Măsuri de executare individuală asupra contului unic de insolvenţă. Raportul dintre art. 143 alin. 1 şi art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, modificată prin o.u.g. nr. 88/2018.

- art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 modificată prin O.U.G. nr. 88/2018, art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014

Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art.39 alin. 2 şi art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 modificată prin O.U.G. nr. 88/2018 rezultă că execu¬tarea silită individuală, declanșată concomitent cu proce¬dura de insolvență, nu va putea avea ca obiect contul unic întrucât dispozițiile art. 163 alin. (3) regle¬men¬tează o restricție, vizând insesizabilitatea contului de insolvență. În schimb, dispozițiile art. 143 alin. (1) reglementează posi¬bi¬litatea unei anumite conduite, adică executarea silită indivi¬duală. Or, implementarea unei restricții, adică a unui compor¬tament coercitiv, printr o normă expresă, dacă față de această normă se alătură în concurs alte prevederi legale, calificabile ca fiind generale față de prima, caracterul coercitiv al conduitei juridice impuse ar trebui conservat și perpetuat și la nivelul aplicării, în completare, a oricăror alte norme. Concluzia care se impune este aşadar în sensul că art. 143 alin. 1 nu reprezintă o excepţie de la insesizabilitatea contului unic prevăzută de dispoziţiile imperative ale art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, fără instituirea vreunei excepţii.

Prin Decizia civilă nr. 119/Ap/19.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. xxxxx a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice A. împotriva sentinţei civile nr. 1493/sind din data de 27.11.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. xxxxx.

Pentru a dispune această soluţie, instanţa de apel a reţinut că Legalitatea executării silite, în condiţiile respectării prevederilor cuprinse în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu constituie un argument de natură a infirma soluţia judecătorului sindic întrucât motivul de nelegalitate al executării care a fost invocat de administratorul judiciar al debitoarei se regăseşte în dispoziţiile Legii nr. 85/2014 iar nu ale Codului de procedură fiscală.

Curtea are în vedere că debitoarea se află în perioada de observaţie, conform art. 5 pct. 42 din Legea nr. 85/2014, prin sentinţa civilă nr 1495/SIND/12.12.2018 a Tribunalului Braşov fiind deschisă procedura insolvenţei cu acordarea următorului termen de judecată la 20.05.2020 în vederea depunerii rapoartelor de activitate

Măsurile de executare silită individuale, adoptate de creditorul fiscal vizează realizarea unor creanţe curente individualizate în adresa de înfiinţare a popririi emisă în dosarul de executare nr. xxxxx sub nr. xxxxx/15.07.2019.

În esenţă, apelanta susţine că legiuitorul a permis aceste măsuri de executare individuale prin dispoziţiile art. 143 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2014, introdus prin O.U.G. nr. 88/2018 în vigoare din 02.10.2018 şi că deşi contul unic de insolenţă nu poate forma obiectul acestor măsuri, ele pot privi celelalte conturi ale debitoarei. A mai arătat că dispoziţiile art. 143 alin. 1 reprezintă o excepţie de la art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

Acest motiv de apel nu poate fi reţinut ca întemeiat, neavând susţinere în dispoziţiile legale incidente în speţă.

 Judecătorul sindic a reţinut în mod întemeiat că poprirea contului unic de insolvenţă după deschiderea procedurii de insolvenţă nu are suport legal, concluzie bazată pe dispoziţiile exprese ale art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, independent de stadiul procedurii de insolvenţă, acest cont nu poate forma obiectul măsurilor de executare silită individuale. Concluzia instanţei are la bază afectaţiunea specială a acestui cont, constituit în conformitate cu art. 39 alin. 2 din lege pentru derularea tuturor operaţiunilor debitorului, şi analiza concursului dintre norma juridică conținută de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificată prin O.U.G. nr. 88/2018 („Pentru datoriile acumulate în perioada proce¬durii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită”), și cea prevăzută de art. 163 alin. (3) din aceeași lege [„Contul de insolvență deschis în condițiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indispo¬nibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau admi¬nistrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele admi¬nistrative sau de instanțele jude¬cătorești”].

 Rezultă din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor arătate că execu¬tarea silită indivi¬duală, declanșată concomitent cu proce¬dura de insolvență, nu va putea avea ca obiect contul unic întrucât dispozițiile art. 163 alin. (3) regle¬men¬tează o restricție, vizând insesizabilitatea contului de insolvență. În schimb, dispozițiile art. 143 alin. (1) reglementează posi¬bi¬litatea unei anumite conduite, adică executarea silită indivi¬duală. Or, implementarea unei restricții, adică a unui compor¬tament coercitiv, printr o normă expresă, dacă față de această normă se alătură în concurs alte prevederi legale, calificabile ca fiind generale față de prima, caracterul coercitiv al conduitei juridice impuse ar trebui conservat și perpetuat și la nivelul aplicării, în completare, a oricăror alte norme.

Concluzia care se impune este aşadar în sensul că art. 143 alin. 1 nu reprezintă o excepţie de la insesizabilitatea contului unic prevăzută de dispoziţiile imperative ale art. 163 alin. 3 din Legea  nr. 85/2014, fără instituirea vreunei excepţii.

Motivul de apel cu privire la admisibilitatea popririi contului unic al debitoarei nu se susţine nici prin prisma împrejurării că disponibilităţile cuprinse în acest cont unic alături de bunurile afectate de cauze de preferinţă în favoarea altor creditori, bunurile utilizate de debitoare în derularea activităţii curente, bunurile care au o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare, toate reprezintă active care nu pot face obiectul executării silite în cadrul procedurii speciale.

În consecinţă, deşi legiuitorul a permis declanşarea unei executări silite individuale asupra altor bunuri ale debitoarei în insolvenţă, decât contul unic de insolvenţă, Curtea constată că acesta nu a dorit să permită şi în perioada de observaţie executarea silită individuală.

În acest sens, prin art. 143 alin. (1) care prevede executarea silită individuală  a fost exclus explicit de la enumerarea realizată de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, text care reglementează regimul creanţelor curente cu caracter general.

Opţiunea limitării executării silite doar la intervalul temporal care debutează după confirmarea planului de reorganizare poate fi justificată de imperativul acordării celei de-a doua şanse reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014 şi de scopul procedurii: instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea creanţelor într-o proporţie cât mai ridicată. Dacă creditorii curenţi ar avea dreptul să ceară executarea silită încă din perioada de observație, șansele la reorganizare ar fi compromise, astfel că scopul procedurii colective ar fi curmat.

De altfel, chiar şi apelanta a indicat expres în cererea de apel că opţiunea între declanşarea măsurilor de executare silită individuală şi cererea de trecere a debitoarei în faliment priveşte situaţia debitoarei în reorganizare.

Cu referire la posibilitatea oricărui creditor de a iniţia aceste măsuri de executare silită, Curtea are în vedere că această apărare nu are relevanţă în economia litigiului întrucât în cauză nu s-a invocat nelegalitatea executării prin prisma calităţii creditorului, dovadă motivele de fapt şi de drept cuprinse în cererea de anulare a măsurilor de executare.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare