Motivarea hotărârii atacate. Infracţiunea de înşelăciune.

Legislaţie: art. 244 Cod penal; art. 215 Cod penal anterior;art. 403 Cod procedură penală

Contrar susținerilor apărării, în hotărârea judecătorească nu trebuie să se regăsească răspuns la fiecare argument în parte invocat în fața judecătorului, fiind unanim acceptat, chiar și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că unele critici pot primi răspuns în mod implicit. În cauza Boldea împotriva României, Curtea de la Strasbourg a evidenţiat faptul că deşi articolul 6 alin. 1 din Convenţie obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De aceea problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie, se poate analiza numai în lumina circumstanţelor speţei (paragraful 29 din hotărârea pronunţată în cauza Boldea). Or, în speţă, nu se poate afirma că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil din moment ce instanţa a evidenţiat aspectele care au condus-o la pronunţarea soluţiei de condamnare, fiind respinse implicit susţinerile inculpatului privind nevinovăţia sa, astfel că instanţa de apel poate efectua un control efectiv, veritabil asupra soluţiei pronunţate, criticate de inculpat.

Curtea nu poate fi de acord nici cu susținerile inculpatului conform cărora infracţiunea de înşelăciune ar subzista doar dacă se proba că emitentul instrumentului de plată, în loc să asigure provizionul în vederea încasării, în mod repetat ar fi scos bani în numerar din casieria societăţii şi nu i-ar mai fi restituit, folosindu-i în interes personal sau în interesul altei persoane, ori ar fi efectuat alte asemenea manopere dolosive, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Contrar apărării, curtea reţine că infracțiunea de înșelăciune cu CEC-uri există indubitabil și în situația în care în momentul emiterii acestor instrumente de plată nu există acoperirea necesară la tras, tocmai acest aspect constituind obiectul inducerii în eroare, persoana vătămată necunoscând acest detaliu deosebit de relevant în momentul exprimării acordului la încheierea contractului comercial. Apărarea inculpatului este contrazisă și de considerentele și dispozitivul deciziei nr. IX/2005 prin care se prezintă mai multe situații, făcându-se deosebire între fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, și fapta invocată de apărare, de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare.

Deliberând, constată că prin sentinţa penală nr. 453 din data de 19 martie 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2019, instanţa de fond, în baza art. 396 alin. (1) și (2) Cod procedură penală, rap. la art. 244 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. 1 (34 de acte materiale) și art. 5 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (faptă din perioada iulie-septembrie 2011).

În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g).

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin următoarele sentințe: sentinţa penală nr. 103/08.03.2013 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia penală 660/11.06.2013 a Curţii de Apel Alba Iulia; sentinţa penală nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală 597/R/11.11.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş; sentinţa penală nr. 860/30.04.2013 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală 986/05.12.2013 a Curţii de Apel Braşov; sentinţa penală nr. 151/03.04.2014 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală 675/23.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; sentinţa penală nr. 1840/11.12.2014 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin decizia penală 769/A/15.09.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia; sentinţa penală nr. 314/09.02.2016 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală 504/22.06.2016 a Curţii de Apel Braşov; sentinţa penală nr. 1187/17.07.2014 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin decizia penală 28/A/17.01.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 7 ani închisoare, pedeapsa accesorie rezultantă şi pedeapsa complementară rezultantă, aplicate prin sentința penală nr. 526/22.03.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă la 26.03.2018, pronunțată în dosarul nr. xxxx/197/2018 și s-au repus în individualitatea lor pedepsele dispuse în sentințele menționate mai sus, ce au fost detaliate pe larg în dispozitivul sentinței instanței de fond, făcându-se mențiune de restul de 391 zile închisoare rămas neexecutat din executarea sentinţei nr. 527/28.02.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 430/02.08.2006 a Curţii de Apel Braşov.

A fost menținută revocarea liberării condiţionate acordată prin sentinţa penală nr. 2208/12.10.2006 a Judecătoriei Braşov, revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală 597/R/11.11.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

În baza art. 40, 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, prima instanță a contopit pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză cu pedepsele principale menționate anterior şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse concurente (o treime din 34 de ani şi 4 luni), respectiv un spor de 11 ani, 5 luni şi 10 zile, inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 15 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) Cod penal, i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie rezultantă.

Instanța de fond a constatat că infracţiunile concurente de mai sus au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie prin raportare la infracţiunile la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1494/15.04.1999 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 243/13.03.2001 a Curţii de Apel Iaşi, sentinţa penală nr. 1173/22.05.2002 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 415/30.05.2002 a Curţii de Apel Braşov, sentinţa penală nr. 357/17.12.2003 a Judecătoriei Zărneşti, definitivă prin decizia penală nr. 703/A/19.10.2004 a Tribunalului Braşov şi sentinţa penală nr. 1594/24.06.2004 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 612/18.10.2005 a Curţii de Apel Braşov, contopite prin sentinţa penală nr. 527/28.02.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 430/02.08.2006 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 43 alin. (2) Cod penal, s-a adăugat restul rămas neexecutat de 391 zile închisoare din executarea sentinţei nr. 527/28.02.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 430/02.08.2006 a Curţii de Apel Braşov la pedeapsa rezultantă a concursului de infracţiuni de 15 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, inculpatul executând efectiv pedeapsa principală rezultantă de 15 ani, 5 luni şi 401 zile.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) Cod penal, a fost aplicată pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g), pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal rap. la art. 45 alin. (3) lit. b) Cod penal, a fost aplicată pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) Cod penal.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 40 alin. (3) şi art. 72 alin. 1 Cod penal, s-au dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii următoarele perioade: de la 28.12.2006 la 14.05.2007, de la 21.02.2013 la 22.03.2013, de la 06.06.2013 la 10.06.2013, de la 13.06.2013 la 15.11.2016, de la 18.01.2018 la 11.09.2018 inclusiv şi 252 zile considerate ca executate în baza Legii nr. 169/2017.

În baza art. 45 alin. (4) Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei complementare rezultante de 4 ani de mai sus, perioada de la 16.06.2020 la zi.

În baza art. 105 alin. (1) Cod penal, instanța de fond a anulat liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1033/09.11.2016 a Judecătoriei Deva și liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1541/05.09.2018 a Judecătoriei Braşov şi a dispus executarea pedepsei rezultante de mai sus.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 4.000 cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. S.R.L. şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5.590,12 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. D. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.927,77 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. E. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 14.465 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. F. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale, împreună cu dobânda legală.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G. S.A. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 23.741,18 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. H. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.230,24 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. I. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 36.952,89 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. J. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 6.180 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. K. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 3.330,68 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. L. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 119.648,18 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998, art. 999, art. 1003 Cod civil, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. M. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 4.967,81 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Instanța de fond a luat act că persoanele vătămate S.C. N. SRL, S.C. O. S.R.L. și S.C. P. S.R.L. Q. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 24 Cod procedură penală, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de S.C. R. S.R.L., parte civilă în prezent radiată.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.140 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 640 lei aferente urmăririi penale şi 500 lei aferente judecăţii şi camerei preliminare.

În baza art. 274 alin. 1 teza finala Cod de procedură penală onorariul parţial al avocatului din oficiu în cuantum de 868 lei a rămas în sarcina statului și s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului S..

(…)

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul A..

Prin motivele de apel depuse de către apărătorul ales Ş., s-a solicitat, în primul rând, admiterea excepţiei nulităţii absolute și dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanță. În situaţia în care acest motiv de apel nu va fi acceptat, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru lipsa laturii subiective a infracţiunii, respectiv lipsa intenţiei.

În subsidiar față de primele două motive, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciunea prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (34 de acte materiale) și art. 5 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului cu reţinerea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b Codul penal de la 1969 și art. 5 Cod penal sau în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 și 4 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Codul penal de la 1969, art. 37 lit. b din Codul Penal de la 1969 și art. 5 Cod penal.

S-a mai solicitat, față de infracțiunile concurente, ca în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal de la 1969, art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal de la 1969 să se contopească pedeapsa aplicată în prezentul dosar cu pedepsele concurente și să se aplice pedeapsa cea mai grea fără aplicarea vreunui spor (concurs pe legea veche).

În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 3 din Codul penal de la 1969 s-a solicitat scăderea din pedeapsa rezultantă principală a pedepsei executate de către inculpat.

În dezvoltarea motivelor de apel, cu privire la excepția nulității absolute a sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond, în primul rând s-a evidențiat nulitatea în raport de lipsa unei motivări corespunzătoare a sentinţei penale.

În acest sens, s-a argumentat că instanţa de fond a menţionat doar starea de fapt descrisă în rechizitoriul parchetului ca şi act de sesizare a instanţei prin care inculpatul A. a fost trimis în judecată şi ca atare nu a procedat la o analiză proprie obiectivă a probelor, eludându-se dispozițiile art. 403 alin. l lit. c) Cod procedură penală.

Astfel, s-a considerat că o primă încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil este relevată de modul în care a fost motivată sentinţa penală apelată, deoarece judecătorul fondului deşi a administrat probe din faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, nu a procedat şi la interpretarea conţinutului acestora şi nu a indicat, dacă le reţine integral sau nu, la stabilirea vinovăţiei inculpatului și raportat la apărările formulate de inculpat în cauză. Astfel inculpatul A. și-a precizat apărările și a solicitat achitarea, manifestându-și poziţia procesuală raportat atât la latura penală, cât și raportat la constituirea de parte civilă, aspecte care nu se regăsesc abordate în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate.

Astfel, s-a menționat că în absenţa analizării tuturor probelor administrate care să clarifice atât latura penală a cauzei, cât şi latura civilă ar fi evident că instanţa de control judiciar nu poate proceda la un control efectiv al hotărârii atacate care a fost pronunţată în baza unui probatoriu deficitar şi nici nu a fost motivată în mod corespunzător, nici sub aspectul laturii penale şi nici sub aspectul laturii civile, ceea ce atrage cu necesitate o nouă rejudecare a cauzei având în vedere eludarea dispozițiilor art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.

S-a arătat a fi relevant și faptul că instanţa de fond nu a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească în ce măsură prin faptele inculpatului s-a produs în sarcina părților vătămate un prejudiciu mai mare 200.000 de lei potrivit dispoziţiilor art. 146 Cod penal. În aceste condiţii inculpatul a considerat că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este rezultatul unei activități efective de judecată având în vedere faptul că valoarea prejudiciului nu a fost corect stabilită cu relevanță sub aspectul corectei încadrări juridice a faptelor având în vedere și incidenţa principiului legii penale mai favorabile, faptele fiind comise pe legea veche, iar sancţionarea concursului de infracţiuni fiind mult mai blândă pe temeiul legii vechi.

Prin urmare, s-a considerat că soluţia pronunţată de către instanţa de fond în acest context nu este consecinţa unei activităţi efective de judecată, ci o apreciere incompletă a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, echivalând cu nerezolvarea fondului cauzei, deşi hotărârea judecătorească trebuie să se bazeze pe fapte veridice, dovedite neechivoc care să nu fie susceptibile de îndoieli, ceea ce se impunea în speţă, iar pe de altă parte enumerarea mijloacelor de probă existente la dosar și simpla preluare până la identitate a conţinutului rechizitoriului, nu poate suplini motivarea hotărârii.

În continuare s-au expus dispozițiile art. 6 parag. 1 din CEDO, alături de jurisprudența relevantă cauzei, întemeiată pe încălcarea acestui articol din Convenție. S-a subliniat în acest fel importanţa dreptului la un proces echitabil, egalitatea armelor, principiul contradictorialității și obligația instanțelor de a motiva hotărârile.

De asemenea, s-a evidențiat și practica judiciară a instanței supreme în ceea ce privește motivarea soluțiilor instanțelor, arătându-se în principal că motivarea soluţiei cu privire la latura civilă şi penală a cauzei, trebuie să cuprindă analiza elementelor de fapt, a probelor pe care se sprijină, iar referirea globală sau absenţa oricărei trimiteri la probele administrate, pe latură penală sau civilă constituie o nemotivare a hotărârii.

În plus, s-a realizat o analiză a căii ordinare de atac a apelului și s-a prezentat rolul instanței de control judiciar, cu precădere acela de a verifica dacă faptele şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet şi cert întemeiat.

S-a considerat că instanţa de fond, Judecătoria Braşov trebuia să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate în cauză.

În al doilea rând, s-a invocat excepția nulității absolute a sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond, prin încălcarea dreptului de apărare al inculpatului în procedura camerei preliminare, precum și prin nelegala citare în procedura camerei preliminare, aspect ce atrage incidenţa cazului de nulitate prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

Astfel, s-a solicitat să se constate că în situaţia în care la comiterea infracţiunii de înşelăciune sunt utilizate file CEC nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. 1 Cod penal, ci în prezența infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 244 alin 2 Cod penal, mijlocul fraudulos fiind fila CEC prin care s-a obţinut încrederea părţii vătămate privind plata contravalorii mărfurilor, iar în prezenta cauză pretinsele fapte au fost comise sub imperiul vechiului Cod penal, astfel încât în situaţia în care aceasta reprezintă legea penală mai favorabilă se impune asistența juridică a inculpatului prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de vechiul Cod penal.

Concluzionându-se sub acest aspect, având în vedere corecta încadrare a faptelor respective, dispoziţiile art. 244 alin. 2 Cod penal (având în vedere faptul că emiterea unei file CEC fără acoperire reprezintă un mijloc fraudulos) sau dispoziţiile art. 215 vechiul Cod penal ca și lege penala mai favorabilă, s-a solicitat constatarea încălcării dreptului de apărare, prin lipsa desemnării unui apărător din oficiu, coroborate cu citarea viciată în procedura de cameră preliminară, precum și dispunerea rejudecării în vederea refacerii procedurii de cameră preliminară.

Referitor la nelegala compunere a instanţei de judecată, potrivit dispozițiilor art. 346 alin. 7 Cod procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, s-a invocat de asemenea nulitatea absolută.

S-a observat că judecătorul care a soluţionat cauza în calitate de judecător de camera preliminară, nu a mai exercitat și funcţia de judecător de fond în cauză. În atare condiţii s-a solicitat constatarea aplicabilității dispoziţiilor art. 281 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și admiterea nulităţii absolute invocate în cauză, cu  trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește achitarea inculpatului pentru lipsa laturii subiective, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b teza a II - a din Codul penal, s-a arătat că din punctul de vedere al elementului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, sub aspectul atitudinii psihice, infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal se comite numai cu intenţie directă care trebuie să fie caracterizat prin scopul special urmărit de către inculpat, respectiv obţinerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul. Sub acest aspect, cerinţele conţinutului constitutiv, în sensul celor de mai sus, se regăsesc în mod similar şi în reglementarea anterioară a infracţiunii (art. 215 Cod penal din 1969) pentru oricare dintre modalităţile sale de realizare.

S-a arătat că examinarea conduitei inculpatului A. prin prisma tuturor elementelor de specificitate ale situaţiei faptice, pe întregul parcurs al relaţiilor comerciale derulate cu societăţile comerciale prejudiciate, nu probează că inculpatul A. ar fi realizat acţiuni de inducere în eroare ale persoanelor vătămate, în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, în speţă nefiind dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul cu ocazia derulării tranzacţiilor comerciale în discuţie, ar fi acţionat cu intenţia infracţională calificată prin scop.

În acest sens s-a făcut referire la declaraţia dată în cursul urmării penale de inculpat şi la înscrisurile aflate în dosarul de urmărire care au fost analizate detaliat prin motivele de apel depuse la dosar şi s-a concluzionat că probele exclud faptul că inculpatul, prin activitatea comercială desfăşurată în cadrul căreia a emis file cec sau bilete la ordin, fără acoperire în disponibil bancar, a avut în vedere o acţiune de inducere în eroare a părţilor civile cu care s-a aflat în raporturi contractuale de livrare mărfuri. De altfel s-a susţinut că nu s-a dovedit nici împrejurarea că inculpatul ar fi urmărit scopul realizării pentru sine sau pentru societăţile coordonate a unui folos material injust, altul decât un profit comercial normal obţinut în cadrul contraprestaţiilor contractuale derulate cu fiecare dintre părţile civile, în calitate de furnizori de marfă.

S-a menționat că toate aspectele relevate mai sus creează dubii puternice în ceea ce privește existenţa intenţiei calificate prin scop care trebuie să caracterizeze latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, fiind invocat în acest sens principiul in dubio pro reo şi prezumţia de nevinovăţie, ca principiu fundamental şi prioritar al procesului penal,

În aceste condiţii s-a solicitat achitarea de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în forma continuată, întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a Cod procedură penală, fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În situaţia respingerii primelor două motive de apel, s-a solicitat dispunerea schimbării încadrării juridice, în primul rând, în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 asupra cecului cu reţinerea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b Codul penal de la 1969 și art. 5 noul Cod penal. S-a menționat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală cu ignorarea Deciziei nr. 9/2005 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în raport cu reglementarea dată, prin art. 215 alin. 4 din Codul penal, faptelor de înşelăciune săvârşite în legătură cu emiterea unui cec. În continuare, a fost redată soluția din cuprinsul deciziei amintite. S-a precizat faptul că această decizie este obligatorie pentru instanţele de judecată potrivit dispoziţiilor art. 4142 alin. 2 din vechiul Cod de procedură penală.

S-a precizat faptul că în cauză nu au fost probate acțiuni de inducere în eroare pentru a se reține infracţiunea de înșelăciune, făcându-se referire în acest sens la probele existente în cauză (înscrisuri şi declaraţii de martori) din care reiese că anumite file cec au fost emise cu titlu de garanţie, precum şi la în practica societăţilor comerciale de a lăsa instrumentele de plată cu titlu de garanţie, emise fie în alb, fie postdatate cu scopul ca în situaţia neplăţii contravalorii mărfurilor furnizorul să completeze aceste instrumente de plată cu suma datorată și să le introducă la plată.

S-a solicitat ca în ceea ce priveşte circuitul comercial reprezentat de societatea L. să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 în modalitatea normativă a emiterii unei file cec cu dată falsă şi/sau căreia îi lipsesc unul sau mai multe elemente esenţiale. În opinia apărării, nu se poate vorbi de o inducere în eroare cu privire la existenţa disponibilului în cont, tocmai pentru faptul că bunurile sunt vândute pe credit, plata urmând a se face în viitor la o anume scadenţă, astfel că existenţa vreunui disponibil în contul cumpărătorului nu a fost determinantă pentru livrarea bunurilor de către vânzător pentru a preda bunurile. De asemenea, s-a susţinut că ar lipsi un element constitutiv al laturii subiective, intenţia de producere a unei pagube.

S-a arătat că și în cazul circuitului comercial reprezentat de T. rezultă faptul că filele CEC au fost solicitate și emise cu titlu de garanţie fiind postdatate. 

În al doilea rând, s-a solicitat în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin 1, 3 si 4 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Codul penal de la 1969, art. 37 lit. b din Codul penal de la 1969 și art. 5 noul Cod penal.

În acest sens s-a observat că prima instanţă a făcut analiza legii penale mai favorabile, dar, în opinia apărării, aceasta ar fi greşită şi deficitară întrucât s-a avut în vedere exclusiv criteriul cuantumul limitelor de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal și s-a omis analiza efectului produs de concursul de infracţiuni, circumstanţele atenuante și regimul recidivei.

Astfel, s-au expus pe larg în cuprinsul motivelor de apel, în mod detaliat, aspectele ce ar fi trebuit să fie analizate de către instanța de fond, arătându-se în final că dispoziţiile în materie de concurs de infracţiuni din vechiul Cod penal sunt mai favorabile decât dispoziţiile ce sancţionează concursul de infracţiuni în noul Cod penal, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere nici sub imperiul vechiului Cod penal și nici sub imperiul noului Cod penal. De asemenea, regimul circumstanţelor atenuante este în concret mai favorabil în raport de vechiul Cod penal și circumstanţele concrete ale cauzei. Raportat la motivele invocate s-a solicitat să se constate faptul că vechiul Cod penal reprezintă în concret legea penală mai favorabilă.

Prin motivele de apel depuse de către avocatul ales Ţ., s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece în urma admiterii excepţiilor pe cameră preliminară procurorul nu a respectat dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară dispuse prin încheierea de şedinţă din 14.12.2018 şi hotărârea nu satisface exigenţele impuse de dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr. 7, art. 403 alin. (l) lit. c) Cod procedură penală, instanţa având obligaţia de a motiva soluţia dată cauzei.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în baza dispoziţiilor art. 386 Cod procedură penală în infracţiunea privind legea cecului, prevăzută de art. 84 alin. (1) din Legea nr.59/1934 și constatarea faptului că este prescrisă potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (6) lit. f) Cod procedură penală, iar cu referire la acţiunea civilă, să se dispună respingerea acesteia din perspectiva faptului că infracțiunea este o infracţiune de pericol, şi nu de prejudiciu, acţiunea civilă fiind inadmisibilă potrivit deciziei nr. 43/2008 RIL.

În măsura în care se va reține infracţiunea de înşelăciune, s-a solicitat aplicarea corectă a prevederilor privind contopirea pedepselor.

În esenţă, s-au reluat argumentele expuse mai sus privind nemotivarea hotărârii atacate, cunoaşterea de către reprezentanţii persoanelor vătămate a faptului că la momentul emiterii filelor CEC nu exista disponibil în cont, emiterea cu titlu de garanţie a filelor CEC, lipsa vinovăţiei inculpatului, principiul in dubio pro reo, legea penală mai favorabilă

De asemenea, s-a menționat că deşi prin încheierea de şedinţă din 18.10.2018 s-a admis în baza art. 345 Cod procedură penală excepţia neregularităţii actului de sesizare invocată din oficiu şi s-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr.xxx/P/2014 sub aspectul descrierii situaţiei de fapt fără a se putea identifica în concret actele materiale şi acţiunile ce intră în conţinutul elementului material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, totuşi în urma sesizării instanţei cu al doilea rechizitoriu întocmit la data de 01.08.2019 neregularităţile stabilite de instanţă nu au fost înlăturate, astfel încât judecătorul de cameră preliminară a nesocotit dispoziţiile anterioare şi a trecut la judecarea cauzei. S-a mai precizat că ulterior restituirii cauzei, a fost întocmit un alt rechizitoriu data de 01.08.2019, însă fără administrarea probelor, astfel cum a dispus judecătorul de cameră preliminară.

În final, faţă de momentul săvârşirii faptei sub imperiul legii vechi şi momentul judecăţii având în vedere şi decizia casaţie, s-a solicitat a se reţine în cauza de faţă prevederile art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal din 1968 și să se dispună contopirea pedepselor individuale principale menţionate în hotărârea de fond urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare la care să se adauge sporul de 3 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa de 7 ani închisoare şi să se constate că pedeapsa a fost executată.

La termenul de judecată din data de 20.09.2021, în faţa instanţei de apel, inculpatul a invocat împlinirea termenului de prescripţie special a răspunderii penale pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal, prin raportare la dispoziţiile  art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal şi la art. 155 alin. 4 Cod penal. Sub acest aspect s-a susţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 Cod penal cu 34 de acte materiale, reţinându-se în rechizitoriu că în perioada iulie – septembrie 2011 a indus în eroare mai multe societăţi comerciale, iar ultimul act material este cel reprezentat de emiterea filei CEC seria […] nr. […] în valoare de 91694,17 lei cu scadenţă la data de 25.08.2011 (actul material numerotat cu nr. 27), filă CEC care a fost prezentată la data de 08.09.2011 şi refuzată la plată la data de 09.09.2011.

S-a solicitat a se constata că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal, iar în situaţia în care acesta este depăşit cu încă o dată, 10 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind împlinit la începutul lunii septembrie 2021.

Examinând cauza potrivit art. 420 Cod procedură penală, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, curtea reţine că starea de fapt descrisă de prima instanţă prin hotărârea atacată este corectă şi rezultă din coroborarea judicioasă a probelor administrate în cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în fond şi în apel.

În cauză a formulat apel doar inculpatul, criticând soluţia pronunţată de prima instanţă sub mai multe aspecte, argumentele expuse în motivarea căii de atac urmând a fi analizate mai jos.

Trebuie verificată cu prioritate prescripţia răspunderii penale, invocată de inculpat, prin avocat ales, prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal şi art. 155 alin. 4 Cod penal, având în vedere că în baza prevederilor art. 18 Cod procedură penală, întrebat fiind de instanţa de apel, inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal în cazul constatării intervenirii prescripţiei speciale.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal raportat la art. 34 Cod penal şi art. 5 Cod penal. Faţă de maximul special de 3 ani al pedepsei închisorii prevăzute de textul legal, raportat la dispoziţiile art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal, răspunderea penală a inculpatului se prescrie în 5 ani de la data comiterii faptei. Însă, în cadrul procesului penal, fiind îndeplinite mai multe acte de procedură care trebuiau şi au şi fost comunicate inculpatului, cursul termenului de prescripţie s-a întrerupt, devenind astfel incidente prevederile art. 155 alin. 4 Cod penal conform cărora termenul de 5 ani prevăzut la art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal se socoteşte ca fiind împlinit, în momentul în care a fost depăşit cu încă o dată. Cu alte cuvinte, inculpatul nu mai poate fi tras la răspundere penală după trecerea unui termen de 10 ani de la data comiterii faptei.

La calculul termenului de prescripţie mai trebuie avut în vedere şi faptul că în perioada martie – mai 2020, pe teritoriul României s-a instituit starea de urgenţă, din cauza pandemiei generate de noul coronavirus Covid-19. Prin art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi art. 62 din Decretul prezidenţial nr. 240/2020, pe toată perioada stării de urgenţă s-a dispus suspendarea cursului prescripţiei, ceea ce a condus la prelungirea cu 2 luni a termenelor de prescripţie care au început să curgă anterior instituirii stării de urgenţă.

Obiectul cauzei îl constituie judecarea inculpatului pentru comiterea unei infracţiuni în formă continuată, faptă în cazul căreia, potrivit art. 154 alin. 2 Cod penal, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Mai trebuie avut în vedere că infracţiunea care face obiectul judecăţii – infracţiunea de înşelăciune, implică producerea unui prejudiciu, motiv pentru care data la care începe să curgă termenul de prescripţie specială coincide cu data apariţiei pagubei cauzate de ultimul act material. În acel moment sunt întrunite toate condițiile cerute de norma de incriminare pentru existența infracțiunii, anterior producerii pagubei existând doar infracţiunea de înşelăciune, în faza tentativei.

În concret, din actele dosarului rezultă că infracţiunea de înşelăciune în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A. s-a epuizat în data de 09.09.2011, data la care a fost refuzată la plată fila CEC seria […] nr. […], emisă în data de 25.08.2011 de S.C. U. S.R.L. şi girată în aceeaşi zi către partea civilă L. S.R.L. În consecinţă, în concordanţă cu dispoziţiile legale invocate mai sus, văzând şi prevederile art. 186 alin. 1 Cod penal privind calculul timpului, termenul de prescripţie de 10 ani, prelungit cu două luni în baza decretelor prezidenţiale emise în 2020, a început să curgă în data de 09.09.2011 şi se va împlini în data de 08.11.2021, motiv pentru care este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se dispune încetarea procesului penal faţă de acesta în baza art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

Fapta inculpatului nu este prescrisă nici potrivit dispoziţiilor Codului penal anterior, având în vedere că prin prisma deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 nu se pot combina prevederile din legile succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În aceste condiţii termenul de prescripţie conform legii penale anterioare se calculează prin raportare la pedeapsa prevăzută în Codul penal anterior (10 – 20 de ani închisoare). Faţă de maximul special al pedepsei, potrivit art. 122 alin. 1 lit. a din Codul penal anterior, termenul de prescripţie este de 15 ani care, conform art. 124 din acelaşi cod, se consideră împlinit oricâte întreruperi ar interveni, dacă este depăşit cu încă jumătate. Astfel, conform legii penale vechi, răspunderea penală pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului s-ar prescrie după trecerea unui termen de 22 de ani şi 6 luni, la care se adaugă încă 2 luni conform decretelor Preşedintelui României menţionate mai sus, deci în data de 08.05.2034.

Trecând la analiza motivelor de nulitate absolută, curtea constată că inculpatul solicită desfiinţarea hotărârii pronunţate de prima instanţă pentru lipsa motivării soluţiei dispuse de judecătorul cauzei, invocând în plus şi două cauze reglementate de art. 281 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv nelegala compunere a completului de judecată în primă instanţă şi neasistarea inculpatului de către avocat în faza camerei preliminare.

În primul rând, curtea nu este de acord cu susţinerile apărării vizând nemotivarea sentinţei atacate din moment ce din lecturarea hotărârii rezultă clar şi indubitabil argumentele avute în vedere de judecătorul cauzei cu ocazia deliberării care au condus la adoptarea soluţiei criticate de inculpat. De asemenea considerentele hotărârii de fond răspund, în mod implicit, și susținerilor apărării privind nevinovăția inculpatului (lipsa intenției și a acțiunii de inducere în eroare), fiind descrise împrejurările care, în opinia primei instanțe, conduc la concluzia că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune (inactivitatea societății V. S.R.L., situația personală a inculpatului constând în interdicția de a ocupa funcția de administrator în cadrul societății comerciale ca o consecință a condamnărilor anterioare etc.).

Într-adevăr, a fost reținută și însușită starea de fapt expusă prin rechizitoriu, însă aceasta a fost completată cu aspecte care au rezultat din cercetarea judecătorească desfășurată în fața primei instanțe, la solicitarea inculpatului, respectiv din audierea reprezentanților persoanelor vătămate și a martorilor W. și X., fiind coroborate în mod judicios probele existente în cauză.

Contrar susținerilor apărării, în hotărârea judecătorească nu trebuie să se regăsească răspuns la fiecare argument în parte invocat în fața judecătorului, fiind unanim acceptat, chiar și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că unele critici pot primi răspuns în mod implicit. În cauza Boldea împotriva României, Curtea de la Strasbourg a evidenţiat faptul că deşi articolul 6 alin. 1 din Convenţie obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De aceea problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie, se poate analiza numai în lumina circumstanţelor speţei (paragraful 29 din hotărârea pronunţată în cauza Boldea). Or, în speţă, nu se poate afirma că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil din moment ce instanţa a evidenţiat aspectele care au condus-o la pronunţarea soluţiei de condamnare, fiind respinse implicit susţinerile inculpatului privind nevinovăţia sa, astfel că instanţa de apel poate efectua un control efectiv, veritabil asupra soluţiei pronunţate, criticate de inculpat.

În al doilea rând, se invocă cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. a Cod procedură penală şi se susţine că hotărârea a fost pronunţată de un complet constituit cu încălcarea art. 346 alin. 7 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nefiind cel care a exercitat şi funcţia de judecată în cauză.

Dispoziţiile legale invocate nu atrag nelegalitatea compunerii completului de judecată întrucât, în cursul judecăţii, din motive obiective, se poate schimba componenţa completului, situaţii pentru care Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevede soluţii. De exemplu, în cazul pensionării judecătorului, al transferării sau delegării acestuia la o altă instanţă, dosarele repartizate pe respectivul complet urmează a fi repartizate în sistem ciclic, potrivit regulamentului, nefiind posibil ca dosarele să îl urmeze pe magistrat la alte instanţe. Contrar susţinerilor inculpatului, în acest mod nu se încalcă prevederile Codului de procedură penală şi nici dispoziţiile deciziei nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale, completul fiind legal constituit, prin evidenţierea motivului schimbării componenţei acestuia în cuprinsul hotărârilor colegiului de conducere şi al proceselor-verbale întocmite în acest sens şi ţinute la nivelul instanţei. Aceste înscrisuri pot fi oricând verificate în cadrul unui control efectuat de instituţiile competente.

Este evident că pot interveni situaţii în care este imposibilă menţinerea aceluiaşi judecător în completul investit cu soluţionarea cauzelor repartizate aleatoriu, iar rezolvarea acestor probleme de organizare la nivelul instanţei nu puteau fi şi nici nu trebuiau să fie cuprinse în Codul de procedură penală, fiind o chestiune administrativă reglementată prin Regulamentul de ordine interioară.

Relevant este faptul că deşi s-a schimbat componenţa completului, probele au fost administrate de judecătorul care a pronunţat în final soluţia în cauză, acesta fiind cel care a audiat în mod nemijlocit martorii. Inculpatul a uzat de dreptul său la tăcere, motiv pentru care nu a mai fost reaudiat în cursul judecății.

Un alt motiv de nulitate absolută invocată de inculpat este cazul reglementat de art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, respectiv neasistarea inculpatului de către avocat în cameră preliminară. Cazurile în care este obligatorie asistența juridică a suspectului sau a inculpatului sunt reglementate de dispozițiile art. 90 Cod procedură penală, iar unul din cazuri potrivit lit. c al acestui articol, se referă la cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege este detențiune pe viață sau închisoare mai mare de 5 ani.

În  ceea  ce  privește  termenul  până  la  care  poate  fi  invocată  încălcarea  dispozițiilor anterior menționate, legiuitorul a instituit o limită prin art. 281 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi  penale  sau  în  procedura  camerei  preliminare;  în  orice  stare  a  procesului, dacă încălcarea a intervenit  în  cursul  judecății;  în  orice  stare  a  procesului,  indiferent  de  momentul  la  care  a  intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.

Prin decizia nr. 88/2019, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 281 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. 1 lit. f din același act normativ sunt neconstituționale

În considerentele deciziei, Curtea a reținut că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate ridica excepția nulității absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deși legea prevedea obligativitatea acestui lucru, legiuitorul golește de conținut însuși dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deși nerespectarea  obligației  de  către  organul  judiciar  este  sancționată  de  legiuitor  cu  nulitatea  absolută, sancțiunea  aplicabilă  apare  ca  fiind  lipsită  de  eficiență  în  condițiile  instituirii  unui  termen  (încheierea procedurii  în  camera  preliminară)  până  la  care  se  poate  invoca  nulitatea  absolută  ce  decurge  din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

În baza acestor principii trasate de curtea de contencios constituțional, trebuie invocat un pasaj deosebit de elocvent din cadrul deciziei menționate prin care s-a procedat la interpretarea sintagmei „asistență juridică”, cu aplicabilitate în prezenta cauză. Astfel, Curtea Constituțională a arătat următoarele: „Din economia dispoziției art.90 din Codul de procedură penală rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenței juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situațiile în care părțile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când și partea lipsește fără a avea un reprezentant. În cazul în care prezența suspectului sau inculpatului este obligatorie,  lipsa  lui  va  atrage  nulitatea absolută a actului, fiind aplicabile însă dispozițiile art.281  alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.” (paragraful 24 din decizie).

 În speța de față, în faza de cameră preliminară nu au fost invocate cereri şi excepţii, astfel că încheierea din data de 28.10.2019 a Judecătoriei Brașov a fost pronunţată în condiţiile art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. În schimb, în cursul soluţionării contestaţiei formulate de inculpat în baza art. 347 Cod procedură penală, tribunalul a desemnat din oficiu un avocat care să reprezinte interesele acestuia. Inculpatul nu a fost prezent la dezbateri, însă a fost reprezentat de avocatul desemnat din oficiu la termenul din data de 02.03.2020 când s-a acordat cuvântul asupra căii de atac exercitate în cauză, prin încheierea nr. 40/C/CP din data de 09.03.2020 a Tribunalului Braşov fiind respinsă contestaţia inculpatului.

În plus, mai trebuie evidențiat faptul că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost încadrată în dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod penal, iar pedeapsa prevăzută de acest text legal nu depășește 5 ani, maximul special fiind de 3 ani închisoare.

În concluzie, în baza deciziei nr. 88/2019 a Curții Constituționale, văzând că inculpatul a fost reprezentat de apărător desemnat din oficiu în cursul soluționării contestației formulate în cadrul procedurii camerei preliminare și având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, instanța de apel apreciază că nu este incident cazul de nulitate absolută invocat de apărare prev. de art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

Prin motivele de apel s-a invocat și lipsa procedurii de citare cu inculpatul în faza camerei preliminare. Însă, vicierea procedurii de citare nu se poate invoca direct în apel, din moment ce acesta ar fi intervenit, conform susţinerilor sale, în faza camerei preliminare. După încheierea acestei faze preliminare, inculpatul, în cursul cercetării judecătoreşti, s-a prezentat la termenul de judecată din data de 03.09.2020, când a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat, fără să invoce o eventuală lipsă de procedură. Inculpatul nu şi-a angajat avocat, fiind asistat în continuare, în tot cursul cercetării judecătorești în primă instanță, de apărătorul desemnat din oficiu, nefiind invocată vicierea procedurii de citare la niciun termen acordat de judecătorie. Inculpatul a participat aproape la fiecare termen de judecată în cursul cercetării derulate în faţa instanţei de fond fără a mai face vreo referire la incidentul procedural invocat direct în apel prin apărători.

De altfel, una din obligațiile inculpatului constă în aceea de a informa organul judiciar dacă își schimbă locuința, în caz contrar comunicarea actelor de procedură la adresa indicată cu ocazia audierii sale este considerată legal efectuată.

Tot în ceea ce privește faza camerei preliminare, inculpatul, prin avocat ales, a susținut în apel că neregularităţile stabilite de judecătorul de cameră preliminară în primul ciclu procesual nu au fost înlăturate, astfel încât, în opinia sa, s-a trecut la judecarea cauzei cu nesocotirea dispoziţiilor încheierii anterioare, pronunțate în 2018.

Prima oară instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. xxx/P/2014 din data de 21.06.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, înregistrat la Judecătoria Braşov sub număr dosar xxxxx/197/2018. Prin încheierea din data de 14.12.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin încheierea nr. 67/C/Cameră preliminară din data de 25.03.2019 a Tribunalului Braşov, s-a constatat neregularitatea actului de sesizare și s-a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii acestuia. În esenţă, s-a reţinut că descrierea în fapt a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. nu a fost completă şi suficient de detaliată pentru a se putea stabili clar limitele sesizării instanţei.

Ulterior, s-a întocmit rechizitoriul cu acelaşi număr, în data de 01.09.2019, cauza trecând din nou prin faza camerei preliminare, ocazie cu care, astfel cum am arătat mai sus, nu au fost invocate cereri și excepții. În aceste condiții, fiind depășit termenul prevăzut de art. 342 Cod procedură penală, inculpatul nu mai poate invoca pentru prima oară în calea de atac a apelului eventualele nereguli ale actului de sesizare sau nulitatea actelor de urmărire penală ori a probelor, pentru alte motive decât cele prevăzute de art. 281 alin. 1 Cod procedură penală.

Trecând la analiza apărărilor formulate pe fondul cauzei privind existenţa infracţiunii de înşelăciune, instanţa de apel constată că în mod corect s-a reţinut că în perioada iulie – septembrie 2011, inculpatul A., în calitate de împuternicit al S.C. V. S.R.L. S. al cărui administrator era X., a indus în eroare societăţi comerciale – persoane vătămate/civile, cu privire la existenţa disponibilului în contul bancar necesar decontării  contravalorii instrumentelor de plată prin emiterea, respectiv girarea, unui număr de  34 de instrumente de plată (file CEC şi bilet la ordin), în valoare totală de 287.829,69 lei, deşi nu exista disponibil în conturile bancar sau trăgătorul se afla în interdicţie bancară, inculpatul cunoscând faptul că persoane vătămate/civile nu vor putea deconta instrumentele de plată şi fără a aduce la cunoştinţă reprezentanţilor persoanelor vătămate acest aspect, cu scopul obţinerii, în mod injust, a mărfurilor sau serviciilor livrate de societăţile comerciale – persoane vătămate/civile cauzând acestora din urmă prejudicii materiale corespunzătoare sumelor înscrise în instrumentele de plată, după cum urmează:

1.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 4.000 lei,  cu scadenţa la data de 28.07.2011, emisă pentru S.C. B. S.R.L. Y., girată către S.C. Z. S.A., fiind ulterior girată către S.C. AA. S.R.L.;

2.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 5.590,12 lei, cu scadenţa la data de 31.07.2011, emisă pentru S.C. C. S.R.L. […] şi girată către S.C. BB. S.R.L.;

3.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 1.927,77 lei, cu scadenţa la data de 19.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. D. S.R.L. […];

4.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 14.465 lei, cu scadenţa la data de  25.07.2011, emisă pentru S.C. E. S.R.L. […];

5.biletul la ordin seria […] nr. […], în valoare de 2.500 lei, cu scadenţa la data de 25.07.2011, emis pentru S.C. U. S.R.L., girat pentru S.C. F. SRL S.;

6.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 10.000 lei, cu scadenţa la data de 22.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L., şi girată către S.C. N. S.R.L. S.;

7.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.405,20 lei, cu scadenţa la data de 28.07.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. G. S.A. […];

8.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 5.893,37 lei, cu scadenţa la data de 02.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. G. S.A. […];

9.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.298,30 lei, cu scadenţa la data de 04.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. G. S.A. […];

10.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 12.144,31 lei, cu scadenţa la data de 16.08.2011, emisă pentru S.C. G. S.A. […];

11.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 1.230,24 lei, cu scadenţa la data de 28.07.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată între S.C. H. S.R.L. […];

12.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.021,33 lei, cu scadenţa la data de 22.07.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

13.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.605,07 lei, cu scadenţa la data de 29.07.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

14.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 1.886,21 lei, cu scadenţa la data de 02.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

15.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.341,16 lei, cu scadenţa la data de 05.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

16.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 14.774 lei, cu scadenţa la data de 09.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

17.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.514,57 lei, cu scadenţa la data de 17.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

18.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 904,82 lei, cu scadenţa la data de 19.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

19.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.525,04 lei, cu scadenţa la data de 22.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

20.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.136,26 lei, cu scadenţa la data de 25.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

21.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.244,43 lei, cu scadenţa la data de 29.08.2011, emisă pentru S.C. I. S.R.L. […];

22.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.090 lei, cu scadenţa la data de 29.08.2011 emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. J.  S.R.L. […];

23.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.090 lei, cu scadenţa la data de 06.09.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. J. S.R.L. […];

24.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 1.015,98 lei, cu scadenţa la data de 08.08.2011, emisă pentru S.C. K. S.R.L. […];

25.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.314,70 lei, cu scadenţa la data de 02.08.2011, emisă pentru S.C. K. S.R.L. […];

26.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 32.655,66 lei, cu scadenţa la data de 30.07.2011, emisă pentru S.C. U. SRL şi girată către S.C. L. S.R.L. […];

27.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 91.694,27 lei, cu scadenţa la data de 25.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. L. S.R.L. […];

28.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 2.526,84 lei, cu scadenţa la data de 03.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată între S.C. M. S.R.L. […];

29.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.197,81 lei, cu scadenţa la data de 24.08.2011, emisă pentru S.C. M. S.R.L. […];

30.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 3.500 lei, cu scadenţa la data de 12.08.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. O. S.R.L. […];

31.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 31.080,09 lei, cu scadenţa la data de 15.08.2011, emisă pentru S.C. P. S.R.L. Q.;

32.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 6.670,82 lei, cu scadenţa la data de 18.08.2011, emisă pentru S.C. P. S.R.L. Q.;

33.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 4.855,73 lei, cu scadenţa la data de 25.07.2011, emisă pentru S.C. U. S.R.L. şi girată către S.C. P. S.R.L. Q.;

34.fila CEC seria […] nr. […], în valoare de 1.730,59 lei, cu scadenţa la data de 15.08.2011, emisă pentru S.C. CC. S.R.L. şi girată către S.C. R. S.R.L. S..

Fiecare act material a fost analizat de către instanţa de fond în mod detaliat, iar curtea apreciază că nu se impune a fi reluate argumentele expuse în mod exhaustiv în conţinutul hotărârii apelate, urmând a fi însuşite de instanţa de control judiciar. Însă, se impune ca faţă de motivele de apel prezentate mai sus privind lipsa acţiunii de inducere în eroare şi a intenţiei inculpatului de a înşela persoanele vătămate, precum şi solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, să fie evidenţiate şi punctate anumite aspecte care contrazic apărarea şi conduc la concluzia că infracţiunea de înşelăciune există, a fost comisă de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, fiind nejustificată şi imputabilă acestuia.

Înainte de toate trebuie avută în vedere diferenţa dintre infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 Cod penal (art. 215 din Codul penal anterior) şi infracţiunea din Legea cecului prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite prin care s-a admis recursul în interesul legii şi în aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal anterior s-a statuat că:

„1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.

2. Dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.”

Din considerentele deciziei reiese că pentru stabilirea încadrării juridice corecte, prezintă relevanţă aspectele cunoscute de persoanele vătămate în momentul încheierii contractului comercial, al începerii relaţiilor comerciale şi al emiterii filelor CEC, şi mai puţin dacă instrumentele de plată au fost predate cu titlu de garanţie sau cu titlu de plată. Nici postdatarea instrumentelor de plată nu poate influenţa, în sine, existenţa infracţiunii de înşelăciune dacă în momentul întocmirii acestora nu s-a adus la cunoştinţa persoanei vătămate că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la bancă.

 Urmează a fi prezentate atât declaraţiile reprezentanţilor persoanelor vătămate, cât şi depoziţiile martorilor audiaţi, mijloace de probă din care rezultă temeinicia hotărârii de condamnare pronunţată de judecătorie.

1. Astfel, se are în vedere că numitul DD., reprezentant al S.C. B. S.R.L. a arătat că avea convingerea că va exista disponibil la data scadenţei şi a acceptat fila de CEC pentru că i se părea mai credibilă decât un bilet la ordin. („Noi nu mai aveam încredere  în biletele la ordin că au venit deja refuzate. Cecul era mai sigur.”). Anterior emiterii filei CEC, societatea a primit trei bilete la ordin de la inculpat, toate trei fiind refuzate la plată, însă aceste acte materiale nu au fost cercetate, constatându-se intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de acestea. Ulterior refuzului plăţii biletelor la ordin, reprezentantul societăţii a purtat discuţii cu inculpatul şi cu martorul W. în vederea achitării datoriei şi a acceptat o filă CEC pentru o sumă inferioară sumei datorate întrucât aceştia au afirmat că „nu aveau disponibil în cont mai mult”, dar i-au promis că îi vor plăti ulterior diferenţa. În concluzie, văzând că la momentul emiterii filei CEC seria […] nr. […], în valoare de 4.000 lei,  cu scadenţa la data de 28.07.2011, inculpatul, contrar adevărului, a afirmat că are întreaga sumă de 4.000 de lei disponibilă în cont şi că nu poate emite CEC pentru toată suma datorată societăţii B. S.R.L. întrucât nu dispunea de o sumă mai mare, nu se pot reţine dispoziţiile Legii nr. 59/1934.

2. Apoi, EE. din partea persoanei vătămate S.C. C. S.R.L., a răspuns la întrebările exprese adresate de instanţa de fond cu scopul de a verifica existenţa acţiunii de inducere în eroare şi a precizat că nu avea de unde să ştie dacă exista sau nu disponibil în cont, afirmaţie din care rezultă în mod evident că nu s-a discutat cu inculpatul în momentul emiterii instrumentelor de plată despre existenţa acoperii necesare la tras. În plus, în calitate de martor, întrebat fiind de instanţă dacă la momentul primirii CEC-ului l-ar fi acceptat dacă ştia că nu există disponibil în cont, acesta a precizat că „nu credeam că este cineva atât de naiv încât să elibereze cec-ul fără disponibil în cont.”

3. FF., reprezentant al S.C. D. S.R.L., la întrebarea instanţei a arătat că nu se acceptau CEC-uri de către D., fără să existe disponibil în cont la momentul emiterii acestora. Societatea uneori emitea facturi cu scadenţă, alteori cu plata pe loc, fiind posibil să fi acceptat şi cec-uri postdatate pentru data la care factura era scadentă.

4. Reprezentantul S.C. E. S.R.L., GG. a arătat că practica societăţii sale era în sensul acceptării biletelor la ordin fără ca acestea să aibă disponibil în cont la data emiterii, cu promisiunea că va exista disponibil ulterior. În ceea ce priveşte CEC-urile, acesta nu îşi mai aducea aminte la data audierii, însă a precizat că „noi nu aveam de unde să ştim dacă cec-urile aveau acoperire. Ca regulă acceptam să livrăm mărfurile şi să punem cec-urile în plată la maxim o zi, două, după, la solicitarea emitentului.”

În schimb în faza de urmărire penală, acelaşi reprezentant al societăţii S.C. E. S.R.L., a indicat clar că fila CEC a fost semnată şi completată integral de către inculpat, cu scopul de a fi introdusă în bancă în vederea decontării.

Martorul mai relatează în faţa organului de cercetare penală despre alte două file CEC care nu fac obiectul prezentei cauze, respectiv filele CEC seria […] nr. […] şi seria […] nr. […], emise de A. pentru suma totală de 88.721,08 lei, datoria acumulată de firma U. S.R.L. la societatea E. S.R.L., cu privire la care precizează că la data emiterii cunoştea că nu exista disponibil în cont, însă acestea nu sunt incluse în actul de sesizare şi nu pot atrage o eventuală schimbare de încadrare juridică sau o soluţie de achitare pentru lipsa intenţiei.

Cele două file CEC au fost emise ulterior actului material care vizează fila CEC seria […] nr. […], reţinută prin actul de sesizare, respectiv în data de 24.08.2011, cu titlu de garanţie a plăţii în două tranşe a sumei totale de 88.721,08 lei datorate societăţii E. S.R.L.: 40.000 lei în data de 30.09.2011 şi 48.721,08 lei în data de 31.10.2011, astfel cum reiese şi din angajamentul de plată depus la dosarul de urmărire penală (fila 57, vol. III). Conform declaraţiei martorului GG., doar unul din cele două instrumente de plată a fost introdus la bancă în data de 21.11.2011 care a fost refuzat pe motivul „client aflat în interdicţie bancară”.

În prezenta cauză trebuie analizate condiţiile emiterii unei alte file CEC în favoarea S.C. E. S.R.L., respectiv cea cu seria […] nr. […] pentru suma de 14.465 lei, cu privire la care inculpatul nu a informat partea civilă că nu ar avea disponibilul necesar acoperirii acesteia. Cu privire la acest instrument de plată chiar şi martorul GG. a precizat la urmărire penală că în opinia sa, inculpatul a avut intenţia să îl înşele şi să ia marfa fără să o plătească.

5. HH., reprezentant F. S.R.L., în faza de urmărire penală, a precizat că a discutat cu inculpatul care s-a prezentat a fi patronul firmei S.C. U. S.R.L. Martorul a relatat discuţia avută cu inculpatul, însă în cadrul acesteia nu i s-a adus la cunoştinţă cu nu ar exista disponibil în bancă în vederea acoperirii sumei pentru care s-a emis biletul la ordin seria […] nr. […]. Reprezentantul părţii civile a aflat de lipsa de disponibil abia ulterior refuzului băncii de a deconta instrumentul de plată pentru acest motiv. În faţa instanţei, acesta şi-a menţinut declaraţia şi a prezentat aceeaşi stare de fapt, arătând că firma sa a livrat marfă societăţii inculpatului la mai multe puncte de lucru din S.. Pentru toată marfa livrată s-a solicitat un bilet la ordin care a fost depus la bancă personal de reprezentant, iar ulterior acesta a fost anunţat de angajatul instituţiei bancare despre refuzul de plată. Reprezentantul F. S.R.L. a încercat să rezolve pe cale amiabilă problemele întâmpinate, însă în pofida promisiunilor primite de la inculpat, nu şi-a mai recuperat banii.

Un aspect deosebit de important ce rezultă din conţinutul depoziţiei date de HH. în faţa primei instanţe se referă la pierderea încrederii acestuia în posibilitatea de plată a mărfurilor livrate către societatea inculpatului şi solicitarea achitării în numerar a contravalorii acestora („După povestea cu biletul la ordin am mai livrat mărfuri la un restaurant din II. unde am primit plata cash. Am primit plata cash pentru că nu mai primeam bilete la ordin după refuzul anterior menţionat de la bancă.”). Dacă ar fi veridice afirmaţiile apărării privind informarea partenerului comercial cu privire la lipsa disponibilului necesar acoperii sumei pentru care a fost emis biletul la ordin, nu ar fi trebuit modificată modalitatea de plată a bunurilor achiziţionate de la F. S.R.L., astfel că nici în cazul acestui act material nu sunt incidente dispoziţiile din Legea Cecului care sancţionează emiterea acestor instrumente de plată fără a exista disponibilul necesar la tras.

6. JJ., administrator al părţii civile S.C. N. S.R.L., în cursul urmăririi penale a dat detalii relevante privind implicarea inculpatului în activitatea societăţii S.C. U. S.R.L., arătând că deşi administratori erau martorii KK. şi W., toate discuţiile referitoare la activitatea comercială s-au purtat cu inculpatul A..

Deşi în faza de judecată, la întrebarea instanţei, martorul a arătat că accepta cecuri postdatate în situaţiile în care „inculpatul sau alţi reprezentanţi ai U. îmi comunicau că la acel moment nu au disponibil în cont, urmând să aibă la scadenţă.”, totuşi starea de fapt prezentată în cursul urmăririi penale, la o dată mult mai apropiată de comiterea infracţiunii, este diferită. Astfel, martorul a precizat clar în faţa organului de cercetare penală faptul că fila CEC i-a fost înmânată de martora KK. întrucât S.C. U. S.R.L. deja a înregistrat datorii la N. S.R.L. Rezultă astfel că instrumentul de plată a fost folosit pentru păstrarea încrederii societăţii partenere în firma administrată în fapt de către inculpat, în vederea obţinerii beneficiilor contractuale (închirierea spaţiului comercial situat în S., pe LL. nr. xxx bloc x, conform contractului de închiriere nr. x/14.02.2011, semnat de părţi – filele 73 – 77, vol. III dosar u.p.) şi inducerea în eroare a reprezentantului societăţii vătămate cu privire la existenţa resurselor materiale necesare achitării chiriei. Este greu de acceptat că partenerul de afaceri al U. S.R.L. ar fi acceptat instrumentul de plată dacă cunoştea că nu există acoperirea necesară pentru plata acestuia din moment ce societatea inculpatului avea deja datorii.

Trebuie precizat că deşi conform susţinerilor martorului, N. şi-a recuperat banii de la inculpat, această circumstanţă nu înlătură răspunderea penală întrucât s-a produs ulterior refuzului de plată înregistrat de instituţia bancară, deci după consumarea infracţiunii şi producerea prejudiciului. Despăgubirea persoanei vătămate nu afectează existenţa infracţiunii, ci, eventual, poate fi avută în vedere la individualizarea pedepsei sau cu ocazia analizării posibilităţii reţinerii unor circumstanţe atenuante în cauză.

7. MM. – agent de vânzări la S.C. G. S.R.L., în faza de urmărire penală confirmă că A. reprezenta ambele societăţi, atât S.C. U. S.R.L., având contract încheiat cu partea civilă încă din aprilie 2011, cât şi pe S.C. V. S.R.L. care a devenit clienta părţii civile în urma contractului încheiat în data de 27.07.2011.

Prezintă relevanţă faptul că martorul a arătat expres că doar A. a semnat filele CEC înmânate reprezentantului S.C. G. S.R.L. dintre care patru au fost refuzate la plată.

În cursul cercetării judecătoreşti, la întrebarea instanţei dacă se acceptau cec-uri fără acoperire în cont la momentul emiterii, martorul a răspuns negativ. Tot la întrebarea instanţei, dacă ar fi livrat marfă în situaţia în care ar fi cunoscut că la momentul emiterii cec-urilor nu exista disponibil în cont dar cu promisiunea că va exista ulterior, martorul a răspuns, de asemenea, negativ („arăt că nu le-am fi primit respectivele cec-uri şi nu am fi livrat marfa… Primeam cec-urile ca o formă de garanţie până la expirarea perioadei de plată din contract dar aveam convingerea că îşi asumă disponibilul în bancă care să-l acopere.”).

Într-adevăr, filele CEC înmânate S.C. G. S.R.L. au fost postdatate, fiind emise în realitate, în datele de 02.07.2011 şi 27.07.2011, conform proceselor verbale de predare primire depuse la dosar (filele 92 – 93 vol. III dosar u.p.), însă potrivit declaraţiei martorului aceasta era o uzanţă între parteneri comerciali şi nu poate conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune din moment ce pentru existenţa faptei prezintă relevanţă că societatea vătămată nu cunoştea că nu există banii necesari în cont pentru acoperirea sumei datorate.

8. NN. reprezentant al S.C. H. S.R.L., a arătat în cursul urmăririi penale că fila CEC menţionată în rechizitoriu a fost predată cu titlu de plată pentru produsele achiziţionate de S.C. U. S.R.L. cu care societatea vătămată a desfăşurat relaţii în perioada februarie – iulie 2011, nu ca şi garanţie.

În faţa primei instanţe, audiată fiind în calitatea de martoră, aceasta a arătat că S.C. H. S.R.L. nu accepta file cec care nu aveau acoperire la data emiterii. La întrebarea instanţei, martora a mai arătat că în calitate de director, nu ar fi acceptat să livreze mărfuri fără să existe disponibil în cont pentru acoperirea cec-urilor, dar nu ştia ce decizie ar fi luat ceilalţi membrii ai conducerii. Politica firmei nu prevedea un astfel de model de lucru.

Agenţii de vânzări erau instruiţi cu privire la clienţii mici să accepte plata doar numerar iar pentru clienţii mai mari cu care exista o relaţie contractuală, instrumente de plată. De obicei se primeau bilete la ordin întrucât, potrivit afirmaţiilor martorei, „cec-urile ar fi periculoase pentru cei ce nu au disponibil în cont.”

9. OO. din partea părţii civile S.C. I. S.R.L., în faza de urmărire penală, a dat detalii relevante cu privire la modalitatea în care se desfăşurau relaţiile comerciale cu S.C. U. şi S.C. V., arătând că inculpatul A. era cel care emitea filele CEC. Acesta a relatat că ulterior livrării mărfii, şoferul se întâlnea cu inculpatul pentru a stabili modalitatea de plată (prin instrumente de plată sau numerar), iar dacă inculpatul îi înmâna angajatului părţii civile file CEC, insera o dată ulterioară momentului emiterii. Postdatarea instrumentelor de plată a fost confirmată în cursul cercetării judecătoreşti de către martor care a mai arătat că aceasta era o practică pentru ca partenerii de afaceri să aibă timp să-şi valorifice mărfurile.

Chiar dacă data inserată în filele CEC emise de inculpat nu era reală, aspect cunoscut şi de reprezentantul părţii civile, nu va fi înlăturată răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune din moment ce inducerea în eroare rezultă şi din atitudinea societăţii vătămate după refuzul de plată a primei file CEC ajunsă la scadenţă, respectiv întreruperea oricărei relaţii cu societatea U., fiind astfel evident că dacă ar fi cunoscut că nu existau banii necesari acoperirii contravalorii bunurilor livrate în magazinele acesteia, partea civilă nu ar fi început/continuat derularea unor activităţi comerciale cu inculpatul.

10. PP., reprezentant al S.C. T. S.R.L., a precizat că nu acceptau cec-uri fără să existe disponibil în cont la momentul emiterii acestora. Nu se acceptau file CEC nici dacă li se spunea că ulterior vor exista bani în cont. Fiindu-i adresată întrebarea dacă se primeau cec-uri pe care era înscrisă o dată ulterioară a scadenţei faţă de data în care erau predate efectiv, martorul a afirmat că se acceptau doar cu diferenţe de câteva zile pentru a intra în fluxul bancar normal. („De exemplu dacă era vineri şi nu mai apucam să mergem la bancă primeam cec-uri cu data de luni.”).

11. QQ., administrator în cadrul S.C. K. S.R.L., a arătat că nu cunoaşte reprezentantul societăţii S.C. V. S.R.L., nu a luat legătura cu acesta niciodată. În faţa primei instanţe, audiat fiind în calitate de martor, acesta nu a putut furniza informaţii relevante despre modul în care se desfăşurau relaţiile cu S.C. U. S.R.L. şi S.C. V. S.R.L., probabil din cauza perioadei mari trecute de la data comiterii faptelor cercetate în prezenta cauză şi până la data audierii sale (05.02.2021), ci a putut doar confirma că politica firmei pe care o reprezenta, permitea postdatarea instrumentelor de plată.

12. RR., din partea S.C. L. S.R.L.,  confirmă că filele CEC au fost emise de către inculpat. În ceea ce priveşte fila CEC seria […] nr. […], s-a arătat că aceasta a fost înmânată societăţii vătămate de către inculpat, pe la jumătatea anului 2011, cu titlu de garanţie şi purta doar semnătura acestuia. S-a relatat, de asemenea, că întrucât la un moment dat U. înregistrase o datorie de 32.655,66 lei, inculpatul a emis fila CEC seria […] nr. […] cu titlu de plată care în momentul prezentării în bancă, a fost refuzată la plată. După acest moment inculpatul a persistat în activitatea sa şi la sediul punctului de lucru al L. a completat fila CEC lăsată anterior cu titlu de garanţie care a fost, de asemenea, refuzată la plată de instituţia bancară. Se poate observa astfel că acţiunile întreprinse de inculpat au fost menite să convingă societatea parteneră că bunurile achiziţionate vor fi plătite, deci intenţia acestuia a fost să inducă şi să menţină în continuare în eroare reprezentanţii societăţii cu privire la posibilităţile sale de plată, folosindu-se de instrumentele de plată apte să convingă partea civilă că a afirmaţiile sale sunt veridice.

13. SS., din partea M. S.R.L. a arătat că în cadrul relaţiilor comerciale desfăşurate cu S.C. U. S.R.L., această societate a fost reprezentată de inculpat. M. S.R.L. nu a avut relaţii comerciale cu V. S.R.L. Din cuprinsul declaraţiilor rezultă că filele CEC au fost înmânate cu titlu de plată a produselor livrate de partea civilă. În faţa primei instanţe, în calitate de martoră, SS. a arătat clar că nu livrau marfa dacă aveau cunoştinţă că nu există disponibil în cont pentru filele CEC primite. Se acceptau, în schimb, file cec care aveau o scadenţă ulterioară datei la care erau predate efectiv.

14. ŞŞ., agent vânzări la O. S.R.L., în cursul urmăririi penale a relatat despre relaţiile comerciale desfăşurate cu U. S.R.L., precizând că inculpatul A. şi martora KK. completau filele CEC primite de la această societate, iar fila CEC din litigiu a fost emisă de inculpat în calitate de reprezentant al V. S.R.L. către U. S.R.L., iar aceasta din urmă, prin martora KK., a girat-o către O.. Fila CEC a fost refuzată la plată. ŞŞ. a fost audiat şi în apel, însă din cauza perioadei mari de timp trecută de la data emiterii filei CEC indicate prin rechizitoriu, acesta nu a putut furniza detalii relevante şi concrete instanţei de apel, ci doar date generale privind modalitatea de lucru din cadrul firmei al cărei angajat a fost timp de 6 ani. Martorul a precizat că nu îşi mai aduce aminte de modul de operare în cazul S.C. U. S.R.L. întrucât a lucrat cu peste 300 de firme în cursul anilor.

Mai trebuie precizat că ulterior refuzului primit de la instituţia bancară, deci după consumarea infracţiunii, în cursul anului 2012, persoana vătămată şi-a recuperat prejudiciul cauzat (fila 304 vol. III dosar u.p.) însă această circumstanţă nu înlătură existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului, ci poate constitui un element care să influenţeze individualizarea pedepsei în favoarea acestuia.

15. TT., reprezentant al S.C. P. S.R.L., în cursul urmăririi penale nu a putut să dea relaţii privind persoana care a emis instrumentele de plată sau cu privire la faptul dacă se cunoştea sau nu la momentul emiterii filelor cec despre inexistenţa disponibilului necesar acoperirii sumei datorate. În cursul judecăţii în primă instanţă, la întrebarea instanţei, martora a arătat că nu îşi aminteşte dacă se primeau cec-uri fără acoperire în cont la data livrării mărfurilor şi nici dacă se dădeau cec-uri cu o dată ulterioară.

În apel, la solicitarea inculpatului, a fost audiat în calitate de martor numitul ŢŢ. care în anul 2011 avea calitatea de agent de vânzări în cadrul S.C. P. S.R.L., pe raza judeţelor UU., VV., WW. sau S. şi care a arătat că nu a ţinut legătura cu inculpatul, ci cu o altă persoană de sex masculin a discutat cu o ocazie, iar în rest doar cu vânzătoarea magazinului aparţinând S.C. V.  S.R.L. Trebuie subliniată o remarcă deosebit de elocventă a martorului, făcută în faţa instanţei de apel, respectiv că nu i s-a părut de încredere firma şi i s-a părut greu de crezut că faţă de aprovizionarea slabă a magazinului acesteia, ar fi avut lichidităţi să achite bunurile comandate, aspecte pe care le-a adus la cunoștința șefilor săi însă aceștia și-au dat acceptul pentru continuarea livrării mărfurilor. Martorul a afirmat că plata comenzilor se efectua în numerar, nu prin instrumente de plată, iar în calitatea sa de agent de vânzări era obligat să primească doar numerar. Însă, afirmaţiile sale sunt clar contrazise de filele CEC depuse la urmărire penală, fiind evident că se emiteau și instrumente de plată, contravaloarea produselor comandate nefiind achitată doar în numerar. De altfel, faţă de timpul trecut de la data derulării afacerilor comerciale şi până la audierea martorului în apel (aproximativ 10 ani) este de înţeles că martorul ŢŢ. nu îşi mai aduce aminte de aceste detalii. Mai mult, martorul nu a exclus posibilitatea ca să fi existat o înţelegere la nivelul conducerii celor două societăţi comerciale – V. şi P., în sensul achitării mărfurilor comandate cu file CEC sau bilete la ordin.

16. XX., din partea S.C. R. S.R.L., în cursul urmăririi penale a declarat că relaţia comercială cu U. S.R.L. se desfăşura prin intermediul agenţilor de vânzări angajaţi de partea civilă. Însă acesta a specificat că în momentul în care a observat că mărfurile nu se achită, iar fila CEC a fost refuzată la plată, a luat personal legătura cu inculpatul A. pentru clarificarea situaţiei, iar în data de 02.09.2011 a încheiat cu societatea acestuia un proces-verbal prin care s-a consemnat că în contul datoriilor înregistrate la R. S.R.L., S.C. U.  a predat un bilet la ordin. Şi acest instrument de plată a fost refuzat în momentul introducerii sale în circuitul bancar.

Chiar dacă în calitate de martor, în faţa primei instanţe, XX. a afirmat că acceptau CEC-uri pentru plata facturilor chiar dacă nu exista disponibil în cont la momentul emiterii, atât timp cât se promitea că va exista la data scadenţei, se poate observa că această menţiune are caracter general şi nu se referă strict la situaţia inculpatului, astfel că nu poate fi modificată acuzaţia şi în niciun caz schimbată încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, din moment ce, în ansamblu, rezultă că inculpatul a avut un mod de operare identic în cazul fiecărei relaţii comerciale, prezentând file CEC pentru plata contravalorii bunurilor achiziţionate de la persoanele vătămate, cunoscând că nu există acoperire în bancă pentru sumele care figurau în instrumentele de plată folosite pentru inducerea în eroare a reprezentanţilor societăţilor comerciale.

Chiar dacă în apărarea sa inculpatul a invocat că o parte din partenerii comerciali au continuat relațiile comerciale cu societățile S.C. U. S.R.L. si S.C. V. S.R.L. și ulterior refuzului de plată a filelor CEC și a biletelor la ordin, nu înlătură existența faptei și nici nu dovedește lipsa intenției inculpatului de a induce în eroare reprezentanții societăților vătămate, acțiunile ulterioare consumării infracțiunii neavând acest caracter, ci, astfel cum s-a subliniat mai sus, pot influența procesul de individualizare a pedepsei.

KK., fosta concubină a inculpatului și persoana care figura în evidențele O.R.C. în calitate de asociat al S.C. U. S.R.L., a relatat în cursul urmăririi penale că inculpatul nu avea dreptul de a deţine vreo calitate în cadrul societăţilor comerciale, astfel că se folosea de numele concubinei sale sau al altor persoane pentru a desfăşura activitate de comerţ. Aceasta a confirmat că ambele societăţi, atât V., cât şi U. au fost controlate în concret de către inculpat, acesta fiind cel care încheia relații comerciale în numele societăților. În cursul cercetării judecătorești, KK. a refuzat să dea declarații, invocând că între aceasta și inculpat exista, în perioada desfășurării activității infracționale cercetate, o relație asemănătoare celei dintre soți.

Audiat fiind în data de 15.03.2013 de către organul de cercetare penală, W. în cursul urmăririi penale a susţinut că nu era un factor de decizie în cadrul societăţii U., deşi în acte figura ca şi asociat şi administrator, confirmând că inculpatul a fost administratorul în fapt al societăţilor, semnând mai multe file CEC, iar concubina sa ţinea contabilitatea. Prin aceeaşi declaraţie, martorul a mai susţinut că impresia sa a fost în sensul existenţei acoperirii necesare fiecărui instrument de plată emis de U. S.R.L. din moment ce nu era vorba de sume mari de bani. În fața instanței de fond în schimb, martorul și-a modificat depoziția susținând contrariul, respectiv că era factor de decizie în cadrul societății, alături de KK., însă modificarea poziției sale procesuale nu se confirmă de celelalte probe existente în cauză, astfel că susținerile acestuia trebuie înlăturate.

Martorul X., persoana care în actele oficiale figura ca asociat și administrator al S.C. V. S.R.L., a afirmat că W. i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul A. susținând că acesta din urmă este şeful său la U.. Și din acest detaliu rezultă astfel implicarea activă a inculpatului în activitatea desfăşurată de societatea U. S.R.L., contrar afirmaţiilor făcute în faza de judecată. În 07.07.2011, prin act notarial, martorul i-a dat inculpatului specimen de semnătură la banca […]. Inculpatul a afirmat în faţa martorului că firma sa veche, U. S.R.L., a intrat în incidenţă de plată şi nu mai putea emite instrumente de plată, urmând să folosească societatea V. S.R.L. pentru emiterea instrumentelor de plată. La scurt timp, tot la solicitarea inculpatului, martorul a retras dreptul acestuia de semnătură la instituția bancară menționată.

Procura notarială autentificată sub nr. xxx/07.07.2011 prin care X. îl împuterniceşte pe A. să semneze instrumentele de plată emise de […] și declaraţia notarială autentificată sub nr. xxx/26.07.2011 de revocare a procurii depuse la dosar confirmă susținerile martorului (filele 6 şi 8 vol. IV dosar u.p.).

Chiar dacă cunoștea că nu mai avea drept de semnătură, inculpatul a continuat să emită instrumente de plată în numele V. S.R.L., demers caracteristic derulării activității infracționale constând în inducerea în eroare a partenerilor comerciali.

Rapoartele de constatare depuse la volumul II al dosarului de urmărire penală prin care s-a concluzionat că majoritatea instrumentelor de plată au fost completate și/sau semnate de inculpat, confirmă, de asemenea, acuzațiile aduse împotriva acestuia, rezultând implicarea sa activă în activitatea comercială desfășurată de societățile U. S.R.L. ȘI V. S.R.L., deși, ca o consecință a condamnărilor sale anterioare, îi era interzisă exercitarea dreptului de a ocupa o funcție în cadrul societăților comerciale.

Conform susținerii apărării probatoriul reliefează că neonorarea numărului instrumentelor de plată introduse în bancă este urmare a retragerii dreptului de semnătură prin declaraţia notarială a martorului X., declaraţie urmată de retragerea dreptului de semnătură la bancă.

De altfel sub acest aspect s-a solicitat constatarea faptului că nu poate fi acceptată explicaţia furnizată de martorul X. potrivit căreia ar fi retras semnătura la solicitarea inculpatului întrucât există contradicţie între declaraţia inculpatului și declaraţia martorului sub acest aspect, iar pe de altă parte martorul nu ar fi avut niciun motiv să retragă acest drept din moment ce a cedat definitiv părţile sociale, vânzând practic societatea prin transferul părților sociale.

Prin declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul neagă faptul că ar fi cunoscut despre revocarea dreptului său de semnătură de către martorul X., prezentând o alte stare de fapt, respectiv că martorul i-ar fi propus să lucreze în numele S.C. V. S.RL. pe care ulterior să o și achiziționeze, împuternicindu-l să semneze instrumentele de plată la […]. De asemenea, inculpatul a afirmat că nu s-a ocupat personal de relațiile cu banca și a insinuat că martorul ar fi avut această atribuție, arătând că X. avea în permanență drept de semnătură la bancă alături de el.

Însă probele contrazic depoziția inculpatului și înlătură și apărarea sa prin care acesta încearcă să arunce vina asupra martorului X. pentru prejudiciul suferit de persoanele vătămate. Nu există nicio dovadă că martorul ar fi fost implicat în vreun fel în activitatea firmei, reprezentanții persoanelor vătămate arătând că au negociat și au ținut legătura cu inculpatul, firmele V. și U. fiind reprezentate de acesta, sau cel puțin s-a creat impresia că inculpatul este cel care acționează în numele societăților menționate. În plus, și KK., încă din prima fază a procesului penal, a arătat expres că inculpatul era cel care administra în fapt ambele societăți comerciale.

Curtea nu poate fi de acord nici cu susținerile inculpatului conform cărora infracţiunea de înşelăciune ar subzista doar dacă se proba că emitentul instrumentului de plată, în loc să asigure provizionul în vederea încasării, în mod repetat ar fi scos bani în numerar din casieria societăţii şi nu i-ar mai fi restituit, folosindu-i în interes personal sau în interesul altei persoane, ori ar fi efectuat alte asemenea manopere dolosive, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Contrar apărării, curtea reţine că infracțiunea de înșelăciune cu CEC-uri există indubitabil și în situația în care în momentul emiterii acestor instrumente de plată nu există acoperirea necesară la tras, tocmai acest aspect constituind obiectul inducerii în eroare, persoana vătămată necunoscând acest detaliu deosebit de relevant în momentul exprimării acordului la încheierea contractului comercial. Apărarea inculpatului este contrazisă și de considerentele și dispozitivul deciziei nr. IX/2005 prin care se prezintă mai multe situații, făcându-se deosebire între fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, și fapta invocată de apărare, de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare.

Inculpatul a mai invocat că lipsa intenției de inducere în eroare a societăților vătămate ar rezulta și din rulajul mare de marfă existent între S.C. V. S.R.L. și unele din părțile civile din cauză, o parte a produselor livrate de acestea din urmă fiind achitate. Însă, nici această apărare nu este aptă a înlătura acuzațiile care nu vizează plățile onorate de societatea controlată de inculpat, ci raporturile comerciale încheiate prin emiterea filelor CEC și a biletelor de ordin fără a exista în cont disponibilul necesar acoperirii acestora, instrumente de plată care au determinat societățile partenere să livreze produsele comandate de inculpat, fiind convinse că vor primi contravaloarea acestora.

În concluzie, întrucât din mijloacele de probă prezentate mai sus rezultă că persoanele vătămate nu aveau cunoștință că în momentul emiterii instrumentelor de plată pentru valorificarea acestora nu exista provizia sau acoperirea necesară la tras, va fi respinsă cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi, art. 37 lit. b Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

Cu alte cuvinte, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că fapta inculpatului A. care în perioada iulie – septembrie 2011, acționând în numele S.C. V. S.R.L. S., a indus în eroare societățile comerciale menționate mai sus, cu privire la existenţa disponibilului în contul bancar necesar decontării contravalorii instrumentelor de plată prin emiterea, respectiv girarea, unui număr de  34 de instrumente de plată (file CEC şi bilet la ordin), în valoare totală de 287.829,69 lei, deşi cunoștea că nu exista disponibil în conturile bancar sau trăgătorul se afla în interdicţie bancară şi fără a aduce la cunoştinţă reprezentanţilor persoanelor vătămate acest aspect, cu scopul obţinerii, în mod injust, a mărfurilor sau serviciilor livrate de societăţile comerciale – persoane vătămate/civile cauzând acestora din urmă prejudicii materiale corespunzătoare sumelor înscrise în instrumentele de plată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Deși inculpatul, prin apărător, a criticat faptul că în cauză nu s-a întocmit un raport de expertiză contabilă pentru stabilirea prejudiciului, nu era utilă administrarea acestei probe, nefiind necesară apelarea la cunoștințele unui expert în domeniu din moment ce prejudiciul rezultă în urma unui simplu calcul matematic, prin adunarea sumelor înscrise în instrumentele de plată enumerate expres în actul de sesizare.

Curtea de apel apreciază că nu este necesară repunerea pe rol a cauzei în vederea pronunţării, printr-o încheiere separată, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, astfel cum s-a solicitat de către inculpat prin înscrisul depus la dosar în data de 21.10.2021 întrucât fiind adoptată o soluţie de respingere a cererii respective, nu se încalcă dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019.

În cuprinsul considerentelor deciziei invocate, Curtea  Constituţională a constatat  că,  pronunțând  noua  încadrare  juridică  a  faptei  direct  prin  hotărârea judecătorească, la finalul procesului, instanța de judecată privează inculpatul de posibilitatea reală de a se apăra în procesul penal, cu nerespectarea art. 24 alin.(1) din Constituție, și îi încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta instituit în art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. a) din Convenție și art.21 alin.(3) din Legea fundamentală. În aceste condiții, Curtea Constituţională a mai constatat că numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete.

Rezultă astfel că doar schimbarea încadrării juridice, nu şi menţinerea încadrări juridice acordate faptei, trebuie să fie pronunţată printr-o încheiere separată. Or, în speţă inculpatul şi-a exercitat toate drepturile procesuale şi şi-a organizat apărarea cu privire la infracţiunea de înşelăciune pentru care a fost condamnat de către prima instanţă, iar instanţa de apel va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, astfel că nu se încalcă nici dreptul la apărare al părţii, cu atât mai puţin dreptul la un proces echitabil din moment ce acuzaţiile formulate împotriva inculpatului nu suferă modificări sub acest aspect.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, se constată că prima instanță a apreciat că legea nouă ar avea acest caracter pe motiv că față de ansamblul activității infracționale derulate de inculpat se impune orientare pedepsei spre maximul special prevăzut de lege.

Instanța de apel nu se raliază opiniei instanței de fond întrucât trebuie analizată per ansamblu situația juridică a inculpatului și mai presus de toate trebuie avută în vedere și durata deosebit de mare a procesului penal, de la data comiterii faptei și până la pronunțarea soluției de condamnare trecând aproximativ 10 ani, rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului fiind întocmit în data de 01.09.2019, iar hotărârea judecătorească urmează să rămână definitivă cu câteva zile înainte de împlinirea termenului special de prescripție. Pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, instanța trebuie să se orienteze spre minimul special întrucât, în caz contrar, pedeapsa aplicată nu și-ar atinge scopul de reeducare și de reinserție socială. Pedeapsa principală rezultantă de 15 ani, 5 luni şi 401 zile închisoare, aplicată pentru o infracțiune continuată comisă în cursul anului 2011, în condițiile în care pentru infracțiunile concurente inculpatul deja a executat pedepsele aplicate, nu poate conduce la conștientizarea gravității faptei și la respectarea în viitor a normelor de conviețuire socială, ci ar constitui o sancțiune penală excesivă.

Apărarea a solicitat reţinerea dispoziţiilor legii penale mai vechi şi aplicarea pedepsei în limitele prevăzute de art. 215 alin. 1, 3 şi 4 Cod penal. Însă instanţa de apel apreciază că dispoziţiile art. 244 alin. 1 Cod penal, reţinute prin actul de sesizare trebuie comparate cu prevederile art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal anterior întrucât inculpatul a cauzat un prejudiciu total de 287.829,69 lei care depăşeşte pragul fixat prin art. 146 Cod penal anterior, astfel potrivit legii vechi, prin fapta sa, a cauzat consecinţe deosebit de grave în sensul alin. 5 al art. 215.

De altfel, la termenul din data de 19.02.2021, judecătoria, anterior acordării cuvântului în dezbateri, a atras atenţia participanţilor şi părţilor la proces să pună concluzii şi cu privire la legea penală mai favorabilă, menţionând expres că încadrarea juridică a faptei conform legii penale vechi ar fi art. 215 alin. 3, 4 şi 5 Cod penal anterior. Chiar și cu ocazia audierii inculpatului în faza de urmărire penală, acesta a fost încunoștințat că este ascultat cu privire la infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal anterior.

Prevederile art. 244 Cod penal nu se pot compara cu dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3, 4 Cod penal anterior, cu omiterea alin. 5 al acestui din urmă articol, întrucât s-a ajunge la crearea unei lex tertia, contrar deciziei 265/2014 a Curţii Constituţionale conform căreia dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală, prin decizia nr. 30/2015, prin care s-a stabilit că: „în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune comise sub imperiul Codului penal din 1969, care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noţiunii de "consecinţe deosebit de grave" în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal şi nici pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal şi nu conduce la dezincriminarea infracţiunii de înşelăciune.”

În considerentele deciziei invocate, s-a arătat că înşelăciunea „constituie infracţiune potrivit legii noi, astfel că instanţa va avea de verificat incidenţa art. 5 din Codul penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), comparând efectele legii în vigoare la data faptei, care prevedea forma calificată, cu efectele legii în vigoare la data soluţionării apelului, care nu mai prevede forma calificată, asupra situaţiei juridice a persoanelor acuzate. Compararea efectelor formei simple a infracţiunii în legile în vigoare ar fi echivalentă cu aplicarea unei lex tertia.”

Infracţiunea de înşelăciune în formă agravată conform art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal anterior, are un regim sancţionator mai aspru decât cel reglementat în Codul penal actual, fiind prevăzută pedeapsa închisorii cu limitele speciale cuprinse de la 10 la 20 de ani, mult superioare celor stabilite prin art. 244 alin. 1 Cod penal (6 luni – 3 ani).

Însă, compararea legilor succesive nu se limitează doar la instituţia pedepsei, ci are în vedere toate dispoziţiile legale incidente în cauză, cum ar fi efectele circumstanţelor atenuante, regimul sancţionator al recidivei, al concursului etc.

Inculpatul A. a suferit mai multe condamnări anterioare pentru fapte concurente cu cea pentru care este judecat în prezenta cauză, astfel că trebuie avut în vedere că potrivit legii penale anterioare, aplicarea sporului în cazul concursului de infracţiuni era facultativă (art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal anterior: „…se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”).

Apoi, inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, având un rest de 391 de zile închisoare de executat din pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 527/2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 430/2006 a Curţii de Apel Braşov. În situaţia acestuia, legiuitorul a înăsprit regimul sancţionator prin legea penală actuală, întrucât potrivit art. 41 alin. 1 Cod penal se aplică cumulul aritmetic: „Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.” În schimb, conform art. 61 alin. 1 Cod penal anterior, în cazul revocării liberării condiţionate, „pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.”, regimul sancţionator fiind asemănător cu cel prevăzut pentru concursul de infracţiunii, în cazul căruia se aplică cumulul juridic, nu cel aritmetic.

În plus, curtea consideră că în cauză faţă de durata deosebit de mare a procesului penal, văzând şi caracterizările şi acte medicale depuse la dosarul instanţei de fond (filele 235 – 264 vol. IV) se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante, iar efectele acestora sunt mult mai favorabile inculpatului în cazul reţinerii dispoziţiilor legii penale vechi. În concret, potrivit art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal anterior, pedeapsa s-ar putea coborî sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani. În speţă, însă, ar fi incidente şi dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol care limitează consecinţele circumstanţelor atenuante în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, stabilind că pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

În consecinţă, faţă de toate dispoziţiile legale aplicabile în speţă privind instituţiile juridice enumerate mai sus, curtea consideră că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior, motiv pentru care se va dispune condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, astfel cum este prevăzut şi pedepsit prin dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal anterior.

La individualizarea judiciară a pedepsei urmează a fi avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal anterior și se va acorda relevanță duratei mari a procesului penal în prelungirea căreia nu se poate constata nicio vină a inculpatului, precum și circumstanțelor concrete de comitere a faptei, faptului că inculpatul într-o perioadă scurtă, de câteva luni, a emis un număr de 34 de file CEC și bilete la ordin, prin intermediul cărora a indus în eroare un număr mare de societăți comerciale, cauzând un prejudiciu total deosebit de ridicat de 287.829,69 lei, dar și faptului că ulterior consumării faptei acesta a încercat să înlăture parțial urmările faptei, achitând o mică parte din suma datorată partenerilor comerciali, iar cu o parte din aceștia a continuat relații comerciale, aparent fără incidente ulterioare, toate aceste împrejurări urmând a fi reflectate în reţinere dispoziţiilor art. 72 alin. 2 Cod penal anterior.

În plus, se are în vedere că după data epuizării faptei din prezenta cauză, acesta nu și-a mai continuat activitatea infracțională, a executat o parte din pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, infracțiuni care au fost comise anterior, în perioadele noiembrie – decembrie 2006, august 2007, în cursul anului 2009, septembrie 2010 – februarie 2011, și a depus efort pentru a se integra în societate, având un loc de muncă stabil și fiind caracterizat pozitiv de persoane cu care intră în contact, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond (filele 235 – 264 vol. IV).

Considerând că toate aceste împrejurări justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal anterior, curtea va reduce minimul special al pedepsei prevăzute de lege conform art. 76 alin. 2 Cod penal și va aplica o pedeapsă principală egală cu acest minim, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b şi lit. c Cod penal vechi, pe o durată de 4 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator sau persoană împuternicită în cadrul societăţilor comerciale), pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 71 Cod penal vechi, se va proceda la aplicarea pedepselor accesorii.

Astfel cum în mod corect s-a constatat prin hotărârea atacată, fapta pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză, este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin următoarele sentințe:

•Sentinţa penală nr. 103/08.03.2013 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală 660/11.06.2013 a Curţii de Apel Alba Iulia,

•Sentinţa penală nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin Decizia penală 597/R/11.11.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş,

•Sentinţa penală nr. 860/30.04.2013 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală 986/05.12.2013 a Curţii de Apel Braşov,

•Sentinţa penală nr. 151/03.04.2014 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală 675/23.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti,

•Sentinţa penală nr. 1840/11.12.2014 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin Decizia penală 769/A/15.09.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia,

•Sentinţa penală nr. 314/09.02.2016 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală 504/22.06.2016 a Curţii de Apel Braşov,

•Sentinţa penală nr. 1187/17.07.2014 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin Decizia penală 28/A/17.01.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Pedepsele aplicate prin sentinţele penale menţionate, au fost contopite prin sentința penală nr. 526/22.03.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă la 26.03.2018, astfel că este corectă şi soluţia de descontopire a pedepsei rezultante şi de repunere în individualitatea lor a pedepselor componente înainte de efectuarea contopirii.

Însă, întrucât prin prezenta decizie se va stabili că legea penală mai favorabilă este legea veche, va trebui să se procedeze la contopirea pedepselor aplicate pentru fapte concurente, conform dispoziţiilor Codului penal anterior, respectiv art. 36 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal anterior.

De asemenea, în cauză devin incidente şi prevederile art. 61 alin. 1 Cod penal anterior, faţă de restul de 391 de zile închisoare rămas de executat din sentinţa nr. 527/28.02.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 430/02.08.2006 a Curţii de Apel Braşov. Prin această sentinţă s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate inculpatului prin:

•Sentinţa penală nr. 1494/15.04.1999 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 243/13.03.2001 a Curţii de Apel Iaşi,

•Sentinţa penală nr. 1173/22.05.2002 a Judecătoriei Braşov, definitiv prin Decizia penală nr. 415/30.05.2003 a Curţii de Apel Braşov,

•Sentinţa penală nr. 357/17.12.2003 a Judecătoriei Zărneşti, definitivă prin Decizia penală nr. 703/A/19.10.2004 a Tribunalului Braşov şi

•Sentinţa penală nr. 1512/24.09.2004 a Judecătoriei Albă, definitivă prin Decizia penală nr. 106/2005 a Tribunalului Alba.

Pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, conform art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal anterior.

Din executarea acestei pedepse inculpatul a fost liberat condiţionat în data de 17.10.2006, având un rest de executat de 391 de zile.

Liberarea condiţionată a fost revocată atât prin sentinţa penală nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală 597/R/11.11.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, cât şi prin sentinţa penală nr. 860/30.04.2013 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală 986/05.12.2013 a Curţii de Apel Braşov, motiv pentru care nu se mai impune revocarea repetată a acestei măsuri, fiind în mod just menţinută soluţia dispusă prin sentinţa penală nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureş.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor legale mai sus invocate, se va proceda la contopirea pedepselor aplicate pentru toate faptele concurente, precum şi la contopirea, conform art. 61 alin. 1 Cod penal vechi, a restului rămas de executat de 391 de zile şi se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care este necesară adăugarea unui spor de 4 ani închisoare faţă de ansamblul activităţii infracţionale derulate şi numărul foarte mare al infracţiunilor comise, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare.

Trebuie subliniat că în materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual prevăzut de art. 418 Cod procedură penală, corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apel. Scopul acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a analizat acest principiu prin decizia nr. 10/2014 prin care a stabilit că „în aplicarea art. 5 din Codul penal, circumstanţele atenuante se apreciază global în funcţie de incriminare şi sancţiune. În situaţia intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât şi cu privire la circumstanţele atenuante, circumstanţele ca parte din instituţia sancţiunii unei infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia pedepsei.

Înlăturarea circumstanţelor atenuante nu aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac prevăzut în art. 418 din Codul de procedură penală, atunci când în concret, pentru aceeaşi faptă, se stabileşte o sancţiune mai puţin severă.”

Or, în prezenta cauză, chiar dacă pedeapsa aplicată în apel pentru fapta care face obiectul judecății este mai mare cu 4 luni, totuși situația inculpatului este mult atenuată, pedeapsa rezultantă fiind mai puțin severă. În concret, în loc de 15 ani 5 luni şi 401 zile de închisoare urmează se execute 8 ani închisoare, mai puțin de jumătate din pedeapsa rezultantă aplicată de prima instanță, fiind astfel respectat principiul neagravării situației în propria cale de atac prev. de art. 418 Cod procedură penală.

În temeiul acestor considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 453 din data de 19.03.2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2019 (cu înlăturarea omisiunii vădite privind anularea M.E.P.I. conform încheierii din data de 19.04.2021), care va fi desfiinţată sub aspectul modalităţii de stabilire a legii penale mai favorabile, al pedepselor principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, procedeul contopirii şi al cuantumului pedepsei rezultante și, pe cale de consecinţă:

În baza art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal vechi cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi (34 de acte materiale), art. 37 lit. a Cod penal vechi, art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal, inculpatul A. va fi condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b şi lit. c Cod penal vechi, pe o durată de 4 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator sau persoană împuternicită în cadrul societăţilor comerciale), pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 71 Cod penal vechi, se va aplica pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b şi lit. c Cod penal vechi (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator sau persoană împuternicită în cadrul societăţilor comerciale).

Vor fi menţinute dispoziţiile privind descontopirea pedepsei rezultante principale de 7 ani închisoare, a pedepsei accesorii rezultante şi a pedepsei complementare rezultante, aplicate prin Sentința penală nr. 526/22.03.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă la 26.03.2018, pronunțată în dosarul nr. 2171/197/2018 şi soluţia referitoare la revocarea liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 158/04.03.2013 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală 597/R/11.11.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

În baza art. 36 Cod penal vechi raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal vechi şi art. 61 alin. 1 Cod penal vechi, se va contopi pedeapsa principală aplicată prin prezenta sentinţă cu pedepsele principale repuse în individualitatea lor în urma descontopirii pedepsei rezultante de 7 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 526/22.03.2018 a Judecătoriei Brașov, şi cu restul de 391 de zile închisoare rămas de executat din sentinţa nr. 527/28.02.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 430/02.08.2006 a Curţii de Apel Braşov şi se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care se va adăuga un spor de 4 ani închisoare (stabilit raportat la sporul de 3 ani aplicat prin sentința penală nr. 526/22.03.2018 a Judecătoriei Brașov, cuantum care se bucură de autoritate de lucru judecat, majorat cu un an faţă de ansamblul activităţii infracţionale derulate), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 36 Cod penal vechi raportat la art. 35 alin. 3 Cod penal vechi, vor fi interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b şi lit. c Cod penal vechi, pe o durată de 4 ani (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator sau persoană împuternicită în cadrul societăţilor comerciale).

În baza art. 71 Cod penal vechi, se va aplica pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b şi lit. c Cod penal vechi (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator sau persoană împuternicită în cadrul societăţilor comerciale).

Fiind aplicată legea penală mai veche, ca lege penală mai favorabilă, se va reţine ca temei al deducerii din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare a perioadelor executate de inculpat din pedepsele aplicate anterior, dispoziţiile art. 36 alin. 3 Cod penal vechi raportat la art. 88 alin. 1 Cod penal vechi, în loc de art. 40 alin. 3 şi art. 72 alin. 1 Cod penal.

Va fi înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. 4 Cod penal şi art. 105 alin. 1 Cod penal.

Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate vor fi menţinute.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare