Pretenţii. Răspundere civilă delictuală.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.07.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 21809/299/2019, reclamanta O.SA, în contradictoriu cu pârâta AS, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.331,04 lei reprezentând despăgubiri, precum și a sumei de 119,8 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată din data plății despăgubirii, 01.03.2018, și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare ce va fi calculată în continuare până la data plății integrale a debitului. De asemenea, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 19.052018, s-a produs avarierea autoturismului cu numărul de înmatriculare B 68 WOH, aflat în proprietatea BCR F. SRL din cauza unei gropi nesemnalizate aflate în B., Bd. , sector 1.

Conform susținerilor reclamantei, la data evenimentului, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare B 68 WOH, era încheiat contractul de asigurare CASCO cu societatea sa, seria C nr. 3100888, valabil în perioada 02.10.2015-01.10.2018, în temeiul căruia a plătit o indemnizație de asigurare în valoare de 1.331,04 lei.

Reclamanta a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, întinderea prejudiciului și existența acestuia au fost determinate în urma notei de constatare efectuate de inspectorul constatator pe baza facturilor și devizelor de reparație ce au fost depuse la dosarul de daună B1/CA/BU/18/70311467.

Fapta ilicită constă într-o inacțiune a pârâtei. Aceasta nu a acționat în conformitate cu obligațiile legale ce îi incumbau în calitate de administrator al drumului public. Ținând seama de prevederile art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, administratorul public răspunde contravențional, civil sau penal pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi revin privind semnalizarea obstacolelor care prezintă pericol pentru siguranța rutieră.

Legătura de cauzalitate rezultă ex re, precum și din coroborarea avariilor autoturismului cu dinamica producerii accidentului și configurația locului unde acesta s-a petrecut.

Vinovăția pentru producerea accidentului îmbracă forma culpei și aparține pârâtei, în calitate de administrator al Bd. , sector 1, întrucât nu a semnalizat corespunzător obstacolele aflate pe carosabil și nu a luat, de îndată, măsuri de înlăturare a lor.

Potrivit dispozițiilor HCGMB nr. 254/2018, anexa 1, bulevardul respectiv este administrat de administrația străzilor. Referitor la acest aspect, a invocat și prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

Reclamanta a învederat că persoana păgubită a anunțat incidentul produs la 112 și, în consecință, a fost trimis la fața locului un echipaj de poliție.

Reclamanta a invocat și prevederile art. 2.210 C.civ., conform cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea prejudiciului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 2210 C.civ., ale O.U.G. nr. 195/2002, HCGMB nr. 254/2008 și ale Legii nr. 213/1998, precum și cele ale art. 194-204 C.pr.civ..

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale constând în audierea martorului T., precum și a probei cu expertiză tehnică în specialitatea autovehicule și circulație rutieră. Aceasta a atașat un set de înscrisuri (f. 3-44).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 118,17 lei, conform ordinului de plată atașat la dosar (f. 51).

La data de 09.09.2019, pârâta a depus întâmpinare (f. 60), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că, pentru a putea fi angajată răspunderea sa civilă, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției sale.

Conform susținerilor pârâtei, pretențiile reclamantei nu sunt susținute de dovezi concludente care ar putea conduce la angajarea răspunderii sale civile. Aceasta a considerat că cererea de chemare în judecată împreună cu facturile și devizele nu pot conduce singure la angajarea răspunderii sale și nici la concluzia că avaria autoturismului s-a produs din cauza unei presupuse gropi pe Bd. .

Pârâta a învederat că reclamanta a omis să depună tocmai adresa eliberată de organele de poliție care conține declarația conducătorului auto în legătură cu împrejurările în care s-a produs avaria. În aceste condiții, reclamanta nu face sub nicio formă dovada că avaria s-a produs din cauza unei pretinse gropi aflate pe Bd. M și nici a faptului că AS este vinovată de producerea avariei, și nu conducătorul auto.

De asemenea, a arătat că la dosarul cauzei nu există plane fotografice purtând data la care a avut loc presupusul eveniment rutier și nici numărul dosarului de daună care să evidențieze reperele avariate ale autoturismului, în acel fel neputându-se identifica cu certitudine dacă avariile menționate chiar au fost produse în locul declarat de către conducătorul autovehiculului.

Astfel, deși reclamanta susține faptul că evenimentul rutier a avut loc la data de 19.05.2018, planșele fotografice au fost realizate în data de 29.01.2018, relevând faptul că reclamanta folosește înscrisuri realizate cu 4 luni anterior producerii presupusului eveniment rutier. Inclusiv în declarația conducătorului auto se menționează că presupusul accident nu a avut loc în ziua declarată de reclamantă, ci cu 4 luni anterior.

Mai mult decât atât, declarația conducătorului auto este subiectivă, dată fiind poziția sa de autor al reclamantei, aceasta dobândind dreptul dedus judecății prin subrogare legală în drepturile conducătorului auto. Totodată, acesta are interesul să declare că accidentul s-a produs din cauze ce nu îi sunt imputabile pentru a beneficia de avantajele încheierii asigurării facultative fără a se reține vreun accident produs din culpa sa, precum și pentru a evita eventualele sancțiuni contravenționale.

Pentru ca un înscris sub semnătură privată să facă proba împotriva unei persoane, este necesar ca acesta să fie semnat sau recunoscut de partea căreia i se opune. În caz contrar, s-ar da posibilitatea oricărei persoane să își constituie singură probele necesare pentru a obliga o altă persoană la plata unor sume de bani.

Pârâta a învederat în continuare că este de notorietate modalitatea de conducere și de participare la traficul rutier de către conducătorii auto care, în goana zilnică, sfidează regulile de circulație pe drumurile publice, nu de puține ori neluându-și măsuri de precauție, trecând peste linii de tramvai, depășind coloane la semafor, efectuând manevre de depășire în zonele în care este interzisă efectuarea acestora.

Este necesară întrunirea condiției referitoare și la fapta ilicită, în sensul cel puțin al unei neglijențe sau imprudențe din partea persoanei responsabile, precum și a condiției privind existența unei legături de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul existent. Nu poate fi reținută nici culpa sa în producerea prejudiciului, iar prin actele depuse la dosar nu se face dovada existenței prejudiciului și nici a celorlalte elemente.

Reclamanta consideră că fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligației de întreținere în stare corespunzătoare a carosabilului din partea AS, or nu se poate demonstra că accidentul a avut loc din cauza stării tehnice necorespunzătoare atât timp cât se bazează doar pe afirmațiile conducătorului auto.

Pârâta a considerat că este necesar a se stabili raportul de cauzalitate specific, ce nu se poate stabili decât în urma unei expertize tehnice, expertiză ce ar trebui efectuată imediat după producerea avariei și care să precizeze că avariile s-au produs ca urmare a elementului drum (gropi în carosabil), și nu ca urmare a elementului om (modalitatea de conducere a autoturismului, condițiile de mediu, neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neatenție în timpul conducerii autoturismului, consum de băuturi alcoolice, starea efectivă a autoturismului din punct de vedere tehnic).

Lipsa oricărei dovezi privind circumstanțele în care s-a produs accidentul poate împiedica instanța să dispusă efectuarea unei expertize tehnice, aceasta putând fi efectuată exclusiv pe baza declarațiilor conducătorului auto, fără a se face vreo constatare directă cu privire la groapa existentă pe carosabil sau cu privire la avariile suferite de autovehicul.

Acțiunea reclamantei este nefondată având în vedere că nu sunt suficiente elemente de natură a stabili cu exactitate dacă este sau nu antrenată răspunderea civilă a pârâtei. Astfel, reclamanta nu poate dovedi cu certitudine cauza avariei, legătura cauzală, în sensul că nu se face dovada că trecerea peste presupusa groapă putea produce avariile suferite de autoturism, respectiv faptul că evenimentul s-a petrecut la locul relatat de conducătorul auto, și nu oriunde în altă parte sau putea avea alte cauze, cât timp sunt reținute doar afirmațiile conducătorului auto.

De asemenea, a învederat că reclamanta a solicitat plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data scadenței, 01.03.2018, solicitare formulată într-un mod total eronat, aceasta putând, eventual, solicita plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ..

În probațiune, pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

La termenul din data de 06.11.2019, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamanta, și proba testimonială constând în audierea martorului T. și proba cu expertiza tehnică în specialitatea autovehicule și circulație rutieră. La același termen, instanța l-a desemnat pe domnul expert C.

La data de 20.11.2019, reclamanta a depus dovada achitării onorariului provizoriu de expert, în cuantum de 800 lei (f. 75).

La data de 16.01.2020, expertul judiciar, C, a depus la dosar raportul de expertiză (f. 87-94).

La termenul din data de 29.01.2020, instanța a procedat la administrarea probei testimoniale, declarația martorului T. fiind consemnată și atașată la dosar (f. 100). La aceeași dată, instanța a dispus, din oficiu, emiterea unei adrese către Brigada Rutieră pentru a înainta întreaga documentație întocmită ca urmare a evenimentului rutier din data de 19.01.2018.

La data de 02.03.2020, Brigada Rutieră a depus o adresă, prin care a învederat că evenimentul rutier nu a putut fi identificat, în lipsa altor date suplimentare (f. 106).

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 19.01.2018, autoturismul cu numărul de înmatriculare B 68 WOH, condus de numitul T., a fost avariat ca urmare a unei gropi situate în B, pe Bd., sector 1, astfel cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul C. (f. 87-92), coroborat cu declarația martorului T. (f. 100), cu declarația dată de acesta din urmă la data de 25.01.2018 (f. 38-40) și cu planșele fotografice depuse la dosar (f. 10-11, 24-26).

La data producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu numărul de înmatriculare B 68 WOH și numărul de identificare TMBAG7NE3G0081809, aparținând societății BCR F. SRL

 (certificat de înmatriculare – f. 17), era asigurat CASCO la societatea reclamantă, S.C. O. S.A., conform poliței de asigurare facultativă a autovehiculelor seria C nr. 3100888 din data de 02.10.2015, valabilă în perioada 02.10.2015-01.10.2019, și anexei acesteia (f. 41-42).

Astfel, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. BU/70311467 și a constatat că autovehiculul cu numărul de înmatriculare B 68 WOH a suferit avarii după cum urmează: geometrie față și spate, jantă față dreapta și anvelopa față dreapta, așa cum reiese din procesul-verbal de constatare atașat la dosar (f. 8).

Ca urmare a cererii de despăgubire formulate de BCR F S.R.L. (f. 30), la data de 01.03.2018, reclamanta a achitat asiguratului său suma de 1.331,04 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului cu numărul de înmatriculare B 68 WOH, astfel cum reiese din extrasul de cont și din detaliile plății atașate la dosar (f. 7), în baza devizului de reparații și a facturii nr. NRMP/004134 din data de 15.02.2018 emise de M S.R.L. (f. 29, 33-36).

Potrivit art. 2210 alin. 1 C.civ., în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubelor.

Astfel, instanţa reţine că, în speţă, reclamanta, achitând, în baza poliței de asigurare facultativă a autovehiculelor seria C nr. 3100888 din data de 02.10.2015, în interesul persoanei păgubite, contravaloarea reparaţiilor efectuate, a preluat acţiunea de care aceasta beneficia, în baza art. 2210 alin. 1 C.civ..

În ceea ce privește capătul principal de cerere, instanța constată că din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă că persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului este pârâta, AS, fiind întrunite în persoana sa condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu și să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare.

De asemenea, alineatul 2 al aceluiași articol prevede că administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrării este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.

Conform art. 5 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, administratorul drumului public este obligat să ia măsuri de înlăturare imediată a cauzelor evenimentelor rutiere datorate configurației, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a acestuia.

Totodată, potrivit art. 1 și art. 2 din H.C.G.M.B. nr. 254/2008, AS va administra, respectiv va proiecta, construi, moderniza, reabilita, repara, întreține și exploata rețelele stradale, cuprinse în anexele 1 și 2, printre care se regăsește și B-dul  (poziția 75 din Anexa 1).

În acest context, instanța reține că pârâta, în calitate de administrator al drumului public, nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile anterior menționate, având în vedere că din planșele fotografice depuse la dosar (f. 10-11, 24-26) reiese în mod clar existența unei gropi, de dimensiuni mari, pe partea carosabilă a Bulevardului , care nu este semnalizată.

Deși este adevărat că planșele fotografice depuse la filele 10-11 nu cuprind data la care au fost efectuate, instanța reține, prin raportare la declarația martorului T, dată în ziua de 25.01.2018 în cadrul dosarului de daună (f. 38-40), respectiv în fața instanței (f. 100), că în acea groapă a fost avariat autovehiculul cu numărul de înmatriculare B 68 WOH la data de 19.01.2018. În acest sens, în declarația din data de 25.01.2018, conducătorul auto a arătat că, în data de 19.01.2018, a intrat cu roata din partea dreaptă într-o groapă imensă în carosabil, pe str. . Acesta a declarat și în fața instanței, sub jurământ, că a lovit mașina cu numărul de înmatriculare B 68 WOH căzând într-o groapă, că este posibil ca acel incident să fi avut loc la data de 19.01.2018 și că apreciază că groapa ce poate fi observată în planșele fotografice de la filele 10-16, ce i-au fost arătate, este cea la care a făcut referire anterior. De altfel, din planșele fotografice depuse la filele 24-26 reiese că acea groapă a fost asfaltată la scurt timp după producerea incidentului, respectiv până în data de 29.01.2018, când au fost realizate fotografiile.

În aceste circumstanțe, instanța apreciază că, din moment ce toate probele menționate anterior atestă că evenimentul rutier a avut loc la data de 19.01.2018, susținerea reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, potrivit căreia avarierea autovehiculului s-ar fi produs la data de 19.05.2018, constituie o simplă eroare materială, care nu este menită să infirme cele reținute anterior.

În ceea ce privește faptul că martorul audiat în cauză, T., este conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare B 68 WOH, instanța apreciază că această împrejurare nu este de natură, prin ea însăși, să conducă la înlăturarea acestei declarații, cu atât mai mult cu cât ea se coroborează cu raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul C., din care a reieșit că între avariile produse autoturismului cu numărul de înmatriculare B 68 WHO și evenimentul rutier declarat de conducătorul auto există legătură de cauzalitate.

Totodată, realitatea producerii evenimentului rutier, astfel cum a fost descris anterior, este confirmată și de faptul că, atât în declarația din data de 25.01.2018, cât și în declarația dată în fața instanței, martorul T a învederat că incidentul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, iar la fața locului a sosit un echipaj de poliție care a delimitat zona și a dirijat traficul. Faptul că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră nu a putut identifica evenimentul rutier cu privire la care i s-a solicitat să depună întreaga documentație (f. 106) poate fi explicat prin aceea că agenții de poliție care au venit la fața locului nu au întocmit niciun act de constatare, așa cum a arătat martorul T.

Pe de altă parte, pârâta nu a depus nicio dovadă care să ateste starea corespunzătoare a părții carosabile din Bd. .. la data producerii evenimentului rutier.

Pe cale de consecință, fapta ilicită săvârșită de pârâtă constă în omisiunea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 5 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 1 și 2 din H.C.G.M.B. nr. 254/2008, respectiv de a semnaliza corespunzător obstacolele aflate pe partea carosabilă, de a lua toate măsurile pentru înlăturarea lor și de a repara și întreține rețelele stradale.

În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Aşa cum rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, avariile autoturismului cu numărul de înmatriculare B 68 WOF s-au produs din cauza faptului că pârâta nu a luat nicio măsură de semnalizare a gropii aflate în carosabil și de înlăturare a acesteia. În acest sens, instanța are în vedere că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză (f. 91), accidentul putea fi evitat dacă pârâta lua măsuri imediate de remediere a stării carosabilului, prin astuparea gropii de îndată ce s-a format.

Susținerile pârâtei conform cărora conducătorul autovehiculului ar fi putut contribui la producerea avariilor nu pot fi reținute de instanță, în condițiile în care acestea nu sunt susținute de niciun mijloc de probă. Astfel, instanța constată că nu a fost întocmit niciun proces-verbal de contravenție pe numele conducătorului auto, iar acesta a declarat următoarele: „Nu conduceam cu viteză la acel moment, aveam viteza legală. Am observat groapa după ce am dat în ea. Am încercat să pun frână, dar nu am reușit. Nu aș fi putut evita groapa. Nu am văzut groapa mai din timp pentru că erau autoturisme în fața mea, fiecare depinde cum era poziționat”. Or, conform raportului de expertiză, pentru conducătorul autoturismului Skoda Octavia, starea de pericol a fost creată în momentul în care a observat prezența gropii de dimensiuni mari pe carosabilul străzii....

Totodată, având în vedere dimensiunea considerabilă a gropii, așa cum este ilustrată în planșele fotografice depuse la dosar, nu poate fi imputat conducătorului auto faptul că nu a efectuat diverse manevre pentru evitarea acesteia.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prejudiciul constă în avariile aduse autoturismului marca Skoda Octavia cu numărul de înmatriculare B 68 WOH, costurile aducerii autovehiculului la starea tehnică şi estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum total de 1.331,04 lei, conform devizului de reparații și facturii nr. NRMP/004134 din data de 15.02.2018 emise de M S.R.L. (f. 29, 33-36), valoare necontestată de către pârâtă.

Instanţa constată că şi cea din urmă cerinţă a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză (f. 91-92), există legătură între starea carosabilului și avariile produse autoturismului Skoda Octavia, în condițiile descrise de conducătorul auto. În acest sens, expertul a arătat că atunci când autoturismul a rulat cu roata dreaptă față peste groapa din carosabil, janta și anvelopa au intrat în contact cu marginile dure ale gropii, ceea ce a condus la zgârierea jantei, cu deteriorarea flancurilor anvelopei, precum și avarierea inserției acesteia. Avarierea jantei dreapta față și a anvelopei dreapta față, componente ale trenului de rulare, au condus la afectarea geometriei roților, motiv pentru care a fost necesară echilibrarea roților dreapta.

Pe cale de consecință, pentru motivele expuse în cele ce preced, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei plata sumei de 1.331,04 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii pe care a achitat-o asiguratului său.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.331,04 lei reprezentând contravaloare despăgubire.

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 1385 alin. 1 și 3 C.civ., prejudiciul se repară integral, iar despăgubirea trebuie să cuprindă și beneficiul de care a fost lipsit cel prejudiciat, respectiv daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, având în vedere că reclamanta a solicitat acordarea acesteia ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de reparare a prejudiciului la scadență.

Conform art. 10 din O.G. nr. 13/2011, dispozițiile art. 1535 C.civ. sunt aplicabile dobânzii penalizatoare, iar acestea din urmă prevăd că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumei de bani, inclusiv dacă izvorul obligației este delictual, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poate fi încălcat.

În ceea ce privește data de la care este datorată dobânda legală penalizatoare, instanța reține că, potrivit art. 1523 alin. 2 lit. e C.civ., în materie delictuală, operează punerea de drept în întârziere, de la data săvârşirii faptei ilicite. Cu toate acestea, având în vedere că reclamanta îşi întemeiază pretenţiile pe dreptul de regres ce decurge din art. 2210 C.civ., instanţa reţine că dreptul acesteia de a solicita acordarea dobânzii legale penalizatoare asupra sumei de 1.331,04 lei reprezentând contravaloare despăgubiri s-a născut la momentul la care a efectuat plata în interesul persoanei prejudiciate, respectiv la data de 01.03.2018.

Astfel, luând în considerare că pârâta se afla de drept în întârziere, instanța apreciază că sunt neîntemeiate susținerile acesteia în sensul că dobânda legală penalizatoare poate fi acordată reclamantei doar începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.

Referitor la cuantumul dobânzii legale penalizatoare, instanța reține incidența dispozițiilor art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

În acest context, instanța constată că reclamanta a calculat în mod corect dobânda legală penalizatoare ca fiind de 119,80 lei, pentru perioada 01.03.2018-22.07.2019, modul de calcul atașat la dosar nefiind contestat de pârâtă (5).

Astfel, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, instanța reține că pârâta datorează reclamantei suma de 119,80 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 01.03.2018-22.07.2019, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare ce va fi calculată în continuare până la data plății efective a debitului principal.

Pe cale de consecință, instanța va admite capătul accesoriu de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 119,8 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 01.03.2018-22.07.2019, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare ce va fi calculată în continuare până la data plății efective a debitului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ. prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și a făcut dovada achitării sumei de 118,72 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform ordinului de plată din data de 07.08.2019 (f. 51), precum și a sumei de 800 lei, reprezentând onorariu de expert, așa cum reiese din ordinul de plată din data de 18.11.2019 (f. 75).

Astfel, luând în considerare soluția ce urmează a fi pronunțată și culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei totale de 918,72 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare