Recurs. Litigiu privind funcţionarii publici.

 - art. 23 din Legea nr. 153/2017 şi H.G. nr. 917/2017.

Dreptul angajaţilor de a primi sporul în cuantum de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare începând cu anul 2018 reprezintă doar o vocaţie, condiţionată de mai mulţi factori, iar în lipsa determinării lor prin buletine de specialitate este imposibil a se vorbi despre obligaţia angajatorului de a-l plăti cu titlul de drept salarial.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii 

Prin acţiunea formulată la data de 28.02.2020 şi înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. xxx/117/2020, reclamantul Sindicatul A., în calitate de reclamant al unui număr de 450 de reclamanţi, unul dintre aceştia fiind reclamantul B., a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice D., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice E., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice F., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice H., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice I., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice J., Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:

1. Obligarea pârâtelor la plata sporului în cuantum de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare pentru fiecare membru al reclamantului, sumă actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 1 septembrie 2019.

2.Obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, aplicată la suma menționată la pct. 1, în conformitate cu art. 166 alin. 4 Codul muncii, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar până la momentul plății efective a sumelor cuvenite.

3. Cu cheltuieli de judecată. 

Tribunalul Cluj a procedat la disjungerea cererii formulate de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice D. de soluţionarea cererilor formulate de către ceilalţi reclamanţi, formându-se dosarul nr. xxxx/117/2020 iar prin sentinţa civilă nr. 2138/20.10.2020 a Tribunalului Cluj s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, complet specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 192/19.03.2021 Tribunalul Covasna - Secţia Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii prin raportare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare,

A admis acţiunea formulată de reclamantul B. reprezentat de Sindicatul A. împotriva pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice D..

A obligat pârâta la plata către reclamant a sporului în cuantum de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, sumă actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 1 septembrie 2019.

A obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art.3 alin.2 din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar până la momentul plății efective a sumelor cuvenite.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice D. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă precizând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a arătat că sporul solicitat de către reclamant este prevăzut în cap. I, Lit. B, art. 1 din Anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare  „Administraţie” din Legea cadru nr. 153/2017 iar prin H.G. nr. 917/2017 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia.

A precizat că din aceste dispoziţii legale rezultă că locurile de muncă pentru care se acordă sporul se stabilesc în funcţie de constatările buletinelor de determinare şi expertizare emise iar mărimea concretă a sporului depinde de numărul factorilor de risc constataţi. Prin urmare, stabilind concret condiţiile de acordare a sporului, dispoziţia normativă impune drept condiţie obligatorie determinarea prin buletine de analiză a existenţei unor factori de risc.

În opinia recurentei pârâte, aceste dispoziţii legale nu au fost corect interpretate şi aplicate de către instanţa de fond care a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea sporului de la data de 01 ianuarie 2018 şi de la data determinării prin buletine de analiză a existenţei unor factori de risc.

Recurenta pârâtă a precizat că acordarea sporului solicitat de către reclamant nu este necondiţionată, ci este necesară îndeplinirea unor cerinţe referitoare la încadrarea în locurile de muncă şi categoriile de personal expuse unor condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, cuantumul concret al sporului urmând a fi stabilit tot în funcţie de condiţiile concrete constatate la locul de muncă în urma determinării sau expertizărilor efectuate de autorităţile abilitate.

Astfel, în opinia recurentei, prevederile legale menţionate au stabilit o vocaţie la acordarea sporului pentru condiţii de muncă, iar pentru ca această vocaţie să se transforme în drept, este necesară întocmirea buletinelor de determinare şi/sau expertizare a locurilor de muncă, precum şi elaborarea de către ordonatorul principal de credite a unui regulament prin care să se stabilească, în concret, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea sporului, precum şi condiţiile de acordare, având la bază aceste buletine/determinare/expertizare.

Or, în speţă, acest Regulament a fost adoptat prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2861/2019, sporul fiind acordat începând cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2019, iar din această perspectivă recurenta pârâtă a arătat că este lipsit de relevanţă faptul că întârzierea în efectuarea demersurilor nu este imputabilă reclamantei sau că condiţiile concrete de muncă erau aceleaşi şi în perioada anterioară întrucât doar de la data elaborării de către ordonatorul de credite a regulamentului au fost întrunite toate condiţiile prevăzute de actele normative pentru acordarea sporului.

În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor, recurenta pârâtă a învederat instanţei de recurs că faţă de aspectele sesizate prin cererea de chemare în judecată, drepturile salariate ale funcţionarilor publici din cadrul DGRFP D. şi structurilor subordonate acesteia, respectiv ale reclamantului, au fost stabilite cu respectarea legislaţiei privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.

Astfel, la acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantumul rezultat din aplicarea procentului de 15% asupra salariului de bază s-a ţinut cont de: H.G. nr. 569/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare ''Administraţie”, art. 23 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care prevede că locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă se stabilesc prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară la propunerea fiecăruia; H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie"; Ordonanţa Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

A arătat recurenta pârâtă că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în cuantum de până la 15% din salariul de bază se acordă în prezenţa a 4 factori de risc din cei 8 enumeraţi limitativ la art. 5 din regulamentul-cadru şi că în prezent, ca urmare a măsurătorilor efectuate a fost confirmată existenţa între 4 şi 7 factori de risc, fapt care justifică acordarea sporului raportat la limita sa maximă în procent de 15% din salariul de bază.

Astfel, a menţionat că, în scopul punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, pentru stabilirea tuturor criteriilor vizate, a fost emis Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2861/2015 din care face parte integrantă Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a măsurilor concrete a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din cadrul Ministrului Finanţelor Publice - aparat propriu şi unităţilor subordonate, salarizat potrivit Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Anexa nr.1) aplicabil, implicit angajaţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală precum şi unităţilor din subordine, în speţă Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice D..

Având în vedere cadrul normativ specific şi demersurile instituţionale iniţiate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice D. şi concretizate prin Buletinele de expertiză menţionate, recurenta pârâtă a menţionat că au fost instituite condiţiile legale privind acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă şi acordarea acestuia, în valoare de 15% din salariul de bază, începând cu data de 01 septembrie 2019 pentru toate structurile subordonate, cu excepţia Biroului Vamal de interior K. unde Buletinul de expertiză nr. 7242 este datat cu 09.09.2019, fapt pentru care sporul a fost acordat începând cu aceste date potrivit Deciziei DGRFP D. nr. 4283/25.09.2019.

Raportat la toate cele de mai sus, recurenta pârâtă a concluzionat că sporul a fost acordat cu respectarea prevederilor legale, acordarea acestuia astfel cum s-a solicitat de către sindicat în numele membrilor săi nefiind posibilă, prevederile legale aplicabile neacordând această posibilitate.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a DGRFP D. la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, aplicată la suma solicitată prin petitul nr. 1, recurenta pârâtă a solicitat respingerea acesteia ca fiind nelegală şi neîntemeiată.

A apreciat recurenta pârâtă că instanţa de fond nu poate dispune plata drepturilor solicitate actualizate cu rata inflaţiei, în situaţia în care DGRFP D. nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială; neaplicarea dobânzii legale se datorează şi faptului că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială." Astfel, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu dobânda legală, instituţia publică nu are la dispoziţie alte surse de finanţare, în afara celor alocate prin lege.

Pentru toate acestea a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. 1 pct.8 cod de procedură civilă.

În probaţiune a depus practică judiciară.

Recursul a fost scutit la plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin.4 din O.U.G. 80/2013 raportat la art. 270 Codul muncii.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Intimatul reclamant Sindicatul A. pentru membrul de sindicat B. a depus la dosarul cauzei note de şedinţă cu privire la recursul formulat de DGRFP D. prin care a solicitat respingerea acestuia în principal ca nul iar în subsidiar ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţi recursului intimatul reclamant a invocat nerespectarea prevederilor art. 489 şi art. 487 Cod procedură civilă şi a arătat că motivarea căii extraordinare de atac a recursului presupune evocarea şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii recurate, printr-o argumentare în fapt şi în drept a greşelilor pretins săvârşite prin pronunţarea respectivei hotărâri iar conform art. 486 cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor.

În opinia intimatului reclamant, cererea de recurs a preluat integral apărările formulate prin întâmpinare şi nu cuprinde nicio critică a sentinţei civile prin raportare la ceea ce a reţinut instanţa de fond.

Cu privire la caracterul nefondat al recursului, intimatul reclamant a precizat că soluţia instanţei de fond este una legală şi temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanţa de fond a făcut o analiză temeinică a dispoziţiilor legale prin raportare la starea de fapt reţinută, concluzionând că expertizarea locului de muncă al membrului de sindicat B. a evidenţiat existenţa mai multor factori nocivi, actul normativ prin care s-a acordat acest spor intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2018; de asemenea, a menţionat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurenta nu a dovedit în vreun fel că în perioada 1 ianuarie 2018 - momentul emiterii deciziei de acordare a sporului, locul de muncă al membrului de sindicat ar fi suferit modificări din perspectiva condiţiilor de desfăşurare a activităţii, reţinând şi că recurenta nu a justificat în niciun mod neacordarea sporului începând cu data intrării în vigoare a H.G. nr. 917/2017.

A subliniat intimatul reclamant că această interpretare este în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie întrucât sporul solicitat reprezintă un spor nou care nu are un corespondent în legislaţia anterioară, fiind imposibil a fi supus unei aplicări etapizate atât timp cât întreg sistemul de salarizare este construit având la bază salariul din luna iunie 2017.

De asemenea, intimatul reclamant a precizat că dispoziţiile legale menţionate au prevăzut o majorare etapizată (atât a salariului de bază cât şi a sporului) care, însă, s-a aplicat unor drepturi salariale aflate în plată în luna iunie 2017, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017; cum sporul de 15% pentru condiţii vătămătoare a fost acordat prin Legea nr. 153/2017 rezultă că în luna iunie 2017 acest spor nu a făcut parte din drepturile salariale ale funcţionarilor publici astfel încât interpretarea logică a dispoziţiilor art. 38 este în sensul că acesta a vizat o majorare etapizată a unor sporuri ce erau deja în plată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

A mai arătat intimatul reclamant că, plecând de la O.U.G. nr.114/2018 care a plafonat începând cu anul 2019 nivelul sporului la cel existent în decembrie 2018, ar fi trebuit ca membrii de sindicat să primească în anul 2019 sporul pe care l-ar fi primit în 2018, însă, probele administrate în faţa instanţei de fond au arătat contrariul, respectiv că acest spor nu a fost deloc acordat pentru anul 2018, fiind acordat integral abia în luna septembrie a anului 2019.

Contrar susţinerilor recurentei, intimatul reclamant a menţionat că apariţia ulterioară a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr.2861/30.08.2019 care a intrat în vigoare la data de 01.09.2019 sau a Ordinului nr.2561/23.09.2019 al ANAF este lipsită de relevanţă întrucât un act normativ cu forţă juridică inferioară nu poate modifica momentul acordării acestui spor - moment stabilit print-un act cu forţă juridică superioară, respectiv aceste ordine trebuie să fie date în executarea Hotărârii de Guvern şi să nu fie contrare Legii nr.153/2017 acte normative cu o forţă juridică superioară.

În opinia intimatului reclamant interpretarea corectă a dispoziţiilor legale este cea dată de către instanţa de fond, respectiv că acest spor se acordă începând cu 01.01.2018 deoarece Ordonanţa nr. 114/2018 nu a avut cum să proroge termenele de acordare a sporului pentru condiţii vătămătoare astfel încât să se susţină că O.U.G. nr. 9/2019 ar fi instituit o derogare de la prevederile O.U.G. nr.114/2018 şi că intrarea acesteia din urmă în vigoare ar coincide cu momentul acordării acestui spor.

Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea recursului.

În drept, a invocat prevederile legale enumerate în notele de şedinţă.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

II. Considerentele Curţii asupra recursului

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art.499 din Codul de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea constată următoarele:

Prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect obligarea autorităţii pârâte la plata sporului de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfăşurată în condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, pentru perioada 1 ianuarie 2018-1 septembrie 2019.

Acţiunea a fost admisă, cu motivarea în esenţă că în cauză nu s-a făcut dovada că anterior expertizării, respectiv la data intrării în vigoare a H.G. nr. 917/2017, 1 ianuarie 2018 condiţiile legale pentru acordarea sporului nu erau îndeplinite, neputând fi imputat angajatului că demersurile pentru expertizare au durat.

Contrar concluziilor primei instanţe, Curtea constată că interpretarea în cauză a dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor H.G. nr. 917/2017 conduce la concluzia că pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 1 septembrie 2019 nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările ulterioare.

Curtea are în vedere faptul că art. 23 din Legea cadru nr. 153/2017 dispune în sensul că „Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I - VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate”.

În aplicarea art. 23 din Legea - cadru nr. 153/2017 a fost adoptată H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum si a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din administrația publică centrală, care la art. 3 prevede că „acordarea sporului pentru condiții de muncă în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările si completările ulterioare, și cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri si cheltuieli aprobat”.

Pentru stabilirea tuturor criteriilor vizate a fost emis Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2861/2019, din care face parte integrantă Regulamentul privind stabilirea locurilor de munca, a categoriilor de personal a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare precum si a condițiilor de acordare a acestuia pentru personalul din cadrul Ministrului Finanțelor Publice - aparat propriu si unități subordonate, salarizat potrivit Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare (Anexa nr. 1), aplicabil, implicit, angajaților Agenției Naționale de Administrare Fiscală precum si unităților din subordine - în speță Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice D..

Se observă, aşadar, că dreptul solicitat de reclamanţi nu s-a născut direct în patrimoniul acestora la un anumit moment determinat (începând cu anul 2018, după cum s-a solicitat), ci numai de la momentul la care erau întrunite cerinţele pentru determinarea sa, despre care vorbeşte însuşi legiuitorul: locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă, determinare care urma să se facă separate printr-un regulament cadru, care, la rândul său, trebuia aprobat printr-o hotărâre de Guvern.

Prin art.3 alin. 3 din Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 917/2017 se prevede că „Locurile de muncă pentru care se acordă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare sunt acelea care întrunesc cel puțin doi factori de risc din cei prevăzuți la art.5, astfel cum se prevede în:

a)buletinele de determinare, eliberate în condițiile legii;

b)buletinele de expertizare, eliberate în condițiile legii de către direcțiile de sănătate publică sau Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Muncii Alexandru Darabont - București”.

Determinarea condițiilor de muncă din sediile structurilor DGRFP D. și emiterea Buletinelor de expertiză au fost efectuate în anul 2019, fiind confirmată existența între 4 si 7 factori de risc, astfel că a fost acordat angajaţilor sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, în limita sa maximă de 15%, începând cu data de 01.09.2019, prin Decizia nr. 4283/25.09.2019, însă pentru perioada anterioară acestei date nu există temei pentru acordarea respectivului spor.

Dreptul angajaţilor de a primi acest spor începând cu anul 2018 reprezintă doar o vocaţie, condiţionată de mai mulţi factori, iar în lipsa determinării lor prin buletine de specialitate este imposibil a se vorbi despre obligaţia angajatorului de a-l plăti cu titlul de drept salarial.

Nu se poate recunoaşte a priori un drept concret al reclamanţilor, atâta timp cât acesta trebuia mai întâi determinat în raport de criteriile avute în vedere la elaborarea actului, prin măsurători specifice, ce urmau a se regăsi în Buletinele de determinare emise de DSP Judeţene pe baza unor constatări de specialitate, expertizări care se referă la: a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă; b) existența unor indici de morbiditate la locurile de muncă respective; c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă; d) riscul de îmbolnăvire și accidentare determinat de depășiri ale noxelor profesionale, fizice, chimice, fizico-chimice, biologice, suprasolicitarea unor funcții și sisteme ale organismului (art. 4 alin. 1 din H.G. nr. 917/2017).

Chiar dacă era obligaţia angajatorului de a evalua aceşti factori de risc începând cu anul 2018, acest spor nu poate fi acordat pentru perioada retroactivă în lipsa îndeplinirii condiţiilor legale. Altfel spus, pentru perioada 2018-01.09.2019 nu există certitudinea întrunirii a cel puțin doi factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din H.G. nr. 917/2017, în lipsa buletinelor de expertizare.

Admiterea acţiunii ar presupune încălcarea dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 917/2017, conform cărora „Acordarea sporului pentru condiţii de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat”, întrucât nu se poate respecta limita aprobată în circumstanţele admiterii retroactive a drepturilor pentru reclamanţi, ci numai după determinarea lor concretă prin buletinele menţionate, cu alocare ulterioară.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de recurenta DGRFP D. împotriva sentinţei civile nr. 192/19.03.2021 pronunţată de Tribunalul Covasna, pe care o va casa şi în rejudecare va respinge acţiunea formulată de reclamantul B. reprezentat de Sindicatul A. în contradictoriu cu pârâta DGRFP D..

Domenii speta

Spete similare