Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Modalitatea de exprimare a acordului de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii.

- art. 91 Cod penal

Curtea nu poate fi de acord cu motivele de apel formulate de parchet prin care, printre altele, s-a afirmat că instanţa ar trebui să constate ex propriis sensibus existenţa consimţământului de a presta muncă neremunerată, fiind necesară înfăţişarea in personam a inculpatului, întrucât nu există nicio prevedere în acest sens. Chiar şi cererea de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii poate fi formulată prin act autentic, fără ca inculpatul să fie prezent fizic în faţa instanţei, neexistând nici un motiv de a impune cerinţe mult mai restrictive în cazul acordului exprimat în baza art. 91 Cod penal.

Instanţa apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. c al articolului menţionat chiar dacă acordul este dat în scris, fără respectarea formei autentice, cu condiţia ca înscrisul să prezinte credibilitate şi să poată fi verificată provenienţa acestuia şi calitatea persoanei care l-a întocmit.

Prin sentința penală nr. 222/S din data de 30.12.2019, pronunţată în dosarul nr. xxxx/62/2018 al Tribunalului Braşov, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la  pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni şi 10 zile şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 43/2000 și art. 3 alin. 1 din același act normativ.

Alături de pedeapsa principală, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare pe durata unui termen de 4 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e, alin. 2 lit. b şi c, alin. 3 Cod penal, s-a impus inculpatei ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B. la datele fixate de acesta;

 - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

 - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

 - să comunice schimbarea locului de muncă;

 - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

- să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din  comunitate

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la o unitate aflată în subordinea Consiliului Județean B. sau în cadrul Primăriei C..

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

De asemenea, prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 4 ani.

Alături de pedeapsa principală, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de 4 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e, alin. 2 lit. b şi c, alin. 3 Cod penal, s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune E. la datele fixate de acesta;

 - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

 - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

 - să comunice schimbarea locului de muncă;

 - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

-  să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din  comunitate

-  să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la o unitate aflată în subordinea Consiliului Județean E. sau în cadrul Primăriei Municipiului E..

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În temeiul art. 4 alin.1 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Inculpații au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare respectiv suma de câte 1.200 de lei (din care suma 1000 de lei avansată la urmărire penală).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 31.08.2018, în dosarul penal nr. xx/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, îndreptat prin procesul verbal din data de 08.11.2018, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale) şi trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele în condiţiile art. 38 alin. 1 Cod penal constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 06 februarie 2015 a preluat, în vederea comercializării, cantitatea de aproximativ 300 grame cannabis de la D., cantitate pentru care F. îi expediase prin intermediul Western Union suma de 470 euro, iar la data de 07 februarie 2015 a achiziţionat, în vederea comercializării, de la un cetăţean spaniol, neidentificat, cantitatea de aproximativ 750 grame cannabis, contra sumei de 1.125 euro. Aceeași inculpată este acuzată de aceea că, împreună cu F., a expediat de pe teritoriul Spaniei, din X., în perioada 7 – 12 februarie 2015, prin intermediul firmei de curierat „G.”, introducând astfel pe teritoriul României cantitatea de 1065,6 grame cannabis.

- D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 06 februarie 2015, în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, i-a vândut lui A. cantitatea de 300 grame de cannabis, pentru care a primit anterior suma de 470 euro de la F..

S-a arătat că potrivit rechizitoriului, la data de 12 martie 2015, prin rechizitoriul nr. xxD/P/2015 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului F., [...], pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic internaţional de droguri de risc”, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; „trafic de droguri de risc”, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; „trafic de droguri de mare risc”, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; „trafic internaţional de droguri de mare risc”, prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000; toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de A. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic internaţional de droguri de risc”, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi D. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi formarea unui nou dosar.

Prin ordonanţa nr. xx/D/P/2015 din data de 27 ianuarie 2015 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În continuare, au fost redate aspectele relevante din conținutul rechizitoriului, fiind expus conținutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză în cursul urmăririi penale și considerate ca fiind importante sub aspect probatoriu.

S-a mai arătat că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 04.11.2018, definitivă prin încheierea penală nr. 9/CP/31.01.2019, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din 31.08.2018 întocmit în dosar penal nr. xxD/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, legalitatea administrării probelor și efectuării actelor procurorului și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpații A. și D..

La primul termen acordat în cauză la care procedura de citare a fost legal îndeplinită şi cauza s-a aflat în stare de judecată, instanţa de fond a dat citire actului de sesizare și a constatat că inculpații, ambii cu domiciliul în Spania, au solicitat prin avocații aleși judecarea cauzei în lipsa lor.

 Inculpata A. a comunicat, la dosar, prin avocatul său ales, o declarație autentificată la Consulatul României din [...], Spania (depusă în copie lizibilă la filele 63-64 dosar instanță), prin care recunoaște săvârșirea faptelor așa cum sunt acestea descrise în rechizitoriu şi îşi manifestă voinţa în sensul soluţionării cauzei în procedura prevăzută de art. 374 alin 1 Cod procedură penală.

Instanța de fond, observând că acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, că înscrisul depus de inculpată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 375 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală, că aceasta a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care nu le contestă, a constatat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 374 alin 1 Cod procedură penală.

S-a reținut că inculpatul D., prin avocatul ales, a solicitat readministrarea probelor administrate și a depus la dosar înscrisul emis de Ministerul Justiției - Registrul Cazier Judiciar, Directoratul Regional X. care atestă că D. nu figurează cu antecedente penale.

În cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 15.05.2019 au fost audiați martorii H., I. care au relatat aspecte privind deținerea de către F., într-o dependință a locuinței lui H. un rucsac în care avea droguri porționate în punguțe și J. care nu cunoaște aspecte relevante pentru cauză.

F. nu a putut fi identificat în vederea audierii, această probă fiind solicitată în apărare de inculpatul D..

În cursul urmăririi penale F. a fost audiat în calitate de suspect mai înainte de disjungerea cauzei în cuprinsul căreia a arătat că se ocupă cu traficul de droguri din luna ianuarie 2015, că în după amiaza zilei de 6 februarie 2015, a expediat prin Western Union suma de 1200 euro pe numele concubinei sale A., pentru a cumpăra droguri. A menționat că, expeditor a fost K. zis L., un prieten al său care l-a ajutat cu trimiterea banilor întrucât își pierdu-se cartea de identitate, fără a cunoaște amănunte. A precizat că suma trimisă provenea din traficul de droguri. Apoi a menționat că A. a plătit pentru cantitatea de aproximativ 1 kg de cananbis suma trimisă de el, din întreaga cantitate 300 de grame fiind cumpărate contra sumei de 400 de euro de la „M.” o cunoștință a lui din Spania, iar restul de 700 de grame de la o persoană din Spania pe nume N.. În continuare, F. menționează că A. a trimis coletul prin intermediul firmei „G.” și i-a comunicat că la expeditor figurează O., dar și că el i-a cerut să treacă la destinatar numele lui P. precizând că nu avea buletin întrucât îl pierduse dar și pentru a nu fi prins. Numărul de telefon de contact era însă al lui.

La rândul său A. a recunoscut că a preluat la data de 06.02.2015, în vederea comercializării cantitatea de 300 de grame de cannabis de la D., în vederea comercializării, cantitate pentru care F. trimisese suma de 470 de euro prin serviciul Money-Gramm, iar în ziua următoare un cetățean spaniol i-a adus cantitatea de 750 de grame de cannabis achiziționată contra sumei de 1125 euro.

S-a reținut că sub aspect probator în cauză, în cursul urmăririi penale au fost încuviințate măsuri de supraveghere față de F., fapt ce a permis identificarea atât a concubinei acestuia A. utilizatoarea postului telefonic cu numărul [...] dar și a lui D. zis „M.” utilizatorul postului telefonic cu numărul [...].

Prin hotărârea atacată, au fost redate convorbirile apreciate a fi relevante.

În continuarea expunerii stării de fapt s-a reținut că la data de 6 februarie 2015 F. i-a trimis, prin intermediul Western Union, concubinei sale A. suma de 1.200 euro, în vederea achiziţionării cantităţii de aproximativ 750 grame Cannabis. La ora 18:47:44 F. i-a trimis un mesaj lui A. cu textul: „K [...] prim 1200”, ( fila 206) însemnând confirmarea trimiterii banilor, la destinatar figurând K..

S-a apreciat că cele sus reținute se coroborează cu raportul de tranzacţii trimis de către Western Union, în baza mandatelor nr. 703-704/UP/03.07.2017 ale judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, din care rezultă că, la data de 06.02.2015, K. a expediat prin intermediul sistemului de transfer financiar Western Union suma de 1.200 euro către A., din Q. către X., Spania.( filele 308-311 dup)

S-a subliniat că F. i-a cerut concubinei sale A. să meargă să ia drogurile spunându-i că M. nu vrea să se deplaseze: „Păi, mami, da' cum facem să iei aia de la M.'? Că el nu vrea să ţi-o aducă? (...) M.' a luat-o, e la el, da' nu vrea să vină cu ea, că, bine, el ştiu că are şi probleme, ştii? (...) E ceva cu condiţionat, cu (...) n-are voie să facă nimic.” (proces-verbal de redare interceptări din data de 06.02.2015, ora 00:40:48, fila 197). Discuţia a continuat, F. dându-i sfaturi lui A. referitoare la modalitatea în care să ambaleze drogurile, cerându-i să facă rost de o cutie din tablă şi comunicându-i că urma să-i trimită banii prin Western Union. La aceeaşi dată, ora 13:19:52, F. i-a trimis un mesaj lui A. cu numărul de telefon al lui D. ca să poată lua legătura cu el înainte de a se deplasa pentru a intra în posesia drogurilor. La ora 18:19:59 A. i-a confirmat lui F. că luase marfa de la D., respectiv cantitatea de 300 grame de cannabis, anterior negociată şi plătită de către F..

S-a arătat apoi că a doua zi, la ora 11:10:33, A. i-a comunicat lui F. că primise banii de la Western Union, urmând ca până la ora 14:00 să vină cel de-al doilea furnizor de droguri, care să-i aducă restul cantităţii de Cannabis. La ora 12:30:19, după ce a primit restul drogurilor, de la furnizorul neidentificat, respectiv cantitatea de 750 grame Cannabis în schimbul sumei de 1.125 euro, A. i-a spus lui F.: „De-abia acum a venit şi e de trei feluri. (...) N-am ştiut şi am crezut că e aceeaşi, am ameste...ailaltă, da' două n-o să ţi le amestec. Le pun separat. Vezi tu... (...) Auzi o chestie! E multă rău, ..., io ce (...) fac? (...) Am găsit 2 (n.a. cutii), da' nu-ncape, mă, în două ce-am eu aicea, ce-ai?”( fila 211 dup)

S-a reținut că întreaga cantitate de 1065,6 grame cannabis, a fost ambalată într-un colet după cum urmează: într-o cutie mare de carton, disimulate printre haine şi dulciuri, se aflau două cutii de tablă, de fursecuri, inscripţionate „Danish Butter Cookies” şi o cutie de pantofi inscripţionată „Clarks”; într-una dintre cutiile de fursecuri se afla o pungă, în celelalte două cutii se aflau câte două pungi din nailon, fiecare pungă conţinând fragmente vegetale – muguri, cu aspect şi miros specifice cannabisului. La aceeaşi dată, în jurul orei 13:30, A. a expediat coletul prin intermediul firmei „G.”, la expeditor figurând numele O., iar la destinatar P.. (fila 213 d.u.p.)

Coletul a ajuns la Q. la data de 12 februarie 2015, la ora 06:30, iar imediat după ce au intrat în posesia lui, P. şi F. au fost prinşi în flagrant de către organele de urmărire penală.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. […] din 18.02.2015 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, probele înaintate reprezentate de fragmente vegetale inflorescenţe de culoare verde-oliv, descoperite în coletul ridicat cu ocazia prinderii în flagrant a lui F. au fost constituite din 1065,6 grame cannabis.

În raport de cele mai sus reținute, instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză coroborate, sunt de natură a dovedi existența faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații dar și fără dubiu vinovăția acestora.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatei A. constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 06 februarie 2015 a preluat, în vederea comercializării, cantitatea de aproximativ 300 grame Cannabis de la D., cantitate pentru care F. îi expediase prin intermediul Western Union suma de 470 euro, iar la data de 07 februarie 2015 a achiziţionat, în vederea comercializării, de la un cetăţean spaniol, neidentificat, cantitatea de aproximativ 750 grame Cannabis, contra sumei de 1.125 euro și ulterior a expediat de pe teritoriul Spaniei, din X., în perioada 7 – 12 februarie 2015, prin intermediul firmei de curierat „G.”, introducând astfel pe teritoriul României cantitatea de 1065,6 grame Cannabis, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale) şi trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele în condiţiile art. 38 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D., s-a reținut că fapta acestuia constând în aceea că, la data de 06 februarie 2015, în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, i-a vândut lui A. cantitatea de 300 grame de cannabis, pentru care a primit anterior suma de 470 euro de la F., întrunește elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Apoi, au fost prezentate detaliat motivele care au determinat instanța de fond să pronunțe o soluție de respingere a cererii formulate de inculpata A., prin avocatul său ales, de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare prin care s-a solicitat reținerea unei singure infracțiuni aceea de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor (cuantum şi modalitate de executare) aplicate inculpaților pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, s-a avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, apoi efectele pe care le are aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală cu privire la reducerea acestor limite în cazul inculpatei A., împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, de starea de pericol creată pentru valorile ocrotite de lege, natura şi gravitatea consecinţelor infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de inculpați, de conduita inculpaților după săvârşirea faptelor, dar şi în cursul procesului penal şi nu în ultimul rând de nivelul de educaţie, vârsta, starea sa de sănătate, situaţia lor familială şi socială.

Astfel, instanța de fond a constatat că faptele pentru care au fost cercetați inculpații sunt unele grave din prisma consecințelor pe care consumul de droguri îl are asupra populației în general. S-a expus că fenomenul consumului de droguri remarcat fiind de la vârste fragede, se extinde în rândul populației tinere și adulte; este cunoscut faptul că substanţele de tipul celor pe care inculpatul, în scopul obţinerii de profit intenţiona să le comercializeze produc dependenţă, putând genera nu doar preocupări în sensul procurării acestor substanţe, ci pot determina comiterea de alte fapte prevăzute de legea penală (acte de violență, săvârșirea de fapte penale sub imperiul drogurilor). Consumul de droguri, ca și încurajarea acestuia, prin intermediul comercializării masive, are efecte și asupra stării de sănătate a populației țintă, cu repercusiuni grave și asupra membrilor familiilor acestora.

Instanța de fond a apreciat că nu se pot identifica în cauză elemente de circumstanțiere în beneficiul inculpaților, aspectele expuse de inculpata A. referitoare la accidentul suferit, lipsa mijloacelor materiale pentru efectuarea unei operații estetice, ori diagnosticarea sa cu cancer ulterior comiterii faptelor, în opinia judecătorului fondului, nefiind aspecte care să poată fi reținute ca și circumstanțe atenuante în sensul art. 75 alin. 2 Cod penal însă au fost avute în vedere la individualizarea modalității de executare a pedepsei.

În raport de cele reținute, s-a constatat că aplicarea, în ceea ce o privește pe această inculpată, a unor pedepse egale cu minimul special rezultat ca urmare a reducerii limitelor cu o treime ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, răspunde scopului punitiv și de reinserție socială. Alături de pedeapsa principală s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor care au fost interzise ca pedeapsă accesorie, în temeiul art. 65 Cod penal, respectiv drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal., art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 3 Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite, s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, pedeapsa complementară având în vedere identitatea de conținut a celor aplicate și alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

S-a constatat că în raport de circumstanțele sale personale, dar și în raport de data săvârșirii faptelor februarie 2015, data sesizării instanței, august 2018, aplicarea pedepsei ar fi suficientă, scopul acesteia putând fi atins și prin supunerea inculpatei unei supravegheri pe durata unui termen de încercare în temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. constatându-se că acesta în prezent nu este cunoscut cu antecedente penale, și nici nu sunt date din care să rezulte că acesta ar fi fost cercetat pe teritoriul Spaniei pentru fapte similare, în raport de data săvârșirii faptelor februarie 2015, data sesizării instanței, august 2018, instanţa de fond a considerat că inculpatul are şanse reale de reintegrare socială astfel că aplicarea pedepsei ar fi suficientă chiar şi fără executarea acesteia, că supus unor măsuri de supraveghere pe perioada suspendării executării pedepsei, cu stabilirea unui termen maxim de supraveghere şi a unor obligaţii de natură a asigura acestuia şanse sporite de reintegrare, scopul punitiv şi educativ al pedepsei va putea fi atins.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii A. şi D..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov a criticat sentinţa apelată sub aspectul soluţiei pronunţate faţă de inculpatul D., susţinând că aceasta este nelegală în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestui inculpat şi netemeinică sub aspectul cuantumului redus al pedepsei.

În dezvoltarea motivelor de apel, se arată în primul rând că instanţa de fond nu putea să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului D., nefiind îndeplinite în cauză condiţiile prev. de art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal  conform căruia infractorul trebuia să îşi fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Sub acest aspect, se mai arată că inculpatul D. nu şi-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunităţii nici în faza de urmărire penală, nici în faţa instanţei.

S-a apreciat că acordul inculpatului în sensul de a presta muncă în folosul comunităţii este una din condiţiile obiective, esenţiale, de legalitate a acestei modalităţi de executare a pedepsei.

În al doilea rând, sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate, s-a argumentat că încă din faza de urmărire penală, inculpatul a manifestat nepăsare şi dezinteres faţă de dosarul în care a fost cercetat, menţinând această atitudine şi în faţa instanţei de fond, în condiţiile în care nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.

S-a subliniat, de asemenea, că deşi s-a reţinut contrariul prin sentinţa penală atacată, inculpatul are antecedente penale, fiind arestat în X., Spania, la data de 23.03.2010, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la data de 23.07.2013 pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi, în R., Spania, la data de 07.02.2016, pentru tâlhărie.

În continuare, parchetul a apreciat că modalitatea de executare ar fi golită de conţinut şi ineficientă în condiţiile în care inculpatul trăieşte de 15 ani în Spania şi nu ar avea cum să îşi îndeplinească obligaţiile şi măsurile impuse de instanţa de fond care reclamă prezenţa inculpatului pe teritoriul României.

În motivare, s-a făcut referire şi la cantitatea mare de droguri vândute de inculpatul D. inculpatei A., pe teritoriul Spaniei – 300 de grame de cannabis.

 Inculpata A. nu şi-a motivat în scris apelul, însă calea de atac a fost susţinută oral de avocatul ales al acesteia, la termenul din data de 16.09.2020, ocazie cu care s-a reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice formulate şi în faţa instanţei de fond, solicitându-se în acest sens reţinerea unei singure infracţiuni de trafic internaţional de droguri prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. Sub acest aspect, s-a susţinut că infracţiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită în infracţiunea de trafic internaţional de droguri prev. de art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ, întrucât inculpata a cumpărat şi deţinut drogurile de risc în vederea trimiterii acestora în România, nu pentru a le comercializa în Spania. S-a subliniat că inculpata a trimis în ţară, soţului ei drogurile de risc, care, la rândul lui, urma să le comercializeze pe teritoriul României, iar de pe urma câştigului să îşi rezolve nişte probleme de ordin personal.

Apoi, s-a învederat că inculpata A. se află într-o situație specială, fiind cetățean român care s-a stabilit de mai mulți ani pe teritoriul Spaniei şi în aceste condiții, nu ar putea îndeplini obligațiile care i-au fost stabilite de instanța de fond în baza art. 93 alin. 1 și 2 Cod penal cum ar fi: să se prezinte la Serviciul de probațiune B. la datele fixate de acesta, de a primi vizitele consilierului de probațiune, de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În circumstanţiere, s-a mai invocat că inculpata este bolnavă de cancer, a fost operată și are doi copii în îngrijire pe care i-a conceput din relația de concubinaj pe care a avut-o cu martorul F.. De asemenea, s-a invocat şi faptul că inculpata a fost victima unui accident de circulație de pe urma căruia a suferit un traumatism facial și a rămas cu sechele estetice.

Avocat S. solicită să se mențină suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind vorba de o singură infracțiune și nu de două infracțiuni, și să se dispună modificarea structurii obligațiilor în sensul celor solicitate.

În acest sens, s-a solicitat admiterea apelului declarat de inculpată și, pe cale de consecință, desființarea sentinței penale atacate şi reținerea în sarcina acesteia comiterea unei singure infracțiuni, respectiv infracțiunea de trafic internațional de droguri, precum şi înlăturarea obligaţiile arătate.

Inculpatul D. a depus motivele de apel la termenul din 16.09.2020 prin care a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Braşov şi în urma rejudecării, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.

În esenţă, s-a susţinut că în dosar nu există suficiente probe din care să rezulte că persoana poreclită „M.”, de la care inculpata A. a cumpărat drogurile în Spania, şi inculpatul D. sunt una şi aceeaşi persoană. S-a învederat că singura probă ar fi declaraţia suspectului F., dată într-un alt dosar de urmărire penală şi care nu au putut fi audiat întrucât nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond. De altfel, în opinia inculpatului, declaraţia lui F. nu ar prezenta nicio credibilitate întrucât a fost condamnat în dosarul nr. xxx/62/2020 al Tribunalului Braşov pentru o altă faptă de trafic de droguri.

S-a concluzionat că în aceste condiţii nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpatul D., motiv pentru care ar trebui să se dea eficienţă principiului in dubio pro reo.

Acelaşi inculpat, prin apărătorul său ales, cu ocazia dezbaterilor, a mai criticat şi obligaţiile impuse de instanța de fond apelantului-inculpat D. constând în cele de a se prezenta la Serviciul de Probațiune E. şi de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, având în vedere că are reşedinţa în Spania de 15 ani.

În cursul soluţionării apelului a fost admisă cererea în probaţiune formulată de inculpatul D. şi s-a procedat la audierea martorului F..

De asemenea, avocatul ales al inculpatului a depus un înscris din care rezultă că dacă va fi găsit vinovat, acesta este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. După închiderea dezbaterilor, însă înainte de pronunţarea soluţiei în apel, s-a depus şi o declaraţie autentificată în acest sens.

Examinând cauza potrivit art. 420 Cod procedură penală, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, se constată că apelurile formulate în cauză sunt nefondate, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică.

Astfel cum în mod just a reţinut şi instanţa de fond, din materialul probator administrat în cauză rezultă că la data de 06 februarie 2015, în Spania, inculpata A. a cumpărat de la coinculpatul D. cantitatea de 300 de grame de canabis în schimbul sumei de 470 de euro, iar a doua zi, de la o persoană neidentificată, de cetăţenie spaniolă, cantitatea de 750 de grame de canabis în schimbul căreia a achitat suma de 1.125 de euro. Banii au fost expediaţi inculpatei, prin Western Union, de către martorul F..

Ulterior, inculpata A. a împachetat întreaga cantitate de droguri de risc achiziţionată, într-un ambalaj care conţinea diverse produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi mâncare, iar prin firma de curierat „G.” a expediat-o în România. Coletul a fost preluat în data de 12 februarie 2020 de martorul F. şi numitul P., acesta din urmă figurând şi ca destinatar al pachetului. Cu acea ocazie, organul de urmărire penală a intervenit şi i-a prins în flagrant pe cei doi.

Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpata A. şi trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, comisă de ambii inculpaţi.

Atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, inculpata A. a contestat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, afirmând că fapta sa poate fi încadrată doar la art. 3 din Legea nr. 143/2000. Curtea consideră că prin încheierea din data de 12.11.2019, tribunalul în mod just a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată întrucât demersurile efectuate de aceasta constând în achiziţionarea drogurilor de risc pe care apoi le-a ambalat şi trimis din Spania în România, fiind acţiuni separate, de sine stătătoare, întrunesc elementele constitutive ale ambelor infracţiuni, atât ale traficului de droguri de risc, cât şi ale traficului internaţional de droguri de risc. Necesitatea reţinerii ambelor infracţiuni rezultă din analiza textelor legale care sancţionează faptele, art. 2 din lege plasând în sfera ilicitului penal orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, iar art. 3 din actul normativ menţionat sancţionând introducerea în ţară a drogurilor de risc şi de mare risc. Se poate observa că inculpata A. mai întâi a achiziţionat şi deţinut o cantitate mare de droguri de risc cu banii primiţi de la concubinul său şi ulterior, a împachetat şi expediat în România întreaga cantitate de droguri pentru a fi distribuit de F..

Chiar dacă de la început se cunoştea faptul că drogurile achiziţionate în modalitatea descrisă mai sus urmează a fi comercializate în România şi nu în Spania, această circumstanţă nu poate înlătura existenţa ambelor infracţiuni întrucât art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu absoarbe infracţiunea prev. de art. 2 din aceeaşi lege, fiind întrunite în prezenta speţă elementele constitutive ale ambelor infracţiuni – pe de o parte cumpărarea şi deţinerea drogurilor în vederea comercializării, indiferent de ţara de destinaţie, şi, pe de altă parte, demersurile efectuate în plus faţă de achiziţionarea de canabis, respectiv ambalarea şi expedierea prin firma de curierat a drogurilor.

Sub acest aspect, pe bună dreptate, s-a făcut referire şi la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15/2017, prin care s-a admis sesizarea privind dezlegarea unor chestiuni de drept şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000, republicată, s-a stabilit că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal). În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie a subliniat că „nu se poate reține că traficul intern de droguri este absorbit de infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc/mare risc, întrucât este vorba despre texte normative diferite, de modalități diferite de săvârșire, respectiv o acțiune complexă de introducere în țară de droguri, în ipoteza traficului internațional, iar, în cazul traficului intern de droguri, o acțiune distinctă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul României.” Prin aceeaşi decizie, s-a stabilit că „în ceea ce privește elementul material al laturii obiective a fiecăreia dintre aceste două infracțiuni se constată existența lor de sine stătătoare. Fapta de a introduce droguri în țară și aceea de a transporta astfel de substanțe pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, chiar săvârșite de aceeași persoană și constatate cu același prilej, constituie infracțiuni distincte, prevăzute de art. 2 și de art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs.”

Interpretarea dispoziţiilor art. 2 din lege prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este aplicabilă şi în cazul celorlalte modalităţi alternative de comitere a infracţiunii de trafic de droguri, nu doar sub aspectul transportului substanţelor interzise de lege.

Revenind la starea de fapt expusă mai sus, se reţine că expunerea faptelor nu a fost contestată de inculpata A. care în faţa primei instanţe a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii în baza declaraţiei autentificate prezentate judecătorului cauzei de către apărătorul ales al inculpatei. Doar inculpatul D. neagă că s-ar face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, susţinând că porecla de „M.” indicată de martorul F. nu îi aparţine, contestând şi proba testimonială a acestuia din urmă, dată într-un alt dosar penal. Însă, susţinerile apelantului-inculpat nu pot fi primite, fiind contrazise de probele administrate în cauză inclusiv în faţa instanţei de apel.

În cursul urmăririi penale, audiat fiind în calitate de suspect în dosarul de urmărire penală nr. xx/D/P/2015 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov, martorul F. a arătat expres că inculpata A. a achiziţionat cantitatea de 300 de grame de canabis din Spania de la o persoană poreclită „M.” şi deoarece nu îi cunoştea sau nu îşi aducea aminte de numele adevărat al furnizorului, i s-a prezentat o planşă fotografică de pe care l-a identificat pe inculpatul D., făcând astfel conexiune între acesta din urmă şi furnizorul drogurilor de risc.

Curtea nu poate admite nici apărarea conform căreia declaraţiile date de F. într-o altă cauză nu ar fi valabile din moment ce există o legătură strânsă între cele două cauze, iar dosarul de urmărire penală nr. xx/D/P/2015 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov în care s-a întocmit rechizitoriul privindu-i pe inculpaţii A. şi D. s-a format în urma soluţiei de disjungere dispuse prin ordonanţa din data de 11.03.2015, pronunţată  în dosarul nr. xx/D/P/2015 al aceluiaşi parchet. În considerentele ordonanţei menţionate s-a arătat că se impune adoptarea soluţiei de disjungere faţă de faptul că inculpaţii A. şi D. sunt stabiliţi în Spania, ceea ce ar fi putut conduce la întârzierea nejustificată a soluţionării cauzei privindu-l pe martorul F. – având calitatea de inculpat în acea cauză, aflat sub imperiul măsurii arestării preventive. În acest din urmă dosar, procurorul de caz a dispus sesizarea instanţei competente doar în ceea ce priveşte faptele comise de F., cercetat în stare de arest preventiv, printre care se afla şi infracţiunea de trafic internaţional de droguri constând în introducerea în ţară a cantităţii de 300 de grame de canabis achiziţionate de concubina sa, A. de la D..

Formarea unui nou dosar de urmărire penală ulterior soluţiei de disjungere nu atrage după sine readministrarea tuturor probelor existente în cauza iniţială, acestea putând fi folosite şi în cauza disjunsă, cele două constituind un întreg, doar că, din motive obiective, soluţia nu poate fi pronunţată în acelaşi moment faţă de toate persoanele vizate de cercetări.

Mai mult, în faţa instanţei de apel, a fost audiat în mod nemijlocit, în calitate de martor, condamnatul F. care a confirmat că persoana poreclită „M.” şi inculpatul D. sunt una şi aceeaşi persoană şi a subliniat că l-a cunoscut pe acesta personal, în Spania. Martorul a mai confirmat că inculpatul D. a fost furnizorul de la care concubina sa, A. a achiziţionat cele 300 de grame de canabis în data de 06.02.2015. Vinovăţia inculpatului D. rezultă şi din declaraţia de recunoaştere autentificată a inculpatei A., depusă la dosarul instanţei de fond şi care se coroborează cu depoziţia martorului F.. Sub aspect probatoriu mai trebuie invocate şi convorbirile interceptate în cursul urmăririi penale în baza mandatului de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi, purtate de martorul F. şi inculpata A. privind preluarea, de către aceasta din urmă, a drogurilor de risc de la „M.” (filele 197 – 205 dosar u.p.), succesul operaţiunii fiind confirmat cu ocazia discuţiei purtate de concubini la data de 06.02.2015, orele 18:19 (fila 204 dosar u.p.).

În concluzie, probele analizate mai sus dovedesc existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului D. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc reţinută în sarcina sa şi înlătură prezumţia de nevinovăţie instituită în beneficiul acestuia prin art. 99 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 6 paragraful 2 C.E.D.O.

În continuare, analizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D. şi modalitatea de executare a acesteia, contestate de parchet, se reţine că instanţa de fond, în urma analizării criteriilor reglementate de art. 74 Cod penal, a individualizat în mod corect pedeapsa care corespunde exigenţelor societăţii şi poate conduce la reintegrarea socială a infractorului. Chiar dacă s-a aplicat minimul special prevăzut de lege, de 2 ani închisoare, trebuie avută în vedere că fapta a fost comisă în urmă cu 5 ani, iar faţă de durata mare de timp trecută nu se justifică sancţionarea mai aspră a inculpatului prin aplicarea unei pedepse mai mari. Trebuie, de asemenea, avută în vedere că din declaraţia martorului F. rezultă că inculpatul, la rândul său, este un intermediar, nu şi furnizorul principal al drogurilor de risc care au ajuns în ţară, astfel persoana sa prezintă o periculozitate mai redusă, deşi, bineînţeles, nu poate fi ignorată cantitatea mare de canabis vândută coinculpatei şi efectele acestei substanţe asupra consumatorilor.

De asemenea, trebuie reţinut că inculpatul D. este o persoană integrată în societatea spaniolă, este angajat al societăţii Ş. încă din anul 2016 şi din înscrisurile depuse în apărarea sa reiese că nu figurează cu antecedente penale în evidenţele autorităţilor din Spania (fila 89 dosar fond). Bineînţeles, nu se trec cu vederea informaţiile furnizate de organul judiciar din X., Spania, în cursul urmăririi penale, prin intermediul ordinului european de anchetă, însă trebuie subliniat că acestea privesc trei măsuri preventive presupus a fi luate faţă de D. (fila 363, paragraful ultim, dosar u.p.) şi nu există date că s-ar fi pronunţat şi soluţii definitive în respectivele cauze pentru a putea fi luate în considerare ca şi circumstanţe personale defavorabile apelantului.

Apoi, nu se poate afirma nici faptul că inculpatul a manifestat o atitudine de ignorare şi dezinteres faţă de procesul penal pornit împotriva sa din moment ce acesta şi-a angajat un avocat care s-a prezentat la fiecare termen de judecată, şi-a organizat în mod temeinic apărarea şi, prin intermediul avocatului, a dat explicaţii, lămuriri instanţei, a prezentat probe în circumstanţiere şi a ţinut legătura cu organele judiciare. 

Chiar dacă s-a aplicat minimul special al pedepsei, termenul de supraveghere stabilit prin hotărârea atacată este maximul prevăzut de art. 92 alin. 1 Cod penal, respectiv 4 ani, timp în care condamnatul va putea fi supravegheat de serviciul de probaţiune pentru a se asigura că acesta nu va mai comite alte fapte penale, fiind suficientă doar aplicarea pedepsei, nu şi executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie.

Trecând la modalitatea de executare a pedepsei, stabilită de instanţă, se constată că într-adevăr, în momentul pronunţării sentinţei penale atacate, nu era îndeplinită condiţia prev. de art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal întrucât inculpatul D. nu îşi manifestase expres acordul de a presta muncă în folosul comunităţii. Însă, această omisiune a fost înlăturată în faţa instanţei de apel prin depunerea, de către avocat ales, a unui mail trimis de inculpatul D. prin care, acesta îşi exprima acordul de a presta muncă neremunerată în situaţia condamnării sale. Ulterior, înainte de pronunţarea soluţiei în calea de atac, s-a depus şi o declaraţie notarială în acest sens. Curtea a apreciat că sub aspectul prezentării înscrisului autentificat nu se impunea repunerea pe rol a cauzei întrucât nu reprezenta o cerere/probă nouă, ci doar o confirmare a existenţei acordului inculpatului de a presta muncă neremunerată, iar sub acest aspect reprezentantul Ministerului Public şi-a exprimat deja opinia atât în scris, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, considerând că nu ar fi valabil din moment ce acordul nu a fost dat personal de inculpat, în faţa instanţei.

Curtea nu poate fi de acord cu motivele de apel formulate de parchet prin care, printre altele, s-a afirmat că instanţa ar trebui să constate ex propriis sensibus existenţa consimţământului de a presta muncă neremunerată, fiind necesară înfăţişarea in personam a inculpatului, întrucât nu există nicio prevedere în acest sens. Chiar şi cererea de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii poate fi formulată prin act autentic, fără ca inculpatul să fie prezent fizic în faţa instanţei, neexistând nici un motiv de a impune cerinţe mult mai restrictive în cazul acordului exprimat în baza art. 91 Cod penal. Instanţa apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. c al articolului menţionat chiar dacă acordul este dat în scris, fără respectarea formei autentice, cu condiţia ca înscrisul să prezinte credibilitate şi să poată fi verificată provenienţa acestuia şi calitatea persoanei care l-a întocmit. Or, în speţă, însuşi avocatul ales al inculpatului D. a prezentat în faţa instanţei de apel mesajul trimis de acesta prin intermediul poştei electronice, astfel că veridicitatea acestuia nu a fost pusă sub semnul întrebării de instanţă, mai ales că după închiderea dezbaterilor, conţinutul mail-ului a fost confirmat şi de înscrisul autentic depus la dosar care cuprindea şi datele de identitate ale inculpatului.

De altfel, nici inculpata A. nu s-a înfăţişat personal în faţa instanţei, invocând motive personale, şi, totuşi, în cazul acesteia, parchetul a acceptat manifestarea acordului în sensul art. 91 lit. c Cod penal şi prin înscrisul notarial depus la dosarul primei instanţe. Nu există niciun motiv pentru a nu aplica acelaşi tratament juridic şi inculpatului D..

În aceeaşi ordine de idei, trebuie precizat că legiuitorul a impus condiţia existenţei acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în beneficiul condamnatului pentru că în situaţia lipsei unui consimţământ prealabil exprimat, acesta ar presta o muncă forţată, ceea ce nu este acceptată în legislaţia internă şi internaţională.

În final, examinând sentinţa atacată şi sub aspectul posibilităţii de executare a obligaţiilor impuse de instanţă în baza art. 93 Cod penal, se constată că aplicarea măsurilor şi obligaţiilor contestate de cei doi inculpaţi, cum ar fi prezentarea la serviciul de probațiune, primirea vizitelor consilierului de probațiune şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, nu sunt lăsate la aprecierea instanţei, sunt obligatorii şi nu pot fi înlăturate, astfel cum s-a solicitat, dar nici nu sunt golite de conţinut şi ineficiente, astfel cum a apreciat parchetul întrucât în situaţia persoanelor condamnate care au domiciliul sau reşedinţa într-un alt stat membru al U.E., legiuitorul a prevăzut un remediu prin implementarea Deciziei-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative.

Astfel, în baza art. 200 şi urm. din Legea nr. 302/2004, se poate demara procedura recunoaşterii hotărârii judecătoreşti în vederea supravegherii măsurilor şi obligaţiilor stabilite de instanţa de fond în ţara unde s-au stabilit cei doi inculpaţi, Spania fiind stat membru al Uniunii Europene.

În final, cu privire la posibilitatea prestării muncii neremunerate în folosul comunităţii, se are în vedere că legiuitorul a prevăzut mai multe căii care pot fi exercitate în faza de executare a hotărârii penale şi nu în acest moment, înainte de rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare. În această fază, instanţa nu poate analiza dacă există motive obiective – cum ar fi starea de sănătate a condamnatului, care împiedică executarea obligaţiei impuse conform art. 93 alin. 3 Cod penal.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii A. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 222/S din data de 30.12.2019, pronunţată în dosarul nr. xxxx/62/2018 al Tribunalului Braşov.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, inculpaţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel, iar în temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare