. Contestaţie la executare. Excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.07.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 20309/299/2020, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata DR, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 101/2020 aflat pe rolul SCPES E., respectiv a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 12.06.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 16884/299/2020, a somației nr. 101/2020 din data de 18.06.2020 pentru plata sumei de 23.230,81 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 03.06.2020, a încheierii de stabilire a cuantumului creanței din data de 18.06.2020 și a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară din data de 15.05.2020 întocmit de către expertul contabil P., prin care a solicitat, în principal, anularea executării silite înseși, iar în subsidiar, a încheierii de încuviințare a executării silite și a actelor de executare menționate anterior, precum și a celor subsecvente care au legătură cu această executare. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, întoarcerea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației, contestatoarea a arătat că executarea silită este nelegală și va produce un prejudiciu statului român și A. În acest sens a arătat că în cazul continuării executării silite, există probabilitatea ca întoarcerea executării silite să nu poată fi realizată din cauza imposibilității intimatului de a restitui sumele de bani încasate, având în vedere că acesta nu garantează solvabilitatea sa. Pe de altă parte, A. este o instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea Ministrului Economiei, solvabilitatea statului fiind de notorietate garantată.

Contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul nr. 24632/3/2006, irevocabilă prin Decizia nr. 2098  pronunțată la data de 04.06.2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 706 C.pr.civ. și a susținut că, având în vedere că Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2017 a devenit executorie la data de 04.06.2009, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită s-a împlinit la data de 04.06.2012. Prin urmare, având în vedere art. 707 alin. 2 C.pr.civ., a solicitat instanței să constate că în cauză a operat prescripția dreptului de a obține executarea silită.

În continuare, contestatoarea a învederat că executarea silită începută împotriva sa este nelegală deoarece actele de executare efectuate încalcă prevederile imperative ale O.G. nr. 22/2002, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale. În acest sens, a invocat prevederile art. 3 ind. 1 din O.U.G. nr. 34/2004, precum și cele ale art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002 și a susținut că actul de executare comunicat prin adresa nr. R/6867/23.06.2020 a executorului judecătoresc nu îndeplinește condițiile de fond ale unei somații de plată în vederea executării voluntare a obligației. Acest act de executare este efectuat, în temeiul art. 668 C.pr.civ., potrivit dreptului comun în materia executării silite. Față de aceste dispoziții legale, se poate constata că, în materia executării silite a obligațiilor stabilite în sarcina A. prin titluri executorii, se stabilește sursa din care urmează a fi plătite sumele de bani la care A. a fost obligată, respectiv numai bugetul de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului, buget ce se aprobă prin Hotărârea Guvernului, și nu alte sume de bani datorate A. de către terții popriți.

Contestatoarea a mai apreciat că încheierea de încuviințare a executării silite încalcă dispozițiile O.G. nr. 22/2002 deoarece, contrar dispozițiilor legale, instanța a încuviințat executarea silită prin toate modalitățile prevăzute de lege, deși A. este o instituție publică, iar executarea silită poate fi efectuată numai asupra disponibilităților bănești ale acesteia, în condițiile legii.

În privința cheltuielilor de executare silită, contestatoarea a apreciat că acestea au fost stabilite în mod nelegal.

Astfel, în primul rând, în ceea ce privește onorariul executoriului judecătoresc, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 670 alin. 4 C.pr.civ. și art. 55 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 și a susținut că efortul intelectual, complexitatea cauzei, răspunderea executorului judecătoresc, precum și valoarea creanței nu justifică stabilirea onorariului maximal de către executor.  Aceasta a mai menționat că poate fi executată doar prin măsura popririi, act de executare ce presupune o complexitate minimă.

Mai mult, executorul judecătoresc a încălcat principiul legalității stabilit prin dispozițiile art. 5 din Legea nr. 188/2000, art. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, precum și art. 625 C.pr.civ., astfel încât acesta a comis mai multe erori într-un singur act de executare, respectiv în cuprinsul încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 03.06.2020, prin stabilirea în mod eronat a cheltuielilor de executare silită.

În plus, a învederat că executorul judecătoresc nici nu a actualizat debitul, aceasta fiind efectuată de către expertul contabil anterior demarării executării.

Pentru aceste motive, contestatoarea a apreciat că se impune reducerea onorariului la suma de 463,2 lei, calculat conform grilei aferente onorariului minim stabilit în temeiul OMJ nr. 2550/C/2006.

În al doilea rând, contestatoarea a învederat că executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare prin încălcarea dispozițiilor legale. Noțiunea de cheltuieli de executare, în sensul art. 670 alin. 3 pct. 1, 4, 5, 6 și 7 raportat la art. 670 alin. 4 teza inițială C.pr.civ. presupune cheltuieli efectuate efectiv, care nu pot fi purtătoare de TVA. Astfel, în cazul taxelor poștale sau a oricăror alte cheltuieli de executare, debitorul este obligat să achite valoarea efectivă a acestora, fără ca executorul judecătoresc să le mai aplice TVA.

Contestatoarea a mai invocat dispozițiile art. 65 ind. 12 și art. 56 alin. 1 din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc și a învederat că nu sunt cheltuieli estimative cele stabilite pin încheierea contestată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 627 alin. 2 teza finală C.pr.civ..

Aceasta a solicitat să se constate că suma prevăzută în încheierea din data de 03.06.2020 privind stabilirea cheltuielilor de executare cu titlu de taxa comunicare încheiere înregistrare cerere executare silită, în cuantum de 5 lei, este datorată doar dacă există la dosar dovada efectuării acesteia. Totodată, suma prevăzută cu titlu de taxă comunicare adresă somație, în cuantum de 5 lei, este prematur stabilită, mai ales că executorul precizează, în mod expres, că este vorba de cheltuielile de executare stabilite până la acest moment procedural, mai exact 03.06.2020, or somația din data de 18.06.2020 a fost comunicată instituției sale la data de 23.06.2020.

Mai mult, a solicitat instanței să constate că taxa judiciară de timbru este în valoare de 20 lei, așa cum prevăd dispozițiile art. 10 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013, or, în prezenta cauză, executorul a stabilit în mod nelegal suma de 25 lei cu acest titlu.

În ceea ce privește onorariul de avocat, a învederat instanței că nu putea fi perceput un onorariu de avocat prin încheierea din data de 03.06.2020, atât timp cât creanța de recuperat a fost stabilită prin încheierea din data de 18.06.2020.

Totodată, contestatoarea a învederat că încheierea privind cheltuielile de executare din data de 03.06.2020 a fost emisă anterior încuviințării executării silite din data de 12.06.2020, or unicul act permis să fie emis anterior este încheierea de înregistrare dosar de executare.

Pentru motivele invocate, a solicitat reducerea cheltuielilor de executare în limita celor efectuate, probate prin existența înscrisurilor justificative la dosarul cauzei, fără ca acestora să li se aplice TVA.

În al treilea rând, contestatoarea a solicitat reducerea onorariului de avocat. Aceasta a apreciat că prin stabilirea cuantumului onorariului de avocat au fost eludate indirect dispozițiile pct. 14 din Anexa privind stabilirea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorul judecătoresc, conform cărora pentru activități privind consultațiile în legătură cu constituirea actelor execuționale se pot percepe onorariile stabilite în limita 20 lei - 200 lei. Or, a fost stabilită o sumă de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de executare constând în onorariu de avocat în faza de executare silită, deși nu putea fi perceput un onorariu de avocat atât timp cât creanța a fost stabilită prin încheierea din 18.06.2020. Astfel, această sumă depășește limita maximă stabilită prin Ordinul MJ 2550/C/2012. Chiar dacă acesta este opozabil executorilor judecătorești, contestatoarea a apreciat că stabilirea onorariului de către avocat nu poate eluda dispozițiile anterior menționate, raționamentul stabilirii limitelor onorariului fiind aplicabile și în cazul celui de avocat stabilit în faza de executare silită.

Astfel, contestatoarea a solicitat fie eliminarea onorariului de avocat, în măsura în care în dosarul de executare nu se regăsesc dovezile consultării efective efectuate în faza premergătoare executării silite și chitanța întocmită conform normelor financiar contabile,  fie cenzurarea acestuia în limitele cuprinse între 20 și 200 lei, activitatea avocatului rezumându-se la formularea cererii de executare silită.

În final, în privința costului generat de fotocopierea dosarului de executare, contestatoarea a solicitat ca instanța să-i pună în vedere executorului judecătoresc emiterea către A. a facturii fiscale în original care să conțină o cheltuială efectiv suportată de acesta, pretinsa cheltuială de 1 leu/pagină reprezentând o modalitate ascunsă de percepere a unui onorariu suplimentar. În acest sens, a solicitat să fie avute în vedere prevederile art. 35 lit. b indice 1 din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc. În aceste circumstanțe, a apreciat că 0,10lei/pagină este costul copiilor solicitate.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 712 și următoarele C.pr.civ..

