Contestație la executare. Excepția tardivității. Excepția inadmisibilității contestației la executare. Invocarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 02.07.2020 sub nr. 19847/299/2020, contestatorul CO,  în contradictoriu cu intimații GH, ID și R SA, a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 259MI/2013 înregistrat pe rolul BEJ I. , solicitând instanţei:

1.Constatarea ca abuzive a prevederilor contractuale inserate în art. 3 alin. 3.5 (comisionul de administrare), art. 3 alin. 3.7 (comisionul de procesare), art. 3 alin. 3.4 (perceperea dobânzii penalizatoare) din contractul de credit RF55444932777/28.03.2008 și, prin urmare, anularea din actele de executare sau restituirea sumelor ce derivă din clauzele constatate ca fiind abuzive;

2.Anularea actelor de executare, întrucât din cuprinsul contractului de credit rezultă mai multe clauze abuzive, fiind percepute sume în mod nelegal de către bancă, lipsind caracterul cert al creanței;

3.Întoarcerea executării silite:

4.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a invocat jurisprudența CJUE care se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă consumatorul are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul contestării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen.

A menționat că la data de 28.03.2008 a încheiat cu R Bank un contract de credit în valoare de 4.009,80 lei. Nu s-au purtat negocieri, contractul fiind preformulat, contestatorul neavând posibilitatea de a influența conținutul clauzelor contractuale.

Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare în valoare de 2,5% din suma solicitată, a arătat că dezechilibrul contractual reiese din lipsa bunei-credințe a băncii, iar justificarea perceperii acestui comision nu există. Consideră contestatorul că acest comision este o dobândă mascată, disimulând un spor de dobândă, aducând atingere interesului economic al consumatorului și mediului concurențial bancar.

A mai invocat faptul că prin perceperea acestui comision sunt încălcate prevederile art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010. Totodată, obligația de plată a acestui comision este vădit disproporționată și în defavoarea debitorului, raportat la obligațiile asumate de ambele părți. Doar pentru punerea la dispoziție a creditului și fără ale precizări și operațiuni, comisionul de acordare, plătibil la momentul acordării creditului, este exagerat de mare, fiind în flagrantă disproporție cu serviciile pe care pârâta le acordă cu ocazia încheierii unui contract de credit.

Chiar dacă s-ar considera justă perceperea acestui comision, cuantumul ar trebui să fie fix, iar nu proporțional cu creditul. Totodată, în contract nu se prevede ce servicii bancare suplimentare sunt prestate de către bancă.

În privința comisionului de administrare, a precizat că lipsește caracterul negociat al clauzei, că disimulează un procent de dobândă și că nu există o contraprestație efectivă din partea instituției bancare.

Referitor la comisionul privind perceperea unei dobânzi penalizatoare calculate pe fiecare zi de întârziere, în valoare de 15% pe zi, a menționat că această clauză nu a fost negociată și creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și cu încălcarea bunei-credințe.

A menționat că prin stabilirea acestei clauze, care prevede un cuantum vădit excesiv în raport de prejudiciul suferit prin neexecutarea la timp a obligațiilor contractuale, se instituite o clauză abuzivă, stabilită cu încălcarea exigențelor echității și a echilibrului între prestații, fiind incidente prevederile pct. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Față de existența unor clauze abuzive în contractul de credit și de perceperea unor sume în mod nelegal, a solicitat să se constate că nu se poate vorbi despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 711, art. 723-725 C. proc. civ., Legii nr. 193/2000.

În dovedire, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 29.07.2020, intimata ID AG a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, precum și excepția tardivității contestației, arătând că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea contestației curge de la data comunicării primelor acte de executare (anul 2013). A invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a ID AG, față de temeiul de drept invocat de contestator – dispozițiile Legii nr. 193/2000 – precizând că obiectul cesiunii de creanță nu a fost reprezentat de cesionarea contractului de credit, ci doar a creanței deținute de bancă împotriva debitorului. Astfel, a menționat intimata că nu se află în raporturi contractuale cu debitorul și că este terț de contractul de credit.

Pe fondul contestației, a menționat că nu pot fi primite susținerile privind lipsa caracterului cert al creanței, aceasta rezultând incontestabil din contractul de credit.

Cu privire la invocarea unor clauze abuzive, a precizat că acele clauze privind dobânzile și comisioanele fac parte din obiectul contractului, fiind exceptate de la controlul caracterului abuziv, atât timp cât sunt exprimate într-un limbaj inteligibil. A mai arătat că în ceea ce privește un presupus dezechilibru, trebuie ținut cont de faptul că aceste comisioane, ce reprezintă prestații lunare solicitate de bancă, presupun o executare succesivă a obligațiilor de către debitor, însă o executare uno ictu din partea băncii, aspect ce trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 197, art. 715, art. 716 alin. (3) C. proc. civ., Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 80/2013, O.U.G. nr. 50/2010.

La data de 11.08.2020, intimata R S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea, pe calea contestației la titlu, a cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, precum și excepția tardivității contestației la executarea silită însăși. A arătat că scopul urmărit de contestator – lipsirea de efecte juridice a unor clauze contractuale – nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 711 alin. (2)  C. proc. civ., întrucât nu se solicită lămurirea, explicarea titlului executoriu, ci în ipoteza menționată de art. 712 alin. (2) C. proc. civ.; însă, nici acest din urmă temei nu este aplicabil, în condițiile în care, în legătură cu titlul executoriu, legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Pe de altă parte, a apreciat intimata că un alt argument pentru inadmisibilitatea acțiunii se referă la prevederile Legii nr. 193/2000, care exclude de la controlul caracterului abuziv acele clauze care fac parte din obiectul principal al contractului.

Referitor la tardivitatea acțiunii, a precizat că, urmărindu-se anularea întregii executări silite, termenul de 15 zile pentru formularea contestației nu se poate raporta doar la ultimul act de executare contestat în termen legal.

Cu privire la invocarea unor clauze abuzive, a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de lege pentru declararea caracterului abuziv al clauzelor contestate.

În ceea ce priveşte negocierea clauzelor contractuale, a arătat că nu este vorba despre un contract standard, ale cărei clauze nu pot fi modificate, ci despre un contract cu clauze preformulate, în raport de care pot fi acordate şi derogări, la solicitarea clientului. A arătat că premisa negocierii este solicitarea acesteia de către client, întrucât banca nu are interesul de a-şi negocia propria ofertă. A arătat că buna-credinţă se prezumă şi că reaua-credinţă trebuia dovedită, afirmând că nu a existat rea-credinţă nici în modul de redactare şi nici în modul de executare a clauzelor invocate ca fiind abuzive.

Referitor la clauza privind încasarea comisionului de procesare, a învederat că în cuprinsul contractului se menţionează, în mod clar, suma percepută cu acest titlu, precum şi modul de calcul al acesteia. A menţionat că, prin costurile aferente procesului de creditare, se numără cele derivând din etapa de informare client, etapa de întocmire a dosarului de creditare, etapa de analiză şi decizie, etapa de semnare a contractelor, etapa de acordare a creditului.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare, a arătat că acesta reprezintă o contraprestaţie pentru monitorizarea de către bancă a utilizării şi rambursării creditului, fiind distinct de dobândă. A învederat că această clauză a fost exprimată într-un limbaj clar, inteligibil.

Cu privire la dobânda penalizatoare, a menționat că aceasta este expresia prevederilor art. 1.066 și 1.069 Cod civil și că nu reprezintă un cost obligatoriu al contractului, fiind o sancțiune contractuală pentru neexecutarea la termen a obligațiilor de plată. Așadar, această sumă nu este percepută în situația achitării ratelor la data convenită.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205, art. 711, art. 712, art. 715 C. proc. civ., Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010.

La data de 02.10.2020, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor formulate prin întâmpinări.

La solicitarea instanţei, la data de 18.09.2020 a fost ataşat dosarul de executare silită nr. 259MI/2013 al BEJ I..

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 28.03.2008 a fost încheiat între contestator și intimata R. B. S.A. contractul de credit nr. RF55444932777, având ca obiect acordarea de către bancă a unui împrumut în cuantum de 4.009,80 lei pentru o perioadă de 60 luni.

La data de 21.03.2012 a fost încheiat un contract de cesiune prin care RB S.A. a cesionat către GH creanța în cuantum de 2.171,67 lei deținută de bancă împotriva contestatorului, în temeiul contractul de credit antemenționat.

La data de 01.07.2013 a fost înregistrată pe rolul BEJ I. cererea de executare silită formulată de creditoarea GH în baza contractului de credit nr. RF55444932777/28.03.2008, pentru suma de 2.171,67 lei, constituindu-se dosarul execuţional nr. 259MI/2013.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17.07.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 26981/299/2013, instanţa a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului CO pentru suma de 2.171,67 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF55444932777/28.03.2008.

La data de 02.09.2013 au fost comunicate contestatorului primele acte de executare (adresa și procesul-verbal de înștiințare înființare poprire din data de 30.08.2013).

La data de 19.04.2017 a fost încheiat un contract de cesiune de creanţă, prin care GH a cesionat către ID creanța deținută împotriva contestatorului.

Prioritar, instanța va analiza excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata R. S.A., excepţia tardivităţii invocată de intimata R S.A. şi intimata ID și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata ID. 

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata ID, se reține că, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Conform art. 645 C. proc. civ., sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.(2) Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. În acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.

În susținerea excepției, intimata ID susține faptul că este terț față de contractul de credit încheiat între contestator și R S.A. și în raport de care se invocă existența unor clauze abuzive și că, prin contractul de cesiune, a fost transferată exclusiv creanța, nu însuși contractul de credit.

Instanța observă însă că, în speță, contestatorul nu solicită doar constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, ci solicită anularea executării silite, ca urmare a lipsei caracterului cert, lichid și exigibil al creanței. Or, în cadrul contestației la executare părți sunt creditorul și debitorul, la acest moment intimata ID având calitate de creditor, în temeiul contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 19.04.2017 cu GH.

Astfel, în condițiile formulării unei contestații la executare, intimata ID justifică, în speță, calitate procesuală pasivă, fiind creditor al creanței cu privire la care este în curs procedura de executare silită demarată în dosarul de executare 259MI/2013. În consecință, va fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata ID.

Cu privire la excepția tardivității și excepția inadmisibilității formulării contestației, instanța reține cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Ordonanța pronunțată în data de 6 noiembrie 2019 în cauza C-75/19 MF împotriva BNP P. PF SA Paris Sucursala B. și S. Sàrl, care arată că Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unei clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.

Cu alte cuvinte, această Ordonanță constată dreptul consumatorului, aflat în curs de executare silită având la bază un titlu executoriu reprezentat de un contract de credit, să supună analizei instanțelor învestite cu judecarea unei contestații la executare, motive care să privească caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în respectivul contract de credit, fără a fi ținut de termenul procedural de contestație prevăzut în legislația națională sub auspiciul sancțiunii decăderii.

Așadar, pentru situația în care debitorul invocă în cadrul contestației la executare motive privind clauzele abuzive inserate într-un contract de credit, cu depășirea termenului de 15 zile socotit de la comunicarea actelor de executare contestate, iar creditorul invocă tardivitatea formulării unor astfel de motive de desființare a titlului executoriu, CJUE, prin intermediul Ordonanței pronunțate în cauza C-75/19, îndrumă instanțele naționale în sensul pronunțării unei soluții de respingere a unei asemenea excepții.

Nu este incidentă în speță modificarea Codului de procedură civilă în privința condițiilor de admisibilitate ale contestației la executare pentru ipoteza în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească (cum ar fi, în temeiul unui contract de credit), respectiv aceea potrivit căreia: se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun [art. 713 alin. (2) C. proc. civ. în forma actualizată]. Astfel, în speță, executarea silită a fost demarată la data de 01.07.2013, astfel că se vor aplica prevederile Codului de procedură civilă în forma în vigoare la această dată, concluzie care derivă din coroborarea prevederilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ. (în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel) cu art. 24 și art. 25 alin. (1) C. proc. civ. (dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi).

Așadar, conform art. 712 alin. (2) C. proc. civ. în forma de la data începerii executării silite, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Față de considerentele arătate, observând că, la data demarării executării silite, legea nu excludea posibilitatea invocării, pe calea contestației la executare, a caracterului abuziv al unor clauze contractuale (neexistând o cale procesuală specifică pentru desființarea unui contract de credit în privința căruia sunt invocate clauze abuzive, ci doar calea de drept comun), reținând, din perspectiva excepției tardivității, considerentele CJUE anterior expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării contestației la executare.

În privința excepției inadmisibilității, se reține, în plus față de considerentele mai sus antamate, că, în speță, nu este vorba despre o contestație prin care se solicită lămurirea cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, ci se urmărește chiar desființarea parțială a titlului. Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 712 alin. (2) C. proc. civ. în forma de la data începerii executării silite, se observă că cererea este admisibilă, nefiind incidentă modificarea Codului de procedură civilă care exclude posibilitatea formulării unei contestații împotriva unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, atât timp cât, în legătură cu acel titlu executoriu, legea prevede o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.

Față de aceste considerente, va fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității contestației la executare. Cât despre motivele invocate de intimata R. S.A. referitoare la excluderea, de la cercetarea caracterului abuziv, a acelor clauze care fac parte din obiectul principal al contractului, instanța consideră că acestea sunt apărări de fond, motiv pentru care vor fi analizate ca atare.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 711 alin. (1) C. proc. civ. în forma de la data începerii executării silite, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

Se va analiza motivul de contestaţie referitor la anularea în parte a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF55444932777/28.03.2008 în considerarea faptului că acesta ar conţine clauze abuzive.

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi născute în baza acestui contract sunt guvernate de Codul civil din 1864 şi de Codul comercial - în vigoare la momentul naşterii obligaţiilor, astfel cum rezultă din art. 6 alin. (2) din Codul civil din 2009 şi art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociaţii care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale sau liberale. (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori literale, cât şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acestuia”.

Intimata R. Bank S.A. este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică  autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale. Contestatorul este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractul încheiat cu banca a acţionat în scopuri personale.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzis comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această lege stabileşte că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. 

 O primă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru ca o clauză să fie abuzivă este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul. (2) al art. 4 din Legea nr.193/2000 defineşte noţiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Cea de-a doua condiţie esenţială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, prin aceasta înţelegându-se că unul din contractanţi dobândeşte un avantaj nejustificat faţă de situaţia celeilalte părţi.

În fine, cu privire la cea de-a treia cerinţă, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credinţe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerinţă vizează  comportamentul neloaial al co-contractantului. 

De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 4 alin. (5) şi (6) din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în funcție de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum şi de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele şi serviciile oferite în schimb. 

Trebuie observat că, potrivit art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Sub rezerva analizării acestei prevederi în cadrul fiecărei clauze, se poate remarca că nici legea naţională şi nici Directiva 93/13 nu exclud, de plano, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului sau caracterul adecvat al preţului / remuneraţiei, fiind reglementată cu titlu de excepţie posibilitatea analizării acestora în situaţia în care acestea nu sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

În ceea ce priveşte contractul de credit analizat în cauză, instanţa stabileşte că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfăşurarea relaţiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.

Aducerea la cunoştinţa clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.

De altfel, intimata Raiffeisen Bank S.A. nu a depus la dosar corespondenţa specifică unei negocieri anterioare încheierii contractelor sau contracte încheiate cu alţi clienţi, în aceeaşi perioadă, şi care să cuprindă modificări ale clauzelor a căror înlăturare se solicită de către reclamant.

În acest sens, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu  s-a întâmplat în cauză.

Astfel, observând convenţia de credit, este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenţiei fiindu-i impusă de către bancă.

În continuare, instanţa va analiza cerinţa dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, caracterul contrar bunei-credinţe al clauzei, precum şi caracterul inteligibil şi clar al modului de formulare a clauzei, prin raportare la fiecare dintre prevederile contractuale identificate de către contestator, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ca fiind abuzive.

Cu prioritate, instanța reţine că poate analiza clauzele ce instituie comisioane datorate de consumator, deoarece nu fac parte din obiectul principal al contractului. În cazul contractelor de credit bancar, obiectul principal al contractului este limitat la obligaţia de restituire a creditului şi de plată a dobânzii şi / sau penalităţilor prevăzute în contract pentru nerespectarea scadenţei.

Având în vedere cele statuate de CJUE din cauza Matei, prin care se aduc explicații suplimentare referitoare la comisioanele ori prevederile care pot fi incluse în noțiunea de „obiect principal al contractului”, instanţa reţine că, într-adevăr, clauzele ce reglementează comisioanele nu pot fi incluse în noţiunea de obiect al contractului, nefiind vorba de prestaţia esenţială a convenţiei de credit, ci de prestaţii cu caracter accesoriu. Prestaţia esenţială şi, consecutiv, obiectul principal al contractului de credit sunt reprezentate de suma împrumutată şi dobânda percepută ca echivalent al folosinţei capitalului. Comisioanele, deşi parte din costul total al creditului, nu se circumscriu noţiunii de „obiect principal al contractului”.

Cu privire la comisionul de procesare, se reţine că, potrivit art. 3.7 raportat la art. 1.1 lit. b) rap. la din contractul de credit: pentru procesarea cererii de credit, Împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 2,5%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menţionată la art. 1.1.lit. a). Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului / suma de 97,8 lei va fi utilizată pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza contractului de credit.

Cu privire la comisionul de administrare, se reţine că, potrivit art. 3.5  din contractul de credit, pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/a rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror altor obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit, Împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,45% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea iniţială a creditului.

Criticile privind comisionul de administrare și comisionul de procesare cuprinse la art. 3.5 și 3.7 din contractul de credit sunt neîntemeiate.

Instanţa reține că doar condiția lipsei negocierii este îndeplinită, nu însă și restul condițiilor cumulative pentru a declara aceste comisioane drept abuzive.

După cum rezultă din convenţia de credit, în concret, comisioanele sunt stipulate în mod clar, rezultând la o simplă citire modul în care sunt percepute, efectele asupra obligațiilor de plată, dar chiar scopul perceperii - serviciile prestate în schimbul acestora. Nu există o obligație legală în sensul includerii în contract a definirii tuturor comisioanelor, nici a motivelor detaliate  pentru care acestea sunt percepute, mai ales în situația în care concluziile privind scopul și contraprestația se impun cu evidență, cum este cazul în speță. De altfel, în cauza C 621/17 CJUE a statuat că „articolul 4 alineatul (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză.”

Cât privește dezechilibrul, se reține, așa cum a subliniat și Curtea de justiției a Uniunii Europene (Constructora Principado.SA împotriva Jose Ignacio), că această noțiune nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului și costurile puse în sarcina consumatorului. Un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplu fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorului în calitate de parte la contractul în cauză, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzute de normele naționale.

În speţă nu există un dezechilibru semnificativ, contractul precizând clar modul de calcul, scopul perceperii comisioanelor rezultând din chiar din denumirea comisioanelor (sensul cuvintelor fiind cel din limbajul comun), clauzele au fost prezentate distinct consumatorului, acesta a putut prevedea exact cuantumul sumei percepute, nefiind pus în situația de a nu înțelege consecințele juridice ale clauzelor contractuale. Dezechilibrul nu ține de aspecte financiare, ci de exercițiul drepturilor.

Deşi reclamantul afirmă că nu se justifică perceperea comisioanelor procentual, trebuie analizat dacă suma rezultată prin calculul procentual determină, în defavoarea consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Or, perceperea unui comision de procesare de 97,8 lei (o singură dată, la tragerea creditului), respectiv a unui comision lunar de administrare (cuprins între 1,72 și 18,04 lei / lunar) nu cauzează un dezechilibru semnificativ, faţă de contraprestaţia corelativă a băncii. Stabilirea valorii comisionului de administrare prin raportare la cuantumul sumei împrumutate, iar nu la suma rămasă de rambursat nu constituie un element concludent pentru a reține producerea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, de vreme ce conținutul activității prestate de bancă în schimbul acestuia nu se restrânge pe măsură ce împrumutul este rambursat.

Suma achitată de reclamant cu titlu de comision de procesare / administrare nu reprezintă o dobândă mascată şi nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, aceste comisioane reprezentând preţul pe care împrumutatul îl plăteşte pentru serviciile prestate de bancă în legătură cu procesarea cererii de credit / administrarea contului de credit şi încasarea ratelor lunare. Comisionul de procesare a fost perceput pentru amortizarea costurilor pe care banca le suportă pentru procesarea / acordarea creditului (exemplificativ: cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și a serviciilor interne, întocmirea dosarului de credit).  Operațiunile de acordare a creditului nu ar fi fost executate de bancă dacă nu ar fi fost formulată cererea de creditare. Comisionul de administrare a fost perceput pentru supervizarea, monitorizarea lunară de către bancă a restituirii împrumutului acordat şi a îndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale de către consumator.

Nu se poate reţine că perceperea comisionului de administrare de către pârâtă este contrară cerinţei bunei-credinţe, fiind neîntemeiate susţinerile reclamantului în sensul că stabilirea în mod distinct a obligaţiei de plată a comisionului de administrare s-a realizat prin manopere dolosive sau prin disimularea cuantumului real al dobânzii curente.

O asemenea afirmaţie este contrazisă de conţinutul graficului de rambursare, care arată dobânda lunară şi comisioanele, astfel încât orice consumator care ar fi acordat o minimă atenţie contractului încheiat putea cunoaşte valoarea reală a costului anual pe care îl presupune creditul acordat.

Instanţa reţine că pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă contraprestaţia pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi, ceea ce nu este cazul. Contractul de credit încheiat cu reclamantul prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de clauza privind perceperea comisionului de procesare / administrare, dar şi obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia consumatorului sume considerabile, ce urmează a fi restituite într-un interval lung de timp. Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi de îndată o sumă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.

Astfel, în speță, condiția dezechilibrului nu există, în contextul factual reținut nefiind decelate atingeri suficient de grave aduse situației juridice a reclamantului, pe cale de consecință nici existenţa relei-credințe sau a unor manopere dolosive din partea pârâtei.

De asemenea, se impune precizarea faptului că O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidentă în speţă, contractul de credit fiind încheiat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe. Art. 95 din OUG nr. 50/2010 stabileşte că prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 371, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 66-71.

Cu privire la dobânda penalizatoare, se constată că, potrivit art. 3.4 din contract, pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic sume restante, împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă prin aplicarea dobânzii majorate la valoarea sumei restante, Rata dobânzii majorate: conform deciziei interne a băncii fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea ratei dobânzii curente în vigoare + 15 puncte procentuale.

Instanţa reţine, pe de o parte, că dobânda penalizatoare este percepută de bancă doar în situaţia acumulării de restanţe la plata sumelor datorate în temeiul contractului (iar nu şi în situaţia în care împrumutatul îşi execută în mod corespunzător obligaţia contractuală de plată a ratelor), constituind astfel un mecanism de asigurare a plăţii ratelor la scadenţă de către împrumutat, iar nu un cost obligatoriu al contractului. Totodată, instanţa constată că această clauză este redactată în mod clar şi inteligibil. Pe de altă parte, se reţine că suma pusă în executare nu este constituită din acest tip de dobândă, după cum reiese din situația contului anexată la fila 108 vol. II și din cererea de executare silită, prin urmare, criticile contestatorului cu privire la această clauză sunt nu doar neîntemeiate, dar și lipsite de interes.

În consecinţă, față de considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor inserate în art. 3.4, art. 3.5, art. 3.7 din contractul de credit.

În ceea ce priveşte motivul invocat de către contestator cu privire la lipsa caracterului cert  şi lichid al creanţei, instanţa constată următoarele:

Conform art. 663 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu şi este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu  conţine elemente care permit stabilirea lui.

Instanţa reţine că suma pusă în executare reprezintă o creanţă certă, întrucât existenţa sa decurge din contract. Conform art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 constituie titlu executoriu: contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

Creanţa este lichidă, modul de calcul al sumei rezultând din clauzele titlului executoriu şi graficul de rambursare. Debitorul nu a contestat faptul că sumele ce compun debitul nu ar fi fost corect calculate prin raportare la prevederile contractului de credit, ci doar că anumite clauze, care prevăd perceperea unor comisioane / dobânzi, ar fi abuzive, astfel că perceperea acelor sume ar trebui eliminată.

Totodată, creanţa este exigibilă, contractul fiind încheiat în anul 2008 pentru 60 luni (5 ani), executarea silită fiind demarată în anul 2013. De asemenea, nefiind întrunit caracterul abuziv al clauzelor contestate nu se poate reține, conform susținerii contestatorului, că, în speță, creanța nu este scadentă întrucât nu s-a cunoaște întinderea acesteia.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Pe cale de consecință, sunt neîntemeiate și petitele accesorii referitoare la restituirea / anularea din actele de executare a sumelor percepute în temeiul clauzelor pretins abuzive și la întoarcerea executării silite.

Domenii speta

Spete similare