Recurs. Asistarea şi reprezentarea părţii în proces în baza împuternicirii avocaţiale. Citare legală la domiciliul procesual ales.

- Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. 3 Cod procedură civilă, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat ori consilier juridic, se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin decizia civilă nr. 1761/Ap din data de 21.11.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, s-a dispus respingerea apelului declarat de apelanţii A. şi B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat C., X., b-dul Y nr. xx, sc. x, ap. x X., împotriva sentinţei civile nr.224/2015 a Judecătoriei Făgăraş, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen legal apelanţii pârâţi A. şi B., solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei apelate şi rejudecând, să fie anulată sentinţa civilă nr. 224/2015 a Judecătoriei Făgăraş şi să fie trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că atât judecata în fond cât şi în faţa instanței de apel s-a făcut în lipsa lor, recurenţii neavând cunoştinţă de existența acestui dosar pe rolul instanțelor de judecată.

S-a mai arătat că recurenţii nu mai locuiesc în ţară din anul 2007, ambii având domiciliul în Germania şi au aflat întâmplător de proces, în faţa instanței de fond fiind citaţi la domiciliul acestora din Z..

Împotriva soluţiei pronunţate de către Judecătoria Făgăraş, a fost formulat apel de către av. C., în numele recurenţilor arătându-se faptul că înţeleg să-şi aleagă domiciliul procesual  unde să le fie comunicate actele de procedură la cabinetul acestui avocat, unde de altfel, recurenţii au fost citaţi pe tot parcursul judecăţii în apel a cauzei.

Se mai menţionează că recurenţii nu au semnat niciodată un contract de asistenţă juridică cu acest avocat, prin care să-l împuternicească să îi reprezinte în cauză iar hotărârea pronunţată în apel a fost comunicată la cabinetul aceluiaşi avocat.

Prin urmare, câtă vreme între recurenţi şi dl. avocat C. nu a fost încheiat nici un contract de asistenţă juridică, acesta nu avea dreptul să-i reprezinte în faţa instanței de apel.

În drept, au fost invocate prevederile art.498 alin. 2, art. 488 alin.1 pct. 5, art. 480 alin. 3  Cod procedură civilă.

Cererea de recurs a fost legal timbrată.

Intimatul reclamant D. a depus întâmpinare (f.50-53) prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, întrucât este evidentă reaua-credinţă a recurenţilor pârâți, nefiind de crezut că avocatul C. să aibă cunoştinţă de un dosar cât timp recurenţii nu ştiau, să formuleze în termen apel şi cererea de suspendare a cauzei în numele apelanţilor pârâţi, să aibă un interes să îi reprezinte în cauza în care ei înșiși au interes, nu avocatul şi fără a încheia un contract de asistenţă juridică cu părţile în urma căruia să-i achite un onorariu avocaţial, să fie prezenţi ambii apelanţii pârâți reprezentaţi de avocat la termenul de judecată din data de 06.10.2015 dar să nu aibă cunoştinţă că se judecă cauza lor.

În recurs, a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea recurenţilor pârâţi.

La termenul de judecată din data de 07.02.2019, s-a dispus ca instanța de recurs să se pronunţe prin prezenta decizie cu privire la excepţia tardivităţii formulării recursului, aceasta fiind în strânsă legătură cu motivele de recurs invocate.

Aşadar, în ce priveşte excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de către intimatul reclamant, Curtea constată că decizia pronunţată în apel a fost comunicată la domiciliul procesual ales indicată de către recurenţii pârâţi în cuprinsul cererii de apel în data de 11.01.2018, conform dovezilor de comunicare aflate în dosarul Tribunalului.

Cererea de recurs a fost înregistrată în data de 02.07.2018, conform ştampilei aplicate de Tribunalul Braşov pe cererea de recurs, însă prin intermediul motivelor de recurs, recurenţii pârâţi au invocat faptul că citarea acestora şi comunicarea hotărârii de apel s-a făcut la domiciliul procesual ales indicat în cuprinsul cererii de apel, în condiţiile în care nu au încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul redactor al cererii de apel.

Conform Hotărârii CEDO în cauza S.C. RAISA M. SHIPPING S.R.L. împotriva României, s-a statuat că „dreptul la o instanţă cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor juridice către părţi (Miholapa împotriva Letoniei, nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). În plus, reglementările referitoare la formalităţile pentru a introduce o acţiune nu ar trebui să împiedice justiţiabilii să folosească o cale de atac disponibilă (Tricard împotriva Franţei, nr. 40.472/98, pct. 29, 10 iulie 2001, şi Gruais şi Bousquet împotriva Franţei, nr. 67.881/01, pct. 27,10 ianuarie 2006).

Deşi este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 § 1 din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet împotriva Franţei, Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria A nr. 333-B, pct. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni împotriva Spaniei, nr. 55.782/00, pct. 34, CEDO 2002-VIII).”

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai subliniat în cuprinsul hotărârii precizate că „dreptul la acţiune sau de recurs trebuie să se exercite din momentul în care părţile interesate pot cunoaşte efectiv hotărârile judecătoreşti care le impun o obligaţie sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime”.

În speţă, având în vedere că există un dubiu referitor la momentul la care recurenţii pârâţi au luat efectiv la cunoştinţă de conţinutul hotărârii instanţei de apel, aceasta fiind comunicată numai la domiciliul ales al avocatului cu care pârâţii pretind că nu au încheiat un contract de asistenţă juridică, se impune respingerea excepției tardivității, pentru a nu se aduce atingere dreptului de acces la instanță al pârâţilor, garantat de art. 6 parag.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca temeinicia susţinerilor pârâţilor referitoare la desfăşurarea procedurii de citare în faţa instanței de apel să fie analizată odată cu fondul cererii de recurs.

În acest sens, analizând decizia recurată, în raport cu probele administrate în cauză şi cu motivele de recurs invocate de către pârâţi, curtea constată că cererea de recurs nu este fondată.

Astfel, cererea de recurs a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, care prevăd că se poate dispune casarea hotărârii atacate atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Conform înscrisurilor depuse în faza procesuală a recursului, recurenţii pârâți sunt înregistraţi ca având reşedinţa în Germania, începând cu data de 22.01.2013 (f.11 dosar recurs).

Prin intermediul cererii de apel, formulată în numele pârâţilor de către Cabinet de Avocat „C.”, s-a menţionat că aceştia şi-au ales domiciliul procesual în vederea comunicării actelor de procedură la sediul acestui cabinet de avocat, procedura de citare în faţa instanţei de apel îndeplinindu-se la această adresă.

La cererea de apel, a fost ataşată o împuternicire avocaţială care ar fi fost acordată de pârâţi dl. avocat C. şi semnată numai de către acest avocat, care a atestat identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea, fără să se menţioneze în cuprinsul acestei împuterniciri data şi numărul contractului de asistenţă juridică.

La termenul de judecată din data de 06.10.2015, s-a prezentat pentru apelanţii pârâţi dl. avocat E., în substituirea dl. avocat redactor al cererii de apel, fiind depusă o nouă împuternicire avocaţială de asistenţă şi reprezentare juridică a pârâţilor în faţa Tribunalului Braşov, semnată de dl. avocat C. şi în cuprinsul căreia se menţionează că a fost eliberată în baza contractului de asistenţă juridică „f.n.” din 2015.

La solicitarea instanței de recurs, Cabinetul de Avocat „C.” a depus o notă în data de 09.01.2019 (f.57 dosar recurs) prin care a învederat că a existat un contract de asistenţă juridică încheiat cu recurenţii pârâți, care ar fi încetat la data suspendării judecăţii în dosarul aflat pe rolul instanţei de apel însă, deşi s-au acordat mai multe termene de judecată pentru a se depune acest contract de asistenţă juridică, cabinetul de avocat menţionat nu s-a conformat acestor dispoziţii ale instanței de recurs.

Prin urmare, chestiunea litigioasă care se impune a fi dezlegată de instanța de recurs este dacă Cabinetul de Avocat „C.” a reprezentat în mod legal interesele recurenţilor pârâţi în faţa instanţei de apel şi dacă alegerea de domiciliu indicată în cuprinsul cererii de apel a fost valabilă, în opinia instanței aceste chestiuni neputând fi disociate, în sensul de a se admite că împuternicirea avocaţială ar fi fost valabilă pentru introducerea cererii de apel, dar nu şi pentru alegerea domiciliului procesual la sediul cabinetului de avocat, fiind vorba de un unic act de procedură a cărui valabilitate trebuie analizată în ansamblul său.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. 3 Cod procedură civilă, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat ori consilier juridic, se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Verificând dispoziţiile legii avocaţilor la care face trimitere Codul de procedură civilă - în concret Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, publicată în M. Of. nr. 898/2011 - Curtea reţine că la art. 126 se prevede că avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform Anexei nr.2 la acest statut, iar în anexa nr. II se prevede, în mod expres, că „semnătura nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea”.

Prin urmare, în baza împuternicirii avocaţiale depuse la fila 6 şi respectiv fila 40 din dosarul de apel, reprezentantul convenţional al pârâților avea dreptul de a introduce cererea de apel şi de a-i reprezenta pe aceştia în faţa instanței de apel, semnătura părţilor pe respectiva împuternicire nefiind necesară, potrivit legii avocaţilor, deoarece avocatul C. a atestat identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 239 alin. 1 şi 3 din Statutul profesiei de avocat, înscrisurile întocmite de avocat pentru organizarea activităţii şi legitimarea sa faţă de terţi, printre care şi împuternicirea avocaţială, potrivit alin. 3 lit. a) al acestui articol, au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals.

În consecinţă, în raporturile cu terţe persoane, împuternicirea avocaţială care cuprinde toate menţiunile impuse de legea specială, dovedeşte pe deplin calitatea de reprezentant a apărătorului ales, fără a mai fi necesar a se depune şi contractul de asistenţă juridică iar această împuternicire reprezintă un act autentic, ce nu poate fi contestat decât prin procedura înscrierii în fals.

Este adevărat că nu a fost depus un contract de asistenţă juridică încheiat în scris între recurenţii pârâți şi dl. avocat C. însă conform art.121 alin.1 din Statut, forma scrisă a contractului este cerută ad probationem, iar nu ad validitatem, iar potrivit art.122 alin.7, contractul de asistenţă juridică încheiat cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client şi avocat.

Aşadar, forma scrisă a contractului de asistenţă juridică este cerută ad probationem în raporturile dintre client şi avocat, în timp ce în raporturile cu terţe persoane, calitatea de reprezentant a avocatului se dovedeşte prin intermediul împuternicirii avocaţiale, conform celor arătate anterior.

În măsura în care contractul de asistenţă juridică nu a fost încheiat în scris or avocatul C. a depăşit limitele mandatului încredinţat de către recurenţii pârâții, aceștia din urmă pot acţiona în vederea atragerii răspunderii civile sau penale a avocatului respectiv însă nu pot invoca faptul că nu ar fi fost reprezentaţi în mod legal în faţa instanței de apel, cât timp reprezentantul convenţional al acestora s-a legitimat prin intermediul unei împuternicirii avocaţiale care cuprinde toate menţiunile impuse de legea specială.

În consecinţă, citarea pârâţilor în faţa instanței de apel nu trebuia să se realizeze conform prevederilor art.155 alin.1 pct.13 referitoare la persoanele aflate în străinătate ci potrivit art.158 Cod procedură civilă, respectiv la domiciliul ales indicat în cuprinsul cererii de apel, ceea ce s-a şi întâmplat în prezenta speţă.

În raport cu aceste considerente şi în baza prevederilor art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea cererii de recurs formulate de către pârâţii A. şi B. şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare