Contestație împotriva deciziei de concediere; nulitatea absolută a deciziei de concediere; conținutul deciziei de sancționare; nemotivare

Cuprins pe materii: Dreptul muncii

Indice alfabetic: Contestație împotriva deciziei de concediere; nulitatea absolută a deciziei de concediere; conținutul deciziei de sancționare; nemotivare.

Temei de drept: art. 251 alin. 1, 252 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 53/2003 modificată şi republicată - Codul Muncii

Sancțiunea disciplinară presupune constatarea săvârșirii unei fapte (comisive sau omisive) în legătură cu atribuțiile de serviciu, care constituie abatere disciplinară, însă fapta nu se confundă legal cu poziția subiectivă a salariatului față de respectiva faptă. Din această perspectivă, fapta se plasează pe tărâm obiectiv, iar apărarea salariatului pe tărâm subiectiv. Or, este indubitabil că, în cauză, salariata a arătat că nu a venit la serviciu, dar a explicat împrejurările concrete ce au condus la această situaţie factuală. Or, în sensul dispozițiilor art. 252 lit. c) C.muncii, tocmai acestor temeiuri concrete expuse de salariat era ținut angajatorul să răspundă punctual, potrivit art. 252 lit. c) C.muncii, în condițiile în care aspectele referitoare la absenţă nu erau contestate de salariat. Din acest punct de vedere, actul de sancţionare disciplinară este un act formal, iar conţinutul acestuia este impus prin norme imperative, sub sancţiunea nulităţii. În acest sens, lipsurile deciziei nu pot fi complinite prin acte extrinseci sau acte ulterioare, aşa cum susţine apelanta, prin prezentarea raţiunilor în cadrul actelor procedurale, întrucât actul sancţionator are caracter unitar şi conţinut prescris obligatoriu.

Domenii speta

Spete similare