Apel. Procedura insolvenței. Contestație tabel suplimentar al creanțelor

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Procedura insolvenței. Contestație tabel suplimentar al creanțelor

- art. 88, art. 146 alin. 3 din Legea nr. 85/2014

- art. 242 alin. 5 și 6 din Legea nr. 207/2015

- art. 204 art. 480 Cod procedură civilă

Dacă la data deschiderii procedurii, un drept, act sau fapt juridic, nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, întabulările, sau orice alte formalități specifice necesare acestui scop, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect față de creditori. Natura anterioară sau ulterioară deschiderii procedurii a creanței solicitate a fi înscrise în tabelul de creanțe se stabilește prin raportare la momentul când a luat naștere obligația fiscală și nu la momentul la care are loc contestarea existenței acesteia de către organul fiscal.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 112 din 15 aprilie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 12.03.2020, Tribunalul (...), în temeiul art. 146 alin. 2 lit. c) raportat la art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 a respins contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, str. Lucrețiu Pătrășcanu, nr. 10, Corp A, sector 3, în contradictoriu cu practicianul în insolventă (Lj) SPRL, CIF RO(...), cu sediul în (...) – lichidator judiciar al debitoarei (D) SRL, având ca obiect contestație la tabelul suplimentar de creanțe.

Fără cheltuieli de judecată

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Tabelul suplimentar al creanțelor (D) SRL nr. (...)/12.11.2019 publicat în BPI nr. (...)/13.11.2019 întocmit de lichidatorul judiciar (Lj) s-a respins înscrierea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI cu suma de 7.268.202 cu titlu de creanță garantată în baza art. 88 din Legea nr. 85/2014, și creanța în sumă de 15.663.733 lei ca fiind aferentă unei perioade anterioare intrării în insolvență a societății, nu născută în perioada de observație.

În mod corect practicianul în insolvență nu a trecut ca și creanță garantată creanța declarată de către organul fiscal după intrarea debitoarei în faliment, întrucât, din probele administrate în cauză rezultă că sechestrul asigurător aplicat de către organul fiscal și înscris în cartea funciară a fost consecința unei măsuri de executare silită pornită de organul fiscal în conformitate cu Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru obligații fiscale născute după deschiderea procedurii insolvenței, în perioada de observație.

Contrar susținerilor organului fiscal contestator, judecătorul sindic a apreciat că, din interpretarea (gramaticală și teleologică) a dispozițiilor art. 75 alin. 3 și 4, art. 143 alin. 2 și 3, art. 146 din Legea nr. 85/2014 astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 88/2018 rezultă că pentru a obține plata creanțelor născute după deschiderea procedurii insolvenței indiferent că acestea sunt bugetare sau de altă natură, creditorul îndreptățit este obligat să formuleze o cerere de plată în condițiile art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 care să fie analizată de către practicianul în insolvență sub aspectul existenței acesteia și a caracterului curent, iar în caz de contestare a acesteia de către judecătorul sindic pe calea contestației prevăzută de art. 59 din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, contrar susținerilor organului fiscal contestator, judecătorul sindic apreciază că prin OUG nr. 88/2018 legiuitorul a derogat de la regula suspendării executărilor silite de drept comun sau fiscale pornite împotriva averii debitoarei și a acordat posibilitatea unui creditor de a demara executarea silită împotriva acestuia doar în cazul în care acesta este supus procedurii de reorganizare, caz în care activitatea debitoarei are la bază Planul de reorganizare, iar patrimoniul acestuia nu este supus lichidării.

În acest sens, judecătorul sindic a reținut că dispoziția privind „Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită” este prevăzută ca teză finală a art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 în cadrul &2 Perioada de reorganizare din cadrul Legii nr. 85/2014, iar potrivit art. 75 alin. 4, teza finală se aplică corespunzător doar prevederile art. 143 alin. (2) și (3).

În mod corect practicianul în insolvență a analizat declarația de creanță depusă de către organul fiscal după intrarea în faliment a debitoarei întrucât în această fază a procedurii insolvenței potrivit art. 146 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 „Vor fi supuse verificării toate creanțele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii …” și a apreciat că nu se cuvine înscrierea creditorului fiscal în tabelul suplimentar de creanță cu suma de 7.268.202 lei cu titlu de creanță garantată întrucât procedurile de executare silită demarate de către organul fiscal împotriva averii debitoarei prin instituirea unui sechestru asigurător nu îi sunt opozabile fiind efectuate cu încălcarea însăși a dispozițiilor Legii nr. 85/2014 astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG nr. 88/2018 anterior prezentate, pe de o parte, iar pe de altă parte dispozițiile art. 88 din Legea nr. 85/2014 nu lasă loc de interpretare în sensul că, „Dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, intabulările și orice alte formalități specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale și/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect față de creditori, cu excepția cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanță, autoritatea ori instituția competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept.”

În ce privește creanța în sumă de 15.663.733 lei solicitată de către contestatoare în baza declarației de creanță completatoare din 11.11.2019 reprezentând obligații restante estimate prin Procesul verbal nr. (...)/06.11.2019 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...), sub condiția suspensivă a emiterii titlului de creanță, în lipsa unui act administrativ de stabilire a creanțelor fiscale, a indiciilor privind existența unei proceduri administrativ fiscale în curs care, în mod inevitabil se finalizează prin emiterea unei decizii de impunere, în mod corect practicianul a analizat creanța declarată pe fondul acesteia potrivit art. 146 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 și raportat la art. 102 alin. 7 din același act normativ a constatat că faptele constatate prin Procesul verbal nr. (...)/06.11.2019 atașat declarației de creanță privind fapte anterioare datei de 05.12.2017 când au fost achiziționate bunuri pentru care s-a constat lipsă la inventar și în legătură cu care s-a apreciat că s-ar impune ajustarea TVA nu pot fi înscrise în tabelul suplimentar de creanțe al debitoarei întrucât nu sunt creanțe născute după data deschiderii procedurii insolvenței ce nu au fost plătite.

De asemenea, judecătorul sindic a constatat că în legătură cu creanța în sumă de 15.663.733 lei nu s-a depus vreun act administrativ fiscal de stabilire a acestui cuantum, necesitatea stabilirii TVA ajustat pentru lipsă bunuri de inventar fiind doar constatată prin Procesul verbal nr. (...)/06.11.2019 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...) astfel că, în privința acesteia nu sunt aplicabile prin asemănare nici dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 – „Sunt creanțe anterioare și creanțele bugetare stabilite printr-o decizie de impunere întocmită ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecție fiscală vor efectua inspecția fiscală pe baza analizei de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanței, conform evidențelor proprii, în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, dacă este cazul” și nici cele ale alin. 81 al aceleiași dispoziții legale, potrivit căruia, „creanțele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat și a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală și înscrise sub condiție rezolutorie până la finalizarea contestației de către instanța de contencios administrativ.”

Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, judecătorul indic a constatat că, argumentele de fapt și de drept invocate de către creditorul fiscal în contestația la tabelul suplimentar de creanțe sunt neîntemeiate în mod corect practicianul în insolvență soluționând cererile de înscriere a acesteia la masa credală a debitoarei după intrarea acesteia în faliment, motiv pentru care, în temeiul art. 45 lit. i), art. 146 alin. 2 lit. c) raportat la art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 și a dispozițiilor legale anterior citate judecătorul sindic a respins contestația creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva tabelului suplimentar de creanțe al debitoarei, conform dispozitivului prezentei.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel creditoarea Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând admiterea apelului formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației formulate de DGAMC și pe cale de consecință, să se dispună înscrierea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în tabelul definitiv consolidat al obligațiilor debitoarei SC (D) SRL, cu suma totală de 27.732.464 lei, structurată astfel:

- suma de 7.268.202 lei, la rangul de preferință prevăzut de art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 - creanță garantată - reprezentând obligații fiscale datorate de societate conform înscrisurilor doveditoare depuse în susținerea cererii de înscriere în tabelul suplimentar nr. (...)/02.10.2019;

- suma de 20.464.262 lei reprezentând obligații restante născute în perioada de observație (art. 161 pct. 4), aceasta fiind solicitată în termen legal după cum urmează: 4.800.529 lei - creanță bugetară cuprinsă în cererea de înscriere a creanței în tabelul suplimentar nr. (...)/02.10.2019 și 15.663.733 lei solicitată prin precizarea cererii de înscriere în tabelul suplimentar nr. (...)/07.11.2019.

În motivarea cererii de apel se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere că prin cererea de înscriere în tabelul suplimentar, D.G.A.M.C. a solicitat creanța garantată în cuantum 7.268.202 lei în temeiul procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. (...)/14.05.2019, în dovedire fiind depus extras de carte funciară ce atestă transcrierea procesului verbal pentru bunuri imobile.

Apelanta consideră că soluția pronunțată în fond cu privire la neînscrierea creanței în cuantum de 7.628.202 în categoria creanțelor garantate și înscrierea acesteia în categoria creditorilor bugetari a fost luată cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale aplicabile, sens în care face trimitere la art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014 care are caracter de normă specială față de dispozițiile de drept comun reglementate de art. 2279 - 2499 din Codul Civil și susține că definirea creanțelor garantate de Legea nr. 85/2014 se face în contextul în care pasivul debitoarei este compus din categorii de creanțe (garantate, salariale, bugetare, chirografare), împărțire care prezintă cea mai mare importanță în caz de vot al planului de reorganizare sau de distribuiri. În acest sens, arată că creanțele garantate în procedura insolvenței sunt definite de dispozițiile art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Cu referire la legea specială, respectiv la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apelanta invocă prevederile art. 242 alin. 5 și 6 și precizează că, fiind o reglementare tehnică, matematică, procedura insolvenței reglementează înscrierea creanțelor la masa credală într-o largă paletă de situații practice, precum și situația frecvent întâlnită când creanța unui creditor „garantat” conform definiției de la art. 5 pct. 15 are o valoare mai mare decât valoarea bunului(lor) din patrimoniul debitoarei asupra cărora a fost constituită garanția. În această situație, apreciază că intervin dispozițiile art. 103 din Legea nr. 85/2014, care se aplică și în cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului în procedura de faliment care impun obligația practicianului în insolvență de a secționa creanța creditorului garantat în două părți: a) o parte de creanță garantată efectiv, calculată până la valoarea garanțiilor; b) o parte de creanță fără clauză de preferință, reprezentând partea neacoperită de garanții, calculată ca diferență între valoarea totală a creanței și valoarea acoperită de garanții.

Totodată, apelanta apreciază că art. 112 reiterează obligația efectuării acestei separații, la definitivarea tabelului de creanțe.

În condițiile în care procedura insolvenței face distincție între prioritatea și situația garantată sau negarantată a unei creanțe, apelanta apreciază că practicianul în insolvență este dator să facă referire expresă la fiecare din acestea. Or, prin întemeierea refuzului de a înscrie creanța garantată în temeiul art. 88 din Legea insolvenței, lichidatorul judiciar încalcă un cumul de dispoziții legale. Dincolo de dispozițiile legii speciale, arată că practicianul în insolvență are prerogative limitate, neavând putere a desființa prin prisma unor convingeri subiective un înscris autentic, înregistrat pentru opozabilitate față de terți la OCPI (...).

Pe de altă parte, apelanta critică faptul că inclusiv judecătorul sindic, prin motivarea soluției cu privire la contestația formulată împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei (D) SRL, infirmă acte de executare silită demarate în temeiul art. 143 din Legea nr. 85/2014, depășind astfel obiectul acțiunii cu care a fost sesizat, anulând pe această cale procese-verbale de sechestru și înscrierea acestora în cartea funciară.

În respectarea ordinii de drept, persoanele interesate pot formula plângere împotriva înscrierilor în cartea funciară în temeiul Legii nr. 7/1996, republicată, această plângere fiind soluționată pe două grade diferite de jurisdicție: administrativ, prin încheiere de către directorul OCPI competent teritorial, apoi de judecătorie, ca instanță competentă material, general, teritorial. În acest sens, apreciază că încheierea nr. (...)/22.05.2019 are puterea probatorie conferită de art. 270 alin. 1 Cod procedură civilă.

Coroborând toate aceste dispoziții, susține că neînscrierea creanței garantate este un abuz al practicianului în insolvență ce trebuie sancționat de instanță, fiindcă există fără putere de tăgadă un înscris autentic care să demonstreze legalitatea sechestrului instituit de D.G.A.M.C. Mai mult decât atât, nici lichidatorul și nici judecătorul investit cu soluționarea contestației împotriva tabelului suplimentar al creanțelor nu au calitatea de a infirma efectele acestui act pe calea contestației formulate împotriva modalității de înscriere a creanței în cuantum de 7.268.202 lei. Singura modalitate de infirmare și cercetare a actelor de executare silită (proces-verbal de sechestru) emise de intimată și a înscrierii procesului-verbal de sechestru în CF este pe calea contestației acestora în termenele și modalitățile prevăzute de lege, simpla manifestare de voință a acestuia nefiind suficientă a lipsi de efecte un act emis de o autoritate publică ce nu a fost desființat de o instanță judecătorească.

Continuând argumentația, apelanta mai arată că actul autentic, respectiv încheierea prin care a fost înscris sechestrul asupra bunurilor imobile, nu putea fi întocmit anterior deschiderii procedurii fiindcă este aferent unor creanțe născute în timpul procedurii, declarate ca fiind datorate de însăși debitoare și neachitate, (Lj) refuzând plata obligațiilor curente către bugetul de stat. (D) înregistra la data intrării în insolvență circa 2 milioane de lei, ajungând în 2 ani la suma de aproximativ 30 de milioane și reprezintă un caz nicidecum singular ce a stat la baza adoptării OUG 88/2018.

Cu toate că acest act normativ este respins de majoritatea practicienilor în insolvență, apelanta arată că ordonanța continuă să se bucure de putere deplină, Curtea Constituțională nesancționând dispozițiile acesteia și este de sperat să nici nu o facă fiindcă datele statistice arată fără echivoc că marii perdanți ai procedurii sunt statul și chirografarii. Astfel, raportat la dispozițiile art. 75 alin. (4), art. 143 alin. (3) din Codul insolvenței și art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 88/2018, creanța fiscală se califică ca fiind singura creanță curentă care poate fi executată silit direct, fără a se mai trece printr-un filtru de control din partea practicianului în insolvență și/sau a judecătorului sindic, astfel cum se întâmplă în cazul tuturor celorlalte creanțe curente și aceasta întrucât creanța fiscală este titlu executoriu de la momentul emiterii deciziei de impunere sau de autoimpunere, cum e cazul (D).

Concluzionând sub acest aspect, apelanta susține că până la sancționarea ordonanței de modificare a Legii nr. 85/2014 de către Curtea Constituțională, lipsirea de efecte a procesului verbal de sechestru reprezintă un abuz din partea practicianului în insolvență ce trebuie sancționat prin obligarea la a rectifica tabelul contestat, nefiind permis nimănui a aplica legea în funcție de aprecierile personale.

Cu privire la neînscrierea creanței bugetare în cuantum de 15.663.733 lei, solicitată de apelantă în baza declarației de creanță completatoare din data de 07.11.2019, reprezentând obligații fiscale estimate prin procesul- verbal nr. (...)/06.11.2019 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...), sub condiție suspensivă a emiterii titlului de creanță, se arată că instanța, respingând contestația DGAMC cu privire la măsura lichidatorului judiciar de a nu înscrie creanța în cuantum de 15.663.733 lei, a reținut faptul că în lipsa unui act administrativ de stabilire a creanțelor fiscale, a indiciilor privind existența unei proceduri administrativ fiscale în curs care, în mod inevitabil se finalizează prin emiterea unei decizii de impunere, în mod corect practicianul a analizat creanța fiscală declarată pe fondul acesteia potrivit art. 146 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 și raportat la art. 102 alin. 7 din același act normativ și a constatat că faptele constatate prin Procesul - verbal nr. (...)/06.11.2019 atașat declarației de creanță privind faptele anterioare datei de 05.12.2017 când au fost achiziționate bunuri pentru care s-a constatat lipsa de inventar și în legătură cu care s-a apreciat că s-ar impune ajustarea TVA nu pot fi înscrise în tabelul suplimentar de creanțe al debitoarei întrucât nu sunt creanțe născute după data deschiderii procedurii insolvenței ce nu au fost plătite.

Față de motivarea instanței, apelanta consideră că hotărârea nu a afectat personalitatea juridică a societății, în acest moment consecința având efect doar în ceea ce privește activitatea societății care nu se mai desfășoară conform actului constitutiv ci strict pentru lichidarea societății. În ceea ce privește consecințele fiscale stabilite cu ocazia controlului efectuat de inspectorii antifraudă, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 146 și următoarele din Legea nr. 85/2014 astfel că obligația fiscală trebuia înregistrată în tabelul suplimentar de creanțe, având în vedere data de 10.04.2018 (finalizarea inventarierii) generatoare a creanțelor fiscale și care este ulterioară deschiderii procedurii de insolvență.

Mai mult decât atât, invocă pct. 63 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20.05.2015, privind procedurile de insolvență.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 204 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, reclamantul are posibilitatea ca pe parcursul judecații, să-și mărească sau să-și micșoreze cuantumul obiectului cererii, iar potrivit art. 102 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu, motiv pentru care consideră nelegală soluția pronunțată de judecătorul sindic de respingere a contestației formulate, având în vedere faptul că prin cererea de creanțe nr. (...)/07.11.2019 a solicitat înscrierea sumei în cuantum de 15.663.733 lei, sub condiție suspensivă.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 43 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.

(LJ) Filiala Cluj SPRL, în calitate de lichidator judiciar al (D) SRL prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, a arătat că prin Sentința nr. (...)/2019 din dosarul nr. (...)/2017 instanța a dispus intrarea în faliment a societății (D) SRL, fixând termenul de întocmire și depunere a tabelului suplimentar al creanțelor la data de 13.11.2019. Ca urmare a analizării declarațiilor de creanță depuse, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul suplimentar al creanțelor (D) SRL, care a fost depus la dosarul cauzei și publicat în BPI nr. (...)/13.11.2019.

Împotriva Tabelului suplimentar a formulat contestație creditorul DGAMC prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul definitiv consolidat cu suma totală de 27.732.464 lei, structurată după cum urmează: 7.268.202 lei având rangul de preferință prevăzut de art. 159 alin. 1 pct. 3 al Legii 85/2014 - creanță garantată; 20.464.262 lei reprezentând obligații fiscale restante născute în perioada de observație, din care 4.800.539 lei creanța bugetară și suma de 15.663.733 lei solicitată prin precizarea cererii de înscriere nr. (...)/07.11.2019.

Contestația formulată a făcut obiectul dosarului asociat nr. (...)/2017/a17 iar la termenul din data de 12.03.2020, prin Sentința civilă nr. (...)/2020/F judecătorul sindic a procedat la respingerea acesteia.

În susținerea apelului, creditorul reia argumentele prezentate și în cuprinsul contestației, potrivit cărora practicianul în insolvență a procedat greșit la înscrierea sumei de 7.268.202 lei în categoria creanțelor bugetare, fără să țină cont de procesul verbal de sechestru emis de organul fiscal după deschiderea procedurii insolvenței, și la respingerea sumei de 15.663.733 lei întrucât raportat la caracterul acesteia și la momentul nașterii ei acesta nu reprezintă o creanță ce se înscrie în tabelul preliminar.

Conform documentelor justificative invocate de creditor, suma de 7.268.202 lei, solicitată, este garantată în baza Procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. (...)/14.05.2019, față de care s-a arătat că nici lichidatorul judiciar, nici judecătorul sindic nu au „putere pentru a desființa, prin prisma unor convingeri subiective, un înscris autentic înregistrat pentru opozabilitate față de terți la OCPI (...)”.

Raportat la aceste susțineri, lichidatorul judiciar indică prevederile art. 88 al Legii 85/2014, precizând că sechestrul instituit în baza procesului verbal de sechestru emis ulterior datei de 05.12.2017, respectiv în data de 14.05.2019 nu este opozabil terților, neproducând astfel niciun efect, motiv pentru care creditorul nu este titular al unei cauze de preferință pentru această sumă. Această neopozabilitate a înscrierilor efectuate în cartea funciară după deschiderea procedurii precum și radierea lor de drept este prevăzută de normele legale aflate în vigoare, care guvernează procedura falimentului societății (D) SRL, nu de aprecierile lichidatorului judiciar sau ale judecătorului sindic, cum în mod eronat susține creditorul.

În plus, susține că Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. (...)/14.05.2019, în baza căruia creditorul fiscal solicită înscrierea creanței de 7.268.202 lei în categoria creanțelor garantate, a fost emis de acesta în timpul perioadei de observație, cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 85/2014, motiv pentru care a contestat în contencios administrativ actul emis de organul fiscal, contestație ce face obiectul dosarului nr. (...)/2019 aflat pe rolul Judecătoriei (...).

Ca atare, nu poate fi de acord cu susținerile creditorului reluate prin cererea de apel, potrivit cărora lichidatorul judiciar nu a contestat procesul verbal de sechestru în termenele și modalitățile prevăzute de lege.

Concluzionând sub acest aspect, lichidatorul judiciar arată că instituirea sechestrului fiscal, care în baza dispozițiilor art. 242 alin. 6 Cod procedură fiscală constituie ipotecă legală, este contrară prevederilor art. 88 al Legii 85/2014, urmând a fi radiată de drept.

În ceea ce privește suma de 15.663.733 lei solicitată prin precizarea la declarația de creanță, lichidatorul judiciar arată că la data de 11.11.2019, creditorul a transmis lichidatorului judiciar o adresă de completare a declarației de creanță cu suma de 15.663.733 lei, reprezentând obligații restante estimate prin Procesul verbal nr. (...)/06.11.2019 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...), sub condiția suspensivă a emiterii titlului de creanță.

Raportat la suma solicitată prin cererea completatoare, lichidatorul judiciar a arătat că prin procesul verbal invocat, organul fiscal a estimat suma pe care o are de recuperat în urma ajustării TVA-ului deductibil, având în vedere minusurile neimputabile evidențiate în urma efectuării inventarului bunurilor din patrimoniul (D) SRL.

Apreciază că această creanță a luat naștere în legătură cu fapte anterioare datei de 05.12.2017, întrucât atunci au fost achiziționate bunurile a căror lipsă s-a constatat la inventar, operațiunile privind TVA-ul fiind efectuate tot anterior deschiderii insolvenței și având în vedere prevederile art. 102 alin. 7 al Legii 85/2014, a respins suma de 15.663.733 lei, aceasta nefiind născută în perioada de observație a societății debitoare.

Acest aspect, apreciază că a fost reținut în mod corect și de către instanța de fond.

Ca urmare a analizării declarației de creanță depusă de creditorul bugetar, lichidatorul judiciar a admis parțial creanța solicitată și a înscris creditorul cu suma de 12,068,731.00 lei, în categoria creanțelor bugetare, având ordinea de prioritate stabilită de art. 161 alin. 5 al Legii 85/2014.

Curtea de apel analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a reținut că este nefondat, dispunând în baza prevederilor art. 480 Cod procedură civilă și art. 43 din Legea nr. 85/2014 respingerea lui pentru următoarele considerente:

Prin contestația ce face obiectul cauzei, apelanta creditoare a contestat măsura lichidatorului judiciar de neînscriere în tabelul suplimentar al debitoarei cu suma de 7.268.202 lei creanță garantată, reprezentând obligații născute ulterior deschiderii procedurii, precum și a sumei de 15.663.733 lei reprezentând creanță bugetară născută în timpul procedurii, solicitând înscrierea în tabelul definitiv consolidat al obligațiilor debitoarei SC (D) SRL, cu suma totală de 27.732.464 lei.

În fapt, curtea a reținut că prin tabelul suplimentar al creanțelor nr. (...)/12.11.2019, publicat în BPI nr. (...)/13.11.2019, lichidatorul judiciar al debitoarei falite a respins cererea creditoarei apelante de înscriere a sumei de 7.268.202 lei în categoria creanțelor garantate reținând incidența prevederilor art. 88 din Legea nr. 85/2014, precum și cererea de înscriere a creanței în sumă de 15.663.733 lei, reținând că aceasta este aferentă perioadei anterioare intrării în insolvență, nefiind născută în perioada de observație.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, curtea a reținut că apelanta creditoare a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar al creanțelor cu suma de 7.268.202 lei în categoria creanțelor garantate, în baza procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. (...)/14.05.2019. Această creanță a fost înscrisă în tabelul suplimentar la categoria creanțelor bugetare deoarece lichidatorul judiciar a reținut că procesul verbal de sechestru emis ulterior datei de 05.12.2017, nu este opozabil terților și nu produce nici un efect raportat la prevederile art. 88 din Legea nr. 85/2014, iar în această situație creditorul nu este titular al unei cauze de preferință pentru această sumă.

Conform prevederilor art. 88 al Legii nr.85/2014, dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, întabulările și orice alte formalități specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale și/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect față de creditori, cu excepția cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanță, autoritatea ori instituția competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept.

În speță, procesul verbal de sechestru invocat de către apelanta creditoare ca și temei al creanței garantate, a fost întocmit și înscris în cartea funciară ulterior deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, în urma măsurilor de executare silită demarate de organul fiscal în baza Codului de procedură fiscală pentru obligații fiscale născute după deschiderea procedurii insolvenței, în perioada de observație.

După cum în mod judicios a reținut și judecătorul sindic, prin dispozițiile OUG nr. 88/2018, care au modificat prevederile art. 143 din Legea nr.85/2014, legiuitorul a acordat posibilitatea creditorilor care dețin creanțe curente de a demara executarea silită împotriva debitorului pentru creanțe care au o vechime mai mare de 60 zile, însă această posibilitate intervine doar în cazul în care debitorul se află în procedura de reorganizare, nu și în cazul în care acesta nu se mai află în această etapă a procedurii insolvenței.

Apelanta creditoare a demarat procedura de executare silită în temeiul prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală și a întocmit în cadrul acesteia procesul verbal de sechestru depus în susținerea caracterului de creanță garantată a sumei de 7.268.202 lei, invocând acest caracter prin prisma prevederilor art. 242 alin. 5 și 6 din Legea nr. 207/2015, care califică măsura sechestrului ca fiind o ipotecă legală asupra bunurilor sechestrate, respectiv prin prisma prevederilor art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014.

Curtea a constatat că nu se poate reține caracterul garantat al creanței invocate de către apelanta creditoare, chiar dacă dispozițiile legale invocate dau această natură creanței, deoarece cauza de preferință a fost constituită după data deschiderii procedurii, situație în care devin incidente prevederile art. 88 din Legea nr. 85/2014, care consacră inopozabilitatea față de creditori a constituirilor și înscrierilor drepturilor de preferință efectuate după data deschiderii procedurii și sancțiunea radierii de drept a înscrierilor efectuate cu nerespectarea acestor prevederi.

Curtea a reținut că nu pot fi avute în vedere alegațiile apelantei în sensul că prin neînscrierea creanței la categoria creanțelor garantate are loc o infirmare a actelor de executare silită, care nu au fost contestate în termenele și modalitățile prevăzute de lege, câtă vreme prin verificarea întreprinsă de practicianul în insolvență acesta nu a statuat asupra legalității sau nu a actelor de executare silită întreprinse de către apelantă, ci doar a analizat dacă creanței invocate i se poate stabilii sau nu caracterul de creanță garantată prin prisma legii speciale.

Pe de altă parte, nu se poate omite faptul că legiuitorul a acordat posibilitatea lichidatorului judiciar, în cuprinsul prevederilor art. 146 alin. 3 din lege, de a proceda la verificarea tuturor creanțelor născute după data deschiderii proceduri, inclusiv a celor bugetare, situație în care nu se poate reține că acesta, în cadrul analizei efectuate asupra creanței invocate de către creditoarea apelantă, nu ar avea posibilitatea de a analiza incidența prevederilor art. 88 din lege referitoare la inopozabilitatea constituirii garanției invocate în susținerea caracterului creanței.

În ceea ce privește cererea de înscriere a creanței în cuantum de 15.663.733 lei, curtea a constatat că în mod judicios a reținut judecătorul sindic că măsura lichidatorului de neînscriere în tabelul suplimentar este corectă câtă vreme această creanță este stabilită prin raportare la fapte anterioare deschiderii procedurii și nu poate fi calificată ca fiind o creanță care se înscrie în tabelul suplimentar al creanțelor.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că această creanță a fost solicitată prin cererea depusă la data de 11.11.2019 și reprezintă obligații restante estimate prin Procesul verbal nr. (...)/06.11.2019 încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală (...), sub condiția suspensivă a emiterii titlului de creanță. Prin acest proces verbal, organul fiscal a estimat suma pe care o are de recuperat de la debitoare în urma ajustării TVA-ului deductibil, raportat la minusurile neimputabile evidențiate în urma efectuării inventarului bunurilor din patrimoniul societății, bunuri care au fost achiziționate anterior deschiderii procedurii. Ulterior emiterii acestui proces verbal, organul fiscal nu a emis o decizie de impunere sau un alt act administrativ în cadrul căruia să se stabilească obligația de plată a debitoarei, situație în care în mod corect a procedat practicianul în insolvență la analizarea creanței invocate și a înscrisurilor care stau la baza acesteia. Or, câtă vreme din procesul verbal, depus de apelanta creditoare rezultă că bunurile pentru care s-a constat lipsă la inventar și în legătură cu care s-a apreciat că s-ar impune ajustarea TVA au fost achiziționate anterior datei de 05.12.2017, creanța invocată nu poate fi calificată ca fiind una născută ulterior deschiderii procedurii, care ar trebui înscrisă în tabelul suplimentar al creanțelor. Împrejurarea că inventarierea acestor bunuri a fost finalizată ulterior deschiderii procedurii nu modifică caracterul creanței invocate de către apelantă câtă vreme creanța fiscală nu s-a născut la data finalizării inventarierii, ci la momentul la care a luat naștere obligația fiscală în privința căreia s-a reținut că se impune a se opera anumite ajustări.

Într-adevăr, dispozițiile pct. 63 din Regulamentul UE 2015/848 privind procedurile de insolvență stabilesc că creditorii ar trebui să beneficieze de dreptul de a-și înregistra creanța privind bunurile debitorului în orice procedură de insolvență aflată în curs de desfășurare, însă aceste dispoziții trebuie să fie aplicate în mod coroborat cu dispozițiile legale care stabilesc condițiile și modalitatea în care poate avea loc înscrierea drepturilor de creanță, prevăzute în mod expres de legea care guvernează procedura debitorului.

De asemenea, în mod corect a reținut judecătorul sindic că dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, care acordă posibilitatea organului fiscal de a efectua inspecția fiscală în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii în vederea stabilirii creanțelor bugetare anterioare deschiderii procedurii, nu sunt aplicabile situației din speță, câtă vreme acestea au în vedere deschiderea procedurii de insolvență, nu deschiderea procedurii falimentului. Faptul că prevederile art. 102 alin. 3 din lege acordă posibilitatea de formulării cererii de înscriere la masa credală, chiar dacă creanța nu este stabilită prin titlu, nu poate duce la înscrierea creanței respective fără ca anterior aceasta să fie supusă procedurii de verificare a acesteia efectuate de către practicianul în insolvență.

Cât privește aspectele legate de modalitatea în care s-a desfășurat controlul finalizat prin procesul verbal invocat de apelantă, curtea a constatat că acestea nu au relevanță în raport de caracterul anterior sau ulterior deschiderii procedurii al creanței solicitate de către creditoare prin cererea depusă la data de 11.11.2019, cerere care nu poate fi calificată ca fiind o cerere modificatoare în sensul vizat de art. 204 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, care să poată acorda posibilitatea creditorului de a-și majora cuantumul creanței, fără respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de legea specială a insolvenței.

Concluzionând asupra celor mai sus expuse, curtea a constatat că motivele de apel invocate sunt nefondate, motiv pentru care s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de către apelanta creditoare și menținerea în tot a sentinței atacate, fără a se acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat de către părți.

Domenii speta

Spete similare