În probațiune, contestatoarea a atașat un set de înscrisuri (f. 11-33).

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și a cauțiunii.

Legal citată, intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând doar judecarea cauzei în lipsă (f. 41).

La data de 24.09.2020, S.C.P.E.S. E. a depus, în copie, dosarul de executare nr. 101/2020 (f. 49-89).

La termenul din data de 14.10.2020, instanța a calificat excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, invocată de contestatoare, ca fiind o apărare de fond și a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 03.06.2020, intimata D. (fostă P.) R. a formulat cerere de executare silită în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 423 pronunţată la data de 20.03.2007 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 24632/3/2006 (73-80), definitivă prin Decizia penală nr. 164/A pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi irevocabilă prin Decizia penală nr. 2098 pronunțată la data de 04.06.2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, pentru recuperarea sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24.05.2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond investite, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, fiind astfel deschis, la aceeași dată, dosarul de executare nr. 101/2020 pe rolul S.C.P.E.S. E.  (f. 86-87, 63).

Prin încheierea emisă la data de 03.06.2020, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la valoarea de 2.820 lei, din care 1.785 lei reprezentând onorariu de executare inclusiv TVA, 35 lei cheltuieli necesare desfășurării executării (taxa comunicare încheiere înregistrare cerere de executare silită – 5 lei, taxa judiciară de timbru – 25 lei, taxa comunicare somație 5 lei), și 1.000 lei onorariu de avocat (f. 61).

Prin încheierea pronunțată la data de 12.06.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 16884/299/2020, instanța a admis cererea formulată de SCPES E și a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei A., la cererea creditoarei D. (fostă P.) R., în temeiul titlului executoriu anterior menționat, pentru aducerea la îndeplinire a obligației prevăzute în titlul executoriu și pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită (f. 56-57).

Prin încheierea emisă la data de 18.06.2020, executorul judecătoresc a admis cererea creditoarei și a stabilit cuantumul creanței acordate conform titlului executoriu la suma de 20.410,81 lei, în baza raportului de expertiză contabilă din data de 15.05.2020, întocmit de expertul contabil P.  (f. 54, 64-66).

La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis înștiințarea privind declanșarea urmăririi silite și somația nr. 101/2020 (f. 52-53), prin care i s-a pus în vedere debitoarei obligația de a se conforma prevederilor din titlul executoriu în termen de 1 zi de la primirea acestora, în sensul de a achita suma de 23.230,81 lei, din care 20.410,81 lei reprezentând debit și 2.820 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatoarei, instanţa reține următoarele:

Potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

De asemenea, conform art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În ceea ce priveşte motivul invocat de contestatoare referitor la aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, care prevăd că, în situaţia în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţiile statului dispun de un termen de 6 luni care curge din momentul adresării de către creditor a unei somaţii de plată (art. 2), instanţa apreciază că aceste dispoziţii legale nu instituie un termen de graţie de 6 luni de zile în favoarea instituţiilor publice executate silit, care operează în orice condiţii şi care împiedică începerea procedurii de executare silită.

Fiind o normă cu caracter excepţional şi derogator de la dispoziţiile de executare de drept comun, termenul de 6 luni nu poate opera decât în condiţiile strict prevăzute de lege, respectiv în situația în care se face dovada lipsei fondurilor și, implicit, a imposibilității de executare a obligațiilor stabilite.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi art. 668 C.pr.civ., reiese ca executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă, cu precizarea că se impune creditorului un termen de 6 luni de aşteptare, în cazul în care instituţia publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsa de fonduri, fapt care trebuie să fie dovedit de către aceasta din urmă.

Aşadar, doar dacă instituţia publică urmărită dovedeşte că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul acesteia obligaţia de a aştepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.

Mai mult, pe lângă faptul că nu a fost probată lipsa fondurilor, instanța constată că de la data la care hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu a rămas irevocabilă, respectiv 04.06.2009 şi până în momentul formulării cererii de executare silită, și anume 03.06.2020, a existat suficient timp (aproximativ 11 ani) pentru ca ordonatorul de credite să prevadă în buget sumele necesare pentru achitarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.

