Disjungerea cauzei. Consecinte asupra măsurilor asiguratorii. Bun aparţinând unui suspect într-o cauză disjunsă

Disjungerea cauzei este doar o măsură procesuală, dispusă pentru buna soluţionare a cauzei. În realitate, însă, ambele dosare - cel iniţial şi cel nou-format ca urmare a disjungerii - constituie o singură cauză. Chiar dacă legea procesual penală permite audierea unui participant la săvârşirea infracţiunii, în calitate de martor, în cauza disjunsă, acesta nu poate fi un martor veritabil.

Măsura administrativă a disjungerii cauzei nu poate afecta drepturile substanţiale conferite părţilor prin dispoziţiile procesuale.

Dispoziţiile procesuale care garantează dreptul la repararea pagubei al părţii civile nu pot fi ocolite prin artificiul disjungerii cauzei şi scoaterii, pe această cale, a bunurilor suspecţilor deveniţi „martori” de sub efectul măsurii asiguratorii instituite în vederea reparării pagubei.

Cod de procedură penală art. 249 al. 5; Cod penal art. 244 al. 1, 2

Curtea Constituţională Decizia nr. 236/2020

Prin sentinţa penală nr. x din 21 august 2020 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 14853/320/2017 s-a dispus după cum urmează:

În temeiul art. 396 al. 1 și al. 2 din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul L.R.S. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 al. 1 şi 2 din Codul penal cu aplicarea art. 35 al. 1 din Codul penal (7 acte materiale).

În temeiul art. 38 al. 1 din Codul penal s-a constatat că infracțiunea ce constituie obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea ce a constituit obiectul sentinței penale nr. x din data de 23.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. 5202/320/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A din data de 05.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În baza art. 97 al. 1 din Codul penal s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului L.R.S. prin sentința penală menționată anterior pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 al. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

În baza art. 40 al. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 39 al. 1 lit. b) din Codul penal și art. 38 al. 1 din Codul penal a fost contopită pedeapsa dispusă prin prezenta sentință cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. x din data de 23.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A din data de 05.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care se adăugă sporul fix şi obligatoriu de 1/3 din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 10 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de  5 ani și 4 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 1 din Codul penal s-a menţinut față de inculpatul L.R.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, stabilită prin sentința penală nr. x din data de 23.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A din data de 05.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În baza art. 45 al. 4 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 al. 1 lit. a) și b) din Codul penal, respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, aplicată pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 al. 1 Cod penal în raport de pedeapsa rezultantă stabilită în prezenta sentință, partea executată din aceasta până la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv începând cu data de 05.10.2017.

În baza art. 45 al. 5 din Codul penal raportat la art. 45 al. 1 din Codul penal s-a menţinut față de inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, stabilită prin sentința penală nr. x din data de 23.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A din data de 05.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În temeiul art. 404 al. 4 lit. a) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 72 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa stabilită în prezenta sentință durata reţinerii de 24 de ore din intervalul 13.04.2016, ora 22.00 – 14.04.2016, ora 22.00, precum şi durata arestării preventive de la 20.04.2016 la 26.06.2016, astfel cum s-a reținut prin sentința penală nr. x din data de 23.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A din data de 05.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, dar şi durata reţinerii dispusă pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19.10.2016, ora 13:05 şi până la data de 20.10.2016, ora 13:05, dispusă prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Mureş-Serviciul de Investigaţii Criminale din data de 19.10.2016 (f. 37-38 vol.I d.up x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş), precum şi durata măsurii arestării preventive din data de 26.10.2016 până la data de 18.11.2016, dispusă prin încheierea penală nr. x/CDL din 26 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Mureş.

A fost menţinut restul dispozițiilor sentinței penale nr. 572 din data de 23.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A din data de 05.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș care nu contravin prezentei sentințe.

În temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 19 al. 1, 2, și 5, art. 23 şi art. 25 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 1349 al. 1 şi 2, art. 1357 și art. 1381 din Codul civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.L. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea acesteia a sumei de 500.000 de euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 249 al. 5 din Codul de procedură penală coroborat art. 404 al. 4 lit. c) din Codul de procedură penală s-a dispus revocarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător,  măsură dispusă prin ordonanţa procurorului de caz din data de 11.04.2016 (f. 22-23 vol.III d.up nr. xxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş), asupra:

1.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş , înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx, deţinut de N.P.;

2.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş, înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx, deţinut de N.P.;

3.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş, înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx, deţinut de A.A.E..

În motivare, s-a arătat că persoana vătămată R.L., în anul 2015, era proprietara a două corpuri de imobil din municipiul Târgu Mureș, unul situat pe strada xxxx, iar celălalt pe strada xxx, imobile ce aveau în componența lor mai multe apartamente închiriate către diferite persoane, actele medico-legale depuse la filele 16-21 în dosarul de urmărire penală (vol.III), reliefând că aceasta suferea de un defect de vedere, fiind încadrată la gradul de handicap accentuat.

Atât din declaraţiile persoanei vătămate R.L., cât şi din declaraţiile inculpatului L.R.S. rezultă că, în cursul lunii aprilie 2015, persoana vătămată l-a primit în chirie pe inculpat, de care a devenit în timp foarte apropiată, în contextul în care aceasta nu avea copiii şi nici rude în Târgu Mureş, iar inculpatul s-a prezentat ca fiind orfan.

Astfel, din declaraţiile persoanei vătămate reiese că, în timp, inculpatul L.R.S. i-a propus să o ajute pentru obținerea unor fonduri europene în vederea renovării celor două imobile indicate mai sus, punându-i în vedere că trebuie să semneze o procură specială în fața notarului public, prin care el era împuternicit să efectueze orice tranzacție referitoare la imobilele respective, fiindu-i atribuite drepturi depline.

În acest sens, instanţa are în vedere că la data de 14.08.2015, la Societatea Profesională Notarială H. şi R. din Târgu Mureș, persoana vătămată şi inculpatul au încheiat o procură în acest sens, autentificată sub nr. xxx, procură prin intermediul căreia persoana vătămată l-a desemnat pe inculpatul L.R.S. ca fiind împuternicit să efectueze operaţiuni de administrare a imobilelor situate în Târgu Mureş strada xxx şi strada xxx din judeţul Mureş, dar şi să o reprezinte cu puteri depline, în scopul vânzării imobilelor indicate mai sus, la preţul şi condiţiile pe care el singur le va stabili. Prin aceeaşi procură, persoana vătămată R.L. l-a împuternicit pe inculpat să încaseze orice parte din preţul imobilelor, dar şi să efectueze orice operaţiuni cu privire la acesta-inclusiv retrageri de numerar sau viramente.

Instanţa a reţinut că pentru a determina persoana vătămată şi chiriaşii imobilelor să creadă că se fac demersuri în vederea obţinerii de fonduri europene, în luna septembrie 2015, inculpatul L.R.S., ajutat de o persoană neidentificată, a realizat mai multe fotografii ale exteriorului şi interiorului celor două imobile, inclusiv în apartamente.

Din declaraţiile persoanei vătămate, reiese că, în urmărirea aceluiași scop, inculpatul a determinat mai multe persoane să o apeleze telefonic pe aceasta şi să confirme că există un proiect depus în vederea obţinerii fondurilor europene.

Luând în considerare înscrisurile depuse în dosarul de urmărire penală, instanţa reţine că, în cursul lunilor august-septembrie 2015, la Societatea Profesională Notarială H. şi R., persoana vătămată R.L. a semnat mai multe contracte de vânzare cumpărare a unui număr total de 5 imobile (apartamente) ce se aflau în proprietatea sa, fiind indusă în eroare de către inculpatul L.R.S., care o asigura că se instituie doar o ipotecă asupra imobilelor în vederea cofinanţării proiectului european. După depunerea banilor în bancă de către cumpărătorii apartamentelor, întrucât la notar se plătea doar un avans, în baza împuternicirii evidenţiată anterior, inculpatul L.R.S. se prezenta la scurt timp la sucursalele băncilor şi ridica din conturile persoanei vătămate diverse sume de bani, de la câteva sute de euro până la câteva mii în aceeaşi zi.

Astfel, la data de 19.08.2015, la propunerea şi din iniţiativa inculpatului L.R.S., persoana vătămată a înstrăinat apartamentele cu numerele x şi x din imobilul situat în strada xxx din Târgu Mureş, judeţul Mureş, către numiţii R.A. şi A.M., cu preţurile de 12.000 euro, respectiv 18.000 euro, fiind încheiate în acest sens contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. xxx şi xxx. Ambii cumpărători au declarat în faţa instanţei că la data tranzacţiei i-au înmânat persoanei vătămate R.L. o parte din bani în prezenţa notarului, respectiv câte 10.000 euro fiecare, ulterior depunând în contul persoanei vătămate xxxxx, deschis la BCR Târgu Mureş, restul preţului.

La data de 15.09.2015 a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx cu numita A.A.E., prin care aceasta a cumpărat de la persoana vătămată R.L., cu preţul de 25100 euro, apartamentul cu nr. x situat în imobilul cu nr. x de pe strada xxx din Târgu Mureş. Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, martora A.A.E. a relatat că în ziua respectivă a depus în contul persoanei vătămate xxxxx, deschis la BCR Târgu Mureş, suma de 100 euro, bani pe care inculpatul i-a şi retras după aproximativ o oră şi jumătate.

De asemenea, atât din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare indicat mai sus, cât şi din declaraţiile martorei reiese că aceasta, în calitate de cumpărătoare, urma să achite restul de 25.000 euro din preţ până la data de 15.09.2016, preţ pe care nu l-a mai achitat ulterior.

La data de 18.09.2015 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx cu numitul N.P., prin care acesta a cumpărat de la persoana vătămată R.L., cu preţul de 40.000 euro, apartamentul cu nr. 6 situat în imobilul cu nr. x de pe strada xxx din Târgu Mureş, în faţa notarului fiindu-i înmânată persoanei vătămate suma de 10.000 euro, iar restul sumei fiind virată în contul acestuia de la BCR (xxxxx) de către N.P. la data de 23.09.2015.

Cu toate acestea, instanţa a constatat că extrasele bancare depuse la dosarul de urmărire penală evidenţiază că la data de 24.09.2015 inculpatul L.R.S. a retras din acelaşi cont suma de 6325 lei, iar în ziua următoare, respectiv 25.09.2015, suma de 12.950 euro.

La data de 23.10.2015, în baza procurii speciale autentificate sub nr. xxx, inculpatul L.R.S. a înstrăinat către N.P. apartamentul cu nr. 5 situat în imobilul cu nr. x de pe strada xxx din Târgu Mureş, pentru preţul de 40.000 euro, astfel cum reiese din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx. Astfel, în cursul urmăririi penale, martorul N.P. a declarat că, în faţa notarului, i-a înmânat inculpatului suma de 8000 euro, iar diferenţa de 32.000 euro a fost depusă la data de 19.10.2016 în contul persoanei vătămate R.L. deschis la Banca Transilvania (xxxx).

De asemenea, instanţa a reţinut că extrasele bancare depuse la dosarul de urmărire penală evidenţiază că, după depunerea banilor la bancă de către cumpărător, inculpatul L.R.S. a retras sume însemnate, respectiv 5.000 euro la data de 19.10.2015, suma de 21.260 euro la data de 20.10.2015 şi suma de 5865 euro la data de 21.10.2015.

La data de 14.01.2016, în cadrul Societăţii Profesionale Notariale N.D.A.T., a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx cu numita L.I., prin care acesta a cumpărat de la persoana vătămată R.L., cu preţul de 99.000 lei, apartamentul cu nr. x situat în imobilul cu nr. x de pe strada xxx din Târgu Mureş, martorul L.B. declarând în faţa instanţei că tatăl său, martorul L.V., în faţa notarului i-a înmânat persoanei vătămate R.L. suma de 48.000 lei, iar restul sumei a fost depusă în contul persoanei vătămate. De altfel, înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală reliefează că restul sumei a fost depusă în contul persoanei vătămate– xxx, deschis la CEC Bank, iar ulterior, la data de 19.01.2016 inculpatul L.R.S. a încheiat un contract de împrumut cu persoana vătămată R.L., prin care a împrumutat de la aceasta suma de 50.000 lei.

De altfel, instanţa a luat în considerare concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. xxx Psihiatrie/86 din data de 07.04.2016 întocmit de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş şi depus la filele 9-12 în dosarul de urmărire penală, concluzii conform cărora persoana vătămată R.L., în vârstă de 84 de ani, prezenta la acel moment:”Psihosindrom organic cronic pe fond involutiv. Demenţă senilă incipientă. Astigmatism miopic ambii ochi. Pseudofakie AO.Degenerescenţă maculară AO.Opacităţi filamentoase vitreene. AVOD-numără degetele la 30 cm, AVOS 1.5/50 fc”.Aceleaşi concluzii evidenţiază că în ceea ce priveşte capacitatea psihică a persoanei vătămate de apreciere a consecinţelor social-juridice a actelor de dispoziţie încheiate în perioada 2015-2016 aceasta a fost diminuată, persoana vătămată fiind uşor sugestionabilă şi influenţabilă în contextul patologiei deteriorative psihiatrice şi a scăderii accentuate a vederii; în privinţa acuităţii vizuale, s-a apreciat că în perioada 2015-2016 persoana vătămată nu putea să ia la cunoştinţă informaţii scrise, în contextul diminuării accentuate a vederii.

Totodată, instanţa a constatat că în cadrul concluziilor din cadrul raportului de expertiză menţionat anterior s-a precizat că pentru actele juridice încheiate în perioada 2015-2016, ar fi fost nevoie ca respectivul conţinut al acestora să-i fie adus la cunoştinţă persoanei vătămate pe cale verbală, cu explicaţii privind semnificaţia termenilor de specialitate juridică folosiţi, or, martorii care au declarat în acest sens, au precizat doar că persoanei vătămate i-a fost citit conţinutul contractelor, iar nu şi explicaţi termenii juridici astfel folosiţi.

De asemenea, instanţa a avut în vedere că la data de 02.12.2015, persoana vătămată R.L. s-a deplasat la SNP H. şi R. în vederea revocării procurii speciale nr. 3531/14.08.2015.

Cu toate acestea, procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate din data de 11.02.2016, orele 10:00:43 şi 10:23:00, evidenţiază că inculpatul L.R.S. a recunoscut faţă de persoana vătămată că a greşit, promiţându-i însă că va îndrepta lucrurile, respectiv că va recupera apartamentele înstrăinate, motiv pentru care la data de 14.03.2016 inculpatul L.R.S. a convins-o pe persoana vătămată să se deplaseze la notar în vederea întocmirii unei noi procuri speciale. Astfel, prin încheierea nr. xxx, la Biroul individual notarial M.P.L., a fost autentificată procura specială prin care inculpatul L.R.S. era împuternicit să vândă în condiţiile şi preţul stabilite de el apartamentul cu nr. x din strada x nr. x din Târgu Mureş (f. 133-134 d.up vol.III).

Din declaraţia persoanei vătămate R.L. rezultă că ea avea convingerea că procura din luna martie 2016 viza administrarea pivniţei imobilului de pe strada xxx, susţinând că a semnat respectiva procură la insistenţele inculpatului şi în contextul în care acesta se angajase să o ajute cu recuperarea apartamentelor înstrăinate.

De altfel, instanţa apreciază că inculpatul s-a folosit de acelaşi tertipuri pentru a-i câştiga încrederea persoanei vătămate, ca şi în privinţa încheierii procurii iniţiale.

Astfel, la data de 31.03.2016, în baza procurii speciale autentificate sub nr. xxx, inculpatul L.R.S. a înstrăinat către L.B. apartamentul cu nr. x situat în imobilul cu nr. x de pe strada x din Târgu Mureş, pentru preţul de 48.000 lei, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei martorul precizând că, în faţa notarului, i-a înmânat inculpatului L.R.S. suma de 48.000 lei, respectiv preţul integral.

În ceea ce priveşte gradul de sugestionabilitate şi influenţabilitate al persoanei vătămate R.L., instanţa a avut în vedere şi declaraţiile martorei S.F.I. sub acest aspect, declaraţii din care rezultă că, ulterior încheierii respectivelor contracte de vânzare-cumpărare, persoana vătămată avea convingerea că inculpatul L.R.S. este nevinovat şi că „a fost pus să facă acele lucruri de către bogătaşi”.

Luând în considerare aspectele precizate anterior, instanţa a apreciat că materialul probator administrat în cauză îl reliefează, dincolo de orice dubiu, pe inculpatul L.R.S. ca fiind autorul faptei descrise anterior și pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, apărările sale în sensul minimalizării activităţii infracţionale nefiind susţinute de mijloacele de probă administrate în cauză şi analizate în paragrafele anterioare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că la termenul de judecată din data de 25.05.2018, partea civilă R.L., prin intermediul apărătorului ales, a depus la dosarul cauzei, în scris, o precizare de constituire de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata de daune materiale în cuantum de 500.000 de euro, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea apartamentelor de care a fost deposedată şi la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de daune morale, ataşând şi un raport de evaluare imobiliară extrajudiciar la termenul de judecată din data de 07.12.2018.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspunderea civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale și se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente, repararea prejudiciului material şi moral realizându-se potrivit dispoziţiilor legii civile.

Sub acest aspect, instanţa a avut în vedere și dispoziţiile art. 1357 şi art. 1349 al. 1 şi 2 din Codul civil, dispoziţii care consacră regula, potrivit căreia, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, este obligat să le repare integral și cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

Astfel, pentru a fi justificată angajarea răspunderii civile a inculpatului trebuie să fie întrunite toate cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite constând într-o infracţiune, infracţiunea să fi produs un prejudiciu material sau moral, să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei făptuitorului în producerea prejudiciului.

În speţă, aceste condiţii sunt în esenţă îndeplinite, existenţa lor rezultând din interpretarea situaţiei de fapt descrise, probatoriul administrat, şi care a impus soluţia condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, justificându-se, şi pe latură civilă, reţinerea existenţei unei fapte ilicite săvârșită de inculpat, așa cum a fost descrisă anterior, a existenţei vinovăţiei acestuia sub forma intenției, precum şi a existenţei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul în concret produs persoanei vătămate, reprezentat de contravaloarea apartamentelor aparţinând persoanei vătămate şi vândute ca urmare a inducerii acesteia în eroare.

Astfel, acţiunea de inducere şi menţinere în eroare a persoanei vătămate a avut un rol determinant în vânzarea respectivelor imobile, aspect care evidențiază și legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită a inculpatului și paguba produsă persoanei vătămate.

Văzând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1381 al. 1 din Codul civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit al. 2, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Luând în considerare aspectele precizate anterior, dar şi faptul că la termenul de judecată din data de 26.03.2019, cu ocazia audierii sale, inculpatul L.R.S. a precizat că este de acord să o despăgubească pe partea civilă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea acesteia a sumei de 500.000 de euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune materiale.

În privinţa sumei de 300.000 de euro solicitată de către partea civilă cu titlu de daune morale, s-a reţinut că daunele morale sunt consecinţele dăunătoare suferite de către o persoană, consecinţe care nu au valoare economică şi care nu pot fi cuantificate. În egală măsură, instanţa are în vedere faptul că prejudiciile morale constau în dureri fizice sau psihice ale victimei, fiind, în principiu, urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune, respectiv cea fizică, morală şi socială.

Instanţa a considerat că suma de 50.000 euro este suficientă pentru a compensa suferinţa morală cauzată părţii civile R.L. şi nu tinde către o îmbogăţire fără just temei.

Luând în considerare aspectele precizate anterior, în temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 19 al. 1, 2, și 5, art. 23 şi art. 25 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 1349 al. 1 şi 2, art. 1357 și art. 1381 din Codul civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.L. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea acesteia a sumei de 500.000 de euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte măsura asiguratorie a sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa procurorului de caz din data de 11.04.2016 (f. 22-23 vol.III d.up nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş), asupra:

1.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş , înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx/23.10.2015, deţinut de N.P.;

2.apartamentului nr. x, situat în xxxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş, înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx/18.09.2015, deţinut de N.P.;

3.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş, înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx, deţinut de A.A.E., măsură care în prezent este în fiinţă, instanţa a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 249 al. 5 din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Cu toate acestea, instanţa a constatat că imobilele evidenţiate anterior nu aparţin inculpatului şi nici nu au aparţinut acestuia anterior comiterii faptei din prezenta cauză, astfel că nu pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiune şi nici la garantarea executării cheltuielilor judiciare, dar nu pot constitui nici obiectul vreunei măsuri de confiscare specială sau extinsă în sensul prevederilor art. 249 al. 1 din Codul de procedură penală, motiv pentru care, în temeiul art. 249 al. 5 din Codul de procedură penală coroborat art. 404 al. 4 lit. c) din Codul de procedură penală, a dispus revocarea măsurii asigurătorii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul  L.R.S., fără să motiveze apelul.

Apelul a fost considerat nefondat, pentru următoarele considerente:

Săvârşirea faptei de către inculpat nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Inculpatul a recunoscut în esenţă învinuirea cu ocazia audierii în faţa primei instanţe, arătând că a indus-o în eroare pe partea civilă anterior semnării actelor de vânzare a apartamentelor, punând pe cineva să o sune şi să îi spună că a câştigat fonduri europene, şi a precizat că a comis fapta la insistenţele lui N.P.. A mai recunoscut şi că a ridicat banii din conturile părţii civile. A susţinut că a înmânat aceşti bani părţii civile, dar s-a arătat de acord să o despăgubească pe partea civilă (f. 37 vol. VII). Încadrarea juridică a fost în mod corect stabilită de prima instanţă.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a făcut o justă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal. Soluţia din latura civilă este în mod suficient justificată, dată fiind achiesarea inculpatului la cererea de despăgubiri.

În schimb, instanţa de apel a apreciat că este, în parte, nelegală dispoziţia primei instanţe de revocare a măsurii asigurătorii.

Temeiul acestei dispoziţii este dat de prevederile art. 249 al. 5 din Codul de procedură penală. Potrivit acestor prevederi, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. În speţă, martora A.A.E. nu are niciuna dintre calităţile menţionate. În schimb, N.P. este suspectat că a dobândit cele două apartamente care fac obiectul măsurii asiguratorii prin participare la infracţiunea comisă de inculpat. În baza ordonanţei din data de 22.11.2016 el a dobândit calitatea de suspect în cauză. Este adevărat că prin rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis în judecată s-a dispus disjungerea cercetărilor faţă de suspect. Dar disjungerea cauzei este doar o măsură procesuală, dispusă pentru buna soluţionare a cauzei. În realitate, însă, ambele dosare - cel iniţial şi cel nou-format ca urmare a disjungerii - constituie o singură cauză. Chiar dacă legea procesual penală permite audierea unui participant la săvârşirea infracţiunii, în calitate de martor, în cauza disjunsă, acesta nu poate fi un martor veritabil (cf. Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2020, par. 65). Măsura administrativă a disjungerii cauzei nu poate afecta drepturile substanţiale conferite părţilor prin dispoziţiile procesuale. În speţă, dispoziţiile procesuale care garantează dreptul la repararea pagubei al părţii civile nu pot fi ocolite prin artificiul disjungerii cauzei şi scoaterii, pe această cale, a bunurilor suspecţilor deveniţi „martori” de sub efectul măsurii asiguratorii instituite în vederea reparării pagubei.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală apelul declarat de  inculpatul  L.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 765 din 21 august 2020 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, a desfiinţat parţial sentinţa penală atacată, şi în rejudecare va înlătura dispoziţiile primei instanţe privind revocarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător,  măsură dispusă prin ordonanţa procurorului de caz din data de 11.04.2016 (f. 22-23 vol.III d.up nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş), asupra:

1.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş , înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.10.2015, deţinut de N.P.;

2.apartamentului nr. x, situat în xxx, înscris în CF Nr. xxx a localităţii Târgu Mureş, înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.09.2015, deţinut de N.P..

Instanţa de apel apreciază că această dispoziţie nu afectează în vreun fel regula non reformatio in pejus ci, dimpotrivă, este favorabilă inculpatului, fiindcă determină posibilitatea acoperirii unei părţi din obligaţiile sale prin valorificarea acestor bunuri, în cazul în care, în final, se va stabili cu autoritate de lucru judecat contribuţia suspectului la cauzarea prejudiciului.

S-a menţinut restul dispoziţiilor primei instanţe, compatibile cu prezenta.

Conform art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare