8.Cerere de reexaminare împotriva măsurii anulării cererii ca netimbrată – art. 200 alin. (4) C.pr.civ. Motive neimputabile.

Hotărâre 0 din 14.07.2021


Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 10034/299/2021/a1, petentul CDG, a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii pronunțate in Camera de Consiliu in data de 10.05.2021 in dosarul nr. 10034/299/2021.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că prin încheierea din data de 10.05.2021 s-a reţinut în acest sens că nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce i-au fost puse în vedere prin adresa înaintată, însă  măsura anulării este netemeinică întrucât apreciază că obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru a fost achitată la data 14.04.2021.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art.200 alin.4 cod procedura civila.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

La prezentul dosar a fost atașat dosarul nr. 10034/299/2021

Analizând cererea de reexaminare, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 10.05.2021 în dosar nr. 10034/299/2021 instanţa, în temeiul art. 200 alin. 3 C.pr.civ., a anulat cererea, reţinând că nu au fost îndeplinite obligaţiile reclamantei privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2111 lei pentru daune  materiale si 100 lei daune morale.

Împotriva acestei încheieri de anulare, reclamanta formulat cererea de reexaminare de fată.

Conform art. 200 alin. 4-6 C.pr.civ., cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare se soluţionează de un alt complet care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul  acordat potrivit alin. 2, adică în  cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Din dispozițiile art. 200 alin. 6 C.pr.civ. rezultă că cererea de reexaminare poate fi admisă în două ipoteze: fie dacă măsura anulării a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. 2 al art. 200 C.pr.civ.

În lipsa uneia dintre aceste situaţii, instanţa nu poate să revină asupra măsurii anulării întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 179 alin.1 C.pr.civ., actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.

Instanţa reţine faptul că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile la data de 14.04.2021, în sensul transmiterii prin  e mail a  dovezii plății taxei judiciare de timbru,asa cum rezulta din verificarile dispuse de instanta si din inscrisurile depuse de catre reclamanta cu cererea de reexaminare,  însă dovada achitarii taxei  nu a fost  inaintata si presedintelui de complet, nefiind cusuta la dosar .

Astfel, se reţine că reclamantul s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a transmite la dosar taxa judiciară de timbru, în termenul legal de 10 zile, calculat potrivit art. 181 alin.1 pct. 2 C.proc.civ.

 Cu toate acestea, din motive neimputabile petentului sau a completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei, acestea nu au fost avute în vedere la momentul verificării îndeplinirii obligaţiilor şi anulării cererii de chemare în judecată.

Având în vedere dispoziţii legale arătate mai sus şi cum din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a transmis înscrisurile solicitate, în termen legal, conformându-se astfel măsurilor dispuse de către instanţa de judecată, instanţa va admite cererea de reexaminare, va reveni asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată. În temeiul art. 200 alin. 7 Cod pr.civ., instanţa va dispune retrimiterea cauzei la completul iniţial învestit, pentru continuarea procedurii.