Cuprins pe materii:
Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 661/10.07.2019
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. ....../2017, la data de 15.11.2017, reclamantul G I a chemat în judecată pe pârâţii C M , C A, M E , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa, să se dispună partajul succesoral al defunctului G G decedat la data de 06.08.2000, cu stabilirea moştenitorilor, a averii succesorale precum şi a cotelor ce li se cuvin.
A mai solicitat reclamantul şi ieşirea din indiviziunea existentă asupra masei succesorale.
Ȋn motivarea cererii, reclamantul a învederat următoarele:
Defunctul G G a fost tatăl său şi al pârâtei M E . Alături de ei defunctul a mai avut doi copii, respectiv G M decedat fără a fi căsătorit şi fără a avea alţi moştenitori şi C D , decedată, care are ca moştenitor pe pârâţii C M – în calitate de fiu şi C A – în calitate de soţ supravieţuitor.
Din averea succesorală a defunctului Gh G face parte suprafaţa de teren de 8,3900 ha situată în intravilanul şi extravilanul satului Ş , comuna B -M , conform titlului de proprietate nr. .....43, cotele fiecăruia fiind de 1/3 pentru el, 1/3 pentru pârâta M E şi de 1/3 pentru pârâţii C M în calitate de nepot de fiu predecedat şi C A , soţ supravieţuitor ce culeg cota aferentă autoarei lor, respectiv defuncta lor soră C D .
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. art. 669 şi următoarele Cod civil.
Ȋn dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică de specialitate.
Dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 600 lei a fost depusă la fila .
Pârâtul C M a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii şi introducerea în masa succesorală spre partaj succesoral şi a proprietăţii din titlul de proprietate nr. 681....-56 din 23.02.1995 emis pe numele lui G Gh. M , pentru suprafaţa de 7 ha 1700 m.p. din sat S comuna B -M , judeţul G .
A mai solicitat introducerea în masa succesorală a tuturor titlurilor de proprietate pe care solicită să fie cerute de la Primăria comunei B -M.
Excluderea lui C A de la împărţirea masei succesorale mobile şi imobile, deoarece el este singurul moştenitor conform testamentului încheiat cu G D.
În dovedirea întâmpinării a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 23.03.2018 pârâtul C M a depus la dosar cerere reconvenţională prin care a solicitat includerea în masa bunurilor de împărţit şi a casei defunctului său bunic G G , aşa cum rezultă din anexa 24 înregistrată sub nr. 7/1808 din 25.05.2015 eliberată de comuna B -M.
A mai precizat pârâtul că, din masa bunurilor de împărţit respectiv cota de 1/3 care i se cuvine de la defunctul său bunic G G , să îi fie atribuită în exclusivitate, nu împreună cu C A , tatăl său care este soţul supravieţuitor al mamei C D , întrucât aceasta i-a lăsat testament asupra averii sale în momentul încetării din viaţă.
La termenul de judecată din data de 30.05.2018, pârâtul C M – prin apărător – a renunţat la judecarea cererii reconvenţionale.
La data de 04.10.2018 pârâtul C M prin apărător a depus la dosar cerere de completare a obiectului acţiunii, prin care a învederat următoarele:
Văzând anexa 24 înregistrată sub nr. 7/1808 din 25.05.2015 eliberată de comuna B -M pentru defunctul G S. G , se constată că şi casa de locuit şi construcţiile gospodăreşti anexe trebuiesc incluse în masa bunurilor de partajat; de asemenea cazanul de rachiu, în funcţiune şi instalat în magazia anexă a casei de locuit.
La data de 22.10.2018 pârâtul C M prin apărător a depus la dosar cerere de completare a obiectului acţiunii, prin care a învederat următoarele:
Prin această a doua cerere de completare a obiectului prezentei acţiuni a solicitat să fie inclusă în masa bunurilor de partaj şi suprafaţa de 7,1700 ha, teren din titlul de proprietate nr. 68..-56 din 23.02.1995 de la defunctul G. G. M., reconstituit moştenitorilor L. M., G. I. şi C. V.
Cei trei moştenitori menţionaţi pe verso-ul titlului de proprietate sunt fiicele defunctului G G. M , care la rându-le sunt decedate după cum urmează:
-pentru L M , fiica lui G M , moştenitoare este A S ;
-pentru G I (I ) care a fost soţia lui G G , ambii fiind părinţii lui G I , moştenitori sunt G I – reclamantul din prezenta cauză, M E – fiică a defuncţilor şi G D – decedată şi a cărei cotă de moştenire îi revine pârâtului C M în calitate de fiu;
-pentru C V – decedată, cota parte care i se cuvine din moştenire din acest titlu, îi revine fiului G I .
La termenul de judecată din data de 24.10.2019, instanţa a respins ca inadmisibile, cererile de completare a obiectului acţiunii depuse la dosar de pârâtul C M – prin apărător.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Conform art. 91 din Legea nr. 71/2011 în materie de moştenire se aplică legea în vigoare la data deschiderii succesiunii.
Cum data deschiderii succesiunii defunctului G G este 06.08.2000, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului Civil din 1864.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, reclamantul şi pârâta M E sunt fiii defunctului G G , decedat la data de 06.08.2000, iar pârâţii C M şi C A sunt fiul, respectiv soţul supravieţuitor al defunctei G D (fiică postdecedată a autorului G G ).
În temeiul Legii nr. 18/1991, autorului G G i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 8 ha 3900 m.p. teren pe teritoriul satului Ş , comuna B -M, judeţul G , eliberându-se titlul de proprietate nr. 68,...-42/21.02.1995.
Conform prevederilor art. 650 şi următoarele Cod Civil din 1864, cotele ce revin moştenitorilor defunctului G G sunt 1/3 pentru reclamant, 1/3 pentru pârâta M E , iar pentru pârâţii C M şi C A cota indiviză de 1/3.
Solicitarea pârâtului Ch M în sensul excluderii pârâtului C Al de la moştenire nu poate fi reţinută de instanţă în condiţiile în care acesta are calitate de moştenitor rezervatar al defunctei C D în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 319/1944.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic B E s-a stabilit că valoarea suprafeţei de teren situat în extravilanul satului S comuna B -M este de 35142 lei, părţilor revenindu-le loturi egale în valoare de 11714 lei.
Prin completarea la raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenului intravilan este de 67116 lei, părţilor revenindu-le loturi egale în valoare de 22372 lei.
Având în vedere achiesarea părţilor la propunerile de lotizare formulate în cuprinsul raportului de expertiză şi a completării la raport, conform principiului disponibilităţii în procesul civil, instanţa urmează a atribui loturile conform înţelegerii moştenitorilor.
Faţă de cele expuse şi reţinute, instanţa urmează a admite acţiunea.
Va lua act de renunţarea pârâtului C M la judecata cererii reconvenţionale în conformitate cu dispoziţiile art. 406 C.pr.civ. şi pe cale de consecinţă va respinge ca inadmisibilă cererea completatoare.
Va constata deschisă succesiunea defunctului G G la data de 06.08.2000.
Va constata că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din suprafaţa de 8 ha 3900 m.p. teren situat pe teritoriul satului Ş , comuna B -M, jud. G , din care 6 ha 6763 m.p. extravilan şi 1 ha 7137 m.p. intravilan.
Va constata că moştenitori ai defunctului sunt reclamantul G I - fiu cu o cotă de 1/3; pârâta M E - fiică cu o cotă de 1/3 şi pârâţii C M şi C A cu o cotă indiviză de 1/3 în calitate de moştenitori ai fiicei postdecedate C D .
Va dispune ieşirea din indiviziune a părţilor şi ca efect al partajului atribuie reclamanţilor G I şi pârâtei M E în indiviziune lotul 1 teren extravilan în suprafaţă de 5,0724 ha şi lotul 1 teren intravilan în suprafaţă de 4702 m.p., iar pârâţilor M şi C A în indiviziune lotul 2 teren extravilan în suprafaţă de 2,5338 ha şi lotul 2 teren intravilan în suprafaţă de 2351 m.p.
Va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert B E , în sensul că amplasamentul suprafeţei de 0,06 păşune din lotul 2 se va trece T2 P13/6 în loc de T2 P12/6 cum din eroare s-a trecut.
Expertiza tehnică întocmită în cauză va face parte integrantă din prezenta sentinţă.
Conform dispoziţiilor art. 451 şi 455 C.pr.civ. pârâta M E va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată proporţional cotei sale din masa succesorală.
Judecătoria Iași
Partaj succesoral –exceptia lipsei coparticiparii procesuale obligatori . Anulare contract incheiat de catre de cujus – nesemnarea cererii de catre toti succesorii.
Judecătoria Alesd
Art. 8 şi următoarele coroborate cu art. 24 şi urm. art. 27 şi următoarele din Lega nr. 18/1991 completată şi modificată prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005
Judecătoria Slatina
Partaj - tranzactie
Judecătoria Craiova
Partaj succesoral
Judecătoria Iași
Partaj.Bunuri comune. Partaj la cererea creditorului