În ceea ce priveşte nealocarea sumelor de bani destinate acoperirii cheltuielilor stabilite prin titluri executorii, instanţa apreciază că debitoarea nu este exonerată de obligaţia de plată, deoarece o soluţie contrară ar însemna golirea de conţinut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecinţa prelungirii la infinit a termenului de plată. Astfel, dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părţi.

Instanţa constată că intimata este titulara unui drept de creanţă, aşadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Greceşti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Sandor si Virgil Ionescu c. României).

Pe cale de consecinţă, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditoarei, astfel cum este garantat şi protejat de Convenţie.

Aşadar, instanţa apreciază că debitoarea nu se poate prevala de asemenea dispoziţii legale pentru a se sustrage de la executarea silită a sumelor de bani datorate în temeiul titlurilor executorii. În acest sens, în lumina jurisprudenţei sale constante în materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în hotărâri precum Orha contra României, Săcăleanu contra României, că autorităţile statului sunt cele care trebuie să facă demersurile necesare punerii în executare a hotărârilor şi că nu este oportun să se solicite unei persoane, care a obţinut o creanţă împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare, să angajeze o nouă procedură pentru a  obţine suma ce i-a fost acordată (Metaxas contra Greciei). Dacă s-ar accepta contrariul, iar ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți, accesul liber la justiție, consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ar fi iluzoriu.

Având în vedere toate aceste considerente, instanţa constată că nu există niciun motiv pertinent juridic şi exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce priveşte plata creanţei intimatului, chiar dacă nu a fost somată, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptul de a cere executarea silită, instanţa reţine următoarele:

Prescripţia extinctivă este acea sancţiune de drept civil îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acţiune” (inclusiv a dreptului de a obţine executarea silită) neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Cu titlu prealabil, instanţa reţine că titlul executoriu a fost pronunţat şi, mai mult decât atât, a rămas irevocabil înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (15.02.2013). Astfel, chiar dacă executarea silită a început sub imperiul Legii nr. 134/2010 (prin depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc), termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită se calculează în raport de dispoziţiile ce erau în vigoare la momentul pronunţării Deciziei penale nr. 2098/04.06.2009.

Aşa cum prevede art. 405 C.pr.civ. din 1865 (dispoziţii preluate în art. 706 din Noul C.pr.civ.), dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termen care începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Prin urmare, având în vedere că Sentinţa penală nr. 423 pronunţată la data de 20.03.2007 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală a devenit definitivă la data de 04.06.2009, odată cu soluţionarea recursului prin Decizia nr. 2098/04.06.2009, instanţa reţine că dreptul de a obţine executarea silită s-a născut la data de 04.06.2009, după cum a afirmat şi contestatoarea.

Cu toate acestea, aşa cum rezultă din prevederile art. 4052 alin. 1 pct. a C.pr.civ. cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei. De asemenea, potrivit art. 4052 alin. 2 C.pr.civ., după întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Or, instanţa apreciază că, după momentul pronunţării Deciziei penale nr. 2098/04.06.2009, au operat cauze de întrerupere a termenului de prescripţie, care au la bază toate măsurile de ordin legislativ şi instituţional adoptate de autorităţile legislative şi executive ale Statului Român pentru asigurarea recuperării creanţelor de către investitorii FNI şi care echivalează, în acest caz, cu o recunoaştere a datoriei. 

În acest sens, instanţa reţine că, prin Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea A. şi a CNVM (intrată în vigoare la data de 23.06.2011), anterior împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, au fost adoptate de legiuitor o serie de măsuri menite să asigure un just echilibru între necesitatea asigurării resurselor bugetare pentru onorarea obligaţiilor pe care le au A. şi CNVM, inclusiv faţă de investitorii FNI, şi buna funcţionare a acestor instituţii. Prin urmare, aceste măsuri adoptate la nivel legislativ şi instituţional pentru soluţionarea problemelor legate de despăgubirea investitorilor FNI, care s-au constituit părţi civile în dosarul nr. 24632/3/2006, echivalează cu o recunoaştere a drepturilor lor de creanţă.

De asemenea, creanţa păgubiţilor FNI a fost recunoscută public după data intrării în vigoare a Legii 113/23.04.2013, prin publicarea pe site-ul oficial al contestatoarei (http://www.aaas.gov.ro/upload/Prezentare%20penal.pdf), a următorului anunţ: „În temeiul Legii nr. 113/23.04.2013, Art. II. - (1) “Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care CNVM a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii. Pe cale de consecință, toate persoanele care se regăsesc în anexele sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. 24632/3/2006, completată cu decizia penală nr. 164/18.06.2008 a Curții de Apel București - Secția a II a Penală, respectiv decizia penală nr. 2098/04.06.2009 - I.C.C.J., sunt îndreptățite să solicite plata contravalorii unităților de fond prevăzute în titlurile executorii.”

Prin urmare, reţinând că acest anunţ este publicat şi în prezent, instanţa apreciază că a intervenit întreruperea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, astfel că, la data de 03.06.2020 (data formulării cererii de executare silită), termenul de prescripţie nu era împlinit.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu a operat în privinţa creanţei deţinute de creditoarea intimată din prezenta cauză, instanţa va înlătura ca neîntemeiat şi acest motiv de nulitate a executării silite.

Referitor la susținerea contestatoarei în sensul că încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București este nelegală prin prisma faptul că s-a încuviințat executarea silită prin toate modalitățile prevăzute de lege, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât, pe de-o parte, conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002, act normativ invocat chiar de debitoare, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau altor dispozițiile legale aplicabile în materie, deci implicit executarea se poate efectua prin toate formele prevăzute de lege, așa cum prevede art. 622 alin. 3 C.pr.civ., și, pe de altă parte, astfel cum rezultă din actele dosarului de executare, executarea silită nu s-a realizat prin nicio formă de executare până în prezent (deci nici asupra altor bunuri decât disponibilitățile sale bănești), nefiindu-i cauzată debitoarei nicio vătămare ca urmare a faptului că instanța a încuviințat executarea silită prin toate modalitățile prevăzute de lege. Pe cale de consecință, nu există niciun motiv pentru anularea încheierii de încuviințare a executării silite, contrar susținerilor contestatoarei.

În ceea ce privește cuantumul creanței urmărite silit, instanța constată că deși contestatoarea a solicitat anularea încheierii de stabilire a cuantumului creanței din data de 18.06.2020 și a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară din data de 15.05.2020, întocmit de expertul contabil P., contestatoarea nu a adus nicio critică concretă acestora, admițând practic că suma reprezentând despăgubirea stabilită de către expertul contabil P., în raportul de expertiză extrajudiciară, este corect determinată.

Astfel, având în vedere că, în prezenta cauză, contestatoarea a considerat ca fiind corectă modalitatea de calcul a debitului principal, instanţa consideră neîntemeiată solicitarea sa de anulare a întregii executări silite şi a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară.

În acest context, instanța mai constată că raportul de expertiză contabilă extrajudiciară a fost întocmit de către expertul P. la data de 15.05.2020, deci anterior momentului formulării cererii de executare silită (03.06.2020). Or, faptul că efectuarea expertizei nu a fost dispusă în cadrul executării silite de către executorul judecătoresc printr-o încheiere dată în conformitate cu art. 656 alin. 1 şi art. 657 alin. 1 C.pr.civ. nu este de natură să îi cauzeze debitoarei nicio vătămare, în condițiile în care aceasta nu a contestat corectitudinea sumei rezultate. În consecință, instanța apreciază ca fiind vădit neîntemeiată solicitarea contestatoarei de anulare a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expertul P..

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, sunt incidente dispozițiile art. 670 alin. 2 C.pr.civ., conform cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 670 alin. 3 C.pr.civ., sunt cheltuieli de executare: 1) taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2) onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3) onorariul avocatului în faza de executare silită (…) 7) alte cheltuieli prevăzute de lege sau necesare desfășurării executării silite.

De asemenea, conform art. 670 alin. 3 C.pr.civ., categoria cheltuielilor de executare cuprinde taxele de timbru necesare declanşării executării silite, onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport, precum şi alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite. 

Totodată, potrivit art. 670 alin. 4 C.pr.civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta, dispozițiile art. 451 alin. 2 și 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

În consecință, cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanţa de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheierea executorului judecătoresc au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă nu sunt disproporţionate faţă de cuantumul creanţei şi volumul de muncă efectuată de cei implicaţi în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bunăvoie creanţa cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că partea creditoare poate efectua cheltuieli de executare exagerate, ştiind că le va recupera în temeiul art. 670 alin. 2 C.pr.civ.

Astfel, instanța reține că prin încheierea emisă la data de 03.06.2020, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la valoarea de 2.820 lei, din care 1.785 lei reprezentând onorariu de executare inclusiv TVA, 35 lei cheltuieli necesare desfășurării executării (taxa comunicare încheiere înregistrare cerere de executare silită – 5 lei, taxa judiciară de timbru – 25 lei, taxa comunicare somație 5 lei), și 1.000 lei onorariu de avocat (f. 61).

Cu titlu prealabil, instanța constată că, într-adevăr, executorul judecătoresc a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 03.06.2020, odată cu înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare, anterior momentului încuviințării executării silite de către instanță prin încheierea pronunțată la data de 12.06.2020 în dosarul nr. 16884/299/2020, însă această împrejurare nu poate duce în sine la anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare având în vedere art. 704 raportat la art. 175 alin. 1 C.pr.civ. și lipsa unei vătămări suferite de debitoare din acest motiv.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, sunt aplicabile prevederile art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti și ale Ordinului nr. 2550/2006, potrivit cărora în cazul executării silite având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

Aplicând procentul anterior menționat la valoarea creanței, 20.410,81 lei, instanța reține că valoarea maximă a onorariului executorului judecătoresc putea fi de 2.041,08 lei, sumă la care se adaugă TVA de 19%. Cu toate acestea, executorul judecătoresc a stabilit suma de 1.500 lei cu acest titlu, așadar sub limita maximă, contrar susținerilor contestatoarei, la care a adăugat TVA de 19%, în cuantum de 285 lei, rezultând astfel un cuantum total de 1.785 lei.

De asemenea, instanţa apreciază că nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentând onorariul executorului (în măsura în care sunt respectate prevederile legale), având în vedere că legiuitorul a reglementat plafoane minimale şi maximale între care trebuie stabilit onorariul, oferind astfel protecţie debitorului. Instanţa reţine că onorariul executorului judecătoresc, calculat în conformitate cu dispoziţiile Ordinului MJ nr. 2550/2006, nu poate fi considerat disproporţionat faţă de munca depusă de executor, întrucât textul de lege înlătură orice disproporţie vădită. Așadar, nu se poate considera că executorul judecătoresc nu a respectat criteriile impuse de art. 55 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000.

În ceea ce privește cheltuielile necesare executării silite, instanța reține că Ordinul nr. 2550/2006 al Ministerului Justiției privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești nu conține dispoziții privind stabilirea unor cheltuieli maximale pentru diferitele activități prestate de către executorul judecătoresc. Cu toate acestea, art. 670 alin. 3 C.pr.civ. prevede că sunt cheltuieli de executare: 2) onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; (…) 7) alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite. Luând în considerare că cele două categorii de cheltuieli sunt evidențiate distinct în dispoziția legală anterior menționată, este evident că executorul judecătoresc poate stabili cu titlu de cheltuieli de executare, pe lângă onorariul său, și alte cheltuieli care sunt necesare desfășurării procedurii de executare silită.

Pe de altă parte, fiind cheltuieli inerente executării silite (efectuate cu ocazia declanșării, continuării și respectiv încetării executării silite), nu este necesar ca executorul judecătoresc să prezinte dovezi cu privire la fiecare sumă în parte, fiind suficient ca, privite în ansamblu, să nu fie disproporționate.

Mai mult, instanța constată că executorul judecătoresc a indicat din ce este compusă suma de 35 lei stabilită cu titlu de cheltuieli necesare executării silite, iar cele două sume în cuantum de 5 lei fiecare, reprezentând taxa comunicare încheiere înregistrare cerere de executare silită și taxa comunicare somație, corespund unui cost real pe care l-a presupus efectuarea actelor de executare, conform dovezilor de înmânare depuse la dosar. Pe de altă parte, împrejurarea că a fost stabilită suma de 25 lei, nu 20 lei, cu titlu de taxa judiciară de timbru aferentă cererii de încuviințare a executării silite, este justificată de faptul că aceasta a fost achitată prin mandat poștal, tariful poștal fiind de 5 lei (f. 89).

Totodată, faptul că aceste cheltuieli au fost stabilite înainte de efectuarea propriu-zisă a actelor care au generat aceste cheltuieli nu i-a produs debitoarei nicio vătămare de natură să atragă anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor. Astfel, constatând că executorul a indicat din ce este compusă suma percepută cu titlu de cheltuieli necesare executării și că valoarea acesteia nu este disproporționată prin raportare la cuprinsul dosarului de executare și este justificată, instanța apreciază că nu se impune înlăturarea sau diminuarea ei.

Referitor la onorariul de avocat aferent fazei de executare silită, instanța constată că acesta a fost stabilit de executorul judecătoresc la valoarea de 1.000 lei în baza facturii seria F nr. 18803 din data de 16.04.2020 și a chitanței nr. 9610 din data de 16.04.2020 (f. 84).

În acest context, instanţa reţine însă că faza de executare silită presupune, prin natura sa, desfăşurarea unor activităţi care revin, cu precădere, în competenţa executorului judecătoresc, rolul avocatului, în această fază fiind, de regulă, mult mai redus decât cel al executorului judecătoresc.

În speță, deși nu poate fi negată activitatea desfășurată de reprezentantul convențional al intimatei în vederea executării de către debitoare a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, constând în formularea și depunerea cererii de executare silită, urmărirea procedurii de executare și acordarea asistenței juridice creditorului pentru această fază, instanța apreciază că suma de 1.000 lei este vădit disproporţionată în raport de complexitatea cauzei şi activitatea efectiv desfăşurată de către avocat, având în vedere că valoarea acesteia se apropie de cea a onorariului executorului judecătoresc (1.785 lei).

Pe de altă parte, pct. 14 din Anexa la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2.550/2006 prevede posibilitatea perceperii unor onorarii pentru consultațiile oferite în legătură cu constituirea actelor execuționale, însă aceasta nu înseamnă că un astfel de onorariu este datorat în mod automat de către debitor, stabilirea onorariului suplimentar fiind condiţionată de necesitatea şi realitatea prestării unor servicii de asistenţă juridică de către executorul judecătoresc, precum şi de dovedirea efectuării plăţii de către creditor, conform art. 670 alin. 1 şi alin. 4 C.pr.civ.. În cauză, executorul judecătoresc nu a oferit astfel de consultații creditorului și nici nu a inclus un astfel de onorariu în cheltuielile de executare imputate debitoarei, astfel cum lesne se poate observa din conținutul încheierii de stabilire a cheltuielilor. Din actele dosarului de executare reiese că intimata a beneficiat de asistența juridică a unui avocat și nu există nicio rațiune sau vreo prevedere legală care să limiteze onorariul avocatului la plafoanele stabilite pentru situația în care executorul judecătoresc este cel care oferă consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale. Prin urmare, instanța apreciază că este vădit neîntemeiată solicitarea contestatoarei în sensul reducerii onorariului de avocat astfel încât să respecte limitele impuse de OMJ nr. 2550/C/2012 pentru consultațiile în legătură cu constituirea actelor execuționale.

În ceea ce privește cuantumul până la care poate fi redus onorariul de avocat, instanța, față de dispozițiile art. 670 alin. 4 raportate la cele ale art. 451 alin. 2 și 3 C.pr.civ., luând în considerare munca desfășurată în concret de reprezentantul convențional al intimatei în faza de executare silită și toate aspectele reliefate anterior, instanța apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat de la 1.000 lei la 500 lei, sumă apreciată ca rezonabilă în raport de criteriile avute în vedere.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune anularea în parte a încheierii emise la data de 03.06.2020 în dosarul de executare nr. 101/2020 constituit la S.C.P.E.S. E., până la concurenţa sumei de 2.320 lei (2.820-500 lei), prin reducerea cheltuielilor de executare silită reprezentând onorariu de avocat de la 1.000 lei la 500 lei, precum şi a tuturor actelor de executare subsecvente, în ceea ce priveşte suma de 500 lei.

În ceea ce priveşte întoarcerea executării, conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Cu toate acestea, întrucât în cauză nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că ar fi fost executată silit vreo sumă de bani până în prezent, instanţa constată că cererea privind întoarcerea executării este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că, potrivit art. 719 alin. 1 C.pr.civ., până la soluţionarea contestaţiei sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării. Astfel, având în vedere soluţia care va fi pronunţată în cauză cu privire la contestaţia la executare, instanţa va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect, neexistând niciun temei legal pentru a dispune suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, astfel cum a solicitat contestatoarea.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, conform art. 452 C.pr.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Astfel, întrucât contestatoarea nu a făcut nicio dovadă cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză, instanța va respinge cererea acesteia privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, S.C.P.E.S. E, după rămânerea definitivă.

Domenii speta

Spete similare