.

Prin Sentința civila nr. 621/01.02.2019 a Judecătoriei Braşov a fost admisa contestaţia formulată de contestatoarea  A. S.A. în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016. De asemenea, instanța a dispus repunerea părţile în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016, a dispus diminuarea onorariului avocatului contestatoarei de la 8072,84  lei la 2500 lei si a obligat intimaţii la plata către contestatoare a sumei de 2520 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.1440/18.10.2019 a Tribunalului Braşov s-a respins apelul formulat de apelanții B. şi C.  în contradictoriu cu intimata A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 621/01.02.20189 și împotriva Încheierii din 28.09.2019  pronunțate de Judecătoria Brașov pe care le menține.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimaţii B. şi C., solicitând admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii, rejudecarea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea contestaţiei.

În motivare au arătat că decizia a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, instanţa de apel nu a procedat la analiza dezechilibrului contractual între părţi, sau măcar să solicite apelanţilor probe în acest sens.

De asemenea, instanţa de apel nu a răspuns motivului privind neanalizarea de către prima instanţă nu a menţionat că prin Decizia nr.805/2017 Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către contestatoare, făcând trimitere în final la Decizia nr. 623/2016 a Curţii pe care a interpretat-o în manieră proprie, în lipsa dispunerii oricărui ansamblu probator pe această direcţie.

S-a invocat totodată tardivitatea formulării în speţă a contestaţiei, cu depăşirea termenului de 10 zile, întrucât legea nu prevede maniera de curgere a acestuia, cu prima sau ultima zi, ci relevă un termen strict de 10 zile calendaristice.

Toate condiţiile impuse de art.1, art.2, art.4 alin.2, art.5 alin.1, alin. 4 şi art.11 din Legea nr.  77/2016 erau îndeplinite la data formulării contestaţiei, respectiv 27.06.2016. La acel moment nu exista nicio decizie CCR cu privire la dispoziţiile legii. În consecinţă, existenţa impreviziunii nu trebuie dovedită în faţa instanţelor de fond, pentru a putea da în plată imobilul ipotecat, întrucât dispoziţiile legale nu pot retroactiva. De asemenea, niciuna dintre instanţe nu le-a dat posibilitatea să facă probe în acest sens.

Dacă este necesară producerea de probe pentru dovedirea impreviziunii, vor aduce probe în acest sens.

S-a invocat de asemenea intervenirea perimării contestaţiei în faţa primei instanţe, cauza nefiind corect repusă pe rol, respectiv în termen legal.

Pe fond s-a mai arătat că Legea nr. 77/2016 a dat posibilitatea împrumutaţilor care, din motive obiective şi externe de voinţa lor, au ajuns în incapacitatea de plată a împrumutului, să poată da în plată imobilul ipotecat în vederea stingerii datoriei. Dacă se consideră necesară interpretarea instituţiei impreviziunii, aceasta trebuie făcută prin raportare la drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel cum rezultă din contract, şi nu prin suportarea întregului risc contractual doar de către recurenţi.

În drept au fost invocate prevederile art. 483, 488 alin.1 pct.8, art. 496 alin. 1 şi 2, art. 498, art. 501 Cod procedură civilă raportat la art. 7 alin. 3 şi următoarele din Legea  nr. 77/2016.

Intimata A. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.

S-a arătat că în mod corect instanţa de apel a respins motivul de apel privind excepţia tardivităţii contestaţiei, cât timp aceasta a fost formulată cu respectarea termenului legal de 10 zile, aceasta fiind expediată prin curier în data de 24.06.2016. Termenul se calculează potrivit dispoziţiilor art.181 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, fiind un termen pe zile.

Privitor la excepţia perimării, în mod corect a fost respins şi acest motiv de apel. Decizia pronunţată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, respectiv nr. 805/2018, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 11.05.2018, iar la data de 8.06.2018 contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol. Termenul de perimare de 6 luni nu operează în speţă, întrucât suspendarea a intervenit pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, fără a putea fi imputabilă contestatoarei lăsarea în nelucrare a pricinii.

Dacă se apreciază că se poate analiza împlinirea termenului de 6 luni, acesta a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii, respectiv 11.05.2018, cererea de repunere pe rol fiind formulată în termenul legal de perimare. În privinţa condiţiilor de admisibilitate a notificării privind darea în plată, sarcina probei revenea sub acest aspect recurenţilor, aceştia invocând dificultăţi de plată şi aplicarea mecanismului Legii nr. 77/2016. Nici cu ocazia judecării litigiului în primă instanţă, dar nici în apel, nu s-a probat de către debitori că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii. Nu se face vorbire nici în faţa primei instanţe, nici în apel, despre potenţialul dezechilibru ce ar justifica darea în plată.

Aprecierea gradului de supraîndatorare a debitorului trebuie realizată raportat la contractul de credit analizat şi trebuie cauzat chiar de caracterul excesiv de oneros al obligaţiei. Riscul impreviziunii nu trebuie confundat cu riscul insolvabilităţii persoanei. În speţă recurenţii nu au depus nicio dovadă din care să rezulte gradul de îndatorare al acestora. Aceştia pur şi simplu nu doresc restituirea creditului şi nu ne aflăm în prezenţa unei situaţii excepţionale de natură a face obligaţia excesiv de oneroasă, nefiind îndeplinită condiţia impreviziunii.

În drept au fost invocate prevederile art. 490 alin. 2 şi art. 205 Cod procedură civilă.

În faza recursului nu s-au administrat probe.

Analizând decizia atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Se impune cu prioritate analiza motivelor de recurs ce vizează modul de soluţionare a excepţiilor tardivităţii contestaţiei şi excepţiei perimării acţiunii.

Sub acest aspect, termenul pentru formularea contestaţiei este de 10 zile şi curge de la momentul comunicării notificării către bancă, respectiv 13.06.2016. În mod corect a fost calculat acest termen ca un termen pe zile, conform prevederilor art.181 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă. Astfel, ori de câte ori legea nu prevede în mod expres o regulă specială şi distinctă pentru calculul unui anumit termen, se vor aplica regulile generale instituite de art.181 Cod procedură civilă, acesta constituind dreptul comun în materie.

În consecinţă, în calculul termenului nu intră nici ziua în care acesta începe să curgă, dar nici ziua în care se împlineşte. În consecinţă, termenul de contestaţie de 10 zile libere se împlineşte în ziua de vineri, 24 iunie 2016, când cererea a fost expediată către instanţă. În mod corect s-a respins astfel excepţia tardivităţii cererii, motivul de recurs fiind neîntemeiat.

Referitor la excepţia perimării acţiunii, instanţele de fond au reţinut că termenul de perimare de 6 luni curge de la data publicării în Monitorul Oficial al deciziei. Nu este întemeiată susţinerea intimatei formulată prin întâmpinare, în sensul că sancţiunea perimării nu poate interveni în cauză. Fiind o suspendare dispusă până la soluţionarea altei judecăţi, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, de la acest moment curge termenul de 6 luni, sancţiunea perimării putând interveni dacă nu se solicită în mod legal repunerea pe rol.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 805 prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză de către contestatoare a fost pronunţată la data de 07.12.2017. Curtea a comunicat Judecătoriei Braşov soluţia pronunţată la data de 22.03.2018, iar decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 11.05.2018, cererea de repunere pe rol fiind depusă la 11.06.2018.

Astfel cum s-a susţinut în doctrina de specialitate, instanţa ar fi trebuie să procedeze la repunerea pe rol a cauzei de la momentul primirii soluţiei comunicate de către CCR, respectiv 22.03.2018, aflându-ne în prezenţa unui caz de repunere pe rol din oficiu. Nu s-a procedat în această modalitate, ci cauza a fost repusă pe rol doar la solicitarea contestatoarei din 11.06.2018. Nu s-ar fi putut aplica astfel sancţiunea perimării pentru comportamentul dezinteresat al părţii, cât timp chiar instanţa avea obligaţia repunerii pe rol şi citării părţilor pentru continuarea judecăţii.

De asemenea, de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei, partea a formulat cerere de repunere pe rol, cu respectarea termenului de 6 luni. În consecinţă, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Referitor la aplicarea în cauză a Deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 18.10.2017, în timpul soluţionării prezentei cauze în faţa primei instanţe.

Cu privire la aplicarea în timp a deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţiile art.147 alin.4 din Constituţie stabilesc că acestea au putere numai pentru viitor. Textul consacră astfel principiul neretroactivităţii legii în situaţia particulară a deciziilor Curţii Constituţionale, care fac şi ele parte din ordinea juridică normativă şi se supun principiilor care o guvernează.

Interpretând aceste dispoziţii, Curtea Constituţională a statuat că, de principiu, decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor. Curtea a distins însă între în privinţa raporturilor juridice reglementate de norma constatată ca fiind neconstituţională. Astfel, decizia se aplică raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial, facta futura şi nu se aplică situaţiilor care au devenit facta praeterita - soluţionate definitiv până la publicarea deciziei şi în care nu s-a dispus sesizarea Curţii.

În privinţa situaţiilor juridice pendinte, prin Decizia nr. 377/2017 pronunţată cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2016, Curtea Constituţională a reţinut la paragrafele 57 şi 58, că „În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea a reținut că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde caracterul esențialmente concret. Așadar, Curtea a stabilit că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita.

58. În aceste condiții, Curtea a statuat că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii constatate ca fiind neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reținut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.”

În consecinţă, Decizia nr.623/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 alin.3, art.3, art.4, art.5 al.2, art.6-8, în special art.8 al.1, 3 şi 5, art.10 şi ale art.11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, este aplicabilă în prezenta cauză, nesoluţionată definitiv până la publicarea soluţiei Curţii, chiar dacă nu s-a invocat în cauză o excepţie de neconstituţionalitate similară.

Faţă de aceste considerente, în mod corect s-au raportat instanţele de fond la condiţiile impreviziunii, cât timp excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Condiţiile sunt menţionate la paragraful 117 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016 se regăsesc în speţă. Acestea sunt obiective şi vizează cauza schimbării circumstanțelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a acestuia), iar cele subiective au în vedere atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutări obligaţiilor contractuale).

Se impune astfel, pentru a putea reţine situaţia de impreviziune, ca echilibrul contractual să fie rupt din cauza unei situaţii exterioare ce are caracter neprevăzut şi excepţional, ce nu putea fi prevăzută în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale şi care face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de împrumutaţi. De asemenea, evenimentul exterior nu trebuie să fie imputat părţii debitoare, în sensul că nu aceasta l-a provocat şi nici nu l-a acceptat ca şi risc contractual prin actul semnat.

Chiar dacă dispoziţiile textelor din Legea nr. 77/2016 nu erau analizate de către Curtea Constituţională la momentul transmiterii notificării şi formulării contestaţiei de către bancă, faţă de publicarea acesteia şi aplicarea în prezenta cauză, prin raportare la considerentele expuse anterior, în mod corect instanţele de fond au reţinut că revenea debitorilor invocarea şi dovedirea aspectelor legate de impreviziune. Nu se impunea ca instanţa să le solicite depunerea înscrisurilor la dosar, disponibilitatea părţilor guvernând procesual civil. A subliniat Înalta Curte în mod repetat că părţile nu pot invoca, în căile de atac, omisiunea instanţei de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. De asemenea, nici în apel şi nici în recurs părţile nu au propus administrarea de probe noi, astfel că nu îşi pot  invoca propria culpă în a depune toate diligenţele pentru aflarea adevărului.

De asemenea, recurenţii nu au invocat un eveniment exterior, obiectiv şi imprevizibil care a stricat echilibrul contractual, referirea la criza economică mondială nefiind suficientă pentru a reţine ruperea echilibrului contractual cât timp creditul a fost contractat în moneda naţională, întrucât aprecierea situaţiei de impreviziune trebuie făcută prin raportare la clauzele contractuale şi riscul asumat de părţi prin semnarea contractului.

Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că cererea de recurs nu este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor menţionate anterior şi a prevederilor art.496 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat şi va păstra decizia atacată.

Reţinând culpa procesuală a recurenţilor, în temeiul dispoziţiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă şi art. 455 Cod procedură civilă, raportat la natura raportului obligaţional născut prin încheierea contractului, instanţa va dispune obligarea solidară a recurenţilor la plata către intimată a sumei de 2862,13 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocaţial, potrivit facturii fiscale şi dovezii de încasare depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare