Insolvență. Distribuire la simpla cerere a creditorului titular al ipotecii mobiliare a sumelor de bani - grevate de garanţia reală - existente în contul debitorului la data deschiderii procedurii. Necondiţionare de achitarea cheltuielilor de procedură

Decizie 225/A din 30.05.2018


2.Insolvență. Distribuire la simpla cerere a creditorului titular al ipotecii mobiliare a sumelor de bani - grevate de garanţia reală - existente în contul debitorului la data deschiderii procedurii. Necondiţionare de achitarea cheltuielilor de procedură.

-Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. 7, art. 78, art. 159.

Principala critică a apelantei este faptul că art.78 din lege face trimitere la dispoziţiile art.159, deci, de fiecare dată când judecătorul-sindic dispune asupra solicitării vizând ridicarea suspendării prevăzute de art.75, se reţin sumele reprezentând cheltuieli de procedură.

Contrar acestui punct de vedere, instanţa reţine, în primul rând, că temeinic şi legal a procedat judecătorul-sindic atunci când a înlăturat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art.78 din lege. Astfel cum s-a reţinut anterior, finalitatea urmărită de petentă este clară în sensul eliberării unei sume de bani în condiţiile art.75 alin.7 din lege şi nu valorificarea unei creanţe în condiţiile art.78. De altfel, atât în cadrul notelor de şedinţă depuse de debitoare prin lichidatorul judiciar în şedinţa publică din data de 08.02.2018 (fond), cât şi în cadrul apelului formulat, aceasta a indicat că în situaţia de fapt din speţă există text expres, art.75 alin.7, şi pentru sumele existente în conturile grevate de o garanţie mobiliară sau cele vizând cash-urile colaterale nu se aplică procedura prevăzută de art.78 din lege. Prin urmare, adaugă instanţa, nu se aplică nici dispoziţiile art.159 vizând modalitatea de distribuire a sumelor realizate în urma lichidării. Concluzia este logică, întrucât, într-adevăr, în speţă nu este vorba despre sume provenind din lichidare, astfel că nu se justifică scăderea cheltuielilor de procedură.

Prin sentinţa nr.110 din 21.03.2018 pronunţată în dosarul nr.195/1371/2017/a2 al Tribunalului Specializat Mureş, a fost respinsă ca nefondată excepţia inadmisibilităţii, a fost admisă cererea formulată de creditoarea R.B. SA Bucureşti şi i-a fost pus în vedere debitoarei B.H.P.C. SRL, prin lichidator judiciar, să distribuie în favoarea creditoarei suma de 80.000 lei (integral) aflată în contul XXX, obiect al contractului de garanţie mobiliară accesoriu al contractului de facilitate de credit overdraft nr.33610/C/2015, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că finalitatea urmărită de petentă este eliberarea sumei de 80.000 lei, din contul aferent contractului de garanţie mobiliară accesoriu al contractului de facilitate de credit overdraft, temeiul de drept material fiind reprezentat de dispoziţiile art.75 alin.7 din Legea 85/2014 şi nu de art.78. Mecanismul prevăzut de acest articol este unul special, aplicabil de drept şi fără a fi supus altor cerinţe sau formalităţi, nu se supune regulilor de distribuire prevăzute de art.159 din lege.

Judecătorul-sindic a mai reţinut faptul că raportul în care s-a făcut menţiune despre cererea petentei nu a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar rapoartele publicate nu cuprind nicio referire la aceasta, astfel că petenta a fost pusă într-o imposibilitate de a contesta în concret în condiţiile art.59 din lege o măsură dispusă de lichidator.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel lichidatorul judiciar al debitoarei, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi, în principal admiterea excepţiei inadmisibilităţii sau, în subsidiar, respingerea cererii de ridicare a suspendării formulată de petenta creditoare.

În motivarea apelului, s-a arătat că au fost încălcate principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii, judecătorul-sindic realizând o recalificare a cererii formulate de petentă fără a o pune în discuţia părţilor. Mai mult, apelanta a arătat că dispoziţiile art.59 din lege nu pot fi interpretate restrictiv, în sensul că o măsură poate fi contestată numai după publicarea în BPI, ci că orice măsură luată de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate fi contestată de la momentul luării la cunoştinţă.

Mai departe, s-a invocat faptul că procedura de ridicare a suspendării vizează un bun corporal, pentru situaţia din speţă existând un text expres, respectiv art.75 alin.7, însă creditoarea nu a dat curs procedurii prevăzute de art.59 alin.5 din lege.

În final, în opinia apelantei, cererea ar fi nefondată, întrucât art.78 face trimitere la dispoziţiile art.159, care prevăd că sumele vizând cheltuielile de procedură se reţin din sumele ce urmează a fi distribuite creditorului garantat.

Creditoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, argumentele care au fundamentat cererea de chemare în judecată şi considerentele sentinţei apelate.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale relevante, curtea a reținut următoarele:

Prin sentinţa nr.110 din 21.03.2018, judecătorul-sindic a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de debitoare prin lichidator judiciar şi a admis cererea formulată de creditoarea R.B. SA, punând în vedere debitoarei B.H.P.C. SRL, prin lichidator judiciar, să distribuie în favoarea creditoarei suma de 80.000 lei (integral) aflată în contul XXX, obiect al contractului de garanţie mobiliară accesoriu al contractului de facilitate de credit overdraft nr.33610/C/2015.

Contrar criticilor apelantei, curtea nu poate reţine că judecătorul-sindic a încălcat principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii. În primul rând, instanţa observă că petenta a indicat expres chiar în cuprinsul cererilor sale, atât cele adresate lichidatorului judiciar, cât şi cea adresată judecătorului sindic, dispoziţiile art.75 alin.7 şi 8 din Legea 85/2014. Mai mult, răspunsul lichidatorului judiciar adresat cererii iniţiale cuprinde referirea la „solicitarea privind acordul privind deblocarea contului de depozit colateral conform prevederilor art.75 alin.7 din lege”, pe care îl şi citează. În al doilea rând, cererea petentei a fost deosebit de clară în sensul că urmăreşte eliberarea integrală a sumei de 80.000 lei aferente garanţiei constituite prin contractul de ipotecă mobiliară pe suma din contul de garanţie, iar apărările apelantei dovedesc faptul că aceasta a înţeles exact ce a solicitat petenta. În aceste condiţii, judecătorul-sindic a procedat legal şi temeinic atunci când a reţinut ca temei de drept material aplicabil doar dispoziţiile art.75 alin.7 din lege, nu şi pe cele ale art.78 alin.1.

Tot în cadrul discutării excepţiei inadmisibilității demersului creditoarei, apelanta a invocat şi faptul că solicitarea nu a îmbrăcat forma unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art.59 din Legea 85/2014.

În acord cu prima instanţă, curtea a observat că primul răspuns al lichidatorului (cel prin care a susţinut că nu va elibera integral suma de 80.000 lei) nu a fost cuprins ca atare în niciun raport de activitate, iar raportul de sinteză întocmit pentru termenul din data de 19.10.2017 conţine menţiunea că R.B. SA Bucureşti va primi ca distribuire suma de 71.670 lei (fiind reţinute cheltuieli de procedură) şi că acest creditor nu a fost de acord cu soluţia, astfel că lichidatorul „va insista la clarificarea acestei probleme”. Acest raport nu a fost publicat in Buletinul procedurilor de insolvenţă şi nici nu s-a invocat faptul că petentei i-a fost efectiv eliberată suma de 71.670 lei, deci chestiunea a rămas deschisă unor discuţii ulterioare. În acest context, judecătorul sindic a apreciat în mod judicios faptul că nu poate fi imputată petentei neformularea unei veritabile contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art.59 din lege, neexistând, practic, nicio măsură aptă de a face obiectul acesteia.

Nu poate fi reţinută apărarea debitoarei în sensul că răspunsul scris formulat la data de 18.10.2017 putea fi contestat în condiţiile art.59, instanţa apreciind că textul legal menţionat se referă explicit doar la contestarea măsurilor cuprinse în rapoarte publicate în BPI şi nu poate fi interpretat extensiv, ca fiind aplicabil oricărei măsuri comunicate creditorilor de către lichidatorul judiciar şi necuprinse în asemenea rapoarte. Argumentul apelantei în sensul că este inadmisibilă situaţia în care o persoană ar ajunge să fie în imposibilitate de a contestat o măsură prejudiciabilă pentru că administratorul/lichidatorul judiciar refuză sau omite să includă în raportul lunar această măsură sau nu publică în BPI acest raport este corect şi este chiar raţionamentul care a stat la baza considerentelor judecătorului-sindic. Acesta a apreciat că singura modalitate legală de a soluţiona această chestiune prejudiciabilă pentru petentă este să accepte ca admisibilă formularea prezentei acţiuni ca atare.

Pe fondul cauzei, curtea a reținut că principala critică a apelantei este faptul că art.78 din lege face trimitere la dispoziţiile art.159, deci, de fiecare dată când judecătorul-sindic dispune asupra solicitării vizând ridicarea suspendării prevăzute de art.75, se reţin sumele reprezentând cheltuieli de procedură.

Contrar acestui punct de vedere, instanţa reţine, în primul rând, că temeinic şi legal a procedat judecătorul-sindic atunci când a înlăturat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art.78 din lege. Astfel cum s-a reţinut anterior, finalitatea urmărită de petentă este clară în sensul eliberării unei sume de bani în condiţiile art.75 alin.7 din lege şi nu valorificarea unei creanţe în condiţiile art.78. De altfel, atât în cadrul notelor de şedinţă depuse de debitoare prin lichidatorul judiciar în şedinţa publică din data de 08.02.2018 (fond), cât şi în cadrul apelului formulat, aceasta a indicat că în situaţia de fapt din speţă există text expres, art.75 alin.7, şi pentru sumele existente în conturile grevate de o garanţie mobiliară sau cele vizând cash-urile colaterale nu se aplică procedura prevăzută de art.78 din lege. Prin urmare, adaugă instanţa, nu se aplică nici dispoziţiile art.159 vizând modalitatea de distribuire a sumelor realizate în urma lichidării. Concluzia este logică, întrucât, într-adevăr, în speţă nu este vorba despre sume provenind din lichidare, astfel că nu se justifică scăderea cheltuielilor de procedură.

Având în vedere considerentele expuse, curtea a constatat că judecătorul-sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt şi de drept, astfel că, în temeiul art.480 C.proc.civ., a respins apelul ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate.