Sentinta Civila

Sentinţă civilă 7210 din 05.12.2006


DOSAR NR. 17242/3/2006

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINTA CIVILA NR. 7210

SEDINTA PUBLICA DE LA 5.12.2006

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE :  CLAUDIA ALBEANU

JUDECATOR  :  MIOARA ALDEA

ASISTENT JUDICIAR  :  LIVIA SOARE

ASISTENT JUDICIAR :  ANDREESCU TUDOR

GREFIER  :  DANIELA VOINESCU

Pe rol solutionarea cauzei civile de fata, formulata de contestatoarea ARSENE ADINA IULIA ZOICA, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect contestatie decizie de pensionare.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns contestatoarea personal si intimata prin consilier juridic Iordache Florentina.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Contestatoarea depune la dosar precizari si set de acte, care au fost puse si la dispozitia expertului si arata ca expertul nu i-a luat în calcul luna ianuarie 2006 mentionând ca sunt câteva mici erori. Precizeaza ca a iesit la pensie în octombrie 2005.

Interpelata fiind, care sunt acele erori în concret, contestatoarea arata ca diferentele sunt foarte mici.

Interpelata fiind, daca mai sunt si alte obiectiuni în afara de neluarea în calcul a lunii ianuarie 2006, contestatoarea arata ca greselile sunt nesemnificative si nu le poate evidentia.

Contestatoarea precizeaza ca a verificat raportul si sunt câteva mici erori dar nu crede ca acestea ar trebui numite obiectiuni.

Reprezentantul intimatei arata ca nu are obiectiuni de formulat fata de raportul de expertiza contabila.

Instanta ia act de faptul ca nu se formuleaza obiectiuni la raport.

Partile, având cuvântul pe rând, arata ca nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau exceptii de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, tribunalul constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul partilor pe fondul cauzei.

Contestatoarea solicita admiterea actiunii conform datei de la care avea dreptul la pensie si acordarea unor daune în cuantum de 6000 lei, cu cheltuieli de judecata.

Reprezentantul intimatei solicita respingerea actiunii ca neîntemeiata si mentinerea deciziei atacate ca fiind temeinica si legala.

Tribunalul retine cauza spre solutionare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII a, contestatoarea ARSENE ADINA IULIA ZOICA a formulat în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI, contestatie împotriva deciziei nr. 197191/06.04.2006 emisa de Casa Locala de Pensii Sector 4.

În motivarea actiunii se sustine ca, intimata a procedat la stabilirea dreptului de pensie dupa expirarea celor 30 de zile de la primirea documentelor si  fara a tine cont de ultimele prevederi ale legislatiei în vigoare. Sustine ca dosarul de pensionare a fost depus în termenul prevazut de art. 83 alin.1, motiv pentru care drepturile trebuiau sa i se acorde si sa i se plateasca de la data de 06.10.2005. Se arata ca pâna la aceasta data nu a primit drepturile banesti de pensie care i se cuvin si solicita plata acestora indexate, conform ratei inflatiei din documentul emis de Institutul National de Statistica.

Prin cererea depusa la data de 27.06.2006, contestatoarea si-a precizat actiunea, solicitând plata cheltuielilor de judecata.

Prin cererea depusa la data de 24.10.2006, contestatoarea si-a precizat actiunea solicitând plata unor daune morale în valoarea de 6000 RON. Se sustine în aceasta precizare ca intrând în posesia pensiei a considerat ca punctajul rezultat în decizia nr. 197991/06.04.2006, nu a fost corect stabilit, nu au fost luate în calcul toate actele normative în vigoare la acea data, asa cum rezulta si din adresa 2216/04.05.2006 a MMFS, care considera ca la stabilirea pensiei nu au fost luate în considerare prevederile OG nr. 4/2006.

Au fost depuse la dosar, în copie, înscrisuri respectiv decizia contestata si actele ce stau la baza emiterii acesteia si a fost efectuata o expertiza contabila raportul întocmit fiind depus la dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata urmatoarele:

Prin decizia nr. 197991/06.04.2006 emisa de Casa Locala de Pensii Sector 4, a fost solutionata cererea formulata de catre contestatoare si înregistrata sub nr. 19618/17.10.2005, fiindu-i stabilite acesteia drepturile de pensie pentru limita de vârsta, începând cu data de 12.10.2005.

Intimata a determinat un numar total de puncte realizate de catre contestatoare de 47,69629 si un punctaj mediu anual de 1,85830.

Fata de faptul ca a fost criticat modul de calcul al drepturilor de pensie, în cauza a fost dispusa efectuarea unei expertize contabile, raportul întocmit fiind depus la dosar.

Din continutul raportului de expertiza rezulta ca drepturile de pensie ale contestatoarei au fost calculate, fara sa fie luate în considerare, prin decizia nr. 197991/06.04.2006, lunile octombrie, noiembrie si decembrie 2005.

Aceasta concluzie este de natura sa determine tribunalul sa constate ca în calculul efectuat de intimata, pentru stagiul de cotizare retinut prin decizia contestata, nu s-au strecurat erori.

Tribunalul apreciaza ca, întrucât, drepturile de pensie i s-au stabilit prin decizie începând cu luna octombrie 2005, în mod corect intimata nu a utilizat în calcul punctajelor si perioadele indicate de expert, pentru ca valoarea drepturilor de pensie se stabileste în raport de stagiul de cotizare realizat pâna la momentul la care drepturile de pensie se deschid. Evident ca în data de 12 octombrie 2005, retinuta de intimata ca fiind momentul de la care se deschide dreptul la pensie, acesta nu realizase înca alte stagii ulterioare acestei date, si în aceste conditii, din acest punct de vedere critica formulata este nefondata.

Totusi, nu se poate face abstractie de faptul ca partea contestatoare a depus cererea de pensionare la data de 17.10.2005, cu respectarea termenului prevazut de art. 83 alin.1 din Legea nr. 19/2000 si de faptul ca, prin raportare la data nasterii sale, 05.02.1948, aceste drepturi i se cuveneau de la împlinirea vârstei de 57 ani si 8 luni,  conform anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, explicata în anexa nr. 9 a OMMSSF, respectiv de la data de 6.10.2005.

Din acest punct de vedere, decizia contestata este netemeinica, pentru ca stabileste ca data de deschidere a drepturilor  12.10.2005, în mod incorect.

Tribunalul retine ca, prin solutionarea cu întârziere a cererii de pensionare formulate de catre contestatoare, cu mult peste termenul de 30 de zile prevazut de art. 86 alin.1  din Legea nr. 19/2000, aceasta a fost nevoita ca îsi continue activitatea si prin urmare a realizat stagii de cotizare. Aceste stagii de cotizare, realizate dupa data de la care drepturile de pensie ale contestatoarei i se cuvin nu ar putea fi valorificate decât în masura în care, conform art. 95 din Legea nr. 19/2000, ar însuma un interval de 12 luni.

Or, fata de situatia concreta din cauza, respectiv solutionarea mult peste termen a cererii de pensionare, tribunalul considera ca solutia echitabila în cauza este aceea ca aceste stagii de cotizare sa fie valorificate de intimata dar nu de la data nasterii drepturilor de pensie, pentru ca la ceea data ele nu erau realizate, ci din luna urmatoare celei în care perioada de cotizare realizata dupa pensionare s-a epuizat, mai ales ca intimata, fata de momentul la care a emis decizia respectiv 06.04.2006, avea cunostinta de realizarea acestor stagii.

Considerentul de echitate la care s-a facut referire anterior, vizeaza si un alt aspect care deriva din aplicarea principiului contributivitatii.

În ceea ce priveste sustinerea contestatoarei în sensul ca expertul nu ar fi avut în vedere si luna ianuarie 2006, aceasta nu va fi retinuta, expertul întocmind expertiza în baza actelor mentionate în nota, depusa la  fila 97 din dosar.

Pentru motivele de fapt si de drept anterior expuse, se va dispune admiterea în parte a actiunii,  anularea deciziei nr. 197991/6.04.2006 emisa  de Casa de Pensii Sector 4, în parte, doar în privinta datei de la care drepturile i se cuvin contestatoarei, obligarea intimatei sa emita decizie de pensionare începând cu data de 6.10.2005, în raport de un numar de puncte realizate de 47,69629 si un punctaj mediu anual de 1,85830, asa cum intimata le-a determinat prin decizia anulata.

În privinta valorificarii stagiilor realizate ulterior datei de la care drepturile de pensie i se cuvin contestatoarei, se va dispune obligarea intimatei sa determine drepturile de pensie ale contestatoarei, începând cu 1.01.2006 în raport de un numar total de puncte realizate de 49,17336, punctaj mediu anual de 1,90594.

Se va respinge actiunea ca neîntemeiata, în privinta diferentelor de drepturi actualizate, deoarece, prin raportare la decizia contestata, fata de corectitudinea calculelor efectuate de intimata nu se poate retine existenta vreunor diferente .

Se va dispune respingerea cererii privind acordarea daunelor  morale, întrucât, în opinia tribunalului nu sunt  dovedite conditiile pentru angajarea acestui tip de raspundere, simpla invocare a unui prejudiciu moral nefiind suficienta pentru constatarea sa. Contestatoarea nu a facut dovada sustinerii sale conform careia s-a îndatorat fata de persoane fizice pentru a putea restitui sumele luate din creditul BCR, în perioada de gratie.

În baza art. 274 Cod de procedura civila, se va dispune obligarea intimatei la plata sumei de 451,70 lei catre contestatoare cu titlu de  cheltuieli de judecata, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu expertiza contabila.

PENTRU ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

 

Admite actiunea în parte, astfel cum a fost precizata formulata de contestatoarea ARSENE ADINA IULIA ZOICA cu domiciliul în Bucuresti, Bd. Gheorghe Sincai nr. 14, Bl. 11, sc. 2, ap.34, sector 4 în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI cu sediul în Bucuresti, Calea Vitan nr. 6, sector 3.

Anuleaza decizia nr. 197991/6.04.2006 emisa  de Casa de Pensii Sector 4, în parte.

Obliga intimata sa emita decizie de pensionare începând cu data de 6.10.2005, în raport de un numar de puncte realizate de 47,69629 si un punctaj mediu anual de 1,85830.

Obliga intimata sa determine drepturile de pensie ale contestatoarei, începând cu 1.01.2006 în raport de un numar total de puncte realizate de 49,17336, punctaj mediu anual de 1,90594.

Respinge actiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiata.

Obliga intimata la plata sumei de 451,70 lei  catre contestatoare cu titlu de  cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 5.12.2006.

PRESEDINTE, JUDECATOR,

CLAUDIA ALBEANU MIOARA ALDEA

ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR,

 LIVIA SOARE TUDOR ANDREESCU

GREFIER,

DANIELA VOINESCU

Red. Jud. CA/03.01.2007/tehnored. CA/4 ex.