Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Partea specială. Drept procesual penal
Indice alfabetic: Drept penal. Drept procesual penal.
Temei de drept: art. 396 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d, alin. 2 lit. b C.pen.
Dispunând în mod nelegal încetarea procesului penal, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru încetarea procesului penal, fie pentru că a intervenit retragerea plângerii şi nu împăcarea părţilor, fie pentru ca intenţia de împăcare nu a fost concretizată în mod legal ca manifestare bilaterală de voinţă, practic, se poate susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpatului, lipsind realmente judecata în privinţa acestor fapte, pe un temei fals, respectiv cel al existenţei unui impediment legal pentru exercitarea acţiunii penale.
Curtea nu ar putea ea însăşi să se pronunţe pentru prima şi ultima dată (decizia sa fiind definitivă) asupra unor fapte determinate imputate inculpatului, în lipsa unei cercetări judecătoreşti în primă instanţa, fără a nesocoti dreptul inculpatului la un proces echitabil şi la dublul grad de jurisdicţie, astfel că se impune, odată cu admiterea apelului formulat de procuror, desfiinţarea în integralitate a sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Bârlad, procesul penal fiind reluat de la momentul debutului cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
Curtea de Apel Suceava
Autoritate de lucru judecat. Lipsa identităţii de cauză
Judecătoria Târgu-Cărbunești
plângere rezoluţie procuror art. 2781 Cod de procedură penală
Tribunalul Iași
Recurs împotriva unei sentinţe de respingere - ca tardiv formulată, prin raportare la art. 2781 alin. 2 Cod pr. penală - a plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
Tribunalul Maramureș
.Judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Casare cu trimitere spre rejudecare.
Tribunalul București
Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Natură juridică. Termen. Modalitate de calcul. Analiza pe fond a plângerii tardiv introduse la prim-procuror. Consecinţe