Contestaţie la executare. Facturi achitate anterior demarării executării silite. Facturi achitate ulterior demarării executării silite

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 20.01.2020 sub nr. 1508/299/2020, contestatorul FG a formulat în contradictoriu cu intimata R. , contestaţie la executare, împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate de către SCPEJ C. , în dosarul de executare nr. 922/2019, solicitând anularea încheierii pronunţate de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 16.12.2019 în dosarul nr. 35811/299/2019 prin care s-a încuviinţat executarea silită, anularea tuturor actelor execuționale emise de către SCPEJ C. în dosarul de executare nr. 35811/299/2019, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, suspendarea executării silite ce formează dosarul de executare nr. 35811/299/2019 până la rămânerea definitivă a prezentei cauze, întoarcerea executării silite în sensul restabilirii situaţiei anterioare executării. A solicitat și obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze, respectiv taxa judiciara de timbru.

În motivare, a arătat că la data de 14.01.2020 a primit de la Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti C.  înştiinţarea privind măsura popririi în dosarul de executare nr. 922/2019 în baza încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 16.12.2019, prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor deschise la I B Sucursala Bucureşti, precum şi a 1/3 din veniturile realizate la actualul angajator, societatea L.  SRL.

A învederat că nu a fost somat să plătească în termenul legal debitul parţial restant, conform legii și nu a fost înștiinţat cu privire la existența litigiului de pe rolul Judecătoriei Sector 1. Consideră ca executarea silită începută împotriva sa este nelegală, nefiind respectate dispoziţiile prevăzute de art. 667 C. proc. civ. cu privire la înştiinţarea debitorului. SCPEJ C era obligată să transmită o copie a încheierii date împreună cu o copie a titlului executoriu și să transmită o somaţie, lucru care nu s-a întâmplat, aceste documente nefiind primite nici de la instanță.

A mai precizat că titlurile în temeiul cărora a fost încuviințată executarea sunt reprezentate de facturile fiscale nr. 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019, nr. 72163/13.03.2019, nr. 97100/11.04.2019, nr. 121925/14.05.2019, nr. 144669/11.06.2019, nr. 166858/09.07.2019, în valoare totală de 116,01 lei, reprezentând pretins debit principal.

A precizat că facturile fiscale nr. 0232644/09.11.2018; 0257705/12.12.2018; 0022227/11.01.2019 și 0047234/13.02.2019, au fost achitate la data de 08.10.2019 conform chitanţei nr. S00200477S, aşadar înainte de declanşarea procedurilor legale de recuperare a pretinsului debit, cauza rămânând fără obiect, titlul executoriu nefiind valabil în acest caz.

Facturile fiscale nr. 0072163/13.03.2019; 00097100/11.04.2019; 0121925/14.05.2019, 0144669/11.06.2019;0166S58/09.07.2019 în sumă de 116,01 lei au fost achitate de asemenea conform chitanţei nr. 501031363, plata fiind făcută în mod voluntar. A menționat că în acest moment nu mai înregistrează nici un debit restant către R.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de executare, a apreciat că acesta este nejustificat de mare în raport cu activitatea executorului, cauza fiind una de complexitate redusă, suma impusă cu titlu de cheltuieli de executare fiind excesiv de mare și nerespectând art. 37 din Legea nr. 188/2000 precum și OMJ nr. 2550/2006, observându-se lesne disproporţia dintre natura și cuantumul debitului și cuantumul cheltuielilor de executare silită, cu atât mai mult cu cât debitul a fost achitat parţial în luna octombrie 2019. Executorul nu a prezentat documentele justificative pe care se întemeiază aceste cheltuieli de executare, cheltuielile fiind de aproximativ șase ori mai mari decât debitul propriu-zis, neavând o valoare rezonabilă, proporţională cu valoarea creanţei.

În drept, a invocat prevederile art. 194, art. 667 și art. 712 şi următoarele Cod de procedură civilă.

În probaţiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 56 lei pentru contestaţia la executare.

La data de 11.02.2020, contestatorul a depus la dosar precizări, prin care a arătat că renunţă la capetele de cerere având ca obiect suspendarea şi întoarcerea executării silite.

La data de 21.01.2020, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În motivare, cu privire la solicitarea de anulare a încheierii de încuviinţare a executării silite, a arătat că aceasta poate fi cerută doar atunci când încuviinţarea a fost dată fără respectarea condiţiilor legale. Din încheierea din data de 16.12.2019 rezultă că instanţa a verificat şi constatat că au fost îndeplinite condiţiile privind competenţa executorului judecătoresc, existenţa titlului pus în executare, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, faptul că debitorul nu se bucură de imunitate şi nu există un alt impediment la executare.

Cu privire la solicitarea de anulare a actelor de executare, a menţionat că reclamantul nu a pus în discuţie neregularităţi săvârşite cu ocazia şi în timpul executării silite, ci a prezentat o situaţie  a achitării parţiale a debitului.

A menţionat că plăţile la care face referire contestatorul au fost efectuate după data declanşării executării silite. În privinţa facturilor emise în perioada 11.2018-02.2019, a subliniat intimata că valoarea totală pusă în executare este de 1,91 lei, diferenţa fiind achitată la data declanşării executării silite. Totodată, a învederat că la data formulării întâmpinării, debitorul mai are de achitat un debit de 6,51 lei.

Cu privire la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, a apreciat intimata că atât onorariul executorului, cât şi cheltuielile de executare au fost calculate conform Ordinului nr. 2550/2006 şi Legii nr. 188/2000, reflectându-se în actele de executare şi de procedură întocmite şi fiind proporţionale.

A arătat că cererea de suspendare a executării silite nu este susţinută de motive temeinicie şi, totodată, a invocat excepţia netimbrării cu privire la acest capăt de cerere. A solicitat respingerea cererii de întoarcere a executării silite, dar şi a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, fiind culpa contestatorului că nu a executat la timp obligaţiile ce îi incumbau. Totodată, a menţionat intimata că se află în faliment, fiind scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.

În drept, a invocat art. 632 alin. (2), art. 633, art. 638-640, art. 666, art. 704, art. 712, art. 716 alin. (3), art. 719, C. proc. civ., OMJ nr. 2550/2006, Legea nr. 188/2000, O.U.G. nr. 80/2013, art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 10.03.2020, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei.

A precizat suplimentar față de cererea de chemare în judecată că nu a recepţionat nici un document cu privire la fond, nici la apel din partea instanţei, astfel încât nu are cunoştinţa nici de acţiunea principală, nici de apelul promovat de către intimată pentru suma de 6,92 lei, cu titlu de penalități. Prin încheierea instanţei pronunţată la data de 06.12.2019, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea cu privire la plata penalităţilor, astfel încât această chestiune beneficiază de autoritatea lucrului judecat. A menționat că în urma cercetărilor în bazele de date ale instanţelor judecătoreşti, nu a reuşit să identifice dosarul cu privire la apelul promovat pentru plata penalităţilor.

La data de 16.03.2020, a fost anexată copie de pe dosarul de executare nr. 922/2019 al SCPEJ C..

Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 22.11.2019, intimata R. a adresat către SCPEJ C. o cerere de executare silită împotriva contestatorului, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019, nr. 72163/13.03.2019, nr. 97100/11.04.2019, nr. 121925/14.05.2019, nr. 144669/11.06.2019, nr. 166858/09.07.2019, nr. 188882/08.08.2019.

Prin încheierea din data de 16.12.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 35811/299/2019, instanța a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite și a încuviințat executarea silită pentru recuperarea sumei de 116,01 lei - debit principal, respingând, ca neîntemeiată, cererea în rest.

Conform art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Cu privire la primul motiv de contestație, anume lipsa somației, instanța reține prevederile art. 667 C. proc. civ., conform cărora dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 666, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație. Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.

Art. 783 C. proc. civ. stabilește că poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.

Astfel, conform legii, în cazul executării silite prin poprire, nu se emite anterior o somație, debitorul urmând a fi înștiințat despre luarea măsurii popririi. Așadar, acest motiv de contestație este neîntemeiat.

În ceea ce privește susținerea contestatorului conform căreia nu a fost înștiințat cu privire la litigiul de pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (având ca obiect încuviințarea executării silite), instanța subliniază că, potrivit art. 666 alin. (2) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, iar încheierea se comunică din oficiu, de îndată, executorului judecătoresc, precum și creditorului.

Astfel, în cazul cererilor de încuviințare a executării silite, instanța nu va cita părțile și nu va comunica încheierea de încuviințare a executării silite către debitor, aceasta urmând a fi comunicată de executorul judecătoresc, în condițiile art. 783 C. proc. civ. în cazul executării silite prin poprire.

În ceea ce privește încheierea de încuviințare a executării silite din data de 16.12.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 35811/299/2019, se reține că, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestației la executare silită, introdusă în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 712 alin. (3) rămân aplicabile. Conform art. 712 alin. (3) C. proc. civ., după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Analizând facturile emise de intimată și chitanțele de plată depuse de contestator la dosar, instanța constată faptul că la data de 08.10.2019, anterior demarării executării silite, care, potrivit art. 622 alin. (2) C. proc. civ. începe odată cu sesizarea organului de executare (în speță, la data de 22.11.2019), au fost achitate facturile nr. 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019 (chitanța 502004776/08.10.2019).

Facturile nr. 72163/13.03.2019, nr. 97100/11.04.2019, nr. 121925/14.05.2019, nr. 144669/11.06.2019, nr. 166858/09.07.2019, nr. 188882/08.08.2019 au fost achitate la data de 15.01.2020, după demararea executării silite (chitanța 501032363/15.01.2020).

Deși se constată, din actele depuse la dosar, inclusiv din cererea de executare silită, că pentru facturile achitate la data de 08.10.2019, anterior demarării executării silite, intimata a solicitat încuviințarea executării doar pentru penalitățile restante, iar instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite pentru penalități, se observă că încheierea de încuviințare executării silite din data de 16.12.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 35811/299/2019 face referire și la facturile nr. 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019. Or, din acest punct de vedere, în condițiile în care debitul principal aferent facturilor antemenționate a fost achitat anterior demarării executării silite, iar încuviințarea în privința penalităților de întârziere este neîntemeiată (pentru argumentele reținute în încheierea de încuviințare a executării silite, cu care instanța de față este de acord), încheierea de încuviințare a executării silite trebuia să conțină o soluție de admitere în parte, doar pentru debitul principal aferent facturilor nr. 72163/13.03.2019, nr. 97100/11.04.2019, nr. 121925/14.05.2019, nr. 144669/11.06.2019, nr. 166858/09.07.2019, nr. 188882/08.08.2019, cu respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de încuviințare a executării silite pentru facturile nr. 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019 (debit principal + penalități) și pentru penalitățile aferente facturilor nr. 72163/13.03.2019, nr. 97100/11.04.2019, nr. 121925/14.05.2019, nr. 144669/11.06.2019, nr. 166858/09.07.2019, nr. 188882/08.08.2019.

De aceea, având în vedere argumentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va anula în parte încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 16.12.2019 în dosarul nr. 35811/299/2019 în privința soluției de încuviințare a executării silite în temeiul facturilor nr. 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019. În consecință, vor fi anulate și actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 922/2019 al SCPEJ C. în privința executării silite ce a vizat facturile nr. 0232644/09.11.2018, nr. 0257705/12.12.2018, 0022227/11.01.2019, nr. 0047234/13.02.2019.

Cu privire la  facturile nr. 72163/13.03.2019, nr. 97100/11.04.2019, nr. 121925/14.05.2019, nr. 144669/11.06.2019, nr. 166858/09.07.2019, nr. 188882/08.08.2019, achitate la data de 15.01.2020, achitate după demararea executării silite, se constată că executarea voluntară a obligației după data începerea executării silite nu determină nulitatea actelor de executare, argumentele contestatorului în acest sens fiind neîntemeiate.

Față de susținerile intimatei din întâmpinare, se constată că este nerelevant faptul că la data formulării întâmpinării contestatorul mai avea un debit restant de 6,51 lei (penalități aferente tuturor facturilor), având în vedere că executarea silită nu s-a desfășurat și cu privire la penalitățile de întârziere, instanța respingând cererea de executare silită pentru acestea.

Referitor la susţinerile contestatorului privitoare la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanţa reţine prevederile art. 670 alin. (2) C. proc. civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. Conform alin. (4) al aceluiași articol, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.

În speţă, în ceea ce priveşte onorariul de executor judecătoresc stabilit în sarcina contestatorului, instanţa reţine că, faţă de dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestui act normativ, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte.

În speţă, se constată că în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 09.01.2020, pentru a determina cuantumul onorariului său, executorul judecătoresc a aplicat corect dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, onorariul fiind în cuantum de 13,80 lei (10 % din valoarea creanţei în privința căreia a fost încuviințată executarea silită + TVA).

Cu privire la celelalte cheltuieli de executare silită în cuantum de 595 lei, se observă că la dosarul de executare nu există facturi fiscale sau alte documente justificative cu această valoare, aşadar nu există dovada efectuării fiecăreia dintre aceste cheltuieli.

Deși a menționat executorul în cuprinsul încheierii că aceste cheltuieli au vizat comunicarea actelor de procedură, taxe, alte cheltuieli în conformitate cu OMJ nr. 2550/2006, nu a dovedit efectuarea în concret a acestor cheltuieli, nu a detaliat în ce constau „alte cheltuieli”, instanța concluzionând că acesta au fost stabilit în mod discreţionar, aleatoriu, nefiind justificate prin înscrisuri. Nu a precizat executorul în mod clar și concret câte comunicări a efectuat și ce taxe a aplicat, mai ales în condițiile în care tarifele prevăzute de OMJ nr. 2550/2006 nu sunt fixe, ci variabile.

În consecință, instanţa urmează a anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă la data de 09.01.2020 în dosarul de executare nr. 922/2019 al SCPEJ Chiriță și Toader, în ceea ce priveşte suma de 595 lei reprezentând cheltuieli de executare, întrucât din actele de executare nu rezultă în ce au constat aceste cheltuieli şi nici care au fost documentele fiscale în baza cărora au fost achitate.

În fine, în baza art. 406 alin. (1) C. proc. civ., instanța va lua act că reclamantul-contestator a renunţat la judecată în privinţa capetelor de cerere având ca obiect suspendarea executării silite şi întoarcerea executării silite, conform adresei depuse la dosar la data de 11.02.2020, anterior comunicării cererii de chemare în judecată către intimată.

Cu privire la solicitarea contestatorul de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru (achitată în speță exclusiv pentru contestația la executare), instanța o va respinge, ca neîntemeiată. Astfel, se reține că, față de prevederile art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Or, față de această procedură incidentă cu privire la taxa de timbru aferentă contestației la executare, nu există temei pentru includerea acestor sume în cadrul cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare