Recurs. Durata normală a timpului de lucru nu se confundă cu durata maximă de conducere prevăzută de Regulamentul (ce) nr. 561/2006

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Durata normală a timpului de lucru nu se confundă cu durata maximă de conducere prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 561/2006

- art. 112, art. 114 alin. 1 și 2 și art. 120 din Legea nr. 53/2003

- Regulamentul (CE) nr. 561/2006

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 112, art. 114 alin. 1 și 2 și art. 120 din Legea nr. 53/2003 rezultă că durata maximă legală a timpului de lucru include durata normală a timpului de lucru și orele suplimentare.

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 nu are ca scop stabilirea unei durate normale de muncă derogatorii în cazul conducătorilor auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători, ci se referă strict la durata de conducere, una dintre dispoziții limitând-o la 9 ore pe zi. Scopul Regulamentului nu este acela de a lăsa neaplicate, în cazul conducătorilor auto, normele interne care prevăd obligativitatea compensării muncii suplimentare cu ore libere sau plata muncii suplimentare potrivit dreptului intern.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 1064 din 3 decembrie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 31.05.2021, Tribunalul (...) a admis excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă emis de pârât și înregistrat sub nr. (...)8, (...)7/L.C.A./04.01.2021.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC (R) SRL, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului (...), și în consecință a dispus anularea Procesului - verbal de control seria (...) nr. (...)3/11.12.2020, în ce privește măsurile nr. 1-4 și 2-4, dispuse prin Anexa nr. 1, parte integrantă a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului (...), solicitând admiterea cererii de recurs, casarea sentinței atacate, respingerea acțiunii în contencios administrativ și menținerea în totalitate a procesului verbal contestat.

În motivare, recurentul a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1, punctul 8 din Codul de procedură civilă.

Instanța nu a ținut cont de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 123 alin. 2 din Codul muncii, respectiv de faptul că prevederile Regulamentului Parlamentului și ale Consiliului (CE) nr. 561/2006 se aplică într-adevăr transportului rutier, conform art. 6 din acest regulament, durata de conducere zilnică nu depășește 9 ore, dar nu reglementează o durată zilnică a timpului de muncă mai mare de 8 ore pentru salariații angajați în funcția de conducător auto transport rutier de mărfuri, ca derogare de la prevederile art. 112 din Codul muncii, ci reglementează posibilitatea ca durata zilnică de 8 ore în cazul acestor categorii de angajați, precum și regulile ce trebuie respectate atunci când timpul de lucru a fost stabilit, ca fiind mai mare de 8 ore.

Acea diferență dintre numărul total de ore lucrate de conducătorul auto și numărul de ore lucrătoare din lună reprezintă de fapt, ore de muncă suplimentare. Regulamentul (CE) nr. 561/2006 nu dispune că durata muncii normale, conform prevederilor art. 112 din Codul muncii este mai mare de 8 ore în cazul conducătorilor auto de transport rutier de mărfuri și nici nu prevede modalitatea de plată a orelor suplimentare, ci stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transportului rutier.

În consecință, pentru orele de muncă suplimentare prestate în perioada mai 2019 - octombrie 2020, de unii dintre salariații societății angajați în funcția de conducător auto transport rutier de mărfuri, petenta nu face dovada respectării prevederilor art. 122 - art. 123 din Legea nr. 53/2003. De exemplu: (N1) - februarie 2020 - 160 ore lucrătoare în lună, 177 total ore lucrate, 17 ore suplimentare din care 16 ore s-au compensat în luna aprilie 2020, rămas de calculat o oră suplimentară.

În fapt, din verificarea prin sondaj a foilor colective de prezență aferente perioadei mai 2019 - august 2020, a statelor de plată aferente perioadei mai 2019 - august 2020, precum și a descărcărilor de carduri tahograf aferente perioadei ianuarie 2020 - august 2020 s-a constatat că există anumite situații, în anumite luni, în care numărul de ore de muncă prestate de unii salariați angajați în funcția de conducător auto transport rutier de mărfuri conform descărcărilor tahograf, depășesc numărul de ore lucrătoare din lună, aferent unui program de 8 ore pe zi.

Prevederile Regulamentului Parlamentului și al Consiliului CE nr. 561/2006 se aplică transportului rutier, iar conform art. 6 alin. 1 din acest regulament, “durata de condus zilnică nu depășește 9 ore”.

Dispozițiile art. 6 alin. 2 din acest regulament diferențiază expres “durata de condus” de “durata de lucru” fiind astfel evident că cele două noțiuni sunt distincte.

Prevederea legală anterior menționată reglementează posibilitatea ca durata zilnică de ore de condus în cazul șoferilor să depășească timpul de lucru normal, fără a genera însă o depășire a duratei maxime de lucru săptămânale.

Potrivit constatărilor inspectorilor de muncă în evidențele prezentate de SC (R) SRL există evidențiate pe foile colective de prezență ale salariaților un număr mai mare de ore de muncă decât cele calculate și achitate pe statele de plată.

Menționează recurentul faptul că salariații angajați în funcția de conducător auto transport rutier de mărfuri au înscrise pe contractele individuale de muncă, sau pe actele adiționale de modificare a salariului de bază lunar brut, după caz, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 2230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore/lună, iar potrivit art. 112 din Codul muncii “pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi și de 40 de ore pe săptămână.”

Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din H.G. nr. 38/2008 timpul de muncă al lucrătorului mobil este perioada de la începutul până la sfârșitul timpului de lucru, când acesta se află la postul său de lucru, la dispoziția angajatorului și în exercițiul funcțiilor sau activităților sale.

Prevederile Regulamentului Parlamentului și ale Consiliului (CE) nr. 561/2006 se aplică transportului rutier, iar conform art. 6 din acest regulament, durata de conducere zilnică nu depășește 9 ore, dar nu reglementează o durată zilnică a timpului de muncă mai mare de 8 ore pentru salariații angajați în funcția de conducător auto transport rutier de mărfuri, ca derogare de la prevederile art. 112 din Codul muncii, ci reglementează posibilitatea ca durata zilnică de 8 ore în cazul acestor categorii de angajați, precum și regulile ce trebuie respectate atunci când timpul de lucru a fost stabilit, ca fiind mai mare de 8 ore.

În drept, recurentul a invocat Legea nr. 53/2003, Legea nr. 544/2004, Legea nr. 108/1999 și Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata SC (R) SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

În motivare, arată intimata că, instanța a reținut în esență că exista o necorelare între dreptul intern și cel european prin raportare la dispozițiile interne, respectiv reglementările europene în domeniul transportului rutier cu privire la sintagma “durata normală a timpului de muncă”. 

De asemenea, în mod temeinic instanța de fond a reținut faptul că norma specială europeană are prioritate față de norma generală instituită de Codul muncii cu privire la timpul de muncă. De asemenea directivele europene în materia transportului rutier au fost transpuse și în legislația internă, prin HG nr. 38/2008, privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier.

Raportat la formularea de la art. 114 din legea generală (Codul muncii), dacă se ia în considerare ca fiind lege specială pentru timpul de muncă al șoferilor HG. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, care se aplică persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier care fac obiectul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 de armonizare a anumitor dispoziții din domeniul social privind transportul rutier, se constată că prevederea de la art. 4 alin. 1 se referă la timpul normal de lucru, această formulare neconținând nicio referire la ore suplimentare incluse (în logica art. 112 și 114 din Codul muncii).

În acest sens, în mod eronat, recurenta apreciază că munca desfășurată între a opta și a noua oră din zi ar constitui muncă suplimentară, și nu activitate care se circumscrie noțiunii de durată normală a timpului de muncă, raportat la dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European, ale HG nr. 38/2008 și ale OG nr. 37/2007.

În drept, intimata nu și-a motivat în mod expres susținerile.

Analizând criticile recurentei ITM (...), Curtea a constatat că recursul este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, instanța de fond realizând în mod greșit aplicarea în speță a dispozițiilor art. 112 și art. 115 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului și al Consiliului.

În fapt, astfel cum a reținut instanța de fond, prin Procesul-verbal de control seria (...) nr. (...)3/11.12.2020, reclamantei SC (R) SRL i-au fost impuse de către pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului (...) următoarele măsuri: măsura 1-4 – calcularea și achitarea orelor de muncă prestate suplimentar, precum și sporul de minim 75%, conform art. 123 alin. 2 din Legea nr.53/2003, aferente perioadei mai 2019 - august 2020, pentru numiții: (N1), (N2), (N3) și (N4) – măsura 2-4; respectarea prev. art. 122-123 din Legea nr.53/2003, pentru orele suplimentare prestate de salariați aferente perioadei septembrie 2020 - octombrie 2020, pentru următoarele persoane: (N2), (N3) și (N5).

Pentru a se dispune aceste măsuri, s-a reținut în esență că, urmare a controlului efectuat de inspectorii de muncă la societatea reclamantă în perioada 8-11 decembrie 2020, din verificarea prin sondaj a foilor colective de prezență aferente perioadei mai 2019 - august 2020, a statelor de plată aferente perioadei mai 2019 - august 2020, precum și a descărcărilor de carduri tahograf aferente perioadei ianuarie 2020 - august 2020, există anumite situații, în anumite luni, în care numărul de ore de muncă prestate de unii salariați angajați în funcția de conducător auto transport rutier de mărfuri conform descărcărilor tahograf, depășesc numărul de ore lucrătoare din lună, aferent unui program de 8 ore pe zi.

În drept sunt incidente următoarele dispoziții legale din Legea nr. 53/2003:

Art. 112

(1) Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. (....)

Art. 114*)

(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

(2) Prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

(3) Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni.(....)

Art. 120

(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.

Art. 123

(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. (....)

De asemenea, la art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului și al Consiliului se prevăd următoarele:

(1) Durata de conducere zilnică nu depășește nouă ore. Cu toate acestea, durata de conducere zilnică poate fi prelungită la maximum zece ore, dar nu mai mult de două ori pe parcursul săptămânii.

(2) Durata de conducere săptămânală nu depășește cincizeci și șase de ore și nici nu generează o depășire a duratei maxime de lucru săptămânale stabilită de Directiva 2002/15/CE.

Aplicând aceste dispoziții la starea de fapt reținută de către instanța de fond, cu titlu prealabil Curtea a reținut faptul că Regulamentul (CE) nr. 561/2006, stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători în vederea armonizării condițiilor de concurență între modurile de transport terestru, în special în ceea ce privește sectorul rutier și a îmbunătățirii condițiilor de lucru și a siguranței rutiere, aspect menționat expres la art. 1 din cuprinsul dispozițiilor introductive.

De asemenea din interpretarea coroborată a prevederilor art. 112, art. 114 alin. 1 și 2 și art. 120 din Legea nr. 53/2003 rezultă că durata maximă legală a timpului de lucru include durata normală a timpului de lucru și orele suplimentare.

Așadar Regulamentul nu are ca scop stabilirea unei durate normale de muncă derogatorii în cazul conducătorilor auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători, ci se referă strict durata de conducere, una dintre dispoziții limitând-o la 9 ore pe zi. Totodată scopul Regulamentului nu este acela de a lăsa în cazul conducătorilor auto neaplicate normele interne care prevăd obligativitatea compensării muncii suplimentare cu ore libere sau plata muncii suplimentare potrivit dreptului intern.

Astfel soluția instanței de fond pornește de la premisa greșită că în cazul conducătorilor auto există o suprapunere perfectă între durata de condus și durata de muncă. Or deși este adevărat că potrivit unei accepțiuni generale conform căreia munca conducătorului auto constă în condus, totuși nu există o bază legală pentru a face o astfel de echivalență. Acest aspect rezultă pe de o parte din dispozițiile art. 6 alin 2 din Regulament care prevăd că durata de conducere nu poate genera o depășire a duratei maxime de lucru săptămânale, iar pe de altă parte din faptul că noțiunea de “altă muncă” este definită de Regulament ca orice activitate, cu excepția conducerii auto, definită ca timp de lucru la articolul 3 litera (a) din Directiva 2002/15/CE, inclusiv orice activitate desfășurată pentru același sau un alt angajator din sectorul transportului sau din alt sector.

Prin urmare, așa cum în mod corect a observat recurenta Regulamentul nu dispune că durata muncii normale în cazul conducătorilor auto de transport rutier de mărfuri este mai mare de 8 ore și nici nu prevede modalitatea de plată a orelor suplimentare.

Față de aceste considerente în baza art. 496 Cod procedură civilă instanța a admis recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului (...), împotriva Sentinței nr. (...)/CA din 31.05.2021 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a casat-o în parte și rejudecând fondul a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC (R) SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului (...).

(Decizie redactată de judecător Cristian TODORUȚ și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)

Domenii speta

Spete similare