Dreptul insolvenţei. Atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului care a contribuit la ajungerea societăţii în insolvenţă.

-  art. 169 alin. 1 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014; art. 22 şi 249 Cod procedură civilă, art. 72 din Legea nr. 31/ 1990 şi art. 7 din Legea nr. 82/ 1991

- Secţia civilă - decizia civilă nr. 111/Ap/9 februarie 2021, M.C.

Prin sentinţa civilă nr.86/S/22.10.2020 Tribunalul Covasna a respins acţiunea formulată reclamantul A. SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C. având ca obiect atragerea răspunderii pârâtului pentru prejudiciul de 81760.00 lei.

În motivarea hotărârii, judecătorul sindic arată că în afara înscrisurilor depuse de partea reclamantă la dosar, în cauză nu s-a administrat proba cu expertiza contabilă judiciară, care să probeze cele susţinute de partea reclamantă în cererea sa, care avea această obligaţie în temeiul art.249 Noul Cod de procedură civilă.

Practicianul în insolvenţă care este administrator judiciar şi reprezentant al reclamantei-debitoare în cauză nu poate să facă cereri într-un proces civil, fără ca instanţa să poată face verificări, probe în legătură cu aceste cereri, care au ca obiect sume mari de bani, prin administrarea unei probe prevăzută de Codul de procedură civilă. Se mai poate observa şi faptul că faţă de principiul rolului activ prevăzut de art.22 Noul Cod de procedură civilă, instanţa are chiar obligaţia să verifice aceste pretenţii prin administrarea unui probatoriu adecvat. O astfel de probă care trebuia administrată este expertiza contabilă, care este întocmită de un specialist, respectiv de un expert contabil autorizat, iar necesitatea de a administra această probă rezultă şi din faptul că instanţa nu are cunoștințe de specialitate de contabilitate şi totodată este în concordanţă cu principiul rolului activ al instanţei prevăzut de art.22 Noul Cod de procedură civilă.

S-a reţinut că obligarea părţii pârâte la plata unei mari sume de bani fără administrarea de probe solide, cum este şi cazul expertizei contabile în această cauză, reprezintă în opinia instanţei şi o gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil care constituie o încălcare gravă şi a art.6 din CEDO. Astfel, făcând o comparaţie cu procedura penală ar fi ca şi cum un judecător în materie penală ar admite cererile făcute de procuror prin rechizitoriu fără a administra alte probe decât înscrisurile şi fără a se întocmi expertize contabile în cauze ce au ca obiect evaziunea fiscală. Debitoarei i s-a creat de-a lungul timpului un prejudiciu în cuantumul de 81760.00 lei însă în speţă nu s-a dovedit că aceste împrejurări se încadrează în situaţiile limitativ şi expres prevăzute de art.169 alin.(1) lit. d şi e din Legea nr.85/2014. Între faptul lipsei sumelor indicate în cererea părţii reclamante şi starea de insolvenţă a debitoarei nu există nici o legătură de cauzalitate dovedită cu probe judiciare indubitabile. De asemenea, din analiza coroborată a probelor administrate judecătorul sindic reţine că, în speţă, faptele părţii pârâte aşa cum au fost ele probate în speţa de faţă nu constituie nicidecum faptă ilicită şi prin urmare ele nu pot să atragă răspunderea materială a presupusului făptuitor. Şi mai mult, pentru partea din pasivul debitoarei respectiv suma de 81760.00 lei instanţa reţine că sub nici o formă lipsa acestei sume nu constituie prejudiciu şi prin urmare nu se justifică angajarea răspunderii civile delictuale a părţii pârâte dat fiind că, în esenţă, nu sunt îndeplinite cumulativ nici condiţiile instituite de art.1357 din Noul cod civil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel lichidatorul judiciar A. SPRL solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii în atragerea răspunderii pârâtului fiind îndeplinite prevederile art.169 alin.1 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014.

În motivarea apelului se arată că starea de insolvenţă a fost cauzată de abandonarea societăţii, de neplata la timp a datoriilor, neutilizarea disponibilităţilor băneşti pentru plata datoriilor, fiind îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii fostului administrator. Acesta a cauzat un prejudiciu real societăţii prin neprezentarea activelor, nedepunerea situaţiilor financiare şi a documentelor justificative, neţinerea contabilităţii şi nepredarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar. Ultimul bilanţ contabil din 2016 a evidenţiat active imobilizate de 3.865 lei, stocuri în valoare de 37.680 lei, disponibilităţi băneşti de 60.630 lei, în total active de 102.175 lei. Expertiza nu se impune a fi administrată faţă de ultimul bilanţ ce a fost vizat de un expert contabil şi în lipsa documentelor financiar contabile.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 476 Cod procedură civilă Curtea a constatat următoarele:

Procedura insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L. s-a deschis la data de 23.05.2019 prin Sentinţa civilă nr. 78/2019 pronunţată de Tribunalul Covasna. Pârâtul C. a fost asociat unic şi administrator al societăţii începând cu data de 13.05.2015 şi până la intrarea societăţii în insolvenţă.

Judecătorul sindic prin hotărârea apelată a respins atragerea răspunderii, a apreciat că nu sunt dovedite cerinţele art. 169 alin. 1 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014, deoarece, în principal, nu s-a administrat proba cu expertiza contabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014 invocate:

(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori;

h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

(2) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Lichidatorul judiciar şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014 motivat de neprezentarea activelor societăţii şi a documentelor contabile. Cererea acestuia a fost respinsă.

Cu privire la aplicarea art.169 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014 judecătorul sindic a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii pârâtei pentru suma de 81.760 lei, reprezentând pasivul societăţii întrucât nu s-a administrat proba cu expertiză contabilă şi astfel s-ar încălca drepturile pârâtului la un proces echitabil.

În legătură cu motivele de apel invocate, se constată că prevederile art. 169 din Legea nr. 85/2014 permit atragerea răspunderii foştilor administratori ai debitoarei în raport de modul în care aceştia au cauzat starea de insolvenţă prin faptele expres prevăzute de textul de lege, iar determinarea părţii din pasiv depinde de natura fiecărei fapte din cele enumerate din art. 169 din Legea nr.85/2014.

În speţă, s-a imputat pârâtului săvârşirea faptelor prevăzute de art. 169 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014 faţă de abandonarea societăţii, de neplata la timp a datoriilor, neutilizarea disponibilităţilor băneşti pentru plata datoriilor, nepredarea activelor şi documentelor contabile. În probaţiune s-a depus raportul privind cauzele şi împrejurările ce au determinat insolvenţa societăţii şi bilanţul contabil din 31.12.2016, acte necontestate de pârât.

Judecătorul sindic a apreciat în mod greşit că acţiunea nu este dovedită şi că se impunea administrarea unei probe cu expertiză în condiţiile în care pârâtul nu a contestat nici raportul administratorului judiciar şi nici bilanţul contabil din 31.12.2016 care a fost întocmit de un contabil acreditat şi asumat de pârât. Prin citarea corectă a pârâtului în cauză şi prin posibilitatea conferită de lege de a depune întâmpinare, de a formula apărări şi de a contesta actele din cadrul procedurii, se constată că drepturile acestuia nu au fost încălcate. Pe de altă parte, potrivit art.254 alin.5 Cod procedură civilă, dacă probele depuse nu erau îndestulătoare, judecătorul sindic avea posibilitatea din oficiu să ordone administrarea probei cu expertiză contabilă chiar dacă partea s-ar împotrivi, astfel că respingerea acţiunii pentru neadministrarea unei probe încalcă prevederile art.22 Cod procedură civilă.

Reţinând că apelanta a solicitat judecarea cauzei potrivit art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea urmează a analiza toate aspectele de fond invocate prin motivele de apel.

Conform art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014, răspunderea fostului administrator al societăţii poate fi antrenată dacă a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia fiind relativă.

Intimatul - pârât nu a prezentat actele contabile şi nici nu a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar activele societăţii, în consecinţă a săvârşit fapta prevăzută de art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind dispariţia documentelor contabile, în mod greşit judecătorul-sindic reţinând că această faptă nu au fost individualizată. Concluziile lichidatorului judiciar cuprinse în rapoartele întocmite puteau fi combătute de intimatul-pârât prin prezentarea actelor contabile şi a bunurilor societăţii, însă acesta nu a depus dovezile necesare nici în apel, astfel că prezumţia relativă nu a fost răsturnată.

Fapta prevăzută de art. 169 lit. e din Legea nr. 85/2014 vizează deturnarea şi ascunderea activelor societăţii. Cum intimatul pârât nu a indicat şi nici nu a justificat situaţia bunurilor lipsă în gestiune reprezentând active imobilizate, stocuri şi disponibilităţi băneşti evidenţiate în bilanţul contabil din 31.12.2016, rezultă că a săvârşit fapta prevăzută de lege.

Prejudiciul generat de fapta reţinută în sarcina pârâtului se regăseşte în patrimoniul creditorilor societăţii debitoare prin imposibilitatea acestora de a-şi realiza creanţele scadente în absenţa fondurilor băneşti. Prejudiciul poate fi pus în legătură cu valoarea bunurilor deturnate sau ascunse, astfel încât cuantificarea acestuia se realizează în funcţie de valoarea activelor înscrise în actele contabile însuşite şi semnate de pârât şi care nu au fost predate lichidatorului judiciar. 

Legătura de cauzalitate dintre faptele reţinute în sarcina pârâtului şi starea de insolvenţă a societăţii rezultă din imposibilitatea acoperirii creanţelor creditorilor faţă de lipsa disponibilităţilor băneşti şi ale bunurilor societăţii, iar vinovăţia administratorului pentru lipsa bunurilor din patrimoniul societăţii decurge din încălcarea obligaţiilor legale prevăzute de art. 72 din Legea nr. 31/ 1990 şi art. 7 din Legea nr. 82/ 1991.

Având în vedere că prevederile art.169 alin.1 din Legea nr. 85/2014 permit stabilirea răspunderii funcţie de prejudiciul săvârşit prin fapte şi în limitele pasivului societăţii, urmează a obliga pârâtul să suporte pasivul societăţii în sumă de 81.760 lei.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă şi art. 169 lit. d şi e din Legea nr. 85/2014, Curtea de apel a admis apelul declarat de reclamantul A. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 86/S/22.10.2020 pronunţată de Tribunalul Covasna pe care a schimbat-o în tot în sensul că: a admis acţiunea formulată de reclamantul A. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. şi în consecinţă: a obligat pârâtul C. să suporte din averea personală suma de 81.760 lei, sumă ce va intra în averea debitoarei S.C. B. S.R.L. în faliment. A dispus comunicarea prezentei hotărâri către ONRC

Domenii speta

Spete similare