Principiul bunei-credinţe în derularea raporturilor de muncă. Desfacerea contractelor individuale de muncă. Obligaţia angajatorului de a se prezenta la unitate pentru a negocia oferta unui alt loc de muncă.

Asupra recursului  de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1790/2014 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea D.I.E. în contradictoriu cu intimatele S.C. T.C.F.R. S.A.  R.T.C şi S.C. T. C.F.R. S.A. împotriva Deciziei  nr. 14/24.03.2011, ca nefondată.

Pentru a  pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Contestatoarea D.I.E. a avut calitatea de salariată a S.C. T. C.F.R. S.A. B. începând cu data de 1 decembrie 2002 îndeplinind funcţia de economist III, locul de muncă fiind C.N.C.F. „C.F.R.” S.A., S.C. „T.C.F.R.” S.A., cu activitatea la Z.T.G., conform menţiunilor din contractul individual de muncă nr. 2AT/5/649-18/2002 (f.7 vol. II).

Prin Actul adiţional nr. Tc./1/1/175/24.03.2010 începând cu data de 24.03.2010 contestatoarea a fost numită în funcţia de director economic conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr.2/23.03.2010, activitatea urmând să se desfăşoare la S.C. „T. C.F.R.” S.A. (f.8-9, vol. II).

Prin Hotărârea nr.5/26.11.2010 a Consiliului de Administraţie al S.C. „T.C.F.R.” S.A. contestatoarea a fost revocată, în temeiul art. 18 alin. 1 lit. t) din Statutul societăţii, din funcţia de director economic al S.C. „T.C.F.R.” S.A. începând cu data de 26.11.2010, contestatoarea urmând să rămână la dispoziţia Directorului General al societăţii (f.11, vol. II).

Ulterior, prin Decizia nr. 81/06.12.2010 (f.12, vol. II), în baza pct.5 a aceleiaşi Hotărâri nr.5/26.11.2010 a Consiliului de Administraţie  al S.C. „T.C.F.R.” S.A. şi având în vedere acceptarea opţiunii propusă de societate la solicitarea d-nei D.I.E. materializată prin Notificarea nr. Tc.1/2/428/06.12.2010, începând cu data acestei decizii, contestatoarea a fost trecută în funcţia de consilier statistic  în cadrul S.R.T.C..

În temeiul acestei Decizii s-a încheiat Actul adiţional nr.SRTc4/1/1/2724/08.12.2010 (f.13-14, vol. II)  prin care contestatoarea a fost încadrată în funcţia de consilier statistic la S.R.T.C. – serviciul contabilitate, financiar, salarizare, administrativ, aprovizionare, activitatea urmând să o înceapă la data de 07.12.2010.

Atât împotriva Hotărârii nr.5/26.11.2010, de revocare din funcţia de director economic, cât şi împotriva Deciziei nr. 81/06.12.2010, de trecere în funcţia de consilier statistic  în cadrul S.R.T.C., contestatoarea a formulat contestaţii înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti. Până la soluţionarea irevocabilă a acestora prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.4919/25.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale în dosarul nr.20016/3/2011 (f.107-122, vol. I) s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D.I.E., constatându-se că Hotărârea nr. 5/26.11.2010 a Consiliului de Administraţie al S.C. „T.C.F.R.” S.A. în ceea ce priveşte  revocarea contestatoarei din funcţia de director economic este temeinică şi legală.

Prin sentinţa civilă nr.4107/23.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale în dosarul nr.63240/3/2010 (f.131-142, vol. I), irevocabilă prin decizia nr.5184/04.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 4091/2/2013 (f.153-164, vol. I), s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea D.I.E., a fost anulată Decizia nr. 81/06.12.2010 şi s-au respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere referitoare la obligarea intimatei S.C. „T.C.F.R.” S.A. B. la plata contravalorii chiriei, a întreţinerii şi utilităţilor locuinţei închiriate de aceasta, la reintegrarea în funcţia avută anterior revocării din funcţia de director economic, obligarea angajatorului la plata salariilor reactualizate de care ar fi beneficiat dacă nu era revocată,  operarea în carnetul de muncă a vechimii în această funcţie precum şi cererea de obligare a intimatei la plata daunelor morale.

În ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 81/06.12.2010 instanţa a constatat că prin aceasta au fost modificate atât funcţia cât şi locul de muncă, precum şi specificul atribuţiilor de serviciu ale contestatoarei, măsură dispusă pe timp nelimitat şi fără acordul salariatului. În aceste condiţii angajatorul a luat măsura cu încălcarea prevederilor art. 41 alin. 1 Codul muncii, în cazul contestatoarei neregăsindu-se niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 48 Codul muncii care permit angajatorului modificarea temporară a locului şi felului muncii fără consimţământul salariatului.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 06.08.2014 prezenta cauză a fost repusă pe rol la solicitarea contestatoarei în vederea continuării judecăţii.

Instanţa constată că în primul petit al cererii de chemare în judecată, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei  nr. 14/24.03.2011 emisă de intimata de rang 1 prin care s-a procedat  în mod nelegal, în temeiul art. 61 lit. a) şi art. 264 lit. f) Codul muncii, la desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă, înregistrat  sub nr. 2AT/5/649-18/2002, prin care a fost încadrată în funcţia de consilier statistician la S.R.T.C., începând cu data de 24.03.2011(f.8-9, vol. I).

Din înscrisurile administrate în probaţiune rezultă că, la data de 15.12.2010, prin Convocarea  nr. Tc.1/3951 (f.54, vol. I), contestatoarea  a fost convocată la sediul societăţii din B. pentru data de 22.12.2010, ora 12,00,  în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile responsabile de încheierea  contractului  nr. 3139/06.10.2010 între S.C. T.C.F.R. S.A. şi S.C. E.R. S.A.

Ulterior, ca urmare a faptului că D.I.E. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, intimata a suspendat cercetarea disciplinară a contestatoarei până la revenirea acesteia la serviciu. Între părţi s-a purtat corespondenţă electronică referitoare la data la care urma să se reprogrameze cercetarea disciplinară prealabilă a contestatoarei, stabilindu-se, la solicitarea acesteia, data de 02.03.2011, dată la care contestatoarea nu se mai afla în incapacitate temporară de muncă, aducându-i-se la cunoştinţă că poate fi însoţită de un reprezentant al sindicatului din care face parte (f.47-53, vol. I).

La data de 15.03.2011 intimata de rang I i-a comunicat contestatoarei adresa nr. SRTc/4/1/1/660 prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că, în data de 23.03.2011, ora 8,30, este invitată la sediul S.R.T.C. în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, conform prevederilor art. 267 Codul muncii, întrucât până la data acestei adrese nu s-a prezentat la locul de muncă şi nici nu a anunţat unitatea despre prelungirea stării de incapacitate temporară de muncă (f.11, vol. I).

Acestei convocări contestatoarea i-a răspuns în data de 23.03.2011, prin e-mail, în sensul că a adus la cunoştinţă unităţii intimate că Decizia nr. 81/06.12.2010 a directorului general, de încadrare a contestatoarei în funcţia de consilier statistic la S.T.C. este unilaterală,  nu a fost acceptată de contestatoare, motiv pentru care nici nu există încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă, astfel că a şi contestat-o în instanţă, în aceste condiţii, până la pronunţarea instanţei de judecată competente, contestatoarea a arătat că nu va da curs solicitărilor de a se prezenta la un loc de muncă pe care nu l-a acceptat şi nu se va conforma unei decizii unilaterale pe care o consideră netemeinică şi nelegală (f.10,12, vol. I).

La data stabilită, comisia de cercetare prealabilă disciplinară, numită în baza deciziei nr.91/16.12.2010 a directorului general al S.C. T.C.F.R. S.A. şi a deciziei nr.52/16.12.2010 a şefului S.R.T.C. C., în conformitate cu prevederile art. 267 Codul muncii s-a întrunit şi, în urma analizării înscrisurilor din dosarul de cercetare disciplinară, a constatat poziţia contestatoarei exprimată prin corespondenţa electronică transmisă unităţii intimate, a constatat că, în perioada 01.03.2011-22.03.2011, contestatoarea a lipsit de la locul de muncă, înregistrând un număr de 15 absenţe nemotivate, fără a oferi o motivare obiectivă şi legală pentru aceste absenţe astfel că, prin referatul nr. SRTC/4/1/1/712/23.03.2011, a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 61 alin.1 lit. a) Codul muncii, ale art. 3.7 din Contractul colectiv de muncă în vigoare la societate, coroborate cu dispoziţiile art. 6.7 alin. 1 lit. i) din Regulamentul Intern, motiv pentru care a propus sancţionarea contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă în baza art. 264 alin.1 lit. f) Codul muncii (f.43-44, vol. I).

În baza acestui referat intimata S.C. T.C.F.R. S.A. – S.R.T.C. a emis Decizia nr. 14/24.03.2011 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 24.03.2011, decizia ce formează obiectul prezentei contestaţii (f.40-41, vol. I).

Tribunalul reţine că până la data la care instanţa de judecată a constatat în mod definitiv că Decizia nr. 81/06.12.2010 este nelegală, actul adiţional la contractul individual de muncă al contestatoarei, întocmit la data de 08.12.2010 de intimata de rang I, şi – a produs efectele iar acest înscris, precum şi decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei au fost emise şi semnate de o persoană care avea împuternicirea să procedeze în acest fel după cum rezultă din Decizia nr.Tc.1/3236/26.10.2009 a Directorului General al S.C. „T.C.F.R.” S.A. B..

Aşa cum reiese din decizia contestată  şi din înscrisurile depuse în probaţiune de intimate şi necontestate  de contestatoare, intimata de rang I a urmat corect procedura prealabilă prevăzută de art. 251 alin. 1-3 din Codul muncii. Deşi contestatoarea susţine că a formulat apărări în timpul cercetării disciplinare şi care nu au fost luate în considerare de angajator, aceasta nu le menţionează şi nu face nicio dovadă în acest sens ba, dimpotrivă, din corespondenţa purtată între contestatoare şi intimata de rang 2 rezultă refuzul celei dintâi de a se prezenta la noul loc de muncă şi, evident, şi la cercetarea disciplinară prealabilă la care a fost convocată.

Faptul că nu s-a prezentat la noul loc de muncă, este apreciat de contestatore ca un lucru normal atât timp cât a contestat măsura schimbării din funcţie  şi a locului de muncă şi nu există un act adiţional la contractul său individual de muncă semnat şi de aceasta.

Instanţa apreciază că şi în situaţia contestării în instanţă a măsurilor unilaterale dispuse de angajator nu se produce suspendarea efectelor acestor măsuri. Salariatul trebuie să respecte dispoziţiile angajatorului până la pronunţarea de către instanţa de judecată a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii iar în cazul admiterii contestaţie şi anulării măsurii unilaterale luate de angajator, repunerea părţilor în situaţia anterioară în condiţiile prevăzute de Codul muncii. Astfel că şi în situaţia în care salariatul apreciază că măsura unilaterală dispusă de angajator în legătură cu schimbarea funcţiei şi a locului de muncă este abuzivă, până când o instanţă de judecată nu constată nelegalitatea măsurii respective, salariatul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile ce-i revin potrivit contractului individual de muncă.

 Conform art. 61  lit. a din Codul muncii:

„Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară”.

În Contractul Colectiv de Muncă încheiat pe anii 2009-2010 şi prelungit prin actul adiţional  nr. 3  până la data de 31.03.2001  la art. 3.7 se prevede că: „salariaţilor care absentează  nemotivat de la de la serviciu  mai mult de 3 zile  consecutiv  sau 5 zile pe an  li se va desface disciplinar contractul individual de muncă în baza articolului 264 lit. f din Codul muncii f. 64-65.”

La art. 6.7 din Regulamentul Intern se prevede că: „Constituie abatere disciplinară  deosebit de grave, care vor fi sancţionate  cu desfacerea disciplinară  a contractului colectiv de muncă  următoarele abateri:

Lit. f.: absentarea nemotivată  de la serviciu  mai mult de 3 zile consecutiv  sau mai mult de 5 zile pe an” (f.76-77).

Temeiurile de drept mai sus menţionate au fost avute în vedere de intimata de rang 1 la emiterea deciziei contestate.

Absenţa contestatoarei de la locul de muncă este o faptă imputabilă acesteia, în legătură cu munca ei şi săvârşită cu intenţie, încălcând astfel dispoziţiile legale mai sus menţionate. Prin urmare, apărările contestatoarei privind inexistenţa abaterilor disciplinare  nu puteau fi reţinute de instanţă atât timp cât acestea au fost dovedite de angajator conform art. 272 din Codul muncii.

Având în vedere motivele de fapt şi de drept mai sus expuse, instanţa a respins acest prim petit, ca nefondat.

Cu privire la capetele de cerere referitoare la rectificarea înscrierilor în carnetul de muncă, la reintegrarea contestatoarei în funcţia de consilier  statistic,  cu un salariu  de bază lunar corespunzător  coeficientului de salarizare  6,40,  respectiv  de 3840 lei plus  sporurile cuvenite  în baza contractului de muncă valabil la data anulării Deciziei  nr. 81/2010, la locul de muncă central societate, din B. şi nu din Municipiul C.N. şi obligarea intimatelor la plata daunelor materiale  în sumă de 182.484 lei  reprezentând salariul cuvenit pe ultimi 3 ani  şi în continuare până la data reintegrării, instanţa, reţinând că sunt accesorii petitului principal referitor la  anularea  Deciziei nr. 14/24.03.2011 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, le-a respins ca nefondate, reţinând incidenţa principiului „accesorium sequitur prioncipale” (accesoriul urmează soarta principalului).

Instanţa a mai reţinut că în privinţa acestor petite nu operează nici autoritatea de lucru judecat şi nici puterea de lucru judecat invocate de intimate, prin raportare la sentinţa civilă nr.4107/23.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.63240/3/2010 întrucât, pe de o parte, aceste solicitări erau accesorii cererii de anulare a deciziei nr.81/06.12.2010 prin care s-au schimbat funcţia şi locul de muncă al contestatoarei iar în prezentul dosar s-au formulat ca fiind accesorii petitului vizând anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei şi, pe de altă parte, pentru că în dosarul anterior arătat aceste cereri nu au fost analizate pe fond, ci au fost respinse  urmare constatării incidenţei principiului „accesorium sequitur prioncipale”.

Instanţa a respins şi cererea contestatoarei de obligare a intimatelor la plata daunelor morale, întrucât aceasta nu a făcut nicio dovadă că, prin conduita lor, intimatele ar fi adus atingere vreunuia dintre drepturile  subiective nepatrimoniale ale contestatoarei şi i-ar fi produs acesteia un prejudiciu ce trebuie reparat.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs  de recurenta  contestatoare D.I.E. criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs sentinţa este criticată pentru faptul că  instanţa de fond a constatat în mod eronat că Decizia nr. 81/2010 prin care recurenta a fost trecută în funcţia de consilier statistic din cadrul intimatei R.T.S.C. are caracter executoriu  şi în mod nelegal a constatat că neprezentarea sa la această unitate constituie o abatere disciplinară, supusă măsurilor de sancţionare disciplinară. Se mai arată că Decizia nr. 81/06.12.2010 a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 4107/23.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti  secţia a VIII – a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Actul adiţional la contractul de muncă, singurul înscris care putea stabili obligaţiile ce îi revin contestatoarei, nu a fost semnat de aceasta. În consecinţă măsura dispusă prin Decizia nr. 81/2010 nu putea fi pusă în executare şi nu stabilea în sarcina recurentei  nicio obligaţie pe care să o îndeplinească şi ca atare nu trebuia  să o respecte, aspect pe care l-a reţinut în mod greşit prima instanţă.

 Neprezentarea la locul de muncă propus la Sucursala din C., neurmată de modificarea contractului de muncă, nu poate atrage nicio sancţiune disciplinară iar abuzul evident de drept al intimatelor nu poate  să constituie o legalizare a măsurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă.

În continuarea motivelor de apel, apelanta arată că este îndreptăţită şi la daunele morale aşa cum le-a solicitat având în vedere că abuzul intimatei i-a adus acesteia un prejudiciu nepatrimonial suferit ca urmare a luării de către intimate a măsurilor abuzive.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică în baza dispoziţiilor  art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel se reţine că, prezentei  contestatoare, prin sentinţa civilă nr. 4919/2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VIII –a conflicte de muncă şi asigurări sociale i s-a respins contestaţia formulată  împotriva deciziei prin care a fost revocată din funcţia de director economic pe care îl ocupa în cadrul intimatei.

Prin Decizia nr. 81/2010 emisă de intimată, contestatoarea a fost încadrată de intimată după revocarea din funcţia de director economic,  la R.T.C. pe un post de consilier de statistică. Această decizie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 4117/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VII Conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţă menţinută prin decizia civilă nr. 5184/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Ca efect al anulării deciziei de încadrare pe postul de consilier de statistică şi ţinând cont de faptul că contestatoarea a avut contract de muncă încheiat cu intimata pe perioadă nedeterminată, avea obligaţia să se prezinte la sediul angajatorului  şi să negocieze un alt loc de muncă, iar  în situaţia în care nu ar fi  acceptat postul oferit de intimată să stabilească modalitatea de încetare a raporturilor de muncă. Contestatoarea  nu a făcut acest lucru  şi a intrat în concediu medical pentru care a primit indemnizaţia de incapacitate de muncă. Refuzul contestatoarei de a se prezenta la locul de muncă şi de  a purta discuţii cu angajatorul  s-a menţinut şi după data încetării stării de incapacitate de muncă respectiv după data de 28.02.2011.

Contestatoarea trebuia să se  prezinte la locul de muncă oferit tocmai pentru faptul că avea încheiat contract de muncă cu intimata pe perioadă nedeterminată, raporturile ei de muncă nu au încetat, ca dovadă că  a şi încasat indemnizaţia de concediu medical,  iar anularea deciziei  nr. 81/2010 prin hotărâre  judecătorească  nu îi oferea posibilitatea reîncadrării de postul de director economic.

Prin urmare în mod corect intimata a apreciat că lipsa de la serviciu, şi refuzul contestatoarei de a se prezenta la dispoziţia angajatorului reprezintă abatere disciplinară şi au procedat în consecinţă.

Pentru toate aceste considerente se apreciază că toate criticile din recurs sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse iar sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare