Pensie comunitară. Raportul dintre normele comunitare şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat prin Legea nr. 63/1997.

Pensie comunitară. Raportul dintre normele comunitare şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat prin Legea nr. 63/1997.

Regulamentul (CEE)nr.1408/71 al Consiliului din 14.06.1971: art.7 alin.2 lit. c);

Art.7 alin.2 lit.c din Regulamentul CEE nr.1408/71 prevede că unele dispoziţii ale convenţiilor în domeniul securităţii sociale între state membre care erau în vigoare înainte de data aplicării prezentului regulament, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice şi au efect limitat în timp şi dacă aceste dispoziţii sunt prezentate în Anexa nr. III.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale -  Decizia civilă nr.98/25 martie 2015.

Prin  acţiunea de asigurări sociale înregistrată  pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr. 2570/97/2013, astfel cum a fost precizată şi completată ulterior, reclamanţii T.E., T.E. şi T.N., în calitate de moştenitori ai defunctului T.C., decedat la data de 05.07.2012, au chemat în judecată pârâtele C.J.P. H. şi C.N.P.P.–Comisia Centrală de Contestaţii, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa: - să se dispună anularea deciziei de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară nr. (…)/30.05.2012, emisă de pârâta C.J.P.  H. precum şi a Hotărârii nr. (…)/10.06.2013, emisă de pârâta C.N.P.P.– C.C.C.;- să fie obligată pârâta C.J.P. H.  să emită o decizie de admitere a cererii de acordare a pensiei comunitare, în ceea ce îl priveşte pe defunctul T.C., pensie care i s-ar fi cuvenit începând cu data de 01.01.2007 şi până la data decesului său, în conformitate cu Regulamentele europene nr.1408/71 şi 574/72, pentru stagiul de cotizare realizat pe teritoriul României de 29 ani 1 luni 9 zile.

În motivarea acţiunii, în fapt, s-a arătat că în data de 14.02.2007, defunctul s-a adresat către organismul similar CNPAS în Grecia (I.E.) pentru a i se stabili pensia privind limita de vârstă şi pentru perioada lucrată pe teritoriul României, adică pentru perioada 28.09.1955– 07.08.1982.

Această cerere a urmat cursul stabilit de către Regulamentul European nr. 883/2004 şi Regulamentul CE nr.987/2009 de punere în aplicare, acte normative care înlocuiesc Regulamentele nr.1408/71 şi 574/72, respectiv autoritatea grecească a solicitat părţii române să stabilească dreptul său la pensie pentru perioada lucrată pe teritoriul României, aferentă unui stagiu de cotizare de 27 de ani, 5 luni şi 9 zile şi să se emită decizia corespunzătoare.

În baza cererii sale, pârâta C.J.P. H.  a răspuns după 5 ani de la formularea cererii, prin decizia contestată nr.7867/30.05.2012 comunicată la data de 11.06.2012, că datorită faptului că anterior aderării României la Uniunea Europeană s-a încheiat un acord bilateral între România şi Grecia, nu i se pot remite date referitoare la stagiul de cotizare în România şi că partea română nu are nici o obligaţie de acordare a unor drepturi de pensie. Acesta este şi motivul respingerii cererii sale de acordare a pensiei europene de bătrâneţe, cuprins în cadrul deciziei nr. 7867/30.05.2012, motivare ce este complet greşită atât din punct de vedere substanţial, cât şi din punct de vedere procedural.

 A mai solicitat să se constate că nu se respectă Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, de la data aderării României la Uniunea Europeană, a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, adoptat la 14 iunie 71 şi a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul comunităţii, adoptat la 21 martie 72, regulamente care au fost modificate şi parţial înlocuite de către Regulamentele europene nr. 883/2004 şi nr. 987/2009, care au şi fost invocate în  petitul deciziei contestate.

Sub acest aspect, s-a făcut referire expresă la art.16 din Instrucţiunile sus menţionate, la art.14 din aceleaşi Instrucţiuni menţionându-se că excepţiile stabilite de acest articol sunt de strictă interpretare şi nu se poate deroga de la ele decât printr-o altă lege europeană comunitară specială, ulterioară actului normativ menţionat, precum şi la art.17, 18 şi 19 din aceleaşi Instrucţiuni.

S-a mai arătat că acordul invocat de compensare în valoare de 15 milioane dolari SUA încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene este un acord economic bilateral între două state, având ca principal obiect o compensare economică, şi se poate lesne vedea că nu este luat în sensul şi spiritul normelor europene privind drepturile şi valorile europene asumate de România prin semnarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Regulamentele europene CEE nr.1408/71, CEE nr.574/72, CEE nr. 883/2004, CEE nr. 987/2009 precum şi Instrucţiunile de aplicare a acestora sunt prioritar aplicabile în detrimentul Acordului economic bilateral încheiat între Guvernul României şi Guvernul Greciei în anul 1996 şi modificat în anul 2003, datorită faptului că începând cu data de 1 ianuarie 2007 se aplică Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, tratat ce a fost ratificat prin Legea nr. 157/2005.

A mai arătat că, dacă la adoptarea Acordului Bilateral, România i-a dat eficienţă, şi a devenit normă internă conform art.11 din Constituţie, tot aşa, în baza aceluiaşi principiu şi al aceleiaşi reglementări - art. 11 alin.2 din Constituţie, toate normele europene–inclusiv CEE nr. 1408/71 şi 574/72 au devenit norme de drept intern, în baza intrării în vigoare a Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană la data de 01.01.2007.

Potrivit regulii aplicării în timp a normelor de drept se poate observa că ultima reglementare în vigoare şi de imediată aplicare este Norma europeană– CEE nr.1408/71 şi CEE nr.574/72 şi nu Acordul Economic Bilateral dintre România şi Grecia.

Mai mult, la art.2 alin.1 din Regulamentul european CEE nr.1408/71, se prevede expres că „aceste regulament se aplică tuturor lucrătorilor salariaţi sau lucrătorilor independenţi şi studenţilor care sunt cetăţeni ai unui stat membru sau care sunt apatrizi sau refugiaţi, avându-şi reşedinţa pe teritoriul unuia din statele membre, precum şi membrilor familiilor acestora şi urmaşilor lor”.

În cauză, nu are relevanţă cetăţenia defunctului, de cetăţean grec, decât sub aspectul că este cetăţean european.

De asemenea, nu are relevanţă nici împrejurarea că acesta a fost refugiat politic grec repatriat, atâta timp cât prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană nu a exceptat această categorie de resortisanţi ai Uniunii Europene de la aplicarea legislaţiei Europene în materie de asigurări sociale şi plăţi de pensii.

Tratatul Bilateral Economic dintre România şi Grecia din 1996 a stabilit compensarea economică cu privire la despăgubirile acordate unor persoane care aveau calitatea de refugiaţi, a căror drepturi erau stabilite prin Convenţia de le Geneva din 1951.

Aceste compensări dintre cele două state nu privesc prezentul litigiu, întrucât defunctului i se aplică statutul de refugiat politic şi care a avut dreptul la o despăgubire din partea Statului Elen pentru prejudiciul material şi moral suferit, sub forma unei pensii sociale, în a cărei calcul s-a avut în vedere ca orientare la stabilirea valorii acesteia şi o perioadă de cotizare din stagiul efectuat în România, statul unde s-a efectuat repatrierea. Astfel, nu se poate considera acordare de dublă prestaţie atâta timp cât într-un stat–Grecia – se acordă doar despăgubire pentru calitatea de refugiat, în baza unor prestaţii necontributive, iar în statul unde s-a achitat alte contribuţii– România – trebuie să se acord drept de pensie pentru ceea ce s-a cotizat, în baza unor prestaţii contributive.

Modul în care a fost despăgubit nu interesează statul român, acesta având doar obligaţia de a-i acorda drept de pensie pentru perioada de cotizare.

S-a mai subliniat că Acordul Bilateral Economic a avut o aplicare în timp de cel puţin 10 ani, timp în care Statul Elen a plătit prestaţii sociale şi a complinit drepturi la pensie acestei categorii de pensionari– refugiaţii politici greci din România– care au îmbrăcat diferite forme de asigurare socială. Însă şi suma plătită de Statul Român a fost minimală şi s-a epuizat în timp, astfel încât nu îşi mai găseşte aplicabilitatea funcţională, căzând în desuetudine.

A mai arătat că Casa locală de pensii I.E.  Salonic a informat partea română cu privire la calitatea sa de refugiat politic repatriat şi cu privire la faptul că s-au recunoscut în stabilirea dreptului său de pensie pentru perioada lucrată în Grecia, şi o perioadă lucrată pe teritoriul României de 15 ani.

Această recunoaştere nu are caracterul unei pensii pentru perioada cotizată şi în baza cotizaţiilor plătite, ci ceea ce i s-a acordat este complementar pentru a i se acorda o pensie socială şi pentru a i se complini dreptul la pensie cu vechimea acumulată în Grecia şi nu una aferentă contribuţiilor sale din România. De altfel, trebuie observat că dacă se stabilea o pensie pentru perioada cotizată în România, trebuia luată în calcul întreaga perioadă, de 27 de ani, 5 luni şi 9 zile şi nu numai 15 ani – maximul stabilit pentru fiecare cetăţean refugiat politic repatriat.

Cei 15 ani de stagiu minim de asigurare avuţi în vedere la stabilirea dreptului de pensie ca refugiat politic în Grecia nu echivalează cu stagiul de cotizare realizat în România.

De altfel, nici nu se poate echivala dreptul la pensie în baza unor prestaţii necontributive cum este dreptul la pensia de refugiat politic cu  dreptul la pensie, bazat pe prestaţii contributive, cum este dreptul de pensie pentru contribuţiile din România.

Astfel, dreptul la pensia de refugiat politic se bazează pe dreptul fundamental la pensia minimă aferentă venitului minim de trai în statul în care există dreptul de reşedinţă fără a exista prestaţii la vreun fond de asigurări sociale sau nu. Acest drept este statuat prin interpretarea cumulativă a disp.art.2 şi 4 din Regulamentul european nr.1408/71 şi Tratatul de apărare a drepturilor refugiaţilor semnat la Geneva în anul 1951. Cum în cauză venitului minim garantat de statul grec îi corespunde o pensie aferentă unui stagiu minim de asigurări de 15 ani, s-a avut în vedere că reclamantul a avut o perioadă de muncă chiar şi pe teritoriul statului de unde s-a repatriat şi s-a stabilit astfel dreptul la pensie pe teritoriul statului elen. Alăturat acestui drept s-au avut în vedere prestaţiile contributive achitate pe teritoriul Greciei şi prin urmare pensia s-a calculat în funcţie de vărsămintele efectuate de reclamant pe teritoriul acestui stat fără să influenţeze în vreun fel contribuţiile realizate în România, iar dreptul la pensie pentru prestaţiile contributive din România s-a născut în baza contribuţiei menţionate în carnetul său de muncă depus la dosarul cauzei.

 Pe cale de consecinţă, dreptul său la plata pensiei pentru toată perioada cotizată pe teritoriul României este garantat de Constituţie, de Normele europene atât cele în vigoare la momentul formulării cererii, cât şi cele care au înlocuit vechea reglementare – Regulamentele europene CEE nr.883/2004 şi CEE nr.987/2009, aşa încât nu se justifică punctul de vedere al pârâtelor în sensul respingerii dreptului său la pensie, ca urmare a aplicării Acordului Bilateral Economic dintre România şi Grecia, care a avut o aplicare în timp de circa 10 ani, perioadă în care Statul Elen a plătit prestaţii sociale şi a complinit drepturi la pensie acestei categorii de pensionari refugiaţi politici din România, dar suma plătită de Statul Român statului Elen a fost minimală şi s-a epuizat în timp. Totodată, preliminar aderării României la Uniunea Europeană, părţile semnatare au analizat şi avut în vedere atât legislaţia României, acordurile şi tratatele la aceasta este parte şi este puţin  probabil ca vreuna din părţi să fi trecut cu vederea un acord important cum este Acordul Bilateral Economic dintre România şi Grecia, deci chestiunea aplicabilităţii acestui acord a fost tranşată de către reprezentanţii României şi ai Uniunii Europene anterior semnării Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

A mai arătat că disp.art.7 din Regulamentul European nr.1408/71 alin.2, prevăd că anumite dispoziţii ale convenţiilor de securitate socială între statele membre, care erau în vigoare înaintea datei de aplicare a Regulamentului, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarului sau dacă ele decurg din împrejurări  istorice specifice şi au efect limitat în timp şi dacă aceste dispoziţii sunt prezentate în Anexa nr.III a regulamentului sus menţionat.

 Din punctul de vedere al legislaţiei mai favorabile, Regulamentul European nr.1408/71 este mai favorabil pentru reclamantă decât Legea nr.63/1997 prin care a fost ratificat Acordul Bilateral dintre România şi Grecia, respectiv decât acest acord, întrucât dacă regulamentul european sus menţionat îi acordă dreptul la pensie pentru toată perioada lucrată şi cotizată pe teritoriul României, acordul bilateral sus menţionat nu-i acordă nici un drept de pensie pentru cotizaţiile achitate Statului Român în perioada stagiului de cotizare.

In fine, a mai arătat că există prevederi statutare deja prestabilite prin Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană care stabilesc cum şi de când se aplică regulamentele europene şi toate actele juridice europene, respectiv de la aderarea României la Uniunea Europeană, şi că nu s-a înţeles exceptarea nici expresă nici tacită a aplicării Regulamentelor europene nr.1408/71, nr.574/72, nr.883/2004 şi nr.987/2009 după momentul aderării României la Uniunea Europeană a categoriei de cetăţeni greci refugiaţi politici repatriaţi.

Legea nr.63/1997 nu este mai favorabilă reclamanţilor, prin urmare conform art.7 din Regulamentul nr. 1408/71 nu le este aplicabilă.

În drept au fost invocate  disp. art. 153 lit. f şi g, art. 150 alin. 4 şi art. 151 din Legea nr.263/2010 şi dispoziţiile Instrucţiunilor de aplicare a Regulamentului European nr. 987/2009 raportat la dispoziţiile Regulamentului nr. 1408/71 şi ale Regulamentului nr. 574/72, înlocuite de Regulamentele nr. 884/2004 şi nr. 987/2009.

Pârâta C.J.P. H., în nume propriu şi pentru pârâta C.N.P.P.– Comisia Centrală de Contestaţii, a depus la dosar întâmpinări şi completări la întâmpinări prin care a invocat excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii introductive de instanţă.

Cu privire la prematuritate, a invocat prevederile art. 149 alin. 1 şi art. 151 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 care prevăd că pot fi atacate în instanţă hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii şi a arătat că împotriva deciziei nr. 7867/30.05.2012 reclamanta a formulat contestaţie care însă nu a fost soluţionată până în prezent printr-o hotărâre de către Comisia Centrală de Contestaţii, iar această procedură este o procedură administrativă, prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

Cu privire la inadmisibilitate, a arătat că începând cu data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, iar potrivit art. 151 alin. 2 din aceasta, pot fi atacate în instanţă doar hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii, or în cazul reclamantei nu există o asemenea hotărâre.

Ulterior, după ce reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul contestării Hotărârii nr. 4958/10.06.2013, emisă de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul C.N.P.P., pârâta C.J.P.  H.  a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în acţiunea astfel precizată, motivat de faptul că acea hotărâre nu a fost emisă de ea, aşa încât calitate procesuală pasivă poate avea în cauză doar  C.N.P.P.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii formulate şi precizate ca neîntemeiată şi nelegală, arătându-se în esenţă că la emiterea deciziei şi a hotărârii contestate s-au avut în vedere dispoziţiile art. 52 şi art.103 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.63/1997, privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi în România, semnat la Atena la 23.02.1996 şi Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr.1408/71 al Consiliului din 14 iunie 71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi a Regulamentului (CEE) nr.574/72 al Consiliului din 21 martie 72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, aprobate prin Decizia Preşedintelui CNPAS nr.112/2009 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit actelor normative mai sus menţionate în situaţia în care este vorba despre drepturi de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi, partea română nu mai are nici o obligaţie de acordare a acestor drepturi faţă de aceste persoane.

În consecinţă, în măsura în care perioadele de asigurări înscrise în formularele E 205 GR şi recunoscute ca perioade de asigurări potrivit legislaţiei elene de asigurări sociale au fost realizate în România şi s-au valorificat parţial sau integral la pensie în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei elene, aceasta vor fi confirmate de casele teritoriale de pensii ca perioade de asigurare realizate în conformitate cu prevederile legislaţiei din România, prin formularul E 205 RO, însă pentru beneficiarii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, semnat la Atena la 23.02.1996, nu se va stabili nici un drept la prestaţie în sistemul public de pensii din România.

S-a mai arătat că dispoziţiile cuprinse în Instrucţiunile de aplicare a Regulamentelor nr.1408/71 şi nr.574/72, aprobate prin Decizia Preşedintelui CNPAS nr.112/2009 cu modificările şi completările ulterioare sunt eronat invocate de către reclamanţi, având în vedere că respectivele dispoziţii preluate din cadrul regulamentelor vizează determinarea legislaţiei de securitate socială aplicabilă la un moment dat unui lucrător migrant care desfăşoară activităţi profesionale, având drept scop să preîntâmpinare conflictul pozitiv şi negativ de legi, nereglementând modalităţile de stabilire şi plată a prestaţiilor de pensie, acestea fiind reglementate prin art. 44  - 51 din Regulamentul nr. 1408/71.

 S-a mai arătat că în dosarul de pensie al defunctului se află copia deciziei de pensionare din Grecia, formularul  E 205 GR, adresa de înaintare a instituţiei elene IKA din care reiese faptul că aceasta a beneficiat de prestaţii acordate în Grecia, refugiaţilor politici.

In concluzie, întrucât defunctul făcea  parte din categoria refugiaţilor politici greci repatriaţi din România şi se încadrează în prev. art. 5 al Acordului din 23.02.1996 încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, atât decizia cât şi hotărârea atacate sunt temeinice şi legale.

 Reclamanţii au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei prematurităţii formulării acţiunii, arătând că a formulat contestaţie în temeiul disp.art.149 din Legea nr.263/2010 împotriva deciziei nr.7866/31.05.2012, în termenul legal, dar această contestaţie nu a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art.149 alin.4 din Legea nr.263/2010, aşa încât nu poate fi împiedicată partea să se adreseze instanţei pentru realizarea dreptului său la pensie.

Au solicitat respingerea şi a excepţiei inadmisibilităţii formulării acţiunii arătând că în lipsa nejustificată a răspunsului autorităţii competente să soluţioneze contestaţia pe cale administrativă, are posibilitatea legală prev. de disp.art.153 alin.1 lit. f şi g din Legea nr.263/2010 de a se adresa instanţei în realizarea dreptului său, iar pârâta nu-şi poate invoca propria culpă în nesoluţionarea în termenul defipt de lege a contestaţiei sale.

Au mai solicitat respingerea şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.J.P. H. arătând că au calitate procesuală pasivă în cauză ambele pârâte, întrucât deciziile lor se referă la aceeaşi cerere de pensie, greşit soluţionată, la acelaşi raport juridic conflictual şi ar fi inadmisibilă soluţionarea celor două cereri pe cale separată.

Prin sentinţa civilă nr.229/LM/29.01.2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în cauză, s-a admis în parte acţiunea de asigurări sociale formulată şi precizată de reclamanţii împotriva pârâtelor şi în consecinţă: - s-a anulat Hotărârea nr.(..) din 10.06.2013 emisă de pârâta C.N.P.P.- Comisia Centrală de Contestaţii şi Decizia nr.(...) din 30.05.2012 emisă de pârâta C.J.P. H.;- a fost obligată pârâta C.J.P.  H. să emită o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară în ce-l priveşte pe defunctul T.C., în conformitate cu prevederile Regulamentelor CEE nr.1408/71 şi nr.574/72, începând cu data de 14.02.2007 şi până la data decesului-05.07.2012;- s-a respins în rest acţiunea.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă a reţinut următoarele:

În temeiul art. 137 din Codul de procedură civilă, instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor invocate în cauză.

Decizia nr.(…) din 30.05.2012 emisă de pârâta C.J.P. H. a fost comunicată la data de 11 iunie 2012 iar defunctul a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, conform art.149 din Legea nr. 263/2010, în termenul legal, înregistrată prin poştă la data de 29.06.2012.

Cum contestaţia n-a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art.150 alin.4 din Legea nr.263/2010, reclamanţii în numele defunctului au introdus acţiunea la instanţă.

Ulterior, în timpul litigiului de faţă a fost emisă, de către Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPP hotărârea nr.4958/10.06.2013, care a fost contestată în termen legal cu contestaţie, prin completarea de acţiune înregistrată la dosar la data de 26.07.2013.

Prin urmare, reclamanţii au respectat prevederile art.149 din Legea nr.263/2010 şi apoi după comunicarea hotărârii nr.4958/2013 au respectat şi prevederile art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010. În plus, prin Decizia nr.956 din 13.11.2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii nu împiedică accesul la justiţie.

Aşa fiind, excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii formulării acţiunii au fost respinse.

S-a mai reţinut că pârâtele au calitate procesuală pasivă deoarece aceste instituţii sunt emitentele deciziei şi hotărârii indicate mai sus. De asemenea s-a constatat că pârâta C.J.P. H. are calitate procesuală pasivă şi în ce priveşte capătul de acţiune privind obligarea de a emite pe numele reclamantului o nouă decizie de acordare a pensiei comunitare.

Aşa fiind, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor a fost respinsă.

Pe fond, instanţa a reţinut următoarele :

Reclamanţii, sunt moştenitori ai defunctului T.C., decedat la data de 05.07.2012, care a fost cetăţean grec, născut la 04.01.1937 în  Asproklisia-Hasia-Trikala – Grecia.

Defunctul s-a stabilit în România ca refugiat politic şi s-a repatriat în Grecia la data de 18.11.1982.

Din actele depuse în probaţiune, rezultă că defunctul a realizat în România un stagiu total de cotizare de 29 ani 1 luni 9 zile, împrejurare recunoscută şi de pârâtă prin completarea la întâmpinare, în perioadele (....), şi un stagiu de cotizare în Grecia de 17 ani 06 luni 06 zile.

Ca urmare a cererii formulate de T.C. de recunoaştere a timpului de asigurare refugiaţilor politici repatriaţi, cerere înregistrată sub nr. (…)/1998, a fost emisă Decizia Casei de Asigurări  Sociale  Locale P.A., prin care acestuia i s-a recunoscut din perioada lucrată în România o perioadă de 4.500 de zile de muncă ca timp de asigurare la grupa pensiilor a Casei de Asigurări Sociale cu răscumpărare de la data de 08.08.1967 până la data de 07.08.1982.

Ca urmare a cererii formulate de T.C., înregistrată sub nr. (..)/18.04.2001, a  fost emisă Hotărârea nr. 150/11.01.2002 a Directorului Filialei Regionale din Salonic a Casei de Asigurări Sociale (IKA – ETAM) Casei de Asigurări Sociale I.E., prin care acestuia i s-a acordat pensie pentru bătrâneţe anticipată micşorată cu 9/200 drahme pe lună.

La stabilirea acestei pensii s-a valorificat un stagiu de asigurare la Casa de Asigurări Sociale IKA de 4.626 zile din 1982 până în anul 2000, la care s-au adăugat cele 4.500 de zile recunoscute ca timp de asigurare în calitatea de refugiat politic din România în perioada 08.08.1967-07.08.1982, conform Deciziei sus menţionate, în total 9.126 de zile.

Prin urmare, din stagiul total de cotizare de 29 ani 1 luni 9 zile realizat în România, acestuia i s-au recunoscut numai 15 ani.

Astfel  în Decizia Casei de Asigurări Sociale Locale P.A. s-a reţinut că: „Pentru fiecare zi recunoscută trebuie să achite atât cât este stabilit pentru ziua de muncă a clasei a 6-a de asigurare socială înmulţit cu grupa de pensionare a Casei de Asigurări Sociale şi în consecinţă pentru recunoaşterea zilelor este obligat să plătească contribuţii de răscumpărare în drahme 4 x 33000 (adică valoarea minimă a zilei de muncă 5370 x 20% = 1074 x 4500 zile = 4.833.000 drahme).

Contribuţiile de mai sus de răscumpărare se vor plăti din contul special al Recunoaşterilor Stagiului de Muncă al Refugiaţilor Politici Repatriaţi.”

La data de 22.04.2008, Casa de Asigurări a Salariaţilor– Sucursala Regională a Salonicului, Direcţia de Pensii, a comunicat C.N.P.A.S. (actuala CNPP) împrejurarea că la data de 14.02.2007 T.C. a solicitat să i se acorde pensie de bătrâneţe. De asemenea, s-a mai menţionat că solicitantului i-a fost recunoscut de către sistemul de asigurări, în conformitate cu acordul bilateral şi cu Legea nr. 1539/85, perioada de ocupare în România 08.08.1967 - 07.08.1982.

Prin decizia 7867/30.05.2012 C.J.P. H. a respins cererea de acordare a drepturilor de pensie comunitară.

Împotriva acelei decizii, s-a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin hotărârea nr. 4958/10.06.2013, emisă de C.N.P.P.-C.C.C.

În considerentele hotărârii sus menţionate s-a reţinut că stagiul total de cotizare realizat în România este de 29 ani 1 luni 9 zile şi că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

 Cu toate acestea, s-a reţinut că acesta nu este îndreptăţit la acordarea pensiei comunitare deoarece aceasta se încadrează în prevederile Acordului din 23 februarie 1996 încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, făcând parte din categoria refugiaţilor politici greci repatriaţi, iar partea română nu mai are nici o obligaţie de acordare a unor drepturi de pensie potrivit art.5 al acordului.

Instanţa a constatat că atât decizia nr. (…)/2012, emisă de pârâta C.J.P. H., cât şi hotărârea nr. 4958/10.06.2013, emisă de pârâta C.N.P.P.– Comisia Centrală de Contestaţii sunt nelegale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

 În speţă, s-a pus în discuţie, în esenţă, raportul dintre normele comunitare şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat prin Legea nr. 63/1997.

Conform art. 2 din Protocolul prevăzut în Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la UE ratificat de România prin Legea nr. 57/2005 „de la data aderării, dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele adoptate de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin Constituţie, prin Tratatul CEEA şi prin prezentul protocol”.

De asemenea, art. 52 al Protocolului sus menţionat prevede că „de la data aderării, Bulgaria şi România sunt considerate destinatare ale legilor cadru, regulamentelor şi deciziilor europene în înţelesul art. I – 33 din Constituţie, precum şi al directivelor şi deciziilor în înţelesul art.249 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene şi al art. 161 din Tratatul CEEA, cu condiţia ca aceste legi– cadru, regulamente şi decizii europene, precum şi aceste directive şi decizii, să fi fost adresate tuturor statelor membre actuale”.

 Faţă de dispoziţiile sus menţionate, pentru România sunt obligatorii Regulamentul CEE nr.1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi Regulamentul CEE privind normele metodologice de aplicare a Regulamentului CEE nr.1408/71, regulamente care au fost extinse prin Regulamentele CEE nr. 883/2004 şi nr. 987/2009, acte comunitare care au preluat în esenţă dispoziţiile regulamentelor anterioare şi care reglementează situaţia acordării pensiilor în cazul lucrătorului supus legislaţiei a două sau mai multe state membre.

Aşa fiind, începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE, aplicarea celor două regulamente este obligatorie, mai ales că în lista perioadelor de tranziţie din Tratatul de Aderare a României la UE nu sunt cuprinse şi prevederi referitoare la aplicarea cu întârziere a Regulamentelor nr. 1408/71 şi nr. 574/72 ori a celor de extindere a acestora.

Totodată, în speţă, devin aplicabile şi dispoziţiile Instrucţiunilor generale date de CNPAS în aplicarea Regulamentelor nr. 1408/71 şi 574/72, aprobate prin Decizia nr.112/2009 a Directorului CNPAS.

In art.1 din aceste Instrucţiuni se arată în mod explicit că în domeniul securităţii sociale, România aplică de la data aderării la UE şi aceste regulamente.

Conform art.12 alin.1 din aceste Instrucţiuni, din punctul de vedere al cetăţeniei persoanei, aceste regulamente vizează inclusiv pe cetăţenii greci.

Art.63 din Instrucţiuni prevede că „dispoziţiile Instrucţiunilor pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr.1408/71/CEE (…) şi a Regulamentului Consiliului nr.574/72/CEE (…) se aplică, mutadis mutandis, şi în cazul şi instrumentelor juridice bilaterale în domeniul securităţii asigurărilor sociale la care România este parte, cu excepţia dispoziţiilor care contravin regulilor prevăzute în cadrul regulamentelor europene de coordonare menţionate la art.1”.

Rămâne deci de stabilit dacă cele două Regulamente CEE nu exceptează în mod expres sau implicit, de la aplicarea lor situaţia în care între statele membre există acorduri încheiate în domeniile reglementate de normele comunitare.

Sub acest aspect, art.7 alin.2 lit.c din Regulamentul CEE nr.1408/71 prevede că unele dispoziţii ale convenţiilor în domeniul securităţii sociale între state membre, care erau în vigoare înainte de data aplicării prezentului regulament, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice şi au efect limitat în timp şi dacă aceste dispoziţii sunt prezentate în Anexa nr.III”.

Examinând Acordul dintre România şi Grecia din 23.02.1996 din perspectiva condiţiilor sus menţionate, se constată că aplicarea acestuia este nelimitată în timp, în contextul în care România şi-a îndeplinit obligaţia de plată către statul elen a sumei forfetare convenite, aspect necontestat de părţi; Acordul nu se regăseşte în Anexa nr.III şi, în fine, dispoziţiile acestuia nu sunt mai favorabile beneficiarilor, din moment ce instanţa a fost investită cu acţiunea de faţă.

In fine, instanţa a mai reţinut că potrivit disp.art.11 alin.2 din Constituţia României „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr.63/1997, face parte din dreptul intern.

Or, raportul dintre dreptul intern şi dreptul comunitar este reglementat de art.148 alin.2 din Constituţia României, care prevede că „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au fost prioritare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Prioritatea dreptului comunitar faţă de normele juridice naţionale contrare a fost consacrată şi de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (c.Simmenthal).

În aplicarea reglementărilor comunitare, este necesar însă a se avea în vedere şi art.12 alin.1 din Regulamentul nr.1408/71, privind „evitarea cumulului de prestaţii”, care prevede că „prezentul regulament nu poate nici să confere, nici să menţină dreptul de a beneficia de mai multe prestaţii de acelaşi fel pentru una şi aceeaşi perioadă de asigurare obligatorie. Cu toate acestea, această dispoziţie nu se aplică prestaţiilor de invaliditate, de bătrâneţe, de deces (pensii) sau de boli profesionale care sunt acordate de instituţiile din două sau mai multe state membre, în conformitate cu articolul 41, articolul 43 alineatele (2) şi (3), articolele 46, 50 şi 51 sau cu articolul 60 (1) (b).

Faţă de considerentele expuse, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentelor  CEE nr.1408/71 şi nr.574/72, iar decizia nr.(…)/2012, emisă de pârâta  C.J.P. H.  şi hotărârea nr.(…)/2012 emisă de pârâta C.N.P.P.– Comisia Centrală de Contestaţii sunt nelegale.

Aşa fiind, s-a admis în parte acţiunea de asigurări sociale de faţă şi în consecinţă s-au anulat decizia şi hotărârea sus menţionate şi a fost obligată pârâta C.J.P. H. să emită o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară în ce-l priveşte pe defunctul T.C., în conformitate cu prevederile Regulamentelor CEE nr.1408/71 şi nr.574/72, începând cu data de 14.02.2007 şi până la data decesului - 05.07.2012.

La emiterea acestei decizii se va avea în vedere împrejurarea că statul elen a valorificat la pensie perioada 08.08.1967 - 07.08.1982, nefiind posibilă o dublă valorificare a aceleiaşi perioade.

S-a respins în rest acţiunea, sub aspectul datei privind acordarea drepturilor de pensie, în sensul că s-a solicitat acordarea acestora începând cu data de 01.01.2007, însă drepturile de pensie se vor acorda începând cu data formulării cererii, care este data de 14.02.2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. H., în nume propriu şi pentru C.N.P.P.–Comisia Centrală de Contestaţii, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulată de reclamanţi. 

În dezvoltarea de motive a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, prin prisma Regulamentelor CEE nr.1408/71 şi nr.574/72, impunând-se acordarea drepturilor solicitate începând cu data de 14.02.2007.

A mai susţinut că la emiterea deciziei şi a hotărârii contestate s-au avut în vedere dispoziţiile art.52 şi art.103 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 63/1997, privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi în România, semnat la Atena la 23.02.1996 şi Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr.1408/71 al Consiliului din 14 iunie 71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr.1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii, aprobate prin Decizia Preşedintelui CNPAS nr.112/2009 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit actelor normative mai sus menţionate în situaţia în care este vorba despre drepturi de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi, partea română nu mai are nici o obligaţie de acordare a acestor drepturi faţă de aceste persoane.

În consecinţă, în măsura în care perioadele de asigurări înscrise în formularele E 205 GR şi recunoscute ca perioade de asigurări potrivit legislaţiei elene de asigurări sociale au fost realizate în România şi s-au valorificat parţial sau integral la pensie în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei elene, aceasta vor fi confirmate de casele teritoriale de pensii ca perioade de asigurare realizate în conformitate cu prevederile legislaţiei din România, prin formularul E 205 RO, însă pentru beneficiarii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, semnat la Atena la 23.02.1996, nu se va stabili nici un drept la prestaţie în sistemul public de pensii din România.

De asemenea a mai arătat că dispoziţiile cuprinse în Instrucţiunile de aplicare a Regulamentelor nr.1408/71 şi nr.574/72, aprobate prin Decizia Preşedintelui CNPAS nr.112/2009 cu modificările şi completările ulterioare au fost greşit reţinute la fond, având în vedere că respectivele dispoziţii preluate din cadrul regulamentelor vizează determinarea legislaţiei de securitate socială aplicabilă la un moment dat unui lucrător migrant care desfăşoară activităţi profesionale, având drept scop să preîntâmpinare conflictul pozitiv şi negativ de legi, nereglementând modalităţile de stabilire şi plată a prestaţiilor de pensie, acestea fiind reglementate prin art. 44 -51 din Regulamentul nr. 1408/71.

 S-a mai arătat că în dosarul de pensie al defunctului se află copia deciziei de pensionare din Grecia, formularul E 205 GR, adresa de înaintare a instituţiei elene IKA din care reiese faptul că aceasta a beneficiat de prestaţii acordate în Grecia, refugiaţilor politici.

Sub un ultim aspect a arătat că este nelegală şi soluţia de acordare a drepturilor de pensie începând cu data de 14.02.2007 deoarece data depunerii cererii este 01.04.2008, după cum rezultă din formularul E 202.

În concluzie, întrucât defunctul făcea parte din categoria refugiaţilor politici greci repatriaţi din România şi se încadrează în prev. art. 5 al Acordului din 23.02.1996 încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, atât decizia cât şi hotărârea atacate emisă de pârâţi sunt temeinice şi legale, motiv pentru care se impune admiterea apelului în sensul celor solicitate.

La termenul de judecată din 15.09.2014, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură  civilă, respectiv până la soluţionarea cererii formulată de Curtea de Apel Cluj, înregistrată sub nr.401/13 şi conexată la dosar nr.432/13, aflate pe rolul C.J.U.E., vizând interpretarea art.7 alin.2 lit.c) din Regulamentul CEE nr.1408/71.

Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimaţilor reclamanţi, faţă de împrejurarea că la 22.01.2015, CJUE de la Luxemburg a emis Hotărârea în cauzele reunite BALASZ contra României C-401 şi C-432/13.

CURTEA, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor şi sub toate aspectele conform art.304/1 Cod procedură civilă, precum şi din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Recursul pârâtei C.J.P. H. este nefondat.

Intimaţii reclamanţii T.E., T.E. şi T.N., sunt moştenitori ai defunctului T.C., decedat la data de 05.07.2012, care a fost cetăţean grec, născut la 04.01.1937 în A.H.T. – Grecia.

Defunctul s-a stabilit în România ca refugiat politic şi s-a repatriat în Grecia la data de 18.11.1982.

Din actele depuse în probaţiune, rezultă că defunctul a realizat în România un stagiu total de cotizare de 29 ani 1 luni 9 zile şi un stagiu de cotizare, în Grecia, de 17 ani 06 luni 06 zile.

Ca urmare a cererii formulate de T.C. de recunoaştere a timpului de asigurare refugiaţilor politici repatriaţi, cerere înregistrată sub nr. 5501/1998, a fost emisă Decizia Casei de Asigurări Sociale Locale P.A., prin care acestuia i s-a recunoscut din perioada lucrată în România o perioadă de 4.500 de zile de muncă ca timp de asigurare la grupa pensiilor a Casei de Asigurări Sociale cu răscumpărare de la data de 08.08.1967 până la data de 07.08.1982.

 Ca urmare a cererii formulate de T.C., înregistrată sub nr. (…)/18.04.2001, a fost emisă Hotărârea nr.150/11.01.2002 a Directorului Filialei Regionale din Salonic a Casei de Asigurări Sociale (IKA – ETAM) Casei de Asigurări Sociale I.E., prin care acestuia i s-a acordat pensie pentru bătrâneţe anticipată micşorată cu 9/200 drahme pe lună.

La stabilirea acestei pensii s-a valorificat un stagiu de asigurare la Casa de Asigurări Sociale IKA de 4.626 zile din 1982 până în anul 2000, la care s-au adăugat cele 4.500 de zile recunoscute ca timp de asigurare în calitatea de refugiat politic din România în perioada 08.08.1967-07.08.1982, conform Deciziei sus menţionate, în total 9.126 de zile. Prin urmare, din stagiul total de cotizare de 29 ani 1 luni 9 zile realizat în România, acestuia i s-au recunoscut numai 15 ani.

La data de 22.04.2008, Casa de Asigurări a Salariaţilor–Sucursala Regională a Salonicului, prin Direcţia de Pensii, a comunicat intimatei C.N.P.A.S. (actualmente CNPP), împrejurarea că la data de 14.02.2007 T.C. a solicitat să i se acorde pensie de bătrâneţe. De asemenea, s-a mai menţionat că solicitantului i-a fost recunoscut de către sistemul de asigurări, în conformitate cu acordul bilateral şi cu Legea nr.1539/85, perioada de ocupare în România 08.08.1967 - 07.08.1982.

Prin decizia nr. (…)/30.05.2012, intimata pârâtă C.J.P. H.  a respins cererea de acordare a drepturilor de pensie comunitară, decizie care a fost menţinută conform Hotărârii 4958/10.06.2013 emisă de C.N.P.P, prin respingerea contestaţiei. S-a reţinut că acesta nu este îndreptăţit la acordarea pensiei comunitare deoarece aceasta se încadrează în prevederile Acordului din 23 februarie 1996 încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, făcând parte din categoria refugiaţilor politici greci repatriaţi, iar partea română nu mai are nici o obligaţie de acordare a unor drepturi de pensie potrivit art.5 al acordului.

Văzând că, potrivit Hotărârii din data de 22.01.2015, pronunţată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene– Camera a patra, în cauzele reunite BALASZ contra României C-401 şi C-432/13 ( hotărâre obligatorie pentru  instanţa naţională), art.7 alin.2 lit. c) din Regulamentul (CEE)  nr.1408/71al Consiliului din 14.06.1971 trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestaţiile de securitate socială ale resortisanţilor unuia dintre statele semnatare, care au avut calitatea de refugiaţi politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiate la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune şi care nu figurează în anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situaţiei unor refugiaţi politici repatriaţi în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral şi de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat, instanţa de fond a apreciat în mod corect că pentru România sunt obligatorii atât Regulamentul CEE nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii cât şi Regulamentul CEE privind normele metodologice de aplicare a Regulamentului CEE nr. 1408/71, regulamente care au fost extinse prin Regulamentele CEE nr. 883/2004 şi nr. 987/2009, acte comunitare care au preluat în esenţă dispoziţiile regulamentelor anterioare şi care reglementează situaţia acordării pensiilor în cazul lucrătorului supus legislaţiei a două sau mai multe state membre.

Ori potrivit art.2 din Protocolul prevăzut în Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la UE ratificat de România prin Legea nr. 57/2005 „de la data aderării, dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele adoptate de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin Constituţie, prin Tratatul CEEA şi prin prezentul protocol”.Totodată, în speţă, devin aplicabile şi dispoziţiile Instrucţiunilor generale date de CNPAS în aplicarea Regulamentelor nr. 1408/71 şi 574/72, aprobate prin Decizia nr.112/2009 a Directorului CNPAS.

  Sub acest aspect, se constată că aspectele critice invocate de către pârâtă nu pot fi primite şi că art.7 alin.2 lit.c din Regulamentul CEE nr.1408/71 care prevede că unele dispoziţii ale convenţiilor în domeniul securităţii sociale între state membre care erau în vigoare înainte de data aplicării prezentului regulament, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice şi au efect limitat în timp şi dacă aceste dispoziţii sunt prezentate în Anexa nr. III, sunt incidente în cauză, aşa cum a reţinut şi prima instanţă. Ori, in cuprinsul Acordului încheiat între România şi Grecia, la data de 23.02.1996, din perspectiva condiţiilor sus menţionate, rezultă că aplicarea acestuia este nelimitată în timp, în contextul în care România şi-a îndeplinit obligaţia de plată către statul elen a sumei forfetare convenite, aspect necontestat de părţi, Acordul nu se regăseşte în Anexa nr. III şi, în fine, dispoziţiile acestuia nu sunt mai favorabile beneficiarilor, din moment ce reclamanţii au promovat pe rolul instanţei, acţiunea de faţă.

În plus, potrivit art.11 alin.2 din Constituţia României „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii fac parte din dreptul intern”.

Prin urmare, şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr.63/1997, face parte din dreptul intern. Or, raportul dintre dreptul intern şi dreptul comunitar este reglementat de art.148 alin.2 din Constituţia României, care prevede că „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au fost prioritare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

În raport de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare