Legea 77/2016

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele :

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti în data de ___________, sub nr. ______________, contestatoarea ____________, prin avocat, în contradictoriu cu intimaţii _________, ___________ şi ____________., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, anularea Notificării nr. 20041, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, formulată de către intimaţi în temeiul Legii nr. 77/2016, prin care au solicitat, în principal, reechilibrarea Contractului de credit prin renegocierea clauzelor contractuale, iar în subsidiar, darea în plată a imobilului adus în garanţie şi, în consecinţă, stingerea obligaţiilor izvorâte din acest contract.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată că, în fapt, în data de 04.06.2008, între Bancă, în calitate de împrumutător şi intimaţii _____________, a fost încheiat Contractul de credit şi garanţie nr. ______, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 81.550 CHF, pe o durată de 15 ani pentru nevoi personale.

Precizează că acest contract a fost urmat de încheierea unor acte adiţionale, prin care au fost renegociate elemente precum rata dobânzii, comisioanele percepute pe parcursul derulării Contractului, durata iniţială, în sensul că a fost majorată de la 180 de luni la 300 de luni.

Mai precizează că, în vederea garantării restituirii împrumutului, a fost instituită în favoarea Băncii ipoteca de rang I asupra apartamentului nr. 6 situat în oraşul ______________.

Arată că, anterior formulării Notificării contestate, intimaţii au solicitat şi obţinut, prin intermediul instanţei, restituirea unor sume de bani în urma declarării caracterului abuziv al unei clauze. Apreciază că a avut loc o echilibrare a raporturilor juridice în sensul restituirii către intimaţi a sumelor de bani impuse prin hotărârile judecătoreşti, precum şi a sumei în cuantum de 5642.28 CHF.

Menţionează că, ulterior acestui moment, respectiv în data de 03.12.2020, a fost înregistrată Notificarea de dare în plată, care face obiectul prezentei contestaţii.

Apreciază că această notificare este inadmisibilă, întrucât echilibrul contractual a fost deja restabilit, motiv pentru care nu mai este posibilă o nouă adaptare a contractului, nici în temeiul dreptului comun şi nici potrivit Legii nr. 77/2016.

Susţine că scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 77/2016 a fost acela de a echilibra riscurile suportate de părţile contractului de credit şi nu de a crea avantaje pentru una dintre ele, invocând şi faptul că impreviziunea poate fi admisă doar în situaţia în care acest echilibru se creează prin arme egale.

Precizează că finalitatea urmărită de intimaţi constă în suspendarea plăţii ratelor şi obţinerea unor avantaje patrimoniale din modificarea contractului.

Pe lângă aceste aspecte, apreciază că restabilirea echilibrului contractual prin renegocierea clauzelor, în temeiul impreviziunii, poate forma doar obiectul unei acţiuni de drept comun, în condiţiile art. 1271, alin. 1 C. civ., instanţa fiind singura competentă să analizeze îndeplinirea condiţiilor acestei instituţii de drept.

Mai arată că Notificarea contestată nu a fost făcută cu respectarea condiţiilor de formă, intimaţii neataşând cazierul judiciar din care să reiasă că nu au suferit nici o condamnare pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Cu privire la aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2020, invocă faptul că intimaţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor articolului unic, pct. 2 şi, mai mult decât atât, nici nu se pot prevala de efectele acestui act normativ, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestuia.

Mai arată că intimaţii nu se pot prevala de reglementarea pragului, pur arbitrar în aprecierea sa, de 52.6 % de majorare a cursului valutar sau de perioada de 6 luni care să afecteze întinderea obligaţiilor, întrucât acestea contravin unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, de pildă Decizia nr. 731/2019, şi regulilor de previzibilitate şi predictibilitate a legii.

În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe prevederile art. 4, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, prevederile Legii nr. 52/2020, art. 1271 C. civ., invocând, de asemenea, deciziile relevante în această materie ale Curţii Constituţionale.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul intimaţilor.

În dovedirea susţinerilor sale, a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223, alin. (3) şi art. 411, alin. (1), pct. 2 C. proc. civ.

Acţiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei. (f. 88).

 Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei, în principal, pe cale de excepţie, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, motivând că Notificarea contestată îndeplineşte condiţiile de formă, admisibilitate şi fond prevăzute de Legea nr. 77/2016 modificată prin Legea nr. 52/2020, precum şi de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 623/2016, nr. 415/2018 şi nr. 731/2019 şi cerere reconvenţională prin care au solicitat adaptarea Contractului.

Propun ca modalităţi de adaptare fie conversia în lei a creditului, la un curs de maximum 2,71 lei/1 CHF, ce reprezintă cursul din data acordării plus 20%, fie prin conversia în lei a tuturor debitelor ce decurg din contract cu aplicarea unei reduceri de sold de 37,5 %.

Cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepţie, a invocat excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări, invocând faptul că prezenta contestaţie are natura unei acţiuni patrimoniale, motiv pentru care ar trebui timbrată în raport de valoarea sa.

De asemenea, invocă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, întrucât a fost depăşit termenul legal de 10 zile de la data comunicării notificării.

În motivare, arată că, la data încheierii Contractului de credit, cursul CHF/RON era de 2, 2588 lei/1 CHF, iar raportat la acesta, soldul care se impunea a fi restituit era de 184.205 lei.

Mai arată că, în vederea garantării restituirii împrumutului, au constituit o ipotecă de rang I asupra apartamentului _________________.

De asemenea, menţionează că, spre sfârşitul anului 2008, au început să resimtă dificultăţi financiare în ceea ce priveşte rambursarea creditului, determinate de aprecierea francului elveţian, însă cu toate acestea, au depus eforturi pentru a-şi onora obligaţiile contractuale.

Precizează că la începutul anului 2012, rata acestora ajunsese să fie de 3,5 ori mai mare decât suma prefigurată iniţial, motiv pentru care părţile au fost de acord să încheie un act adiţional prin care au majorat durata contractuală de la 180 de luni la 300 de luni.

Mai precizează că au contractat suma de 81.550 CHF (184.205 lei), rata fiind de 330 CHF, iar la data transmiterii notificării, respectiv 03.12.2020, după 13 ani de executare a contractului, înregistrează un sold de 48.566 CHF (218.547 lei), fiind superior cu aprox. 34.342 lei faţă de suma obţinută iniţial, iar rata este aprox. 2.065 lei ( 460 CHF).

Cu privire la susţinerile contestatoarei referitoare la restabilirea echilibrului contractual, invocă faptul că sumele la care aceasta a făcut referire, au fost restituite în temeiul unor clauze apreciate de instanţă ca fiind abuzive, ceea ce nu echivalează cu o adaptare a contractului, ca urmare a faptului că obligaţiile asumate au devenit excesiv de oneroase.

Relativ la aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 52/2020, apreciază că nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, în cazul de faţă, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

De asemenea, invocă decizii relevante ale Curţii Constituţionale prin care arată că instituţia impreviziunii nu este înlăturată în raport cu situaţia de fapt descrisă.

Arată că notificarea contestată îndeplineşte condiţiile de formă cerute de lege.

Solicită în acest sens adaptarea Contractului de credit, iar nu încetarea acestuia.

În dovedirea susţinerilor sale, au ataşat înscrisuri.

Acţiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei. (f. 6).

Contestatoarea a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care invocă inadmisibilitatea acesteia, iar în subsidiar, netemeinicia cererii.

Invocă faptul că prevederile legii speciale nu oferă posibilitatea debitorului de a formula o atare cerere în cadrul contestaţiei creditorului împotriva Notificării de dare în plată şi, pe lângă acest aspect, reiterează faptul că echilibrul contractual a fost restabilit prin restituirea de către contestatoarea a unor sume importante din suma totală împrumutată.

Mai arată că nu s-a făcut dovada cuantumului veniturilor intimaţilor pe o perioada a cel puţin 6 luni anterioare formulării notificării respective şi nici a celorlalte condiţii prevăzute de articolul unic, pct. 2 din Legea nr. 52/2020.

Reiterează aspectele privitoarea la aplicarea Legii sus – menţionată şi precizează că, în măsura în care ar fi posibilă o nouă adaptare, acest fapt ar crea un dezechilibru în patrimoniul Băncii.

Cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, a formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor prin care invocă netemeinicia susţinerilor şi excepţiilor ridicate de aceştia.

Cu privire la excepţiile invocate, arată că acţiunea sa are un caracter neevaluabil în bani, astfel încât aceasta este legal timbrată şi a fost expediată în data de 14.12.2020 prin scrisoare recomandată, cu respectarea termenului legal de 10 zile de la comunicarea notificării din data de 03.12.2020.

Reiterează aspectele invocate anterior pentru a combate susţinerile intimaţilor, accentuând faptul că în analiza condiţiilor prezumţiei de impreviziune din Legea nr. 52/2020, ar trebui să se ţină cont şi de situaţia particulară a debitorilor, pentru a putea aprecia in concreto dacă schimbările intervenite au determinat o incapacitate reală de plată.

Contestatoarea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a dispozițiilor articolului unic punctul 2, cu referire la ari. 4 alin, (11) - (13), punctul 3, cu referire la art, 4 alin. (3) si (4), punctul 5 cu referire la art, 5 alte, (31) din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite („Legea nr. 52/2020”), cât şi a Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, set normativ pe care il consideră neconstitutional în ansamblul său, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44, art. 45, art. 124, art. 136 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituția României.

De asemenea, a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, conform art. 413, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ.

Intimaţii au formulat precizări, în sensul că au arătat valoarea cererii reconvenţionale şi suma de bani aferentă taxei de timbru care ar trebui să fie achitată, înţelegând, totodată, să formuleze cerere de reexaminare.

De asemenea, precizează că, având în vedere faptul că instanţa de control constituţional a fost sesizată în prealabil cu aceeaşi excepţie, pentru a cărei soluţionare a stabilit deja termen, motiv pentru care solicită amânarea cauzei.

 La termenul din data de 09.08.2021, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii acţiunii, respectiv excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, invocate pe cale de întâmpinare de către intimaţi. De asemenea, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii în raport de împrejurarea că intimaţii « au beneficiat de o echilibrare a drepturilor şi obligaţiilor contractuale », invocată pe cale de întâmpinare  la cererea reconvenţională, de către reclamanta- intimată. Instanţa a invocat, din oficiu,  excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, faţă de obiectul acţiunii principale.

De asemenea, la acelaşi termen de judecată, intimaţilor li s-a oferit posibilitatea, prin avocat, să formuleze concluzii pe excepţia de neconstituţionalitate. Instanţa a arătat că, potrivit  art. 29 din Legea  nr. 47/1992, este inadmisibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia neconstituţionalităţii, excepţie pe care s-a pronunţat  instanţa de contencios constituţional, în sensul  admiterii  acesteia.

Cu privire la cererea de suspendare până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa a respins-o, având în vedere faptul că, Curtea Constituţională nu este o instanţă jurisdicţională  şi nu poate interveni asupra acestui motiv de suspendare facultativă a cauzei.

  În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, instanţa constată următoarele :

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea 47/1992, instanţa constată că excepția de neconstituţionalitate a fost invocată de către reclamanta-pârâtă First Bank SA în faţa unei instanțe prevăzute de art. 126 din Constituție coroborat cu dispozițiile Legii 304/2004 care reglementează organizarea judiciară, excepția fiind invocată în cadrul unui litigiu pendinte, astfel cum prevăd dispozițiile alin. (1). Obiectul cauzei îl constituie contestație formulată de creditoare împotriva notificării prin care debitorii au solicitat adaptarea contractului de credit în temeiul Legii nr.77/2016, iar în subsidiar darea în plată a imobilului ipotecat.

Dispozițiile criticate sunt dispoziții cuprinse într-un act normativ primar, emis de autoritatea legiuitoare, respectiv Legea 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, lege care este în vigoare începând cu 16.05.2020, fiind astfel îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 29 alin. (1 ) din Legea 47/1992.

Instanța constată că este îndeplinită și condiția prevăzută la alin. (3) al aceluiași articol, Curtea Constituțională neadmiţând o excepție de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile criticate.

Se reţine că prin Decizia nr. 432 din data de 17.06.2021 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 905/21.09.2021 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Credit Plus (Gulf) Ltd., Dubai, Emiratele Arabe Unite, în Dosarul nr. 12.420/215/2020 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt neconstituţionale şi s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 6.175/311/2020 al Judecătoriei Slatina - Secţia civilă şi de Credit Plus (Gulf) Ltd., Dubai, Emiratele Arabe Unite, în Dosarul nr. 12.420/215/2020 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (11)-(13), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (31) şi ale art. 7 alin. (4) şi (51) din Legea nr. 77/2016, precum şi Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Se reţine astfel că excepţiile de neconstituţionalitate ale articolelor invocate de contestatoare, respectiv : articolului unic punctul 2, cu referire la art. 4 alin, (11) - (13), punctul 3, cu referire la art. 4 alin. (3) si (4), punctul 5 cu referire la art. 5 alin. (31) din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite („Legea nr. 52/2020”), cât şi a Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa, au fost respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992 referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei invocate, instanţa constată că prezenta cauză are ca obiect o cerere formulată de creditoare împotriva notificării prin care debitorii a solicitat adaptarea contractului de credit bancar ipotecar, fie prin conversia acestuia în lei cu aplicarea unei reduceri de sold de 37,5%, iar în subsidiar darea în plată a imobilului, contractul fiind încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.52/2020, fiind ca atare aplicabile punctele 1-7 ale articolului unic al Legii nr.52/2020.

 Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a textelor legale sus-menţionate are legătură cu soluţionarea cauzei.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocate, instanţa apreciază că sunt neîntemeiate în raport de criticile formulate.

Astfel, conform art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate, iar în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Totodată, potrivit 44 alin. (2) din Constituţie proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

Instanţa reţine totodată că potrivit art. 53 din Constituţie exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, restrângerea putând fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

De asemenea, conform art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

 Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în M.Of, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.

Prin raportare la aceste dispoziţii instanţa apreciază că normele a căror constituţionalitate se contestă respectă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii, din analiza acestora, atât consumatorii, cât şi instituţiile de credit pot prevedea în mod rezonabil ce condiţii trebuie să îndeplinească şi în ce situaţii este aplicabil acest act normativ.

Instanţa apreciază totodată că deşi normele criticate constituie o ingerinţă în dreptul de proprietatea al reclamantei ocrotit de art. 44 din Constituţie, totuşi aceasta este proporţională cu scopul urmărit, respectiv ocrotirea intereselor consumatorilor care se află într-o situaţie de excepţie de a nu mai putea onora obligaţiile contractuale, fiind astfel respectat art. 53 din Constituţie, instituţia de credit dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului în contul creditului acordat.

Totodată, instanţa consideră că nu este încălcat nici principiul neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie având în vedere că Legea 77/2016 nu intervine asupra efectelor trecute ale situaţiilor juridice născute înainte de intrarea acesteia în vigoare, ci reglementează doar efectele viitoare ale unor astfel de situaţii. Or, un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare, cum de altfel a decis şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 784/03.06.2016, publicată în M. Of nr. 608/27.08.2010.

Cu toate acestea, instituirea unor prezumţii absolute care fac imposibilă dovada contrară, sunt discutabile din punct de vedere al constituţionalităţii lor întrucât ar putea genera situaţii de îngrădire a accesului la justiţie, împiedicând totodată judecătorul să analizeze incidenţa unor cazuri de impreviziune.

Având în vedere cele ce preced, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea 47/1992, instanţa va sesiza Curtea Constituțională a României, în baza art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi legale :

- pct. 2 din articolul unic cu referire la art. 4, alin. 11-13 din Legea 52/2020;

- pct. 3 din articolul unic cu referire la art. 4, alin. 3 şi alin. 4 din Legea 52/2020;

- pct. 5 din articolul unic cu referire la art. 5, alin. 31 din Legea 52/2020;

- Legea 52/2020 în ansamblul său.

Pe fond, se reţine că între creditoarea Piraeus Bank SA şi debitorii ___________, în calitate de garant co-plătitor, şi ________, în calitate de garant ipotecar, s-a încheiat Contractul de credit nr. ________ din data de 04.06.2008 prin care s-a contractat un credit în valoare de 81.550 CHF pentru o durată de 15 ani. Contractul de credit a fost modificat prin actele adiţionale din data de 08.10.2010 si 15.02.2012 (f. 32 şi urm., v. 1).

Prin Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1672 din data de 04.06.2008 (f. 43, v. 1) s-a instituit un drept de ipotecă de rang I asupra imobilului situat în ________ înscris în CF nr. ________, proprietatea intimatei _______.

La data de 03.12.2020 intimaţii au depus la First Bank SA notificarea înregistrata in evidentele băncii sub nr. _______ prin care solicitau, în principal, adaptarea contractului, iar în subsidiar, darea în plată a imobilului descris mai sus.

La data încheierii contractului de credit, 04.06.2008, cursul CHF/RON era de 2,2588 lei/1 CHF, iar la data notificării, cursul CHF/RON a fost de 4,5028 lei/1 CHF, aceste aspecte rezultând din consultarea site-ului https://www.cursbnr.ro.

Cu privire la cererea principală, se reţine că potrivit art.5 alin.1 din Legea 77/2016 „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4”.

Potrivit alin.7 alin.1, „în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege”.

Potrivit legii, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

În analiza îndeplinirii condiţiilor legale, instanţa constată că intimaţii sunt consumatori potrivit definiţiei date Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), iar creditele sunt sub pragul valoric respectiv.

Se reţine, de asemenea, că împrumutul a fost luat în vederea acoperirii unor nevoi persoanale, acesta fiind şi garantat cu un imobil având destinaţia de locuinţă.

Sub aspectul criticilor contestatoarei privitoare la faptul că intimaţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, instanţa constată că creditorul care formulează contestaţie are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4, alin. 1, lit. a-d din Legea 77/2016 (art. 4, alin. 13 , ultima teză, din Lege). Or, în contextul în care creditorul nu a făcut dovada contrară şi nici nu au fost depuse înscrisuri din  care să rezulte o altă stare de fapt, instanţa va prezuma îndeplinite condiţiile sub acest aspect, prezumţia simplă putând fi răsturnată de către contestoare prin proba contrară, care nu a fost administrată în cauză.

Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate în privinţa debitului principal, instanţa trebuind să analizeze în continuare incidenţa condiţiilor impreviziunii.

Sub aspectul impreviziunii, instanţa reţine că Legea 55/2010 a adus o modificare semnificativă a Legii 77/2016, în sensul în care a adăugat expres condiţia existenţei impreviziunii pentru a se urma procedura prevăzută de legiuitor (art.4 alin.1 lit.e), după care a definit în termeni mult mai simpli această noţiune. Astfel, art.4 alin.1 indice 1 prevede că „Reprezintă impreviziune:

 a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;

 b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.

Art. 4 alin.1 indice 2 şi 3 stabilesc că „în scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin.1 indice 1 lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată”, respectiv că „prezumţiile prevăzute la alin.1 indice 1 au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a) - d)”.

Se constată că cele două condiţii prevăzute de literele a şi b nu sunt cumulative, ci alternative. Astfel, conform textului legal, fiecare dintre cele două ipoteze „reprezintă impreviziune”, iar art.4 alin.1 indice 3 face referire, explicit, la „prezumţiile prevăzute la alin.1 indice 1”, nu la „prezumţia” prevăzută de aceste texte.

În aceste condiţii, este suficient a se observa că este îndeplinită condiţia prevăzută de lit. a, de vreme ce cursul valutar a crescut de la 2,2588 lei/1 CHF până la 4,5028 lei/1 CHF, de circa 100%. Dev asemenea, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de alin.1 indice 2, deoarece cursul valutar a fost la un nivel de peste 52,6% faţă de cel iniţial pe întreaga perioadă de 6 luni anterioară notificării.

Prin urmare, se constată că există impreviziune astfel cum este ea definită în legea specială.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa va respinge cererea principală, ca neîntemeiată.

Prin cererea reconvenţională, intimaţii solicită adaptarea contractului şi propun două variante de adaptare pe care le consideră corecte, arătând că soluţia rigidă a respingerii cererii nu ar fi echitabilă deoarece au achitat o parte considerabilă din sumele obţinute iniţial de la creditoare, au suportat în exclusivitate riscurile contractuale, inclusiv riscul valutar si riscul deprecierii imobilului, executând prestaţii excesiv de oneroase.

Din perspectiva legăturii cu cauza şi a criteriilor stabilite de art. 209 C.pr.civ. („Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională”), instanţa consideră că cererea intimaţilor este admisibilă, ambele cereri fiind în legătură cu modul în care va continua relaţia contractuală dintre părţi.

Contestatoarea a invocat excepţia inadmisibilităţii, arătând, în esenţă, că dacă s-ar admite cererea reconventionala formulata de intimaţi, s-ar goli de conţinut prevederile art. 8 alin.1 din Legea 77/2016. Pe de altă parte, aceasta a afirmat că, s-a restabilit echilibrul contractual prin restituirea unor sume de bani importante.

Potrivit art. 7 alin. 6 din Legea 77/2016, „în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin.4 sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată”.

Art. 8 alin.1 din Legea 77/2016 stabileşte că „în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.”

Prin urmare, cele două texte reglementează obligaţiile pe care le are de îndeplinit creditorul în caz de respingere a contestaţiei, dând dreptul debitorului de a forţa vânzarea. Legea nu prevede şi ce se întâmplă în situaţia în care debitorul este cel care nu se prezintă la notarul public sau nu îşi exercită dreptul de a forţa vânzarea, deducându-se practic că se menţine situaţia anterioară trimiterii notificării.

Astfel cum au arătat şi intimaţii, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr.632/2016 că „odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului” (par. 98, ultima teză). Totodată, Curtea a mai arătat că „instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. 77/2016, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa” (par. 121).

Curtea Constituţională a adus noi clarificări odată cu Decizia nr. 415/2018 (paragraf. 32-35), prin intermediul căreia a statuat expres că instanţele de judecata (dar şi creditorii) în aprecierea impreviziunii trebuie să evalueze exclusiv prestaţiile părţilor din contractul de credit, fără a se raporta la situaţia financiară a debitorilor (exterioara contractului de credit). Nu s-a statuat însă cu privire la soluţiile ce pot fi pronunţate sub imperiul Legii 77/2016, în procedurile prevăzute de acest act normativ.

Prin Decizia nr.731/2019, a fost analizată „a priori” o propunere de modificare a legii, fiind invalidate mai multe cazuri de prezumţie absolută de impreviziune, însă nu s-au menţionat mai multe decât prin Decizia 632/2016 cu privire la soluţiile posibile.

Ca urmare a modificărilor aduse Legii 77/2016 prin Legea 52/2020, însă, a fost inserat art. 4 alin. 4, prin care s-a arătat că „echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale”.

Astfel, în virtutea principiului potrivit căruia norma legală trebuie interpretată în sensul aplicării ei , este greu de acceptat că legiuitorul ar fi modificat astfel Legea 77/2016, fără intenţia ca textul adăugat să fie aplicat în cadrul acestei proceduri. Or coroborând această modificare cu Decizia nr.632/2016 (paragrafele arătate), instanţa conchide că are deschisă posibilitate şi chiar îi incumbă obligaţia să adapteze contractul, dacă circumstanţele o impun, soluţia încetării contractului fiind una extremă.

În speţă, intimaţii au formulat o cerere reconvenţională prin care solicită adaptarea contractului şi au avansat două variante de adaptare, făcând trimitere chiar la aspectele arătate mai sus de instanţă: Decizia 623/2016 şi art.4 alin. 4 din Lege.

O problemă care s-ar putea pune, în acest context, vizează compatibilitatea solicitărilor din cererea reconvenţională cu respingerea contestaţiei, deoarece Legea 772016 reglementează darea în plată iminentă ca unică urmare a respingerii contestaţiei. Astfel cum s-a arătat, însă, intimaţii au posibilitatea să nu forţeze vânzarea, odată ce contestaţia e respinsă. Or, dacă ei au această posibilitate după soluţionarea contestaţiei, nu există vreun impediment real ca ei să deducă judecăţii cererea de adaptare a contractului în procedura contestaţiei formulate de creditor. Prin urmare, conflictul de logică juridică este unul fals.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale şi va analiza solicitarea de adaptare a contractului.

După cum s-a arătat, intimaţii au solicitat instanţei adapteze contractul de credit, fie prin (i) conversia/indexarea în lei a creditului, la un curs maxim de 2,71 lei/CHF, fie prin (ii) conversia în lei a tuturor debitelor ce decurg din contractul de credit cu aplicarea unei reduceri de sold de 37,5%.

Se constată că paragrafele 98 şi 122 din Decizia 623/2016, se observă că cele două texte nu fac nicio referire la o modalitate concretă de adaptare a contractului, ci doar referiri generice la prestaţiile părţilor, trecute sau viitoare, şi la echilibrul dintre acestea.

Paragraful 44 din Decizia 62/2017 prevăd următoarele: „În lumina celor expuse în prealabil, Curtea apreciază că incidența principiului nominalismului monetar în contractele de credit în franci elvețieni nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condițiile de incidență ale acestuia”.

În aceste condiţii, temeiurile respective nu pot servi drept surse concrete ale modalităţilor de adaptare a contractului, trebuind să se verifice însă dacă modalităţile propuse de către debitori contravin în vreun fel acestor statuări şi principiilor contractuale generale.

În contextul în care situaţia premisă presupune existenţa unui caz de impreviziune în defavoarea debitorilor, care se găsesc într-o situaţie de „ruină contractuală”, adaptarea contractului trebuie făcută într-o modalitate ce presupune reducerea prestaţiilor viitoare ale debitorilor. Pârâţii au propus fie reducerea acestora în bloc, fie reducerea prestaţiilor periodice, prin stabilirea unui alt curs pentru moneda creditului (franc elveţian).

În oricare dintre variante, misiunea judecătorului este dificilă întrucât reglementarea relaţiilor contractuale reprezintă interesul părţilor, iar în acest context, o cale reprezintă analiza propunerilor făcute.

În ceea ce priveşte reducerea soldului se constată că nu  s-a justificat în niciun fel alegerea procentului de 37%, nefiind indicate algoritmul folosit pentru a susţine acest procent, modalitate verificabilă judiciar. Prin urmare, în lipsa unor explicaţii, instanţa constată că această solicitare nu este argumentată temeinic.

În raport de argumentele pârâţilor şi de apărările contestatoarei, precum şi de jurisprundenţa Curţii Constituţionale, o soluţie de natură a exclude arbitrariul, în acest context, este luarea în considerare chiar a marjei despre care legiuitorul a considerat că justifică instituirea unei prezumţii absolute de impreviziune, respectiv 52,6%.

Prin urmare, instanţa va da curs acestei variante de adaptare a contractului, urmând a stabili prin hotărâre un curs cu 52,6% mai mare pentru moneda creditului.

În aceste circumstanţe, instanţa va admite cererea reconvenţională în parte şi va dispune adaptarea Contractului de credit nr. _________ din data de 04.06.2008 în sensul că, pentru viitor, începând cu data rămânerii definitive a prezentei, la rambursarea ratelor stabilite în franci elveţieni (CHF), se va avea în vedere un curs de 3,4469 lei/CHF..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În temeiul disp. art. 29, alin. 4 din Legea 47/1992 sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate următoarelor prevederi legale din cuprinsul Legii nr. 52/2020 :

- pct. 2 din articolul unic cu referire la art. 4, alin. 11-13 din Legea 52/2020;

- pct. 3 din articolul unic cu referire la art. 4, alin. 3 şi alin. 4 din Legea 52/2020;

- pct. 5 din articolul unic cu referire la art. 5, alin. 31 din Legea 52/2020;

- Legea 52/2020 în ansamblul său.

Respinge contestaţia formulată de reclamanta ___________, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea recovenţională formulată de pârâţii _____________, toţi cu domiciliul alea la ____________.

Dispune adaptarea Contractului de credit nr. _________ din data de 04.06.2008 în sensul că, pentru viitor, începând cu data rămânerii definitive a prezentei, la rambursarea ratelor stabilite în franci elveţieni (CHF), se va avea în vedere un curs de 3,4469 lei/CHF.

Respinge în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte dispoziţia de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Ploieşti.

Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată, astăzi, __________, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, potrivit disp. art. 396, al. 2 Cod pr. civ.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare