Sancţiunea care intervine în situaţia legatului bunului altuia, făcut în cunoştinţă de cauză.

- Art.1064 alin.1 Cod civil

În raport de toate aceste considerente, rezultă că într-adevăr situaţia dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiei denumită bar nu mai este cea stipulată de către testator în cuprinsul testamentului autentificat sub nr. xxxx din 30 iunie 2015, defunctul A.B.  dispunând cu privire la bunuri ce nu se aflau în patrimoniul său la data deschiderii succesiunii.

Această situaţie a legatului bunului altuia nu era în mod expres reglementată în vechiul Cod civil, doctrina şi practica judiciară stabilind sub imperiul acestui act normativ că legatul ar fi supus unei condiţii suspensive implicite, în sensul ca bunul testat să cadă în lotul testatorului ca urmare a ieşirii din indiviziune, deoarece nimeni nu poate transmite (indiferent dacă prin acte inter vivos sau mortis causa) mai mult decât are.

Totuşi, testamentul în litigiu a fost încheiat sub imperiul Noului Cod civil care a adoptat o optică diferită în ceea ce priveşte această situaţie, art.1064 alin.1 stabilind că atunci când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii, se aplică dispoziţiile prezentului articol iar la alin.3, se precizează că în cazul în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii.

Singura condiţie impusă de textul de lege menţionat este ca testatorul să cunoască faptul că bunul cu privire la care dispune nu este al său or acest lucru este dovedit cu prisosinţă în speţă, testatorul având cunoştinţă de existența procesului de ieşire din indiviziune în care avea calitatea de parte şi care nu era finalizat la data întocmirii testamentului.

Pe de altă parte, prin intermediul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între defunct şi apelantă, pe de o parte, şi numitul C., pe de altă parte, promitenţii vânzători s-au obligat să vândă lotul nr.5 în suprafaţă de 89 mp, pe care se află spaţiu comercial –bar, neintabulat în CF, imobil care se menţionează că este identificat în Anexa 18 (f.79 dosar apel), defunctul cunoscând aşadar situaţia intervenită ca urmare a soluţionării procesului de ieşire din indiviziune.

În consecinţă, cel însărcinat cu executarea dispoziţiilor testamentare, respectiv moştenitorul universal sau cu titlu universal, dacă testatorul nu a desemnat un executor testamentar, are opţiunea de a achiziţiona bunul în natură şi de a-l preda legatarului sau de a preda echivalentul în bani al bunului legatarului căruia i s-a lăsat moștenire bunul în cauză.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată că prin Sentinţa civilă nr.135/S din data de 23.05.2019, Tribunalul Braşov – Secţia I civilă a dispus anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamatul D., […], cu domiciliul ales în […], în contradictoriu cu pârâta A.E., […] şi respingerea cererii reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională A.E. în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional D., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Ca urmare a admiterii excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 197 Cod procedură civilă aceasta a fost anulată.

Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut următoarele:

Prin testamentul autentificat sub nr. xxxx din 30 iunie 2015 A.B., decedat în prezent, a lăsat pârâtului reconvențional D. dreptul de proprietar asupra imobilului situat în municipiul F. str. G. nr. xx, Corpul x și teren aferent, astfel cum este descris pe schița anexată – Bar.

Anexa menționată reprezintă planul de situație al imobilului din F., str. G. nr. xx, fiind identificat expres Corpul x – BAR.

La momentul încheierii testamentului, testatorul era parte într-un litigiu de ieșire din indiviziune asupra terenului aferent imobilului din str. G. nr. xx, deoarece în acest imobil locuiesc și alte persoane, imobilul fiind compus din mai multe apartamente.

Prin Sentința civilă 10331/2016 a Judecătoriei Brașov, menținută în căile de atac, s-a dispus sistarea indiviziunii, familiei A. atribuindu-se lotul 3, compus din teren în suprafață de 89 mp; lotul 4 compus din teren în suprafață de 10 mp și lotul 5 compus din teren de 83 mp – anexa 18** din expertiză.

A.B. a decedat la data de 16.07.2015.

Prin încheierea finală din 22.06.2016 a Biroului Individual Notarial H. s-a reținut că Corpul x și terenul aferent, așa cum este descris în anexa la testament, nu este întabulat, astfel încât, după ce se vor finaliza formalitățile de întabulare, se va obține un certificat de moștenitor suplimentar.

În acest context, susținerile reclamantei reconvenționale sensul că imobilul menționat la punctul 2 în testament nu este inclus în masa succesorală evidențiată în certificatul de moștenitor xx/2016, nu sunt relevante, părțile cunoscând necesitatea emiterii unui certificat de moștenitor suplimentar, acesta fiind condiţionat de înscrierea în cartea funciară a construcției cu destinația de bar, nu de varianta de dezmembrare a imobilului teren.

Din compararea anexei la testament și anexei 18** la sentința de ieșire din indiviziune, a rezultat că Corpul x construcție, menționat în testament se află amplasat pe lotul 5 de teren, atribuit familiei A. prin sentința de ieșire din indiviziune.

În consecință, ca urmare a ieșirii din indiviziune, terenul pe care se află amplasat corpul x nu a fost scos din patrimoniul defunctului.

Art. 1072 Cod civil prevede că ineficacitatea legatului din cauza nulității, revocării, caducității sau desființării pentru nerealizarea condiției suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii profită moștenitorilor ale căror drepturi succesoralei fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul.

Art. 1400 Cod civil: condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației.

Testamentul, respectiv legatul menționat la punctul 2 al acestuia, nu este supus condiției suspensive de soluționare a ieșirii din indiviziune asupra terenului prin adoptarea variantei I din expertiză, în cuprinsul testamentului neexistând nici o referire expresă la această variantă.

Voința testatorului este clar exprimată, în sensul că a înțeles să lase dreptul de proprietate asupra corpului x – bar și a terenului aferent pârâtului reconvențional, indiferent de varianta de partajare a ternului.

Faptul că această construcție nu este înscrisă în cartea funciară și că instanțele au adoptat altă variantă de dezmembrare, nu cea din schița anexă testamentului, nu constituie cauză de nulitate, revocare, caducitate sau desființare pentru nerealizarea condei suspensive, în condițiile în care terenul pe care este amplasată construcția cu destinația de bar a fost atribuit în lotul familiei testatorului.

În consecință, față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal pârâta reclamantă reconvenţională A.E., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că deşi nu a existat nici o referire expresă la condiţia suspensivă, există o asemenea condiţie suspensivă implicită de a cărei îndeplinire depinde eficacitatea legatului, deoarece nimeni nu poate transmite (indiferent dacă prin acte inter vivos sau mortis causa) mai mult decât are, conform adagio-ului nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet.

S-a mai susţinut că apelanta şi defunctul soţ nu au fost niciodată proprietarii barului construit de către A.I., în susţinerea acestor afirmaţii invocând faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. xxxx/07.05.2004 aceştia au vândut către S.C. J. S.R.L. un chioşc comercial proprietatea lor şi a dat în folosinţă gratuită (alături de vânzarea chioşcului) şi o magazie în suprafaţă de 8,70 mp care era proprietatea acestora, pentru ca acesta să-şi extindă construcţia cu destinația de bar care a fost edificată încă din anul 1997.

În cadrul dosarului nr. xxxxx/197/2012 privind ieşirea din indiviziune s-au întocmit două planuri de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propuneri de dezlipire care au format Anexa nr.18* şi Anexa nr.18** la raportul de expertiză iar Anexa nr.18** a fost luată în considerare de către instanţa care a dispus ieşirea din indiviziune, conform loturilor descrise de această anexa.

În sprijinul ideii că defunctul a avut cunoştinţă de variantele de lotizare întocmite de către expertul judiciar vine şi faptul că acesta împreună cu apelanta a încheiat la data de 20 iunie 2015 o promisiune bilaterală cu vânzare-cumpărare sub semnătură privată prin care s-au obligat să-i vândă lui C. lotul nr. 5, pe care se află o construcție cu destinaţia de bar, conform Anexa nr.18**, cu condiţia ca acest lot „să revină în proprietatea exclusivă a promitenţilor cumpărători, iar în caz contrar această convenţie este nulă”.

Un alt argument care pledează în favoarea ideii că nu s-a îndeplinit condiţia suspensivă implicită şi subînțeleasă conţinută la pct. 2 al testamentului, este şi faptul că construcţia cu destinația de bar (cafenea) din litigiu se află amplasată parţial pe lotul de teren nr. 6 în suprafață de 56 mp, care a fost atribuit numiţilor K.L. şi K.M. prin Sentinţa civilă nr.10331/2016 iar în scopul salvării acestei construcţii al cărei proprietar este, numitul A.I. a încheiat cu K.L. şi K.M. antecontractul de vânzare-cumpărare nr. xxx/28.06.2019 asupra acestui teren din lotul nr. 6 şi a porţiunii de construcție.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă.

Cererea de apel a fost legal timbrată.

Intimatul reclamant D. a depus întâmpinare (f.106-108), prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată, întrucât testamentul nu este supus nici unei condiţii suspensive de soluţionare a ieşirii din indiviziune asupra terenului prin adoptarea variantei 1 din expertiză, în testament neexistând nici o referire expresă la această variantă.

Apelanta pârâta reclamantă reconvenţională A.E. a depus răspuns la întâmpinare (f.110-111) prin care a susţinut motivele de apel şi a solicitat admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată.

În apel, s-a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea apelantei.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel şi a caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea constată  că  cererea de apel  nu este fondată.

Astfel, trebuie menţionat că apelanta pârâtă reconvenţional a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune în desfiinţarea parţială a testamentul autentificat sub nr. xxxx din 30 iunie 2015, respectiv a pct.2 din acest testament, prin intermediul căruia defunctul A.B., a lăsat pârâtului reconvențional D., dreptul de proprietar asupra imobilului situat în municipiul F. str. G. nr. xx, Corpul x și teren aferent, astfel cum este descris pe schița anexată testamentului.

La acel moment, testatorul era parte într-un litigiu de ieșire din indiviziune asupra terenului aferent imobilului din str. G. nr. xx, iar în cadrul dosarului nr. xxxxx/197/2012 privind ieşirea din indiviziune, s-au întocmit două planuri de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propuneri de dezlipire care au format Anexa nr. 18* şi Anexa nr. 18** la raportul de expertiză, schiţa anexată testamentului prin intermediul căreia a fost identificat corpul x reprezentând anexa 4 la raportul de expertiză, cu situaţia iniţială a imobilului conform folosinţei.

Litigiu de ieşire din indiviziune a fost finalizat prin sentinţa civilă nr.10331 din data de 19.10.2016 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a dispus sistarea indiviziunii, familiei A. atribuindu-se lotul 3, compus din teren în suprafață de 89 mp; lotul 4 compus din teren în suprafață de 10 mp și lotul 5 compus din teren de 83 mp – conform anexei nr. 18** la raportul de expertiză, lotul 6 compus din teren în suprafață de 56 mp conform aceleiaşi anexe, fiind atribuit în proprietatea exclusivă a reclamanţilor K.L. şi K.M..

De altfel, în cuprinsul raportului de expertiză, s-a menționat în mod expres că suprafaţa de 56 mp care le-a revenit pârâţilor K. conform cotei de proprietate, se află sub clădirea spaţiu comercial folosită de reclamanţii A. (f.30 dos. Judecătoria Braşov).

Prin urmare, nu este corectă reţinerea instanței de fond în sensul că din compararea anexei la testament și anexei 18** la sentința de ieșire din indiviziune, ar rezulta că Corpul x construcție, menționat în testament se află amplasat pe lotul 5 de teren, atribuit familiei A. prin sentința de ieșire din indiviziune, această susţinere fiind în contradicţie cu cele constatate de către expert în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cadrul ieşirii din indiviziune.

Pe de altă parte, din simpla comparare a schiţei anexă la testament și a anexei 18** la sentința de ieșire din indiviziune, rezultă că de fapt Corpul x și teren aferent, astfel cum este descris pe schița anexată testamentului, a fost împărţit în cuprinsul anexei 18** în două loturi, lotul nr. 5 atribuit familiei A. şi lotul nr. 6 atribuit în proprietatea exclusivă a reclamanţilor K.L. şi K.M..

În ce priveşte dreptul de proprietate asupra construcţiei denumită bar, situată pe terenul supus ieşirii din indiviziune, în cuprinsul sentinţei civile nr.1953/C din 22.11.2006 a Tribunalului Braşov, s-a reţinut într-adevăr că aceasta a fost edificată, fără autorizaţie de construcţie, de către numitul A.I., fratele defunctului A.B. însă acest litigiu nu a avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu ci numai evacuarea din acest imobil.

Prin urmare, situaţia construcţiei ar urma să fie clarificată în funcţie de titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată aceasta, conform regulilor de la accesiunea imobiliară.

În raport de toate aceste considerente, rezultă că într-adevăr situaţia dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiei denumită bar nu mai este cea stipulată de către testator în cuprinsul testamentului autentificat sub nr. xxxx din 30 iunie 2015, defunctul A.B. dispunând cu privire la bunuri ce nu se aflau în patrimoniul său la data deschiderii succesiunii.

Această situaţie a legatului bunului altuia nu era în mod expres reglementată în vechiul Cod civil, doctrina şi practica judiciară stabilind sub imperiul acestui act normativ că legatul ar fi supus unei condiţii suspensive implicite, în sensul ca bunul testat să cadă în lotul testatorului ca urmare a ieşirii din indiviziune, deoarece nimeni nu poate transmite (indiferent dacă prin acte inter vivos sau mortis causa) mai mult decât are.

Totuşi, testamentul în litigiu a fost încheiat sub imperiul Noului Cod civil care a adoptat o optică diferită în ceea ce priveşte această situaţie, art.1064 alin.1 stabilind că atunci când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii, se aplică dispoziţiile prezentului articol iar la alin.3, se precizează că în cazul în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii.

Singura condiţie impusă de textul de lege menţionat este ca testatorul să cunoască faptul că bunul cu privire la care dispune nu este al său or acest lucru este dovedit cu prisosinţă în speţă, testatorul având cunoştinţă de existența procesului de ieşire din indiviziune în care avea calitatea de parte şi care nu era finalizat la data întocmirii testamentului.

Pe de altă parte, prin intermediul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată între defunct şi apelantă, pe de o parte, şi numitul C., pe de altă parte, promitenţii vânzători s-au obligat să vândă lotul nr. 5 în suprafaţă de 89 mp, pe care se află spaţiu comercial–bar, neintabulat în CF, imobil care se menţionează că este identificat în Anexa 18 (f.79 dosar apel), defunctul cunoscând aşadar situaţia intervenită ca urmare a soluţionării procesului de ieşire din indiviziune.

În consecinţă, cel însărcinat cu executarea dispoziţiilor testamentare, respectiv moştenitorul universal sau cu titlu universal, dacă testatorul nu a desemnat un executor testamentar, are opţiunea de a achiziţiona bunul în natură şi de a-l preda legatarului sau de a preda echivalentul în bani al bunului legatarului căruia i s-a lăsat moștenire bunul în cauză.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul introdus de către pârâta reclamanta reconvențională A.E. şi va păstra sentinţa apelată ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, conform prevederilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata către intimatul reclamant a cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial achitat în apel, potrivit chitanţei depuse la dosar (f.104).

Domenii speta

Spete similare