Revizuire. Constatarea de către cedo a încălcării dreptului de proprietate al revizuentei. Condiţia referitoare la consecinţele grave ale acestei încălcări care continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

- Art.322 pct.9 vechi Cod procedură civilă şi art.1 din Protocolul nr.1 CEDO

În speţă, chiar prin intermediul Deciziei civile  a Curţii de Apel Braşov, s-a constatat buna-credinţă a intimaţilor C. şi D., care au cumpărat locuinţele în litigiu de la Statul Român, în temeiul prevederilor Legii nr.112/1995.

În această situaţie, după cum însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin intermediul hotărârii citate anterior, prejudiciul suferit de către revizuentă, ca urmare a încălcării dreptului său de proprietate, nu poate fi reparat prin încălcarea dreptului de proprietate concurent al intimaţilor asupra imobilelor în litigiu iar persoanele care au obținut bunurile lor cu bună-credință nu pot fi obligate să suporte sarcina răspunderii care îi revine de drept statului, care a confiscat, la un moment dat, respectivele bunuri.

După cum chiar Curtea Europeană a admis, acordarea de despăgubiri sau a altor măsuri reparatorii constituie forma adecvată de reparație, în cazul în care bunurile în cauză sunt deținute, în prezent, de persoane care le-au cumpărat de la stat cu bună-credință.

Aşadar, în speţă, consecinţele încălcării dreptului de proprietate al revizuentei nu pot fi remediate prin revizuirea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Braşov, ci prin acordarea de despăgubiri sau alte măsuri reparatorii, conform practicii CEDO menționate anterior.

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 21.10.2019, sub nr. de mai sus, revizuenta A.B. a formulat în contradictoriu cu intimaţii C. şi D., cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr.703/R/03.06.2003 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov, solicitând admiterea în principiu şi în fond a cererii de revizuire şi în consecință, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul de a se admite recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 99/A din 29.01.2003 a Tribunalului Braşov.

În motivare, revizuenta a arătat că prin hotărârea CEDO din 26 februarie 2019, Ana Ionescu şi alţii împotriva României, la care la pct.6 a fost conexată cauza A. c/a României, s-a constatat încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 – privind dreptul de proprietate al reclamantei A.B. cu privire la apartamentele 12 şi 13 din E., str. F. nr. xx, deţinute şi în  prezent de pârâţi, raportat la Decizia nr. 703/R din 03 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov.

Având în vedere această hotărâre, apare cu evidență că sunt întrunite cerinţele de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 9 vechiul Cod procedură civilă, CEDO constatând încălcarea unui drept fundamental (dreptul de proprietate) datorat unei hotărâri judecătoreşti.

S-a mai accentuat că dreptul de proprietate asupra celor două apartamente este intabulat din anul 1998 în favoarea reclamantei A.B., dar ea nu se poate folosi de acest drept – apartamentele fiind ocupate de pârâții C. şi D..

De asemenea, hotărârea CEDO invocată statuează în mod clar asupra priorităţii obligaţiei de restituire în natură a imobilului, plata despăgubirii fiind doar o obligaţie subsidiară.

În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 9 vechiul Cod de procedură civilă.

Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art.15 alin.1 lit. r  din Legea nr. 146/1997.

Intimaţii C. şi D. au depus întâmpinare (f.54) prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată, întrucât prin intermediul deciziei civile contestate nu s-a evocat fondul pricinii ci doar s-a respins recursul formulată de reclamantă iar prin decizia CEDO invocată, a fost obligat Statul Român să achite cu titlu de despăgubiri materiale şi morale  suma de 77.000 Euro, revizuenta neputând solicita şi obţine atât despăgubirile cât şi restituirea în natură a apartamentelor.

În revizuire, nu s-au administrat alte probe noi.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire promovate în raport de înscrisurile aflate la dosar şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, se constată următoarele:

Cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 703/R/03.06.2003  pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus respingerea recursului formulat de către reclamanta A.B., împotriva Deciziei civile nr. 99/A/29.01.2003 a Tribunalului Braşov, pe care a menţinut-o.

Prin intermediul Deciziei CCR nr. 233/2011, s-a admis excepția de neconstituționalitate  şi s-a constatat ca dispozițiile art. 322 pct. 9 din vechiul Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, cererea de revizuire nu este inadmisibilă, chiar dacă prin intermediul deciziei contestate instanţa de recurs nu a analizat fondul cauzei, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituționalitate de către Curtea Constituţională, soluţie care este obligatorie pentru instanţa de judecată care judecă cererea de revizuire.

În acest context, se constată că pentru incidenţa cazului de revizuire menţionat de art. 322 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă este necesar ca în speţă Curtea Europeană a Drepturilor Omului să constate o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Cu referire la îndeplinirea acestor condiţii, se reţine că s-a pronunţat hotărârea CEDO din 26 februarie 2019, Ana Ionescu şi alţii împotriva României, la care a fost conexată cauza A. c/a României, şi s-a constatat încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 – privind dreptul de proprietate al reclamantei A.B., raportat la Decizia nr. 703/R din 03 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov.

Aşadar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cazul reclamantei o încălcare a drepturilor sau libertăţilor sale fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, şi consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent, revizuenta fiind lipsită în continuare de folosinţa imobilelor ocupate de către intimaţi.

Totuşi, mai este necesar pentru revizuirea deciziei contestate şi îndeplinirea ultimei condiţii stabilite de textul de lege menţionat, respectiv consecinţele acestei încălcări să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În acest sens, prin intermediul hotărârii CEDO din 26 februarie 2019, Ana Ionescu şi alţii împotriva României, la parag. 28, s-a subliniat că în Cauza Preda și alții s-a constatat că imposibilitatea reclamanților de a redobândi posesia proprietăților lor, în pofida hotărârilor definitive care le recunoșteau retroactiv drepturile de proprietate, a constituit o lipsire de proprietate în sensul celei de a doua teze a art. 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 și că o astfel de lipsire, coroborată cu lipsa totală a unei despăgubiri, le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, cu încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 146, 148 și 49).

S-au mai reiterat constatările din cauza cea mai recentă și similară, Dickmann și Gion, citată anterior (pct. 103-104).

În cauza Dickmann și Gion la care chiar Curtea Europeană face trimitere, s-au reţinut următoarele considerente valabile şi în speţa de faţă:

„95. După ce a stabilit că reclamanții dețineau un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea trebuie să examineze, în continuare, dacă privarea contestată de bunurile respective, ca urmare a vânzării de către stat a bunurilor către terțe persoane, a fost reparată și compensată în mod corespunzător prin intermediul mecanismului instituit în acest scop de către stat.

96.  În această privință, Curtea reiterează faptul că autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere considerabilă în ceea ce privește alegerea măsurilor care să reglementeze raporturile de proprietate din țară (a se vedea, mutatis mutandis, Maria Atanasiu și alții, citată anterior, pct. 172). Cu toate acestea, consideră că este necesar să se garanteze că repararea unor „prejudicii vechi”, suferite ca urmare a încălcărilor drepturilor de proprietate de către regimul comunist, nu va da naștere unor noi nedreptăți disproporționate. În acest scop, legislația ar trebui să prevadă posibilitatea să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au obținut bunurile lor cu bună credință să nu fie obligate să suporte sarcina răspunderii care îi revine de drept statului care a confiscat, la un moment dat, respectivele bunuri (a se vedea Raicu împotriva României, nr. 28104/03, pct. 37, 19 octombrie 2006).

97.  Prin urmare, Curtea poate să admită că, în cazul persoanelor care, precum reclamanții din prezenta cauză, au titluri de proprietate concurente asupra acelorași imobile cu destinația de locuințe, care au fost validate prin hotărâri definitive, acordarea de despăgubiri sau a altor măsuri reparatorii poate constitui o formă adecvată de reparație, în cazul în care nu mai este posibilă restituirea bunurilor acestora, dat fiind faptul că bunurile în cauză sunt deținute, în prezent, de persoane care le-au cumpărat de la stat cu bună-credință.”

În speţă, chiar prin intermediul Deciziei civile  nr.703/R din 03 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, s-a constatat buna-credinţă a intimaţilor C. şi D., care au cumpărat locuinţele în litigiu de la Statul Român, în temeiul prevederilor Legii nr.112/1995.

În această situaţie, după cum însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin intermediul hotărârii citate anterior, prejudiciul suferit de către revizuentă, ca urmare a încălcării dreptului său de proprietate, nu poate fi reparat prin încălcarea dreptului de proprietate concurent al intimaţilor asupra imobilelor în litigiu iar persoanele care au obținut bunurile lor cu bună credință nu pot fi obligate să suporte sarcina răspunderii care îi revine de drept statului, care a confiscat, la un moment dat, respectivele bunuri.

După cum chiar Curtea Europeană a admis, acordarea de despăgubiri sau a altor măsuri reparatorii constituie forma adecvată de reparație, în cazul în care bunurile în cauză sunt deținute, în prezent, de persoane care le-au cumpărat de la stat cu bună-credință.

Aşadar, în speţă, consecinţele încălcării dreptului de proprietate al revizuentei nu pot fi remediate prin revizuirea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Braşov, ci prin acordarea de despăgubiri sau alte măsuri reparatorii, conform practicii CEDO menționate anterior.

De altfel, chiar prin intermediul hotărârii CEDO Ana Ionescu şi alţii împotriva României, la care a fost conexată şi cauza A. c/a României, după ce dispune restituirea proprietăţilor către reclamanţi, instanţa europeană admite că acest lucru nu poate fi posibil în toate cazurile, motiv pentru care stabilește că în lipsa acestei restituiri, trebuie plătite despăgubiri corespunzătoare valorii actuale a proprietăţilor (parag. 39).

În consecinţă, se impune respingerea cererii de revizuire formulată de către A.B., împotriva Deciziei civile  nr.703/R din 03 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondată.

În ce priveşte solicitarea intimaţilor de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, se constată că dovada acestor cheltuieli a fost înaintată de intimaţi numai odată cu concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor or după acest moment procesual, nu se mai poate admite depunerea altor înscrisuri în probaţiune, motiv pentru care solicitarea acestora va fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare