Contestaţie la executare

Pe rolul instanţei se află soluţionarea acţiunii civile având ca obiect ,, contestaţie la executare” formulată de contestatorul AA cu sediul în ___ în contradictoriu cu intimatul BB, CNP: ___,  cu domiciliu în ___.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18.10.2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data care fac parte integranta din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 02.11.2021, apoi la data de 17.11.2021, apoi la data de 29.11.2021, dată la care a pronunţat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.07.2021 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. de dosar 15279/281/2021, contestatorul AA a solicitat instanței, ca prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimatul BB, să dispună anularea somației de plată emise în dosarul nr. X/2021 și a tuturor actelor de executare silită emise în acest dosar, suspendarea executării silite dispuse în dosarul în dosarul nr. X/2021 și anularea încheierii din data de 28.05.2021 emisă în același dosar privind stabilirea cheltuielilor de executare.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că prin adresa comunicată AA la data de 21.07.2021, Biroul Executorului Judecătoresc „CC” a somat contestatorul să achite creditorilor suma de 297.221,90 lei din care 17.635,60 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite creditorului BB, iar 2.688 lei cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. X/23.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița Secția I Civilă, definitivă prin Decizia Civilă nr. X pronunțată la data de 10.05.2018 de către Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă în dosarul nr. X/120/2017.

Contestatorul a indicat dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art. din actul normativ, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de DD, ministrul justiției având calitatea de ordonatorul principal de credite.

De asemenea, contestatorul a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 2/2002, care statuează după cum urmează: „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate de această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Totodată, contestatorul a precizat că, potrivit alin. (2) al textului indicat anterior, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de persona, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Contestatorul a susținut că, în aceste condiții și în aplicarea dispozițiilor legale enunțate, conturile AA, deschise la unitățile de trezorerie, nu pot face obiectul executării silite, întrucât în acestea se regăsesc sumele destinate acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare, respectiv a celor de personal.

În continuare, contestatorul a menționat că, prin cererea înaintată în data de 03.07.2018, creditorii au solicitat Departamentului Economico – Financiar și Administrativ al AA executarea obligațiilor stabilite prin Sentința civilă nr. X/2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița Secția I Civilă în dosarul nr. X/120/2017.

Mai mult, contestatorul a indicat dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 90/2017, conform cărora: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, se va realiza astfel:

a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”.

De asemenea, potrivit alin. (3) al art. 6 din același act normativ: „În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Contestatorul a indicat și dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 114/2018, care stabilesc că :(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile şi autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;”

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

(2)Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

(3)În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Totodată, contestatorul a menționat că prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, s-a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioade 9 aprilie 2015 – 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

„a)în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;

b)în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;

c)în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

d)în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

e)în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.

(2)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3)La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale”.

A arătat contestatorul că justificarea stabilirii eșalonării amintite are în vedere faptul că fondurile prevăzute în prezent în bugetul Ministerului Justiției și al Ministerului Public pentru drepturi salariale nu asigură plata diferențelor salariale rezultate din majorarea valorii de referință sectorială, iar plata acestor diferențe pentru întregul personal din sistemul justiției are o influență substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2019, în sensul inexistenței fondurilor bugetare necesare.

A adăugat contestatorul că, din dispozițiile enunțate, rezultă că executarea silită este suspendată de drept, astfel încât orice act de executare efectuat, în intervalul de timp menționat de actele normative enunțate anterior, pentru recuperarea întregii creanțe, iar mi a tranșelor scadente, este lovit de nulitate și se impune a fi anulat, întrucât debitorul beneficiază de un termen suspensiv stabilit legal pentru executarea obligațiilor de plată a sumelor stabilite prin titlurile executorii.

Contestatorul a subliniat că prin Sentința civilă menționată, instanța obligă DD și EE să asigure finanțarea, iar pe AA să plătească diferențele salariale stabilite între sumele efectiv încasate cu titlu de drepturi salariale și cele cuvenite ca urmare a stabilirii unui cuantum al indemnizației de încadrare la nivel maxim în plată acordat personalului în funcții, grad, gradație, vechime în funcție sau specialitate similare cu cele ale reclamanților, începând cu data de 09.04.2015 și până la data stabilirii drepturilor salariale cu respectarea Legii nr. 71/2015.

În continuare, contestatorul a susținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1479/24.05.2017 emis în baza O.M.J. nr. 4680/C/2018, începând cu data de 09.04.2015 pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și ale curților de apel, precum și asistenții judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al îndemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație, vechime în funcție, acestea se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a precizat în cererea de chemare în judecată că, la emiterea actelor administrative anterior menționate, au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 71/2015 și cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, care au fost, de altfel, invocate și în dispozitivul Sentinței civile nr. X/2017, precum și faptul că în luna decembrie 2017 au fost alocate fondurile necesare achitării acestor drepturi, s-a apreciat că obligația de plată a drepturilor stabilite prin sentința menționată au fost stinse.

S-a învederat instanței că în luna octombrie 2020, creditorul a menționat că a revenit cu solicitare de punere în executare a acestui titlu executoriu, însoțită de răspunsul emis de DD nr. 2/76258/2020 ca urmare a cererii formulate de acesta, răspuns din care reiese că obligația prevăzută în acest titlu nu s-a limitat la plățile efectuate în luna decembrie 2017, executarea urmând a fi efectuată conform art. 13 din O.U.G. nr. 99/2016.

A menționat contestatorul că, în luna decembrie 2020, creditorul a depus la Cabinetul Președintelui AA rapoarte de expertiză aferente acestei sentințe civile, raport care a fost luat în evidența Departamentului economico – financiar și administrativ în vederea solicitării fondurilor necesare, inclusiv a diferențelor aferente eventualelor tranșe neacordate până la această dată.

Cu privire la calculul diferențelor salariale stabilite prin raportul de expertiză depus în cadrul dosarului de executare, contestatorul a precizat că acesta s-a efectuat strict prin acordarea sporului de fidelitate, vechime în funcția de asistent judiciar, cumulată ca urmare a numirilor succesive și prin raportare la valoarea de referință sectorială existentă anterior, respectiv de 291,98 lei până la 31.12.2016 și 445,5 lei începând cu data de 01.01.2017, fără a ține cont că prin O.M.J. nr. 1479/24.05.2017, emis în baza O.M.J. nr. 4680/C/2016 a fost recunoscut începând cu 01.08.2016 un VRS de 381,823 lei, iar începând cu 01.10.2016 un VRS de 445,5 lei, drepturi care au fost achitate în luna decembrie 2017.

Mai mult, contestatorul a indicat faptul că, în ceea ce privește efectuarea de plăți în baza Sentinței civile nr. X/2017, de la finalul lunii decembrie 2020, AA a achitat pentru creditor o primă tranșă de 5% din creanța datorată, urmând ca diferențele de tranșe neacordate să fie solicitate în cursul anului 2017.

A menționat contestatorul că nu are alocate fondurile bugetare cu această destinație, respectiv pentru plata drepturilor bănești rezultate din hotărâri judecătorești, iar potrivit art. 4 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, „angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, potrivit legii”.

A adăugat contestatorul că în proiectul de lege privind bugetul aferent anului 2021 au fost cuprinse și sumele aferente tranșelor stabilite prin O.U.G. nr. 90/2017, O.U.G.nr. 114/2018 și O.U.G. nr. 3/2019.

Contestatorul a solicitat instanței să cenzureze modalitatea de calcul efectuată de Biroul Executorului Judecătoresc „CC” în dosarul nr. 30/2021 prin încheierea din data de 12.07.2021 privind stabilirea cheltuielilor de executare, având în vedere dispozițiile legale în vigoare, cu observația că onorariul de executor în cuantum de 2.263  lei solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.

De asemenea, acesta a arătat că declanșarea procedurii executării silite în dosarul de executare nr. 30/2021 nu este conformă legii, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale enunțate, orice procedură de executare silită se suspendă de drept în termenul aferent tranșelor de achitare a sumelor de bani de natura celor solicitate de creditoare.

În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.U.G. nr. 90/2017, O.U.G. 80/2013, art. 127 Cod procedură civilă, art. 712 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În dovedire, contestatorul a solicitat instanței încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În urma rezoluției instanței din data de 02.08.2021, contestatorul a indicat că dosarul de executare asupra căruia este îndreptată contestația la executare este 30/2021, iar nu X/2021.

Deși legal citat, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (8) Cod procedură civilă, raportat la alin. (3) al aceluiași text legal, astfel cum reiese din procesul – verbal încheiat de factorul poștal la data de  13.08.2021 (fila 32), intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată acordat, în vederea formulării apărărilor.

Ca urmare a dispoziției instanței din data de 11.08.2021, la dosarul cauzei s-a atașat dosarul de executare nr. 30/2021 (filele 33 – 93).

În ședința publică din data de 18.10.2021, instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru contestator administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este admisibilă, potrivit legii, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

 Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, reține următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr. X din data de 23.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I civilă în dosarul nr. X/120/2017 (filele 39 – 43), definitivă prin Decizia  civilă nr. X din data de 10.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în același dosar (filele 44 – 48), instanța a admis în parte acțiunea formulată de intimatul BB, împreună cu alți reclamanți, în contradictoriu cu pârâții DD, EE și AA, și a dispus obligarea primilor doi să asigure finanțarea, iar a celui din urmă să plătească diferențele salariale dintre sumele efectiv încasate cu titlu de drepturi salariale de către reclamanţi şi  cele cuvenite ca urmare a stabilirii  unui cuantum al indemnizaţiei de încadrare la nivelul  maxim în plată acordat personalului în funcţii, grad, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate similare cu cele ale reclamanţilor, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data stabilirii  drepturilor salariale cu respectarea Legii nr. 71/2015, sumele datorate  urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Creditorul BB a formulat cerere de deschidere a executării silite (filele 34 - 35), înregistrată pe rolul Biroului Executoriului Judecătoresc „CC” la data de 15.06.2021, fiind deschis dosarul de executare nr. 30/2021 împotriva debitorilor contestatori DD, EE și AA, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, la care se adaugă dobânda legală, în sumă de 17.365,60 lei, prin toate formele de executare prevăzute de lege (filele73 – 75).

În urma cererii formulate de executorul judecătoresc către Judecătoria Sectorului 5 București (filele 76 – 77), prin Încheierea din camera de consiliu din data de 22.06.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. X (filele 82 – 83), s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de prin Sentința civilă nr. X din data de 23.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I civilă în dosarul nr. X/120/2017, definitivă prin Decizia  civilă nr. X din data de 10.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în același dosar, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare, prin toate formele de executare prevăzute de lege.

Prin încheierea din data de 12.07.2021 (filele 84 – 85), executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile inițiale de executare silită pentru executarea obligației de a face și plata creanței de 17.635,60 de lei după cum urmează:

-taxă judiciară de timbru necesară declanșării executării silite si comisionul aferent  plății conform F.F. C.N. Poșta Română S.A., 25 de lei;

-onorariul expertului contabil judiciar FF pentru întocmirea raportului de

expertiză contabilă din data de 08.06.2021 (art. 670 alin. 3 pct. 4 Cod procedură civilă), conform facturii fiscale seria AC nr. X/02.12.2020, achitată cu chitanța seria AC nr. 61/02.12.2020: 250.00 lei;

-cheltuieli de multiplicare si comunicare/publicitate a actelor de executare (art. 670 alin. (3) pct. 5 Cod procedură civilă): 3 X 50,00 lei= 150,00 lei;

-onorariul executorului judecătoresc procedură executare obligație de a face (art. 670 alin. (3) pct. 2 Cod procedură civilă): 2 X 250,00 lei= 500,00 lei;

-onorariul executorului judecătoresc procedură executare plată creanță (art. 670 alin. (3) pct. 2 Cod procedură civilă): 1.763,00 lei (>10%).

A rezultat astfel un total al cheltuielilor inițiale de executare în cuantum de 2.688 lei.

La aceeași dată, 12.07.2021, executorul judecătoresc a emis somaţie către DD, EE (fila 86),  prin care le-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de executare, să asigure finanțarea diferențelor salariale dintre sumele efectiv încasate cu titlu de drepturi salariale de către reclamant și cele cuvenite ca urmare a stabilirii unui cuantum al indemnizaţiei de încadrare la nivelul  maxim în plată acordat personalului în funcţii, grad, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate similare cu cele ale reclamanţilor, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data stabilirii  drepturilor salariale cu respectarea Legii nr. 71/2015, sumele datorate  urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, pentru a putea fi plătite de către debitorul AA, cât și a dobânzii legale.

De asemenea, la data de 12.07.2021, s-a emis și Somația de plată către contestatorul AA (filele 87 - 88), prin care i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la comunicare, să plătească suma de 20.323,60 de lei.

Somația de plată a creanței emisă la data de 12.07.2021, copia certificată a Încheierii de încuviințare de executare silită pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, copia certificată a titlului executoriu, copia certificată a raportului de expertiză extrajudiciară din data de 08.06.2021,Încheierea de stabilire a cheltuielilor inițiale de executare emisă la data de 12.07.2021 au fost comunicate către DD la data de 15.07.2021 la sediul acestuia, la data de 15.07.2021 (filele 89, 90), către EE la sediul acesteia la data de 20.07.2021 (fila 93), respectiv către contestatorul AA la data de 21.07.2021 (filele 91, 92).

În drept, instanța are în vedere dispozițiile art. 663 Cod procedură civilă, potrivit cărora „(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. (2) Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu. (3) Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui. (4) Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”.

Instanța reține, de asemenea, incidența art. 712 alin. (1) Cod procedură civilă, care statuează că „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.”, precum şi dispoziţiile art. 712 alin. (3) Cod procedură civilă, conform cărora „după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.”.

În cele ce urmează, instanţa va analiza, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, deci inclusiv faza executării silite, motivele de contestaţie învederate de contestator.

În legătură cu motivul referitor la încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanţa apreciază că acesta este neîntemeiat.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2, art. 3 din O.G. nr. 22/2002 şi art. 631 şi 667-668 Cod procedură civilă reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în faptul că partea creditoare trebuie să aştepte un termen de 6 luni, în cazul în care instituţia publică (se înţelege: dovedeşte că) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.

Aşadar, creditorul unei instituţii publice, având în vedere şi realitatea constituţională a statului de drept, aşteaptă din partea instituţiei publice executarea de bunăvoie a obligaţiei pecuniare. În cazul în care instituţia publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relaţiilor sociale ca un subiect de drept - exemplu pentru ceilalţi participanţi la raporturile juridice, nu execută obligaţia de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituţia publică urmărită dovedeşte că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituţiei publice obligaţia de a aştepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.

Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operaţiunii de interpretare juridică cu bună-credinţă, realizată cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanţelor menţionate în titluri executorii - hotărâri judecătoreşti, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituţia României.

În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art. 2, 3 din O.G. nr. 22/2002 şi art. 668 Cod procedură civilă, reiese că somaţia la care se referă art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeaşi la care se referă art. 668 Cod procedură civilă. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somaţii, cu eventuala incidenţă a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 să aştepte ca instituţia publică să încerce procurarea de fonduri.

Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activităţii instituţiei publice şi, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.

Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva unei instituţii publice trebuie să pornească de la anumite principii inerente statului de drept:

- interpretarea cu bună-credinţă a legii;

- respectarea legii;

- executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut şi lipsit de finalitate;

- în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului;

- instituţia publică (parte în litigiul soluţionat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligenţele pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept;

- doar în acest context, în cazul în care instituţia publică nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu (aşa cum prevede art. 1 din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somaţia emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, timp în care instituţia publică va depune din nou toate diligenţele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii; în cazul în care diligenţele nu au ca rezultat obţinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptăţit să continue executarea silită, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituţiei ori/şi de a executa silit bunuri mobile ori/şi imobile ale instituţiei publice.

Aşadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar şi în considerarea interesului public pe care se presupune că îl serveşte instituţia publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligenţele pentru a executa obligaţiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somaţiei de un organ de executare competent) şi nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligenţele pentru ca în 6 luni de la primirea somaţiei (ori de la momentul – ulterior primirii somaţiei şi efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligaţiilor din titluri executorii) să obţină fondurile necesare, astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori/şi prin executare mobiliară/imobiliară.

Or, în prezenta speţă, nu este vorba, în niciun caz, despre o lipsă de fonduri, o asemenea situaţie nefiind oricum susţinută de niciun mijloc de probă, prin urmare prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nu sunt aplicabile. Debitorul contestator nu a întreprins niciun demers pentru a face dovada lipsei fondurilor şi nici nu a adus la cunoştinţa intimatului creditor lipsa de fonduri.

Faţă de cele expuse, instanţa constată neîntemeiată susţinerea contestatorului cu privire la pretinsa nerespectare a dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002.

În continuare,

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie referitor la plata eşalonată a sumelor pentru care se efectuează executarea silită în dosarul de executare nr. 30/2021, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. 90/2017, O.U.G. 114/2018 și O.U.G. nr. 3/2019, instanța reține că titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. X din data de 23.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I civilă în dosarul nr. X/120/2017 (filele 39 – 43), definitivă prin Decizia  civilă nr. X din data de 10.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în același dosar (filele 44 – 48), este executorie de la data de 10.05.2016, astfel cum dispun prevederile art. 274 din Codul muncii și art. 448 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, aspect de natură a atrage aplicabilitatea în cauză de față a actelor normative arătate.

Instanța reține că, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017, „(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, se va realiza astfel:

a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

(2)Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

(3)În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(4)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(5)La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

(6)Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)”.

De asemenea, dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 prevăd după cum urmează: „(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel:

a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

(2)Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

(3)În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(4)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(5)La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

(6)Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)”.

În continuare, instanța are în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, care statuează că: „(1)Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015- 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a)în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;

b)în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;

c)în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

d)în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

e)în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.

(2)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3)La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale”.

Instanţa apreciază că aceste dispoziţii normative, care creează un avantaj al instituţiilor publice faţă de o persoană fizică sau juridică obişnuită, trebuie privite în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ţinând seama de prevederile art. 20 din Constituţia României, care consacră prioritatea convenţiilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a articolului 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, având în vedere că debitorul este o instituţie publică, deci parte a administraţiei – în înţelesul autonom acordat acestei noţiuni în cadrul blocului de convenţionalitate - şi are îndatorirea, ca reprezentant al statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi de a executa de bunăvoie şi cu promptitudine o hotărâre judecătorească executorie, care a devenit în cele din urmă definitivă.

Art. 20 din Constituţia României permite stabilirea concordanţei oricărei legi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia verificării efectelor concrete pe care o normă internă le produce într-o anumită speţă asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În cauza Hornsby c. Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit jurisprudenţa sa constantă conform căreia articolul 6 par. 1 din Convenţie garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanţă”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanţă în materie civilă (hotărârea Philis c. Greciei). Totuşi, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părţi.

Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabileşte că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia; Statul şi instituţiile publice au obligaţia de a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească pronunţată contra lor. În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenţie, prin lipsirea lui de un efect util (cauza Virgil Ionescu c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei).

Mai reţine instanța şi că, în cauza Şandor împotriva României, Guvernul a susţinut că reclamanta nu a solicitat sprijinul instanţelor şi al executorilor judecătoreşti în vederea executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză şi, în opinia sa, reclamanta nu a justificat existenţa unor împrejurări speciale care să justifice nerecurgerea la procedura de executare silită. În plus, la data când a fost întreprins ultimul demers în vederea obţinerii plăţii, dreptul reclamantei de a cere executarea hotărârii definitive era prescris, conform dreptului intern în materie. Curtea a arătat că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 (1) din Convenţie, întrucât dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi.

Curtea a mai arătat că administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile articolului 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinţei, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentinţa, precum şi prin refuzul plăţii cheltuielilor de judecată dispuse de către instanţele judecătoreşti, autorităţile naţionale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiţie în privinţa executării unei hotărâri definitive pronunţate în favoarea sa, iar articolul 6 (1) din Convenţie a fost încălcat.

Aceleaşi considerente au fost reluate şi în cauza Sabin Popescu împotriva României, respectiv Costin împotriva României, instanţa de fond aplicând aşadar în mod corect prevederile Convenţiei şi interpretarea acestora dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând situaţia de fapt din prezentul dosar, instanţa reţine că, după ce intimatul s-aa aflat în poziţia de reclamant împotriva contestatorului în vederea obţinerii drepturilor reprezentând dobânda legală aferentă drepturilor salariale la datorate, calculate în mod corespunzător, după obţinerea titlului executoriu la data de 10.05.2018, contestatorul avea obligaţia, potrivit O.U.G. 90/2017, de a respecta termenele de plată instituite prin acest act normativ.

Astfel, având în vedere că măsura eşalonării plăţii unor creanţe constituie o ingerinţă pe terenul Art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO (a se vedea, pentru dezvoltări, cauza Dumitru şi alţii împotriva României), sub aspectul dreptului de proprietate al creditorului, care beneficiază de un titlu executoriu, luând în considerare şi obligaţiile pozitive ce îi revin statului în materia executării silite, atunci când are calitatea de debitor, instanţa va reţine că primele patru tranşe de plată reglementate la art. 15 alin. (1) lit. a)- d), de 5%, 10%, 25%, respectiv 25%, au devenit scadente  începând cu data de 1 ianuarie din primul an de la data la care hotărârea era executorie.

În consecinţă, pe toată perioada anilor 2019-2021, contestatorul a avut obligaţia de a achita tranşele de 5%, 10%, respectiv 25%, din valoarea creanţei. Contestatorul a precizat în cererea introductivă că a procedat la finalul lunii decembrie 2020 la plata către intimat a primei tranșe, în cuantum de 3043 lei, depunând la dosar un stat de plată facilități (fila 18).

Astfel, instanţa constată că este inechitabil să i se ceară părţii care a obţinut un titlu executor constând într-o hotărâre judecătorească să aştepte timp de 3 ani în vederea realizării dreptului de creanţă prevăzut de lege şi recunoscut de instanţă, în contextul în care contestatorul şi-a executat obligaţia corespunzătoare achitării primei tranşe în valoare de 5%, , dar nu și a celor de 10%, respectiv 25% din debit.

Refuzul autorităţilor de a aloca sumele necesare plăţii debitului constituie și o atingere adusă dreptului intimaților ce decurge din art. 1 Protocolul nr.1 din Convenţie.

Aşa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenţie, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (si instituţiilor publice) obligaţia pozitivă de a se plia la hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului să iniţieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanţei sale.

Astfel, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

Dacă s-ar aprecia că executarea titlurilor executorii este suspendată de drept, prin O.U.G. nr. 90/2017, în contextul în care, chiar şi cu plata eşalonată, autorităţile nu respectă plata ratelor anuale, intimații ar fi lipsiți de drepturile lor, în cuantumul acordat prin lege şi recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Or, această situaţie conduce la impunerea unei sarcini exorbitante intimaților, în calitate de creditori, fiind, astfel, rupt echilibrul pe care statul, prin instituţiile sale, trebuie să îl asigure între măsurile luate şi care vizează un interes general şi drepturile sau interesele particulare ale unui cetăţean al său, ceea ce contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Drept urmare, având în pasivitatea contestatorului în a-şi realiza propriile obligaţii stabilite prin O.U.G. nr. 90/2017, respectiv de a achita contravaloarea primelor tranşe aferente anilor 2019-2021 în cuantum de 5%, 10%, respectiv 25%, instanţa constată că debitorul nu poate veni, pe calea contestaţiei la executare, să invoce un beneficiu din acelaşi act normativ. În concret, beneficiul pe care autorităţile statului îl au în baza O.U.G. nr. 90/2017, de a putea achita în mod eşalonat drepturile de creanţe câştigate în instanţă, nu poate opera fără executarea corelativă a obligaţiei de a achita tranşele anuale, la termenele stabilite de aceleaşi dispoziţii legale.

Instanţa reţine că această nesocotire de către contestator a termenelor de plată succesive stabilite de lege în favoarea sa trebuie sancţionată prin posibilitatea acordată intimaților de a efectua executarea silită a acestuia pentru întreaga creanţă, în caz contrar putându-se ajunge, în ipoteza în care debitorul va nesocoti şi celelalte termene succesive de plată, la însăşi negarea creanţei creditorilor conţinută într-un titlu executoriu – hotărâre judecătorească definitivă, împrejurare ce ar aduce atingere, în substanţa sa, dreptului creditorilor de acces la instanţă în componenta privitoare la realizarea, pe cale de executare silită, împotriva statului, a creanţelor conţinute în hotărâri judecătoreşti definitive, transformându-l într-unul teoretic şi iluzoriu, deşi scopul mecanismului instituit prin blocul de convenţionalitate este acela al asigurării exerciţiului unor drepturi concrete şi efective.

În consecinţă, instanţa reţine că debitorul a avut o conduită care intră în contradicție cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Totodată, instanţa mai are în vedere şi că statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului din Decizia de inadmisibilitate pronunţată în data de 04.09.2012, în cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, ca urmare a cererii nr. 57265/08, precum şi cele din Decizia nr. 1533 din 28.11.2011 a Curţii Constituţionale, nu pot fi primite în prezenta cauză, cu motivarea că temeiurile de fapt avute în vedere de ambele Curţi în pronunţarea acestor hotărâri sunt fundamental diferite de cele existente în litigiul pendinte.

Astfel, dacă la momentul producerii faptelor în litigiu în cauzele antemenţionate, România traversa o profundă criză economică, care a impus adoptarea unor măsuri drastice de corectare a dezechilibrelor bugetare, inclusiv prin reducerea cuantumului salariilor personalului bugetar cu 25%, pe fondul unei recesiuni economice severe (paragrafele 45-49), în ultimii ani însă, România a înregistrat rate record ale creşterii economice, inclusiv ale indicatorului denumit produs intern brut, în anul 2017 fiind înregistrată o creştere de aproximativ 7% a acestui indicator, precum şi importante creşteri ale veniturilor bugetului general consolidat, potrivit informaţiilor în acest sens disponibile pe domeniile de internet ale instituţiilor şi autorităţilor publice, aceste fapte fiind notorii, în accepţiunea acordată acestei noţiuni de prevederile art. 255 alin. 2 teza I Cod procedură civilă.

În consecință, instanța apreciază că nici acest motiv de contestație la executare nu este întemeiat.

Cât priveşte prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, instanţa observă că acestea nu sunt aplicabile speţei, ele referindu-se la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021. În speţă, sentinţa ce constituie titlul executoriu a devenit executorie anterior datei de 1 ianuarie 2019, respectiv la data de 10.05.2018, împrejurarea că executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea din 19.06.2020 neavând nicio relevanţă sub aspectul incidenţei prevederilor art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018.

Analizând criticile aduse de contestator cu privire la cheltuielile de executare, instanța reține că, în ceea ce priveşte criticile aduse de contestator cu privire la cuantumul onorariului executorului judecătoresc de 1.763 lei, astfel cum acesta a fost stabilit prin încheierea din data de 12.07.2021 (filele 84 – 85), sunt aplicabile dispozițiile legale cuprinse în dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 şi ale dispozițiilor pct. 3.1 din anexa Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, care statuează că „pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite”.

Instanța apreciază că această sumă solicitată de către expert de încadrează în limita prevăzută de lege, susținerea contestatorului fiind neîntemeiată din acest punct de vedere.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc pentru procedura de  executare obligație de a face, în temeiul art. 670 alin. (3) pct. 2 Cod procedură civilă, în cuantum total de 500,00 lei, instanța reține că executorul a emis somaţie către DD, EE (fila 86),  prin care le-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de executare, să asigure finanțarea diferențelor salariale dintre sumele efectiv încasate cu titlu de drepturi salariale de către reclamant și cele cuvenite ca urmare a stabilirii unui cuantum al indemnizaţiei de încadrare la nivelul  maxim în plată acordat personalului în funcţii, grad, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate similare cu cele ale reclamanţilor, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data stabilirii  drepturilor salariale cu respectarea Legii nr. 71/2015, sumele datorate  urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, pentru a putea fi plătite de către debitorul AA, cât și a dobânzii legale.

Întrucât acestea sunt măsuri specifice procedurii de executare silită, a căror punere în executare este diferită de obligația ce îi revine contestatorului, instanța reține că se datorează și aceste sume cu titlu de cheltuieli de executare.

Instanța reține că valoarea onorariului stabilită în speţă este rezonabilă în raport de criteriile enumerate la art. 55 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, respectiv  cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit, precum și faptul că nu a fost motivat în niciun fel de către contestator, de ce ar fi nelegal onorariul executorului judecătoresc, acesta limitându-se în acțiune să afirme doar că onorariul este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.

Potrivit art. 670 alin. (3) pct. 1 Cod procedură civilă, sunt cheltuieli de executare taxele de timbru necesare declanșării executării silite, suma de 25 de lei cuprinsă în încheierea din data de 12.07.2021 fiind justificate prin Factura nr. X din data de 02.06.2021 (fila 4).

De asemenea, conform art. 670 alin. (3) pct. 4 Cod procedură civilă, onorariul expertului constituie cheltuieli de executare, plata acestora fiind dovedită de Factura nr. X din data de 02.12.2020 (fila 49), alături de chitanța nr. 161 din data de 02.12.2020 (fila 50).

Totodată, instanța reține că executorul judecătoresc a emis și Factura seria X nr. X din data de 16.06.2021, prin care a facturat cheltuielile efectuate cu actele de executare silită în dosarul de executare nr. 30/2021 (fila 78), în cuantum de 150 de lei.

Drept urmare, instanța apreciază criticile aduse de contestator cu privire la cheltuielile de neexecutare drept neîntemeiate.

Instanța ia act de faptul că la dosarul cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 30/2021 al Biroului Executoriului Judecătoresc „CC”, executorul judecătoresc solicitând în baza art. 717 alin. (2) Cod procedură civilă suma de 61 lei cu titlu de cheltuieli de fotocopiere și transmitere a dosarului.

Drept urmare, instanța va obligă contestatorul la plata către Biroul Executorului Judecătoresc „CC” a sumei de 61 de lei, cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar de executare nr. 30/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul AA cu sediul în ___, în contradictoriu cu intimatul BB, CNP___,  cu domiciliu în ___, ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata către Biroul Executorului Judecătoresc „CC” a sumei de 61 de lei, cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar de executare nr. X/2021.

Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Ploiești.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 29.11.2021.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare