Civil-servitute de trecere

 servitute de trecere

SENTINŢA CIVILĂ NR. 360

Pe rol se află pronunţarea cauzei civile formulate de reclamanţii  AA, BB, CC, toţi cu domiciliul în comuna …… şi domiciliul procedural ales la cabinet avocat … cu pârâţii EE, domiciliată în comuna …..  , având ca obiect servitute de trecere..

Mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 19.05.2021, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care s-a dispus  amânarea pronunţării pentru termenul din 26.05.2021, când s-au hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz în data de 17.03.2020 sub nr. 548/188/2020, reclamanții AA, BB, CC, au solicitat în contradictoriu cu pârâta DD și UAT Tarcău prin primar să se constituie o servitute de trecere cu piciorul și auto spre drumul public pricipal comunal Tarcău- Ardeluța și accesul la alimentarea cu apă prin intermediul hidroforului ( pentru locuința reclamanților Fotea); cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat, în esenţă, că terenul față de care se solicită a se institui servitutea de trecere, a avut destinația de uliță sătească din anul 1938 când MI a cedat lui Balhon Toader fâșia de teren pentru a avea acces la drumul public de pe proprietatea pe care o achiziționase; la momentul vânzării ar fi avut loc o înțelegere verbală, ca acea suprafață de teren să rămână pentru totdeauna cale de acces pentru toți vecinii. UAT Tarcău a asfaltat și iluminat din fonduri proprii respectiva uliță, dat nu a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Pârâta refuză să respecte înțelegerea verbală din anul 1938, restricționând accesul reclamanților în propriile curți. În același timp, pârâta a sistat și alimentarea cu apă de care beneficiau reclamanții Fotea Tudorel și Aurica.

Reclamanții arată faptul că proprietățile lor reprezintă loc înfundat în sensul codului civil, neavând acces la calea publică.

În drept, a invocat disp. art. 576-643 vechiul cod civil, 755-772 noul cod civil; art 616-618, art 625 vechiul cod civil;

În dovedire, a solicitat înscrisuri, proba testimonială, interogatoriu, cercetare la fața locului și expertiză.

La data de 17.08.2020, pârâta CD a formulat Întâmpinare ( f 118) arătând faptul că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului pe care reclamanții solicită instituirea unui drept de trecere, care nu este o uliță sătească. A invocat lipsa calității procesuale pasive a UAT Tarcău și lipsa calității procesuale active a reclamantului DI. Terenul în litigiu este înscris în CF 52221 UAT Tarcău.

Cu privire la pretinsa înțelegere verbală între bunicul pârâtei, TB, a arătat că aceasta este contrazisă de actul de vânzare nr 2406 din 26.07.1938 unde se precizează că vânzarea a avut loc ,, fără nici o rezervă”.

Cu privire la art 618 cod civil, arată că nu sunt întrunite condițiile; loturile reclamanților provin din terenul numitului MI căruia după vânzarea către T. B i-a rămas o suprafață care este mărginită de drumul public, motiv pentru care pentru loturile provenite din această suprafață nu se poate solicita drept de trecere pe terenul unei terțe persoane. Loturile reclamanților Fotea și Simionescu provin din acest teren al lui MI care avea ieșire directă la calea publică motiv pentru care ei nu pot solicita drept de trecere decât în modalitatea în care se exercita dreptul anterior divizării.

Nu sunt întrunite nici prevederile art 617 alin 1 cod civil, reclamanții AA având pentru terenul lor acces atât pietonal cât și auto direct din DC 135. Reclamanții Simionescu ar avea acces direct la drum, dacă ar amenaja terenul în acest sens. Calea de acces astfel obținută, raportat la disp art 618 cod civil, ar trebui folosită și de reclamanții BB.

Cu privire la folosința îndelungată a terenului din litigiu cu scop de cale de acces, aceasta nu are relevanță juridică din moment ce doar servituțile continue și aparante pot fi dobândite prin uzucapiune ( art 623 vechiul cod civil), or servitutea de trecere este necontinuă ( art 622 alin 2 vechiul cod civil și art 761 alin 3 noul cod civil).

 În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială, cercetare la fața locului.

La data de 01.10.2020 reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând în subsidiar acordarea unui drept de trecere prin lateralul proprietății pârâtei; reclamanții au arătat faptul că renunță la capătul de cerere vizând accesul la hidrofor ( f 163).

La data de 21.10.2020, pârâta a depus întâmpinare la precizarea acțiunii ( f 209) arătând că varianta de acces solicitată în subsidiar este impracticabilă obiectiv.

La data de 26.10.2020, AA a formulat cerere de intervenție în nume propriu care a arătat faptul că în anul 2008 a vândut terenul și casa de locuit către AA și BB, păstrând în schimb dreptul de uzufruct până la moarte.

La termenul din 12.11.2020, instanța a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de Fotea Elena.

La termenul din 19.11.2020, instanța a calificat acțiunea ca având ca obiect drept de trecere; la același termen, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Tarcău și a calificat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului DI ca fiind o apărare de fond. Au fost încuviințate proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză topo și s-a prorogat pronunțarea asupra cererii de încuviințare a probei testimoniale și a cercetării la fața locului ( f 224).

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, în 25 iulie 1938 numitul MI îi vinde numitului TB o suprafață de teren de 294 mp din Tarcău, pentru ca acesta din urmă să aibă acces la drumul public ( f 91, 92, 238, 239). Conform mențiunilor din actul de vânzare, aceasta s-a făcut fără nici o rezervă.

În anul 1970, MI vinde soților AA o suprafață de 500 mp din același lot din care anterior în 1938 îi vânduse lui TB 294 mp ( f 85, 89). În contract, s-a stipulat faptul că terenul se învecinează la miază noapte cu ulița satului- în fapt, fiind învecinat cu parte din terenul de 294 mp vândut în 1938.

În anul 1996, reclamanta DM împreună cu soțul său DG, au cumpărat de la DA suprafața de 2643 mp împreună cu o casă de locuit, în Tarcău, învecinat cu drumul județean Tarcău- Ardeluța la est, RC la vest, TA și uliță la miază zi, GN la miază noapte ( f 15).

În anul 2008, AA vând către reclamanții BB și terenul de 1004 mp împreună cu casa de locuit de 79 mp. Terenul se învecina la Est cu MD, la Vest cu moștenitorii lui CT, miză zi AC, miază noapte drum sătesc. În contract s-a stipulat faptul că vânzătorii au cumpărat terenul în 1971. Vânzătorii și-au rezervat uzufructul viager asupra terenului ( f 17, 21).

În anul 2009, reclamanții SI au cumpărat nuda proprietate a suprafeței de 500 mp  curți construcții, împreună cu casa de locuit de 67 mp+ bucătărie de vară, din intravilan Tarcău; terenul se învecina conform contractului cu DJ 156G, drum sătesc la NV, MC la SE, FT la SV. Dreptul de uzufruct viager a rămas numitei MD, cea care înstrăinase nuda proprietate vânzătorilor IV în anul 2005 ( f 9, 13). Miron Domnica a fost căsătorită cu MI care, conform certificatului de moștenitor din 1995 ( f 86) avea în masa succesorală respectiva suprafață de 500 mp.

În anul 2014, reclamanții FA și au vândut reclamanților BB suprafața de 162 mp teren arabil, parte din terenul cumpărat în anul 2008, vânzătorii rămânând proprietaru asupra suprafeței de 842 mp ( f 305, 308, 309).

AA sunt fiicele numiților MI și MD, iar SI este fiica numitei IM.

DG, tatăl reclamantului DI, figurează la rolul agricol atât cu casa construită în anul 1930 cât și cu cea construită în 2003 ( f 79)

Conform CF 52221 UAT Tarcău, pârâta deține în proprietate suprafața de 3091 mp, teren dobândit moștenire de la părinții săi CA ( f 93-96, 123). Terenul a fost primit de aceștia de la TB, tatăl mamei pârâtei. În această suprafață se include și calea de acces de 241 mp. Faptul că în diverse acte încheiate între părți sau alte acte oficiale, această suprafață de teren apare cu denumirea de uliță, nu face ca pârâta să piardă dreptul de proprietate și nici nu conferă reclamanților un drept- raportat la temeiurile legale în baza cărora aceștia au înțeles să-și motiveze cererea.

În drept, conform art 617 cod civil, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său, pentru exploatarea fondului propriu.

Pornind de la prevederile art. 617 C. civ., în doctrină s-a statuat că prin loc înfundat se înţelege acel loc care nu are ieşire la calea publică, avându-se în vedere nu numai imposibilitatea absolută de ieşire la calea publică, dar şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. Se încadrează în categoria de loc înfundat şi ipoteza în care există o ieşire la calea publică, dar este insuficientă în vederea exploatării fondului.

În toate aceste situaţii esenţial pentru a se putea reclama un drept de trecere este ca originea înfundării să fie necunoscută sau provenită dintr-un caz fortuit sau de forţă majoră. Înfundarea locului nu trebuie să provină din fapta proprietarului sau din lipsa lui de prevedere, în caz contrar nemaiputându-se pretinde un drept de trecere.

Conform art 618 cod civil, dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau din alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. În același timp, când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirilor.

Conform art 619 cod civil, întinderea şi modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin inţelegerea părţilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosinţă continuă pe timp de 10 ani. Astfel, prin prescripţie achizitivă nu se dobândeşte dreptul de trecere, deoarece acesta îşi are izvorul în lege şi în situarea imobilului, ci doar stabilirea modului în care este exercitată.

Cu privire la reclamantul BB, instanța reține faptul că acesta nu a dovedit existența în favoarea sa a unui drept de proprietate al terenului pentru care pretinde că este lipsit de acces la drumul public. Mai mult decât atât, reclamantul nu este titular nici a unui alt drept real asupra terenului, el fiind un simplu detentor precar. În aceste condiții, raportat la disp art 617 cod civil instanța constată ca fiind neîntemeiată cererea acestuia, prima condiție necesară a fi analizată pentru justificarea acordării unui drept de trecere fiind neîndeplinită. Pentru aceste considerente, instanța nu va proceda și la analiza celorlalte condiții necesare admiterii acțiunii exercitate de reclamant.

Faptul că acesta ar fi edificat casa cu acordul verbal al pârâtei pentru folosirea căii de acces de pe terenul proprietate a acesteia, nu prezintă relevanță sub aspectul constituirii unui drept de trecere.

Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea reclamantului Dediu Ioan, ca nefondată.

Cu privire la reclamanta DM, instanța reține faptul că aceasta a dovedit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren învecinate spre Nord cu terenul folosit în trecut de către părți drept cale de acces. Cu toate acestea, atât din imaginile și filmările depuse la dosar cât și din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, rezultă faptul că terenul reclamantei are pe aliniamentul E-F ( Anexa 1 a raportului de expertiză, f 316) ieșire la drumul comunal.

Astfel, raportat la situația de fapt reținută, instanța constată faptul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prev de art 617 cod civil, având acces la calea publică, motiv pentru care va respinge cererea reclamantei Dediu Maria ca nefondată.

Cu privire la reclamanții SE și SI, instanța reține faptul că terenul proprietate privată a acestora se învecinează pe una dintre laturi, cu drumul public la care se pretinde lipsa accesului. Pentru a motiva această lipsă, reclamanții au arătat faptul că terenul prezintă un grad mare de înclinație, ceea ce îl face impropriu unei amenajări în vederea exploatării.

Din analiza imaginilor și a filmărilor depuse pe suport CD la dosar, instanța constată următoarele:

În imaginea având denumirea IMG_5205, se observă în dreapta o porțiune din calea de acces folosită în trecut de reclamanți, care este asfaltată până la un punct anterior porților de fier. Obiectivul principal al fotografiei îl constituie proprietatea reclamanților Simionescu, respectiv partea de la stradă, casa veche și casa nouă, care sunt observabile și în fotografia IMG_5295.

În imaginea IMG_5036 apare calea de acces solicitată de reclamanți ca variantă subsidiară, cu privire la care s-a renunțat pe parcursul judecății. În dreapta imaginii, se observă o proprietate ( a unor terți) care are amenajată intrare din strada principală. Aceeași proprietate se observă din alt unghi ( din spre imobilul aparținând reclamanților Simionescu) în fotografia IMG_5294 dar și în filmarea IMG_5038.MOV.

Din analiza vizuală comparativă a imobilului reclamanților Simionescu și a proprietății persoanelor terțe ( IMG_5036, IMG_5294 și IMG_5038.MOV)  instanța constată că aceștia din urmă au amenajat cale de acces în curte din strada principală cât și loc de parcare auto în curte, având un teren cu o înclinație mult mai mare pe partea din spre drumul public, comparativ cu cea a proprietății reclamanților Simionescu, cu privire la care se pretinde lipsa de acces.

În același timp, art 617 cod civil reglementează situația fondului lipsit de acces la calea publică, nu a celui care are un acces dificil. Dacă nu există o imposibilitate absolută de a ieși la calea publică dar calea de acces este periculoasă, insuficientă sau prezintă inconveniente grave, însă cu cheltuieli rezonabile poate deveni practicabilă, terenul nu are caracter de loc înfundat.

Cu ocazia concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor, reclamanții au invocat faptul că amenajarea accesului direct din drumul public este imposibilă obiectiv din cauza faptului că aceasta ar pune în pericol construcțiile existente. Instanța reține faptul că această susținere nu a fost făcută anterior, nefiind administrate probe cu privire la acest fapt motiv pentru care aceasta reprezintă o simplă alegație.

În concluzie, raportat la situația de fapt reținută din imaginile foto și video depuse la dosarul cauzei, instanța apreciază cu fondul reclamanților Simionescu nu are caracter de loc înfundat, fiind posibilă amenajarea unei căi de acces cu cheltuieli rezonabile, motiv pentru care se va respinge ca nefondată cererea formulată de aceștia.

Cu privire la reclamanții AA ( dețin nuda proprietate asupra terenului stăpânit) și intervenienta FE ( drept de uzufruct asupra terenului), instanța reține faptul că aceștia au deținut până în anul 2014 suprafața de 1004 mp care se învecinează la Nord cu terenul folosit anterior de părți drept care de acces. În anul 2014, AA au vândut către SE suprafața de 162 mp ( contur L-H-K- și celălalt punct care delimitează perimetrul de 162 mp din anexa raportului de expertiză).

Așa cum s-a arătat anterior, întreaga suprafață de teren deținută în prezent de reclamanții BB, a aparținut numitului MI- cel care a deținut și terenul folosit drept cale de acces de către părțile din prezenta cauză. După ce MI a vândut lui TB terenul-cale de acces ( 1938), a mai înstrăinat ulterior ( 1970) un lot în suprafață menționată de 500 mp către fiica sa Fotea Elena, care îl va revinde în 2008 ca având suprafața de 1004 mp. După vânzare din 1938, MI a rămas cu un lot care avea acces la calea publică ( frontul stradal cu privire la care reclamanții BB au pretins imposibilitatea amenajării), iar în 1970 a vândut fiicei sale un teren care avea caracter de loc înfundat neavând acces direct la drumul public. Din lotul de 1004 mp, familia AA vinde o suprafață de 162 mp, depărtându-se de drumul public cu încă aproximativ 7,9 metri.

Pârâta nu a contestat caracterul de loc înfundat al terenului, dar a susținut faptul că reclamanții Fotea nu pot solicita trecerea decât pe terenul pe care MI avea ieșire la drumul public, anterior divizării lotului, conform art 618 cod civil.

Instanța constată faptul că art 618 alin 1 cod civil nu este aplicabil în situația reclamanților AA. Astfel, acest text de lege reglementează doar cazul în care înfundarea terenului este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuși, care printr-un act juridic se privează pe sine de calea de acces folosită anterior, context în care el poate solicita trecerea doar pe terenul pe care aceasta se realiza anterior. Or reclamanții AA au cumpărat un teren care prin actul juridic a dobândit caracter de loc înfundat, ceea ce nu se datorează unei culpe a lor în calitate de cumpărători- art 618 nefiind incident. Și terminologia folosită de textul de lege indică faptul că situația reglementată este diferită de cea dedusă judecății, făcând vorbire de trecerea care nu va putea fi cerută decât celor care ,,au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea”. Or, ca urmare a actului juridic încheiat de familia Fotea, ei sunt cei care au dobândit terenul, vânzătorul păstrând partea din lot cu acces la drumul public. Nu se poate considera că vânzătorul inițial ( MI) a dobândit terenul pe care anterior se realiza trecerea și de pe lotul vândut familiei AA, în urma actului juridic acesta dobândind doar o sumă de bani.

Nici rațiunea textului nu sugerează aplicabilitatea acestuia în cauza pendite. Astfel, dacă s-ar accepta interpretarea contrarie, ar fi reglementată ipoteza în care ca urmare a unei vânzări, cumpărătorul unui loc înfundat va plăti nu doar prețul ci și o despăgubire către vânzător. Or este evident faptul că în practică, dacă legea ar impune asemenea condiții, textul ar cădea în desuetudine, la momentul vânzării părțile putând stabili ab initio si calea de acces împreună cu suma de bani aferentă dreptului de trecere- ținând cont că inevitabil ca urmare a unei astfel de interpretări, nu s-ar putea obține acces decât tot pe terenul vânzătorului.

În concluzie, instanța reține faptul că reclamanții Fotea pot solicita exercitarea dreptului de trecere pe calea care aduce o minimă stânjenire fondului aservit. Raportat la această concluzie, ținând cont de faptul că terenul pârâtei este deja amenajat pentru o exploatare proprie unei căi de acces, raportat la faptul că terenul reclamanților Simionescu nu este amenajat pentru o astfel de exploatare, instanța apreciază că terenului pârâtei îi sunt aduse minime prejudicii prin exercitarea acestui drept de trecere.

În același timp, instanța constată faptul că reclamanții AA în anul 2014 au înstrăinat către familia Simionescu un lot de teren de 162 mp, urmare a cărui fapt accesul direct de pe terenul reclamanților se face prin grevarea cu sarcini a unei suprafețe de teren mai mare.

Cu privire la această situația, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet și raportat la art 618 alin 1 cod civil, instanța apreciză faptul că exercitarea dreptului de trecere trebuie să se facă conform situației de fapt existente anterior înstrăinării- act juridic care a îngreunat sarcina fondului aservit.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cerere formulată de reclamanții AA, va admite în parte cererea de intervenție voluntară principală a reclamantei AA și va stabili un drept de trecere în favoarea fondului dominant proprietate a reclamanților indicați, în sarcina imobilului proprietate a pârâtei AA, pe aliniamentul C-R-P-B ( 80 mp) conform Anexei raportului de expertiză topografică întocmit de expert Apostol Florin (f 353).

Instanța constată faptul că nu s-a solicitat obligarea proprietarilor fondului dominant la plata unor despăgubiri.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține faptul că pârâta a dovedit cheltuieli în cuantum de 1500 lei ( onorariu avocat) iar reclamanții în cuantum de 3690 lei ( taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat). Instanța va obliga pârâta la plata sumei de 900 lei către reclamanții AA reprezentând cheltuieli de judecată. Va dispune obligarea reclamanților BB, CC la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții AA, BB, CC, toţi cu domiciliul în comuna Tarcău,sat  Tarcău, judeţul Neamţ şi domiciliul procedural ales la cabinet avocat … în contradictoriu cu pârâta DD, domiciliată în comuna .. .

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții AA, BB, CC, cu domiciliul în comuna Tarcău,sat  Tarcău, judeţul Neamţ şi domiciliul procedural ales la cabinet avocat .. contradictoriu cu pârâta CD, domiciliată în comuna Tarcău, judeţul Neamţ .

Admite în parte cererea de intervenție voluntară principală a reclamantei AA domiciliată în comuna Tarcău, judeţul Neamţ .

Stabilește un drept de trecere în favoarea fondului dominant proprietate a reclamanților AA, în sarcina imobilului proprietate a pârâtei CD având nr cadastral …, situat în intravilan Tarcău jud Neamț, pe aliniamentul C-R-P-B ( 80 mp) conform Anexei raportului de expertiză topografică întocmit de expert Apostol Florin ….

Obligă pârâta la plata sumei de 900 lei către AA, BB, CC reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanții AA, BB, CC la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bicaz.

Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, …

Domenii speta

Spete similare