Strămutare. Inadmisibilitatea cererii de strămutare a unei cauze în situaţia învestirii judecătorului de drepturi şi libertăţi cu o plângere împotriva unei măsuri asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.

- art. 75 alin. 2 Cod procedură penală.

În raport de prevederile art.75 alin. 2 Cod procedură penală, strămutarea judecării cauzei se aplică în procedura de Cameră Preliminară şi în etapa cercetării judecătoreşti, fiind astfel excluse cauzele aflate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

La data de 26 august 2020, A. SA, B. S.R.L. şi C. a formulat cereri de strămutare a soluţionării dosarelor penale nr. xxx8/62/2020, xxx5/62/2020 şi xxx7/62/2020 ale Tribunalului Braşov la altă instanţă de acelaşi grad.

Cererile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 28 august 2020, sub nr. xx1/64/2020, xx2/64/2020 şi xx3/64/2020, dosarele nr. xx2/64/2020 şi nr.xx3/64/2020 fiind reunite la dosarul nr. xx1/64/2020 prin încheierea de şedinţă din data de 7.09.2020 a Curţii de Apel Braşov.

În motivarea identică a celor trei sesizări, A. S.A., B. S.R.L. şi C. au susţinut, în esenţă, că există suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor Tribunalului Braşov este afectată, întrucât un magistrat din cadrul secţiei penale a acestei instanţe a asigurat asistenţa reprezentantului legal al suspectei B. S.R.L., astfel încât, pentru oricare dintre magistraţii din cadrul tribunalului care ar fi desemnat judecător de drepturi şi libertăţi va exista suspiciunea că imparţialitatea ar fi afectată, având în vedere că toţi sunt colegi cu judecătorul care a asigurat asistenţa unui reprezentant al unui suspect în dosarul penal nr. xxx/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

În cele trei cauze înregistrate pe rolul Tribunalului Braşov, judecătorul de drepturi şi libertăţi are a se pronunţa asupra contestaţiilor formulate de suspecţii B. S.R.L., D. S.R.L. şi  E. împotriva ordonanţei din data de 17.07.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov prin care a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor imobile.

În prezent dosarele nr. xxx8/62/2020, xxx5/62/2020 şi xxx7/62/2020 se află pe rolul Tribunalului Braşov, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Pentru termenul de judecată din data de 7.09.2020, au fost comunicate relaţiile solicitate Oficiului Registrului Comerțului, fiind depusă şi copia contestaţiei care formează obiectul dosarului penal nr. xxx8/62/2020.

Analizând cererile formulate, în raport de datele menţionate şi de informaţiile comunicate de către Tribunalul Braşov, conform art.72 alin. 6 Cod procedură penală, Curtea de Apel reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 71 din Codul de procedură penală „…curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.”

Raportat la cererile de strămutare prezente, se constată că acestea sunt întemeiate, în mod exclusiv, pe faptul că unul dintre judecătorii care activează în cadrul secţiei penale a Tribunalului Braşov a acordat asistenţă juridică fiului său, reprezentat al unei societăţi suspecte (B. S.R.L.), apreciindu-se astfel de către petenţi că imparţialitatea tuturor judecătorilor din cadrul tribunalului ar fi afectată de calitatea acestei părţi din dosarul de urmărire penală.

Faţă de obiectul prezentei cauzei, Curtea reţine că strămutarea, în esenţă, vizează o suspiciune colectivă de lipsă de imparţialitate a organului judiciar, având rolul de a asigura buna desfășurare a procesului penal şi respectarea dreptului la un proces echitabil, în situaţia în care nu există garanţii de imparţialitate cu referire la judecarea cauzei, în privinţa niciunuia dintre judecătorii instanţei sesizate.

Drept urmare, suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor este afectată datorită calităţii părţilor trebuie se vizeze pe toţi judecătorii secţiei penale a tribunalului şi nu numai pe o parte dintre aceştia, acest lucru echivalând unei incompatibilităţi a tuturor magistraţilor judecători şi nu numai a unuia/unora dintre aceştia.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererilor de strămutare invocată la termenul din data de 7.09.2020, Curtea apreciază că prin noţiunea de „cauză” se are în vedere întregul dosar în ansamblul său şi nu numai o anumită etapă a procesului, admiterea unei eventuale cereri de strămutare având ca efect, pe de-o parte, intrarea cauzei în circuitul de judecată la instanţa unde s-a dispus strămutarea cauzei, iar pe de altă parte, pierderea definitivă a competenţei de a soluţiona cauza de către instanţa iniţial învestită (în acelaşi sens s-a pronunţat şi încheierea nr.1936 din 17 noiembrie 2009 a I.C.C.J., secţia penală).

Totodată, Curtea constată că în raport de prevederile art.75 alin.2 Cod procedură penală, legiuitorul a considerat că procedura de strămutare a judecării cauzei se aplică, pe lângă etapa de judecare a cauzei, şi în procedura de Cameră Preliminară, fiind astfel excluse cauzele aflate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în considerarea faptului că în cadrul camerei preliminare şi al cercetării judecătorești judecătorul este învestit cu verificarea legalităţii actelor de urmărire penală şi de sesizare a instanţei de judecată, ori de judecată a cauzei, aceste aspecte implicând, în mod necesar, competenţe largi în ceea ce priveşte verificarea dosarului cauzei în întregul său, ulterior soluţionării lui de către procuror prin ordonanţă ori rechizitoriu, şi nu doar analizarea unor cereri din cursul urmărire penală încă nefinalizate.

Faţă de acestea, este necesar ca în cadrul soluţionării cererilor de strămutare prezente să fie avută în vedere cauza în ansamblul său şi nu fracţionat, respectiv doar cererile prin care se contestă aplicarea sechestrului asigurător, o eventuală lipsă de imparţialitate a judecătorilor atrăgând incompatibilitatea acestora de a soluţiona orice altă cerere formulată în cursul urmăririi penale, precum şi ulterior, dacă de va dispune sesizarea instanţei prin rechizitoriu, a procedurii de Cameră Preliminară şi efectuarea cercetării judecătorești.

A considera altfel, ar însemna că noţiunea de „cauză” în materia strămutării s-ar aplica individual fiecărui dosar format urmare a unei cereri formulate în cursul urmăririi penale, ori al Camerei Preliminare sau al cercetării judecătorești, existând posibilitatea de a dispune strămutarea doar a acestora, urmând ca celelalte aspecte care ţin de judecata cauzei în Cameră Preliminară, în fond şi în căile de atac să poată fi analizate de judecătorul învestit de la instanţa competentă teritorial şi material. După cum s-a argumentat anterior, practica judiciară este unanimă în a considera că prin admiterea cererii de strămutare se stabileşte competenţa în favoarea noii instanţe pentru întreaga cauză şi pentru toate etapele procesuale, inclusiv pentru căile de atac, neputându-se dispune strămutarea doar pentru judecarea unor anumite cereri sau căi de atac ordinare (contestaţii).

Pe de altă parte, în conformitate cu art.71 Cod procedură penală, Curtea de Apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal la altul din circumscripţia sa teritorială atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Faţă de conţinutul normei procedurale, se observă că instituţia strămutării vizează în principal faza de judecată şi, prin efectul art.75 alin.2 Cod procedură penală, şi etapa Camerei Preliminare, legiuitorul nereglementând posibilitatea aplicării prevederilor art.71 şi urm. Cod procedură penală şi în cursul urmăririi penale, prin raportare la activitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi.

În aceeaşi ordine de idei, se observă că anterior Camerei Preliminare, dosarul (cauza) se află în instrumentarea organului de urmărire penală (a procurorului/organului de poliţie judiciară sub supravegherea procurorului) care dispune cu privire la toate actele de urmărire penală care se efectuează în această etapă, judecătorul intervenind punctual cu ocazia soluţionării unor cereri distincte, prin care se analizează modalitatea în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetățenilor sunt afectate în cursul acestei faze a procesului penal.

În consecinţă, neexistând sesizată, în acest moment, în mod legal o instanţă de judecată cu judecarea cauzei în ansamblul său, nu se poate dispune strămutarea cauzelor vizând contestarea măsurilor asigurătorii instituite de către procuror în cursul urmării penale, tribunalul nefiind învestit actualmente cu judecarea cauzei în Cameră Preliminară/fond.

În acest sens, având în vedere tipicitatea etapei procesuale prezente a dosarului penal (urmărire penală), rolul judecătorului de drepturi şi libertăţi (după cum acesta este definit de art.3 alin.1 lit. b şi art.53 Cod procedură penală), precum şi dispoziţiile art.71 Cod procedură penală, coroborate cu art.75 alin.2 Cod procedură penală, Curtea consideră că în actualul moment, formularea cererii de strămutare este inadmisibilă, judecătorul din cadrul tribunalului neexercitând atribuţii specifice camerei preliminare sau de judecată, ci cele de judecător de drepturi şi libertăţi.

În situaţia în care fiecare dintre judecătorii secţiei penale a tribunalului s-ar fi considerat incompatibil de a soluţiona cauzele antemenţionate, neputând exercita funcţia judiciară de judecător de drepturi şi libertăţi, iar cererile de abţinere ar fi fost soluționate în mod favorabil, exista posibilitatea conferită de art.68 alin.8-91 Cod procedură penală, pentru desemnarea altei instanţe competentă material.

Pe de altă parte, Curtea reţine că în cauză nu sunt întrunite nici condiţiile formale prevăzute de art.71 Cod procedură penală pentru a se putea dispune strămutarea soluţionării cauzelor de pe rolul tribunalului, neexistând o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor secţiei penale este afectată datorită calităţii părţilor.

Chiar dacă la momentul audierii reprezentantului legal al suspectei persoană juridică B. S.R.L., acestuia i-a fost acordată asistenţă juridică din partea unui magistrat judecător din cadrul secţiei penale a Tribunalului Braşov, între cele două persoane existând apropiate relaţii de rudenie, se observă că starea de incompatibilitate atrasă de această împrejurare a fost soluţionată de către tribunal prin admiterea la data de 21.07.2020 în dosarul nr.xxx8/62/2020 a unei cereri de abţinere, astfel încât cele trei cauze au fost repartizate altui judecător de drepturi şi libertăţi.

În condiţiile în care chestiunea care a determinat părţile să formuleze cererile de strămutare a fost lămurită prin admiterea cererii de abţinere, nu se poate aprecia că asupra tuturor judecătorilor secţiei ar plana suspiciunea lipsei de imparţialitate.

Curtea de Apel reţine că, referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute.

S-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa (hotărârile pronunţate în cauzele Piersack c. Belgiei, 1 octombrie 1982, paragr. 30 şi Grieves c. Regatului Unit, 16 decembrie 2003, paragr. 69).

În contextul celor două criterii de evaluare a imparţialităţii, faţă de cererile prezente, nu s-au identificat nici aspecte de natură să conducă la concluzia că petenţilor le-ar fi fost încălcate, în vreun fel, drepturile procesuale de care beneficiază în contextual în care situaţia particulară a unuia dintre magistraţii judecători din cadrul tribunalului nu se poate răsfrânge asupra tuturor judecătorilor.

O atare critică nu poate constitui temei de lipsă de imparţialitate al magistratului investit actualmente cu soluţionarea celor trei contestaţii şi nici nu conturează existenţa unei lipse de imparțialitate a instanţei datorită calităţii părţilor (cu referire expresă la reprezentantul legal al persoanei juridice suspecte).

După cum s-a antemenţioant, suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor este afectată datorită calităţii părţilor trebuie se vizeze pe toţi judecătorii secţiei penale a tribunalului şi nu numai pe unul dintre aceştia, acest lucru echivalând unei incompatibilităţi a tuturor magistraţilor. Cum argumentul invocat de către petenţi vizează doar situaţia particulară a unuia dintre judecători, în cauză condiţia lipsei de imparţialitate subiectivă a tuturor magistraţilor nu este îndeplinită. Totodată, conform art.10 alin.3 din Legea nr.303/2004, în situaţia în care judecătorul/procurorul pledează în cauzele personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor, nu îi este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia. Faţă de dispoziţiile legala invocate, se observă că în contextul admiterii cererii de abţinere, în cauză nu s-a creat aparenţa influenţării sub orice formă a soluţiilor ce vor fi pronunţate în cele trei cauze aflate pe rolul judecătorului de drepturi şi libertăţi, fiind astfel înlăturată starea de incompatibilitate.

Referitor la argumentul invocat în cadrul soluţionării cererilor de strămutare, respectiv neaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.10 alin. 3  ale Legii nr. 303/2004, în condiţiile în care cauza penală în care magistratul a acordat asistență juridică fiului său (reprezentant al unei persoane juridice suspectă) nu se circumscrie noţiunii de „cauză a descendentului”, descendentul magistratului neavând personal calitatea de suspect, ci doar de reprezentat legal al unei persoane juridice suspecte, în actualul moment Curtea nu îl poate supune analizei, fiind evidenţiate aspecte de legalitate a actului procedural (declaraţia de suspect), acesta putând fi cenzurat doar în cadrul Camerei Preliminar ulterior sesizării instanţei prin rechizitoriu.

Pentru acestea, Curtea a respins cererile privind strămutarea soluţionării dosarelor penale nr. xxx8/62/2020, xxx7/62/2020 şi xxx5/62/2020 ale Tribunalului Braşov.

Domenii speta

Spete similare