Exercitare autoritate părintească, stabilire program vizitare minor şi pensie de întreţinere

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 23.06.2020, reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul B, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în cuantum de ¼ din venitul lunar net al acestuia, în favoarea minorului Mihai Dominic Ştefan, începând cu data naşterii minorului şi până la majoratul acestuia/ terminarea studiilor;

- obligarea pârâtului la plata a ½ din cheltuielile aferente sarcinii, naşterii, creşterii şi întreţinerii minorului ............... din suma totală de 49.963, 06 lei calculate până la data de 30.04.2020, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 24.981, 53 lei, astfel cum reiese din ANEXA 1;

- stabilirea exercitării autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă;

- stabilirea unui program de vizitare al minorului pentru pârât conform celor detaliate în cuprinsul cererii de chemare în judecată;

- suplinirea acordului pârâtului, în favoarea minorului ..................., pentru ca minorul să poată calatori în afara ţării împreună cu reclamanta, pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv pe o perioada de 3 ani de la pronunţarea hotărârii şi, dispunerea prelungirii valabilităţii acestui acord cu perioade succesive de câte 3 ani.

În motivare, reclamanta arată că, în fapt, a avut o relaţie de concubinaj cu pârâtul începând cu anul 2014 până la începutul anului 2017, legătura dintre aceştia pornind iniţial pe fondul unei prietenii dezvoltate în cadrul companiei în care amândoi îşi desfăşurau activitatea, relaţie ce s-a amplificat treptat, implicând sentimente şi aprecieri de ambele părţi.

Învederează că, în anul 2016 compania în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea a hotărât detaşarea personalului din cadrul biroului din Bucureşti în Republica Moldova, motiv pentru care, au fost detaşaţi împreună în Republica Moldova, unde s-au mutat împreună, iar situaţia dintre aceştia s-a desfăşurat armonios.

Precizează că, în luna aprilie 2017, a aflat că este însărcinată, moment la care pârâtul  a avut o cădere emoţională nefirească la aflarea acestei veşti, fiind ulterior extrem de speriat şi având un comportament dificil, solicitându-i să nu vorbească nimănui despre aceasta.

Susţine faptul că, după discuţiile purtate cu acesta, întrucât trebuia confirmată sarcina de către un medic, s-au prezentat împreună în data de 29.04.2017 la clinica MEDICOVER în Bucureşti unde doctorul i-a confirmat că prezintă o sarcină în evoluţie, de 5 săptămâni şi 6 zile, DPN (data probabila a naşterii) - 23.12.2017, acesta sfătuind-o să păstrez sarcina, şi explicându-le amândurora că o intervenţie în acest moment asupra sarcinii i-ar putea pune în pericol viaţa.

Menţionează că, în ciuda acestor sfaturi şi opinii medicale, pârâtul i-a cerut să discute cu medicul în ce condiţii poate renunţa la sarcină, chiar intervenind, de altfel, în discuţia purtată cu medicul pe această temă, încercând totodată să o forţeze să îi solicite medicului reţetă pentru o pastilă care putea avea ca efect pierderea sarcinii în ziua respectivă, deşi doctorul le spusese clar că această metodă este deja tardivă.

În continuare, prezintă faptul că, au revenit în Republica Moldova unde a continuat să îi explice pârâtului că intenţionează să păstreze sarcina şi nu doreşte să îşi asume riscul presupus de o eventuală întrerupere de sarcină.

Afirmă că, ulterior, pârâtul a părăsit domiciliul în care locuiau împreună, reuşind să pună capăt relaţiei după cum intenţiona, arătându-i astfel că este singură în decizia de a păstra sarcina.

Susţine că, la sfârşitul trimestrului I de sarcină, pârâtul şi familia acestuia au început să îi transmită o serie de ameninţări, jigniri care i-au pus în pericol sarcina, fiind nevoită să urmeze un tratament medicamentos pentru calmarea tensiunilor create.

Pe mai departe, face cunoscut faptul că, în luna septembrie 2019 şi-a încetat detaşarea în Republica Moldova datorită evoluţiei sarcinii, revenind în Bucureşti, unde şi-a desfăşurat în continuare activitatea până la data la care medicul a recomandat repaus total, interval în care pârâtul a încercat să o contacteze, uneori pârând stabil în conversaţii, alteori ameninţător, deşi nu cunoştea foarte clar ce îşi doreşte, motiv pentru care a încercat să evite orice conflict cu el pentru a se proteja.

Totodată, menţionează că, în data de 15.12.2017 a născut în cadrul unei clinici private din România pe minorul .............................., minorul purtând încă din maternitate numele său de familie fiind stabilită filiaţia doar faţă de mamă întrucât nu cunoştea dacă pârâtul intenţionează în vreun fel să îl recunoască, însă l-a recunoscut ulterior la data de 21.12.2017, la Oficiul Stării Civile din Bucureşti, după ce aceasta l-a întrebat dacă doreşte.

Cu privire la plata pensiei de întreţinere în cuantum de o pătrime (1/4) din venitul lunar net al pârâtului în favoarea minorului .......................... începând cu data naşterii minorului până la majorat/terminarea studiilor, reclamanta arată în esenţă că, de la naşterea minorului pârâtul nu a intenţionat să se implice în vreun fel în creşterea şi îngrijirea copilului, acesta apărând sporadic în viaţa minorului şi doar pentru câteva momente, fără a manifesta vreo trăire, reacţie sau dorinţă de a interacţiona cu acesta.

Totodată, face precizarea că, deşi pârâtul nu a afişat niciun interes în a participa la creşterea şi îngrijirea minorului în vreun fel, şi-a exercitat ori de câte ori a considerat drepturile, solicitând la diverse intervale de timp informări cu privire la minor, totul limitându-se doar la ceea ce considera pârâtul că poate accepta cu privire la existenţa minorului.

În plus, susţine faptul că, pârâtul afişează un permanent comportament fluctuant şi totalmente instabil atât la nivelul dorinţelor şi cerinţelor, cât şi la nivelul a cât şi până unde s-ar putea implica, chestiune care nu mai poate continua de această manieră fiind necesar să fie reglementată de către instanţă.

Învederează că, pârâtul este angajat în prezent în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, unde realizează venituri.

De asemenea, susţine că de la naşterea copilului până la angajarea în cadrul MAE pârâtul a fost angajat în cadrul Obrascon Huarte Lain SA Madrid sucursala Bucureşti.

Referitor la plata sumei de 24.981, 53 lei reprezentând 1/2 din cheltuielile aferente sarcinii, naşterii, creşterii şi întreţinerii  minorului Mihai Dominic Ştefan, reclamanta arată originea acestor cheltuieli susţinând faptul că, a născut în cadrul unei clinici private din România şi a optat pentru prelevarea de celule stem înştiinţându-l pe pârât despre acest aspect, costurile fiind însă suportate integral de către aceasta.

Menţionează că, de la naştere, minorul Mihai Dominic Ştefan se află doar în grija şi întreţinerea sa, locuind împreună cu aceasta.

Aşadar,  afirmă că se ocupă exclusiv şi îndeaproape de creşterea, îngrijirea, educarea minorului, suportând toate cheltuielile rezultate atât înainte de naştere, la naştere cât şi cele curente, de întreţinere şi creştere a minorului, necesare pentru dezvoltarea armonioasă a acestuia.

 Totodată, precizează că asigură minorului vacanţe, excursii, deplasări sau activităţi specifice vârstei.

Evidenţiază aspectul că, pârâtul nu a manifestat nici cea mai mică intenţie în a sprijini în vreun fel creşterea şi îngrijirea copilului, nici financiar, nici moral, refuzând până şi participarea la botezul minorului, sub pretextul că nu poate, deşi este un eveniment unic în viata unui copil.

Mai mult decât atât, susţine că, după ce i-a învederat pârâtului necesitatea de a contribui la creşterea copilului, la finele anului 2018, respectiv după trecerea unui an de la naşterea copilului şi lovindu-se iniţial de refuzul acestuia de a o sprijini în vreun fel, de abia în anul 2019 a început a schiţa un interes care este şi acesta sporadic şi contrabalansat de cerinţe şi frământări interne.

Afirmă că, deşi a încercat, a înţeles şi acceptat încă de la început ca pârâtul să interacţioneze cu minorul, măcar ocazional, şi a sprijinit ori de câte ori s-a putut interacţiunea acestuia cu minorul, s-a dovedit că acest lucru nu se poate face fără a ţine seama de lipsa de interes de orice natură a pârâtului faţă de copil.

În plus, subliniază faptul că, minorul a avut şi are des probleme de sănătate care presupun diverse tratamente, investigaţii, prezentări la medic, aspecte cunoscute de pârât fără ca acesta să se implice.

În legătură cu stabilirea exercitării autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă, reclamanta susţine că, dispoziţiile art. 398 alin. (1) Cod civil înglobează o multitudine de situaţii care pot conduce la ideea că, este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, situaţii printre care se regăseşte şi cea care urmează a fi prezentată.

Astfel, învederează în esenţă că, pârâtul nu se implică şi nu cooperează în luarea deciziilor importante din viaţa minorului, aspect ce trebuie coroborat cu incapacitatea acestuia de a accepta în concret existenţa copilului, cu toate efectele de rigoare, chestiuni care, toate, cumulate, constituie împrejurări obiective de natură a îndreptăţii instanţa de judecată să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de către mamă.

Menţionează însă faptul că, posibilitatea instanţei de judecată de a lua măsuri cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti nu trebuie privită ca având un caracter sancţionator în privinţa părintelui care nu urmează să exercite autoritatea părintească dat fiind că, potrivit celui de al doilea alineat al art. 398 Cod civil, acesta din urmă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului.

În privinţa stabilirii unui program de vizitare a minorului de către pârât, reclamanta propune stabilirea următorului program:

-  în prezent, la vârsta actuală şi foarte frageda a copilului - 2 ani şi 6 luni, o vizită o dată pe lună, în a doua sâmbătă a fiecărei luni, în intervalul orar 10:00 - 18:00, în prezenţa reclamantei, la locuinţa/reşedinţa minorului sau în locuri publice agreate de comun acord cu pârâtul, ca şi până acum, în contextul în care minorul este dependent de reclamantă - în calitate de mamă şi nu a stat niciodată cu pârâtul mai mult de 3-4 ore, în prezenţa acesteia, dar şi în considerarea frecvenţei reduse a solicitărilor pârâtului de a avea contact cu minorul, cu obligarea pârâtului la comunicarea în scris, pe email sau sms, cu o zi înainte de program, până la orele 12:00, dacă se va prezenta sau nu, locaţiile şi activităţile pe care urmează să le desfăşoare cu minorul.

După împlinirea de către minor a vârstei de 7 ani, sugerează ca programul de bază să fie astfel:

- în două weekenduri pe lună, alternativ, respectiv în ziua de sâmbătă, între orele 10:00-18:00, cu luarea şi aducerea minorului de la domiciliul/reşedinţa mamei;

- de Paşte: în anii pari, minorul va petrece prima zi cu pârâtul şi a doua şi a treia zi cu reclamanta, iar în anii impari invers;

- de Crăciun: în anii pari, minorul va petrece prima zi cu pârâtul şi a doua şi a treia zi cu reclamanta, iar în anii impari invers;

- în vacanţa de vara: 2 săptămâni, împărţite în 2 perioade a câte o săptămână, ce urmează a fi stabilite prin acord de către părţi, la propunerea reclamantului-tată înaintată mamei în scris, prin sms sau poştă electronică, până la data de 1 mai, pentru anul în curs;

- cu obligarea pârâtului la comunicarea în scris, pe email sau sms, cu o zi înainte de program, până la orele 12:00, dacă se va prezenta sau nu, locaţiile şi activităţile pe care urmează să le desfăşoare cu minorul.

Reclamanta este de părere că, odată ce pârâtul din anul 2017 şi până în prezent nu a făcut altceva decât să apară sporadic în viaţa minorului şi să considere că se poate implica când, cum şi cât doreşte acesta, adică doar într-o anumită măsură, în privinţa creşterii şi educării minorului, nefiind consecvent în ceea ce priveşte implicarea sa faţă de copil, trebuie tranşat modul de abordare a acestei situaţii de către instanţă.

În legătură cu suplinirea acordului pârâtului tată în favoarea minorului Mihai Dominic Ştefan, pentru ca minorul să poată călători în afara ţării împreună cu reclamanta pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv pe o perioadă de 3 ani de la pronunţarea hotărârii, şi cu privire la dispunerea prelungirii valabilităţii acestui acord cu perioade succesive de câte 3 ani, reclamanta arată faptul că, pârâtul nu locuieşte în mod statornic în ţară şi are antecedente în a refuza să-şi dea acordul.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 114, art. 194 şi art. 453 din NCPC coroborate cu prevederile art. 263 Cod Civil - care consacră interesul superior al minorului în luarea oricăror măsuri privitoare la acesta, coroborat cu prevederile Legii nr. 272/2004, art. 398, art. 401, art. 402, art. 483, art. 486, art. 499, art. 505 şi 507, art. 513 Cod Civil, precum şi cele ale art. 1349 şi urm.,  art. 1381, art. 1386 şi urm. din NCC coroborate cu cele ale art. 1469 NCC şi urm., cu incidenţa prevederilor art. 1488 NCC, la care se adaugă toate prevederile incidente speţei de faţă.

În probaţiune, a solicitat încuviinţare probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtului, probe încuviinţate de instanţă.

La data de 11.09.2020, pârâtul a depus  întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru capătul de cerere nr. 2 şi admiterea în parte pentru capetele:

- nr. 1 - cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere de la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 532 C. Civ. cu un cuantum fix în funcţie de ţara unde îşi desfăşoară activitatea profesională - 650 lei/lună cât timp încasează veniturile din centrala MAE, în România, reprezentând 1/4 din venit, scăzând rata la casă şi alte rate la bancă (card de credit şi descoperire de cont) - 1500 lei/lună când pârâtul desfăşoară activitatea în afara României);

- nr. 3  - dispunerea exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi aşa cum va solicita prin cererea reconvenţională;

- nr. 4 - stabilirea unui program de vizitare aşa cum va detalia în cererea reconvenţională;

- nr. 5 - admiterea acestui capăt de cerere în condiţii de reciprocitate.

Totodată, a solicitat şi repunerea în termen, conform dispoziţiilor art.186 C. proc. civ, cu menţiunea că, a fost plecat din ţară începând cu data de 01.08.2020, întorcându-se în România la data de 30.08 2020.

În motivare, pârâtul arată în esenţă că, în fapt, începând cu anul 2013 a cunoscut-o pe reclamantă, în calitate de colegă la locul de muncă la compania Obrascon Huarte Lain S.A sucursala Bucureşti.

Precizează că, după o perioadă de prietenie, au iniţiat o relaţie sentimentală care a decurs normal la început, dar pe parcurs şi-a dat seama că o relaţie pe termen lung împreună cu aceasta nu mai reprezintă o prioritate, neavând perspective comune.

Menţionează însă că, după aproximativ 10 luni de la mutarea acestora în Republica Moldova, reclamanta a rămas însărcinată, ambii fiind luaţi prin surprindere, în condiţiile în care nici unul îşi nu dorise un copil.

Susţine că, i-a comunicat reclamantei faptul că nu era momentul oportun ca aceştia să aibă un copil şi ambii au fost de acord că e mai bine să nu aibă un copil împreună, având în vedere că relaţia lor nu mergea în direcţia potrivită.

Învederează aspectul că, reclamanta nu a mai comunicat cu acesta, lăsându-l să creadă că întreruperea sarcinii avusese loc, aşa cum conveniseră.

Afirmă că, prezentarea faptelor aşa cum sunt descrise mult prea în detaliu de către reclamantă, nu s-au petrecut întocmai, fiind aduse multe acuze şi informaţii mincinoase.

De asemenea, apreciază că reclamanta prezintă o atitudine nesinceră, calculată, în sensul de a obţine un folos necuvenit, în condiţiile în care, în calitate de tată al minorului are şi drepturi, nu doar obligaţii.

În ceea ce priveşte primul capăt al cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 25% din venitul net lunar realizat de la data naşterii minorului până la data majoratului acestuia, respectiv până la terminarea studiilor, pârâtul susţine că veniturile sale diferă în funcţie de locul unde îşi desfăşoară munca, respectiv veniturile din România sunt mai mici decât veniturile din altă ţară şi are un credit imobiliar pentru care plăteşte rată lunară şi astfel veniturile sale sunt diminuate propunând ca pensia de întreţinere să fie de:

- 650 lei/lună cât timp încasează veniturile din centrala MAE, în România, reprezentând 1/4 din venit, scăzând rata la casă şi alte rate la bancă (card de credit şi descoperire de cont);

- 1500 lei/lună când desfăşoară activitatea în afara României.

În continuare, susţine faptul că, după luna iulie 2018 când şi-a încetat detaşarea în Republica Moldova şi a revenit la Bucureşti, a continuat şi a intensificat interacţiunea cu minorul, vizitându-l în mod regulat, contribuind la creşterea şi îngrijirea acestuia cu bani plătiţi numerar către reclamantă, cu jucării, cărţi pentru copii, haine şi scutece.

Totodată, precizează că, după împlinirea vârstei de 1 an a minorului, respectiv decembrie 2018, reclamanta, deşi susţinuse în nenumărate rânduri că nu are nevoie de nimic din partea sa şi că îşi asumă în totalitate creşterea şi îngrijirea minorului, după cum afirmă şi în cererea de chemare în judecată şi cunoscându-i foarte bine situaţia financiară, l-a informat că îi va solicita ¼  din venituri drept pensie de întreţinere.

Învederează că, s-a conformat şi a asigurat un transfer lunar constant de 200 lei către reclamantă, pe lângă jucării, haine şi diverse alte articole pentru copii, pe care le ducea de fiecare dată când reclamanta îi permitea să interacţioneze cu minorul.

Subliniază aspectul că, în funcţie de lună, reuşea să transfere o sumă mai mare de bani, fie pentru că îi trimiteau părinţii, fie pentru că încasa o primă de la serviciu sau solicita bani împrumut, încercând să facă tot ce îi stătea în putinţă pentru a contribui la creşterea şi îngrijirea minorului.

Precizează că, cu toate că reclamanta i-a solicitat pensie de întreţinere pentru copil cunoscând situaţia sa financiară, s-a întâmplat ca reclamanta să-i returneze suma de 300 lei trimişi pentru creşterea şi îngrijirea copilului, înţelegând din gestul acesteia că suma trimisă i s-a părut prea mică.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata a 1/2 din cheltuielile sarcinii, naşterii, creşterii şi educării minorului până la data de 30.04.2020, pârâtul face menţiunea că, motivarea acestui capăt de cerere prezintă doar o situaţie de fapt neconformă cu adevărul şi mai mult, susţine că nu sunt precizate nici temeiurile de drept pe care reclamanta îşi întemeiază această solicitare.

Totodată, precizeză că, deşi reclamanta i-a afirmat că nu doreşte nimic de la el, că-şi va creşte singură copilul, dorind de la acesta numai datele care erau necesare pentru recoltarea celulelor stem, prin cererea de chemare în judecată nu numai că solicită pensie de întreţinere de la naşterea copilului, dar solicită şi plăţi suplimentare, referitoare la cheltuielile cu sarcina şi cu naşterea şi formulează şi o dublă solicitare de pensie de întreţinere (creştere şi educare minor) pentru perioada de la momentul naşterii până la 30.04.2020, şi de la naştere până la majoratul copilului - capetele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, pârâtul consideră că solicitarea este fără conţinut, în condiţiile în care reclamanta a ascuns existenţa sarcinii timp de 4 luni, până i-a comunicat că s-a hotărât să păstreze sarcina, fără să-l consulte, şi a ignorat mai apoi orice încercare de comunicare din partea acestuia, până după naştere.

Aşadar, susţine că, după încetarea detaşării reclamantei în Republica Moldova şi până la naşterea copilului, la 15 decembrie 2017, a încercat să ia legătura cu reclamanta în nenumărate rânduri cu scopul de a cunoaşte detalii despre situaţia acesteia, despre sarcină şi despre viitorul copil manifestând interes în mod constant, înţelegere, răbdare şi intenţii clare de a face parte din viaţa minorului, însă reclamanta a refuzat categoric să comunice.

În plus, afirmă că, atunci când a putut să revină în România, a încercat să se întâlnească cu reclamanta pentru a cunoaşte starea sarcinii şi pentru a-şi manifesta din nou intenţiile de a face parte din viaţa viitorului copil însă încercările sale au eşuat, reclamanta refuzând constant să comunice în vreun fel.

Astfel, arată că, nu a putut afla de la reclamantă data naşterii, unde va naşte, neputându-se implica în luarea vreunei decizii în legătură cu aceste aspecte.

Cu privire la capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti în exclusivitate de către reclamantă, pârâtul este de părere că, această solicitare este un abuzivă şi de rea-credinţă, fiind de natură a-i aduce prejudicii, în sensul că reclamanta doreşte să-l excludă din viaţa copilului, din a participa la luarea deciziilor care se iau în legătură cu creşterea şi educarea acestuia, limitându-i accesul la propriul copil.

Prezintă faptul că, la momentul naşterii, 15 decembrie 2017, se afla în Republica Moldova, acolo unde locuia şi îşi desfăşura activitate profesională, iar în jurul prânzului, directorul companiei care cunoştea întreaga situaţie, l-a felicitat şi informat că are un copil sănătos.

Totodată, precizează că, în aceeaşi zi, a primit de la reclamantă un email cu o fotografie însoţită de mesajul că a născut şi că totul este în regulă.

Pârâtul susţine că, în acel moment, convingerile că noul-născut merită tot ce este mai bun i-au fost întărite şi, la câteva zile a revenit în România pentru ca pe 21 decembrie să meargă împreună cu reclamanta la starea civilă pentru a recunoaşte copilul, reconfirmându-i reclamantei că intenţionează să se implice în viaţa copilului.

În plus, învederează aspectul că, a decis să deschidă un cont de economii pe numele minorului la ING BANK.

În legătură cu capătul de cerere referitor la programul de vizită, pârâtul arată că nu este de acord cu propunerea reclamantei urmând ca prin cerea reconvenţională să solicite stabilirea unui alt program.

Susţine că, deşi reclamanta i-a permis în primul an din viaţa minorului să interacţioneze cu acesta în locuri publice, de regulă, o dată la 2 săptămâni, după această perioadă situaţia a degenerat, existând perioade extrem de lungi în care reclamanta a refuzat să comunice sau să îi permită să interacţioneze cu minorul, determinând, în mod firesc, reacţii de insistenţă din partea sa.

Menţionează că, reclamanta i-a învederat ulterior că îşi va vizita copilul doar o dată pe lună, ceea ce încearcă să propună şi prin cererea de chemare în judecată.

Afirmă că, deşi i-a propus acesteia un alt program de vizitare adaptat atât la vârsta copilului cât şi la specificul locului său de muncă, reclamanta nu a acceptat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere de suplinire a acordului pârâtului pentru ca minorul să poată călători în afara ţării cu reclamanta, pârâtul precizează că este de acord cu  această solicitare, în condiţii de reciprocitate.

Face însă menţiunea că, pretinsa îngrădire a drepturilor minorului de a călători este de fapt inexistentă.

Pe lângă toate cele anterior arătate, pârâtul mai consideră şi faptul că, domiciliul minorului trebuie stabilit la mamă, chiar dacă aceasta nu a formulat o astfel de solicitare.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 397, art. 400, art. 401, art. 448, art. 505, art. 532 Cod civil.

În probaţiune, a solicitat încuviinţare probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu doi martori, a probei cu interogatoriul reclamantei şi a mijloacelor de probă constând în mesaje între părţi prin diverse canale media, filmări video, instanţa încuviinţând pentru pârât proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonial cu un martor.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul-reclamant a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat:

1. exercitarea autorităţii părinteşti în comun;

2. stabilirea unui program de vizitare după cum urmează:

- un weekend la fiecare 2 săptămâni, când tatăl lucrează în România şi un weekend la 1-2 luni când lucrează în străinătate, la domiciliul tatălui;

- în vacanţa de vară o lună şi  2 săptămâni în perioada 15 iulie - 31 august, la domiciliul tatălui, cu posibilitatea de a merge în vacanţe cu minorul în ţară sau  în străinătate în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

- în vacanţa de iarnă, o săptămână în funcţie şi de programa şcolară a copilului, respectiv prima săptămână de vacanţă în anii pari, iar în anii impari, a doua săptămână, la domiciliul tatălui în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

- în vacanţa de primăvară, de Paşti, o săptămână în funcţie şi de programa şcolară a copilului, respectiv prima săptămână de vacanţă în anii pari, iar în anii impari, a doua săptămână, la domiciliul tatălui în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

- ziua copilului să se petreacă alternativ de către ambii părinţi, un an la mamă, următorul an la tată, la domiciliul tatălui, în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

- se va asigura de către mama minorului posibilitatea comunicării copilului cu tatăl acestuia prin convorbiri telefonice săptămânale – luni, miercuri şi vineri între orele 18-20 şi prin videotelefonie în weekend (sâmbăta şi duminica) între orele 17-19 sau la alte ore disponibile, în funcţie de programul minorului;

- de asemenea, se va facilita orice vizită ce poate apărea benefică pentru copil, în orice alt interval în funcţie de timpul părinţilor şi al copilului în aşa fel încât minorul să-şi petreacă timpul cu ambii părinţi şi să nu fie privat de ocrotirea acestora. În cazul în care pârâtul lucrează în străinătate şi are posibilitatea să vină în România într-o scurtă vizită şi ar putea să meargă să petreacă un timp cu copilul o zi sau câteva ore, se va facilita acest lucru de către mama copilului în condiţiile în care programul copilului permite această întâlnire.

În motivare, pârâtul-reclamant arată că, în fapt, începând cu anul 2013, a cunoscut-o pe reclamanta-pârâtă, în calitate de colegi la locul de muncă la compania Obrascon Huarte Lain S.A. la sucursala Bucureşti.

Precizează că, după o perioadă de mai bine de un an de interacţiune colegială şi de prietenie aceştia au iniţiat o relaţie sentimentală.

Menţionează că, ulterior, în 2016 compania la care activau a decis să-şi restrângă activitatea de pe teritoriul României, propunându-i-se să-şi continue activitatea într-un proiect internaţional desfăşurat în Republica Moldova.

Afirmă că, urmare a deciziei companiei de a-i oferi un post şi pârâtei-reclamante, au decis să locuiască împreună în Republica Moldova.

Totodată, susţine că în primele luni de coabitare, relaţia sentimentală a decurs normal, însă ulterior planurile părţilor nu au mai coincis.

Subliniază faptul că, pe întreaga durată a relaţiei sentimentale cu reclamanta-pârâtă, nu au avut loc discuţii, înţelegeri, promisiuni despre perspectivele întemeierii unei familii şi/sau cu privire la a avea copii, neexistând niciun interes sau măcar vreo conversaţie despre perspectivele fiecăruia în acest sens.

Precizează însă că, după aproximativ 10 luni de la stabilirea în Republica Moldova, reclamanta-pârâtă a rămas însă însărcinată, ambii fiind luaţi prin surprindere, în condiţiile în care nici unul nu-şi dorise un copil.

Susţine că, după o profundă reflexie, i-a comunicat reclamantei-pârâte că nu era momentul oportun să aibă un copil, după care, au agreat de comun acord că nu vor avea un copil împreună, respectiv că reclamanta-pârâtă va recurge la metoda avortului medicamentos, urmând o perioadă intensă de nehotărâri din partea acesteia, prin care de la o zi la alta, timp de câteva săptămâni aceasta îşi schimbă decizia în mod constant de a continua sau nu sarcina.

Astfel, apreciază că, din partea reclamantei-pârâte a fost produsă o serie de neclarităţi şi nehotărâri despre viitorul sarcinii, al relaţiei şi inclusiv despre viitorul fiecăruia dintre părţile implicate, fapt ce a condus, în scurt timp, la o lipsă de încredere reciprocă, la o lipsă de comunicare din partea reclamantei-pârâte, dând de înţeles că doar opinia şi dorinţa ei contează într-un final.

Totodată, menţionează că, deşi a existat o perioadă de pauză, care era absolut necesară pentru decizia ce urma să o ia împreună, în momentul în care a întrebat-o pe reclamanta-pârâtă ce s-a întâmplat, aceasta, fiind profund afectată şi nervoasă, i-a răspuns că nu are dreptul să ştie, lăsându-l să creadă că întreruperea sarcinii avusese loc, aşa cum conveniseră.

Pe mai departe, arată că, atitudinea nesinceră a reclamatei-pârâte este dovedită prin faptul că abia în luna a 3-a a sarcinii, respectiv la 08.08.2017, într-un context creat de o solicitare de-a sa şi nicidecum motivat de o iniţiativă. proprie, reclamanta-pârâtă i-a comunicat că sarcina nu a fost întreruptă şi că urma să fie tată.

Precizează că, în ciuda deciziei iniţiale a de a nu avea un copil, din momentul în care a fost pus în faţa faptului împlinit, după ce a aflat că mama copilului nu a întrerupt sarcina, a şi-a asumat responsabilitatea de tată, recunoscând copilul imediat după naşterea acestuia şi contribuind atât financiar, cât şi în natură, la creşterea şi educarea acestuia.

Susţine însă că, această contribuţie a fost îngrădită de anumite limite, unele fireşti, precum faptul că în primele 6 luni din viaţa minorului, a lucrat în străinătate, vizitându-l de fiecare dată când a putut, şi de alte limite de natură financiară, dar, în special de limitele impuse de lipsa de voinţă a reclamantei-pârâte întrucât, nu de puţine ori, aceasta a afirmat că nu doreşte un tată ca el, că îi permite să-şi vadă copilul doar câteva ore pe lună considerând că este deja suficient.

Consideră că, deşi se invocă interesul superior al copilului, reclamanta-pârâtă face confuzie cu interesul propriu al acesteia.

Mai mult, apreciază că aceasta dă dovadă de rea-credinţă, refuzând  posibilitatea de a avea legături personale cu minorul, refuzând propunerea de a intensifica interacţiunea cu minorul sau limitând interacţiunea acestora, la câteva ore pe lună.

În plus, învederează faptul că, anul trecut a încercat amiabil să ajungă la o înţelegere cu privire la un program de vizitare, fără niciun răspuns din partea reclamantei-pârâte, cu toate că au fost trimise solicitări atât prin email, cât şi prin intermediul unui avocat printr-o notificare în data de 12.08.2020.

În sprijinul stabilirii programului de vizitare aşa cum este solicitat de către  acesta, dar şi în susţinerea exercitării autorităţii părinteşti în comun, în mod real şi corect, pârâtul-reclamant aminteşte Rezoluţia nr. 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor" aprobată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în data de 09. 10.2015 care  propune măsuri pentru a promova egalitatea între bărbaţi şi femei în exercitarea autorităţii părinteşti comune, „inclusiv în cazurile de separare şi divorţ, dar şi Rezoluţia 1921 (2013) privind „Egalitatea de gen, concilierea vieţii private şi de muncă şi co-responsabilitate prin care s-a solicitat autorităţilor publice din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună asigurându-se că dreptul familiei prevede în caz de separare sau divorţ posibilitatea de a avea custodia comună a copiilor, în interesul lor superior, care să aibă la bază un acord reciproc şi nu să fie impusă.

În drept, invocă dispoziţiile art. 209 Cod procedură civilă, dispoziţiile art. 401, art. 403, art. 448, art. 487-502 Cod civil.

În probaţiune, a solicitat încuviinţare probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu doi martori, a probei cu interogatoriul reclamantei şi a mijloacelor de probă constând în mesaje între părţi prin diverse canale media, filmări video, instanţa încuviinţând pentru pârâtul-reclamant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonial cu un martor.

La data de 14.10.2020, reclamanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării întâmpinării. Totodată, a solicitat respingerea apărărilor pârâtului-reclamant ca neîntemeiate şi admiterea acţiunii introdusă de către aceasta, aşa cum a fost formulată.

Cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării întâmpinării, consideră că, pârâtul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termen propriu-zisă, ci acesta a procedat la redactarea întâmpinării fără a înţelege că trebuie efectiv formulată şi o cerere de repunere în termen în care să fie expuse circumstanţele care ar sta la baza admiterii unei asemenea cereri şi nu doar să amintească, fără a şi motiva, prevederile art. 189 NCPC.

Totodată, susţine că, motivul plecării din ţară a pârâtului-reclamant este o plecare în vacanţă şi apreciază că acest motiv nu este unul intempestiv şi necesar pentru a determina imposibilitatea absolută a acestuia de a-şi exercita apărarea prin întâmpinare.

Cu privire la fondul cauzei, reiterează în esenţă aspectele învederate în cererea de chemare în judecată şi consideră că apărările pârâtului-reclamant sunt nefondate.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 201, art. 208, art. 453, art. 189 NCPC, art. 488, art. 505 alin. (2), art. 523 Cod civil, art. 16 lit. d) din Convenţia cu privire la diminuarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii.

La data de 29.10.2020, reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată în sensul de:

- respingere în integralitate a capătului de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun;

- respingere a programului de vizitare minor în maniera propusă de către pârâtul-reclamant.

Cu cheltuieli de judecată.

Referitor la solicitarea pârâtului-reclamant privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun, reclamanta-pârâtă arată, în principiu, faptul că a fost dispusă de la bun început şi şi-a asumat responsabilitatea în raport cu copilul, spre deosebire de  pârâtul-reclamant.

Printre altele, învederează că, în lumina prevederilor art. 505 alin. (1) Cod civil, principiul coparentalităţii reprezintă regula de drept comun, însă, în cazul părinţilor necăsătoriţi, ca şi în cazul de faţă, este impusă îndeplinirea a doua condiţii cumulative, respectiv:

- filiaţia să fie legal stabilită, concomitent sau succesiv, faţa de ambii părinţi;

- părinţii sa convieţuiască, adică să trăiască împreună.

Totodată, precizează că, în privinţa exercitării autorităţii părinteşti asupra copilului din afara căsătoriei, dar care are filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi, Codul civil distinge după cum părinţii convieţuiesc sau nu împreună.

Astfel, arată că, atunci când părinţii nu convieţuiesc, chiar dacă filiaţia s-a stabilit faţă de ambii părinţi, succesiv sau concomitent, instanţa de tutelă poate hotărî ca autoritatea părinteasca să fie exercitată în mod exclusiv doar de către unul dintre aceştia ţinând seama de necesitatea dezvoltării armonioase a copilului din punct de vedere fizic, moral, social, psihic şi intelectual.

Apreciază că, această ultimă teza este incidentă şi în speţa de faţă.

Susţine că, în cazul în care părinţii nu locuiesc împreună, exerciţiul comun al autorităţii părinteşti are un conţinut diferit întrucât, fiind separaţi, părinţii nu mai pot îndeplini în acelaşi mod actele curente care privesc exerciţiul drepturilor şi al obligaţiilor părinteşti.

Menţionează că, pentru părinţii necăsătoriţi care din varii motive nu au convieţuit şi nu convieţuiesc, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti nu este o regulă.

Totodată, subliniază ideea că, exerciţiul comun al autorităţii părinteşti cu privire la copil înseamnă nu doar drepturi, ci şi obligaţii părinteşti şi presupune necesitatea existenţei unei comunicări eficiente între cei doi părinţi, disponibilitatea acestora şi comunitatea de interese care converg spre asigurarea condiţiilor necesare creşterii şi educării copilului.

Astfel, reclamanta-pârâtă consideră că nu se poate dispune exerciţiului autorităţii părinteşti în comun, atât timp cât pârâtul - reclamant a dat dovadă de incapacitate în a-şi asuma vreo obligaţie, îndatorire, ţinând cont şi de acţiunile sale precum: refuzul de a fi  prezent la naştere, lipsa de implicare în stabilirea numelui, religiei, refuzul în ceea ce priveşte participarea sa la botez, refuzul în privinţa ieşirii din ţară.

În plus, aminteşte faptul că este singura persoană care îi asigură minorului fundamentul afectiv şi suportul material şi moral de care acesta are nevoie pentru creştere şi educare şi consideră că pârâtul-reclamant o împiedică să protejeze interesele copilului.

Aşadar, apreciază că, exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă este singura soluţie ce poate fi dată, în prezenta cauză, în favoarea minorului.

În continuare, cu privire la solicitarea pârâtului-reclamant privind programul de vizitare a minorului, reclamanta-pârâtă apreciază că programul propus de către acesta nu vizează în concret persoana minorului ori interesul superior al acestuia, ci doar persoana pârâtului-reclamant, necesităţile şi cerinţele fiind fundamentate pe instabilitatea sa sub aspect locativ, profesional.

De asemenea, consideră că programul de vizită este gândit în mod iresponsabil, imatur şi necorelat cu vârsta şi necesităţile minorului, cu istoricul acestuia, susţinând că ar afecta în mod vădit drepturile copilului şi ar putea avea consecinţe negative asupra sănătăţii ori vieţii lui.

Menţionează că, în schimb, programul propus de ea porneşte etapizat şi are în vedere vârsta minorului şi capacitatea acestuia de a face faţă unui program.

Reclamanta-pârâtă a formulat odată cu întâmpinarea şi scurte precizări solicitând stabilirea programului de vizită propus de către aceasta prin cererea de chemare în judecată cu menţiunea ca vizitele din weekend ale pârâtului-reclamant să nu depăşească 3-4 ore.

În drept, invocă dispoziţiile art. 201 raportat la prevederile art. 209 NCPC, art. 453 NCPC, art. 263, art. 398, art. 401, art. 448, art. 483-488, art. 505, art. 507, art. 513 şi urm. din Codul Civil dar şi Convenţia Internaţională pentru Drepturile Copiilor şi prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba cu ancheta socială la locuinţa minorului, proba testimonială cu doi martori, proba cu interogatoriul pârâtului-reclamant instanţa încuviinţând proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor, proba cu interogatoriul pârâtului-reclamant.

Acţiunea a fost legal timbrată în ceea ce priveşte cererea principală cu taxa de timbru în valoare de 1329 lei conform chitenţei depusă în original la fila nr. 239 Vol. I.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu taxa de timbru în valoare 20 lei de conform extrasului de cont depus la fila nr. 133 Vol. II.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acestui principiu trebuind a i se subordona şi măsura stabilirii locuinţei minorilor.

Tatăl și mama sunt figuri importante de atașament care au rol decisiv în dezvoltarea emoțională și socială a copilului, atât timp cat calitatea interacțiunilor lor va condiționa calitatea relațiilor sociale. De aceea în situația familiilor care se destramă prin divorț, sau a cuplurilor care au copii în fara căsătoriei, interesul superior al copiilor, în general, este legat de posibilitatea de a putea accesa cvasinelimitat pe ambii părinți pentru a putea dezvolta relații echilibrate și armonioase cu ambii părinți

Interesul superior al minorului reclamă menținerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial normal și echilibrat în prezența ambilor părinți pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acestuia este foarte mare odată cu încredințarea sa unuia sau altuia dintre părinți. De aceea, după separarea părinților menținerea și încurajarea relației copilului cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, devine vitală pentru dezvoltarea sa morală normală.

Atât în legislația internă cât și în legislația internațională precum și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la relații personale se consacră ca drept fundamental, recunoscut atât părintelui cât și copilului, statele fiind obligate să ia măsuri pozitive pentru realizarea efectivă a acestuia.

Relațiile personale trebuie să se realizeze neîngrădit, restrângerea acestora fiind necesară numai în condiții deosebite pentru protejarea copilului.

Instanţa va avea în vedere și recomandările Comisiei Europene privind legislația familiei, conform cu care autonomia copilului trebuie respectată în concordanță cu nevoile de dezvoltare și cu nevoia acestuia de a acționa în mod independent, dar și prevederile Legii nr. 272/2004 R, potrivit cu care instanța de tutelă determină interesul superior al copilului, având în vedere mai multe criterii: nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate, avându-se în vedere vârsta și etapa de dezvoltare a minorului, identitatea culturală, lingvistică, religioasă și spirituală a copilului, opiniile și preferințele copilului, în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil, natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre părinții săi, natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și orice altă persoană semnificativă din viața copilului, față de care acesta a dezvoltat legături de atașament, capacitatea fiecăreia dintre părți de a îngriji copilul și de a răspunde nevoilor acestuia, capacitatea fiecăreia dintre părți de a comunica și coopera în chestiunile care privesc copilul, beneficiile pe care dezvoltarea și menținerea de relații semnificative cu ambii părinți le-ar avea asupra copilului.

În continuare, în ceea ce priveşte autoritatea părintească, aceasta este definită de art. 483 alin.1 C.civ. ca fiind ansamblul drepturilor şi îndatoririlor care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi care aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Potrivit alin.2 şi alin.3 din acelaşi articol părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului cu respectul datorat acestuia şi îl asociază pe copil în toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate, ambii părinţi răspunzând pentru creşterea copiilor lor minori.

Autoritatea părintească comună – care constituie regula în materie, conform art. 503 şi art. 397 C.civ. – a fost instituită de legiuitor în scopul promovării şi protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea în comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educaţie, la tratament medical, la reşedinţa minorului, la administrarea bunurilor sale etc., o astfel de modalitate a realizării responsabilităţii parentale constituind un element de normalitate în cadrul relaţiilor dintre părinţi şi copii.

 Doar pe cale de excepţie autoritatea părintească va fi acordată unui singur părinte, potrivit art. 398 alin 1 Cod civil fiind necesar să existe motive întemeiate şi să fie respectat interesul superior al copilului.

Or, sub nicio formă, în cauza dedusă judecăţii, nu se poate aprecia asupra existenţei unei situaţii excepţionale, menite să restrângă drepturile tatălui pârât reclamant de a lua decizii în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copilului. Reţine instanţa, pârâtul reclamant este angajat al Ministerului Afacerilor Externe, desfăşoară activitate diplomatică, pe parcursul întregului proces exprimându-şi dorinţa şi disponibilitatea de a participa la creşterea şi educarea fiului său.

Atitudinea reclamantei apare însă cel puţin contradictorie. Pe de o parte aceasta afirmă că nu a urmărit nimic de la fostul său partener, că a înţeles să se ocupe singură de creşterea minorului .........., însă, partea a ataşat cererii de chemare în judecată un biblioraft care conţine fotocopii şi tabele excell ale tuturor cheltuielilor pe care le-a  efectuat pe parcursul a trei ani. Practic, indiferent de valoarea bonului fiscal, reclamanta a centralizat într-un tabel şi a fotocopiat bonuri fiscale (inclusiv bonuri prin care au fost cumpărate candele sau lumânări), iar acestă activitate s-a perpetuat de la naşterea copilului şi până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Aşadar, atitudinea reclamantei, nu numai că nu apare ca fiind una dezinteresată, ci premeditată şi documentată pe parcursul a mai multor ani.

Aşa cum s-a relatat de altfel şi în conţinutul întâmpinării, pârâtul, în calitate de tată, are şi drepturi, nu numai obligaţii. Aspectele relatate în conţinutul cererii de chemare în judecată, al cererii reconvenţionale şi întâmpinărilor, povestesc foarte pe larg chestiuni care privesc mai degrabă relaţia defectuoasă care a existat între părţi.

Naşterea copilului, nevoia acestuia de a avea acces la părinţi, reprezintă aspecte vitale şi care trebuie conştientizate de ambele părţi. Comunicarea deficitară care pare să persiste între părţi nu reprezintă motiv de exercitare a autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa va dispune ca autoritatea părintească asupra minorului Mihai Dominic Ştefan să fie exercitată de părinţi în comun.

În ceea ce priveşte stabilirea domiciliului minorului Mihai Dominic Ştefan, în speță, instanţa reţine că art. 400 alin. 1 din codul civil prevede că instanţa stabileşte locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte in mod statornic. Cum acesta locuişte în mod statornic alături de mama sa, urmează ca locuinţa minorului să fie stabilită la domiciliul mamei.

Referitor la obligaţia de întreţinere, potrivit art. 529: Cod Civil „(1) întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti”. (2) Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii (…)”.

Art. 530: „(1) obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. (2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani (3) Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile”.

În continuare, potrivit art. 729 alin 7 din Cpc: ,, (7) Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.

Potrivit art. 532 cod civil: ,,(1) Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.”

Prin decizia nr. 232/2021 publicată în M.Of. 549 din 27 mai 2021, CCR a stabilit două aspecte: (1) că poate fi urmărită silit indemnizația de creștere a copilului primită de un părinte, dispoziția legală care interzice aceasta fiind neconstituțională; (2) că întreținerea unui copil se prestează în natură, și numai în caz de refuz al executării ei de către părinte se va fixa plata unei pensii bănești.

În ceea ce priveşte petitul formulat de reclamanta pârâtă, acela de obligare a pârâtului reclamant la plata pensiei de întreţinere în cuantum de ¼ din veniturile pe care le realizează, de la data naşterii copilului, instanţa reţine că momentul de la care se poate acorda pensia de întreţinere este stabilit prin lege, instanţa neputând deroga de la conţinutul art. 532 cod civil, cu excepția situației în care formularea cererii de chemare în judecată a fost împiedicată de pârât, ceea ce nu este cazul.

Pe de altă parte, la cererea reclamantei, au fost făcute demersuri la angajatorul pârâtului, Ministerul Afacerilor Externe, sens în care la dosar au fost depuse înscrisuri care fac dovada tuturor veniturilor realizate, respectiv venituri salariale, dar şi diurne pe care le încasează pârâtul ca urmare a participării la diferite misiuni diplomatice.

Or, având în vedere raţiunea pentru care se alocă astfel de sume, respectiv suportarea de cheltuieli de deplasare (cazare şi masă), nu este permisă urmărirea silită a acestora, dar nici luarea în considerare în vederea stabilirii de obligaţii de întreţinere.

Pe de altă parte, pârâtul reclamant realizează venituri substanţiale, în cuantum de aproximativ 4500 lei lunar ( a se vedea adeverinţa de venit emisă la data de 14.01.2021 de MAE fila nr. 1, vol III). Contrar susţinerilor pârâtului, fracţia prevăzută de lege (1/4 în cazul de faţă) se raportează la veniturile nete, iar obligaţiile financiare precum rate bancare sau dobânzi la overdraft, nu se iau în considerare la stabilirea procentului de pensie câtă vreme acestea nu se execută silit.

Aşadar, o pensie de întreţinere de ¼ din veniturile pârâtului, fără a se lua în considerare diurnele, reprezintă aproximativ 1125 de lei lunar. Suma apare cel puţin suficientă, câtă vreme obligaţia de întreţinere subzistă în continuare şi pentru părintele alături de care copilul rămâne cu titlu permanent, în cazul de faţă mama reclamantă.

Referitor la decizia CCR nr. 232/2021 publicată în M.Of. 549 din 27 mai 2021, intanţa reţine că tatăl pârât a fost de acord cu stabilirea obligaţiei de întreţinere stabilită în bani, doar cuantumul sumei fiind de fapt litigios.

Faţă de considerentele ce preced, ţinând cont că minorul urmează să petreacă timp şi alături de tatăl său în baza unui program de vizitare (ocazie cu care acesta va avea cheltuieli implicite cu copilul), instanţa apreciază că o sumă fixă de 1000 de lei lunar, reprezintă o contribuţie echitabilă pentru creşterea şi educarea acestuia.

Implicit, instanţa va dispune obligarea pârâtului reclamant la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1000 de lei lunar – în favoarea minorului .................., începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.

A mai formulat reclamanta un capăt principal de cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata a ½ din cheltuielile aferente sarcinii, naşterii, creşterii şi întreţinerii minorului ............... din suma totală de 49.963, 06 lei calculate până la data de 30.04.2020, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 24.981, 53 lei, astfel cum reiese din ANEXA 1;

Potrivit art. 428 cod civil ,,(1) Mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate din: a) cheltuielile naşterii şi ale lehuziei; b) cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de lehuzie. (2) Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar şi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunţarea hotărârii privind stabilirea paternităţii. (3) Dreptul la acţiune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la naşterea copilului. (4) Mama nu poate cere aceste despăgubiri dacă nu a formulat şi acţiune pentru stabilirea paternităţii.”

Consultând cele 143 de file ataşate volumului I, depuse în probaţiune de reclamantă, instanţa reţine că nu toate se referă la cheltuieli de sarcină şi lehuzie, ci se raportează la toate cheltuielile făcute cu întreţinerea minorului, înainte și după naşterea acestuia. Dintre acestea, doar suma de 13208, 4 lei conţine sume privind sarcina şi lehuzia, drept care instanţa va înlătura sume precum rate la celule stem, avans botez, scutece şamd. Pe de altă parte, o parte din cheltuieli nu apar ca fiind efectuate pentru nevoile copilului, la fila nr. 33 din vol I ataşându-se copii ale unor bonuri fiscale ce atestă cumpărarea de ceai wellness, tricou polo de bărbat etc.

Reţine instanţa, pentru cheltuielile legate de creşterea copilului, altele decât cele prevăzute la art. 428 cod civil, legea prevede posibilitatea chemării în judecată de pârâtului debitor pentru plata pensiei de întreţinere.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa va obliga pe pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 6604, 2 lei reprezentând ½ cheltuieli naştere şi lehuzie.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la suplinirea acordului pârâtului, în favoarea minorului ....................., pentru ca minorul să poată calatori în afara ţării împreună cu reclamanta, pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv pe o perioada de 3 ani de la pronunţarea hotărârii şi, dispunerea prelungirii valabilităţii acestui acord cu perioade succesive de câte 3 ani, reţine următoarele.

Potrivit art. 23 al. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, deplasarea copiilor minori în străinătate se realizează cu respectarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate iar potrivit art. 17 al. 1 din L. 248/2005 minorilor cetățeni români nu li se pot elibera pașapoarte fără acordul ambilor părinți, atunci când autoritatea părintească este exercitată în comun.

În același timp potrivit art. 30 al. 1 lit. b din L.248/2005 minorul care este titularul unui document de căsătorie individual, ori după caz al unei cărți de identitate  și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți  i se permite ieșirea împreună cu acesta, numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație.

Reclamanta nu a făcut dovada convocării pârâtului la notar în vederea semnării declaraţiei, mai mult, aspectele relatate în cererea de chemare în judecată apar ca simple alegaţii, nefondate, tatăl pârât exprimându-şi disponibilitatea semnării unei astfel de declaraţii, fapt care s-a şi întâmplat, solicitând însă reclamantei să îi comunice unde anume se deplasează cu copilul, aspect cât se poate de firesc.

Implicit, instanţa urmează să respingă acest petit, ca neîntemeiat.

Referitor la programul de vizitare, reprezintă o evidență faptul că reclamanta și pârâtul nu pot comunica eficient în ceea ce privește programul de vizitare al minorului, mai mult, reclamanta pârâtă încearcă să cenzureze chiar accesul la copil.

Cum minorul ................. a petrecut o perioadă de timp relativ mică alături de tatăl său, este firect ca atașamentul să fie unul mai ridicat față de părintele rezident, respectiv față de mamă. Totuși, apare important de menționat că reclamanta pârâtă este angajată la o firmă în București și face naveta aproape zilnic. Așadar, copilul este crescut cu precădere de către bunica maternă, fapt care a rezultat de altfel și din probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătorești.

În continuare, pârâtul reclamant a solicitat să îi fie încuviințat următorul program de vizitare:

-un weekend la fiecare 2 săptămâni, când tatăl lucrează în România şi un weekend la 1-2 luni când lucrează în străinătate, la domiciliul tatălui;

-în vacanţa de vară o lună şi  2 săptămâni în perioada 15 iulie - 31 august, la domiciliul tatălui, cu posibilitatea de a merge în vacanţe cu minorul în ţară sau  în străinătate în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-în vacanţa de iarnă, o săptămână în funcţie şi de programa şcolară a copilului, respectiv prima săptămână de vacanţă în anii pari, iar în anii impari, a doua săptămână, la domiciliul tatălui în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-în vacanţa de primăvară, de Paşti, o săptămână în funcţie şi de programa şcolară a copilului, respectiv prima săptămână de vacanţă în anii pari, iar în anii impari, a doua săptămână, la domiciliul tatălui în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-ziua copilului să se petreacă alternativ de către ambii părinţi, un an la mamă, următorul an la tată, la domiciliul tatălui, în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-se va asigura de către mama minorului posibilitatea comunicării copilului cu tatăl acestuia prin convorbiri telefonice săptămânale – luni, miercuri şi vineri între orele 18-20 şi prin videotelefonie în weekend (sâmbăta şi duminica) între orele 17-19 sau la alte ore disponibile, în funcţie de programul minorului;

-de asemenea, se va facilita orice vizită ce poate apărea benefică pentru copil, în orice alt interval în funcţie de timpul părinţilor şi al copilului în aşa fel încât minorul să-şi petreacă timpul cu ambii părinţi şi să nu fie privat de ocrotirea acestora. În cazul în care pârâtul lucrează în străinătate şi are posibilitatea să vină în România într-o scurtă vizită şi ar putea să meargă să petreacă un timp cu copilul o zi sau câteva ore, se va facilita acest lucru de către mama copilului în condiţiile în care programul copilului permite această întâlnire.

Acest program de vizitare apare ca fiind în măsură să consolideze relația dintre părinte și copil, însă, pe parcursul anului 2021 urmează a se realiza exclusiv în România. Apreciază instanța că apropierea dintre cei doi este important a se realiza gradual, fără a-l supune pe minor la schimbări mult prea mari. Reține instanța, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială depus la dosarul cauzei, pârâtul reclamant deține în București un imobil în care poate oferi copilului toate condițiile de care acesta are nevoie. Mai mult, distanța între București și Ploiești este rezonabilă și implică un drum de aproximativ o oră.

A precizat reclamanta pârâtă că se opune ca tatăl să poată pleca cu minorul în vacanțe în afara țării.

Fără a diminua importanța eforturilor depuse de mama reclamantă pentru educarea minorului, instanța reține că, în mod cert, dorința tatălui de a lua copilul în misiunile diplomatice pe care le efectuează reprezintă o oportunitate enormă pentru minor de a-și lărgi încă de mic orizonturile culturale, de a avea o perspectivă trăită prin propriile sale simțuri asupra altor civilizații în general. Petrecerea timpului exclusiv într-o comună limitrofă Ploieștiului are, în mod evident, limitările sale.

Concluzionând, instanța urmează a încuviința tatălui reclamant programul de vizitare solicitat, cu mențiunea că, pe parcursul anului 2021, acesta nu se poate realiza decât pe teritoriul statului român.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTÂRĂŞTE :

Admite în parte cererea principală formulata de  reclamanta-pârâtă A. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B.

Dispune ca autoritatea părintească asupra minorului ........ să fie exercitată de părinţi în comun.

Stabileşte locuinţa minorului la domiciliul mamei.

Obligă pe pârâtul reclamant la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1000 de lei lunar – în favoarea minorului .................., începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 23.06.2020 - şi până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.

Obligă pe pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 6604, 2 lei reprezentând ½ cheltuieli naştere şi lehuzie.

Respinge capătul de cerere referitor la suplinire acord al pârâtului reclamant pentru ca minorul să călătorească în afara ţării, ca neîntemeiat.

Încuviinţează pârâtului reclamant programul de vizitare solicitat – cu menţiunea că pe parcursul anului 2021 acesta nu poate fi efectuat decât pe teritoriul României.

-un weekend la fiecare 2 săptămâni, când tatăl lucrează în România şi un weekend la 1-2 luni când lucrează în străinătate, la domiciliul tatălui;

-în vacanţa de vară o lună şi  2 săptămâni în perioada 15 iulie - 31 august, la domiciliul tatălui, cu posibilitatea de a merge în vacanţe cu minorul în ţară sau  în străinătate în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-în vacanţa de iarnă, o săptămână în funcţie şi de programa şcolară a copilului, respectiv prima săptămână de vacanţă în anii pari, iar în anii impari, a doua săptămână, la domiciliul tatălui în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-în vacanţa de primăvară, de Paşti, o săptămână în funcţie şi de programa şcolară a copilului, respectiv prima săptămână de vacanţă în anii pari, iar în anii impari, a doua săptămână, la domiciliul tatălui în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-ziua copilului să se petreacă alternativ de către ambii părinţi, un an la mamă, următorul an la tată, la domiciliul tatălui, în ţară sau în străinătate, în funcţie de locul unde este detaşat pârâtul-reclamant;

-se va asigura de către mama minorului posibilitatea comunicării copilului cu tatăl acestuia prin convorbiri telefonice săptămânale – luni, miercuri şi vineri între orele 18-20 şi prin videotelefonie în weekend (sâmbăta şi duminica) între orele 17-19 sau la alte ore disponibile, în funcţie de programul minorului;

-de asemenea, se va facilita orice vizită ce poate apărea benefică pentru copil, în orice alt interval în funcţie de timpul părinţilor şi al copilului în aşa fel încât minorul să-şi petreacă timpul cu ambii părinţi şi să nu fie privat de ocrotirea acestora. În cazul în care pârâtul lucrează în străinătate şi are posibilitatea să vină în România într-o scurtă vizită şi ar putea să meargă să petreacă un timp cu copilul o zi sau câteva ore, se va facilita acest lucru de către mama copilului în condiţiile în care programul copilului permite această întâlnire.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Ploieşti. 

Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 16.07.2021.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare